Scorul acestui articol
[Total: 57 voturi. Media: 4.9]

Eu îl simpatizez pe Victor Ciutacu şi, de cele mai multe ori, sunt de acord cu poziţiile sale publice. De data asta însă nu sunt deloc şi am să vă explic în continuare dece.

Într-o postare recentă pe Facebook, Ciutacu scrie: „Ultrașii Clotildei sunt frați de sânge cu ai Halepei. Oricâte evidențe ar avea în față, sigur au complotat vrăjmașii împotriva idolițelor și le-au întins capcane viclene”.

În primul rând afirmaţia, făcută prin generalizare, e greşită din moment ce se poate găsi un exemplu, măcar un singur exemplu, care să o contrazică. Negarea corectă a afirmaţiei “toţi fac asta” este “există cel puţin unul care nu face asta”. În cazul de faţă contraexemplul care invalidează spusele lui Victor Ciutacu, acel “cel puţin unul”, sunt eu. Presupun că mai sunt şi alţii, dar de mine sunt sigur. Eu sunt fan al Simonei Halep şi deloc, dar absolut deloc (ba chiar dimpotrivă), ultras al Clotildei Armand.

Fiind ziarist, şi încă unul de succes, Victor Ciutacu a împrumutat, inevitabil, şi din năravurile breslei. Printre acestea, două sar în ochi imediat ce citeşti fragmentul de mai sus. Folosirea unor termeni tari în locul unor termeni adecvaţi şi o ciuntire a obiectivităţii în favoarea originalităţii cu orice preţ, cât ar fi aceasta de iraţională (unii îşi mai amintesc, poate, de găina lui Cristoiu care năştea pui vii. Cam pe-acolo suntem şi în cazul de faţă).

Între Clotilde Armand şi Simona Halep pot fi pretinse asemănări de caracter, de comportament, de performanţă şi de priză la români doar sub efectul privirii de la distanţă cu o miopie avansată. În vreme ce Simona este o performeră de excepţie, ale cărei succese sunt istorice şi au făcut fericiţi milioane de conaţionali, Clotilde Armand este o banală oportunistă care nu a reuşit nimic în folosul României şi a enervat constant pe mai toţi cei care au ales-o punându-şi anumite speranţe în ea. Sintetizând, Ciutacu pare a aseamăna împlinirea cu dezamăgirea.

Nici în ceea ce priveşte “evidenţele” (ca probe de greşeli) şi judecarea lor de către instanţe oficiale lucrurile nu pot fi comparate. În vreme ce pentru acuzele de fraudare a alegerilor de către doamna Armand şi stafful ei “evidenţele” sunt chiar evidente (filmări de netăgăduit şi mărturii zdrobitoare ale unor participanţi delegaţi la procesul de votare), în cazul Simonei ceaţa “evidenţelor” este extrem de densă iar procesul analizării acestora şi stabilirii unor eventuale vinovăţii încă nici nu a început.

E o imensă deosebire, nicidecum asemănare, între eforturile uriaşe (şi descalificante) ale autorităţilor din România de a muşamaliza cazul Clotilde şi modul temeinic în care ne aşteptăm că va fi judecat de o instanţă internaţională independentă cazul Simonei (după toate precedentele ştiute).

În ciuda încercărilor lui Victor Ciutacu de a o bagateliza, prezumţia de nevinovăţie nu este un moft ci o precauţie absolut necesară faţă de realitatea veşnic confirmată că “omul este supus greşelii”. Inclusiv procurorii şi judecătorii. Ea, această prezumţie, ar trebui să funcţioneze şi în cazul acuzaţiilor aduse celor două doamne luate în discuţie aici.

Doar că prezumţia de nevinovăţie are sens şi ar trebui să fie imperativă nu atât în judecăţile noastre private cât în instituţiile publice îndrituite să facă dreptate prin punerea în mişcare şi finalizarea unui proces juridic ce urmează ca, până la urmă, să lămurească lucrurile. Dacă acest proces nu există, este nepermis de mult tergiversat sau este vădit tendenţios, prezumţia de nevinovăţie îşi pierde sensul.

De la alegerea extrem de dubioasă ca primar a doamnei Armand şi până acum au trecut trei ani şi nimic. În totala nesocotire a “evidenţelor”, aşa zisa justiţie din România nici măcar nu a audiat-o pe împricinată. Pentru mine a-i acorda în continuare acestei doamne prezumţia de nevinovăţie, când am văzut cu ochii mei hoţia, desantul userist în camera ce găzduia sacii cu buletine de vot, ar fi o ruşinoasă complicitate la fraudă. De aceea, da, în forul meu interior şi în lipsa unui proces adevărat, o consider vinovată pe Clotilde Armand de fraudarea alegerilor de la Sectorul 1 (cum cred că şi Victor Ciutacu o consideră). Şi de aceea îi retrag prezumţia mea de nevinovăţie.

Nu e deloc la fel în cazul Simonei Halep. Sper că nu se îndoieşte nimeni că va avea parte de o judecată  riguroasă, fără menajamente. Aici, până la pronunţarea verdictului final, acordarea prezumţiei de nevinovăţie mi se pare necesară, în logica celui care a inventat-o. Această prezumţie de nevinovăţie nu ar trebui considerată o favoare făcută unei vedete, unui sportiv excepţional, cu referinţe excepţionale, ci un act de normalitate, de protejare a unui individ faţă de pericolul de a fi strivit de o instituţie, doar pe bază de suspiciuni.

Nu înţeleg dece Victor Ciutacu este atât de pornit împotriva Simonei şi atât de frenetic în a inventa asemănări infamante între ea şi doamna Armand. Mă gândesc că or fi avut oarece conflicte înainte de acest moment, că i-o fi spus Simona ceva…

Într-adevăr, Simona a fost pusă sub acuzare, pentru dopaj. Nu exclud că s-ar putea să fie vinovată şi, deci, declarată vinovată. Dacă va fi aşa, va trebui să acceptăm şi, eu unul, voi accepta. Dar, dacă nu va fi aşa, Victor Ciutacu va accepta că a greşit el?

În încheiere un alt lucru care mă nedumereşte. Ok, Simona ca Simona, i-au ieşit analizele pozitive, te poţi lega de asta. Dar cu David Popovici ce ai?

În dezlănţuirea sa de a apăsa pedala furiei până la fund, Victor Ciutacu l-a ciupit cu apropouri deloc binevoitoare şi pe fenomenalul David Popovici. Iată cum îşi încheie Ciutacu un articol în care o face harcea – parcea pe Simona Halep:

“Psihopaților, jocul e închis, pariați pe un cal mort! [referire la Simona n.a.]. Concentrați-vă mai bine pe David Popovici, noul zeu în viață al sportului românesc. Faceți-i un cult religios și lui, sunteți deja pe calea bătătorită cu Simona Halep. Bucurați-vă zgomotos de performanțele lui, înjurați în continuare statul care bagă bani în el cât cuprinde și rugați-vă la bunul Dumnezeu s-o țină sănătoasă și la curent cu toate descoperirile medicale pe maică-sa…”

Şi într-o altă postare o altă referire veninoasă, cu manta, la David Popovici: “Nu zic nimic despre fenomenul natației mondiale (n.r. – David Popovici), n-aș vrea să cobesc…”

Mă tot întreb: să fie tutunul, să fie fierea, să fie dioptriile sau, cumva, avem de-a face cu o intoleranţă la persoanele de mare succes? Sindromul vedetei la apus de carieră…?

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/11/ciutacu.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/11/ciutacu-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeClotilde Armand,prezumtia de nevinovatie,Simona Halep,ultrasi,Victor CiutacuEu îl simpatizez pe Victor Ciutacu şi, de cele mai multe ori, sunt de acord cu poziţiile sale publice. De data asta însă nu sunt deloc şi am să vă explic în continuare dece. Într-o postare recentă pe Facebook, Ciutacu scrie: „Ultrașii Clotildei sunt frați de sânge cu ai Halepei....Blog politic si polemic