Să nu confundăm spiritul de luptă cu ura
(Comentariu postat la articolul publicat de Andre Plesu in Adevarul din 01 dec. 2010 sub titlul ” Ura ca mod de viata”. Acest articol poate fi citit accesand linkul
http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Ura_ca_mod_de_viata_7_381631837.html )
„Răutatea” arătată de Nadal înaintea și în timpul partidelor decisive o fi ură?
Ritualul Haka făcut de All Blacks în deschiderea fiecărui meci o fi ură?
Cărarea de pumni adversarului într-o gală de box o fi ură?
Apăsarea pe trăgaci a războinicului, în timpul asaltului, o fi ură?
Trebuie să acceptăm că există oameni, mulți puțini în funcție de vremuri și cromozomi, care-și trăiesc viața ca pe o permanentă luptă. Pentru că așa aleg ei sau obligați. Cum au fost unii dintre noi, neîmpăcații, Â pe vremea comunismului, cum sunt părinții de copii handicapați sau canceroșii ce nu acceptă să se resemneze cu o sentință dată la beție de destin. Cum sunt marii performeri din arenele talentului.
Domnul Pleșu, sedus de categorii în dauna indivizilor, amestecă laolaltă în articolul de azi tot ce pare a fi semn de ură, pentru a-și rotunji demonstrația, pentru a-i da un caracter universal aplicabil. Cred că este un renghi pe care i-l joacă, de data asta, metabolismul său orientat mai mult spre contemplare decât spre competiție.
Dacă existența i-ar fi rezervat lupte adevărate, pentru câștigarea cărora să fie obligat a-și juca chiar viața la nevoie, ar fi înțeles poate că în războaiele mari, pentru a-ți spori șansele de victorie, e nevoie de o concentrare și determinare confundabile adesea cu ura dar care, evident, nu sunt ură. Vezi exemplele de la început.
Vorbește domnul Pleșu, cu detașata (cum altfel?) poză a VIP-ului instalat confortabil în fotoliul de la tribuna zero a arenei politice despre „micul grup de activiști anti-prezidențiali care ne oferă, seară de seară, cu o nedisimulată bucurie a atacului, ample execuții publice”. Te-ai aștepta ca în urma unor astfel de „ample” carnagii să fi rezultat până acum gropi comune, leșuri dezmembrate, hai, măcar un ochi prelins pe obraz, un picior zburând prin aer ca un bumerang, o picătură de sânge pe ecran. Oare așa să fie? Domnul Băsescu și-a lăsat vreo ureche în mâna matadorilor? A fost lapidată doamna Anastase? Domnul Voinescu a fost cumva ras preventiv ori măcar suspendat de la Dilema Veche?
Unde e execuția publică? Unde sunt victimele? Vorbim despre ură sau despre lupta inegală, cu un adversar monstruos? Oare Radio Europa Liberă era un pluton de execuție, un „discurs al urii”?
Ura, ca și iubirea, este un sentiment dobândit. Și cumulativ. Atestat prin formele sale exterioare, care apar când este atins un preaplin. Când supapele cedează, când răul izbucnește ca un efect al incontinenței și nu ca un mijloc de luptă.
Faptul că eu am ales să combat pe forumuri criticând ceea ce mi se pare impostură, venalitate, manipulare, nu este ură. Este o formă de a mă opune resuscitatorilor dictaturii, de a nu fi indiferent, de a nu întoarce capul, de a-mi apăra copiii. Este o formă de reacție, de sacrificiu, de risc.
Iar dacă, domnule Pleșu, vreți cu adevărat un exemplu de ură în stare genuină, pentru care concluziile articolului dumneavoastră să devină inatacabile și moralizatoare, atunci iată-l: „un fleac, i-am ciuruit”. Adresant: jumătate din poporul român. Moment: imediat după obținerea victoriei.
Reacție inutilă în economia luptei dar cât de prețioasă pentru portretistica urii.
https://www.conteledesaintgermain.ro/sa-nu-confundam-spiritul-de-lupta-cu-ura/01-12-2010PolemiceAnastase,Basescu,Europa Libera,Plesu,spirit de lupta,ura,Voinescu(Comentariu postat la articolul publicat de Andre Plesu in Adevarul din 01 dec. 2010 sub titlul ' Ura ca mod de viata'. Acest articol poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Ura_ca_mod_de_viata_7_381631837.html ) 'Răutatea' arătată de Nadal înaintea și în timpul partidelor decisive o fi ură? Ritualul Haka făcut de All Blacks în...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Eu cred ca politica trebuie sa fie o competitie, o lupta cu tine, ca sa oferi o solutie mai buna.
Politica nu trebuie sa fie o lupta pentru putere.
Intr-o competitie obiectivul este sa prezinti o oferta de programe mai buna decat concurentii, fara sa te preocupe in mod special competitorii, pe cand
intr-o lupta obiectivul este sa-ti elimini adversarii si sa cuceresti titlul, sau in cazul politicii sa cuceresti puterea.
„Un fleac, i-am ciuruit” nu mi se pare exemplul cel mai inspirat pentru portretizarea urii. Cred ca gresiti cand spuneti ca adresantul era o jumatate din poporul roman. Adresantul in acest caz era mai degraba grupul de oameni care au tras toate sforile posibile ca sa-l ciuruiasca pe el (pe Traian Basescu). La cat de urata a fost campania electorala si la ce mijloace josnice au fost puse in lupta de cei cu care s-a razboit Traian Basescu (si nu de jumatatea de popor care nu l-a votat- ma rog, un fel de-a spune, pentru ca nu s-a prezentat la vot tot electoratul), a fost o replica- neinspirata si ea si, cum spuneti, inutila- a celui care a scapat oarecum teafar si sa zicem victorios (dar ce gust are victoria asta…). Sunt alte exemple mult mai relevante si pretioase pentru portretistica urii pe care le-ati fi putut invoca si toate vin din partea care se opune lui Basescu. Nu-mi place ca trebuie sa fac o afirmatie care poate parea culmea partinirii dar asta e, nu eu am inventat cele doua tabere si miza (care o fi aceea pentru fiecare?) luptei lor.
Oare chiar nu vedeti victimele urii de care vorbea Andrei Plesu in acest articol, nu prea inspirat nici el? Daca ar fi sa ne gandim la Gabriel Liiceanu sau mai degraba la HRP sau Vladimir Tismaneanu, ce ar insemna o dovada a faptului ca sunt victime? Sa aflam ca au facut infarct sau apoplexie?
Va multumesc pentru comentariu. Fara sa ma convinga, ma incita.
Voi incerca, in zilele urmatoare, sa va raspund.