Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche, intitulat „Urati-va unii pe altii”, articol ce poat fi citit accesand linkul http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/uriti-va-unii-altii)

 

Domnului Pleșu îi place uneori, când face exerciții libere de seducție,  să se situeze la câte o extremă a temei vizate. Astfel își acoperă și spatele pe direcția saturată, își lărgește și unghiul observației pe zona asaltului.

Dintr-o astfel de poziție, la limită, ne împărtășește azi o viziune de-a dreptul rituală: tăvălirea sa prin cianură. Înțeleg rolul metaforei în amplificarea expresivității dar și prea multă expresivitate poate isca chicoteli și  semne de întrebare. Ca în cazul de față când, citind mai jos compoziția cianurii care ar fi trebuit să-l „macereze prin rostogolire” pe autor, descoperi doar niște pesmet tocmai bun de rumenit pârjoale.

Dacă domnul Pleșu invocă „sindromul mirelui refuzat” pentru a demonstra injustețea și dimensiunea i(morală) ale ororilor la care îl supun unii dintre cei ce i-au râvnit mâna, atunci îmi permit să invoc și eu „sindromul mielului ajuns oaie” care, și la maturitate, behăie din toți rărunchii când se apropie Paștele, pentru că se simte amenințat de ritualul sacrificării mieilor; deși vremea unor astfel de pericole a trecut demult pentru el.

Domnul Pleșu se răsfață prezentându-ni-se ca un fel de victimă în devenire, de țintă vie prinsă din toate părțile.  Cercuri concentrice iradiază din centrul său luminos spre extremități, întărâtând monștrii întunericului (deh, prețul vizibilității). Aceste umbre opace uneltesc întru „stingerea” domniei sale, cu tot arsenalul nimicniciei omenești: ură, călcat în picioare, sete de sânge, asasinat moral, desfigurare, lichidare. „Totul dintr-o dorință obsesivă, maniacală, de a provoca evacuarea mea din sfera onorabilității și, dacă se poate, din viața publică”.

Nu e totuși cam mult? Cam gros? Cam disproporționat? Cam de cascadorii râsului?  Sigur că Andrei Pleșu este foarte important pentru sine, probabil „cel mai important”. De aici însă până la a-și închipui că îl poate concura pe Traian Băsescu la darul de a declanșa ostilitatea animalică din semeni este totuși cale lungă. Cum de nu vede?

Scrisorile domnului Sorin Ilieșiu nu mi se par deloc blamabile și, cu atât mai puțin, din categoria „sete de sânge”. Nici cele din „perioada pețitului” și nici cele mai recente. În judecarea lor totul pleacă până la urmă de la capacitatea fiecăruia de a accepta sau nu că se poate inșela.  Domnul Ilieșiu consideră că s-a inșelat și acum vrea să rectifice. Unde-i fapta odioasă? În ce constă ea?

Din bună credință, din naivitate, din jocul aparențelor, mulți oameni onești (mai ales aceștia) pot iubi sincer și în același timp eronat. Când, într-un final, își dau seama că s-au înșelat, ce să facă? Să persevereze în greșeală sau să și-o recunoască și să încerce a o îndrepta?

Chiar l-aș întreba pe domnul Pleșu: cine crede domnia sa că o fi mai condamnabil și mai supus infectării? Cel care linge unde a scuipat sau cel care scuipă unde a lins?  O interesantă temă pentru o dezbatere despre profilaxie și igiena limbii.

În încheiere o precizare. Zice domnul Pleșu, copleșit de nedreptatea unei situații care-l macină: „Te trezești detestat de inși cu care n-ai avut niciodată de a face, care nu fac parte din lumea ta, cu care nu ai nimic de împărțit”.

Stimate domnule Pleșu, deși eu nu vă detest (ba aș zice că dimpotrivă, cu toate că adesea v-am criticat), mă simt vizat de fraza de mai sus. În general, ca si mine, oamenii care vă citesc  sunt dintre cei care nu aparțin lumii dumneavoastră și cu care nu ați avut niciodată de a face personal. De acord. Dar asta nu inseamnă nicidecum că nu aveți nimic de împărțit cu ei. Atunci când texte ce vă aparțin devin publice (cu voia dumneavoastră), trebuie să vă asumați, odată cu beneficiile, și responsabilitatea pentru efectele pe care aceste texte le produc în cititori. Asta aveți de împărțit cu cititorii. De-asta unii vă detestă, pentru că se simt înșelați. Cum să nu aibă nimic de împărțit un scriitor cu cititorii săi?  Sunt convins că veți nuanța acest mic exces retoric.

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,Basescu,detestat,Dilema Veche,miel,Paste,sindrom,Sorin Iliesiu(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche, intitulat 'Urati-va unii pe altii', articol ce poat fi citit accesand linkul http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/uriti-va-unii-altii)   Domnului Pleșu îi place uneori, când face exerciții libere de seducție,  să se situeze la câte o extremă a temei vizate. Astfel...Blog politic si polemic