Trei critici amicale

 

 

Le numesc amicale pentru că îi simpatizez pe subiecții lor și, criticându-i, vreau să le fiu de folos.

 

1. Radu Tudor „“ mai obiectiv decât realitatea

Radu Tudor este un ziarist sobru, care nu se lasă ușor luat de val și știe să-și moduleze reacțiile pentru a evita excesele. S-a remarcat ca un solid analist militar, cu surse bine plasate în interiorul sistemului. Poate tocmai de aceea evită pe cât posibil atacurile la mai marii armatei, ca nu cumva, prin ricoșeu, să-i atingă și pe unii din sfera lui de relații. Asta nu înseamnă însă că nu știe să fie și extrem de dur când lucrurile care îl nemulțumesc sunt din zone care nu-i ating interesele directe. A se vedea atitudinea sa față de doamna doctor Flavia Groșan, atitudine care a indignat pe foarte mulți cititori / telespectatori la vremea respectivă și care demonstrează că atunci când vrea să dea cu barda, dă. Nu a avut însă deloc această voință când a comentat, recent, reacția României față de evenimentele din Afganistan. Dimpotrivă, a avut doar cuvinte de laudă la adresa oficialilor români, esența spuselor sale fiind că tot ceeace acești oficiali au făcut au făcut foarte bine și că nu se putea face mai mult deoarece „nici România, nici Polonia, nici altă țară nu a avut posibilitatea, capacitatea È™i nici permisiunea de a pleca în Afganistan în misiuni de extragere a unor cetățeni afgani. Ceea ce au luat de pe aeroport avioane ale altor țări au fost cetățeni afgani care se aflau deja pe aeroport sau în perimetrul aeroportului.„ Radu Tudor a făcut această pledoarie în contextul în care „în mediul online, se vehiculează că Ungaria È™i Polonia È™i-au extras colaboratorii afgani, în timp ce România nu a fost în stare din cauză că nu a convocat preÈ™edintele Klaus Iohannis CSAT-ul la timp„. Culmea, acuza de mai sus la adresa lui Klaus Iohannis căruia i-au trebuit 10 zile să organizeze respectivul CSAT venea din partea unui binecunoscut susținător al puterii actuale din România, Dan Tăpălagă, care și-a intitulat respectivul editorial „Indolența preÈ™edintelui Iohannis, neÈ™ansa unor afgani cu moartea la uÈ™ă”. Pare cel puțin lașă, dacă nu cumva dinadins prietenoasă cu Klaus Iohannis lipsa de reacție critică a lui Radu Tudor față de meteahna lentorii președintelui în situații grave pentru țară, cum este acum situația din Afganistan în care fiecare minut contează, iar consecințele întârzierii se vor măsura în zeci dacă nu sute de morți nevinovați și mii, dacă nu zeci de mii de migranți care vor invada în curând întreaga Europă, deci și România. Obiectiv „“ obiectiv, dar chiar mai obiectiv decât realitatea?

2. Mircea Badea copleșit de propria identitate

Nu cred că în presa anonimă de regularitate cineva l-a susținut pe Mircea Badea mai mult decât am făcut-o eu în cei peste 10 ani de blogăreală neîntreruptă prin articole și comentarii care, culmea, nu-l aveau ca subiect principal pe el ci o anume viziune, a mea, despre ce ar trebui să însemne just și bine.  Mircea s-a dovedit de-a dreptul eroic prin ce și-a asumat să riște în inegalul război cu Băsescu și camarila criminală a acestuia din politică și justiție, motiv pentru care are tot dreptul să fie azi dezamăgit de ce și cât au învățat românii din asta. L-am înțeles pe Mircea când a decis să dea eroismul pe cinism. Era și autoprotecție dar și o lecție pentru comozii și egoiștii nației care aleseseră să îi lase pe alții să ducă partea grea a războiului pentru interesele lor. Lupta încrâncenată cu sistemul, purtată mulți ani de zile de la măsuța emisiunii „În gura presei”, a fost înlocuită de Mircea cu o formă de băscălie olimpiană, de satiră glumeață, detașată și împănată cu finețuri de multe ori servite pe invers, pentru cunoscători. A devenit emblematică formula sa „susțin”, însoțită de celebrul gest cu triplul V. Sunt în continuare alături de Mircea Badea, mă regăsesc în foarte multe din poziționările lui și îl urmăresc de câte ori pot. Cu toate acestea, onestitatea față de mine și de puținii mei cititori (în comparație cu audiența sa uriașă) mă obligă să recunosc că, sub anumite aspecte, Mircea a început să mă dezamăgească. De pildă, prin aceea că uneori exagerează râzând de orice, poate de dragul unui calambur, poate pentru a sublinia, ostentativ, că e deasupra problemelor comune și că nimic din suferințele altora nu-l mai atinge. E drept, tragedia din Afganistan l-a determinat să-și regăsească, pentru vreo câteva minute, regimul grav. Și am apreciat asta ca o formă de realism asumat. Dar e prea puțin față de ducerea în derizoriu a oricărui subiect, oricât de grav, în pasele sale cu Gâdea. Pot înțelege că și-a format o imagine de spontan haios, de miștocar pe fază, de maestru al zeflemelei, de independent rebel și unic. Când, însă, abuzezi de tușele deja recunoscute ale unei imagini care te-a consacrat, cazi nu doar în caricatural ci și în capcana șablonului și a autosuficienței. Cred că Mircea Badea a ajuns să fie preocupat, în ultima vreme, mai mult de punerea în ramă a brandului său decât de ce așteaptă privitorii săi de la el. Comentariul pe care l-a publicat ieri în legătură cu asocierea pe care unii o fac între el și Dana Budeanu e unul absolut egolatru și narcisiac. De parcă s-ar teme de concurența acestei doamne, de parcă, în comparație cu ea, cineva i-ar pune la îndoială supremația în miștocăreală. Când spui „nu am nimic cu doamna Budeanu, nicio străbatere„, cuvântul străbatere sună de-a dreptul disprețuitor. Ar fi redundant să explic de ce, pentru că cititorii mei (ca și urmăritorii lui Mircea Badea) înțeleg din prima ce-am vrut să spun. Apoi: „Sigur nu sunt în aceeaÈ™i barcă sau pe aceeaÈ™i baricadă cu Dana Budeanu. Nu am fost niciodată în acelaÈ™i areal de răspândire, nu am avut aceleaÈ™i preocupări, nu am nicio legătură cu dumneaei.  Unii cred că vâslim împreună într-o direcție”¦ Nu vâslim în aceeaÈ™i direcție, eu nu, eu sunt pe persoană fizică„. Această delimitare accentuată până la nivel de gard cu sârmă ghimpată, pus sub înaltă tensiune ca să nu se amestece teritoriile între ele, sună ca dracu”™; sună a proces de paternitate cu ADN-uri amestecate, cu multă mahala și mult „moloz” în spate. Poate, în reprezentările lui, Mircea Badea nu este în același areal de răspândire cu Dana Budeanu. Dar, în mintea multora, este. Și asta le dă curaj și speranță acelor mulți. Uite, eu îi urmăresc cu simpatie pe amândoi, ca și miile de postaci care i-au sărit în cap lui Mircea că se dezice de baricada pe care ei luptă. De ce să te declari atât de ritos „pe persoană fizică”? Că să nu ți se dilueze brandul? Copleșit de propria personalitate, Mircea Badea lasă impresia, prin această ieșire la fel de viscerală și stupidă ca și bătaia cu motociclistul kempo, că a fost victima unui puseu de gelozie. Noroc că gelozia e trecătoare. Mai ales la oamenii inteligenți.

3. Victor Ciutacu „“ tentația otevismului

RTV este un post cu direcție asumată. Mie îmi place asta pentru că țara cam duce lipsă de luptători asumați. Victor Ciutacu e un fel de portdrapel al echipei redacționale. De-asta îl nominalizez pe el când, de fapt, critica mea de azi se referă la o anumită strategie editorială. La otevismul deșănțat. Se anunță cu flashuri de braking news: „Raed Arafat a lovit un protestatar”. Știrea mă îngrijorează! Las alte programe și mă fixez aici să aflu ce s-a întâmplat. În realitate nu s-a întâmplat nimic. Derbedeul de profesie supranumit Ceaușescu l-a agresat în plină stradă pe Raed Arafat, jignindu-l și băgându-i provocator telefonul mobil sub nas. Domnul Arafat a îndepărtat de fața sa telefonul agresorului și și-a văzut, calm, de drum. Despre ce lovitură vorbim? Doar așa, că ni s-a pus pata pe Arafat? E rușinos și pernicios, dragă Victor! Când aveți atâtea argumente să demascați fariseismul actualei puteri voi vă pretați la golăneli străvezii pentru a-i face jocul unui rătăcit? Otevismul autentic a avut succes prin ineditul lui. Pastișele după otevism descalifică.

https://www.conteledesaintgermain.ro/trei-critici-amicale/30-08-2021https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/08/Budeanu-Badea.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/08/Budeanu-Badea-150x150.jpg2021-08-30T19:20:31+02:00Contele de Saint GermainEditorialeDana Budeanu,Mircea Badea,narcisism,opinii critice,otevism,Radu Tudor,Victor Ciutacu    Le numesc amicale pentru că îi simpatizez pe subiecții lor și, criticându-i, vreau să le fiu de folos.   Radu Tudor '“ mai obiectiv decât realitatea Radu Tudor este un ziarist sobru, care nu se lasă ușor luat de val și știe să-și moduleze reacțiile pentru a evita excesele. S-a remarcat...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain