Turul 1 la prezidentiale: nu cu votul ci cu softul!
Â
Mulți comentatori politici invocă, în argumentarea unor unor teorii pe care le lansează pe piață, informații ultrasecrete primite „pe surse”. Devin astfel, speră ei, mai interesanți, mai importanți È™i mai credibili în profețiile lor.
Eu, în cele ce urmează, nu voi invoca o „sursă” ci un „vis”. Despre surse poți fi luat la intrebări. Despre vise, cel mult la Bălăceanca.
Imediat după anunțarea rezultatului moțiunii de cenzură (joi, să fi fost orele 7-8 pm, adică seara devreme, înainte de culcare), am „visat” că mă sună cineva È™i, cu o voce ca prin batistă, îmi spune: „tocmai ai primit cea mai tare dovadă că rezultatele alegerilor europarlamentare din mai au fost scoase din soft, nu din votul real, la urne„.
Știți cum e cu visele. Pe unele le uiți imediat, altele îți rămân în memorie obsesiv, parcă ordonându-ți să faci ceva cu ele.
Vocea de la telefonul „din vis” mi-a povestit, chipurile „din interior”, niÈ™te lucruri atât de incredibile despre modul în care s-ar fi decis rezultatele la europarlamentarele din mai 2019, încât ele sunt greu de acceptat chiar È™i într-un delir oniric. Esența era că, în anumite laboratoare, unii (sforarii) s-ar fi jucat cu diverse scenarii electorale, de la cel mai optimist până la cel mai pesimist È™i, în final, au decis cum e „cel mai bine”. Pentru cine, pentru ce”¦ ? înțelegem noi singuri.
Ca să nu se uite ce-au stabilit sau ca să nu încurce cumva borcanele, au fost puse pe hârtie rezultatele ce trebuiau să împlinească „votul” de peste mai puțin de o săptămână. Pe două coloane:  partide È™i procente. Iar hârtia a fost transmisă, pe linie operativă, către două destinații executive: operatorii softului electoral È™i agenția de sondaje a casei.
Totul a ieÈ™it precum fusese comandat. Doar că s-a produs È™i o scăpare nepermisă. Agenția de sondaje a publicat cu două zile înaintea alegerilor, pe seama, zexe, ultimei sale măsurători sociologice, exact rezultatele finale pe care le primise în scris de la mai marii săi, È™i care ar fi trebuit să fie făcute publice imediat după închiderea urnelor, la exit pool.
Interlocutorul din vis a încheiat: „exact la fel se va întâmpla È™i la alegerile prezidențiale de peste o lună. Mai ales în primul tur. Iar în finală, doar dacă va fi absolută nevoie”.
Cum vă spuneam, unele vise te urmăresc. Precum acesta. Și, uneori, te luminează. Precum acum.
Și eu, ca mulți alții ce încearcă să analizeze pe bază de logică È™i normalitate politica internă românească, am apreciat că, pentru Klaus Iohannis, cel mai comod contracandidat pentru turul doi ar fi Viorica Dăncilă. În tot cazul, un contracandidat de preferat lui Dan Barna cu care, în principiu, preÈ™edintele actual împarte acelaÈ™i electorat.
Or noi ce vedem? Că, în continuare, Klaus Iohannis o atacă din răsputeri pe Viorica Dăncilă È™i il menajează frățeÈ™te pe Dan Barna. Iar în preziua moțiunii de cenzură a cerut explicit susținătorilor săi din parlament să dea jos guvernul PSD. Ceea ce s-a È™i intâmplat. Adică, indirect, să o slăbească È™i mai mult pe Dăncilă.
Din două una: sau Klaus Iohannis are o înțelegere cu Dan Barna pentru o eventuală finală în turul II, È™i de-asta nu se teme de o astfel de confruntare, sau e sigur că, oricât ar critica-o pe Dăncilă, în turul II tot cu ea se va întâlni.
Aici lucrurile se leagă foarte bine cu ce mi-a spus la sfârÈ™it vocea „din vis”: „exact la fel se va întâmpla È™i la alegerile prezidențiale de peste o lună. Mai ales în primul tur. Iar în finală, doar dacă va fi absolută nevoie”.
Atitudinea aparent irațională a lui Klaus Iohannis de a favoriza ajungerea in turul II a lui Dan Barna se transformă într-una de eficiență maximă pentru el dacă cineva îl poate asigura că, oricât ar critica-o pe Viorica Dăncilă, tot ea va prinde turul II.
De ce spun „eficiență maximă”? Pentru că, atacând-o în continuare pe Dăncilă È™i PSD È™i menajându-l pe Dan Barna È™i USR, Klaus Iohannis prinde doi iepuri dintr-o lovitură:
- demonstrează că rămâne consecvent cu el însuÈ™i în ura sa nemăsurată față de PSD;
- ține aproape, de partea sa, electoratul USR care l-ar fi preferat pe Barna în locul lui la Cotroceni.
Vorbele profetice ale vocii prin batistă ne sugerează că, indiferent ce se va vota la urne în primul tur, lui Klaus Iohannis i se va asigura, cu ajutorul softului electoral, Viorica Dăncilă ca adversar pentru turul II.
Și, mai spun vorbele profetice că sforarii alegerilor vor interveni È™i în turul doi cu procente prestabilite doar dacă ceva cu totul neprevăzut l-ar propulsa, totuÈ™i, pe Dan Barna drept al doilea finalist.
Uneori È™i visele au continuări. Poate va avea È™i al meu. Pentru că tare aÈ™ dori să aflu nume, locații, vectori de comunicare ocultă.
Și să mai aflu cine de la PSD È™i dece a stopat numărătoarea paralelă a voturilor la europarlamentarele din mai.
Predicția mea este că Viorica Dăncilă va ajunge in turul II indiferent cât de slabă va fi prestația ei È™i cât de bună va fi cea a contracandidaților. Pentru că această calificare nu depinde de voința electoratului  ci de un operator IT  care va introduce în computer procente prestabilite.
În rest”¦ democrație la superlativ.
https://www.conteledesaintgermain.ro/turul-1-la-prezidentiale-nu-cu-votul-ci-cu-softul/14-10-2019https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/10/alegeri-soft.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/10/alegeri-soft-150x150.jpgEditorialeagentie de sondaje,contracandidat pentru Iohannis,Dancila in turul II,democratie la superlativdemocratie in picaj,prezidentiale,procente prestabilite,soft alegeri,turulII Dancila sau Barna Mulți comentatori politici invocă, în argumentarea unor unor teorii pe care le lansează pe piață, informații ultrasecrete primite 'pe surse'. Devin astfel, speră ei, mai interesanți, mai importanți È™i mai credibili în profețiile lor. Eu, în cele ce urmează, nu voi invoca o 'sursă' ci un 'vis'. Despre surse poți...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
In noptile insomniace, o idee ma bantuie tot mai frecvent: bai, oare de ce o tara atat de bogata, cu atat de multi oameni de valoare(nu mai reped argumentele, in timp ce noi construiam platforme marine, petroliere si mineraliere de 250.000 tdw, rombacuri&elicoptere puma sau alouette, ddr-istii faceau automobile din carton cu motoare in doi timpi), cu atat de multe oportunitati in turism etc, a ajuns in halul in care este azi?
Am gasit doua raspunsuri, cum sa le zic, „mai principale”!
Primul clar este blestemul aruncat asupra poporului care si-a macelarit un conducator-si in zi sfântă-amintesc aici ca si Rusia a patit cam la fel dupa ce si-a omorât țarul, a patimit vreo suta de ani, sau pe-aproape!
Al doilea este tipul de conducere politica pe care-l avem dupa ’90. Foarte gaunos, foarte perdant. La ce ma refer mai exact? La Constitutie, la forma de guvernamant si anume republica semi-prezidentiala.
Adica nici cal nici magar.O idiotenie imensa!!
Toate tarile din UE au conducerea politica bazata pe Parlament ca institutie suprema a vointei poporului. Unde toti cetatenii sunt reprezentati in cel mau inalt grad. Exceptia care confirma regula fiind Franta.
Ca se numeste monarhie constitutionala sau republica parlamentara, ideea e una singura: fără un singur tătuc care sa facă si desfacă el trebile. Asta in conceptia politica se numeste „puterea celor multi”, adica puterea nu este stransa in pumnul unuia singur, da?
Toate tarile, inclusiv cele foste socialiste, au inteles treba asta, doar noi nu! Si acum vedem rezultatele. Si platim scump de tot idiotenia de a nu fi facut copy-paste, in ’90, dupa o constitutie gen austriaca(ca tot nu mai aveam rege)!
Doar ca securistii care-au orchestrat razmerita din decembrie s-au miscat mai repede, si de-aia avem ce avem, servicii secrete militarizate, o constitutie ambigua, nerespectata tocmai de cei care ar trebui sa fie exemple, o justitie la nivelul Ciadului, devalizare si pauperizare a cetateanului de rand!
Poate ca n-ar fi rau(ca sa fie bine) un articol pe tema schimbarii Constitutiei, in sensul trecerii la o Republica parlamentara, cu un presedinte care sa nu se mai creada „seful statului”, si cu un prim-ministru puternic dar usor de tinut in frâu de cetatean prin intermediul Parlamentului,pt. ca de ce, un presedinte ales prin vot direct, ii reprezinta doar pe cei 51% dintre votanti, restul fiind priviti ca niste paria, niste unii care trebuie sa dispara pt. c-au votat încontra!
Republica parlamentara ar rezolva imediat cele mai grave probleme ale societatii romanesti actuale si anume conflictul dintre un presedinte de-o anumira coloratura politica si guvernul de alta viziune politica, lupta sterila pt. ” guvernul meu”, si inca ceva foarte tare: Un singur mandat de presedinte! Doar unul, eficacitate maxima, la fiecare alegere parlamentara alt presedinte, asta, asa, ca sa nu îmbâcsească Cotroceniul prea mult cu aceleaÈ™i băÈ™ini!!!
Raspunsul este ca santem ocupati de straini de neam ca lupii la oi prin minciuna si viclenie !
Toate institutiile statului sant ocupate de alogeni care decid in numele nostru dar impotriva noastra, aparand in acest fel pe straini de noi, ca-n colonii !
Daca nu constientizam acest adevar si vom pleca urechea la manipularile si minciunile alogenilor…la „o tara ca afara”, la „valorile” occidentale, la statul lor de „drept”, la politica lor „corecta”, la „justitea” lor „independenta”…nu vom realiza nimic, dimpotriva vom fi in continuare jefuiti, batjocoriti, asupriti si goniti din tara noastra, alungati de pe pamantul nostru stramosesc !
„…
Eu unul nu merg la vot, pentru că nu mă duc după „žstabilitate” sau după amăgiri! AÈ™ merge spre a vota candidatul care, culmea!, ar cere cu subiect È™i predicat ca România să fie recunoscută oficial ca o colonie. Da, da, ați citit bine! Căci, a cere astăzi încetarea statutului de colonie al României în situația dată înseamnă a merge după cai verzi pe pereți! Pentru a scoate România din statutul de colonie ar trebui o miÈ™care de eliberare națională. Pentru asta ar fi nevoie de eroi È™i nu de oameni politici. Și, în plus, aÈ™a ceva nu este posibil decât într-un context internațional favorabil, în timp ce acum ne aflăm într-o perioadă de expansiune a colonialismului pe plan internațional.
…”
https://romanialibera.ro/opinii/stanjenitoarea-jalba-a-unui-candidat-prezidential-inexistent-810376
Băi tată, trebuie neapărat să vorbesc cu È™efu! Cred că avem breÈ™e mari de Securitate…pardon, securitate! Am fost desconspirați!
Planul e prostire a populatiei a continuat cu pasul de schimbare a psd-ului. Alternarea la putere a partidelor nu are alta menire decat sa dea unora sperante ca se va schimba ceva, ca depinde de noi. Toate partidele politice sunt sincronizate si programate sa aplice toate planurile strainior. Nu mai faceti calcule stupide, ca va fi mai bine sau mai rau cu unii sau cu altii, pentru ca toti sunt aserviti strainior. Clasa politica este impartita in doua tabere pentru ca asa serveste cel mai bine interesului ambasadelor si corporatiilor. Ambele tabere sunt slugile acelorasi stapani si sunt in consens deplin cand e vorba de interesul strain in Romania.
Sintagma stupida „resetarea Romaniei” face parte din plan. Ce nu stie talambul neamt este ca un sistem se reseteaza numai cand nu mai ai ce sa ii faci, ca ultima solutie. In plus, un sistem virusat il poti reseta la infinit, fara sa imbunatatesti ceva la el. Dupa resetarea unui sistem virusat urmeaza o singura varianta : FORMATAREA.
https://evenimentulistoric.ro/petre-roman-urmarit-din-boscheti-de-cea-mai-puternica-femeie-di.html?utm_source=parteneri&utm_medium=referral
„Zoe era eleva, domnul Petre Roman tocmai terminase liceul. Se intalneau de obicei in parcul Herastrau. Se plimbau de mana in parc”
 …
„A fost suficient ca Petre sa dispara la studii, la Toulouse, in Franta”
Ce s-a intamplat de fapt?
Ceausestii, fara voia lor, l-au trimis pe cel care incerca sa se infiltreze in cercuri inalte(asa cum le este obiceiul neamului din care face parte, de a se infiltra ca lupii in turma de oi) pe individul evreu petre roman, fiul evreului comunist Walter Roman (născut Ernst sau ErnÅ‘ Neulander)la „perfectionare” in tradare si vanzare de neam la ai lui, in occidentul apostat iudeomason ! Pentru ca,dupa perfectionarea si indicatiile primite, sa vina asa… ca o „coincidenta”, ca „om al muncii”…ca un „om al poporului”, imbracat intr-un pulover rosu, la lovitura de stat din decembrie 1989(asa cum peste 28 de ani, sa avem parte asa…tot ca o „coincidenta”, de un alt alogen parazit care avea sa apara in Piata Universitatii imbracat in geaca rosie pentru a instiga la revolta)
Pentru ca apoi…acest individ alogen…”om al poporului”, sa fie primul prim ministru, care impreuna cu alt evreu, brucan (saul bruckner) sa puna bazele distrugerii si vanzarii economiei tarii la straini – legea 12/1990 – zisa legea brucan si sa declare prin lozinci parsive si mincinoase de genul : „economia romaneasca e morman de fier vechi” !
Acesta vanzare si subminare de neam, care continua si in ziua de azi, prin alogenii care s-au infiltrat ca lupii la oi in toate institutiile statului si decid in numele nostru dar in interesul lor , prin statul lor de „drept”, prin „valorile” lor occidentale anticrestine si antinationale, prin politica lor „corecta”, prin „justitea” lor „independenta”, cum sa fim jefuiti mai bine pas cu pas, nemteste, cum sa fim asupriti si batjocoriti de straini mai bine, cum sa fim exterminati, subminati si goniti de pe pamantul nostru stramosesc, pentru a fi invadati de straini si jefuiti de corporatiile si multinationalele occidentale !
Ridica-te Gheorghe ! Ridica-te Ioane !
Desigur, alogenii vor urla parsiv : antisemitism, rasism….sa nu cumva sa fim „foarte patrioti”….nationalisti…iubitori de patrie si pamant stramosesc…
Dar oare Adevarul poate fi acoperit de minciuna la nesfarsit? Lumina poate fi acoperita de intuneric la neafarsit! Nu! ADEVARUL trebuie spus, pentru ca El, mai devreme sau mai tarziu , tot va iesi la suprafata!
Vechi și noi de la prietenul Petre ȚUȚEA:
„žIncapacitatea de guvernare a ăstora s-ar putea să fie È™ansa hoitului român să devină VIU!”
Daca aș putea, domnule, aș scrie pe ziduri, mare sa vadă tot țăranul: „žRomânilor, nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara!”
Adica: nu va mai alegeti alogeni !!!
Sau mai bine zis : nu-i mai lasati pe alogeni sa „aleaga” pentru voi din tastatura calculatorului si prin minciuna si manipulare la tembelizorul lor !!!
Datorită lui Iohannis,
România se pregăteÈ™te pentru preluarea imigranților din țările arabe, pe care îi va caza în locuințe sociale È™i le va oferi ajutoare financiare. Mai mult, autoritățile din teritoriu vor fi obligate să se ocupe de nevoile fiecărui imigrant, care va fi sprijinit să se integreze.
Totodată, aceÈ™tia au acces la asistență medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în aceleaÈ™i condiții stabilite de lege pentru cetățenii români. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini accesul străinilor la asistență socială, medicală È™i la educație, în condițiile legii, prin funcționari anume desemnați È™i pregătiți în aceste domenii.
Agențiile de ocupare a forței de muncă sunt obligate, la rândul lor, să întocmească un plan individual de mediere pentru fiecare imigrant È™i să-l înregistreze ca persoană în căutarea unui loc de muncă.
Odată înregistrați, imigranții vor beneficia de drepturi băneÈ™ti cu titlu de primă de activare, primă de mobilitate sau primă de relocare, reglementate prin Legea 76/2002.
Timp de un an, imigranții cărora nu li se alocă o lucuință socială vor primi de la statul român bani pentru închirierea unei locuințe.
Sezi bland, vinule: vestea e veche de doi ani. Iar arabo-africanii au grija sa evite Romania, ca stiu ca aici nu e bine (apud emisiuni Aljeera&co.)In rest, partea cu obligatiile vin direct dela Bruxlles, marca Merkel, si nu sunt impuse doar Romaniei, desi raspunsul altor tari poate a fost sensibil diferit.
Alogenii au dat foc la tara!!! Adunatura asta de etaoidi care au dat jos guvernul PSD se comporta ca niste hoti care au pus ochii pe o casa dandu-i foc ca sa-i scoata pe locatari din casa, sa-i bata si sa-i puna pe fugar dupa care sa stinga incendiul si sa se mute ei in ea. Numai ca dupa ce i-au alungat pe locatari, hotii lenesi si redusi mintal au inceput sa se certe intre ei. Cine sa fie pompierul sef, cine sa scoata apa din fintana, cine sa care galetile cu apa si cine sa intre in casa in flacari si sa arunce apa peste mobila arzanda. Si tot certandu-se ca niste ilicebmi pana s-au inteles cum sa actioneze casa arsese pana-n temeli. In cazul Crizei Politice din Romania, cel care a aprins focul este neamtau SSHaoss, pompierul sef bozgoro Orban iar bozgoro Barna, grecotea Tariceanu, bozgoro Hunor, Ponta, moldobolovan Tomac si bozgoro Ciolos servantii cu galetile. Iar neamtean Helvvig, corcit si el tot mioritic le-a dat ideea si i-a convins pe hoti sa treaca la treaba.
a promis, bunăoară, că nu se vor tăia pensii È™i salarii pe timpul guvernării Orban. Și ce dacă a promis, atât timp cât are la îndemână alte È™iretlicuri financiare prin care poate reduce veniturile românilor?
Nu taie nimic, în schimb desființează voucherele de vacanță sau sporurile È™i bonusurile acordate angajaților. De ce să taie vreun leu È™i să-È™i ridice lumea-n cap când, mult mai simplu, poate cere guvernului Orban să aplice un impozit progresiv pe salarii, depăÈ™ind cota de 10 la sută actuală sau când poate cere aceluiaÈ™i Orban să anuleze creÈ™terea punctului de pensie? Iar dacă, prin primăvară, va pune la punct È™i suspendarea tuturor ajutoarelor sociale pentru pensionarii È™i familiile cu venituri mici, tabloul prinde contur. Și, peste toate astea, râzând afabil ca un tătuc al națiunii, ne va spune că ne iubeÈ™te, dar mai întâi să-l votăm È™i să-l punem preÈ™edinte.
Zgarda ne mai lipsește dar nu este timpul pierdut.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
Cititi si dati mai departe pe net prietenilor si cunoscutilor!!!
STRAINII AU DAT FOC ROMANIEI!!! Adunatura asta de alogeni itoidi care au dat jos guvernul PSD se comporta ca niste hoti care au pus ochii pe o casa si i-au dat foc ca sa-i scoata pe locatari din casa, sa-i bata si sa-i puna pe fugar dupa care sa stinga incendiul si sa se mute ei in casa luata cu japca. Numai ca dupa ce i-au dat foc casei si i-au alungat pe locatari, hotii lenesi si redusi mintal au inceput sa se certe intre ei. Cine sa fie pompierul sef, cine sa scoata apa din fintana, cine sa care galetile cu apa si cine sa intre in casa in flacari si sa arunce apa peste mobila arzanda. Si tot certandu-se ca niste ilicebmi pana s-au inteles cum sa actioneze, casa a ars pana-n temeli. In cazul Crizei Politice din Romania declansata de trecerea Motiunii, cel care a aprins focul este neamtul Johannis SSHaos Wierme, pompierul sef este ungurul Ludovic Orban iar servantii cu caratul apei ungurii Dan Barna, Kellemen Hunor si Dacian Ciolos, grecul Calin-Popescu Tariceanu, tatarul Victor Ponta si moldoveanu Eugen Tomac. Iar Neamtul Eduard Hellvig le-a dat ideea si i-a convins pe hoti sa treaca la treaba. Iar daca tinem cont si de nationalitatea lor putem observa ca aceasta Criza Politica este orchestrata cu siguranta de la Berlin-via Johannis si Hellvig, Budapesta-via Orban, Barna, Ciolos si Hunor si Moskova-via Tomac. Victor Ponta mergand pe mana Turciei ca tot e el prieten cu Erdogan. Tariceanu jucand rolul de chibit fiind strans de bilute cu un dosar de DNA.
Klauss Werner Johannis, Eduard Hellvig, Kelemen Hunor, Dacian Ciolos, Dan Barna, Ludovic Imre Orban, Calin Popescu-Tariceau, Victor Ponta si Eugen Tomac sunt politicienii care au dat foc la tara pentru a o distruge, votand ei si deputatii partidele lor Motiuea de Cenzura care a dus la caderea Guvernului. Fara a pune nimic in loc, bagand astfel Romania in criza. Astazi dusmanii Romaniei nu au nevoie de a o ataca cu tacuri si avioane, au nevoie doar de indivizi infiltrati in centrelul politic si al serviciilor de informatii pentru a distruge Romania din interior. Fac oare politicienii enumerati mai sus jocurile Berlinului, Budapestei, Ankarei, Moscovei si Parisului??? Cati dintre ei sunt si cetateni ai altor state sau lucreaza pentru serviciile secrete ale Germaniei, Ungariei, Frantei, Rusiei sau Turciei??? Cine are de castigat din Europa daca agricultura Romaniei este pusa din nou pe butuci??? Ce consortiu auto se va bucura daca Dacia si Ford vor fi impinse spre faliment??? Ce tara viseaza autonomia teritoriala a Covasnei si Harghita??? Gasind raspunsul la aceste intrebari aflat si in favoarea caror interese actioneaza indivizii mentionati anterior!!!! Si care-i scopul real al scoaterii PSD de la,guvernare!!!
A început! Da, e dilaila maximă! O feerie a caricaturilor, un concert al cabotinilor!
Sas-ul ghermănos, avănd comportament nazist vrea dispariția definitivă, aneantizarea PSD-ului, păi hai sa-i împuÈ™căm pe stadioane, boss, stii ce zic, a mai fost unu’ ca mata doar că ăla folosea Cyclon B, efect garantat, fmm!
Barna dezvaluit de „băeți” ca supervizor de fraude din bani europeni. Și imbogățit sotto cu vreo 6 milioane de coco.
Veo cu ideea geniala(tot de la băeți, recte Dan Andronic) cu cvorumul care ce sa vezi, nu va fi.Deci canci guvern!
Șică, premierul ….nimănui. Prostul satului, aia e!L-a desemnat nazistul doar ca sa-si bată joc de el!
Deci toată zdrumicarea asta a presedintelui È™i-a opoziiei s-ar putea sa aduca voturi in minus la prezidentiale, mai ales daca pâna la primul tur guvernul PNL nu va fi instalat!
Că d-aia zic, veața e complexă È™i prezintă multe aspecte. Și Diaconu urcă È™i urcă, nu-i exclusă o surpriză majoră, din grimasele de aseară ale nazistului cre’ că are mari motive de ingrijorare, s-ar putea sa fi primit niÈ™te zmetii chiar de la insuÈ™i „partenerul strategic” oricum s-ar numi el, USA ori Israel!! Nu prea era fața lui de invingator. Mai degrabă de constipat cronic!!!
Jocurile si scenariile care-i propulseaza in functiile cheie in statul roman pe politicenii tucalari se fac la SRI in cadrul Diviziilor de Aparare a Constitutiei, Diviziei de Presa si Diviziei de Razboi Psihologic si Controlul Maselor. Si odata stabilit scenariu, instructiunile sunt transmite prin Pahontul sau Hellvig lui Johannis Wiermer Haoss care le indica pas cu pas PNL ca sa le puna in aplicare. Si daca la final SRI nu obtine rezultatul constant intra in scena STS care-l va scoate din joben pe neamt ca Presedinte.
Alta imbecilitate a PSD. Odata instalat la Cotroceni marele Belzebut Nemtesc a declarat razboi deschis PSD. Belzebutul ducand acest razboi in primul rand cu o campanie de ura impotriva membrilor si votantilor PSD atat in mass-media romaneasca si internationala dar si la nivel stradal mergand chiar si pana la violente fizice impotriva membrilor si simpatizantilor PSD. Si pe fondul acestei campanii Belzebutul Nemtesc s-a trecut Referendumul pentru Justitie, PSD a pierdut alegerile euro-parlamentare si s-a vazut si liderul partidului la puscarie condamnat intr-un dosar de Politie Politica. Deci pe toate fronturile Belzebutul cu campania lui de ura a iesit castigator. Iar talambii din PSD in loc sa ia toate masurile pentru a stopa aceasta campanie merg in continuare pe tactica non-combat si stau si incaseaza mereu ca boii. Ei, talambii nerealizand faptul ca aceasta strategema ii va duce la infrangere si-n cursa prezidentiala. Bai pitpalacilor la campania de ura a lui Johannis trebuie raspuns tot c-o campanie de ura, chiar mega ura daca vreti sa castigati Cotroceniul.
Daca nu va schimbati tactica in al doilea mandat castigat Belzebutul va arunca toti liderii in puscarie si PSD va dispare de pe scena politica.
As fi de acord cu ipotezele Contelui daca PSD ar fi făcut o NUMARATOARE PARALELA la alegerile europarlamentare si o evidentă riguroasa a scorurilor din secțiile de vot urmate de contestări in instanta . Se pare ca Dragnea si PSD au încurajat manevra softului falsificator. Dancila a semnat documentul prin care STS devine gestionarul numărătorii votului deÈ™i era conÈ™tientă ca acesta este falsificat deoarece comisia parlamentara de ancheta confirma faptul ca softul STS nu a făcut obiectul unei recepții din partea AEP
Un pres e dinte neamt…
Un prim ministru ungur…
Realizam unde am ajuns…realizam unde ne-au adus de 30 de ani, „valorile” occidentale…”o tara ca afara”…?
Oare cat de indobitociti sa fim, cat de spalati pe creier sa fim, sa nu realizam ca alogenii vor lua(asa cum s-a dovedit in istorie) masuri in cel mai mare dispret fata de poporul nostru si cu cea mai mare grija pentru ei !? Alogenii apara pe straini de noi. Ca-n colonii – Petre Tutea !
Asadar, principala grija a acestor lupi in blana de oaie va fi ca nu cumva profitul multinationalelor si corporatiilor sa scada, de aceea taieri de salarii si pensii, concedieri, cat mai multe taxe si impozite pentru poporul de rand asuprit de straini !
A doua mare grija pentru alogeni va fi ca nu cumva in poporul asuprit, sa se trezeasca sentimentul de patriotism, de nationalism, de iubire de neam si pamant stramosesc !
https://www.flux24.ro/directorul-institutului-elie-wiesel-antisemitismul-este-foarte-mult-raspandit-in-mintea-multor-cetateni-din-romania/
De aceea alogenii au mare grija ca sa nu fim „foarte patrioti”! Pentru ca asta ar insemna demascarea lor, si demolarea constructiei lor antinationale,antiumane si anticrestine !
De aceea tot improasca cu mizeria lor de minciuni si manipulare cu „antisemitism”, rasism si alte inventii viclene…si desigur, cu statul lor de „drept” cu politica lor „corecta” cu „justitea” lor „independenta” dupa ce au acaparat toate institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna si viclenie, inclusiv serviciile sri/sts care „voteaza” pe alogenii lor din tastatura calculatorului si manipulare si minciuna in massmedia lor : televiziuni radio net…!
Pana cand dormim ?
Amu, Conte, treaba stă egzac ca pe Timpul Plumbuitulu’. la o jumate de ulei trebe să iei È™i o conservă de peÈ™te.
La fel și la commentaci: la un comment ontopic primești și unul offtopic.
Inga pătăranie ce văz zilele astea pe feisbuca Fanfaronului Nepereche:
ABIA ASTA ÎNSEAMNÄ‚ SÄ‚ FII PORK!
ABIA ASTA ÎNSEAMNÄ‚ SÄ‚ FII DANILEÈš!
În nazi Rroemenika e a naibii de profitabil să fii magistrat + lătrău ipocrit + mâncător de căcat + exportator de Gleichschaltung + țucălar al babornițelor olandeze.
https://tazmaniandemoon.blogspot.com/2019/10/abia-asta-inseamna-sa-fii-pork.html
Și fiindcă m-am inervat peste măsură, inga c-am dăruit È™i Io* o poveste.
Este grăire despre cum acest individ veros, (care a costat contribuabilul aproape un milion de euro / anual în perioada în care a fost membru al CSM) È™i-a tras locuință ANL în Cluj.
Întâi i-a dat câÈ™tig de cauză primarului Funar într-o speță versus subprefectul Dănuț Cantea È™i apoi s-a prezentat la primar în audiențe, să i se dea locuință ANL.
Inga povestea, spusă frumos cal la gura sobei lui Creangă:
https://tazmaniandemoon.blogspot.com/2019/10/povestea-de-seara.html
erată: „žcare a costat contribuabilul APROAPE O SUTÄ‚ DE MII DE EURO/ anual”
eroare de calcul, din iuțeală de mână È™i nebăgare de seamă.
406.291 : 4,49 = 90.488 Euro
oricum este enorm de mult, oripilant, nesimțit, onctuos de mult pentru un individ care are atât de groasă opinca obrazului să caute în batista amărâților È™i să socotească firfiricii acestora.
Jenant și Odios.
Un pork de suta de mii de euro anual să se coboare la mojicia de a le calcula veniturile unor supraviețuitori de zi pe mâine.
Conte, e mai mult cu votul. Softul trebuie făcut în aÈ™a fel încât să nu urle alerta.
(un comentariu ontopic din partea unuia care a urmărit È™i participat la fenomenul electoral din ultimii 20 de ani).
În general intuiam cu 1-2 luni înainte rezultatul alegerilor.
Asta era în vremea în care nivelul standard al fraudei electorale era undeva între 5% (cel stabilit de Pro-Democrația prin practica monitorizării alegerilor) È™i 9% – cel realizat de partidul social-democrat în silele lui de glorie ale turismului electoral, suveicii È™i căratului mortăciunilor la urne.
Dar începând cu mai 2019, s-a produs un fenomen bizar, pe care eu, cu 20 de ani de analiză empirică a fenomenului, nu mi-l pot explica decât prin prezumții.
a) Pragul fraudei electorale a sărit de 20%, apropiindu-se de 25%.
Nu stau acum să detaliez această afirmație, pentru a nu face postarea stufoasă.
b) e pentru prima dată în ultimii 20 de ani de observare a dinamicii zilei electorale în care structura electoratului prezent l urne la primele ore ale dimineții este DIFERITÄ‚ până la bizar.
În general dimineața ieÈ™ea la vot ruralul, omenii ce merg sau vin de la biserică. Deci electorat PSD sau de stânga.
Anul acesta a fost PRIMA OARÄ‚ CÂND niÈ™te zombies È™i niÈ™te ciupacabre bizare, incerte, neidentificate, au rupt zăgazurile procentuale ale dinamicii electorale.
S-a aruncat pisica în curtea USR, afirmându-se că USR È™i-a mobilizat electoratul la urne încă din primele ore ale dimineții.
Total eronată o asemenea teză întrucât este arhicunoscut că electoratul USR, cel cu mințile zbanga făcute de sâmbătă seara prin depăÈ™irea rației de otavă THC È™i de cristale MDMA, NU SE POATE TREZI LA PRIMELE ORE ALE DIMINEÈšII DE DUMINICÄ‚!
ERONAT să spui că drogățeii hashtag au spart uÈ™ile secțiilor de votare la orele 7 -8 dimineața.
Cei de acum au fost Einsatzkommando-urile electorale ale Sturmabteilungurilor nazi-peneliste.
Acele formațiuni de dimensiunea unui microbuz „“ autocar, având un Gauleiter (lider) care cunoaÈ™te în detaliu planul de acțiune, numele membrilor din batalionul său de asalt electoral, cărțile de identitate multiple pe care le va folosi fiecare votant, în ce moment È™i în ce secție de votare, precum È™i la ce ore.
AÈ™adar, cele vreo 10-15% procente de fraudă în plus față de standardul consacrat „“ însemnând 1- 1,5 milioane de votanți, sunt mai puțin rezultatul unui viciu de securitate al softului STS È™i mai mult sunt rezultatul unei impecabile organizări a partidului neo-naziÈ™tilor walahi.
Singura treabă în care intervine unul sau mai mulți IT-iÈ™ti este cel în care se motivează aiurea lipsa spațiului de stocare / memorare în serverele / sistemele STS-ului, motiv pentru care se purcede la È™tergerea câtorva sute de mii de CNP-uri validate ca voturi.
După care Einsatzkommando-urile electorale de dimineață îÈ™i pot relua activitatea de la zero.
(EIinsatzkommandos) VOTE ! „“ MOVE! „“ VOTE! „“ MOVE! (numărul de votări într-o localitate = numărul de CI-uri deținute de un Schutze electoral)
Ora 12.00 (STS) DELETE!
(EIinsatzkommandos) VOTE !”“ MOVE! „“ VOTE! „“ MOVE
Ora 18.00 (STS) DELETE!
(EIinsatzkommandos) VOTE !”“ MOVE! „¦..
Deci schema e simplă.
Este singura schemă ce permite ca să nu urle sistemul de alertă a votului multiplu din softul SIMPV.
AÈ™adar, schema presupune o largă participare a neo-naziÈ™tilor don organizațiile de bază a SS-ului liberal.
O impecabilă organizare, coordonare È™i conducere.
Complicitatea unor altor structuri e oarecum insignifiantă.
NeonaziÈ™tii n-au nevoie decât de 1 sau 2 persoane corupte de la STS care să le realizeze operațiunile de deÈ™ertare a doniței umplute, precum È™i de câțiva complici din cadrul formațiunii de evidență a populației, care să le pună la dispoziție, pentru 24 de ore, cărți de identitate fake, cu nume È™i prenume de morți, de persoane plecate din țară, de persoane dispărute sau de persoane fictiv înregistrate în lista electorală.
Abia cum se justifică valoarea practică, de întrebuințare, a uriaÈ™ei diferențe dintre numărul persoanelor înscrise în listele electorale È™i numărul REAL al persoanelor cu drept de vot din România sau cetățeni CRDS.
„Știți cum e cu visele. Pe unele le uiți imediat, altele îți rămân în memorie obsesiv, parcă ordonându-ți să faci ceva cu ele”
Din pacate, stiu. Depinde cat alcool bei seara inainte de culcare. Daca nu bei deloc, vei uita visele. Daca bei ceva, te vor urmari toata noaptea, pana dimineata. Daca bei prea mult, te vor urmari ca pe Conte.
Scuze, Conte. Pentru mine, afacerea cu prezidentialele e simpla. Nu exista nicio miza la aceste alegeri. KWI castiga lejer. Totusi!
Cel mai puternic adversar al lui KWI in finala este, paradoxal, unul dintre cei mai slabi si mai impostori dintre candidati, anume actorul veleitar Mircea Diaconu. Dupa cum cel mai comod adversar pentru KWI ramane Viorica Dancila. Si da, PSD are la indemana o lovitura cu potential letal, retragerea Vioricai Dancila de la alegerile prezidentiale in favoarea lui Mircea Diaconu. Actorul va accede clar in finala beneficiind de voturile PSD + ALDE + Pro Romania. Ar fi un fel de Tariceanu candidat, dar fara Calin Popescu. Iar ca sa inchei cu o „stupiditate”, finala se joaca, chit ca startul partidei inca nu s-a dat.
Ce sa spun, Franklin? Eu sunt betiv, Diaconu e impostor si actor veleitar… Pe scurt, toti cei cu care nu esti de acord merita o anatema. Nu argumente, nu atentie, nu o incercare de dialog civilizat ci jigniri.
Semeni foarte mult la discurs cu Luc. Te exprimi corect, chiar subtil pe alocuri, dar ai, dupa parerea mea, un mare handicap in tentativa de a fi convingator: nu te poti obiectiva. Nu-ti poti controla si depasi patimile si idiosincrasiile.
Sper, pentru tine nu pentru mine, ca undeva, in componenta ta buna, resimti un minim regret pentru aceste jigniri gratuite care, nici macar daca ar fi intemeiate, nu s-ar potrivi cu o persoana elevata.
Lasati, Conte ca si Vacaroiu a fost suspect de acelasi lucru si uite unde a ajuns.
Bine ca nu ati ajuns sa ghiciti in cafea. Atunci era chiar grav.
In fond si Churchill bea un litru de whisky pe zi. Altfel cum putea sa negocieze cu Stalin soarta lumii ? Ne mai miram de ce omenirea se duce de rapa…
Hehe Franklin nu le stie dar le potriveste.
Bun. Cu alcoolul nu le stii, asta nu e bai, se invata.
Cu visele iara nu le stii. Depinde si de varsta si de frustrari. Dar iar nu e bai ca nu toata lumea se „psiho-analizeaza”.
Cel mai puternic adversar al lui ioha este el insusi. La cat este de prost este in stare sa se bata singur cu tot ajutorul „voluntar” si mai ales „neinteresat” al secu intern + secu extern.
Si atunci un alt securist va fi scos la inaintare ca sa scape putorile de la secu.
Indiferent ce tema este abordata in discurs de catre KWJ, in urechi imi rasuna Die Fahne hoch … https://www.youtube.com/watch?v=dYAAN36oiBs …
Die Fahne hoch die Reihen fest geschlossen
Die Staatsanwälte marschiert mit ruhig festem Schritt…
O Tara, Un Partid, Un Conducator!!! Amintiri din viata anteriora sau de ce Johannis KlauSS Werner a cerut la Timisoara in fata stransurii liberale de partid disparitia PSD din Romania. Mai ramane ca Presedintele sa ceara PNL infiintarea Camasilor Galbene de Asalt care sa curete Romania de orice urma de psdist membru sau votant.
„žLa 22 iunie 1933, SPD a fost complet interzis în Germania.” („žIstoria democrației sociale „, Friedrich Ebert Stiftung, autori Michael Reschke, Christian Krell, Jochen Dahm È™i alții, capitolul 5 „žPersecuții, interzicere È™i exil (1933-1945)”, pag. 70)”
Deja poseda echivalentul Sturmabteilung, are Staatsanwälte, parchetarii care vor marsalui cu pas calm si ferm… in lupta impotriva „coruptiei” 😀
Asta e si motivul pentru care doreste intens desfiintarea sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie.
Contele are vise politice, tu auzi voci … hai ca-i bine…
Blockleiter jac si rac iti recomand un mix bun, https://hooktube.com/watch?v=7ADzuiikr0w .
Da, niste noutati vechi. Se stie cam demultisor ca votul de la europarlamentare a fost masluit din butoane, ALDE fiind coborat de la 11% la 4%, iar cele 7 procente(adica foarte mult in economia unor alegeri),impartite frateste intre PRO-Romania si PMP, si un pic la UDMR, ca toate cele trei sa treaca pragul!
Se stie si ca un tur 2, Werner-Veo, ar fi de preferat pt. papusari, deoarece chiar nu s-ar mai intrebuinta-transpira-stroblosca, rezultatul fiind previzibil!
Doar ca s-ar putea sa avem surprize mari, Sas-ul părându-mi-se extrem de nervos in ultima vreme, deci nesigur pe sustinerea externa, si deci pe soft.
Si mai vine si reorganizarea SRI-ului, fapt neanuntat, ne-legiferat in Parlament, in alte tari asta ar duce la pârnaie pe veață începănd cu È™eful CSAT, adică tomnai El,Wernerul!
Io zic ca vom trai vremuri interesante, ca d-aia stau asa ciuÈ™dit si mă mir:băi reorganizarea unui serviciu secret se face fara o lege dezbatuta in Parlament???
Adica,in deplinatetea scârbei fata de Constitutie, s-au reunit trei ciumeți si-au hotarat ei ce si cum e mai bine pt. țară??
@Craiu de Curtea-Veche: Da Craiule, dar macar cu PSD am trait ceva mai bine decat cu Basescu si decat vom trai de pe urma „guvernului meu”! Ca n-au facut investitii? Bleah, oricum viata noastra este prea scurta ca sa avem timp sa ne bucuram de ele. Stapanul Strain isi pune acum slugile la guvernare si la presedentie ca sa-i poata exploata pe romani(cam asa ar zice Ilie Serbanescu).
Asa cum spune si @Lucidu in postarea anerioara, schimabea PSD-ului nu este intamplatoare ( ceva in legatura si cu remanierea sri – chestii complicate ). Totul este in grafic, stai linistit.
Cea mai recenta lovitura data de psd Romaniei este instrainarea resurselor de gaz de la Marea Neagra. Nu ca daca ar fi fost altii la putere nu ar fi facut la fel. Despre aceasta mare si grea lovitura nu a vorbit nimeni. nici macar contele. Nu mai vorbim de retrocedarile din Ardeal, facute in draci pe baza actelor false. Asta ca sa vezi cat de bine ai trait tu pe vremea psd.
Prinde orbu, scoate-i ochii.
Conte,nu mai aburiti lumea cu „analize” comandate. Degeaba atacati clasa politica, pentru ca ei sunt doar niste pioni in mainile serviciilor straine. Mai sus de politicienii romani de ce nu tintiti ?
Iohannis nu uraste psd-ul asa cum psd-ul nu il uraste pe Iohannis pentru ca toti lucreaza pentru straini. Acea ura aparenta face parte din scenariul strainilor cu scopul de a distratrage atentia de la furaciunile si crimele colonialistilor.
A, sa nu uit… Abia acum ati aflat ca alegerile sunt masluite ? Nu pareti prea convins de asta.
Corect, toti lucreaza pentru straini. Si asta explica tot.