Triumful ocultilor
Â
Au câÈ™tigat! Ne-au mai păcălit o dată! E clipa lor de jubilație. Când erau îngenunchiați de dezvăluiri, abuzuri È™i nelegiuiri, au mai inventat ceva prin care să ne fure portofelul de sub nas. MaeÈ™tri în alba „“ neagra!
Noi, majoritatea proastă È™i credulă, am crezut că lucrurile funcționează după legi È™i reguli. Fals! Lucrurile funcționează după iuțeala lor de mână È™i tăria lor în gură.
În acest moment 2 milioane de români jubilează È™i 5 milioane lăcrimează. Acesta e raportul corect al puterii È™i starea de spirit justă a națiunii.
Èšară condusă de majoritate? Domnia democrației? Respectul legii È™i al constituției? Stat de drept?
Bieți creduli!
Siguri, avem È™i noi vina noastră. Am ales prost. Întâi Ponta, apoi Dragnea. Să nu bocim. Când ne-am dumirit cine È™i cum a fost Ponta, nu numai că nu l-am mai regretat dar am zis È™i Doamne ajută că lucrurile s-au ales cum s-au ales cu el. Acum, la fel, È™i cu Dragnea!
Nu pe Dragnea îl bocesc în momentul de față. Dragnea a fost, ca È™i Ponta, un oportunist de miză mică. Eu bocesc, în această zi tristă, moartea încă unei È™anse, ratată la mustață, de a ne elibera de blestemul securist.
Nici ceilalți, care jubilează azi, nu au avut mână mai bună decât noi la oameni. Să zici că ei au fost deÈ™tepți È™i au ales bine în vreme ce noi am fost proÈ™ti È™i am ales greÈ™it. Ei pe cine au ales? Cine sunt eroii lor de azi? Klaus Iohannis? Codruța Kovesi? Dacian CioloÈ™? Florian Coldea? Adică exact oamenii lui Băsescu? Adică fix cel mai fără de Constituție preÈ™edinte?
Dragnea trebuie să se retragă. E capitol încheiat.
Nu ar fi nicio nenorocire pentru PSD È™i pentru poporul pesedist dacă ar exista un înlocuitor cu autoritate È™i cât de cât de încredere, care să preia È™tafeta de la Dragnea. Nenorocirea este că nu există un astfel de personaj. Și, chiar dacă ar exista, Liviu PleÈ™oianu, de exemplu (după gustul meu), nu ar fi pe profilul baronilor care decid. AÈ™a că, după debarcarea lui Dragnea, se va împlini visul ocultei naționale È™i internaționale: distrugerea PSD prin divizare È™i preluarea acestuia, la vârf, de oamenii statului paralel.
Perfect, vor zice triumfătorii de azi, scăpăm, în fine, de ciuma roÈ™ie. Fără a înțelege că, de fapt, încăpem pe mâini mult mai prădalnice È™i antinaționale: labele securismului de rit nou.
AÈ™a că vom parcurge o nouă perioadă de năpârlire: fiicele toționarilor de ieri (Macovei, Prună, Kovesi) vor deveni torționarii de mâine.
Să bem!
Și să aÈ™teptăm o nouă È™ansă de eliberare. Poate în viața asta, poate într-o viață viitoare.
https://www.conteledesaintgermain.ro/triumful-ocultilor/21-06-2018https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/06/ocultii.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/06/ocultii-150x150.jpgEditorialealba neagra,condamnarea lui Dragnea,Iohannis si Luluta,Liviu Plesoianu,oculti,securism de rit nou,statul paralel Au câÈ™tigat! Ne-au mai păcălit o dată! E clipa lor de jubilație. Când erau îngenunchiați de dezvăluiri, abuzuri È™i nelegiuiri, au mai inventat ceva prin care să ne fure portofelul de sub nas. MaeÈ™tri în alba '“ neagra! Noi, majoritatea proastă È™i credulă, am crezut că lucrurile funcționează după legi...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Foarte corectă atitudinea lui Tariceanu&Dragnea&Dancilă de a refuza prezența la ambasada americană! Imi doream de mult o astfel de poziție, mai ales din prisma ” scrisorii” de acum 2 zile, în care unii nesemnați, fac ei recomandările vieții despre ce È™i cum să se întămple în Romănia. Luați cu siktir, măi nesemnaților!
Jalnică atitudinea Mălaiului cel Mare, care n-a scăpat ocazia să urecheze guvernul din nou, debitănd tot felul de inepții È™i cretinisme clasice lui, arătăndu-se din nou ca un duÈ™man al țarii mai degrabă decăt preÈ™edinte. Tocmai de aia trebuie suspendat de urgență, È™i treburile puse în ordinea constituțională.
Ar trebui sa intelegem ca Hans Klem foloseste „independenta justitiei”, „lupta anticoruptie” etc. drept mijloace de presiune pentru realizarea intereselor americane (mai ales economice). Asa ne putem explica multe luari de pozitie ale lui Klem, inclusiv „scrisoarea celor 12” (vezi Bogdan Tiberiu Iacob, inPolitics).
Si fii mai atent cu exprimarea (de la un jurist am pretentii): „din prisma” suna ca dracu’
O fi Domnul ingaduitor cu Hans (Hans, nume de origine nordica, cu sensul- in ebraica -de „Domnul este milostiv”) dar eu nu sunt!
Hans nu merita al doilea „m”!
Ramane stabilit: Hans Klem.
Unele voci vorbesc de o manifestare viloenta a tfl-istilor planificata in august. In plus intalnirea lui Trump cu Putin de la Helsinki din iulie poate fi comparata cu o noua Yalta.
Basescu si Iohannis promoveaza – cu acordul tacit si complice al cancelariilor europene – ceva de neimaginat : razboiul civil.
Daca apucam 1 Decembrie suntem tari.
Stai linistit. Daca nu vine Marele Cutremur (si sa stii ca am incredere in profesorul Marmureanu) si noi, si Tarisoara vom fi bine.
Nu stiu, insa, cat de bine va fi la Cotroceni
Un razboi civil costa enorm, nici TB, nici KWJ nu dispun de banii necesari si nici investitori interesati.
In acest moment, nimic romanesc nu este suficient de atractiv, astfel incit, cine dispune de bani sa investeasca intr-un razboi civil la Sud de arcul carpatic.
Un euromaidan bucurestean, pe linga efort si vointa politica ar costa de cel putin,5-8 ori mai mult decit cheltuie Soros cu mignionii sai locali, iar rezultatele ar fi similare.
Agenda 2020 este tinta, tulburarea romaneasca, un incident neplacut de parcurs… aici, https://www.youtube.com/watch?v=7rCzGDBDmUc motivul pentru care pentru inca pentru mai bine de un an, din acest moment, „tovarasii” si „tovarasii de drum”, vor ramine impreuna, fiecare pe baricada lui, incremeniti in proiect.
Cel mai probabil, KWj si TB, delirau in speranta sa fie preluati de agentii de presa straine, pastisind pe gerontofilul Macron: political divisions in Europe are like a civil war Emmanuel Macron has likened the political divisions in Europe to a civil war and warned against growing illiberalism on the continent. In his first speech to the European parliament, the French president… , https://www.youtube.com/watch?v=D2c_MvK_8Hc .
De abia acum este triunmful jegosoristilor
https://www.luju.ro/magistrati/diicot/preluare-ostila-a-puterii-a-fost-declansata-operatiunea-de-inlaturare-a-guvernului-dancila-diicot-a-declansat-urmarirea-penala-cu-privire-la-fapta-dupa-plangerea-de-inalta-tradare-pe-care-liderul-pnl-ludovic-orban-a-facut-o-impotriva-premierului-viorica-dancila
https://gandeste.org/adevaruri/liviu-plesoianu-catre-ambasadele-straine-din-romania-stopati-exportul-de-coruptie/88364
-in care vedem cauza si izvorul coruptiei in tara noastra si in lume!
-in care constatam patronajul ambasadelor occidentale asupra „justitiei independente” si a statului de „drept”!
-in care vedem cum occidentul isi apara prada, cand aceasta incearca sa scape din coltii lupilor hamesiti care au dat iama in stana de oi prin minciuna si viclenie !
-in care vedem cu hotii striga hotii !
Domnule idealist, al carui ideal e sa fie condus de hoti autohtoni, dumneata si Liviu Plesoianu nu intelegeti un lucru simplu, care insa ar trebui sa fie evident: O companie germana nu reprezinta Germania, presedintele Camerei Deputatilor din Romania insa reprezinta Romania.
Volkswagen, cu toate hotiile pe care le-au facut nu se reprezinta decat pe ei insisi. Chiar si asa, au fost de accord sa plateasca daunele. Daca Dragnea isi insela vecinul la o partida de poker era problema lui personala. Ce a facut insa e cu totul altceva: a angajat fictiv secretare de partid la o Agentie publica, adica a furat din banul public pentru partid folosindu-se de calitatea de sef de consiliu judetean. Asta nu mai e o chestie privata, care sa-l priveasca doar pe Dragnea, fiind banul public e problema Romaniei. Chiar si asa, daca platea banul inapoi ca Volkswagen si ca fosta nevasta dosarul se inchidea. N-a vrut, a considerat ca i se cuvine !
da? o companie germana nu reprezinta Germania ziceti dvs ! dar ambasadele occidentale pe cine reprezinta cand fac trafic de influenta prin cabinetele ministrilor batand cu pumnul in masa in favoarea corporatiilor si multinationalelor occidentale ?
https://m.activenews.ro/stiri-politic/Alexandru-Cumpanasu-face-dezvaluiri-grave-despre-traficul-de-influenta-al-unor-ambasadori-din-UE-la-guvernul-Tudose-148702
@securistul prostovan
„Săptămânile următoare, sub presiunile enorme ale puternicelor companii străine, precum È™i sub presiunile înalților emisari ai partenerilor… strategici, suntem pe cale să votăm aÈ™a-numita Lege a perimetrelor petroliere offshore.”
https://www.dcnews.ro/liviu-ple-oianu-acuza-presiuni-eu-nu-votez-a-a-ceva_599593.html
Gunoi securist, GițănÈ™tain, americanul, nu bidonul Securității lui Coldea, o arde privat prin România după tot ce a făcut, gunoiule!
Gunoi securist, corporațiile corupătoare nu au încălcat nicio lege în România pentru că o au pe Kovesi agent constatator.
@AC
In urma cu ceva ani, un prieten cu multa experienta de viata mi-a zis ca persist in urmatoarea greseala: daca lucrurile imi sunt ABSOLUT CLARE n-are cum sa le para altfel celorlalti.
De atunci am o problema: cine, din cei care nu impartasesc opinia mea, este sincer in ceea ce sustine? Pe acestia o sa-i numesc „cei sinceri”. Ceilalti, de regula, sunt mercenari tocmiti si sunt singurii de blamat.
„Cei sinceri” se impart in doua:
a) capabili sa priceapa ceva (doar pe ei ai sanse sa-i convigi ca tu ai dreptate).
b) incapabili sa inteleaga, indiferent ce
Cred ca Radu face parte din categoria a) a „celor sinceri” si cred, inca, ca a inteles mai demult ca greseste. Numai un orgoliu prea mare il impiedica sa recunoasca
Papagalul Securității predică pe aici întotdeauna din mijlocul grupului de tapalăbari. În orice poziție s-ar aÈ™eza tapalabă, securistul prostovan intervine imediat pentru a ne aduce la cunoÈ™tință poziția lui tapalabă.
Sirena Matei a dezlegat recent legăturile Anei Birchall cu SRI. Coincidență, securistul prostovan radu recomanda, după trufandalele securiste Grindeanu È™i Tudose, trufandaua securistă Ana Birchall.
Securistul prostovan se află în misiune pe acest blog, nu a fost niciodată sincer È™i este complet incapabil să discearnă cât este de jigodie.
E bine! Va fi peste puterea noastra de a anticipa cit de rau ne va fi.
Bine pentru cine?… pentru ei, evident!
https://www.youtube.com/watch?v=4DTFmDdTRmI
Lasa-i sa moara prosti!
Ex-ministrul Constantin Nita a fost condamnat definitiv la inchisoare cu executare (pe baza unui singur denunt) pentru ca n-a reusit sa aduca „nicio proba plauzibila care sa infirme sustinerea acuzarii”. Adica „nu si-a dovedit nevinovatia”.
D’aia am zis, atunci cand Vanghelie a acuzat-o pe Livia Stanciu, ca as vrea s-o vad si pe dansa probandu-si nevinovatia, caci, ca in cazul lui Nita, acuzarea n-are nevoie decat de un denunt.
Daca privesc demersul lui Vanghelie in contextul acestor zile s-ar putea ca acesta sa aiba o alta explicatie decat faptul ca nu mai are nimic de pierdut si-n plus mai are si o gura sloboda:
„inghesuit” fiind, a incercat ceea ce a incercat si Simina Tanasescu cu judecatorul Lazaroiu, adica sa o determine pe Livia Stanciu sa-i faca loc la CCR lui Kovesi
Moțiunea de cenzură a pieliței de pe..ulă tomnai a căzut cu brio! Ce mai vaiete, ce mai urlete nazistoide, rahații au primito-n bot!
Ce anticipez eu: Kondruța e pa-pa (prea mare scandalul ca să fie acoperit de ambasade) , Mălai Mare pus în ordinea constituțională, o înfrăngere totală a nazistoizilor care-È™i vor linge rănile păna la toamnă, depinde acum de majoritate cum va reuÈ™i să gestioneze situația favorabilă.
O sesiune extraordinară È™i promulgarea legilor justiției e imperativă, astfel ca din toamnă să avem o justiție căt de căt curațată de securism!
Draga prieten Lucidu!! sistemul Sekuristoid din Romania inca nu a murit.Imediat au trecut la treaba. Mai precis la pasul 2 dupa ce motiunea de cenzura a lui Sica Mandolina a picat.Au inceput Urmarirea Penala in IREM in plangerea [[ dosarul ]] facuta de catre Sica Mandolina la adresa doamnewi Dancila, cea cu inalta tradare.Semn clar ca buna ziua cum noul NKVD mai numit si stat de drept, pentru Imbecilii patriei, este bine mersi in carne si oase. Asadar nu au reusit sa darame guvernul Dancila nici cu strada , nici cu motiunea de cenzura, intra in arena Sekuritatea si Procurorii NeoStalinisti.Tare imi este teama cum guvernul Dancila pana in toamna va fi daramat cu ajutorul acestor Nemernici Ordinari din Sekuritate si Procuratura.
Nu i-aÈ™ zice NKVD, mai degrabă Gestapo.
Da, am văzut următorul pas, dar aici trebuie o replică rapidă È™i eficientă: suspendarea lui Mălai Mare măine!
Da, am zis bine, măine!
ProÈ™tii care se mai găndesc că asta-l ajută electoral pe Dulapis se înÈ™eala amarnic!S-a vazut din ultimile sondaje căta încredere mai are, e pe locul 3!
Deci, suspendare, vine Tăriceanu preÈ™edinte interimar, adoptare prin OUG a codurilor, demiterea matracucei, demiterea lui Hellvig È™i instalarea lui Manda(zic È™i eu) la SRI, demiterea definitivă a Horodniceanului,instalarea unui sef civil-civil-civil la SIE, făcut ordine în Piața Victoriei( ca să nu blocheze 8 zărghiți traficul) ordine È™i disciplină.
Păna acum, Tări a dat-o cu nesuspendarea, recunosc nu înțeleg de ce,din moment ce poate măine, i se poate deschide un alt dosar penal pt. nimic!
Aici e vb. doar despre boaÈ™ele lui Dragnea È™i despre căt e de „bazat”!
Repet, e singura lui È™ansă să scape de bulău, dar în tămpenia lui nu cred că realizează asta.
Păcat, am avea o bună È™ansă să-i dăm un È™ut în cur Sas-ului!
ps. am uitat de taica Lazăr, procuror general. Demis È™i ăsta, È™i Tarcea, schimbat tot, dar absooolut tot, È™i Pahonțu de la SPP, ras tot, trecut cu plugul È™i apoi dat foc la țarina, aÈ™a cum au făcut grecii cu Troia!
E singura scăpare.
Adevarata INALTA TRADARE o fac cei aflati in solda SS-urilor straine avand acoperire de procurori, si poate, culmea chiar de servicisti autohtoni.
De abia acum a tradat Romania Securitatea,nu in 1989.
Tot pt tinche;e, sdalarii, pensii.
Mi-e greata!!
Of, of, of!
Un reper cultural, https://www.youtube.com/watch?v=lbp8sDO-bL0 , imaginea procurorului si „baietilor”, intre realitate si fictiunea doctrinei politice, indiferent de cine o revendica, https://www.youtube.com/watch?v=IBN3zV82bfM .
spun tefelistii, „onegisti”, spalatii pe creier care fac jocul strainilor pentru a ajunge ca in Ucraina prin maidanizarea si destramarea tarii :
„nu vrem sa fim condusi de hoti”!
dar nu e completa aceasta afirmatie, ei vor sa spuna :
„nu vrem sa fim condusi de hotii autohtoni, români”! ceea ce inseamna ca :
„vrem sa fim condusi de hotii straini, de alogeni !
ei bine, un adevarat român patriot in acest context spune cu toata taria si….”rezistenta” :
„vrem sa fim condusi de hotii autohtoni”!
Afara cu hotii straini !
Afara cu hotii alogeni !
pentru ca le ajunge cat au furat :
resurse, aur gaze petrol economie industrie fabrici uzine combinate agricultura paduri pamantul stramosesc…toate sant acaparate de straini…ajunge ! opriti jaful strainilor ! opriti hotia multinationalelor corporatiilor si bancilor occidentale !
pentru asta preferam „hotia” autohtonilor care inseamna un mizilic fata de jaful strainilor numit de ei : „investitori privatizari liberalizari”….adica abureli si…”valori” occidentale!
iata ce inseamna statul lor de „drept”, si de ce au atit mare nevoie de „justitia lor independenta” patronata de amasadele occidentale : jaful, prada, trebuie aparata cu orice pret, chiar cu pretul maidanizarii si destramarii tarii la care contribuie inconstienti sau constienti tefelistii „rezistenti” „onegisti” !
trezeste-te Gheorghe!
trezeste-te Ioane !
„Și cu toate aceste toți faliții sunt jidani! Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel! Ei bine! Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem și noi faliții noștri?… Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi (îngrașă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliții noștri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…”
Catavencul din 2018 spune: „vrem sa fim condusi de hotii autohtoni !” Doamne, mare iti e gradina, unde e Caragiale (alt alogen !) sa rada si cu fundul de tine ?! Gata, asa o sa va spun de acum, Gheorghe si Ion, luptatorii pentru eliberarea hotilor autohtoni !
„a fost și este periculos, pentru scopurile și idealurile organizației sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar și pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor și să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor. Este un risc pe care conducătorii ocultei nu și-l mai asumă”
https://ioncoja.ro/a-fost-si-este-periculos-pentru-scopurile-si-idealurile-organizatiei-sataniste-universale-ca-la-conducerea-statului-roman-sa-se-gaseasca-romani-chiar-si-pentru-simplu-fapt-ca-un-roman-ori/
Iata de ce un hot autohton e mai bun decat un hot strain….asta daca puteti intelege….daca santeti român….
adica….domnule…un hot autohton…..un corupt, poate la un moment dat sa-si vina in fire, in firea nationala a iubirii de neam….poate sa-si aduca aminte de mormintele stramosilor lui ingropati in pamantul stramosesc udat cu sangele lor, si poate sa se ridice impotriva strainilor care calca in picioare mormintele stramosilor lui, poate sa nu mai contribuie la distrugerea propriului popor! poate sa se ridice impotriva lozincilor parsive impuse de straini, de la statul lor de „drept”, la „ubi bene ibi patria”, pentru a justifica acel stat de „drept” construit dupa chipul si asemanarea babiloniei multiculturaliste, a poparelor transformate in populatii, a omului dezbinat si dezradacinat manipulat si controlat sistematic cu paine si circ si card si cip….
cum credeti dvs ca un strain poate veni sa ne aduca noua „justitie independenta”???
Strainul nu va face niciodata dreptate, justitie autohtonului, ci, va lovi in el cat mai tare, pentru a submina puterea lui si ai lua locul !!! e simplu…. asa s-a intamplat intotdeauna in istorie, coloniile occidentale de pe toate continentele stiu mai bine….
Asadar, puteti intelege….puteti admite, ca un autohton are acesta sansa, de a-si reveni in firea lui normala, nationala, de iubire de patrie, si sa nu mai contribuie la distrugerea propriului popor, pe cand pentru un strain acest lucru e imposibil ???
Evident..s[pun la toate cunostintee si rudele mele ” HOTUL ROMAN este MAI PUTIN HOT decat HOTUl STRAIN”..dar, culmea spalarii pe partea interioara a craniului, ei/ele nu inteleg.
Eicred sincer in continuare a strainul este mai bun decat romanul.
Desi le explic c ala e mai bogat, mai puteernic, mai deprins cu hotia dupa sutede ani de colonialism pe tot globul.
Nuu, nene ca la ei e bine.
Pai e bine ca fura de la noi.
Nu, ca noi furam.
De fapt dintre noi TRADEAZA, ca sa fure comisionul.
Este băbăeți, bă!
Nemțălăii eliminați de la Mondiale, Korea urinăndu-se pe ei cu boltă È™i trimițăndu-i pe ultimul loc în grupă!
Nazi, go home and don’t mess Europe!
Să curgă È™ampăniile, să cănte lautarii….
Impotentul Dragnea e ajutat, fara voia lui, de Ioan Rus care se duce cu toata sleahta de securei de la Cluuuuj spre Ponta!
Ba, prostule, scapa dracu si de Grindeanu&Tudose, si-ti cureti partidul for ever. Da-le un sut in cur, macar lasi in urma ta un partid curat, ca oricum mult nu mai rezisti!
Decat daca treci la #rezist!
Idiotule!
…si de Blase, Pop, Kazanciuk si cati or mai fi?
…Vlase…
Corect….. îi È™tie Dragnea pe toti de la K2 È™i T14, problema lui e că se crede mai deÈ™tept decăt este, adică nu È™tie căt e de limitat intelectual( pe pariu că n-a citit 40 de cărți toată viața lui)!
Sa fim lucizi, lucidule!Eu zic ca 56 de carti.
Dragnea a fost condamnat la 3 ani È™i 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman. Pe lângă condamnare, Liviu Dragnea a primit È™i o pedeapsă complementară prin care i se interzice ocuparea oricărei funcții publice
Practic, dacă această decizie a judecătorilor va fi menținută È™i la apel, atunci Liviu Dragnea nu va mai putea ocupa nicio funcție publică È™i nici nu va putea să candideze la alegerile prezidențiale din 2019 È™i nici la alegerile parlamentare sau locale din 2020.
Coincidență sau nu, odată ce Liviu Dragnea a fost scos din joc de judecătorii ICCJ, preÈ™edintele Klaus Iohannis È™i-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de preÈ™edinte.
„În baza art.71 alin.1 și 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c din Codul penal 1969.”, se arată în minuta judecătorilor ICCJ.
„Art. 64
Interzicerea unor drepturi
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;”.
Conte,
Din doua una:
– fie ai intrat in silenzio
– fie (ti) s-a intamplat ceva
Daca crezi ca sta in puterea noastra sa ajutam, spune-ne.
Multumesc de ingrijorare. Am plecat 5 zile in Delta si acolo mai greu cu Internetul. Scuze pt. intarzierea publicarii comentariilor.
Pentru tine, oricand
2-3 saptamani cam tarziu…au iesit tantarii/taunii si au venit turistii(au inceput vacantele); incercati Delta in mai ( „toujors Delta au mois de Mai”) sau septembrie-octombrie…
Multumesc de sfat. Poate la anu’. Oricum, surprinzator, nu au fost deloc tantari…
#Kalimtzakis Rodica Gabriela, o mostra clara si convingatoare a unui imbecil si cretin care poate sa posteze pe facebuci.
#rezist, USR si sunt organizatii NAZISTE care au trecut la amenintari si violente fizice impotriva acelora care nu sunt in aceeasi parte a baricadei. Cei din #rezist s-au batut cu jandarmii, au lovit un batran cu boxul iar USR a agresat 3 psd-siti in ultima saptamana. Un parlamentar la Bucuresti si un parlamentar european si un fost ministru la Brasov. Iar Johannis din pozitia de Furer din deal de la Cotroceni ii chema in strada pe dementii astia ca sa excaladeze violentele. Intr-un stat de drept atat #resit cat si USR erau scoase in afara legii in regim de urgenta. Iar daca se indoieste cineva ca cretinii astia nu sunt sustinuti pe din dos de SRI inseamna ca este cel mai mare naiv din aceasta lume. De urgenta daca PSD vrea sa termine cu aceste manifestatii fasciste trebuie sa reduca la numatate bugetul SRI si sa depuna plangere penale impotriva conducatorilor din #rezist, USR si Johannis caruia trebuie sa-i injumatateasca la jumatate si banii de protocol. De asemenea trebui sa dea de urgenta o lege prin care totate ONG sa-si declare sursele de finantare si sa deconteze ce au facut cu banii primiti drept sponsorizari de 2 ori pe an. Si bineinteles sa nu mai plateasca de la bugetul statului ONG de utilitate plubica gen Revisa 22 si GDGS care critica intr-o veselie Guvernul si Coalitia aflate la guvernare si indeamna la nesupunere fizica si violente de strada.
Nenorocitii #nazist, hans cel nazist (un presedinte cheama la proteste???) si mai ales judecalcatorii SECURISTI de la inalta cucurte de calcasatie si injustitie, prin sentinta anti Dragnea-instigare l;a abuz in serviciu??? (la pachet cu altii mai mici, dupa modelul Voiculescu) , arunca tara in aer.Sa va ajunga blestemele si razbunarile eterne ale stramosilor eroi, ce privesc din Astral, ca ne-ati vandut pentru PENSII SPECIALE si alte kkturi pamantesti!!Aveti asigurat un loc in celula eternitatii malefice!!
Mă miră că încă mai sînt destui naivi care cred că în România „stânga” luptă împotriva „dreptei” (și viță-versa), pentru binele românilor. Sau că PSD ne-ar putea elibera de blestemul securist – ce glumă! Sau că statul perpendicular ar lupta împotriva ciumei roșii. Sau că…
Politic, în România nu există „stânga” și „dreapta”. Sînt doar unii care fură cu stânga si alții care fură cu dreapta (sau chiar cu ambele), sînt unii care trădează pro-Est și alții care trădează pro-Vest”¦ mai toți mint, iar minciuna le este acceptată.
Ei de aproape 30 de ani (se fac că) se luptă între ei – însă doar în interes personal sau în slujba străinilor.
Titlul (Triumful oculților) mi se pare corect, însă nu pot spune același lucru despre ideile expuse în acest articol.
Nicio institutie a statului nu mai este credibila.
Justitia din ziua de astazi se aplica pe modelul „politically correct”. Nu se intreaba nimeni de ce dl doctor in drept Negoita ( un apropiat a lui Dragnea ) face hotie dupa hotie si nu este bagat in seama de nimeni desi e psd-ist ? Daca DNA-ul ar fi vanat psd-isti Negoita era demult la racoare fara drept de apel.E deja celebra recenta afacere a lui cand in calitate de primar a cumparat mii de pomi ( puieti ) la un pret de „doar” 450 ron bucata desi la Obor in piata acelasi pom costa 20 de ron. Chestia asta cu psd-ist, pnl-ist, udmr-ist este frectie la picior de lemn pentru prostirea multimii. Aaaa, ca o mai incaseaza cate unul – asa ca exemplu ca se arate ca se duce o lupta crancena impotriva coruptiei – asta face parte din scenariu.
In realitate toti sunt la furat. Romani si straini de-a valma. Dar romanii nu au furat nici unu la suta din ce au furat strainii. Experienta isi spune clar cuvantul.
Englezi, spanioli, portughezi, francezi s-au autoproclamat in istorie ca descoperitori desi ei erau in plina goana dupa furat. Inerent ei descoreau noi teritorii. De bucurie de multe ori sarbatoreau macelarind populatia din zona. Cei care scapau erau obligati sa puna umarul progresul si civilizatia omenirii lucrand ca sclavi. Belgienii au pe constiinta in Congo un bagatel de 15 mil de morti iar olandezii cand au descoperit Insula Pastelui au masacrat intreaga polulatie. Doar nu era sa ii lase sa se chinuie. Acum in Belgia este parlamentul european iar in Olanda tribunalul international. Ce-i corect e corect. Cine intelege mai bine justitia decat ei ?
Astazi toate tariele pe unde au fost acesti „promotori” ai civilizatiei si progresului se zbat intr-o saracie lucie iar fenomenul coruptiei a aparut la popoarele respective in timpul colonizarii. Nicio tara care a beneficiat de „ajutorul” colonizatorilor nu si-a mai revenit.
Hoții au aceeaÈ™i vrăjeala, ca englezii în India: cică aduc civilizația.
Politicienii nostri sunt pe post de piese de sah in jocul facut de serviciile straine.
Romania nu a ajuns intamplator tara cu cele mai „tari” festivaluri house si cele mai luxoase cluburi din Europa. Aceasta metoda de a oferi multimii „paine si circ” a fost aplicata cu succes inca din antichitate. Doar ca astazi painea a fost inlocuita de energizante si etnobotanice. Si asta doar pentru distragerea atentiei pentru ca hotii sa fure linistiti in continuare.
https://www.youtube.com/watch?v=GpV01ppSqW4 , dupa primul minut e in engleza.
Veti gasi ceva posibile raspunsuri, ipoteze interesante.
VI SE PREGATESTE CEVA
Serviciile sunt si in stanga si in dreapta, noi tinem cu o echipa, dar gresim, daca nu ar fi fost asa, s-ar fi dat de mult legile justitiei si s-ar fi pus ordine in tara…
Multinationalele nu ar mai fi fost lasate sa ne fure de peste 45 miliarde de euro/an, prin optimizare fiscala…
Acum suntem in punctul de a fi destramati, daca ne opunem EurAbiei, pentru ca merkel si macrou nu mai pot suporta inca un stat anti UE, sau daca se inlatura arma perfecta de presiune a occidentului care este lupta anticoruptie. sau daca multinationalele vor fi oprite sa mai fure imens de mult…
Ce absurd este ca serviciile romane sa fie IMPOTRIVA intereselor Romaniei si sa-i serveasca pe ocupantii straini ai tarii…
De ce falsul acesta de democratie?
Astfel se mentin la putere: DEEP STATE, vanzand tara. Si ii lasa la putere daca o vand in continuare.
Dar, inca putin doar.
https://ecotidian.blogspot.com/2018/06/449-vi-se-pregateste-ceva.html
Fereastra Overton! Coproductie BND(fundatiile Hans Siegel, Konrad Adenauer-curentul protestant)-FSB(via Ungaria-Austria)- Deep State(Freedom House”“cu toata caracatita)-Multinationale. In curand! … Dragnea a negociat, pentru el, si a pierdut. Trebuia sa faca un reset printr-o OUG cu intrare in vigoare imediat(indiferent de pierderile politice). Oare cand vor intelege politicienii nostri ca, „žstatul paralel” progresist-popperist nu se tine de cuvant. Draga Conte, chiar nu te uiti deloc in alta parte. Vezi salvarea numai de la actualele partide sau persoane din actualele partide? Eu simt altceva. Se dezvolta un curent pe retelele de socializare, in biserici, in institutii de forta. Tacut si penetrant. Bun pentru Tara, cred eu. Se trezeste „žconstiinta nationala” draga Conte. Au si lideri. Dar se pare ca nu-i vezi.
„Au câÈ™tigat! Ne-au mai păcălit o dată! E clipa lor de jubilație…”
Inca nu! E o asertiune prematura… asa imi plcae sa cred!
„Statul paralel l-a vrut pe Dragnea condamnat si va face orice sa opreasca dezvaluirile din ultimele luni ca sa puna batista pe tambal… Sistemul e tot acolo, neatins, neclintit. Pregatit sa faca noi rele… Nu este despre Liviu Dragnea. Este despre Romania arestata si despre faptul ca statul paralel va comite orice abuz posibil pentru a ne lua libertatea”
https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/miza-condamnarii-lui-dragnea-colonelul-sri-daniel-dragomir-statul-paralel-l-a-vrut-pe-dragnea-condamnat-si-va-face-orice-sa-opreasca-dezvaluirile-din-ultimele-luni-ca-sa-puna-batista-pe-tambal-sistemul-e-tot-acolo-neatins-neclintit-pregatit-sa-faca-noi-re
Personal, stimate Conte, am considerat ca d-l Dragnea va fi achitat sau, in cel mai rau caz, amanat. Acest gen de actiuni se desfasoara cu negocieri si lovituri sub centura care nu mai ajung la noi. As spune totusi ca PSD-ul a incasat lovituri mai grele decat Dragnea si a supravietuit.
iata rezultatul integrarii(dezintegrarii) in „civilizatia” occidentala…pe langa acapararea pamantului, padurilor, resurselor, economiei de catre straini, alungarea milioanelor de români de pe pamantul natal…
iata inca o dovada ca institutiile statului sant ocupate de straini ca lupii la oi, si decimeaza oile dupa bunul plac, dupa cum dicteaza interesul strainilor de neam, prin „valorile” lor, prin statul lor de „drept” si justitia lor „independenta” :
https://www.stiripesurse.ro/de-inatorii-marcii-arsenie-boca-victorie-in-instan-a_1272495.html
cum e posibila o astfel de anormalitate???
adica Biserica nu are dreptul, in schimb strainii de neam care nu au nici o treaba cu Biserica si neamul, au dreptul ???
iata in ce lume diabolica pervertita de „valorile” occidentului traim !!!
TREZESTE-TE GHEORGHE !!!
TREZESTE-TE IOANE !!!
In comentariul anterior eram autoironic, bineînteles, aÈ™teptănd secureii forumului să sară cu: ha, ha, ha, comdamnaaare, condamnaaare, eram precis etc.
Chiar aÈ™teptam o achitare mizănd pe conÈ™tiința judecătorilor, mai ales după desecretizarea protocolului tripartit. Se pare însă că desecretizarea nu e deajuns, mai e nevoie È™i de anulare, ceea ce PSD trebuia să facă în Parlament, imediat ce a aflat de el! Doar că nu, È™i aici mă găndesc È™i la o „lucrătură” a unei părți cu ochi albaÈ™tri din partid. Asta nu e o simplÃ¥ greÈ™eală, ci o eroare capitală a lui Dragnea!
Apoi mai este È™i problema cu decizia CCR de acum un an, care practic dezincrimina abuzul în serviciu din forma actuală È™i recomanda rescrierea sub forma abuzului de putere(aÈ™a cum există în toate țările civilizate) È™i impunerea unui prag înalt. Doar că È™i aici PSD-ul a lălăit-o lamentabil permițănd în continuare ca judecătorii să interpreteze respectivul articol în fel È™i chip.
Deja răul a fost făcut, partidul va intra în lupte intestine, se duce dracu’ alt vot masiv al cetățenilor, cum-necum Dragnea trebuie să-È™i asume ezitările impotente È™i să-È™i depună mandatul chiar azi!
Nici nu mai contează că nu-i decizie definitivă, că păna la apel mai e mult, fiecare oră petrecută ca preÈ™edinte de partid È™i Cameră atărnă ca o piatră de moara de picioarele PSD-ului.
Un candidat agreat de o majoritate căt de căt zdravănă la cap ar fi Serban Nicolae, dar te pui cu securismul……
Păcat, dar poate că merităm un Boc sau un CioloÈ™ È™i nu ne dăm noi seama!!
Conteaza ca PSD-ul a lalait-o cu abuzul in serviciu. Dar articolul respectiv este practic suspendat inca din vara lui 2016 si a-l folosi pentru a justifica o condamnare constituie abatere disciplinara.
luc limbistule, in procesul lui Dragnea au fost condamnati 7 oameni pentru un prejudiciu de 80.000 de lei. Prejudiciu recuperat deja in intregime. Klauss a furat de la stat 320.000 de euro, chiria pe casele statului furate cu acte false de marele dulap nemtesc si nu a patit nimic pana acum. A pierdut in instante cele 2 case dar a ramas cu mormanul de euroi. Cosos in dosarul Microsoft luat spaga 9 milioane de euro si a primit doar doi ani.
Nu-i nimic inedit, Dragnea ca si Ponta si cei dinaintea lor au mimat conducerea tarii, au mimat exercitarea legitima a puterii facand in subsidiar un joc sofistiat pentru cei care ii sfatuiesc din afara tarii. E o forma rafinata de inalta tradare. Miza este mereu aceeasi, banul, avantajele economice sau militare. Noi ne iluzionam pe aici ca e lupta impotriva coruptiei….vin hotii, pleaca hotii dar nu e decat un mega blat controlat prin pargiile statului paralel. Romanii sunt spectatori la un circ sinistru pe banii lor si astfel nimeni nu se va destepta decat cand se va termina painea…sau circul dar de asta au grija marii papusari. Asistam cu uimire naiva cum papusarii ridica, anima, sau isi scot mana din cate un Mupetz din astia de ai lor iniferent de care parte a baricadei ar fi. Ba chiar de cele mai multe ori ne identificam patimas cu una sau alta din gasti…ba suntem cu statul paralel, adica luptam cu hotii si coruptii, ba suntem cu cei ce reprezinta interesele tarii, poporului si vrea sa il scoata de sub tirania organelor de represiune.
E trist ca nu ne vom destepta niciodata, ne e mai bine asa si refuzam cu obstinatie sa deschidem ochii.
Cinic parca, in fundal se aude un bocet: Desteapta-te Romane!
Poate cineva sa-mi spuna ce inseamna instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual ? Dragnea a fost condamnat pentru prima si achitat pentru a doua. Cum se dovedeste, concret, cu documente etc (dovezi indubitabile) o instigare de acest fel ?
Instigare la abuz in serviciu este atunci cand tu ii propui cuiva sa incalce legea pentru ca tu sau alta persoana sa obtina foloase necuvenite, materiale sau de alta natura. Instigare la fals intelectual este atunci cand falsifici un act pentru a obtine foloase necuvenite sau de alta pentru tine sau pentru altii.
Tocmai de aceea abuzul în serviciu e caduc! Pt. că naÈ™tere la interpretări dacă nu există un prag înalt!
Iar instigarea la abuz în serviciu e chiar de răs. Ca jurist îți pot spune că nici mama procurorilor de pe Terra nu poate proba fără urmă de îndoială această acuzație. Există înscrisuri, acte? Nu. Există doar inculpați stranÈ™i de oo care au făcut niÈ™te delațiuni, deci e cuvăntul lor împotriva altui cuvănt! Fără alte probe, fără înregistrări audio-video,fără flagrant, fără nimic de fapt. Clar dosar politic!
Ideea e că acest nenorocit de articol e moÈ™tenit din era socialistă È™i, pe baza lui, te puteau băga la bulău oricănd securiÈ™tii dacă se supărau pe tine, ceea ce se întămplă È™i acum!
Nu zic că Dragnea nu È™i-o merită, ba din plin, poate vine altcineva posedănd cojones, care să taie bugetele alea nesimțite de la servicii, reducand cu 80% È™i nr. de angajați, È™i adoptă de măine, prin OUG, legea răspunderii magistraților, copiată punct cu punct de la americani, că acolo dacă ai făcut o nefăcută, rămai făra pensie, È™i mori de foame la bătrănețe!
„Noi, majoritatea proastă È™i credulă, am crezut că lucrurile funcționează după legi È™i reguli. Fals!”
Aproape corect. Singura eroare este ca votantii PSD nu au avut niciodata majoritatea, nici macar in 2016 si, evident, cu atat mai putin acum. Daca maine ar fi alegeri parlamentare (Doamne ajuta!) PSD abia daca ar lua vreo 17% din voturi, cam cat are Gabi Firea. Stiti care, eroina piesei „O toapa in Bucuresti” jucata la teautru Grivco, strada Crescent nr 007. Asta apropos de „securitate”, Conte.
Marile puteri, UE, US, Rusia, Israel, îÈ™i apără interesele trântind de pământ cu politicienii noÈ™tri, fiecare cu protejatul celeilalte. Miza sînt banii. Iohannis a scăpat de tăvăleala yankeilor investind 2 miliarde pe tehnică uzată americană. Dragnea s-a atins de banii UE, îndrăznind să-i dea la pensiile È™i salariile românilor! Când UE, prin terminația exe Iohannis, l-a avertizat pe Dragnea că nu sint bani, mesajul a fost clar! Dragnea a susținut mai departe planul măririi pensiilor È™i salariilor, comandoul din justiție a fost activat È™i l-au bubuit!
Puterea de a căÈ™tiga puterea – prin alegeri – se întreține cu longevitatea promisiunilor de origine pesedistă, adică nimic nu deranjează mai tare în rândurile opoziției È™i ale statului paralel decât pârghiile PSD-ului de a-È™i conserva puterea cu bătaie lungă.
Altfel zis, dacă destructurarea PSD-ului eÈ™uează, măcar zăpăceÈ™te-l, încurcă-i formulele căÈ™tigătoare, poate-poate nu mai apucă să-È™i pună în practică puterea de a promite mai consistent ca oricine!
Pe de altă parte, să deții puterea de legiferare È™i totuÈ™i să te tot coieÈ™ti ca PSD-ul, de frica ecourilor tefeliste – pâna când te ajunge din urmă soarta condamnatului – mi se pare o neglijență crasă, soră cu neputința, ca să nu zic un egoism feroce È™i perdant al celui care s-a vrut scăpat numai pe sine. Adică, PSD-ul, dacă avea mentalitate de câÈ™tigător în intalație, trebuia să dea din capul mandatului o amnistiere penală, cea mai sfantă, curată È™i eficientă cale de iertare a păcatelor, fără discriminare politică. 🙂 La comun se scapă din groapa comună, nu cu dedicația specială sau cu aÈ™teptata scutire de la statul paralel.
Grațierea nu are detergentul amnistiei, fiindcă te ține legat de pronunțarea unei hotărâri judecatoreÈ™ti, adică se vede din ce ai fost extras cu forcepsul, or pentru imaginea politicianului nu se cade că cazi cu ditamai tinichea de coadă între picioare.
In schimb, amnistierea spală tot, frecționează, parfumează È™i periază ca la frizerie, cu invitația tentantă „Mai poftiți pe la noi!”. Grațiarea salvează nu doar în timpul pocesului penal, ci È™i înainte de a începe spectacolul. IeÈ™i ca nou, precoce È™i cu experiență în munca de prevenție.
Cand aÈ™tepți, ca Dragnea, să te calce acceleratul la barieră, ceva nu se potriveÈ™te cu puterea de a cătiga È™i păstra puterea. PSD-ul se poate revigora salvându-È™i programul de guvernare căÈ™tigător. Se ridică, se scutură de praf (afinități paralele) È™i merge mai departe, numai dacă nu se va mai lasa atras în capcanele pregătite de specialiÈ™tii în anticiparea mutărilor celor cu spaime în instalație.
Frica deconspiră slăbiciunile, iar lătrătorii abia aÈ™teaptă să te muÈ™te chiar de unde ți-e mai frică.
Felicitari pt articolele elegant scrise.
La chestiunea zilei mi s-ar parea mai potrivit ca Dragnea sa nu demisioneze deloc. Ca sa fiu mai clar ipotezele jocului politic nu sunt de eleganta, demnitate, bun simt. Plastic se da la oase. Cand te pocneste cineva pe la spate nu te dai la o parte ca o domnisoara de salon. Te intorci si pocnesti.
De ce ar fi el mai breaz ca KWJ care se sterge undeva cu hotararea CCR? Decat tanti cucuvea care sta calm pe pozitie chiar daca DNA falsifica probe?
Nu ma apuc acum sa il admir pe Dragnea ca n-am jucat tenis impreuna si nici n-am mancat cu el sorici, dar tinand cont ca la origine e din aceeasi gasca cu alde Coldea&co n-ar trebui sa demisioneze. Dimpotriva ar trebui sa pocneasca. Poate auzim ceva de vreun „cubulet negru” ?
Una din gorgone e dra aia corpolenta ce tipa din toti plamanii…iar noii Codlea si mMjor swun t astia de agreseaza batrani pe strada
Motto: „žCunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede.” (Klaus Werner Iohannis)
Dacă priviți atenți la nucleul dur al mitingiÈ™tilor, sunt cam aceleaÈ™i personaje văzute de dimineața până noaptea în Piața Victoriei. Ei sunt protestatarii profesioniÈ™ti, cei care trăiesc din frecatul mentei în stradă zilnic.
AÈ™a-zisul „žziarist” german nespălat Paul Arne Wagner, cel băgat în dubă de jandarmi, este în realitate un onanist oenghist „“ cum zice tătucul Klaus „“ la asociația „žPassport Productions”, agent de influență BND (serviciile secrete germane) pentru a susține imigrația în Europa de Est (Planul Kalergi de metisare a europenilor) È™i propagandist iohannist, aciuat cu misiune în România de doi ani.
Agentul activist german este căsătorit cu Mădălina RoÈ™ca, activistă È™i ea în asociația „žMake a Point”. Cei doi dihori sunt È™i activiÈ™ti #rezist care trăiesc efectiv din mitingeală, la fel ca „žziaristul” Mălin Bot, bătăuÈ™ul Sandy Matei, oportunistul Mihai Polițeanu, umflata Angi Șerban È™i chelbosul Cristian Dide.
Merită văzut filmul acesta cu propagandiÈ™tii #rezist în Parlament, unde principalii agitatori sunt Angi Șerban, grasa îmbrăcată în alb care urlă ca o mahalagioaică isterică È™i Mihai Polițeanu, cel cu cămaÈ™ă albă, țăcălie È™i ochelari de „™telectual. Ä‚sta a fost È™oferul Monicăi Macovei È™i a văzut că se trăieÈ™te bine dacă îți tragi un ong È™i-l afiliezi la restul trompetelor finanțate de Soros, aÈ™a că acum a devenit onegist È™i mitingist de profesie. Se vede clar că ăÈ™tia È™i-au repetat scenariul È™i lozincile, parcă este o piesă de teatru ieftină jucată de pacienții unui ospiciu. Mai este recitatoarea cu părul lung È™i voce răguÈ™ită, cea încadrată de ochelariÈ™tii bărboÈ™i în bluze negre, care declamă teatral, exact ca o artistă ratată de vodevil între două cuplete. E distractiv, eu am râs până m-am crăcănat, ba chiar m-am piÈ™at pe ei de atâta râs!
https://www.youtube.com/watch?v=xAo_B9p4nGA
Angela („žAngelica”/”žAngi”) Șerban, elefantul cu părul vopsit căcăniu diareic È™i care e moțul pe rahat la protestele tefeliÈ™tilor, a devenit un soi de Ana Ipătescu a paraziților care profită de naivitatea È™i buna-credință a românilor . Bine plătită prin ONG-ul său propriu de către văru”™ Soros, balabusta cu maÈ™ină Mercedes de ultimă generație trăieÈ™te efectiv din mitingeala zilnică. Ca să se facă remarcată de cei care o plătesc, umflata provoacă permanent jandarmii.
E musai să apară în programele de actualități de la televiziunile din România, ca să o vadă „žsponsorii” È™i astfel să-È™i justifice solda pompată de străini în curul ăla de vădană! Mitingista s-a deplasat È™i la Bruxelles atunci când a suflat în corn trădătoarea Macovei ca să cheme „žoaste” de mercenari din țară.
Radu Buzăianu, jurnalist B1 TV, despre matahala protestatară: „žPe fata aceasta o cheama Angi Serban. Are lejer spre 30 de ani. De cateva ori, in niste incidente, am luat-o in serios la televizor, prin telefon, fiind protagonista. Dupa vreo două, trei dati chiar am intrebat-o daca nu are si un serviciu, parand protestatara de meserie. Iertati-ma daca eu nu cred ca exista asa ceva, o tanara, fara job, deci suficient de dezinteresata de viata ei profesionala, dar absolut prinsa de treburile si mersul tarii. Oamenii acestia s-au pus in fata miscarii Rezist. De aici cred ca s-a demobilizat acea adunare misto, de oameni cu treaba, cu job, nemultumiti de ce fac astia din impozitele lor” (Radu Buzăianu pe Facebook).
Dan Constantin: „žFata aia foarte agitată, Angi Șerban, care spune că e jurist, are un mic serviciu, la care nu se duce, la un notariat în CălăraÈ™i. Eu o cunosc, cunosc despre ce este vorba. Este un protestatar de profesie alături de ceilalți nouă pe care îi găsim È™i atunci când au fost invitați la Parlamentul European, care se fotografiază cu Monica Macovei, care sunt în zona asta de propagandă a „˜rezist tv”™ în care îÈ™i filmează propriile acțiuni ca să aibă ce difuza È™i menține un focar de tensiune. Sunt puțini, dar bine organizați, foarte eficienți în a difuza mesaje care îndeamnă spre violență, ceea ce se rostogolesc în acțiuni mai de forță cum s-a întâmplat È™i în cursul serii.”
Lenin Milițianu
E o batalie poate pierduta, insa deznodamantul razboiului nu sta decat in pesedisti: fac cum ne’au obisnuit(cu UNPR etc) sau schimba din mers cel ce detine stafeta si alearga in acelasi ritm daca nu cu mult mai bine.
Plesoianu nu are legaturi baroniale(deh.. vorbim de pesedea..asa se izbandeste acolo), insa poate sa vina de ex Codrin Stefanescu, Dragnea se retrage, Codrin nu pierde nici o secunda cu edificarea soclului de carton ci il suspenda pe Iohanis, Tariceanu o revoca pe Kovesi, Tandala de la Parchetu General, promulga toate legile justitiei plus orice mai trebuie facut.Asa razboiul se poarta, altfel s’a terminat, iar pesedistii urmeaza sa se manance intre ei, care va fi urmatorul care sa vina la ghilotina securistilor.
Acuma vedem daca astia in care ne’am pus sperantele(nu ca mi’ar fi placut, dar erau singurii impotriva dementilor hastagisti nazisti sorosisti) inteleg ca a castiga razboiul e cu mult mai important decat victimele/eroii ce cad pe traseu.
Dar Dragnea nu intelege, sau nu vrea sa inteleaga.Asta nu e dispus sa dea ceva pt.ROMANIA, ceea ce de bine de rau,de exemplu Voiculescu a facut-o (cu toate compromisuril ce ii stirbesc o parte din imagine).
Dragnea a fost condamnat cu mana lui pentru ca 2 ani de zile a valsat cu sistemul crezand ca poate cadea la pace cu el. Dupa iesirea dulapului cu geaca rosie in strada, dulapul trebuia suspendat in secunda 2 iar Ordonanta 13 nu trebuia retrasa nici daca liderii PSD si Alde erau picati cu ceara. Ca sa nu mai spunem ca PSD si Alde trebuiau sa organizeze mega-mitingul chiar in Feb. 2017 ci nu de abia in Iunie 2018. Nu sa-i lase pe cei din #rezist, USR si PNL sa rostogoleasca cu nesimtire si ura minciuni si acuzatii false la ardesa liderilor PSD timp de 2 ani de zile in maas-media din tara si strainatate.
Problema este ca daca se retrage Dragnea prind aripi cei ce clocesc sa preia PSD din aripa Tudose si Grindeanu. De aceea Dragnea trebuie sa se lupte macar acum in al 12 ceas cu statul parale si sa aplice la sange tactica lui Badea, devoalata aseara in Gura Presei. Dragnea trebuie acum sa taie in carne vie statul paralel pana la decizia finala astfel incat sa puna pe butuci definitiv si irevocabil gasca din SRI si DNA care a acaparat practic puterea in acesta tara sub nandatele lui Basescu si continuata in avarie sub Klauss.
Conte,
Probabil ca „pe undeva” ai spus ca „decizia ICCJ va verifica daca este sau nu (Dragnea) cel mai puternic politician din Romania”. Nu sta nimeni sa-ti ia la „puricat” articolele din ultimul an (poate chiar mai mult de-atat) doar ca sa vada ca asa stau lucrurile. Tin sa-ti spun, insa, ca de contat, conteaza ultima ta „analiza” apropo de Dragnea. De ce? Pentru ca atunci ai beneficiat de toate acumularile, decantarile si clarificarile pe care le-a adus cu sine timpul scurs pana la momentul respectivei analize. D’aia nu inteleg de ce ti-e asa de greu sa zici: M-AM INSELAT.
Ce-as mai rade daca completul de 5 il va achita! Atunci vei regreta ca te-ai grabit sa scrii „Iata ca nu este!”
Lucidu,
Aceeasi observatie: nu poti sa spui acum ca „Am prevazut condamnarea” cand cu doar doua zile in urma scriai cu mult aplomb „Prognoza mea pentru Dragnea: fapta nu exista!”
Stiu, Conte! Am spus ca doar te voi lectura. M-AM INSELAT
Analiza la cald… va recomand o bere rece. Dvs anuntati sfarsitul si abia a inceput jocul.
Marea eroare din analiza dvs e ca presupuneti ca jocul e doar un joc politic stanga vs dreapta. Gresit, jocul e condus de afara(cum ati si mentionat) si jucatorii respectivi vor juca jocul in mod profesionist, nemilos si pana la capat.
Dragnea inseamna atac la regina, ma astept ca strategii straini din spatele PSD sa forteze un un atac la regina adversa prin suspendarea la Johannis. Urmeaza fie o negociere de blat dar cel mai probabil un schimb fortat, Johannis suspendat Dragnea arestat. Apoi atacul PSD se va indrepta asupra regelui(LCK) iar tabara adversa va raspunde cu un proteste in masa al pionilor istericilor agresivi rezist in frunte cu nebunul strazii Malin Bot in postura de erou national (un Che Guevara de dreapta progresist) pentru cucerirea parlamentului si reinstaurarea statului de drept.
In varianta cea mai negativa conflictul va escalada pe modelul Kiev si se va ajunge la interventia armatei in strada.
Care armata?
Da, noi nu mai avem armata.Armata serviciilor, poate.
As spune ca aveti dreptate, d-le watcher. Daca insa nu vom vedea un atac la regina, vom sti ca interesele strategilor strini din spatele PSD nu sunt atat de mari.
De ce interventia armatei si altele asemenea ? Un referendum nu se poate, referendumul care le-a lipsit ucrainenilor ? Sa raspunda romanii odata pentru totdeauna la singura intrebare care merita intrebata. Nu e nevoie de 50 de ani, cum le-a fost necesar englezilor, zece sunt destui. Ei, formulez eu intrebarea sau tu ? Care e intrebarea care separa apele, care ii deosebeste fundamental pe mine si pe Luc de toti ceilalti prezenti pe blogul asta ?
‘To be or not to be securist.That is the question”
………………………………………………
In traducere: a fi sau… a fi troll securist sorosist neomarxist neo nazist globalist.
Ati omis numarul de acoperiti infiltrati nelegal de SRI in PSD, momiti cu diplome si „masterate/doctorate” prin care sa-i fidelizeze pe parveniti. Este suficient ca PSD sa dezamorseze situatia cu trecerea prin OUG a legilor justitiei
inca un bici al strainilor pe spatele poporului….cu „justitia” lor….
oare de ce atta intunecare, de ce nu putem vedea Adevarul care e atit de clar….
oare de ce nu protesteaza tefelistii spalati pe creier si manipulati de straini, impotriva acapararii pamantului stramosesc de catre straini, impotriva alungarii poporului de pe pamantul natal, impotriva multinationalelor si corporatiilor straine, impotriva invaziei imigrantilor, impotriva propagandei homoseaxuale…..???
faptul ca cei care au cazut in capcana si manipularea strainilor, se plaseaza clar in apararea strainilor, si nu sufla o vorba in apararea interesului poporului in ceea ce priveste resursele pamantul economia…asta spune totul….ce vrem mai mult?
Inca o obsesie „demonstrata” la fel de convingator ca si originea geto-dacica a limbii latine bazata pe … era sa uit, zero cuvinte, zero manuscrise, zero surse geto-dacice, un million de inventii insa.
Daca te-ar interesa cu adevarat cumpararea pamantului de catre straini te-as fi auzit macar o data argumentand ideea asta, aratand avantajele si sustinand-o logic in partidul de guvernamant, pentru ca el face legile. Nu ai timp pentru asa ceva pentru ca nu te preocupa. Tu ai obsesia ta cu tarile din Vestul Europei, nu cu unii oameni de acolo, tu ai obsesia ta sa rescrii istoria, inclusive a originii limbii romane. Cand trebuie insa sa ceri socoteala PSD-ului pentru politica tampa pe care o duce te faci ca nu vezi. A propos, nu te-am auzit pronuntandu-te pe politica „geniala” a lui Dragnea de a muta ambasada Romaniei la Ierusalim. Erai in vacanta sau nu stiai cum sa dregi busuiocul ?
Spunea odata o t0anta din Sibiu ca si sunt filogermani si-l vor pe Iohannis; multi tefelisti sunt obligati de multinationaele sa protesteze, iar altii sunt de-a dreptul pr0sti. Iata de ce nu-i intereseaza soarta Romaniei.
Mi se rupe inima cand vad atmosfera asta de priveghi deznadajduit.
Sus inima , baieti, nu-i frumos sa-l aruncati acum peste bord ca pe un lest oarecare pe bietul Dragnea dupa ce v-ati inghesuit sa-i sculptati chipul de mare luptator cu statul paralel.
Eu unul nu jubilez, gasesc aceasta condamnare absolut normala, ca si cum nea Eufrosinel din Pocreaca din Deal ar fi fost condamnat pentru ca a sarit gardul in vecini in puterea noptii si a furat o gaina, 10 oua si 2 sticle de rachiu de tescovina.
Asta a fost intotdeauna nivelul lui Dragnea, un borfas de provincie ajuns in birouri mari si cu aer conditionat din Bucuresti. Faptul ca l-ati ridicat pe un soclu si l-ati vazut genial, mare politician, strateg si alte glume din astea, nu face decat sa accentuieze penibilul saltului Tsukahara intins cu intoarcere la 180′ pe care il executati acum.
„Dragnea a fost, ca È™i Ponta, un oportunist de miză mică.”
Acum cateva zile spuneai ca Dragnea este cel mai puternic, ca este sustinut de cealalta tabara importanta pe plan mondial (SUA + Israel). Cum s-a transformat din cel mai puternic om din Romania in „un oportunist de miza mica” in doar cateva ore e un mister pentru mine.
Daca decizia era de achitare, atunci nu mai era doar un oportunist?
Mi-e greu sa-ti explic acum. E o problema de timp. „A fost” e la trecut, cand, ca si Ponta, a crezut ca da lovitura inhaitandu-se cu alde Coldea. „Cel mai puternic politician din Romania” parea acum, recent, dupa mutarea cu ambasada si cu evreii. Pe undeva am spus ca decizia ICCJ va verifica daca este sau nu. Iata ca nu este!
eu cred ca va grabiti d-le conte. zic sa bem sa mai vorbim si sa mai asteptam ca se pot intampla multe in saptamanile urmatoare. totusi bibi nu e zeu, nu s-a putut scapa nici pe el si propria nevasta de dosare. si nici dragnea nu e omul fara „replica”. apoi hai sa mai vorbim din nou pe 8 august.
Scopul acestei decizii de condamnare cu executare este fix destabilizarea PSD-ului.
Dragnea NU trebuie sa-si dea demisia, Dragnea trebuie sa stea, sa continue si sa moara cu ei de gat. Daca el isi da demisia este foarte posibil sa fie lasat in pace si la apel sa se intoarca decizia, si sa isi traiasca pensia linistit, dar solutia nu este sa cedezi santajului ci sa lupti… Daca pe Geoana il acuzam ca e „prostanac”, pe Ponta ca e „papagal fricos”, imi doresc ca macar Dragnea sa se ghideze dupa cliseul american: NU NEGOCIEM CU TERORISTII.
In plus, ce inseamna inca o condamnare in plus, mai are una…
Super corect domnule Conte, articolul de fata ma obliga sa’mi cer iertare pentru orice acuzatii de partizanat v’as fi adus. Poate ati fost partizan uneori, insa din speranta, nu din fanatism. Totusi acum se va dovedi daca speranta merge mai departe sau moare in fasa. Eu cred sincer ca pesedistii au toate atuurile sa continue si sa castige acest razboi, daca se dezbara de vechile obiceiuri de a se manca intre ei, ci lucreaza in echipa ca la stafeta, pasezi conducerea si castigi cursa. E drept ca e vorba de o cursa pentru romani, nu pentru avantajele lor personale.
Nu mai intereseaza daca pleaca sau ramane Dragnea cat timp il suspenda pe Iohanis si Tariceanu face ce trebuie facut. Doar ca dai adversaruluimulte avantaje cu Dragnea in picture. Insa chiar si asa, daca fac ce trebuie facut, nu ma intereseaza amanuntele. Insa sa faca!
Sa asteptam urmatoarea decizie, a ICAHALCJ, care poate nu a avut loc inca??Cum o ramane cu sedinta comuna ce trebuie sa aibe loc in viitorul apropiat??
Depinde ce ce vrea de fapt Dragnea.
Daca vrea doar puterea deorece e cool atunci …… poate ca ar fi cazul sa se retraga
Daca vrea puterea ca sarezolve ceve deshi e atat de greu nu e nici pe deprete terminat, e deabia la inceput.
Ca uite unul pe numle sau Nelson Mandela n-a fost terminat nici de o condamnare de 20 de ani cu executare pemtru TERORISM.
Deci se poate.
Daca ai ceva cu adevrat in in spatele tau, o cauza shi un popor se poate.
Daca ai doar TFL-istii si propaganada O-Ne-Ghe-urilor lui Soros 10% e o bariera peste care nu se poate trece deorece an atatzao fumuristi si de atatzia vataji de argatzi shi arendashi de tzara a fost loc in tzara asta dintotdeuna.
Ce-o sa faca Dragnea ? Nu stiu.
E meciul in care prima maiza e char el insashi asa ca ….. are dreptul sa alega.
II beleste el pe ei cu catzel shi cu purcel, cu judecatorii teleghidatzi, cu SRI si mai ales cu ambasadele care le tzin saptele sau este doar el cel „belit”.
Unde e DNA aici ? Hahahahaha.
DNA e deja un zombi decapitat.
D-le laur22, o precizare despre Nelson Mandela: iesirea sa din prizonierat s-a produs in urma interventiei usandeze – vezi Kennedy – si s-a invartit in jurul unor mine de diamante. Daca este sa comparam cele doua situatii, sa scoata si d-l Dragnea niste mine de diamant.
Am prevăzut condamnarea È™i am spus cam demultiÈ™or că Hamsteru’ tre’ să se ducă la pensie,din cauza impotenței politice!
Ce trebuie să facă PSD-ul acum?
Congres extraordinar duminică, Dragnea debarcat de la conducere, ales ca nou preÈ™edinte unu’ gen Serban Nicolae, continuată lupta la baionetă cu Statul Paralel!
Făra măsuri drastice È™i rapide, se duce naibii È™i guvernarea È™i țara.
Tăranul asta coclit care a cauzat doar prejudicii PSD-ului, trebuie demis urgent È™i expulzat din partid, asta doar dacă pesedeii vor să mai fie votați vreodată în Romănia!!!
Exact, important e ca, cu sau fara Dragnea, sa continue lupta. Eu cred ca ar trebui ca tovarasul sa se retraga, pentru ca va decredibiliza toate actiunile viitoare vis-a-vis de justitie. Daca pana acum nu parea ca isi da legi cu dedicatie, de acum sigur asa va arata. :))
Parca mai deunazi „prevedeai” ca Dragnea va fi achitat cu motivatia „fapta nu exista”…
Suspect e ca totusi a luat achitare pt instigare la fals intelectual, in timp ce restul au luat puscarie. Da putin de gandit. Apoi, cum era sa ia toti condamnari, numai Dragnea achitare?
«  Prognoza mea pentru Dragnea e: Fapta nu exista »
Ai prezis mai mult de-o gramada!
Indiferent ce vor decide e obligatorie lupta la baioneta, Iohanis trebuie scos pe tusa pentru ca Tariceanu sa rezolve toate mizeriile securistice. Are tot timpul in 30 de zile sa le faca pe toate.
Insa cu Dragnea inca la butoane orice lupta se duce mult mai greu. E ca si cum incepi meciu’ de la 0-3. Iti trebuie un Ronaldo si aparare buna.
Poate a fost cal troian,de cand a venitde la PDL.Sio si-a datr arama pe fata decand cu marginalizarea nationalistului Codrin Stefanescu.Si acum vad ca pielea neamului ii spune indirect ca sa ramana la butoanele PSD-ului, pt ca l-a adus la succes electoral si trebuiesa il duca si mai bine , la alegeriler europarlamentare, unde ii prevede 40%.Toate sondajele, cu ‘ajustarea”de rigoare, dau PSD-uklui un 35-34% cu trend descrescator si el ne toarna venin in ureche ca va fi ce afost si mai mult decat atat.