Sebastian Lăzăroiu și riscul de pandemie
În România pervertită de azi există oameni cu un IQ peste medie care gândesc cam așa: dacă tâmpiții și borfașii prosperă în țara asta, atunci inteligența mea, care o depășește cu mult pe a lor, de ce nu ar fi în stare să găsească o soluție pentru a mă propulsa și pe mine în tăriile promiscuei lor performanțe?
Acestor oameni, aprofundând căutările, nu le e greu să înțeleagă până la urmă că, de fapt, porțile succesului la care ei tânjesc, într-o lume în care chiloții se poartă trași pe față, cu elasticul sumețit pe gât, iar cravata își mută distincția între picioare, nu se deschid cu valori morale și virtuți creștine ci cu parodii de iarmaroc ale acestora.
Sebastian Lăzăroiu este un astfel de personaj, care a înțeles și acum parodiază gros.
Inteligent, ambițios, oportunist, și-a propus să parvină cu orice preț, copiind de la interlopii momentului traseul de ascensiune, prin canalele insalubre ale politicii, și folosindu-și surplusul de minte pentru a crea teorii la comandă și a le lansa, apoi, în beneficiul protectorilor ce l-au năimit. Fără a-l interesa câtuși de puțin consecințele acestor teorii ale sale asupra cobailor pe care urmează a fi experimentate, fără a urmări altceva decât servirea oarbă a stăpânului și victoria, cu orice preț, a acestuia. Victorie care, dată fiind calitatea sa de copărtaș la prada de război, va fi și victoria lui.
Personaje ca SL nu ar trebui, după părerea mea, tratate de sus, persiflate. Nu ar trebui puse în același coș cu rufe murdare unde au început deja să prindă mucegai preșuri uzate gen Boc, Oprea, Igaș ori lenjerie de pat pătată de multipla folosință gen Udrea, Anastase, Boagiu.
SL face parte din altă categorie de toxicitate, mult peste nocivitatea deșeurilor menajere amintite:Â SL este capabil, dacă nu va fi contracarat la timp, să genereze pandemii.
Așa cum un alt oportunist cu glagore, Cozmin Gușă, l-a ghidat cu ani în urmă, din umbră, pe Traian Băsescu spre o victorie electorală care i-a deschis apoi fulminanta carieră politică iar noua dorul de duca, tot astfel, prin știința sa de manipulator și de speculant al genei cu handicap de memorie și exigență a electorului român statistic, SL ar putea inventa tertipuri care să-l perpetueze pe TB la putere peste puterile de supraviețuire ale acestui popor.
Cu figura lui angelică, cu privirea mai mult furișată pe lângă interlocutor și cu vocea sa ștearsă, toate acestea în contrast cu iadul din care vine și pe care îl servește, SL mă duce tot mai des cu gândul la Gérard Philipe și creația sa din La beauté du diable.
Îl consider pe SL o eminență cenușie a lui Traian Băsescu, unul dintre puținii oameni de sfat ai președintelui de părerea cărora acesta mai ține încă cont. Este evident că domnul Lăzăroiu funcționează în anumite situații pe o frecvență ce rezonează deplin cu aceea a președintelui, atunci când ambii caută cu febrilitate trucuri de succes. Idei legate de fraudarea alegerilor, precum aceea cu suprapunerea peste acestea a unui referendum ori cu introducerea votului prin corespondență, sunt sigur că nu au apărut fără aportul decisiv al domnului consilier. Care (și aș putea băga mâna în foc că asta este una dintre actualele sale îndeletniciri oculte) tot astfel va putea inventa noi manevre pentru următoarele alegeri (de exemplu comasarea…) astfel încât la sfârșit să iasă ce vrea camarila și nicidecum ce vrea poporul.
Cred că pentru un politician derivat din sociolog, pentru un om care vorbește bine și gândește statistic, pentru un strateg care pune la baza construcțiilor sale accesul nelimitat și fără costuri la toate formele de media, cel mai anihilant și neprevăzut antidot ar fi reducerea la minimum posibil a popularizării mesajelor sale. Nu ironizarea, nu încercarea de contracarare a teoriilor adesea alegorizate (vezi „Albă ca Zăpada”) îl deranjează pe domnul Lăzăroiu. Aș spune că, dimpotrivă, chiar mizează pe efervescența unor astfel de pulsiuni. Ce l-ar descumpăni foarte tare, pentru că l-ar scoate din patternul care până acum i-a adus succes și încredere în mefistofelismul acesta practicat cu aparențe de candoare, ar fi tratarea sa, de către cei cu care se luptă, cu multă, multă discreție. Tinzând spre totala ignorare.
Știu, se vor găsi diverse explicații pentru neaplicarea sfatului meu. Tocmai de aceea propun și o variantă de rezervă:Â dacă SL tot va fi cu excedent băgat în seamă, atunci măcar să fie lăudat.
https://www.conteledesaintgermain.ro/sebastian-lazaroiu-si-riscul-de-pandemie/31-08-2011EditorialeAlba ca Zapada,Basescu,Boc,eminenta cenusie,Igas,Sebastian LazaroiuÎn România pervertită de azi există oameni cu un IQ peste medie care gândesc cam așa: dacă tâmpiții și borfașii prosperă în țara asta, atunci inteligența mea, care o depășește cu mult pe a lor, de ce nu ar fi în stare să găsească o soluție pentru a mă...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Cu un singur lucru sunt de acord: cu faptul ca unii din tribul portocaliu sunt foarte isteti, dovada sunt victoriile repetate! In rest Lazaroiu nu mi se pare infectios decat pentru cei gata infectati, dar intr-adevar este pus la ministerul Muncii sa urzeasca planuri de momire a somerilor sa voteze cu PDL. Stii, marea majoritate a politcienilor sunt hahalere, dar ce e remarcabil la actuala putere este agresivitatea tupeista si cinismul.
Aici ma despart si eu de tine. Membrii acestui trib, in coplesitoarea lor majoritate, tocmai ca nu sunt deloc isteti. Sunt, hoti, fara scrupule si, daca au ceva in plus fata de oamenii obisnuiti, acest ceva este o lacomie si un instinct de conservare de o animalitate feroce. Lazaroiu este periculos pentru ca este perfect compatibil, din punct de vedere al cinismului si lipsei de respect pentru corectitudinea mijloacelor, cu Basescu.
Intr-adevar, opiniile noastre se despart aici. Eu unul am un respect sanatos pentru succes, oricat de distructiv este el. Nu sustin ca sunt un partid de genii, dar precum am zis au destui oameni inteligenti. Nu trebuie sa ne lasam inselati de papagalii de la TV gen Talmacean si Boureanu. Sunt foarte bine organizati si orice talent este exploatat, nu este vorba de diavol, ci de eficienta, care lipseste USL. Pana nu se remediaza acest defect, degeaba ridica ochii la cer, vor pierde colegiu dupa colegiu.
Si eu cred ca Lazaroiu este un personaj periculos si dezagreabil. Nu este insa pandemie – oamenii sunt ceea ce sunt. Sunt oameni mult mai destepti ca el, insa nu sunt uniti si nu actioneaza coerent. Fara suparare fata de capacitatile lor intelectuale!
Nu iti subestima adversarul. Se pare ca inteleg mai bine realitatile romanesti. Si le exploateaza fara scrupul
De unde au apărut astfel de oameni publici manipulatori,plini de ură și total iresponsabili?!De fapt este impropriu spus „oameni”,”demoni” este mai corect cum spune și CdSG.Și sunt mulți,aș mai adăuga pe Pleșu,Cristian Preda,Sever Voinescu Cotoi,TRU,etc dar și protipendada securist portocalie a PD în frunte cu băSSecu.Da,România este condusă de demonii vechi securiști și de demonii mai noi din actualele servicii secrete cum bine zice Hendrix.Ce-i de făcut?!Dostoievski,în romanul „Demonii”(Posedații),arată că în acest tip de cazuri care duc întotdeauna la crimă socială,numai instituțiile de stat pot rezolva starea prin forță.Fiindcă demonilor nu le este frică de democrație sau de cruce,le este frică de sabie.Dar unde sunt instituțiile noastre care să facă această „curățenie” de tip chirurgical?!Fiindcă încet-încet demonii au pus gheara pe corpul și pe sufletul românesc.Suntem deja posedați,suntem deja pierduți,suntem deja în Iad.
Cei pe care-i adaugi la tipologia propusa pentru SL au toti aparente mai degraba din tabara raului decat din cea a binelui. Omul nostru are ceva din printul Maskin la prima vedere. Parca te astepti ca la prima agresiune sa se dezintegreze. Asta demobilizeaza adversarii si ii da lui un plus de eficienta.
Sunt de acord cu multe din afirmatile tale privitoare la acest SL, un individ absolut respingator prin tot ceea ce spune, face sau gandeste. Aveam aceeasi impresie proasta despre el de pe vremea cand MANIPULA sondajele de opinie din postura de sef al IMAS, mai degraba imash! Individul a jucat un rol serios in slujba Sistemului Securist care conduce Romania de 21 de ani, in slujba partidelor intesate de securisti si mafioti avizi de bani publici. Cariera lui SL de la 3coceni urmata de numirea sa ca ministru nu este decat o rasplata binemeritata pentru cat a manipulat individul timp de multi ani.
A fost extrem de eficient in aparatul de propaganda al pedeleprelor, expert in arta manipularii cu ajutorul nepretuit al presei care facea jocul pedeleprelor si inca il mai face. Celebra ramane aruncarea in presa in august 2010 a povestii cu Alba ca Zapada. Ce a socat atunci? Ca anarama asta de SL a aruncat soparla cum ca in 2012 nici un mare partid nu va castiga detasat alegerile, eventual un partid nou-noutz, nascut din spuma marii si botezat de el Alba ca Zapada. Tampenia scoasa de el din gusha( atentie, nu cozmin gusha!) a fost rapid inghitita de presa si a devenit incendiara. Acesta a fost si scopul DIVERSIUNII securistice, n’asa?
CSG, cred ca ii acorzi prea multa atentie lui SL! Nu il consider un tampit, dar in nici un caz nu-l vad ca pe un ,,strateg” as cum il vezi tu. Daca analizezi mai cu atentie vei observa ca INTOTDEAUNA el a socat opinia publica cu diverse soparle aruncate nonsalant in presa sau diverse atacuri portocalii la adresa opozitiei. Nu, el nu este un ,,strateg”, este si el doar o biata rotita in angrenajul basist. Sau, daca vrei, este o eminenta cenusie in aparatul lui ba-secu de manipulare, dezinformare si diversiune. Un individ ceva mai inteligent decat Iulian Vlad, fostul sef al Manastirii Secu ceausiste. Daca n-ar fi avut loc lovilutia din 89, sunt convins ca SL ar fi ajuns un securist de nadejde al tarii, poate chiar in conducerea ei!
N-ai dreptate atunci cand il compari pe SL cu ilustrul actor Gérard Philipe ! Spui tu :,,Cu figura lui angelică, cu privirea mai mult furișată pe lângă interlocutor și cu vocea sa ștearsă, toate acestea în contrast cu iadul din care vine și pe care îl servește, SL mă duce tot mai des cu gândul la Gérard Philipe și creația sa din La beauté du diable.” Figura angelica ?!?!?! Scuza-ma conte, dar ori intelegem diferit sensul cuvantului ,,angelic” ori vorbim despre personaje diferite. Ai mare dreptate in privinta privirii lui ,,furisate”, este inca un semn ca individul minte dupa cum respira, fiind incapabil sa-si priveasca interlocutorul in ochi. Am un respect mult prea mare pentru Gerard Philippe incat sa accept comparatia lui cu un jeg uman ca acest SL. Singura asemanare ar fi doar aceea ca si SL si-a vandut sufletul diavolului( in speta Manastirea Secu!), la fel precum si personajul celebru interpretat de marele Gerard Philippe in La beaute du diable.
De fapt, suntem la unison. Eu nu l-am comparat pe SL cu actorul Gerard Philipe ci cu personajul jucat de actor in filmul respectiv. SL stie sa-si foloseasca inteligent aparentele de copilandru surprins de viata pentru a-si face credibile mesajele infectioase.