Scorul acestui articol
[Total: 14 voturi. Media: 3.8]

Unul râde, altul plânge!

Modelul Donald Trump este o uriaşă capcană pentru liderii naţionali fără simţul măsurii. Ei se iluzionează că “secretul” acestui tip de succes fulminant ar fi strict datorat personalităţii liderului, ignorând voit sau mistic rolul uriaşei puteri de influenţă (economică, militară, geo-strategică) cu care acesta a fost  înzestrat odată cu preluarea mandatului de Preşedinte al SUA.

Este absolut spectaculos ce furtună de reforme şi reacţii a reuşit să declanşeze Donald Trump în nici o lună de la reinstalarea sa la Casa Albă. Parcă asistăm la o ecranizare inspirată din Harry Potter, în care Trump este Hagrid, păstrătorul cheilor de la Hogwarts, iar Biroul Oval este laboratorul cu retorte şi poţiuni al Şcolii de Magie, Farmece si Vrăjitorii.

Ochiul care râde, râde de bucurie. Îi place spectacolul miracolelor pozitive facute de Trump, al schimbărilor în bine peste noapte, schimbări pe care alţii, înainte, nu au putut sau nu au vrut să le facă în ani.

Iată două motive de bucurie:

  1. Îngrădirea severă a curentului Woke, a acelui val sufocant şi debusolant de impunere aberantă a identităţii de gen, revenirea la preţuirea familiei tradiţionale, la reabilitarea noţiunii de stat suveran. Sunt reforme care ne încarcă bateriile. Ele i se datorează aproape exclusiv lui DT care a declarat răspicat: „Noi toţi, atât în Europa, cât şi în America, trebuie să luăm atitudine împreună pentru a ne apăra cultura, graniţele, valorile iudeo-creştine, identitatea noastră şi modul nostru de viaţă de cei care vor să distrugă naţiunile noastre iubite”;
  2. Oprirea războiului din Gaza şi eliberarea rapidă şi reciprocă de ostatici. Aici a funcţionat metoda bătutului cu pumnul în masă. Liderii Hamas au înţeles că nu e de glumă cu ameninţările de represalii ale lui DT, că acesta preferă acţiunile în forţă diplomaţiei prelungite. Prin urmare au stat cuminţi, n-au întins coarda.

Ochiul care plânge este îngrijorat de ameninţările geopolitice formulate de DT la adresa Europei, ameninţări care prin ricoşeu (dar şi direct) pot afecta România. În dorinţa de a negocia cu Putin cât mai profitabil pentru SUA, DT pare a accepta discuţii cu acesta despre retragerea trupelor americane de la baza Kogălniceanu, despre desfiinţarea bazei de la Deveselu, despre reducerea drastică a participării SUA în cadrul NATO, despre “relativizarea” activării Articolului 5, la nevoie etc. Apoi apropierea excepţională a lui Victor Orban atât de Putin cât şi de Trump nu mi se pare de natură a ne bucura, mai ales în cazul unor schimbări majore în Europa.

Mi se pare evident (şi de aceea îmi lăcrimează unul dintre ochi) că DT n-ar avea nicio reţinere să folosească România pentru un gambit dacă acest sacrificiu i-ar aduce beneficii majore pe alte planuri. Iar perspectiva unei noi reîmpărţiri a zonelor de influenţă între coloşii lumii nu văd cum ar putea să ne dea, în conjunctura actuală, prea multe motive de optimism.

În acest punct mă simt obligat să mă întorc din nou la profilul viitorului preşedinte al României. Călin Georgescu (cu şansele cele mai mari) pare a fi un bun negociator, având în vedere că insistă foarte mult în discursul său pe ideea de “negociere”. Şi cu UE, şi cu NATO, şi cu ţările vecine, cu toţi cei care, într-un moment sau altul, vor avea nevoie de ceva de la noi. Negocierea în interesul României este absolut necesară şi, trebuie să recunoaştem, a lipsit aproape cu desăvârşire în vremea mandatului lui Klaus Iohannis.

Întrebarea mea (care ascunde şi o temere serioasă) este: în caz că va deveni preşedinte, CG va şti să-şi calibreze ambiţiile şi reformele şi negocierile şi pretenţiile suveraniste în raport de dimensiunea şi puterea reale ale României în contextul geopolitic actual? Sau va intra in conflicte disproportionate si, pana la urma, perdante?

Pentru că mie mi se pare că, în anumite ţeluri spectaculoase   pe care şi le asumă declarativ, fie crede că are puterea lui Trump şi că va putea înfăptui tot ce promite (ceea ce indică o lipsă de realism), fie e conştient de componenta fantastică a unora dintre aceste ţeluri, dar pedalează întenţionat pe ele pentru impact şi spectaculozitate (ceea ce indică o lipsă de onestitate faţă de alegători).

Modelul Trump trebuie folosit cu extremă precauţie şi cu simţul realităţii. Altfel, chiar dacă dă rezultate în faza de campanie electorală şi poate conduce la victorie, el riscă să se dovedească de-a dreptul sinucigaş pe durata mandatului, prin lipsa mijloacelor pe care Trump le are dar preşedintele României nu.

Iar răul cel mai mare nu este că ar fi sinucigaş pentru viitorul preşedinte ci că ar putea târî România în crize chiar mai mari decât cea prin care trece în prezent.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/02/Un-ochi.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/02/Un-ochi-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeCalin Georgescu presedinte,curentul Woke,Harry Potter la Casa Alba,modelul Donald Trump,progresisti,suveranistiUnul râde, altul plânge! Modelul Donald Trump este o uriaşă capcană pentru liderii naţionali fără simţul măsurii. Ei se iluzionează că “secretul” acestui tip de succes fulminant ar fi strict datorat personalităţii liderului, ignorând voit sau mistic rolul uriaşei puteri de influenţă (economică, militară, geo-strategică) cu care acesta a fost...Blog politic si polemic