Scorul acestui articol
[Total: 381 voturi. Media: 4.9]

Vineri, spre miezul nopţii la noi, precautul Klaus Iohannis ne-a surprins cu un discurs neprecaut.  Aflat încă în SUA, după participarea la reuniunea NATO şi după poza triumfalistă cu preşedintele Biden, a ţinut să ne avertizeze mult mai explicit decât obişnuita lui comunicare laconică şi înceţoşată că România este, practic, în pre-război.

“… nu putem noi doar să zicem că vrem pace şi cealaltă parte să ne ameninţe cu război. Este o situaţie foarte tensionată şi noi, care avem cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre toţi aliaţii NATO, suntem într-o poziţie specială, însă suntem hotărâţi să facem faţă oricărui scenariu”.

Cele trei formulări subliniate în citat se abat de la comunicarea diplomatică uzuală şi de la plicticoasa moleşeală prezidenţială cu care am fost obişnuiţi prin accente de alarmă care parcă au rolul să trezească la realitate naţiunea şi să anunţe ameninţarea imediată a ceva foarte grav.

Pre-război, pre-război! Am înţeles! Dar ce ar trebui să se întâmple ca România chiar să intre în război?

Se pot formula mai multe scenarii, dar, în esenţă, există două variante cadru:

  1. Rusia să agreseze sub o formă sau alta direct România şi România, sub umbrela NATO, să riposteze în cadrul unor operaţiuni pe teritoriul ei;
  2. Rusia să agreseze o altă ţară (alte ţări) NATO şi România să participe la riposta NATO oriunde ar fi localizată aceasta.

La limită ar putea fi avut în vedere şi un al treilea scenariu cadru şi anume ca NATO să atace preventiv Rusia dacă ameninţarea acesteia cu bomba nucleară ar deveni iminentă.  Cum, însă, o astfel de opţiune ar conduce inevitabil la al III-lea război mondial, care ar distruge planeta, mă rezum la menţionarea primelor două scenarii, ce lasă totuşi în viaţă speranţa unui viitor pentru cei care vin după noi.

Din formularea preşedintelui Iohannis, că România este “într-o poziţie specială”, rezultă că domnia sa, pe baza informaţiilor de care dispune, nu exclude deloc, ba chiar prevede o evoluţie a ostilităţilor încadrabilă în scenariul 1. Dar, dacă această temere s-ar adeveri, imediat două întrebări cruciale s-ar impune:

  1. Agresiunea rusă se va produce cu arme convenţionale sau neconvenţionale?
  2. Va interveni NATO efectiv, conform celebrului articol 5, şi, dacă DA, în cât timp şi cât de consistent?

Nu-mi propun să răspund acum acestor întrebări. Temerea nu s-a adeverit încă. Vi le formulez însă spre reflecţie pentru că, probabil, a venit timpul să reflectăm la ele.

Cum spuneam în articolul precedent, se îngroaşă gluma. Mesajul de  vineri – noapte al lui Klaus Iohannis parcă vrea, din păcate, să mă confirme. Mobilizarea parţială decretată de Putin toarnă gaz peste foc. Iar ameninţările sale cu bomba nucleară nu mai par atât de … “metaforice”.  “Nu e o cacialma” – ne asigura acesta şi, având în vedere contextul şi personajul, parcă n-ar fi chiar o neghiobie să îl luăm în serios.

Evoluţia imediat previzibilă pare a fi următoarea: după referendumurile organizate de Moscova în regiunile “separatiste”, aceste regiuni vor fi declarate părţi ale Rusiei. Ukrainienii, ca şi principalele ţări NATO, nu vor recunoaşte această schimbare de apartenenţă. Zelenski, susţinut de SUA, Anglia, Germania, Franţa etc. va continua să atace în aceste teritorii, pentru a le recupera, dar în noile circumstanţe Rusia va pretinde ca ea este cea atacată. Astfel se va intra in paradigma ameninţării existentiale in care Rusia a anunţat că va apela chiar şi la folosirea armei nucleare pentru a-şi apăra integritatea teritorială.

Având pretextul construit astfel şi fiind sub presiunea degradării situaţiei militare a trupelor sale pe fronturile de luptă din Ukraina, Putin va căuta urgent o formă radicală de a redresa situaţia. Cel mai probabil prin aruncarea in luptă a armei nucleare. Pentru că ar fi decisivă şi pentru că Rusia o are, iar Ukraina nu!

În acest context pare lipsită de sens atacarea de către ruşi, acum, a unei ţări NATO precum România. Cu ce ar ajuta operaţiunii lor din Ukraina bombardarea (fie ea doar şi cu arme convenţionale) a, să zicem, bazei de la Deveselu sau facilităţilor de tranzit de la frontiera de nord a României (aceste obiective fiind menţionate explicit în declaraţiile ameninţătoare ale lui Lavrov şi Medvedev)? Dimpotrivă, ar da toate argumentele NATO să intervină direct şi să complice foarte mult, pentru Rusia, ecuaţia războiului.

Iar dacă Putin va decide să atace nuclear, cu ce şi unde o va face? Care va fi prima sa ţintă nucleară?

Ce tip de bombe nucleare va folosi? Strategice sau tactice? Le va detona în Ukraina sau în alte ţări considerate inamice?

E exagerat să credem că România ar putea fi prima ţintă a unui atac nuclear rusesc. Aş spune, chiar, că ar fi o formă de infatuare extremă să ne credem atât de importanţi. Ce reprezentăm noi, pentru Putin, pe acest eşichier plin de piese grele? Cel mult un pion de sacrificiu! Ce-ar câştiga să ne sacrifice pe noi? De ce ar risca Rusia o ripostă NATO dură pentru noi? Absurd! Când există SUA, Anglia, Germania, Franţa… cu atâta forţă distructivă şi cu atâta ură acumulată!

Dacă Putin va lua o astfel de decizie nebunească, sperând să câştige dintr-o lovitură nimicitoare războiul pe care l-a declanşat, nu cu o bombă nucleară strategică va ataca prima dată şi nu într-o ţară NATO. Pentru că asta ar însemna sfârşitul acestei civilizaţii, inclusiv dispariţia lui şi a marii Rusii.

Va încerca cu una – două bombe nucleare tactice să distrugă centrii vitali ai Ukrainei, mizând pe laşitatea (sau raţionalitatea) NATO de a nu arunca în aer toată planeta de la prima provocare.  Mai ales că sunt deja voci, la Pentagon, care afirmă că, în acest caz de atac punctual în Ukraina, există şi opţiunea unei riposte NATO foarte dură, dar nenucleară.

Nervozitatea socială creşte. Propaganda din ambele tabere turează la maximum. Într-un moment în care ar fi nevoie de judecăţi cu mintea limpede şi de decizii lucide, luate la rece, se observă radicalizare, înfierbântare, patimă. Eforturi uriaşe ale celor mai slabi de a destabiliza, de a se salva prin haos.

Prezumţia de bună credinţă acordată celor care emit păreri contrare părerilor noastre a dispărut aproape complet. Acesta este un lucru foarte păgubos în astfel de împrejurări. Andrei Marga a fost imediat etichetat omul ruşilor pentru că şi-a permis să spună ceea ce crede. Au încercat să-i închidă gura folosind  toţi bolovanii aflaţi la îndemână. Oribilă lapidare. Armate de troli sunt aruncate în luptă pe toate canalele social media, nu să clarifice ci să denatureze. Să creeze false majorităţi, să polarizeze, să învrăjbească, să mistifice realitatea. Manipulare ordinară.

Ne aşteaptă, după toate semnele, vremuri complicate. În astfel de perioade suntem supuşi multor clătinări. Ca să rezistăm avem nevoie de puncte de sprijin solide, de repere verificate, de judecăţi cât mai juste. A rămâne închişi în limitările proprii nu e deloc cel mai inteligent lucru.

Da, se îngroaşă gluma! A venit toamna, iar după toamnă vine iarna.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/09/nucleara.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/09/nucleara-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeatac nuclear,Klaus Iohannis,NATO,nu este o cacialma,Putin,razboi UkrainaVineri, spre miezul nopţii la noi, precautul Klaus Iohannis ne-a surprins cu un discurs neprecaut.  Aflat încă în SUA, după participarea la reuniunea NATO şi după poza triumfalistă cu preşedintele Biden, a ţinut să ne avertizeze mult mai explicit decât obişnuita lui comunicare laconică şi înceţoşată că România este,...Blog politic si polemic