Scorul acestui articol
[Total: 5 voturi. Media: 3.4]

Eu cred că există ceva ce-ţi mai rămâne şi după ce ai impresia că ţi s-a luat totul. Demnitatea. Depinde exclusiv de tine să o păstrezi, ca o formă de verticalitate, ca o sfidare supremă a duşmanului, sau să te lepezi de ea.

Nu-i uşor de încadrat la bine sau rău. Dacă preţul demnităţii tale este să încerci să te salvezi moral pe tine sacrificându-i pe alţii (şi generând astfel nemăsurată suferinţă în jur) ar trebui să te gândeşti de două ori. Pentru că unii ar putea vedea asta ca o formă de egoism, de orgoliu nemăsurat, ceea ce în loc să te înalţe te coboară.

Când Zelenski l-a înfruntat pe Trump în Biroul Oval, mulţi l-au aplaudat pentru curajul de a fi fost demn. Dar s-a dovedit genul de demnitate gata să sacrifice un popor (având în vedere egoul interlocutorului american şi apetitul său de a da lecţii de forţă). Oare câţi soldaţi ucrainieni or fi murit în zilele imediat următoare doar pentru că preşedintele SUA a decis, furios, să pedepsească atitudinea lui Zelenski sistând intempestiv susţinerea Ucrainei cu muniţie şi informaţii satelitare critice?

Cu totul altfel de demnitate a afişat Regele Mihai, pe 30 decembrie 1947, când a semnat actul de abdicare. Atunci, pentru a evita  executarea de către comunişti a celor 1000 de studenţi arestați cu prilejul manifestației din 8 noiembrie 1945, a acceptat să se sacrifice pe sine şi să plece în exil pentru a-i salva pe aceştia.

Demnitatea este cel mai bine probată în momente de mare pericol. Atunci când agoniseala, familia, libertatea şi chiar viaţa îţi sunt puse în joc. În astfel de clipe se activează la maximum rezerva morală a fiecăruia şi rezultă o atitudine dominantă care îl caracterizează: laşitate, curaj, spirit de sacrificiu, mândrie exacerbată, egocentrism.

După recenta schimbare a administraţiei americane echilibrul politic mondial s-a dat peste cap. Europa a fost împinsă într-o criză economico – militară de neimaginat cu 6 luni în urmă. Orice predictibilitate s-a evaporat, bursele au căzut, iar România (care, pe noi, ne interesează cel mai mult) s-a trezit strânsă cu uşa să aleagă între SUA şi Europa. Pentru că SUA şi Europa divorţează.

Reacţiile politicienilor noştri au fost, cu puţine excepţii, gelatinoase. Ca nişte meduze tremurătoare şi fără schelet. Nici urmă de demnitate, de curaj de a recunoaşte că Trump se comportă ca un şantajist odios. Că încalcă, cinic, toate angajamentele semnate anterior de preşedinţii ţării pe care o conduce. De ce face asta? Pentru simplu motiv că este cel mai puternic şi, în consecinţă, poate să facă ce “vrea” muşchii lui şi natura lui de bilă galbenă (vezi Hipocrate despre umori şi tipuri de personalitate).

La noi, mai mult de jumătate din clasa politică conducătoare este impregnată de sorosism. Dar Trump cere imperativ eradicarea sorosismului. Prin urmare, toţi sorosiştii noştri, ca să-i facă pe plac, s-au metamorfozat, peste noapte, în trumpişti. Cei care până mai ieri erau progresişti şi globalişti au devenit, la un semn, tradiţionalişti şi suveranişti. Doar ca să-i cânte în strună balaurului de la Casa Albă.

Total lipsiţi de demnitate liderii noştri! S-au dezis de valorile pe care le clamau până mai ieri din oportunism, nu din patriotism. Cum ar fi trebuit să se comporte ca să fie şi demni şi patrioţi? Simplu: cei ale căror convingeri şi susţineri de până acum sunt călcate în picioare de schimbările brutale propuse de Trump, să demisioneze. “Eu gândesc diferit, nu sunt de acord cu direcţia antieuropeană pe care vrea să ne-o impună partenerul nostru strategic (până mai ieri), mă retrag. Nu vreau ca impredictibilul şi revanşardul preşedinte al SUA să fac rău ţării mele ca să mă pedepsească pe mine pentru nesupunere. Să conducă România în noua direcţie admiratorii profunzi, nu conjuncturali, ai lui Donald Trump care nu se ruşinează cu gusturile lor”.

Pentru mine, pe persoană fizică, a-mi păstra demnitatea în legătură cu acest subiect înseamnă a recunoaşte deschis şi fără echivoc că eu îl cosider pe Donald Trump un lider iresponsabil şi fără scrupule. Care e gata să ne sacrifice, şi pe noi ca Europa şi pe noi ca România, fără vreo tresărire. Joacă tot timpul la bluf, la intimidare, amăgind prostimile majoritare cu lozinci care seduc: “vom opri războaiele, să nu mai moară oameni”, “vom prelua acea bucată de pământ (Fâşia Gaza), o vom dezvolta, o vom recunstrui şi transforma într-o populară destinaţie turistică mediteraneană”.

Trebuie să recunoaştem că există multe rumegătoare care apreciază un astfel de furaj plin de e-uri propagandistice. În realitate puţin îi pasă lui Trump de morţii din Ucraina ori de turismul din Fâşia Gaza. Singurul lucru care îl capacitează este să producă bani pentru SUA, să demonstreze cât de prost a fost Biden şi ce tezaur de soluţii e el. Sacrificându-şi aliaţii de până mai ieri, ameninţând în stânga şi-n dreapta, linguşind, jignind, hrănind până la paroxism psihoza “cu nebunii nu te pui”.

Eu, ca un nimeni ce sunt, îmi pot permite acest gen de demnitate criticând, pentru că aşa cred, un astfel de personaj aducător de haos şi spaime. Conducătorii ţării, însă, trebuie să gândească mai departe de felul acesta de demnitate “egoistă”. Trebuie, primordial, să urmărească binele ţării. Pentru a o proteja de răzbunarea căpcăunului trebuie să accepte să nu-l ostilizeze pe acesta. Cum s-ar face asta? Găsind formule cât de cât credibile de a-i cânta în strună.

Ţara ca o femeie! Cum să-l ia România pe Trump ca să-l “agaţe”? Metoda clasică ar fi, pentru un astfel de personaj, să-i iasă în cale şi să se facă interesantă. Să-l determine să ridice o clipă ochii asupra ei. Admirativ. Pentru asta ar fi însă nevoie de diplomaţie subtilă. De meseriaşi inteligenţi şi credibili care să o împingă în faţă şi să o înveţe secretele ochiadelor care intrigă.

Noi, în schimb, ce facem? Lăsăm la vârf aceiaşi oameni care până mai ieri îi făceau plecăciuni lui Biden şi în deghizăm în trumpişti. Cine să-i creadă de sinceritate şi bune intenţii? Cine să-i ia în serios? Aceştia, subtili până la simbolistica “felinarului roşu”, tocmesc doi agenţi de influenţă pe post de codoşi, care să încerce să-l convingă pe Trump că Românica e la picioarele lui, să i le spele şi să i le sărute.

Atâta i-a dus capul. Să împingă ţara la făcut trotuarul.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/04/Trotuarul.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/04/Trotuarul-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialedemnitate,prostitutia politicienilor,reforme Trump,Romania face trotuarul,sorosism,trumpismEu cred că există ceva ce-ţi mai rămâne şi după ce ai impresia că ţi s-a luat totul. Demnitatea. Depinde exclusiv de tine să o păstrezi, ca o formă de verticalitate, ca o sfidare supremă a duşmanului, sau să te lepezi de ea. Nu-i uşor de încadrat la bine sau...Blog politic si polemic