Soros si substitutul său pentru democratie
Â
Nu m-am referit până acum, în comentariile mele, la George Soros. Mi s-a părut că introducerea lui abundentă în explicarea evenimentelor recente din România are ceva forțat, ține mai mult de manipulare È™i politicianism decât de realitatea obiectivă.
Cum, însă, îmi place să mă documentez È™i să filtrez informațiile prin propriul meu mod de a judeca lucrurile, mi-am dat seama, la capătul unei analize fără parti-pris-uri, că subiectul merită, totuÈ™i, puțină atenție.
Se spune despre Soros, printre altele, că ar fi È™i filantrop. Cred că este o aparență înÈ™elătoare.
Într-adevăr, pe lângă speculațiile la bursă, care ii aduc profituri nete anuale de miliarde de dolari, George Soros mai este cunoscut È™i pentru sumele mari de bani pe care le direcționează către Fundația Pentru o Societate Deschisă, supranumită È™i fundația Soros.
Această fundație nu este, însă, o entitate americană, cu limite bine stabilite, cu interior È™i exterior, ci este o structură internaționalizată, deschisă (cum o defineÈ™te È™i numele), în permanentă multiplicare È™i expansiune.
Astfel, Soros poate fi comparat cu un sultan al cărui harem este alimentat de aproape toate țările cu femei fecunde. Fecunditatea cadânelor este importantă pentru Soros întrucât plăcerea pe care el o aÈ™teaptă de la ele nu este una pur erotică, de risipire, ci una pragmatică,  de a face cât mai mulți copii cu fiecare.
Fundații”“pui ale fundației Soros există, cu sutele, pe fiecare continent. Numai în România am numărat, fără mare efort, câteva zeci.
Oare finanțarea acestor fundații să reprezinte o formă de filantropie? Ar trebui multă naivitate È™i lipsă de informare ca să accepți aÈ™a ceva.
George Soros, cu asumata lui lipsă de credință în Dumnezeu, cu geniul său diabolic de a descoperi (iar acolo unde nu există de a născoci) fisuri ale reglementărilor statale pe care să le poată exploata uzând de deficitul său de moralitate (singur a recunoscut asta, nu mă acuzați de malițiozitate), face doar aparent acte filantropice. Acestea, în realitate, sunt investiții în marea sa găselniță, în faraonicul său proiect de a cuceri È™i stăpâni lumea de unul singur.
PreÈ™edintele SUA are puteri delegate. Dă socoteală, pentru faptele sale, structurilor democratice pe care poporul american le-a ales È™i statul le întreține. George Soros nu dă socoteală nimănui. A găsit soluția să se sustragă democrației.
Declară, într-un interviu de un cinism descumpănitor (https://www.antena3.ro/actualitate/sinteza-zilei-interviu-eveniment-cu-miliardarul-george-soros-385874.html), difuzat recent de Antena 3, că puțin îi pasă de cei care suferă de pe urma speculațiilor lui financiare.
Reporterul îi spune:
- În ultimii doi ani ați fost învinovățit pentru Colapsul Tailandei, Malaeziei, Indoneziei, Japoniei È™i al Rusiei.
Replica lui Soros vine cu bonomie, cu zâmbetul pe buze:
- Eu sunt acolo pentru a face bani. Nu pot să mă uit È™i nu mă uit la consecințele sociale a ceea ce fac.
V-ați întrebat, vreun moment, cum a ajuns George Soros la astfel de performanțe? Vă răspund eu, după documentarea făcută: prin descoperirea unui substitut pentru democrație. Conceput de el, dirijat de el, adus la performanțe comparabile cu cele ale totalitarismelor cele mai sălbatice.
Invenția sa a plecat de la neajunsurile recunoscute ale democrației: lentoarea ritmului electoral, cenzurarea deciziei, până la adoptare, prin prea multe filtre, nivelul mediu de inteligență scăzut al majorității.
Eliminarea acestor neajunsuri putea fi realizată doar prin crearea unor structuri alternative de putere, la nivelul fiecărei țări vizate, mult mai flexibile, mai rapide, mai puțin tributare cantității È™i, esențial, mai uÈ™or de adus sub comandă unică.
ONG-urile reprezentau matricea perfectă. Grupuri mici È™i uÈ™or de direcționat, dependente de finanțatori, acceptate de legislațiile naționale È™i de societate ca o forță necesară de control È™i limitare a puterii statale.
Planul lui Soros a fost clar de la început È™i nicidecum filantropic: să creeze în fiecare țară vizată o rețea de ONG-uri orientate către domenii apolitice, proprii civismului, care să atragă de partea lor adepții unor teme generoase precum drepturile omului, ecologia, independența justiției, lupta împotriva corupției etc.
Odată pusă pe picioare această rețea, È™i ținută sub control prin finanțări orientate strategic, ea a fost ajutată să se dezvolte până la atingerea unei mase critice avută în vedere de mentor.
Când structura s-a maturizat, a fost, pardon de expresie, scoasă la produs: să influențeze semnificativ viața politică a țării. Și, din această influență să aibă de câÈ™tigat, sub diverse forme, investitorul primar. În cazul de față, George Soros.
Cum? „“ vor sări unii să mă combată! Ai dovezi că aÈ™a stau lucrurile?
Să nu uităm că doamna Sandra Pralong, cea care în 1990 a pus bazele Fundației Soros din România, este în prezent Consilier de Stat în echipa preÈ™edintelui Klaus Iohannis. Să ne amintim că toți reprezentanții societății civile invitați la Cotroceni, pentru consultări, după tragedia de la Colectiv, aparțineau unor fundații È™i ONG-uri finanțate de Soros. Să retrăim pentru o clipă coÈ™marul audierii doamnei Cristina Guseth, directorul fundației Freedom House România, pentru a deveni Ministru al Justiției în guvernul CioloÈ™. Și exemplele cu prezența sorosiÈ™tilor în toate structurile de decizie ale țării ar putea continua până la exasperare.
Aceasta a fost, este, marea găselniță a lui George Soros: sub paravanul generoasei idei de filantropie a creat niÈ™te structuri paralele în societate, un substitut pentru democrație, cu care, la momentul propice, să preia puterea (È™i beneficiile acesteia) în ciuda rezultatelor de la vot, a voinței majoritare.
Nu e vorba de fantezie aici. Sau de speculații. Vorbesc faptele. Puterea în România a fost preluată, după Colectiv, de oameni stipendiați, în trecut, de George Soros. Oameni pe care nu i-a ales nimeni, care nu aveau nicio legitimitate democratică È™i care, pe durata mandatelor lor, nu au putut uita cui datorează ascensiunea.
Oare acapararea puterii într-o țară, printr-o rețea de ONG-uri cu comandă unică, ce poate fi transformată, la ordin, în divizie de asalt asupra structurilor democratic alese, să fie o formă de civism avansat?
Tare mi-e teamă că tocmai am descris altceva: o formă de lovitură de stat!
https://www.conteledesaintgermain.ro/soros-si-substitutul-sau-pentru-democratie/05-04-2017EditorialeAntena 3,filantropie,Freedom House Romania,Fundatia pentru o Societate Deschisa,George Soros,harem,manipulare,ONG,politicianism,proiect faraonic,Sandra Pralong,substitut pentru democratie,sultan Nu m-am referit până acum, în comentariile mele, la George Soros. Mi s-a părut că introducerea lui abundentă în explicarea evenimentelor recente din România are ceva forțat, ține mai mult de manipulare È™i politicianism decât de realitatea obiectivă. Cum, însă, îmi place să mă documentez È™i să filtrez informațiile prin...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
„George Soros nu dă socoteală nimănui”……nimanui VIZIBIL, OFICIAL si ma opresc aici.
Vedeti ce scrie si argumenteaza Paul, mai jos
inca o ‘iluminare”.
Cred ca stiu de unde au luat sloganul simplu si eficient pt creierele netezite ., „noaptea, ca hotii”
Taman din o cartede capatai pt 2 religii, pe care o prizez ca audio book foarte des, ascultand un post de radio neoproterstant; respectiva ‘carte” mi se pare foarte necesara pt a intelege multe ‘adevaruri ascunse”de cand lumea; revin ; citatul asemenea de acolo este „sa fii pregatit caci nu stii cand va veni ca un hot, noaptea, sa iti ia sufletul si sa te duca” etc.
Deci reteta manipularii este veche de cand lumea „civilizata”. Pt manipulare si folosirea aceleiasi gloate dezradacinate, precum plebea Romei antice, de care tot recent am aflat din 2 surse.Una, o carte de curs drept roman rasfoita ocazional si intamplator si, a doua, un comentariu avizat de aici care spunea ca nu a inventa Soros roata , focul, sau folosirea maselor entropizate.
nu stiu daca Soros este un proxy sau un mercenar, folosit de masonerie, CIA si corporatii, e evident avid de putere si bani, e un miliardar capitalist lipsit de scrupule, de morala, dar culmea fundatiile lui clameaza moralitatea, mercenarii lui sunt niste personaje manevrate de el, multi niste nulitati dar ca si masonii foarte bine coordonati, legati, dirijati si sunt implantati peste tot, institutiile europene sunt pline de ei, sunt destul de periculosi pentru ca sunt intoleranti, agresivi, logoreeici, promoveaza corectitudinea politica si dictatura minoritatilor, un personaj sprijinit mult de ei vorbea azi de dictatura majoritatii, un slogan specific adeptilor lui Soros, un fel de guru al pseudointelectualilor (cei care se pretind intelectuali dar nu nici pe departe valoarea necesara), cand vorbesti de dictatura majoritatii esti pur si simplu stupid, in democratie majoritatea decide, cand vrei o tiranie a unor minoritati agresive, antinationale, anticrestine nu ai treaba cu democratia, dar ONG-urile astea ale unor ratati social sunt poate o forma perversa de a instaura o noua forma de dictatura, cu falsi idoli si cu falsi tehnocrati, nu democratura ci cretinocratie!!
Nu exista nici cea mai mica indicatie ca ideea guvernului Ciolos ar fi pornit din capul lui Soros. Cred ca notiunea de guvern de tehnocrati merita o dezbatere in sine, dar nu vad legatura cu persoana lui Soros chiar daca unii ministri au avut in trecut programe sau burse finantate de Soros.
Soros a creat o ideologie, sau mai degraba a finantat-o, din cate spune el ideologia societatilor deschise i-a fost transmisa in timpul studiilor la Londra. Nu mi-e foarte clar in ce consta „deschiderea asta”, pagina lui web e plina de barbi sforaitoare, dar vad care ii sunt opozantii cei mai agresivi: in Europa cel putin: Putin si Orban. Dar Orban cel putin a fost bursier Soros, nu mi-e clar daca nu e o chestie personala intre el si Soros. Recent a ajuns sa fabrice o lege cu dedicatie pentru inchiderea universitatii Central-Europene din Budapesta, alt indiciu ca are ceva personal cu Soros, nu neaparat cu ideologia lui.
Recent se pedaleaza mult pe influenta ONG-urilor finantate de fundatia lui Soros, dar in realitate influenta lor e minuscula. In comparatie cu alte doua influente externe: NATO si EU. Fara intrarea in NATO si EU Romania ar fi fost complet diferita astazi. Indraznesc sa spun ca Romania anilor ’90 nu se deosebea prea mult de cea a anilor ’80. Romania dupa 2000 a fost complet diferita, o schimbare cu 180 grade adusa de intrarea in NATO. Iar dupa 2005 nu mai seamana deloc cu ce fusese inainte. Datorita intrarii in EU. In comparatie cu transformarile venite la cererea sau la sugestia NATO si EU, cele venite din capul lui Soros (daca e vreuna) sunt de importanta neglijabila.
Si ca sa inchei cercul: daca au fost presiuni din afara Romaniei la formarea guvernului Ciolos ele au venit din doua directii: NATO (adica SUA) si UE (adica Germania, Franta si UK). Restul a fost zgomot de fundal.
te mai citeste cineva inafarde anaconda catre iti da textele?/sau ti le si concepe??de cand exista „indicatii” dovezi directe despre actiuni secrete , „acoperite’??in rest texte cu NATO si UE cei buni si care numai ei fac presiuni si numai semi oficiale, prin ambasade si Putin si Orban cei rai (asta nu o potnega multi). Dar daca pe Orban il inteleg ca ar avea interse in Transil;vania ( CONCURENTE cu ale lui Soros), Putin de ce s-arlega la cap??
Mr. Soros are abilitatea de a influenta politici si a oferi aparenta de suport popular pentru interese lobby-ste. Dar e doar mercenar, angajat de oricine are $$$-ul in cantitati suficiente (sau care poate oferi servicii importante la schimb), dupa principiul cerere-oferta. Nu o data presiunea populara a anulat eforturi lobby-ste. Pana a dezvoltat Soros noua sa jucarie de facut parale SI din acest lucru: ONG-ul. O contra-presiune – aparent – populara. A discuta in termeni de „Soros vrea sa…” nu mi se pare ca surprinde esenta d-lui Soros. Pe el il intereseaza banul. Clientii sai pot fi americani, sauditi, izraelieni, rusi, libieni, iranieni – oricine, chiar nu conteaza: e platit sa obtina anumite rezultate in baza carora se pot obtine niste avantaje. Iar el isi ia partea. O analogie ar fi sefii gastilor de agitatori din Roma antica, ca n-a inventat Soros roata, doar a facut-o sa se invarta in jurul legislatiei actuale. Pe scurt, e mercenar, nu papusar.
Excelentă analiza! Felicitări! S-atana O-moară R-ăneÈ™te O-bnubilează S-ufletele! Pe scurt, SOROS!
Pare a fi noua linie doctrinara a societatii moderne. Dupa experimentele Hitler si Stalin, omul (?!) a gasit calea: zeul ban. Si dupa chipul si asemanarea lui, adeptii noilor comsomoluri, oengisti. Nu-i incurca nici traditia, nici dragostea de tara, mai nou, nici macar dragostea de parintii sau copiii proprii. La fel ca in trecut (cand au aparut, oportunist, cuiburile legionare, dupa model fascist si organizatiile comuniste,care le copiau pe cele sovietice), ne construim structuri dupa model: cuiburile sorosiste, unde niste „deontologi” ai neantului, adulatori ai facatorului de bani cu orice chip, ne dau peste cap valorile, ne injura si ne pun la zid pe motiv ca vrem sa traim romaneste in Romania. Pentru ca, stim de la Stalin, Romania nu merita sa aiba un drum propriu si romanii, creatii inferioare (aici Hitler si Stalin au fost din nou de acord), trebuie sa urmeze calea trasata de acesti indivizi, ei insisi inferiori si frustrati, care si-au gasit drumul numai in umbra unui adorator al banului. Grav e ca, la doua vorbe, acesti oengisti pomenesc legea si morala, ei fiind total in afara lor. Dar jocul „balena albastra” trebuie sa continue: cei care nu vor sa-l joace, probabil, vor fi obligati sa treaca strada pe rosu. Si poate, cel mai rau lucru, e ca, pe margini, sunt aplaudacii, urmasii tefelistilor din anii stalinismului, care n-au inteles nimic, se bucura la incarcerarea unui nonagenar, sef de puscarii comuniste, fara sa-si puna intrebari in legatura cu geneza raului, fara sa observe bucla temporala in care ne aflam.
P.S. Ca tot am amintit: jocul asta, „balena albastra”, pare a fi fost conceput de o minte diabolica, in vederea masurarii capacitatii de manipulare adiferitelor categorii de populatie. Poate cei ce-si iau copiii la manifestatii neautorizate, manipulati de interesele meschine si ilegale ale altora, se gandesc, un pic, in ce joc au intrat ei si copiii lor….
Referitor doar la P.S.
Cred ca jocul este diabolic la propriu.Procura material uman de sacrificiu pt culte oculte(nebuni singulari, secte tipp Manson, dar Doamne fereste, sa nu fie s i ceva mai mult decat atat) fara a mai fin necesare rapirerea, crima , riscul major de alertare Organe de cercetare si cel de desconspirare.
Copirii la maifestatie erau si material de sacrificiu (s-a incecat si la Putin, mai an’) si de ‘false flag” colectiv.Din fericire, in ultimul moment, Lovitura de stat a fost oprita, de catre cineva care chiar putea face asta. Vezi ipoteza Florin Chilian „Vesnicia s-a nascut la sat”. Acum,zice artistul,ar fi fost vorba de un sat mai vesel de prin Oltenia de Sud.