Activistul Djokovic
Prost anturat. Prost sfătuit. Prost orientat. Trădează tenisul pentru activism.
Inconjurat de adulatori pătimaşi, copleşit de prea multe elogii extinse în afara calităţilor lui sportive, a ajuns să se creadă un personaj providenţial. Un far. Un călăuzitor. Un misionar.
Fanaticul său tată îl echivalează cu Iisus crucificat, chemând poporul sârb la luptă cu diavolul australian.
Aş râde dacă nu ar fi vorba de otravă. Când în lumea de azi sunt atâţia nefericiţi care caută idoli falşi în braţele cărora să-şi depună neputinţa, ca pe ultimii bani la o bancă ce le promite marea cu sarea, mă cuprinde revolta.
Djokovici e un mare performer. Cum, de-a lungul timpului, au apărut super-vedete în toate sporturile: Pele, Nadia Comâneci, Usain Bolt, Serghei Bubka, Michael Schumacher etc. Asta însă nu-i dă dreptul să jignească un întreg popor sfidându-i legile, tradiţia, încrederea în conducători, respectul pentru autoritate.
Australienii s-au vaccinat împotriva COVID 19 în proporţie de peste 80%. Ceea ce înseamnă că au încredere în vaccin şi în conducătorii lor care i-au îndrumat să aleagă soluţia asta. O fi bine, o fi rău, nu discutăm aici. Sunt la ei acasă, mândri şi suverani. Nu acceptă să vină cineva din afară, fie el şi Marele Nole, şi să încerce a le încălca, ostentativ, rânduielile.
Nu l-a târât nimeni cu forţa acolo. Ştia perfect unde se duce şi care sunt regulile. Cum şi ei ştiau perfect că el nu este deloc de acord cu aceste reguli. Nu s-au legat de convingerile lui, nu i-au invadat ţara ca să îl oblige să şi le schimbe. Nu l-au implorat să participe oricum, doar ca să nu scadă ratingul turneului lor de aur. Pur şi simplu i-au comunicat că anul acesta, din cauza pandemiei, vor fi acceptaţi la turneu doar sportivii vaccinaţi.
Dar, ştim bine, căci există un întreg storic comportamental: Nole nu s-a rezumat să opteze, personal, pentru nevaccinare. A făcut din această opţiune un casus belli, un motiv de război cu cei de altă părere, o cauză de militant extrem de vocal şi penetrant. S-a poziţionat ca unul dintre liderii mondiali ai “războiului just”. A încercat să-şi folosească uriaşa notorietate sportivă ca să preia comanda unui curent social cu ramificaţii mult mai vaste decât pot acoperi competenţele necesare tenisului de câmp.
S-a dus la Melbourne ca la o cruciadă. Să demonstreze australienilor, apoi întregii lumi, că e prea puternic ca să-l mai oprească cineva din drum. Dar nu la tenis, ci în misiunea de a desfide nişte legi antipandemie cu care s-a luat la trântă pe unde a apucat.
În ultimii ani ciudăţeniile non-sportive ale lui Nole (pe care mulţi le numesc “aberaţii ştiinţifice”) s-au înmulţit. O sinteză a acestora este prezentată aici. Pe linia antivaccinismului, însă, fronda sa a fost pe bază de tenis. În anul 2000, în plină pandemie, a organizat în Serbia şi Croaţia un turneu de tenis, Adria Tour, în care a ignora (ostentativ, evident) orice reguli de prevenţie sanitară. Bilanţul a fost următorul: “Patru dintre cei opt jucători de tenis care au participat la turneul Adria Tour organizat de Novak Djokovik în Serbia și Croația au fost infectați cu coronavirus. Au mai fost infectate soțiile a doi dintre ei (una fiind însărcinată), plus antrenori și membri ai staff-ului organizatoric”.
Cu acest cruciat, ce a împărţit planeta în două tabere, se luptă acum autorităţile australiene. De el trebuie să-şi apere legile antipandemie în vigoare.
Eu nu spun că legile respective sunt bune sau rele! Spun doar că, într-o ţară în care ele au fost votate democratic, cu o largă acceptare populară, ele trebuie respectate. Inclusiv de străinii care vizitează, din proprie voinţă şi în cunoştinţă de cauză, acea ţară.
Particularitatea esenţială a scandalului iscat în aceste zile de Novac Djokovic este că personajul pe care îl interpretează de data asta nu mai este cel al marelui campion de tenis ci acela al militantului antivaccinist.
Guvernul australian nu se confruntă cu un protestatar oarecare ci cu un fel de lider internaţional al unei mişcări vaste, considerată de acest guvern extrem de nocivă.
Dacă demersul lui Djokovic ar avea succes, dacă printr-o ţidulă bine ticluită ar reuşi să fenteze vigilenţa cerberilor australieni şi să participe nevaccinat la turneu, atunci triumful dublei măsuri ar prăbuşi încrederea populaţiei în conducătorii ei.
Ceea ce pentru guvernul australian ar însemna, probabil, nu doar o uriasă ruşine ci şi pierderea alegerilor ce vor avea loc în numai câteva luni.
Primul impuls este ca atunci când un privat se luptă cu un întreg sistem să ţii cu privatul. Tendinţa de a fi alaturi de cel mai slab e binecunoscută. La fel şi in acest caz. Când am citit prima oară ştirea, m-am simţit solidar cu Djokovic. Un întreg continent încerca să îl strivească. Nu poţi să-l laşi singur. După care, aflând mai multe şi văzând reacţia lui Nole, mi-am schimbat părerea.
Se crede nedreptăţit? Vrea să lupte? Vrea să facă proces? Perfect! Are tot dreptul! După ce a fost interogat de autorităţi, după ce şi-a angajat cei mai buni avocaţi şi a dat în judecată guvernul australian, după ce a fost anunţat că verdictul în proces se va da peste trei zile, trebuia să închirieze un avion privat şi să zboare 2-4 ore spre o destinaţie de aşteptare apropiată, unde ar fi fost acceptat cu braţele deschise (Indonezia, Filipine, Tailanda …). Locuia în condiţiile de confort proprii standardelor averii sale, se hrănea şi se antrena optim, dovedea că tenisul este pentru el pe primul loc.
În schimb ce-a făcut? A stârnit un adevărat tzunami media şi politic. Sportul a trecut pe planul zece. A preferat să rămână sfidător acolo de unde era dat afară şi să joace cartea victimizării: că a fost sechestrat, că nu se poate antrena, că i s-au luat banii şi telefoanele, că e cazat într-un hotel cu gândaci, că astfel e umilită Serbia şi alte, nesfârşite, grozăvii.
De ce atitudinea asta provocatoare? Procesul nu s-ar fi derulat la fel şi în absenţa lui din sala de tribunal? Nu era suficientă prezenţa avocaţilor?
Explicaţia mea este că Djokovic a optat de data asta pentru activism. Scandal, presă, conflict diplomatic, demonstraţii de protest pro şi contra în Serbia şi Australia, totul pentru vizibilitate socială, nimic care să folosească sportivului excepţional care, de fapt, este!
Da, organizatorii turneului au considerat că Djokovic îndeplineşte condiţiile impuse de ei pentru participare. Astfel încât, odată ajuns la arenă, să poată intra pe teren şi juca.
Ca să ajungi, însă, la arenă, trebuie, mai intâi, să intri în ţară. Iar aici sunt alte autorităţi (cele vamale) care verifică cele necesare intrării în ţară. Şi care, în cazul de faţă, au apreciat că Djokovic nu deţine toate documentele necesare. Autorităţi diferite, competenţe diferite, criterii diferite.
Cred că Nole nu are nicio şansă să primească de la judecătorul cauzei un verdict favorabil. Dar dacă, totuşi, va fi lăsat să joace la acest turneu de Mare Slem, vă puteţi închipui cum îl va primi, în arenă, publicul australian?
https://www.conteledesaintgermain.ro/activistul-djokovic/09-01-2022https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/01/Djokovic.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/01/Djokovic-150x150.jpgEditorialeantivaccinist,autoritatile australiene,cruciat,Djokovici,expulzare din Australia,scandal Djokovic,Turneul Adria Tour Prost anturat. Prost sfătuit. Prost orientat. Trădează tenisul pentru activism. Inconjurat de adulatori pătimaşi, copleşit de prea multe elogii extinse în afara calităţilor lui sportive, a ajuns să se creadă un personaj providenţial. Un far. Un călăuzitor. Un misionar. Fanaticul său tată îl echivalează cu Iisus crucificat, chemând poporul sârb...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Am citit si eu, abia acum, materialul. Sa recunoastem ca e de o rara si regretabila imbecilitate, cap-coada. Nu doar ca nu a incalcat “activistul” nicio lege, ci dimpotriva, aia trebuiau sa ii spuna de la bun inceput: nu veni, nene, ca nu intri. Ce au facut? I-au dat viza (stimate domn, dosarul lui a fost analizat in deplina anonimitate, adica nu stiau ca exceptia se aplica lui Djokovic). Si apoi si-au batut joc de el. Si vii matale, din coclaurile netului romanesc, sa ne zici ca e activist. Nu cititorii pun iute stampile, ci dumneata. Pacat.
Cam patimas articolul dumneavoastra…
S-a rezolvat problema, jioki e out, contele a avut răbdare să discearnă corect.
sa discearna ‘mainsteam”, in opinia mea, NU si corect
Din moment ce voi, daco-tracii, alcătuiți o majoritate consistentă, te cam alinți cu mainstream, în opinia mea.
Ciuciupix maica! Suedezule! Sa nu zic țigane! Ia mai vezi ce fac evreii și suedejii( aia adevarati) nu borâții ca tine cu certificatul verde! Sau ai interdicție în a citi presa! Doar aparatul de clisma a lui Ciocăzeanu e permis la voi?
2000 decedați/z în valul 5 din Țigănezia.
Citești numai titluri și pricepi o dick.
Concret, Portocalia cu cea mai mare rată de vaxxinați din UE, înregistrează un nr de vreo 4 ori mai mare de infectați decât în valul precedent. Dar atunci era lockdown. Nr. de decedați COVID e de 10 ori mai mic pentru că sunt vaccinați.
Nu fii prost! Măcar dă-mi ignore.
@ciuciupix
Nu pot fratelo! Când te iei de neamurile mele alea vechi, tu o baragladina ma ia cu capul! Ignore o sa iti dea aia care te plătesc acum sa dai cu trolul!
Dar asta e! Romanii te iartă!
@dm-15.01 – Circula o teorie, ca Revolutia a fost declansata – in conjunctura favorabila Gorbaciov -de necesitatea securistilor noi ( adica ei!) din anii ’80- baieti si fete tineri,cu scoala (parintii celor care-asemenea lor- umfla azi randurile partidelor „democratice”, cu pondere USR)- de a-si pune banii acumulati „pe sub mana” la treaba. In aceste conditii, cum niciodata securitatea n-a actionat la vedere, a avut nevoie, ca imagine, de papusi manipulabile (pregatite din timp si infiltrate in toate partidele). Iar celei de la varful lor, „pentru ca trebuia sa poarte un nume”-vorba poetului- i-au zis Iliescu. Ulterior Basescu (cu nume de cod tarziu devoalat Petrov); iar azi, Iohannis.
Ar putea fi si asta o explicatie. Poate Emil Constantinescu a spus adevarul cand s-a retras…
@dm
Nu vreau să adâncesc conflictul, pentru că oricum s-a ajuns cam departe zic eu, dar spui undeva mai jos, citez:
„Nu conteaza ce spun politicienii din Australia… în acest caz, conteaza în primul rând atitudinea si comportamentul vedetei.”
Dacă dăm tot sosul la o parte din salata asta, de fapt asta e tot ce contează.
Tu contrapui in cazul ăsta, o persoană fizică (vedetă sau nu, dar o persoană) unui sistem, care în teorie este perfect funcțional democratic, bine pus la punct, care reprezintă o țară avansată (zicem noi) .
Și ce să vezi, sistemul ăsta democratic a dat-o în bară într-o frenezie.
Exact asta contează, ce spun „politicienii”, nu ce spune „vedeta”, pentru că politicienii înseamnă 25 milioane de oameni, pe care teoretic ii reprezintă, înseamnă o țară cât un continent și înseamnă de fapt esența unui sistem pe care ne-ar fi plăcut, sau am fi fost tentați să-l numim nediscriminator și democratic.
In „Procesul” lui Kafka, cetățeanul K arestat și totuși liber este prins într-un carusel nebunesc al sistemului și nu prea știe cum sa reacționeze pentru că nu înțelege nimic.
In cazul de față „cetățeanul Djokovic” a reacționat și așa a ieșit în evidență ce înseamnă sistemul care nu era chiar cum credeam că este (sau ar trebui să fie).
Indiferent dacă Djokovic va juca sau nu, Australia iese șifonată rău din circul ăsta și la nivel general este mai importantă imaginea unui sistem care ar trebui să reprezinte democrația, decât imaginea unui om, chiar vedetă fiind, care își reprezintă doar opinia personală.
@excelsior
Apreciez peroratia ta, dar ar fi fost potrivit s-o încadrezi într-un discurs din care sa nu lipseasca descrierea împrejurarilor exceptionale în care un stat democratic ca Australia a considerat ca este mai „sanatos” sa se comporte în acest mod.
@ dm -14.01-Securistii ne-au/ ne in continuare falsificat viata. Iti recomand sa citesti articolul- culmea!- din G4Media ( abstractie facand de proprietarii siteului):
„EXCLUSIV Cine susține că l-a ajutat pe Florin Cîțu ”cu relații și din banii personali” în perioada studiilor în SUA: Minodora Ilie, mătușa prin alianță cu liderul PNL, omul regimului Iliescu în anii 90 și apropiată de generali SIE”. Si nu numai!
Mi se pare ca arata destul de corect o frantura din mizeria politica din Ro. de dupa Revolutie, unde nu exista alb si negru, ci numai o infinitate de griuri (preponderent spre negru). Si cate de-astea au mai fost.
@Adrian Cristescu
De acord. De mai bine de 30 de ani, românii traiesc într-o deruta continua din cauza factiunilor, de fapt, securiste de la noi, care manipuleaza prin opinii partinitoare, stiri false etc. Fiecare în felul lor.
Eu consider ca asa ceva a fost si este înca posibil la noi, pentru ca, în primii ani de dupa ’89, l-am avut ca sef de stat pe Iliescu, omul rusilor. Si cu aceasta, poate, am spus totul.
https://www.youtube.com/watch?v=Q1BWBAj7YU4
‘another Sheep in the Mall”de promovat
Orice asemanare cu persoanele cunoscute este cu totul si cu totul intamplatoare
Foarte, foarte tare. Prea tare, n-o semnez :-))))
Realaxati-va copii. Lasati incrancenarea si iesiti pe strazi, ridicati mainile spre cer in semn de multumire si glasuiti in cor: Vaccinu’ akbar!
Planeta a fost salvata! Fortele binelui au infrant, iar fortele obscure ce voiau sa infecteze planeta prin intermediul agentului Djokovic, nume de cod „NOLE”, au fost anihilate. Criminalul va fi expulzat din edenul australian si trimis inapoi in iadul de unde a venit.
Djokovic sa multumeasca si el cerului pentru blandetea pedepsei cand in fapt, pedeapsa cuvenita ar fi trebuit sa fie (la alegerea inchizitorului) decapitarea, arderea pe rug sau ambele.
Pfiu…adevarul este ca am scapat ca prin minune, too close for comfort though.
P.S. M-am tot gandit ce s-ar putea face totusi pentru ca toata lumea sa fie in final multumita. Cred ca singura solutie ar fi ca dupa ce Djokovic a ajuns in Australia sanatos, bug free so to speak, sa se constate la expulzare ca a fost infectat in centrul de detentie al serviciului de imigratie australian. Sa ma explic:
1. Intrucat se stie (imi place mult asta cu „se stie”) ca „orice om nevaccinat care se infecteaza cu covid moare, sau in cel mai bun caz face o forma grava a bolii” (citat din biblia sectei vax), adeptii sectei ar primi oarece consolore vazandu-l pe „Nole” suferind asimptomatic ingrozitor, asta dupa marea dezamagire ca nu l-au vazut arzand in flacari in piata publica.
2. Djokovic ar avea si el de castigat pentru ca, in procesul Djokovic vs. Australia ce ar urma, probabil ar castiga despagubiri substantial mai mari decat potentialul castig, si ala muncit din greu, de la Australian Open.
Dupa cum vedeti, eu sunt un om bun si chiar vreau ca toata lumea sa fie multumita.
Un judecător a dat o sentință, deci aberezi rău!
Ești și tu un vaccinos notoriu, ți-e frică rău dă(!) moartea indusă prin mijloace neconvenționale, gen unde electromagnetice, GSM, alea-alea!
Paul Karp
„Viza australiană a lui Novak Djokovic a fost din nou anulată cu câteva zile înainte de începerea Australian Open , deoarece prezența sa ar putea „excita sentimentul anti-vaccinare”.”
NORMAL.
Stii ca tu ai folosit cele mai multe invective aici?
Arata-ne ca nu ești cel de care vorbește activistul și injura-l și pe Laurențiu Ciocăzan!
Zii ceva de mama lui și de morții ei! Asa ca să vedem ca nu ești undercover!
Si sa ne lamurim! Eu nu te-am blestemat! Eu ti-am comunicat ce o sa pățească cineva din zona ta de confort( mare sau mica mi se rupe) ! Asa ca un mic prooroc!
@Psd-istul
Pesedistule, esti haios rau. Am râs bine citindu-te, dar eu nu înjur pe nimeni niciodata. Mi-a spus mama ca nu-i frumos.
P.S. Cine-i Laurentiu Ciocazan?
@ dm!
Ciocazan sau Ciocazanu același rahat!
Stii vorba aia ciudata : cine rade la urma rade mai cu pofta?
Se pare ca tu ai râs! Urmează rândul meu!
Si o sa vina, fii sigur de asta!
@dm,
Dacă tot vorbești de contrapondere, adică de prezența unui echilibru în ceea ce privește punctele de vedere exprimate, astfel încât balanța să se încline nu din cauza numărului de suporteri ci datorită solidității argumentelor, atunci te rog să comentezi declarația liderului Partidului Laburist (de opoziție) din Australia, dl Anthony Albanese:
„Cum se face că inițial i-a fost acordată viza? Decizia ar fi trebuit să fie luată înainte de a i se acorda viză. Ori era eligibil, ori nu.”
@Nucu Neagu
De parca nu ai sti ca orice politician profita de situatii de genul „momentul Djokovic” pentru a câstiga capital electoral. Nu conteaza ce spun politicienii din Australia sau din Serbia în acest caz, conteaza în primul rând atitudinea si comportamentul vedetei. Exact cum demonstreaza si Contele în articol.
@dm
Tu esti Oracolul din Delphi si le stii pe toate de le prezinti aici ca telejurnal?Esti total lipsit de imaginatie…ai orizonturi limitate.Proza ta scurta descrie mai degraba viata ta de la tara, mai Tanase Scatiu, parvenitule cu stofa de sluga, ceea ce iti este tie cunoscut, familiar.
Cred ca te-au scapat parintii din caruta cand erai mic si te-au luat caii in copite de esti asa lovit la cap si zurliu.
@unu
Doar UNU poate avea imaginatia si orizonturile tale nelimitate, GENIULE! Asta rezulta din ceea ce ai scris acum, dar si altadata. Practic, este aproape imposibil sa se ridice si altii la nivelul tau, nu trebuie sa fii atât de pretentios, domnule.
„Aia-i comeată bolându-le !
Crastavetele să-l mânânci cu mumă-ta „!
Versurile astea nu-mi aparțin.
Caragiale știe mai bine.
Sau Florin artistul.
M-a pus naiba să scriu de căderea nucilor că imediat s-a găsit mușteriul cu nick de nuck.
Ce-i mai place miezul din nucă (dodoașcă) !
Dacă scriam de căderea jirului(probabil habar n-au mulți cu ce se papă) sau a ghindelor nu mă pupa nimeni în fund.
Jir-fructul fagului.
Ghindă-fructul stejarului.
Iar castanele se primesc.
În freză….
CU CUCUIE.
@anoroK,
Mai toți simțim nevoia unei validări, mai toți suntem atinși de flagelul numit infatuare. Că unii știu să o mascheze mai bine și alții nu, este altă poveste.
Când te-ai erijat în părinte dojenitor („rahatul” din cozonac) cum a fost? Infatuare 100%.
Așa că nu te mai da deranjat căci deranjul tău îmi provoacă repugnă (licență Oreste T.)
un comentariu despre cum e aplicata legea in cazul Novak Djokovic, despre nihilism legislativ
https://www.bitchute.com/video/ua08xNIm5ts/
Sa dai informatii de pe g4media cu referire la ce a facut Djokovici, te descalifica cu totul.
Se pare ca sunt mulți admiratori ai site-ului lui Tapalaga și Pantazi, asa ca nu ma pot opune. Obișnuiam sa citesc comentariile de pe acest site, însă acum m-am lămurit, nu mai am ce sa caut pe el. Auf wiedersehen!
Pentru toți felcerii o doza de CIM și de COF de la un doctor evreu:
https://www.infowars.com/posts/ehud-qimrons-powerful-letter-to-the-israeli-ministry-of-health/
@Hiperboreus- 10.01.-
1. Desigur, o intamplare greu de acceptat. Poate fi individuala doar, dar poate fi si generalizata. In contrapondere am sa citez, la capitolul „CA SA INTELEGI AUSTRALIA”, un fragment dintr-un discurs atribuit( dar contestat a fi) fostei PM australian Julia Gillard, din 2010:
„Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate occidentala, LIBERATATEA DE A PLECA.”
Indiferent ca cel ce a exprimat aceste ganduri la adresa imigrantilor e fosta PM sau un simplu cetatean, cred ca reprezinta , destul de bine, parerea MAJORITATII australienilor.
2. Mai aflu- dintr-o alta postare- ca Australia ( cu Noua Zeelanda ca bonus) e un stat nazist(?!). Apai, nu stiu ce sa zic de Australia, da’ NZ e sigur: vrea sa interzica generatiilor- incepand cu cea care ce are 13 ani azi- fumatul! Pe viata ( ce se presupune a fi ceva mai lunga astfel)! Adica, ce atentat la libertatea si fericirea cetatenilor mai dihai ca asta ati mai vedea? Tribunii de la Nurenberg isi freaca mainile, asteptandu-si clientii.
Cele despre care ai scris au fost spuse de un alt prim ministru, intr-un alt an, mult in trecut, cu privire la o alta cauza. Aus si NZ sint minunate si par facute special pentru romanii noi. Ai pierdut firul la ceea ce se intimpla in lume, dar nu-ti face probleme.
Super comentariu! 🙂
Quatro piedi(4 picioare)
Sasso-piatră
Sassolino-pietricică-diminutiv
Sassolini tot un fel de pietricică.
Să-i fie țărâna ușoară dar mai exact să-i fie pietricelele ușoare!
Spunea cineva foarte bine că dacă întorci o piatră,dedesubt vei găsi un vierme.
Au fler italienii.
Ia întoarce și ‘mneata Conte pietricelele de pe blogul ăsta să vezi câți viermi găsești.
Dar atenție mare la pietrele ce cad din vârful nucului, ăia deja-s meteoriți.
@anorok,
Nu tot ce cade din vârful nucului e meteorit.
Mai sunt și nuci comune, dar care, dacă te prind fără bască, te cucuiesc.
În comentariul meu din 9 ianuarie, ora 20:58, am comis o nedreptate la adresa Contelui. Practic l-am făcut mercenar. E o ofensă pe care o regret. Militant era termenul corect, pare că se pregătește pentru un asemenea rol, militant provaccinare, căci este limpede că gazda noastră a renunțat la echidistanța-i cunoscută. Mercenarul e plătit iar pe Conte poți să-l suspectezi de orice, dar nu de așa ceva. Este dreptul său, așa cum îl are fiecare, de a-și forma, în timp, o părere fermă pe o temă, oricât de sensibilă ar fi aceasta, cum este și cazul vaccinării.
„Aia-i comeată bolându-le !
Crastavetele să-l mânânci cu mumă-ta „!
Versurile astea nu-mi aparțin.
Caragiale știe mai bine.
Sau Florin artistul.
M-a pus naiba să scriu de căderea nucilor că imediat s-a găsit mușteriul cu nick de nuck.
Ce-i mai place miezul din nucă (dodoașcă) !
Dacă scriam de căderea jirului(probabil habar n-au mulți cu ce se papă) sau a ghindelor nu mă pupa nimeni în fund.
Jir-fructul fagului.
Ghindă-fructul stejarului.
Iar castanele se primesc.
În freză….
CU CUCUIE.
Despre Fassoli ăsta, cel mai tare comentariu l-am găsit pe luju:
zice adryan:
2 ianuarie 2022 22:03
Dacă nu se vaccina ar fi făcut o formă mai gravă.
Conte, exista stiri si pe romaneste! Ce sa spun mai mult?!
Sint de acord cu cineva care a numit articolul mioritic si numara voturile negative in beheheuri specifice inventatorilor teoriei vestului luminos, plin de tipul de civilizati si avansati care pot fi admirati in linkurile de mai jos.
https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/BOMBA-PLANETARA.-TEORIA-CONSPIRATIEI-este-REALITATE-Virusul-SARS-COV-2-a-fost-conceput-in-laboratoarele-Wuhan-cu-finantare-din-SUA-asigurata-prin-dr.-Fauci.-DOCUMENTE-MILITARE-secrete-ale-Agentiei-speciale-DARPA-a-SUA-publicate-de-Project-Veritas-172015
https://www.activenews.ro/stiri/Propaganda-in-Era-Covid-cum-o-depistam-si-cum-o-combatem-Tehnicile-propagandei-cum-ne-ferim-de-manipulare-cand-autorii-de-fake-striga-fake-172003
https://www.activenews.ro/stiri/Noua-Normalitate-in-Germania-Sute-de-mii-de-protestatari-pe-strazi-in-fiecare-seara-si-VIOLENTA-NAZISTA-EXTREMA-din-partea-SS-istilor-vaccinarii-obligatorii-172011
https://www.activenews.ro/opinii/Tucker-Carlson-Nebunia-COVID-se-va-TERMINA-in-2022.-Dar-ce-le-au-facut-copiilor-nostri-NU-poate-fi-iertat-171846
https://www.activenews.ro/stiri/NAZISMUL-VACCINIST-IN-ACTIUNE-Caini-lupi-asmutiti-pe-demonstrantii-anti-vaccin-din-Amsterdam-se-infig-napraznic-intr-un-manifestant.-Totul-pentru-sanatatea-lui-si-a-noastra.-VIDEO-CU-IMPACT-PUTERNIC-EMOTIONAL-171775
https://www.activenews.ro/stiri/Dr.-Geanina-Hagima-MASTILE-FACIALE-%E2%80%93-INUTILE-INEFICIENTE-NOCIVE.-STUDIU-Exclusiv-ActiveNews-171964
https://justice4poland.com/2021/01/25/the-2014-harry-vox-video-on-lockstep/
Bonus de la WHO:
http://www.vigiaccess.org
confirm, apoi search for: covid-19 vaccine
covid-19 vaccine contains the active ingredient(s): Covid-19 vaccine.
Result is presented for the active ingredient(s).
Total number of records retrieved: 2961255
Adverse drug reactions (ADRs)
Blood and lymphatic system disorders (127397)
Cardiac disorders (170756)
Congenital, familial and genetic disorders (1843)
Ear and labyrinth disorders (96812)
Endocrine disorders (5158)
Eye disorders (108473)
Gastrointestinal disorders (577561)
General disorders and administration site conditions (1760957)
Hepatobiliary disorders (6425)
Immune system disorders (48112)
Infections and infestations (246728)
Injury, poisoning and procedural complications (169832)
Investigations (425507)
Metabolism and nutrition disorders (64251)
Musculoskeletal and connective tissue disorders (819934)
Neoplasms benign, malignant and unspecified (incl cysts and polyps) (5363)
Nervous system disorders (1229284)
Pregnancy, puerperium and perinatal conditions (7683)
Product issues (4420)
Psychiatric disorders (138417)
Renal and urinary disorders (25124)
Reproductive system and breast disorders (146941)
Respiratory, thoracic and mediastinal disorders (317029)
Skin and subcutaneous tissue disorders (393138)
Social circumstances (21665)
Surgical and medical procedures (45958)
Vascular disorders (156191)
Era sa intru in panica observind ca nu apar behehistii, a caror existenta este f importanta pentru mine, deoarece sint un fel de pufferzone, un scut protector care-mi permite sa vad valurile vremurilor, acum la moda, inlesnindu-mi astfel alegerea cailor alternative. Va comunic, cit se poate de sincer, ca nu-i placut sa te trezesti in prima linie. Fiti tari, pentru ca vin incercari serioase pentru voi si trebuie sa vad rezultatele! Mi-am facut griji inutile ca va puteti schimba. Va incurajez sa credeti si sa nu cercetati, dupa cum ve spune science de astazi! Va multumesc!
Ce faci moșule? Atragi trolii mai ceva ca magnetul pilitura de fer( metalul prețios venerat de mulți dintre părinții trolilor)!
Astia m-au amuzat intreaga viata! Nu pierd niciodata ocazia sa ma distrez pe seama lor. 🙂
Domnule Conte,
Aprob si eu în continuare parerile pe care vi le-ati exprimat în acest articol.
O dedicatie speciala pentru toti cei care îl sustin pe Djokovic si considera ca Domnul Conte „a dat-o-n bara” cu acest articol. Uite ca nu „a dat-o-n bara”, „mă” Nucule Neagu:
https://ziaristii.com/novak-djokovici-da-vina-pe-impresar-pentru-falsul-din-declaratii-si-spune-ca-judecat-gresit-cand-participat-bolnav-de-covid-la-evenimente-publice/?fbclid=IwAR1I6ShntBenFhDP5ZPxpsu8btgXUoO4ZARgFESjhCXIO4OzqAXRQdefa-w
„Nu exista oameni nevinovati.Noi nu am cercetat suficient” Iosif Visarionovici Dugasvili.
„Proștii mor pt.ideile celor destepti si nu exista oameni 100% corecți” .Parazitii
@IQ100
Stalin?! Prazitii?! Scuteste-ma, te rog!
dm…destept ca deobicei
Stalin vrrrei nu vrrrei a fost un om destept si puternic (satanist, asta e alta poveste) azi i s-ar fi zis IBNFLUENCER…inca este ADMIRAT in Gruzia…vezi ca am zis Dugasvili, nu Stalion, adica eu NU am pus b0tul, ca gruzinii..vorba e desteata si , in opinia mea , nu vine de la el, ci de la Ocultii care l-au instruit;la tine, a crede ca niste oameni de kkao nu pot spune lucruri adevarata de dovada de TEFELISM ; nu dau exemple, pt ca mi se poate aplica o anumita lege, daca ai prins aluzai subtila…
Parazitii, sorry SUSTTIN si ADMIR….f f curajosi si cu o buna observatuie a contemporaneitatii romanesti…din traitul „dupa blocuri” succesul in o lume absolut contra culturii lor si, cred pt ca AVEAU la ce baza sa se aplice , anumite’stimulente recreational;e”…vezi si dicumentarul de pe Netkiks despre „cum functioneaza creierul”
@dm,
1. Eu, unul, nu l-am susținut pe Djokovici. Dar n-am fost de acord cu apologia filosofiei de apărare anticovid a Australiei.
Dacă m-ai pune sa judec situația aș spune că totul seamănă cu o ambuscadă: guvernul stă prost în sondaje / îi lasă impresia jucătorului (care nu e un om oarecare: e un lider antivaccin și un opozant al proiectului Rio Tinto din Serbia) că va fi primit în tara căci pentru el strictețea regulilor va fi mai puțin strictă / odată ajuns in Australia, autoritățile îl rețin și-l prezintă nației ca pe un inamic public, transformandu-l într-o păpușă electorală.
Aseară se vorbea că Djokovici va fi expulzat. După ce un magistrat australian a desființat măsura restrictivă și a revalidat viza, să vii tu, ministru, și printr-o măsură politico-administrativă să-i anulezi din nou viza și să-l expulzezi, îmi întărește convingerea că la mijloc este doar un interes politic.
2. Că Contele, de data asta , a dat-o-n bară, n-o spun numai eu. Mai sunt inca 22 de comentatori care nu sunt în rezonanță, într-o măsură MAI MARE sau mai mică, cu punctul de vedere exprimat de Conte. Iată lista (dacă vreunul consideră că locul lui nu-i aici, s-o spună):
Răzvan Colțea
Diana
unu
Florin
Psd-istul
Sandman
fane
rabi
1
Agricultorul fericit
Popescu
Coro
IQ100
Vaccinatu’Asimptomatic
Nelu
Hiperboreus
Măriuca Popescu
anoroK
Edelweiss
lup
wtf
excelsior. Și e posibil că lista să crească.
E o vorbă, mă dm-ule, mă. Dacă trei îți zic că ești beat, du-te și te culcă!
Dacă 22 îți zic același lucru, atunci du-te dm-ule și lasă-ne!
@Nucu Neagu,
Eu zic că e bine. Ne-am declarat pozițiile, mai ferm, mai cu jumatate de masură, susurat strecurat printre ambiguități spuse in argou profesional, însă în final lucrurile sînt clare.
Fiecare știm în ce tabără ne poziționăm, indiferent de opțiunea personală în raport cu înțeparea.
În discuție în termeni reali nu e vorba despre înțepare. O știm și noi, o știu si ei. Ne prefacem doar copilărește că acest pretext, înțeparea, ar fi și cauza discordiei.
Din listă ai uitat un nume, dacă persona în cauză dorește să rămînă înafara listei, fie și de și-a clarificat poziția, e o opțiune personală, pe care eu o respect, o înțeleg.
Am ajuns să ființăm într-o lume in care străzile din preajma spitalelor sînt inundate de mirosul de floare de tei ce vine din saloanele de terapie intensivă, e nuanța olfactivă la modă, în tendințele ultimilor 2 ani. Glumesc amar, prietenii știu de ce.
Partea proastă pentru toți este că va veni și momentul în care miei blînzî ce au supt de la mai multe oi, vor afla ca oile erau transgender fluizi, că erau berbeci ce se simțeau oi în preajma mieilor.
Și vine Paștele…
@Nucu Neadu
Lista ta nu are nicio relevanta. Ea cuprinde numele unor comentatori care sunt anti-vaccinisti sau chiar activisti anti-vaccin ca Dokovic. În consecinta, acestia si-au manifestat în mod automat (sau tonamat?!) parerile anti-Conte, anti-articol… Sa nu mai vorbim despre factorul subiectiv, care influenteaza enorm, oricând este pusa în discutie viata unor vedete de categoria marelui tenismen.
De ce nu se exprima pe acest blog si pro-vaccinistii, cei care nu aproba comportamentul lui Dokovic, ca sa existe o contrapondere la aceasta lista?! Poate si din vina ta, hartuitorul neobosit al celor care nu gândesc ca tine.
P.S. Nu va las, mă Hopa-Mitica, cineva trebuie sa încerce, cel putin, sa va deschida ochii!
Lumea e plina de genii.
@dm,
Nu înțelegi. Nu înțepătură/înțeparea e problema.
Hai să-ți zic altfel. Numai dacă ești vaccinat (certificat verde) te mai poți bucura de niste drepturi și libertăți pe care le aveai în mod natural înainte de pandemie. Și ăsta e doar primul pas. Urmează cazierul de mediu. Mai întâi pentru persoanele juridice, apoi va fi introdus și pentru persoanele fizice. Adică, nu vei putea să deschizi o firma sau să
obții o autorizație de construire, de exemplu, dacă nu ai cazierul de mediu „curat”. Și lucrurile nu se vor opri aici. Cazierul de mediu va fi socotit repede că fiind prea general. Așa că vom avea parte de niște indicatori cuantificabili și cu un grad mare de specificitate. Ce zici de „amprenta de carbon” individuală?
Ai aragaz clasic, pe gaz? Ai depășit cu cinci puncte limita maximă admisă a propriei amprente de carbon și nu mai ai voie, să zicem, să călătorești cu trenul. Cool, nu?
Dacă ai sub 50 de ani și nu te trezești acum, ai toate șansele să experimentezi tot ce ți-am prezis.
@dm: „De ce nu se exprima pe acest blog si pro-vaccinistii,”
poate pt ca nu il prea citesc, daca nu e „ordin”??…:))
@dm- 12.01- Atentie, s-a supus la vot: majoritatea e pro Dj.: 22 la cativa. Victorie! Astept votul majoritar pentru 1+1=3 ( lucru evident, daca am hotarat-o „NOI, Supremii”)
@AC iar eu aștept un mea culpa peste cativa ani pentru faptul ca va veti da seama de faptul ca suferiți de sindromul Postelnicu! Știți care, nu?
O sa trăiți Dnule Cristescu sa vedeți cum eșafodajul credințelor Dvs în știință se va prăbuși așa ca imperiile în care ani fi dorit sa trăiți pentru a putea schimba ideii libere și frumoase în Agora! Departe de barbari!
Ce facusi dm, adica geo, adica dora, ada, vasile bazdagan, profu si cine stie cate alte nickuri oi mai avea. Ba ciocazane, as fi trecut cu vederea ca-ti dai l…i singur si dai nasoale celor de pe contrasens. La o adica nu e vina ta ca esti un parlit de propagandist … cu aere de …. Da’ sa imputi atmosfera cu nespalatii de la „ziaristii” asta nu poate fi ierata. Da’ nah, daca gazda ia mai nou lumina de la securicii useristoizi de la G4Media, de ce n-ai baga si tu cu securicii anti-sapunisti practicanti.
Conte, daca te-ai intrebat cine-i dementu’ care se joaca cu dejtele sus-jos aici pe blogul lu’ matale, acum ai aflat. Daca vei face ceva sau nu in aceasta privinta, asta e treaba ta, dar macar nu mai poti spune ca n-ai stiut si nici nu vei mai putea invoca „agenturili” si extraterestrii cei rai ca vin noaptea ca hotii si denatureaza votul poporului.
@ ACtivistu’ Matematic
Delirium tremens! Daca esti în faza în care esti terorizat pentru ca vezi insecte care se târasc înspre tine, pregates-te ca urmeaza convulsiile si nu-ti va fi prea usor.
dm, editatule, poate vrei sa vezi logul blogului. Ba, editat compulsiv, de 4 ore bagi voturi la mana, cam 1 la 2-3 secunde, ca esti prea editat sa stii sa faci asta prin script, si de editat ce esti mi-ai si raspuns fraiere, ca sa se vada ca ai acelasi IP cu cel care baga voturi.
Sau o sa spui iar ca tu nu esti tu ci „fiul” tau care a intrat pe contul tau, cum te-ai mai explicat ca un penibil, cand te-au prins aia de pe cristoiublog.ro ca te dadeai fecioara neprihanita de pe un cont si injurai de pe altul.
Editatule, in caz ca n-ai inteles, ma doare in cot de tine. Ca tine sint cu miile. Singurul lucru relevant este daca Contele va face ceva sau nu in privinta votului multiplu pe acest blog.
Daca nu-i adevarat ce-am spus mai sus n-are decat Contele sa nu-mi publice mesajul si-am incheiat si cu subiectul si cu acest blog. Da’ daca-i adevarat, si-mi publica mesajul, atunci sa si faca bine sa curete blogul de mizerii.
@Activistu Mecanic
Deci, tu ești ăla care manevrezi like-urile si ma acuzi pe mine ca sa te scoti, d.menentule!
Domnule Conte, ar fi cazul sa clarificati aceasta problema, ca sa nu le permiteti unor securisti ACTIVISTi MECANICI sa va hartuiasca prin metode kaghebiste cititorii care va aproba.
Domnule Conte, am toata încrederea ca, de data aceasta, veti clarifica cine anume va falsifica blogul!
Nu ma pricep si nici nu ma intereseaza. Exista grupuri de presiune care se tradeaza, in principal, prin interventii la comanda, in numar mare, intr-un interval foarte scurt de timp. Astfel de manevre ar trebui ignorate. Cu cat comentati mai mult aceste voturi suspecte, cu atat le dati apa la moara, le aratati ca manevrele lor au efect.
Domnule Conte, m-ati lasat fara cuvinte. Deci, nici nu va intereseaza… Ok.
Dacă tu ești Laurențiu Ciocazan acest titan al ziaristicii care l-ar face pe Pamfil Șeicaru sa își dea demisia și sa se apuce de vândut pizza, promit sa nu iti mai dau replica niciodată!
Cel care te-a deconspirat cred ca este unul dintre cei care știu despre cu ce se mănâncă meseria de bullshit-uitor, la care trebuie sa recunosc te pricepi de nota 10!
P.s ca ziarist faci cam multe greșeli gramaticale! Dacă și eu inginerul agramat le observa sunt sigur ca le observa și restul protidebandadei ce bantuie pe aici!
@Psd-istul
Calmeaza-te inginere! Si nu-i crede pe toti raufacatorii!
Este la mintea cocosului ca Activistu Matematic ataca un sustinator al Contelui ca sa-l atace pe Conte, de fapt. Intentia securistului este de a ma alunga pe mine de pe blog, ca sa ramâna Contele cu mai putini sustinatori.
P.S. Eu nu fac niciodata greseli gramaticale. Sunt greseli de tastare facute din graba sau de oboseala.
@dm-11.01. Faptul ca blogul a fost invadat-si nu de mult timp- de vulgaritatea si agresivitatea verbala a mahalagiilor cu staif-evident, Detinatorii Adevarului Absolut – consider ca exprima exact starea in care natiunea a ajuns sa se exprime in media. Iar faptul ca autoritatile ( recte Contele) evita a interveni- nu prin cenzura continutului, ci a modalitatii de exprimare ( prin punere la punct a derbedeilor verbali)- in numele „democratiei”, e problema acestora; Cred ca solutia- daca vrem sa ne bucuram in continuare de generoasa gazduire a Contelui- ramane selectia personajelor cu care dialogam. Daca nu, nu. Dar ar fi pacat ca si pe acest site sa castige tot majoritatea gregara.
Ei, așa mai vii de-acasă!
Ținuta demnă, tonul solemn și categoric, mimica feței – inexistentă.
Adrian Finuțu are balls.
Măi băieți și tu, madame contesă,
Ce se întâmplă acum pe blog nu reprezintă nici pe departe dovada alterării fibrei naționale și nici victoria unei majorități gregare.
Totul e mult mai prozaic decât vă închipuiți.
Contele, cu articolul ăsta, a dat-o-n bară. Atâta tot.
Mâine, poimâine, scrie un alt articol care se va bucura, din nou, de elogiile tuturor.
Haideți, nu mai fiți așa prăpăstioși!
@Adrian Cristescu
Nu stiu, eu nu ma pot abtine întotdeauna când vad derapați de genul celor pe care i-ai amintit.
Ma gândeam la un moment dat ca poate, Contele îi lasa pe toti cei care comenteaza aici sa se manifeste exact asa cum sunt ei în viata obisnuita, pentru ca face un studiu despre comentatorii propriului blog. Sau, doar despre unii comentatori, despre incriminații nostri. Ha, ha, ar putea fi o explicatie.
@AC marele revoluționar!
Ce strigau oamenii în dec 1989? Ai uitat? Îți aduc eu aminte!
Libertate!
Spui ca ai participat și tu! Unde e revoluționarul din tine? A murit?
Sunt fascinat ca tu ești vexat de violenta verbala a comentatorilor și a postacilor( aici ma includ eu)!
De ce nu ești vexat de invazia trolilor? De ce nu cârâi împotriva lor?
Poate pentru ca ai primit mai multe degete în sus în câteva postari decât în toate postarile de pana acum?
Sau poate ca nu mai poți face parada de educația și cultura( pe care nu o neg sau o desconsider) fin cauza barbarilor care au năpădit firul de comentarii?
Ma așteptam de la tine sa realizezi ca se încearcă distrugerea blogului nu sa te perii( m-am abținut cu greu sa nu folosesc o expresie mai corecta dpdv al mesajului) cu alții și sa te vaieti ca agora sofismelor și platitudinilor debitate de unii de pe aici a fost pângărită de niște huligani!
Sincer îmi este mila de tine! De ce? Pentru ca vinzi integritatea( pe care o aveai cel puțin de când am început sa postez aici) pe niște like-uri!
Chiar asa de trista e viata ta?
Oricum poți să alegi sa ma ignori dar știi ca împăratul este gol!
Schimba dioptriile sau întoarce-te cu fata spre viata!
P.S
Aștept raspuns de la feluri referitor la terapia genetica!
Asta am pus-o ca trolii sa își merite felia de pâine organica azi!
@AC felceri! Felceri!
Codul meu de verificare este Dzg
E un semn!
Q.e.d!
Activism vaccinist, 4 picioare, bun.
Activism antivaccinist, 2 picioare, rau.
„Welcome to the worms!”(Pink Floyd)
Care popor?
Urmasii puscariasilor si femeilor de strada deportati din Anglia?
Genocidarii populatiei aborigene?
Distrugatorii ecosistemului , ca sa spunem si ceva in trend?
Colonia cu acte im regula subordonate Perfidului Albion?
A avut baftă de un judecător de rahat. Cum avem și noi atâția.
@Cris, Nucu Neagu, Edelweiss
… hive mind … identitate clădită pe conformitate noncritică… însă vajnic apărătoare a dogmei fondatoare, gîndire magică ofensată de realitate, eternul ocol pe care îl fac pină la atingerea dezideratului final, deziderat pe care realitatea potrivnică li-l refuză …
Îmi plac nuanțele pe care le folosesiți și le și irosiți…
În context ar fi potrivită o aberație sonoră, Ada Milea:
„hai sa dăm
topoare
la popoare
să sculpteze
fiecare-n fiecare
cine are capul tare
va ramîne în picioare
hai sa dăm
topoare
la popoare!
Everybody
cu topoare”
@wtf,
Ada Milea nu-i un geniu muzical, dar, zic eu, are șarm. Nici textul nu-i de lepădat. Că în conjunctura actuală era mai bine, poate, „hai să dăm vaccinuri la popoare, să imunizăm pe fiecare, cine-i antivaccinare, îl băgăm la izolare”, asta da, poate.
Altfel, turma-i turmă, hive mind.
„Ceea ce urăște cel mai mult turma este un individ care gândește diferit. Ea nu urăște atât de mult opinia lui în sine, ci îndrăzneala acelui individ de a avea curajul să gândească singur, să fie diferit, exact ceea ce turma nu știe să facă”
Exact ceea ce turma nu știe sau nu poate să facă? Adică ar putea, dar nu poate pentru că nu știe. Și cine/ce o împiedică să știe? Că se vede treaba că știe și poate să urască. Cine se face vinovat? Hive mind-ul.
Înseamnă că membrii turmei sunt prizonierii acestuia. Domnul Schopenhauer a știut asta înaintea noastră.
Nu cu mult timp in urma, cei care se credeau conti, imparati, Napoleoni, etc … erau izolati si pusi pe tratament psihiatric.
Azi ei isi fac blog-uri sau sunt chemati pe la televiziuni sa isi dea cu parerea. ( sau au televizorul setat pe antena 3 )
@unu
Eu as zice altfel: nu cu mult timp în urma, prostii, mitocanii etc…. nu aveau posibilitatea sa se exprime pe bloguri… dar erau încadrati în niste institutii medicale speciale sau… în alte institutii… de reeducare.
Ce nesimtit poti sa fii !
Mă dm-ule,
Ce curajos ești!
Aproape singur împotriva tuturor.
Ninja, frate, nu altceva!
Ziua ninja, noaptea nu ninja (că dm-ul are program fix, de la 9 la 17), dimineața ninja iară.
Eu am tot spus că ăștia vaccinați sunt noua rasa superioara.
Foarte inteligenți, onesti și respectuoși.
Să vedeți cad o să își facă a 4-a și a 5-a doza cum o sa fie.
@Nucu Neagu
Tu esti al doilea nesimtit! În loc sa-l ataci pe magarul care îsi permite sa scrie ce a scris, tu ma ironizezi pe mine, ciudatule!
Măi dm-ule,
Mai întâi ar fi trebuit să realizezi că deși comentariul lui @unu este plin de sarcasm, totuși, a fost publicat. Dacă consideră că ai sari calul, Contele nu te face nesimțit, că e „conte”, dar nu te publică.
Că te-am luat pe tine în balon n-are nicio legătură cu postarea lui @unu. N-am spus nici că sunt, nici că nu sunt de acord cu ea.
Așa că m-ai făcut nesimțit și ciudat aiurea! Adică fără rost.
@Nucu Neagu
Asa ca nu ai nicio jena când spui: „comentariul lui @unu este plin de sarcasm”? si doar de sarcasm, n………e?!
Comentariul primului n……t este un atac la persoana în toata regula, iar tu esti un mare ticalos când nu recunosti asta.
…să te iei de mână cu cetepeul! Senjermene, te-ai umplut de penibil!
Dupa ce am citit articolul { DE NOTA 10+ } nu mi-a parut rau decat de un singur lucru : n-am lansat un pariu ca vei aborda subiectul . La ora asta nu mai aveam nevoie de mult asteptata ” marire ” a pensiei ! De referinta si antologice cred , vor ramane vorbele lui Ilie Nastase { GENERALUL ILIE NASTASE } care , cu ” umorul si intzelepciunea-i … binecunoscute ” le-a spus unor fatuce purtatoare d e microfon :”- Voi nu va puteti càca de foame si muriti de grija astuia ? ” Conte , mi-a placut cum ai facut trecerea , de la organizatorii turneului la AUTORITATILE AUSTRALIENE , oricum se numesc acestea . Trebuie sa recunosti ca , daca o chestie dintr-astea se intampla oriunde in afara Australiei SIGUR , se gasea o modalitate de-a fenta Legea .Discursul lui Djokovik ala batranu’ tzinut in fatza sustinatorilor din Belgrad ai ” sportivului ” mi-a reamintit virulentza discursurilor lui Milosevici din anii ’90 mai ales ca si reactiile ” publicului ” , erau asemantoare . Ce faceau sarbii aia care probabil ca acasa la ei cu greu gaseau o bucata de paine si-o coaja de ceapa s a-si astampere foamea ? Aclamau si aduceau osanale noului Mesia iesit din randul poorului sarb . La banii lui , Djokovik isi putea permite sa faca ceea ce spuneai si dumneata : lua un avion privat , pleca dracului de-acolo si traia { eventual se si antrena } conform standardelor cu care s -a obisnuit de cand a devenit un semizeu .A dorit sa dovedeasca ca…el este cineva , el este Djokovick , el este miezul din dodoasca , cu ocazia aceasta demonstrand si ca , nu toti aceia ce practica acest sport al regilor , merita sa poarte titlul de regi . Un lucru ma face , al dracului de curios si anume : la Roland Garros ce va face caci , pe caposul ala de Macron nu-l vad sa schimbe legile pe care taman ce le-a dat doar de dragul sarbului si , daca ne gandim la dorintza gerontofilului de-ai enerva pe nevaccinati , niste contre intre Djokovik si Justitia Franceza i-ar pica manuse mai ales acum daca tot si-a pus toata FRANTA in cap .Inca odata: EXCELENT ARTICOLUL !
@Marian,
1. Ce faci guștere? Păreai a fi băiat de băiat. Ce faci? Te dai cu stăpânirea?
O singură scuză poți avea: chiar să crezi în ceea ce ai scris.
2. Tu mai citești și altceva în afara articolelor Contelui?
Se pare că nu. Altminteri ai fi aflat că deja onor guvernul Franței, prin vocea ministrului sporturilor, dna Roxana Mărăcineanu, i-a transmis deja lui Nole că va fi binevenit la Roland Garros 2022.
@Nucu Neagu Onorabile , 1] de treaba , chiar sunt …baiat nu mai sunt din nefericire caci ,am depasit cam demult varsta .2] Ma dau cu stapanirea ? Poti dezvolta ? 3] Da , cred ca pot avea acea singura scuza caci , chiar cred …macar in ceea ce scriu eu . 4] Sincer sa fiu… chiar nu mai citesc si altceva caci m-am cam saturat sa mai stau sa analizez oamenii prin prizma a ceea ce scriu acestia . Ca nu mai citesc si altceva …ai acum dovada concreta dl.e Neagu : habar nu aveam de faptul ca in onor guvernul francez , ministul sporturilor este o tipa ce are un nume…romanesc . Ma bag in seama pe blogul contelui stiind ca aici voi citi scrierile unor oameni infinit mai inteligenti decat mine iar dumneata esti doar unul dintre acestia . De altfel cred ca stiti si singur dl.e Neagu cat d e mult va apreciez cultura . Voi ramane respectuos ca de obicei vis a vis de oamenii mai destepti decat mine deoarece , asta insemneaza sa fi …om de rand iar eu nu-s altceva decat un om de rand .
Marian,
Faptul că ai ales să te expui „judecății” tuturor celor care frecventează forumul, te scoate din rând.
Cultură, o dobândești. Nu mă impresionează.
Deșteptăciune/inteligență, exersezi împrumutând modele de gândire. E supraestimată.
Sinceritatea este, însă, cea care mă face să-mi scot pălăria.
Conte,
Aveam un răspuns pentru Marian, de ieri, 11 ianuarie ora 20:17.
Sunt sigur că l-ai primit pentru că l-am vizualizat „în așteptarea moderării”.
Dacă, totuși, s-a rătăcit, spune-mi și-l mai trimit o dată.
Rareori mai intram pe CSG dând click pe blogul contelui afișat în blogrollul unui alt site „riddick.ro”.
Azi mă uit ca curca-n lemne!
Linkul către CSG NU ESTE. A DISPĂRUT.
Dau căutare normală după CSG și acum… ÎNȚELEG DE CE CGS A FOST ȘTERS DIN ACEL BLOGROLL!
Așa se întâmplă atunci când din Warrior devii melc.
Nu mai prezinți nici un interes pentru ceilalți warriors.
De data asta Contele a greșit!
De data asta Mihai Gâdea a greșit!
Într-un caz Novak.
În celălalt Șoșoacă.
Nicio diferență,părerea pertinentă este a celui ce face cărțile,ca la poker.
Celavecul Vladimir bate la portiță (nu Ghiță) iar pe noi ne doare capul de un sârb îngâmfat și de Marele continent China.
PS(văd că e la modă pâsâitul) @miss blog cu „mânurile crăpăcite” și necremuite:
Sărumâna !
Deci, „capul plecat, sabia nu-l taie”… Articolul Dvs e scris in buna traditie mioritica… De ce sa mai facem activism antivax? Sa ne supunem, zic. Mi-ati lasat un gust amar. Ce ma mai indulceste este ca Djokovic contra Australia = 1 la 0 pentru Djokovic.
Am primit 15 be-he-he-uri. Nu ne mai facem bine….
Hopa! 39 de behaieli!
Isaia (5,20)
„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!
Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor!
Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept!”
4 picioare, vaxinat,bun.
2 picioare, nevaxinat, rau.
@ IQ 100
Cu riscul de a atrage asupra ta răzbunarea trolilor, ma mira prostia lor feroce din care nu pot ieși decât dacă li se da ordin!
Asta e! Când ești patruped( si eu fiind vaccinat ma includ aici) trebuie sa fii ghidat sau sa ți se dea ordine pentru a posta ceva!
Kudos!
CA SA INTELEGI AUSTRALIA: „Pentru naștere le-am spus că vreau să fac cezariană”. Așa începe povestea fetei pe care-o am în față(se numește M. și, din rațiuni logice, nu-i dau numele). „Nu aveam habar de sistemul de acolo întrucât sosiserăm de doar un an. Recunosc, eram cam sărăcuți, doar abia aterizaserăm și nu apucaserăm să „ne facem o stare”. Sarcina a venit pe nepregătite, iar nașterea a fost decisivă pentru mine. De-a lungul sarcinii, întrucât nu am avut probleme, totul a decurs OK. Doar în ultima perioadă totul s-a transformat într-un episod din Kafka. Mi-au spus că n-are sens să fac cezariană. Le-am spus că nu am chef să-mi risc viața.
– Nu-ți riști nicio viață!, mi-au spus ei.
– Ba da, le-am explicat. Primul copil l-am născut prin cezariană pentru că doctorii din România mi-au spus că nu pot naște altfel. Nu am conformația potrivită. Ăsta e al doilea copil și e mai mare decât cel pe care nu l-am putut naște(a avut la naștere 4.7 kg). E logic că n-am cum să-l nasc natural.
Doctorul ăla m-a trimis la altă doctoriță. După ce am stat cu ea de vorbă o jumătate de oră am înțeles că e psiholog. Nici măcar psihiatră, cel puțin să mă simt nebună cu acte.
– Dar de ce m-a trimis la discuții cu un psiholog? – am întrebat-o. E vorba de copilul pe care urmează să-l nasc. La prima sarcină am vrut să nasc natural, dar medicii mi-au spus că nu pot risca. De ce aș alege să nasc acum natural o sarcină mai mare? În plus am o cezariană. Ești femeie, nu înțelegi că e o chestie de viață și de moarte? Înțeleg că e un risc de aproximativ 50% de ruptură uterină. De ce să-mi asum un asemenea risc?
M-a privit absentă și mi-a spus că la ea s-a terminat, așa că trebuie să merg peste o jumătate de oră la un alt medic(timp în care, probabil și-a scris raportul) pentru a-mi evalua situația. În total m-am plimbat pe la vreo cinci personaje. Recunosc, totul s-a petrecut ca sub hipnoză, am trăit probabil o experiență suprarealistă. Toți aveau aceeași bandă, că n-are sens să fac direct cezariana, ci să încerc mai întâi să nasc natural, că oricum e mai bine așa. Dacă ar fi fost să aleg, m-aș fi întors în România. Doar că riscam să nasc în avion. M-a bușit plânsul. Oamenii aceia nu aveau pic de empatie. M-am simțit fix ca o vacă, o vacă a cărei obligație era să nască natural. În tot acest timp nimeni nu mi-a făcut nicio analiză. Nici măcar nu voiau să se uite pe dosarul meu medical din România, pe care le-am spus că-l pot pune la dispoziție.
Într-un final doctorul pe care-l aveam în față mi-a spus că dacă asta e alegerea mea îmi va face cezariană. Am răsuflat ușurată, însă apoi am stat în tensiune până în ultima clipă. Dacă mă păcălesc? Nu m-au păcălit. Mi-au făcut cezariană. Când am realizat, am simțit-o ca pe-o victorie teribilă, cu toate că era un rahat. M-am simțit bine, dar pentru că eram amorțită. După ce a trecut anestezia s-a ales praful de sentimentul de victorie pentru că a început durerea. Și de-atunci totul a devenit un coșmar. Toate procedurile mi le-au făcut pe viu. Am crezut că vor să se răzbune pe mine. Le-am rugat pe asistente să-mi facă un calmant pentru că nu mai pot. Singurul calmant pe care l-am primit a fost … paracetamolul. Cică nu mi-au făcut anestezice pentru că în protocolul lor nu există calmante după cezariană. A fost o zi și jumătate de coșmar. După care, treptat, durerea a început să se retragă natural. Ăia se uitau la mine ca la un rahat. Jur că nu m-am simțit niciodată atât de umilită. Iadul există: e sistemul lor de sănătate.
Îți spun sincer, îmi spunea cu lacrimi în ochi, sistemul nostru de aici e infinit mai bun. Nu-s cine știe ce echipamente, e cam haotic, dar cel puțin mai găsești oameni, nu roboți. La prima naștere chemam asistenta și-o rugam să-mi facă un calmant, iar ea mi-l făcea. Aici vorbești cu oameni, nu cu niște roboți fără emoții. Și șpaga pe care o dai e umană, infinit mai umană decât acea atitudine absolut aberantă. De aceea, după ce m-am întors de la spital, i-am spus soțului că în maxim un an ne întoarcem în țară. Și că dacă nu vine e treaba lui. A protestat, în ciuda faptului că i-am povestit prin ce am trecut. Insista că a fost ceva întâmplător, iar mie îmi era frică să nu-l cuprindă și pe el imbecilitatea pe care o simțeam în jurul meu. Eram disperată pentru că vedeam că nu mă crede, probabil arătam ca o nebună. Sau poate că el spera „să-mi treacă”. După o săptămână au venit niște prieteni pe la noi. Am adus discuția despre ceea ce am pățit, iar ea, cu naturalețe „a dezlegat misterul”:
– E normal!, mi-a spus ea doctă, o cezariană e mult mai scumpă decât o naștere normală și ăștia nu aruncă banii pe gem ca în țară.
– Păi dacă nu făceam cezariană muream! – i-am explicat. S-a uitat cam ciudat la mine.
După ce-au plecat i-am spus soțului că n-am chef să ajungem la fel de imbecili ca prietenii noștri. Cum să consideri normală punerea în pericol a vieții unui pacient doar pentru că „se economisesc bani”? Noroc că a fost de acord deoarece eu acolo nu mai rămâneam. Decât să mă imbecilizez, mai bine plecam cu copiii. Și iată cât de bine am făcut! Acum câștigăm mai bine ca-n Australia și avem o viață liniștită printre ai noștri. Îmi vine să urlu de necaz pentru banii și efortul pe care l-am făcut cu tentativa noastră de emigrare acolo. Dar e și asta o experiență.”
Am atâtea întâmplări horror despre Australia încât puteți lesne înțelege cam despre ce e vorba. Ca să nu mai vorbesc că, în general, australienii sunt niște rudimentari, niște țărănoi neciopliți care n-au evoluat de la statutul de pușcăriași. Iar aia, să-mi spună oricine orice, nu e țară, ci pușcărie.
„- Ce mai faci? – l-am întrebat pe un prieten după ce-am auzit nebunia care e la ei.
– Bine, mi-a răspuns. Aici ăștia luptă serios cu pandemia, nu ca în alte locuri!
Din nou simțeam mândria aia imbecilă și nu înțelegeam de unde le vine.
– Dar e adevărat că vă țin în case și că nu aveți voie nici să aerisiți?
– Nu-i chiar așa, dar e normal să se ia măsuri drastice. Doar dacă sunt bolnav de COVID sau merg la magazin și acolo a fost un bolnav, atunci intru în carantină și nu mai am voie să aerisesc. Dar poți să deschizi puțin geamul noaptea că nu se ia nimeni de tine! ”
Multumesc pentru aceasta poveste. Ma duce cu gandul la Norvegia si luarea de la parintii romani a celor 5 copii.
Alta lume, alte mentalitati, alte reguli. De aceea, cand te duci intr-un astfel de loc trebuie sa te informezi bine inainte ca sa stii la ce sa te astepti!
da, buna poveste.Dan Diaconu, trenduri economice. „Aventuri loa capatul lumii”
Conte, cu tot respectul; ai dat-o in bara rau de tot. Multa lume care te cisteste este dezamagita. Tot timpul faceai analize subtile si dovedeai mult bun simt. Cred ca vaccinul ti-a afectat creierul. Nu te mai recunoastem in cele scrise. Te porti ca CTP.
Fiți și voi mai îngăduitori cu bietul conte. S-a înfierbântat sângele cumanic din voi. Pe la 2-3 mii de crăpați pe zi veți face ciocul mic. Și de ce insistați cu atitudinea asta de criminali pătați să mai faceți vorbire și despre bun-simț?
@ciuciupix
Sunt sigur ca ești din echipa de sclavi, pardon troli care bântuie pe aici!
Mintea ta nu putea sa aleagă un avatar mai prost!
Dacă nu or sa fie atâția morți iti vei pierde jobul , asta crezi?
Lasă fratele meu dac, latin sau cioara ca te recuperează băieții pentru o alta misiune!
Nu stiu daca s-a mai scris aici, dar trebuie sa se tina cont ca Australia este un stat federal si ca fiecare membru al federatiei are legile lui. Djokovic a obtinut viza de la Statul Victoria, dar ca sa ajunga in statul Victoria trebuie sa treaca granita federala, unde se aplica alte reguli.
Pentru o mai buna întelegere, poate fi de folos ceea ce a scris Cristian Niculescu:
„Dacă mai aveam ziariști corecți am fi aflat următoarele despre sănătatea lui Novak Djokovici. Sunt informații de notorietate.
(Luați si dați cu copy-paste și atașați pozele)
Sârbul a cerut și primit inițial o scutire de injectare, pentru afecțiunile sale, iar cererea sa era anonimă. Nu se știa că solicitantul e Djokovici. Ulterior, alte autoritățile australiene s-au sucit când au văzut că l-au scutit fix pe nr.1 mondial, opozant al șantajului vac$inării. Voi explica asta la finalul textului, cu probe:
&Încă din copilărie Nole avea diverse alergii teribile și inexplicabile, care-l împiedicau să respire și să ducă o viață normală. Stătea întins în pat și simțea că se sufocă. Sârbul a povestit toate astea în cartea lui din 2013, ”Serve to win” și mai recent, în vara lui 2020, într-un interviu cu Graham Besinger. Deci, toate astea înainte să apară vac$inul. Aveți aici video cu interviul:
https://thebeet.com/tennis-star-novak-djokovic-reveals…/
&Djokovic are boala celiacă, adică intoleranță gravă la gluten. Este o boală autoimună care dă simptome similare cu cele ale astmului bronșic. Din cauza asta Nole ține un regim strict și nu ia medicație ca orice om normal. Ca să nu-și paradească și mai rău sistemul imunitar.
https://bioclinica.ro/…/boala-celiaca-simptome-cauze…
Într-o boala autoimună, cum are Djokovici, sistemul de apărare al organismului percepe ca străină și atacă eronat o parte a corpului, cum ar fi articulatiile sau sistemul digestiv, în cazul lui Nole. Adică imunitatea produce anticorpi ce atacă celulele sănătoase. Factorii genetici au un rol principal în declanșarea bolilor autoimune. Și acum gândiți-vă că serul magic este un tratament genic care produce anticorpi la greu. Anticorpi care se plictisesc.
E momentul să menționăm că nu există studii specifice referitoare la siguranța și eficacitatea vac$inului pentru pacienții cu boli autoimune. Scrie asta chiar în prospectele injecțiilor. Trageți concluziile.
Boala celiacă (sau simptomele ei) l-a împiedicat pe Nole să performeze la capacitate maximă. 2010 a fost un an dezastruos pentru Nole, din cauza bolii. A fost văzut folosind spray inhalant contra astmului. Sunt de notorietate pauzele medicale luate la Australian Open 2010, când comentatorii spuneau: ”Este din cauza astmului!”. În pause, Djokovici a vomitat violent, a revenit pe teren și a pierdut meciul contra francezului Tsonga. Atunci l-a descoperit un medic sârb, privindu-l la TV, că Djokovici ar trebui să țină un regim fără gluten ca să evite atacul greșit al propriului sistem imunitar. Dr. Igor Cetojevici i-a făcut teste medicale din care a rezultat o listă de alergii, în special gluten, lactate și zahăr rafinat.
Cine s-a informat temeinic știe de ce Djokovici a avut probleme de sănătate în trecut și de ce refuză să joace la loteria injecțiilor genice.
Boala celiacă este fără remediu și degradează sănătatea în mod constant. Printre complicațiile ei se află și malnutriția, infertilitatea, depresia, neuropatiile.
https://www.celiaci.ro/…/complicatiile-bolii-celiace…/
Toate aceste probleme de sănătate ale lui Djokovici le-au analizat autoritățile medicale din Australia, care inițial le-au găsit justificate.
Șeful Tennis Australia, Craig Tiley, și ministrul sportului interimar al Victoria, Jaala Pulford, spun clar că Novak Djokovici nu a primit un tratament special. El a îndeplinit cerințele stabilite de ATAGI (Grupul consultativ tehnic australian pentru imunizare). Nole este UNUL dintre cei 26 de tenismani care au aplicat ANONIM pentru scutire. Cererile le-au evaluat de două comisii medicale, ambele avizate de Departamentul Sănătății din statul Victoria.
https://7news.com.au/…/open-boss-defends-djokovic…
Autoritățile australiene care l-au reținut în aeroport pe Djokovici și-au contrazis proprii experți. Ca să nu fie ridicole au invocat și nereguli în solicitarea tipului de viză de intrare în țară. Toată chestia e cusută clar cu ață albă, delictul de logică și dubla măsură sunt evidente. Dictatura sanitară din Australia mizează pe faptul că mai mult decât să fie un proces dus de avocații lui Nole contra statului n-are ce să se întâmple iar asta va dura. Oamenii vor uita.
Între timp, în cea mai bogată țară în hidrocarburi din Asia Centrală se răstoarnă puterea după un scenariu care ne-a devenit familiar, de când SUA au invadat Panama dar lumea se uita la Loviluția din România 1989. Dar despre Kazahstan, unde am fost, în postarea viitoare.”
Cristian Niculescu
Cu toate acestea, consider ca fiecare poate avea oricând punctul sau de vedere, iar cei care îsi exprima parerea despre articolul Contelui practicând atacul la persoana sunt lipsiti de cel mai elementar bun-simt.
@ Contesa de Ségur Intrebare : cum dracu de , dintre atatea milioane d e oameni…taman Djokovik s-a pricopsit cu-acea boala celiacă ? Fara suparare Contesà …
@ Marian
Domnule Marian, m-am informat pentru dv. Boala celiaca atinge unul dintre 300-500 de europeni. Putea sa se „pricopseasca”, deci si Djokovic cu aceasta boala. Dar eu am gasit articole medicale în care se spune ca persoanele care sufera de boala celiaca se pot vaccina anti-Covid-19 fara sa se expuna neaparat vreunui pericol din aceasta cauza.
@ Contesa de Ségur Va multumesc respectuos pentru efortul de-a ma informa : eu singur , n-asi fi reusit vreodata sa gasesc aceasta informatie indiferent cat asi fi cautat-o .
Domnule conte
Va rog sa-mi permiteti sa revin cu inca un comentariu. Am citit pe g4media ce se spune despre Novak Djokovic in legatura cu posibilitatea de a purifica apa prin rugaciune. Va rog sa cititi
https://pomul-vietii.ro/rugaciunea-asa-cum-n-am-stiut-o/
Tin minte foarte bine o intimplare din anul cind a murit Florian Pitis. Cu ceva timp in urma el a inregistrat mai multe documentare pentru Teleenciclopedia. Unul din documentare se refera chiar la subiectul tratat in articolul indicat mai sus.
Domnule conte
De fiecare data am apreciat articolele dvs. De data asta trebuie sa spun cu regret ca nu va pot da dreptate. Dupa parerea mea, australia (cu a mic) e un stat nazist, si nu am deloc incredere in propaganda vaccinoasa. S-au spus atitea despre efectele secundare ale vaccinurilor (terapiilor genetice), din pacate doar in mass media care nu a fost cumparata / miluita / mituita de guverne, incit nu m-as vaccina pentru nimic in lume.
Va rog sa nu va suparati, dar va asigur ca am o parere foarte buna despre dvs.
@ sandman-09.01.2022 – „… viza de Autralia …. a primit-o chiar de la autoritatile australiene…”
Nu cred ca , atunci cand ti se da viza de Aussie, esti intrebat daca stii ca ei circula pe stanga. Dar daca, ajuns acolo- cu viza pe pasaport- conduci pe dreapta, sigur vei avea necazuri.
@ AC vezi ca s-a băgat Pepsi la litru!
Care nea Nicu?
Nu pot sa cred ca ati ales aceasta analogie!
Ouch!
Analiza este tendentioasa si pleaca de la un mare neadevar (sa-i zicem o neintelegere). Nole a sosit in Australia CU VISA, obtinuta legal de la autoritatile australiene ( nu i-a dat visa nici mama, nici tata si nici ATP-ul: Australia a acordat VISA !).
Problema e ca statul australian s-a „rasucit” instantaneu, si numai pentru el (deja se cunosc alte 3 cazuri de sportivi cu aceleasi acte ca ale lui Nole, care au trecut de vamesii australieni fara probleme).
Australia (guvernul/statul) nu e „fair-play” ca sa recunoasca ca a gresit acordand acea visa, si mai mult sa recunoasca ca „a gresit” numai in cazul lui Nole.
Asta inseamna ca vaccinul este deja o „arma politica” si nu are nimic de a face cu sanatatea sau cu stiinta. Mai sunt cazuri de sportivi veniti din tarile care vaccineaza populatia cu altceva in afara de Pfizer si Moderna si sunt considerati „nevaccinati”.
Eu cred ca cineva încearcă sa va decredibilizeze ! Or fi aia de la antifuck.ro, pardon antifake care sunt sub timona pupincuristului de RT?
Sau unii cărora nu le place ce scrieți aici?
Din cauza postarilor unor genii pe aici care se cred de nivelul lui Lary King nici vorba!
Despre mine, postacul mâncător de rahat, nici atât!
Despre diasporezi a căror viata este un șir lung de scuipați șterși de pe obraz nici atât!
Deci cred ca sunt aia cărora nu le place de matale!
Am încercat să îmi spun părerea despre articolul de mai sus și nu a apărut comentariul meu.
Nu am înjurat, nu am folosit cuvinte nepermise, doar mi-am arătat dezamăgirea că Dvs Conte puteți împărtăși/accepta astfel de idei.
Nu am primit nimic. Mai postati-l o data!
Conte, se vede și din acest articol că la Dvs tv merge continuu pe Antena3. Păcat.
Comentariile celorlalți sunt grăitoare iar cei care îi combat sunt prea mulți, nu cumva este o greșeală de contorizare? Sunteți de acord cu asemenea manevre de trucare a realității?
Am mai raspuns la astfel de reprosuri. Nu am nicio legatura cu respectiva contorizare, nu pot si nici nu vreau sa o controlez. Uneori si mie mi se par suspecte anumite interventii „in masa”, dar banuiesc ca pe net functioneaza grupuri de presiune / interese care sunt motivate sa deturneze anumite opinii.
@CdSG
Daca tot stim ca voturile sunt manarite (cine or fi idiotii aia, n-are importanta) si in consecinta neconcludente, si daca nu vrei sa investesti intr-un soft de control performant, de ce nu anulezi posibilitatea de votare si cine are ceva de spus (pro sau contra unei idei) sa spuna intr-un comentariu. In acest fel nu se vor mai deturna opinii.
Un raspuns pentru toti criticii de aici. Scriu in articolele mele ce gandesc si ce cred despre un subiect la momentul acela. Esential mi se pare sa fiu sincer cu mine si cu aceia care ma citesc. Au fost situatii in care, pe baza informatiilor ulterioare scrierii articolului, mi-am revizuit punctul de vedere si nu mi-a fost rusine sa recunosc ca am gresit (daca am gresit). In cazul de fata, cu toata decizia judecatorilor, raman la parerea ca scutirea pe baza de trecere prin boala a fost doar un tertip al lui Nole de a nu se vaccina. Esenta e ca el a declarat repetat ca nu se va vaccina. Trebuia sa recunoasca clar asta, adevaratul motiv, ca nu vrea sa se vaccineze, nu sa apeleze la un truc. Comparatia cu Cassius Clay e gresita. Clay a spus clar ca nu vrea sa omoare oameni, nu a apelat la un oculist sau la un ortoped sa-i dea scutire de armata.
Conte,
În răspunsul tău de la ora 12:20 tu încerci să te explici.
Încercare nereușită. Las-o așa și scrie repede un alt articol de fond ca ăsta de acum să fie dat uitării.
Dle. Conte,
Daca ati vrut sa provocati agitatie si contre, ati reusit.
Vedeti-va mai bine de ale noastre, ca avem destule si eu pentru ele va citesc.
Conte,
Ca sa te parafrazez, sunt un cititor constant al blogului domniei tale. Subiectele aduse in discutie, modul cum sunt ele prezentate, argumentele logice aduse in sprijinul lor, sunt ”pe gustul meu”, ca sa zic asa.
Totusi, de data asta, consider ca gresesti.
Nu discut acum despre virus sau vaccin. In paranteza fie spus, NU cred in nici unul. Voi fi ultimul roman care se va vaccina. Sunt mult prea multe aspecte care ”nu se leaga” ca sa cred.
Greseala dvs., conte, sta in etichetare. Atunci cand etichetezi pe cineva, te pozitionezi, automat, in tabara opusa. Istoria e plina de exemple de acest gen.
Scandalul ”Djokovic” deriva din notorietatea personajului si nu din subiectul acestuia. Credeti ca daca era vorba de domnia ta, sa zicem, ar fi interesat pe cineva?
Atunci cand un personaj, a carui notorietate e arhicunoscuta, se ridica impotriva unor regului, considerate de el aberante, este automat etichetat de cei din tabara adversa. Automat se aplica regula : ”cine nu e cu noi, e impotriva noastra”.
Putea sa stea acasa. Adevarat. Dar atunci de ce-a mai fost invitat? Oare chiar credeti ca organizatorii nu stiau cine-i Djokovic? Si ce opinii are? Chiar credeti ca nu a fost ”informat” de conditiile participarii? Chiar credeti ca ”invitatia” i-a fost trimisa prin posta? Si atat? Si atunci cand cei de la ambasada, i-au pus viza pe pasaport, chiar nu stiau pentru cine si pentru ce e? Sau ca nu i s-a spus care sunt regulile de intrare in Australia?
Si nu credeti ca ne indreptam in directia in care presedintele Frantei a ajuns sa declare ca ”si-a propus sa-i enerveze pe nevaccinati”? Dupa enervare, oare ce urmeaza?
Ca sa își merite banii cei care dau cu sapa pe ogorul internetului, mai pun o gulgută!
De ce nici un doctor ( nu felcerii) ce postează aici nu are curajul sa se refere la vaccin cu numele adevărat, terapie genetica?
Sunt lași? Prosti? Mituiți? Sau pur și simplu vor sa fie acceptați de vremelnicii conducători la viitoare împărțire a bucatelor?
Newsflash bitches!
Dumnezeu nu o sa va dea pace!
Si asta nu e un blestem( cum crede un comentator ilustru de pe aici)!
Tic tac! Tic tac! Nu Tik Tok!
Domnule Conte,
Felicitari, pentru aceasta analiza trecuta prin filtrul ratiunii si al bunului-simt!
@ dm suna repede la troli ca ai mai multe degete în jos decât în sus!
27vs 26 ora 15.54
la 19:39 avea 52 degețele în jos. Dacă ar fi să arunce piatra numai cei fără de prihană, ție ți-aș băga repede un camion de pietre numai în cap.
@ fdsn-istul
Măcar eu ma respect si scriu cu litera mare avatarul meu!
Tu ca sclav nici măcar atâta mândrie nu ai!
Cum i-am zis și lui Mengele: Dzeu nu culca-te! Camionul ala cu pietre s-ar putea sa lovească lângă tine mai rpd decât crezi!
@Fdsn-istul mi-am dat seama de eroare și îmi cer scuze.
Ești cu litera mare ! Deci asta înseamnă ca ești Sclav cu S -mare.
Papagale, parpanghele nu ai înțeles mesajul. Dacă cineva dădea cu degetul în jos automat apăreau degete în sus. Păcat ca nu sunt degetele mijlocii.
Cât despre chestia cu camionul, rămâne valabilă! Fii antena cum conduci ca e multi melteni prin zona și care nu știe cu covrigul, era sa spun covidul!
Conte cu tot regretul ,sigur faci parte din structuri,
ma uit la voturile comentariilor si toate sunt pe minus
cand 80% sunt pertinente.
Conte, au năvălit trolii?
Nu pot sa cred! în decurs de 15 minute au apărut 110 dislike-uri la cei care au postat? Conte vreau sa te felicit! Băieții care iau bani de la stat te au sub lupa iar asta înseamnă ca ai stârnit valuri! Bravo! Despre cei care fac asta, cum zice ungurul: Dumnezeu nu Culcă-te?
Culmea, la un articol pro vaxinist.
Deci nu distinsa gazda e tinta.
Domnule CdSG,
Ai zis că te-ai vaccinat. De ce-ai făcut-o? Pentru că ai încredere în vaccin? Apropo: A fost ARNm, nu?
Sau pentru că ai avut încredere în conducători (factorii de răspundere și decizie) gen Arafat, Neluțu Tătaru, Lucovid etc?
Acum că te-ai vaccinat și cu doza 3 cum te simți? Mândru și suveran, nu-i așa?
Te-am invitat, nu o dată, să te pronunți pe seama certificatului covid. În sfârșit, ai dat acum, indirect, un răspuns.
Apreciez că n-ai încercat să disimulezi și iată, din toată scriitura exală abureala mercenariatului pro vaccin. Fii sincer până la capăt și zi-ne despre ce vaccin e vorba. ARN mesager, nu-i așa?
@nucu,
Personal, miserupe de cine-cum-dece-pentruce s-a vaccinat, e treaba fiecăruia să-și gestioneze cum vrea (și după cum îi dictează conștiința) trupul și sufletul! DAR, când citesc „vitejii” de genul celor din acest articol, mă „taie” o lehamite vecină cu scârba, de n-ai văzut!
Adică, despre „la noi” dai cu toporul în guvernanții _ulii care încalcă drepturi dar când e vorba despre fix aceleași (sau poate MAI CEVA) din deșertul lu’aussi, acolo e cool, e ok, e bine ce face autralopitecul de PM și clica lui!
Văd, din voturile comentacilor că s-a activat undeva o nouă celulă, numeroasă, cumva în contrapondere la tot ce era p-aci! He, he, ce ți-e cu țintașii de la foresta, li s-a indicat direcția și ei lucrează de zor! Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați! :-))))
@fane,
„Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!”
Crezi că-și fac munca cu plăcere?
Lasă-i în pace. Câștigă și ei o pâine. O pâine amară…
Nucule, vorba „den bătrâni” e așa:
„O pâine, si aia albă.
Si un vin, si ala, vechi.
Si cu o fata pe genunchi.Si aia, mare.”
IQ100,
Măi bătrâne, dă-mi voie să comentez puțin. Pâinea din făină albă nu e cea mai sănătoasă. Zic s-o înlocuiești cu ceva graham. Apoi, dacă vinu-i alb, e bine cum spui tu. Dacă vinu-i negru, musai trebuie să fie una coaptă. Dar indiferent de culoarea vinului, dacă partenera nu-l are pe „vino-ncoa” e degeaba.
cruda, coapta, nu conteaza, era de AICI, nu din meatavers, sa zicem; ca in bancul cu Itz..si Str..in Piata Rosie din Moscova Comunista „A…witz …eeeh, ce vremuri!”
Contele spune niste neadevaruri ( sa nu le spun minciuni sfruntate, gen antrena 3 ). In primul rand daca australienii s-au vaccinat in proportie de 80 la suta asta nu inseamna ca ei considera vaccinarea un lucru bun si ca ar fi facut-o oricum si fara constrangeri. Contele ar trebui sa vada si sutele de mii de oameni care au protestat constant in strada in marile orase din Australia. De ce or fi iesit la proteste ? O minte intetosata ar fi spus ca si aia sunt platiti de rusi.
Majoritatea celor vaccinati spun acelasi lucru : nu au facut-o din convingere ci pentru ca nu au avut incotro. Fie s-a pus presiune pe ei de la serviciu, fie au vrut sa poata circula sau cumpara, fie unii din naivitate au crezut ca o data vaccinati vor scapa de sicanele sistemului. Sa echivalezi numarul celor care s-au vaccinat cu cei care cred ca asta e un lucru bun, este o mare prostie si o minciuna gogonata.
De ce deranjeaza gestul lui Djokovic ? Pentru ca el arata lasitatea celor care nu au avut curaj sa se opuna sistemului. Arata lasitatea celor multi care au acceptat sa li se puna lesa, enervati ca Novak Djkovic nu accepta sa fie sclav alaturi de ei.
Eu stiu cine este Novak Djokovic fara sa fiu vreun fan al tenisului. Este cunoscut pe intreaga planeta, in toate mediile sociale, de la copii pana la adulti. De primul ministru autralian nu a auzit nici dracu pana azi. Genul asta de politicieni isi fac polularitate pe spatele lui.
@unu
1. Unde este minciuna? Cei 20% nevaccinati au iesit la proteste. A zis Contele ca nu este asa?
2. Adu dovada ca „Majoritatea celor vaccinati spun acelasi lucru : nu au facut-o din convingere ci pentru ca nu au avut incotro.”, ca sa nu fi tu mincinosul din apropiere.
Q: De ce a decis Australia sa cumpere submarine nucleare din US?
A: De teama ca North Korea ar putea invada Australia pentru a instaura acolo un regim democratic.
Nu vreau sa discut cazul Djokovic in mod particular. Omul este major (era sa adaug „si vaccinat”). Nu l-a fortat nimeni sa ramana in niste conditii pe care chiar el le-a numit umilitoare…dar nici sa ne facem ca uitam ca viza de Autralia nu i-a forjat-o taica-sau la nicovala ci a primit-o chiar de la autoritatile australiene. Ma gandesc ca nu s-o fi dus Djokovic la ambasada Australiei din Belgrad si le-a pus racheta (sic!) la tampla pentru a-i forta sa-i dea viza. E totusi o chestiune de minima civilizatie si bun-simt ca atunci cand accepti ca cineva sa-ti intre in curte sa nu asmuti dulaii din dotare pe acea persoana de cum ti-a trecut poarta.
Paranteza fiind inchisa, sa punem lucrurile in context, zic. In Australia vaccinarea este obligatorie(!). In atare ciscumstance, faptul ca 90% din populatia peste 16 ani este vaccinata cu greu poate fi asimilat increderii populatiei in aceasta masura. De buna seama ca nici nu o exclude, insa la fel de bine am putea specula ca cei 10% care au decis sa nu se conformeze, asta in ciuda restrictiilor demente la care sunt supusi, ar putea spune mai multe despre ce cred cu adevarat oamenii.
Si totusi, de cand vaccinarea a devenit scop in sine? De cand un act medical a incetat sa mai fie o chestiune ce tine de acceptul si decizia individului si a devenit pretext de coercitie sociala? De cand un om neinfectat (implicit nu prezinta un pericol pentru sanatatea celorlalti) trebuie tratat ca un paria daca nu este vaccinat in timp ce un vaccinat infectat (si implicit transmitator de boala) se poate plimba nestingherit pe baza unui certificat de vaccinare? Despre acceptarea vaccinului ca echivalentul modern al pusului de genunchi in pamant in semn de supunere sa fie vorba?
Asta nu mai este o chestiune ce tine de medicina ci de logica elementara. Dar daca vreun „espert” doreste sa-si incerce norocul intr-ale logicii eu promit sa-l secondez loial atunci cand isi va face seppuku. I have spoken. Vaccinu’ akbar!
@CdSG
Ai și n-ai dreptate. Ai dreptate dacă privești problema judecându-l doar pe Djokovic.
N-ai dreptate când nu iei în considerare bâlbele oficiale ale australienilor.
Este un diferend între o țară cât un continent și o persoană fizică, indiferent cât de bogată ar fi persoana.
Este Djokovic arogant? Da, este. A vrut să sfideze și să demonstreze că-i mare și tare? Posibil și probabil. În fine, toate astea pot fi adevărate dar, repet, vorbim de un om, cu toate păcatele și cusururile pe care le poate avea.
Pe de altă parte avem Australia cu următoarele bâlbe:
– Guvernul provinciei Victoria este în dezacord cu guvernul federal. Provincia Victoria i-a dat acceptul, guvernul federal l-a respins. E vina sârbului sau e caterincă politică?
– Sârbul a venit cu derogare, derogare obținută de la două comisii independente, numite chiar de organizatori, comisii care habar n-aveau a cui e cererea. Oficial a primit derogare chiar dacă sârbul a reușit să-i fenteze cumva, deși nu se știe cum i-a fentat din moment ce comisiile nu știau a cui e cererea.
– Inițial nu s-a pus problema derogării ci s-a afirmat că de fapt a aplicat pentru o viză greșită. A fost dată la întors doar după declarația sfidător postească a sârbului și reacția opiniei publice.
– S-a afirmat (târziu) de către oficialități ca oricum derogarile se aplică doar cetățenilor australieni. Dacă e așa de ce o altă tenismenă a întrat în țară și a și apucat să joace și a fost reținută și izolată doar după declanșarea scandalului?
-La fel dacă derogarile sunt valabile doar pentru australieni cum de a fost posibil ca sârbul să se îmbarce în avion de la bun început? Companiile aeriene știu exact regulile din toate țările unde operează și sunt obligați să le aplice.
-Dacă se știa de la început care e problema de ce a fost lăsat să ajungă în Australia doar ca să aibă unde să-l rețină?
– După toate astea, este Australia o țară de lumea treia, ca să-i cazeze pe emigranți chiar și ilegali în așteptarea unui verdict (unde l-au cazat și pe sârb) în „hoteluri” cu gândaci în cameră și viermi în mâncare?
In concluzie ăsta e de fapt punctul meu de vedere.
Pe de o parte ai un individ bogat care încearcă (allegedly) să fenteze și să sfideze o țară și un sistem teoretic bine pus la punct. Condamnabil pentru un individ.
Pe de altă parte ai o țară superdezvoltată și un sistem teoretic bine pus la punct, care a prins un individ bogat și în numele unei discutabile corectitudini cu iz electoral îl umilește pe considerente politice, pe bogătașul insolent.
Impardonabil și inacceptabil pentru o țară.
Toată tevatura putea fi evitată dacă sârbul nu ajungea în Australia în primul rand și corectitudinea oficialilor australieni se aplica fără nici o discriminare.
Sunt sigur ca dvs știați de faptul ca dosarul de viza a lui Dojokovic a fost analizat de guvernul federal fără sa se știe despre cine e vorba!
Sunt sigur ca știți ca mai sunt și alții în aceeași situație ca și el( vreo patru) dar care nu sunt aduși în discutie( oare pentru ca unul se pare ca e negru?)!
Sunt sigur ca știți ca pm Australiei este în război( politic) cu pm Victoriei unde se desfășoară turneul!
Si ca să nu uit! Sunt sigur ca știți ca Rio Tinto( un Gabriel Resources mai rapace și mai nemilos) a vrut sa deschidă o exploatare de Litiu în Serbia iar Djokovici a protestat împotriva acesteia!
A era sa uit! Site-ul A3 a postat primul poza cu Djokovici și copiii după ce acesta a s-ar fi infectat!
Articolul dvs ar fi putut fi mai obiectiv! Sincer nu îmi place Djokovici și nici tenisul! Dar când discuția se poarta asa aproape maniheistic între vacinisti ( apropo de ce se evita termenul de terapie genetica?)si nevaccinisti, cred ca boala si-a atins scopul! The big brother( morții și răniții mă-sii) a învins!
Restul e caterinca!
Oare Cassius Marcellus Clay – Muhammad Ali,a jignit un întreg popor când a refuzat războiul din Vietnam ?
Îmi pare rău dar articolul e greșit cap coada.
Cel mai sălbatic nazism e in Australia (ținuți de 1 an și ceva la coteț) și sin noua Zeelanda ( la ăștia n-am nici o pretenție, o nație de ceva 20 de milioane de oi din care 1 milion cred ca sunt oameni)
Omul nu s-a urcat în avion ca să demonstreze nus’ ce cum spui.
I s-a dat viza pentru ca făcuse Covid pe 16 decembrie anul trecut, deci avea nazipasul.
Ca javrele naziste au decis sa se sucească nu e vina lui.
Eu am decis sa nu mai cumpăr vre-o data ceva made in aussie, Să-și bage undeva vi urile! ????
@Diana
Un articol de-a dreptul penibil…
Eu as mai adauga si jignitor la adresa celor care au suferit si inca mai sufera tot felul de abuzuri din partea guvernelor.
E ca si cum cineva ar spune detinutilor politici de la Aiud : „da de ce nu v-ati supus politicii statului, cum a facut-o majoritatea ?”
@Diana ! Față!!!! Ai fost combinata cu vreun trol care lucrează la antifuck?
Nu de alta dar tu ai luat cea mai mare doza de degetele în jos!
Djokovic se afla in ultima parte a carierei.In momentul in care mai ai doar un turneu de castigat ca sa bati toaate recordurile, cand ai o avere impresionanta si o faima ca a lui incepi sa te gandesti si la alte aspecte ale vietii , nu numai la sportul care te-a consacrat. Poate are in vedere si o cariera politica. Dar sa revenim la chestiune: Australia este o tara condusa de o clica dementa de neomarxisti si populata de oameni pe care cu greu pot sa-mi imaginez cum suporta o asemenea dictatura de tip chinezesc. Conformisti, prostovani, au stat inchisi in lockdown mai mult decat orice alte popoare ale lumii, s-au lasat bagati in lagare de carantinare. Nu-mi ies din cap imaginile cu protestatarii fugariti de politistii care trageau in ei cu gloante de cauciuc. Nu cu tunuri de apa, nu cu bastoane ci direct cu gloante de cauciuc.
Este foarte bine ca a starnit aceasta furtuna.Trebuia ca o mare personalitate sa zguduie aceasta stare de dementa colectiva care a cuprins omenirea sub conducerea clicii neomarxiste. S-a dus vremea dulcegariilor si delicateturilor. E timpul pentru sange si muci pe pereti. Bineinteles, din punct de vedere politic vorbind.
Nu credeam vreodata sa fiu scarbit intr-un asemenea hal de o tara care se pretinde educata si care este si foarte bogata. Aceiasi scarba o am si fata de populatia care vegeteaza acolo.
Perfect de acord cu cele scrise!
In anul 2000 s-a organizat turneul?!