Șmecherii față în față cu instanțele superioare sau verdictul rărunchilor
(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat „Mie dati-mi strazi pavate”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mie-dati-mi-strazi-pavate-954672.html)
Pentru președintele țării o instanță superioară este Curtea Constituțională și, prin extinderea definiției, Constituția României. Ori de câte ori președintele se substituie guvernului și primului ministru, ori de câte ori președintele privilegiază un partid politic în defavoarea altora, încalcă Constituția. Când invocarea Constituției îi servește, domnul președinte o tratează ca pe o religie și se comportă ca un bigot. Când, dimpotrivă, prevederile ei sau deciziile CC îi încurcă elanurile absolutiste, devine brusc liber „“ cugetător și face cum îl taie capul. Ultima probă am avut-o recent, când a spus răspicat și evident înecat de începutul râsului său anunțător de sfidare, că degeaba s-ar obosi CC să dea dreptate opoziției în privința salariilor, rectificări oricum nu se vor face pentru că nu sunt bani.
Tot o instanță superioară este (ar trebui să fie) CNSAS-ul. Verdictele acestui organism au scos-o pe Mona Muscă din viața politică, l-au ajutat pe Ștefan Augustin Doinaș să ajungă mai repede în ceruri, au furnizat muniție inepuizabilă puterii să-l atace pe Dan Voiculescu. Aproape că nu e editorial al Senatorilor EVZ în care părintele Antenelor să nu fie evocat (evident, folosind zoologica sintagmă lansată de președinte, Felix Motanul) ca răul suprem, ca diavolul însuși infiltrat în politică. De ce? Pentru că a fost turnător. Simplu. Dar tot turnători și tot „certificați”de CNSAS au fost și domnii Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi referitor la care doamna Herta Muller se exprimă în următorii termeni: „žTurnători la Academia de Vară”și „žÎnvățând de la turnător”. În ce context îi amintesc pe respectivii domni aici? Păi în contextul în care, în anul 2008, ei au fost nominalizați de către ICR (a se citi Patapievici + Mihăieș), să reprezinte România, în calitate de conferențiari, la Academia de Vară de la Berlin. Domnul Patapievici, care știa de backround-ul celor doi încă din 2002, pe când era membru în Colegiul CNSAS, a trecut sub tăcere acest „žmic accident biografic” al amicilor săi iar domnul Mihăieș a închis și el ochii pentru că, deh, nu te iei de prietenii șefului. Poate ne explică neînduplecatul anticomunist și mâncător de securiști Mircea Mihăieș când își reprezintă conștiința? Când îl diabolizează pe Dan Voiculescu pentru vina de a fi turnat sau când închină cupe de creștinească absolvire de păcate și chiar de „žreevaluare și promovare”, după modelul Băsescu „“ Oprea, cu Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi?
Întrebarea mea anterioară se va dovedi pur retorică când vom constata că pentru Mircea Mihăieș verdictele unor instanțe superioare sunt absolut facultative. El este omul pentru care contează, ca și pentru președintele căruia-i slujește, verdictul rărunchilor. Când nesocotești Constituția țării tale pentru a-i face jocurile unuia care o incalcă sistematic, când îți disprețuiești autodeclaratele principii morale pentru a-ți satisface pornirile filistine, înseamnă că te-ai împăcat cu ideea că tu, pentru tine, nu mai reprezinți altceva decât un simplu instrument.
Ce folos că juriul APTR, format din personalități una și una ale breslei, a premiat vedetele postului Antena 3 și, implicit, postul. Ce folos că CNN confirmă profesionalismul acestei televiziuni, alegând-o ca unic partener din România, ce folos că juriul AIB 2011 selectează 3 producții din România, toate realizate de Antena 3, iar pentru una dintre acestea are aprecieri excepționale? Credeți că, vreodată, domnul Mircea Mihăieș va avea cea mai mică tresărire de respect față de evidențe și va recunoaște, confruntat cu verdictul unor instanțe superioare, că s-a înșelat? Să fim serioși. Cifra sa octanică este de uleiuri arse de tractor, nicidecum de benzine eterate de rachetă.
Mai vreți o dovadă? Chiar două vă ofer, fix din articolul de azi: „želucubrațiile lui Badea și stropșelile neo-barbare ale lui Gâdea” și „ž… Stan-laptop, de Dana Grecu, de Ciuvică, de Vrânceanu-Firea, oameni care grăiesc pe limba lor, vigilenții de serviciu ai disperării”. Și acestea, culmea, într-un context de întoarcere la adevăruri grave cum ar fi credibilitatea prin cultură. Ce-ar mai fi de comentat? Curată „žderivă autoanihilantă”, curată „žschizofrenie” de balaur cu mai multe capete.
https://www.conteledesaintgermain.ro/smecherii-fata-in-fata-cu-instantele-superioare-sau-verdictul-rarunchilor/21-11-2011PolemiceAndrei Corbea Hoisie,CNSAS,Constitutia,Curtea Constitutionala,Dan Voiculescu,Felix Motanul,ICR,Mie dati-mi strazi pavate,mihaies,Mircea Mihaies,Mona Musca,Patapievici,Senatul EVZ,Sorin Antohi,Stefan Augustin Doinas(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat 'Mie dati-mi strazi pavate', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mie-dati-mi-strazi-pavate-954672.html) Pentru președintele țării o instanță superioară este Curtea Constituțională și, prin extinderea definiției, Constituția României. Ori de câte ori președintele se substituie guvernului și primului ministru, ori...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Bon soir,conte.
N-am mai trecut de mult pe la castelul dtale.Bine,sanatos ?
Asa se pare,judecand dupa fervoarea cu care continui sa polemizezi unilateral,fara speranta si maniacal cu de-alde Mihaies &comp.Unii ar putea crede ca-i o fixatie macar dubioasa,altii ar favoriza ipoteza unei eruptii viguroase de frustrare,cu intreg alaiul sau de masti.Treaba cui crede ce !
Eu unul sunt convins ca-i vorba doar de elan revolutionar.Pur,inaltator.
Dar tare greu tre’ sa fie sa dai cu flinta ruginita dupa unii care nici nu mor,nici nu se predau,nici nu se-ngrozesc de curajul contelui de Saint Germain,ba,mai rau,ignora complet pana si zgomotul fasait al muschetei nobiliare…
A bon entendeur,salut !
PS Conte,rasfoindu-ti sumar filele de blog,am constatat amuzat ca o fixatie nu vine niciodata singura.Vad ca ori de cate ori ii bestelesti pe ignobilii Mihaies,Plesu,Cartarescu si alti samavolnici de teapa lor,nu uiti sa dai o bidinea de alb stralucitor pe soclul „vedetelor Antenei 3”.Ca un adulator de duzina si de ocazie.Nashpa…
Draga Luc, tu demonstrezi (dacă mai era nevoie) că vorba aceea, cu criminalul care se întoarce la locul crimei, are fundament. Hello, îți vorbește mortul. Eu sunt bine. Tu, tot în misiune? Nu te invidiez. Văd că acum v-a sunat cineva mobilizarea. Chiar așa de tare v-am supărat? Încântat!
Cât despre Antena 3, am spus-o clar și răspicat: în tentativa puterii de a-și îngenunchea poporul mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu, Antena 3 este un fel de Europa Liberă de-atunci. Eu unul deschid televizorul direct pe Antena 3. Mulțumit?
@luc, hai sa-ti spun o poveste: era odata un regat prafuit, cu un rege care toata lumea credea ca o cam luase razna. Taranii erau in foame, targovetii cam saraciti, insa in sipetele nobililor inca se strangeau galbeni. Curand a a aparut o trupa de saltimbanci, in haine pestrite, vorbind deocheat si spunand lucruri pe care altii nu aveau curajul sa le spuna. Anul urma sa fie secetos, iar vecinii zanganeau sabiile. Acum, @luc, tu ce zici, sa il mazilim pe regele diliu sau sa ii spanzuram pe saltimbanci ?
Dan Voiculescu NU este turnator. Este un ofiter de securitate de grad inalt, care a avut responsabilitati mari la Dunarea si a facut afaceri grele pe vremea lui Ceausescu. Stie, se pricepe si face aceleas chestii si acum. Traian Basescu a fost un ofiter de securitate de rang mai mic, care avea mai degraba atributii de urmarire in port la Anvers. Aceleas capabilitati de urmarire si indosarire le exerseaza si acum, la scara mult mai mare. Personal nu prea gust farsele de cazarma intre cei doi. Daca trebuie sa aleg insa intre doi baietri cu ochi albastrii, in mod cert il voi alege pe ala cu mai multa scoala.
Hai sa spunem lucrurilor pe nume: Antena 3 nu este CNN. Unii oameni de acolo depasesc limitele celor sapte ani de acasa. Dar TOTI cei care folosesc drept pretext calitatea emisiunilor nu o face de dragul stilisticii sau deontologiei, ci din motive de sustinere prezidentiala.
Daca Antena ar fi fost realmente pestilentiala, victimele s-ar fi adresat in justitie, s-ar fi adresat CNA, etc. Nimic din toate acestea nu s-a intamplat, deci criticii Antenei sunt in opinia mea niste farisei.
Repet: nu sunt fan Mircea Badea sau Ciutacu, in mod cert mi-as dori o televiziune mai buna, insa problema e ca deocamdata este SINGURA care este contra actualei puteri. Indiferent de optiunea politica, daca ai o bruma de luciditate politica, nu poti sa critici non stop SINGURA televiziune critica la adresa actualei puteri. Este o necesitate, nu un moft. Peste tot sunt moguli, si nu sunt interzisi prin lege. Fac iures pe banii lor, daca publicul nu gusta, dau faliment, ceea ce nu e cazul.
Dl. Mihaies este, de prea multi ani deja, un adevarat culturnic – activist responsabil cu bagarea „adevaratei” culturi – de partid si de stat – in capu’ mare al poporului roman din tara si strainatate si traitor din venituri asa zis „culturale”… Salariul, indemnizatia de conducere, banii de cazare, masa si deplasari cu pasaport diplomatic, alte bonusuri si daravele ii vin acestui culturnic de la filiala culturala a Ministerului afacerilor externe, ca si de la alti sponsori, mai mult sau mai putin direct interesati de bunastarea familiei Mihaies si a sefilor lui ierarhici.
Ca si „vechilor” culturnici, aia „comunisti” – predecesorii „noilor” culturnici „anticomunisti” de conjunctura, nici d-lui Mihaies nu-i vine la indemana sa critice puterea care-l plateste generos si care ne da celorlalti doar… bezna de la capatu’ tunelului. Care ar fi diferenta intre vechii si noii culturnici?! Aia vechi n-aveau povara sa trebuiasca a lupta si impotriva vreunui partid de opozitie si se puteau concentra pe lupta impotriva micilor producatori si/sau consumatori privati de cultura… Astia noi – vai de… steaua lor norocoasa! – nu-si pot savura in liniste si pace privilegiile functiilor si dregatoriilor, din cauza unei Opozitii vrajmase si a unei multimi de televiziuni neatarnate de bugetu’ public si nici nu mai au voie sa umble cu cenzura la ce nu-i place zupremului si/sau zupremei!
Dar niste avantaje tot au culturnicii astia noi, in comparatie cu aia vechi, anume ca puterea asta „anticomunista” nu-i obliga deloc sa-si faca autocritica, nici macar din cand in cand! In plus, nici ca-i doare capu’ pe culturnicii astia de tip nou de vechea si amenintatoarea „rotire a cadrelor” – alta spaima a vechilor culturnici, nelasati de vechea putere sa se dedulceasca la… defetismu’ ciolanului… Pentru ca noii culturnici, astia de tipu’ lu’ to’ar’su’ domnu’ Mihaies, nu concep ca ar putea sa devieze vreodata cu vreun sfert de milimetru de la linia culturii de partid si de stat!
Bre Niels, ma maestre ma – nu vrei sa ilustrezi afirmatia ta „multimi de televiziuni neatarnate de bugetu”™ public” cu ceva exemple ?
Recunosc – nu este o multime vida !
Dar in afara de ‘antene’ si (posibil, pina la proba contrara) una-doua realitati – nu vad cine se mai incadreaza in ‘multimea’ pomenita.
Ca daca teveul nu este EL INSUSI atirnat de bugetul public – are asta vreo relevanta ? Destul ca ‘sponsorul’ e virit pina-n urechiuse in banul public ! 😀
@Niels:Sîc,sîc!Eu am 20 de voturi negative și tu ai doar 16!Păi cu mine,Lucifer,te compari tu?!Ia uite la Hendrix ce „pozitiv” este,nu ca tine și mai ales ca mine;și nici cu sărmanul CdSG nu mi-e rușine…Așa-i trebuie,auzi,blog politic și polemic!…
Da, dar mai avem amandoi olecuta, pina la un total general de minus 15, cand se ascunde postarea! Noroc ca a venit Luc ala vechi, daca el o fi, sa ne salveze de oprobiul public, luandu-l asupra sa! 😆
Telectualul lui ba-secu care raspunde la numele de Limbaes continua sa atace violent presa libera, atata cata mai este, adica Antena3. Vitriolul din text este acelasi cu cel folosit de preshu saptamana trecuta, ura care rabufneste este aceeasi. Desi spune singur ca nu citeste presa si nici nu se uita la televizor(,,Cititor de ziare nu sunt, la televizor mai uit din an în paște. Informațiile pentru articole mi le iau de la oamenii apropiați”) este extrem de critic la adresa lor. Cum se explica? Simplu, asa il INFORMEAZA ,, oamenii apropiați”. Aici cred eu ca Limbaes a facut o imensa gafa, aceea ca ne spune in clar ca el scrie LA COMANDA. La comanda securistilor care il inconjoara pe ba-secu. Lucru pe care l-am spus de nenumarate ori si este de domeniul evidentei. Cum o face si preshu, pata’pe’veci ori liicheanu!
Ce ar vrea pupincuristul Limbaes? Un singur lucru: lumea sa nu se mai uite la televizor( in special Antena3!), lumea sa nu mai citeasca presa. Si atunci ce sa faca oamenii? Tot Limbaes ne da si solutia salvatoare: sa ne apucam de citit reviaste culturale!!! Ha ha ha ha ha ha ha(hahait basescian)!!! In tara sa fie o liniste asurzitoare, toata lumea sa taca chitic, sa fie neinteresati de viata politica si sa …citeasca cu nesat revistele culturale scrise tot de telectualii lui ba-secu! La asta viseaza Limbaes, la asta viseaza securistul de la Anvers si securistii sai.
Inainte e lovilutia din 89 era in tara o tacere asurzitoare. Proaganda comunista denatura realitatea si facea cultul personalitatii dictatorului unei tari chinuite de foamete si frig. Speranta? Da, dar izvorul ei nu era inauntrul tarii, ci in afara ei: Europa Libera! Era singura voce care se facea auzita in casele romanilor care nu si-au pierdut speranta. In ziua de azi singura speranta este Antena3, singura care se lupta cu o putere discretionara care a pus mana pe toate institutiile statului, care isi face nevoile pe democratie si institutiile sale, in frunte cu Parlamentul. Acesta este motivul pentru care telectualii lui ba-secu infiereaza Antena3, exact in modul in are odinioara activistii lui ceasca infierau Europa Libera.
Nu ma mira atacurile CONCERTATE ale telectualilor basescieni impotriva Antenei3. Impotriva Opozitiei, in frunte cu Crin si Ponta. Impotriva Justitiei, adica judecatorilor care n-au inteles sa se faca presh in fata lui ba-secu, precum porc-urorii lui tzulush si morar. Aceste atacuri vor continua si in 2012 si arata un singur lucru: le este FRCA! Si au si motive sa le fie. DISPERAREA telectualilor lui ba-secu este evidenta si ne arata ca timpul curge implacabil impotriva lor. Se apropie funia de par, va veni si momentul cand ba-secu si shleahta lui de mafiotzi vor plati. Iar Limbaes stie asta, caci aude in timpane un singur sunet: tic-tac, tic-tac!
Vox populi,vox(derbe)dei!Păi dacă avem un președinte maidanez,o intelectualitate de maidanezi și un popor maidanez,putem aștepta altceva de la viața publică din România?! Suntem suflete de maidanezi și avem viața de maidanezi.Asta e!
Daca matalutza te simti un maidanez, de ce nu vorbesti dar in numele tau? N-ar fi asa mai corect? Sunt convins ca tu ai motive sa te simti un maidanez, dar nu mai vorbi in numele tuturor. Ai inteles, mey tovarase?