Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Aceste opinii reprezintă o adaptare în cheie galinacee a comentariului meu de ieri, „Scufundători in gânduri”, adaptare pentru editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat „Despre gaini si gramatica”.)

 

Am și eu găina mea: apărarea onorabilității este sau nu un motiv suficient de renunțare la siestă?

Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu sunt practicanți fervenți ai scufundărilor în gânduri. Teritoriul rezervat experimentării acestui tip de  metafizică a fost denumit de Liiceanu „patria mică” iar sensul ei profund, după Pleșu, ar fi „confruntarea solitară cu adâncul și cu înaltul tău”.

Împătimiți de această specie de scuba diving, cei doi au mărturisit in repetate rânduri neobosita lor preocupare de a-și asigura condiții optime plonjeului în meditație: decuplarea de vulgarul cotidian, controlul ascetic asupra propriilor simțuri și sentimente, folosirea desăvârșirii naturii drept model și catalizator al intrării în imersie.

După ce-au bătut palma cu puterea, apolinicul Andrei Pleșu și dionisiacul Gabriel Liiceanu s-au putut dedica în voie viciului lor originar de a rezida spiritual cât mai departe de domiciliul administrativ.

Până de curând,  singurele lor probleme de adaptare la dubla rezidență păreau  a fi rămas cele cu ei înșiși. Având ambii o natură epicuriană,  nu puteau nici accepta total, nici ignora  destabilizator forța seductivă a unor, de pildă, delicii gastronomice. Și atunci procedau  ca în „La grande bouffe” , oferindu-și un weekend derogatoriu de orgii culinare după care, la adăpostul indigestiei durabile, se   întoarceau spășiți în universul dublu al siestei și al adâncului izbăvitor al gândurilor.

Recent a apărut însă neașteptata și dezechilibranta șarjă pe care Dinu Patriciu a lansat-o împotriva lui Gabriel Liiceanu, cu ricoșeuri asupra lui Andrei Pleșu  prea puțin amortizate de airbagurile disocierii țintelor. Replierea pentru replică a celor doi scufundători, din comoda reflexivitate în vulgarul cotidian, părea nu doar moralmente obligatorie dar și iminentă.

Ne-am înșelat!  Anchilozați în indiferența pe care și-au autoimpus-o față de meschinul imediat, domnii Pleșu și Liiceanu s-au trezit incapabili de a reacționa chiar și în propria lor apărare. E drept, Andrei Pleșu a scâncit un fel de mustrare respectuos antioligarhică la adresa primului articol al lui Dinu Patriciu dar, după topspinul de rever  recepționat în plină respectabilitate în urma celui de- al doilea articol al magnatului, s-a așternut tăcerea.  Dacă tăcerea lui Andrei Pleșu ar fi fost una de KO, era scuzabilă. Încă un Don Quijote trântit de pe cal din lipsă de abilități « rodeoistice ». Cum putem vedea insă din ultimul editorial din Adevărul, tăcerea domnului Pleșu este una de OK. Adică „siesta e mai importantă, hai să ne prefacem că n-am auzit și să digerăm în continuare”.

Un eseu despre Vadim în acest moment în care conceptul de prietenie este testat în latura sa morală, reprezintă pentru un moralist, trebuie să recunoaștem, exact reacția potrivită în împrejurarea dată.

O concluzie fiziologică s-ar impune: prea mult aer rarefiat poate conduce la pierderea suflului.

Sau, cum formulează chiar Andrei Pleșu: „Sofisticarea civilizată a adus cu sine, simultan, fragilitate fizică și debilitate mintală. Suntem „evoluați” și precari.”

Contele de Saint GermainEditorialul de joiPolemiceandrei plesu,Dilema Veche,Dinu Patriciu,Gabriel Liiceanu,gaini si gramatica,onorabilitate si siesta(Aceste opinii reprezintă o adaptare în cheie galinacee a comentariului meu de ieri, 'Scufundători in gânduri', adaptare pentru editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat 'Despre gaini si gramatica'.)   Am și eu găina mea: apărarea onorabilității este sau nu un motiv suficient de renunțare la siestă? Andrei Pleșu și...Blog politic si polemic