România are nevoie ca de aer de un gest de forţă
Sunt ţări şi ţări pe lumea asta: ţări care nici măcar nu au auzit că există trenul succesului, ţări prin care acest tren nu trece, ţări prin care trece dar nu opreşte, ţări prin care opreşte doar ocazional şi ţări pentru care el, de fapt, a fost gândit.
Nu e greu să identificăm în ce categorie se încadrează România. Am beneficiat şi noi, în ultimele 3 decenii, de două opriri oficiale ale acestui mult dorit tren: 29 martie 2004 – aderarea la NATO şi 1 ianuarie 2007 aderarea la UE. În rest secetă mare: fie macazul ne-a ocolit fie mecanicul nu a găsit frâna.
Cât timp în jurul ţării a fost pace priorităţile guvernanţilor români s-au concentrat pe intern. Două au fost ţintele lor majore: anihilarea prin justiţie a adversarilor politici şi exploatarea în beneficiu propriu a principalelor surse de îmbogăţire rapidă: bugetul naţional şi capitalul privat.
Acum, de când cu războiul din Ukraina, priorităţile s-au schimbat. De ce? În principal pentru că interesele şi influenţa factorului extern i-au forţat pe guvernanţii români să pună în aplicare ordine venite din afară. Dintre care, unele, nu au nimic în comun cu interesele specifice ale românilor.
Dar în acest caz apare întrebarea: cum rămâne cu aceste interese? Nu cele egoiste ale politicienilor ci interesele naţionale ale românilor? Le abandonăm?
E ştiut: la război, ca la război! E nevoie de o viziune unică, de o conducere unică, de consens şi disciplină. Că ostilităţile în tabăra anti – Putin sunt conduse de americani este cât se poate de limpede. Şi logic, aş spune, ţinând cont de ponderea forţelor şi a contribuţiei americane. De aici, însă, până la a accepta, din laşitate sau comoditate, să devii din aliat sclav este o distanţă uriaşă.
Interesul naţional nu ar trebui abandonat niciodată. Cu atât mai puţin în momente dificile. Avem în jur exemple de rezistenţă în folosul patriei, ceea ce înseamnă că se poate. Turcia, Ungaria, Austria, Olanda sunt doar câteva exemple de ţări cu lideri vocali care nu ezită să se pună de-a curmezişul curentului internaţional când interesul ţării lor o cere.
Astfel de atitudini nu găsim, din păcate la politicienii români de azi. De fapt este unul singur, dintre aceştia, care decide politica noastră externă: Klaus Iohannis. Iar acesta se dovedeşte tăcut, absent, temător, teleghidat.
Războiul din Ukraina a deschis României nesperate oportunităţi de conjunctură. Dintr-o ţară periferică, de pluton, ne-a transformat într-o componentă majoră de infrastructură. Prin poziţia sa geografică, cel mai apropiat stat NATO de Rusia, graniţă comună cu Ukraina şi Republica Moldova, ieşire la Marea Neagră, România a devenit pilon de bază în apărarea cu succes a Europei de o eventuală agresiune a Rusiei. Şi SUA, dar mai ales Europa şi Ukraina ar trebui să ne fie recunoscătoare pentru rolul nostru cheie, de placă turnantă în zona de coflict pe toate cele trei componente naturale: sol, aer, apă.
Culmea este că exact cu aceşti aliaţi, UE, SUA, Ukraina, avem exact acum în discuţie interese majore ale României, încă nerezolvate, asupra cărora ar trebui să insistăm exact cu atuurile momentului. Mă refer la următoarele interese:
- Cu UE – problema Schengen şi renegocierea PNRR;
- Cu SUA – problema vizelor;
- Cu Ukraina – problema minorităţii române şi problema obţinerii unui rol major în reconstrucţia post – război.
Iar noi ce facem? Ne complacem în aceeaşi pasivitate de încasator, de popor periferic dispus să lase astrele să decidă pentru el; căci e mai comod şi mai impersonal aşa decât să lupţi, să te expui şi, Doamne fereşte, să mai dea şi trenul (care nu vrea să oprească în gara ta) peste tine.
Klaus Iohannis ce face? Tot ce depinde de domnia sa pentru a-şi reduce rolul reprezentativ de preşedinte la pantomima zâmbetelor protocolare şi a strângerilor de mâini goale de conţinut. Se plimbă pe la toate reuniunile înalte ţeapăn ca un manechin pe podiumul de defilare şi, tot ca un manechin, adormitor de impersonal. Fără idei, fără iniţiative, fără accente de lider adevărat zâmbeşte, participă la pozele de grup şi se consideră “achitat de îndatoriri”.
Iar în tot acest timp România capătă tot mai mult profilul unui sac de box. Toţi ne lovesc, din toate părţile, pe unde ne prind, ba cu neacceptarea în Schengen, ba cu amânarea vizelor, ba cu legea minorităţilor naţionale, ba cu obligarea la cel mai mare procent din PIB pentru apărare, ba cu exportarea abuzivă a profiturilor multinaţionalelor, ba cu eludarea sfidătoare de către acestea a obligaţiilor fiscale etc.
Am început deja să alunecăm pe panta dezintegrării ca naţiune. O ţară nu se apără cu momâi şi cu precupeţi. Cu preşedinţi de mucava şi cu diplomaţi de plastilină.
Contextul internaţional prefigurează tot mai ameninţător o nouă ordine europeană. Pentru care acum se fac poziţionările decisive. Pentru a începe să conteze şi a ieşi din condiţia sa de cantitate neglijabilă, dispreţuită de toţi, România are nevoie ca de aer de un gest de forţă. ACUM, nu mâine, nu peste un an! ACUM, când nenorocirile războiului de la graniţă ne-au dat şansa să fim importanţi, să primim un nesperat atu de negociere.
Se vorbeşte tot mai insistent de constituirea unui grup internaţional de luptă armată împotriva Rusiei din care România să facă parte. Desigur, nu-mi doresc acest lucru, nu vreau să devenim din nou carne de tun într-un război care nu este al nostru. Refuz ideea de a fi pavăză pentru cei care acum ne umilesc din centrul Europei cu aroganţa lor de fost imperiu şi care, când ostilităţile se vor fi sfârşit să devină, ca şi în prezent, principalii beneficiari ai sacrificiilor noastre. Dar dacă totuşi se va pune presiune pe noi să acceptăm, măcar să avem cutezanţa de a negocia bărbăteşte, de pe poziţii de forţă, participarea noastră.
Aşa cum turcii condiţionează acceptarea aderării Suediei în NATO de interesele lor naţionale, cum austriecii resping aderarea României la Schengen pe motiv de interese naţionale, cum ungurii, tot pe motiv de interese naţionale îşi permit să îl susţină pe Putin împotriva poziţiei oficiale a UE, de ce nu am fi şi noi mai fermi şi mai vocali în a pretinde răspicat partenerilor noştri ceea ce ni se cuvine?
Toate gesturile de frondă amintite mai sus aparţin unor politicieni curajoşi, cu personalitate, care au ales să joace zgomotos cartea patriotismului tocmai pentru a atrage de partea lor poporul. Ei nu au încercat să-şi rezolve în surdină problemele, doar pe cale diplomatică, pentru că asta i-ar fi obligat la posibile compromisuri. Aşa, strigându-şi pretenţiile în gura mare, în presă, în media, i-au pus, practic, pe ceilalţi în faţa faptului împlinit.
Tot aşa ar trebui să procedeze şi România. Să iasă din muţenia tembelă şi dezonorantă, care pentru Klaus Iohannis a devenit amprenta mandatului său, şi, într-o conferinţă de presă inteligent gândită, ori, şi mai bine, într-o şedinţă extraordinară a Parlamentului, să precizeze clar şi răspicat ce măsuri va lua România în cazul în care nu va primi ceea ce, de drept, i se cuvine. O astfel de poziţie publică, tranşantă, consolidată şi de un vot favorabil în Parlament, ar însemna un pas important; atât pentru România, ca ţară de care ceilalţi să fie obligaţi să ţină cont, cât şi pentru români, întru redobândirea demnităţii lor naţionale. Iar pentru Klaus Iohannis ar putea fi ultima şansă de renaştere politică după două mandate terne, jucate parcă la alibi.
Nu am însă mari speranţe în acest sens. Klaus Iohannis nu are deloc profilul politicianului pe care să-l intereseze posteritatea sa.
Între un paragraf onorant în cartea de istorie şi o vacanţă somptuoasă, mâine, dumneavoastră ce credeţi că ar alege?
https://www.conteledesaintgermain.ro/romania-are-nevoie-ca-de-aer-de-un-gest-de-forta/17-01-2023https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/01/vocal.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/01/vocal-150x150.jpgEditorialedemnitate nationala,gest de forta,razboi Ukraina,renegociere PNRR,Romania sac de box,Schengen,trenul succesului Sunt ţări şi ţări pe lumea asta: ţări care nici măcar nu au auzit că există trenul succesului, ţări prin care acest tren nu trece, ţări prin care trece dar nu opreşte, ţări prin care opreşte doar ocazional şi ţări pentru care el, de fapt, a fost gândit. Nu e...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
… Lideri si de ACTIUNE in forta, nu de GESTURI!
Klaus Iohannis, „fără idei, fără iniţiative”? Vi se pare, Domnule Conte.
Pai, nu el a fost cu ideea spargerii PNL-ului si, nu tot el a initiat formarea USL2, trecându-i pe pesedisti la guvernare?
Poate îmi spune si mie cineva cu ce s-a tratat dragul de el când, „brusc si dintr-o data”, si-a revenit din lunga-i somnolenta si a creat o criza politica pentru ca inamicul sau numarul unu, PSD-ul pe care l-a hulit ani de zile, sa intre la guvernare.
@Contesa de Ségur – ianuarie 19-
Nefiind vorba de UA ( unde am interdictie de a comenta) o sa-mi permit sa intervin cu un raspuns: tratamentul se cheama „bun simt” ( lucru rar pe Deal). Adica, in loc de a cere partidului victorios in alegeri( recte PSD) sa formeze guvernul, o fi fost democratic sa -l ignori si sa numesti un guvern format din locurile 2+3 cu cel putin 1/2 neica-nimeni( numesc aici USR-ul)? Si care a si dovedit rapid ca si-a atins gradul( ca „gradele” le avea dinainte) de incompetenta? CaK WI nu e acuzat de cine stie ce competente e una, dar ca a ascultat-conform pattern-ului- de glasul stapanilor( aka UE)- care a realiza dezastrul in care adusese RO. guvernarea ” de dreapta(?!)”, e alta. Benefica, de data asta.
@AC
De acord. Iohannis a adus PSD la guvernare la comanda cuiva. Dar nu la comanda UE neaparat si nu pentru ca îi pasa cuiva ca România era prost guvernata. S-a dorit formarea unui guvern care sa aiba majoritate parlamentara, pentru ca deciziile si legile propuse de catre acesta sa fie adoptate cu siguranta. Referitor la acele decizii si legi, ele trebuie sa fie cheia trezirii presedintelui si punerii lui la treaba.
P.S. Nicio guvernare post-decembrista nu a fost benefica pentru România. De unde si dezastrul în care s-a ajuns.
@tagetes-19.01.-„Ai incercat cumva metoda Fl.-Turgheniev? Cu fiecare an imbătrânind esti mai bine dispus?:))”
Pai, nu prea-i pe incercate; daca e sa fie, vine de la sine. Am constatat ca nu sunt pesimist din cauza de legile venite de la Doamne-Doamne si nici de la mama natura (cand ma mai impiedic si cad, nu bomban nici pronia cereasca si nici legea gravitatiei sau pe Newton; eventual, neatentia mea).
Ceeace imi starneste pesimismul( asa cum constat ca si tie) este evo/invo-lutia noastra ca oameni aparent normali( si nu cred ca e cazul sa detaliez). Fiind insa – asa cum m-am mai deconspirat pe-aici- un pesimist bine temperat, o serioasa doza de buna dispozitie imi ofera zilnic „tomnai” seriozitatea cu care se baga-n seama asa zisii mari lideri ai lumii.Ba chiar si aia mai mici, de pe-aici ( ce sa fac, rima e-n ADN-ul romanului!). Adica, „Acei oameni minunati cu masinile( solutiile) lor zburatoare” -preocupati de rezolvarea marilor problemele ale omenirii, ce sa vezi! Nu se poate sa nu te binedispui cand auzi zilnic ce le fata mintea: de la oprirea razboiului din UA prin accelerarea inarmarii la cea a incalzirii globale prin cresterea de vaci „eco”( ptr. reducerea emisiilor de metan); de la impunerea LGBTQ+ -cu promovarea casatoriilor homo-, la cresterea populatiei Europei prin incurajarea imigratiei ( ca cu metoda anterioara, e ceva mai greu); de la rezolvarea penuriei mondiale de hrana prin meniuri cu gandaci la BLM/PLM, s.a.a.a.a.
In ilustrarea celor spuse mai sus, un oximoron proaspat cules acu’ 3 ore, din viata cea de zi cu zi:
„Flux 24. 19 ianuarie-17.27: Mihail Podolyak, consilier al șefului biroului lui Vladimir Zelenski , a declarat că Denis Kireev, care a fost împușcat la Kiev în februarie anul trecut, care a participat din Ucraina la negocierile cu Federația Rusă, nu este un agent rus. Joi, The Wall Street Journal a relatat circumstanțele morții lui Kireev, care făcea parte din delegația ucraineană la discuțiile cu Rusia. Potrivit publicației, el a fost împușcat de Consiliul de Securitate al Ucrainei în februarie 2022 pentru că ar fi „spionat pentru Moscova”….„Era membru al departamentul principal de informații, iar uciderea sa s-a datorat faptului că nu a existat o coordonare unificată între organele de drept….a declarat Podolyak”. Acu, si organele astea de drept…
P.S. Iti reamintesc ce gandea unu’ ce-a sarit de pe un zgarie nori, ajuns la etaju’ 30: pana aici, totu e bine. Multa sanatate unchiului!
Mai citeste o data, ca sa intelegi la ce gest de forta a facut trimitere.
Sunt de acord ca intrarea in NATO si in UE au reprezentat cele mai mari realizari ale Romaniei ca tara in ultima jumatate de secol.
Un gest de forta ? Cred ca ar trebui sa spuneti la ce gest va ganditi. Proiectul Romaniei ar trebui sa fie unirea cu Moldova, dar asta nu se obtine prin forta, cu atat mai putin printr-o declaratie de forta, care nu ar putea fi in momentul de fata decat o declaratie de slabiciune.
Controlul total al populatiei este aproape.
Nu doar ca o sa citesti despre Werner in cartea de istorie, o sa iti si placa !
Propasirea materiala si spirituala a natiei, dupa cum zice constitutia, ar fi prioritara in fata vizelor de sua ori drepturile minoritatilor de romani din ukraina.
Ori noi ca natie nu am avut ca tel comun in ultimii 33 de ani să-i facem pe politicieni sa priceapa, o data pentru totdeauna, ca le este permis sa se imbogateasca o data cu natia ci nu pe spinarea ei.
De asta am ajuns sa avem trei Romanii, una a politicienilor si a clietelelor lor, o alta a magistratilor și o a treia Romania pulimii.
Si fiecare dintre aceste trei Romanii are aspriratiile si grijile ei.
„Acum, de când cu războiul din Ukraina, priorităţile s-au schimbat. De ce? În principal pentru că interesele şi influenţa factorului extern i-au forţat pe guvernanţii români să pună în aplicare ordine venite din afară. Dintre care, unele, nu au nimic în comun cu interesele specifice ale românilor.”
Nu, stimate Conte! De-asta ne-au bagat in… si in….Ar fi prea lunga – pentru a o cita( si oricum incompleta)- lista de cedari impuse prin ordine venite de-afara, ca pret! Si la care au marsat d’alde Petrov
( zis si Basescu) sau actualu’, cu partidele, guvernele si parlamentele lor/noastre(?) cu tot! Acu, doar au iesit de sub presh, s-au gonflat sub presiunea evenimentelor si le poate vedea tot omu’.Ala care si vrea.
Da’ nu cred ca merita sa-si bata capu’ cu asa o problema prompteristu’ natiunii; pana va clampani din limba sa de lemn ce i-a gandit mintea de caltzi, occidentul isi va epuiza „scrap”-ul vandut ca armament si -o va obliga pe viitoarea papusa ( ce-o va inlocui pe actuala) sa semneze armistitiul pe actualele pozitii. Cu termen de pace: calendele grecesti. Iar noi vom reveni la actualitatea care ne framanta cu-adevarat: ce-au mai facut fratzii T, exa lu’ Reghe, Tzanca The Hurricane, s.a.
P.S. Sa nu uitam Croatia, ultima intrata, da’ cu CV in Imperiu’.
Datorită masmedia vânduta (calul troian), mecanismului inventat de americani numit brain washing machine si a sistemului de siguranta a voturilor SIS sau cum i-o fi zicand,intreselor de partid si altele, șansele ca un om de calitate sa ajunga la conducere sunt din păcate zero.
Se spune că, un pitic nițel mai inăltuț inconjurat doar de pitici se consideră gigant.Cam asta avem la ora actuala la vârf in Romania.
Cam zero sunt si ăia de conduc UE.
De regula ma feresc de pesimism. Pesimismul de zi cu zi poate deveni in timp o forma de alcolism ….a sufletului.
Ne vom descurca noi cumva ținând cont că, in plandemie noi romanii (doar40 la suta)am fost mult mai neincrezatori ca germanii (80 la suta).De fapt nemtii , civilati fiind , se dedica cu totul ….mai ales unor cauze nedrepte (vezi ww2 si altele)
La ora actuala in politica e o mizerie in toata lumea. Din mezerii nu se pot trage concluzii!
Greu de spus ce va aduce viitorul apropiat …darămite cel îndepartat!
Cand se ingroașa gluma, noi românii, pățiți, o s-o intoarcem ca la Ploiesti :))
Azi am găsit in grădină ghiocei infloriti…m-am bucurat ca un copil!
Să ne mai bucurăm…incă se poate!
La bună vedere!
@Tagetes – ianuarie 17th- „De regula ma feresc de pesimism”
Nush’daca-i bine! Julian Barnes- referindu-se, intr-un eseu, la prietenia dintre Flaubert si Turgheniev, remarca faptul ca- contrar diferentelor majore dintre ei- aveau un punct comun: ambii isi gaseau buna dispozitie in pesimism. Sustin! Realitate ce ne-nconjoara e atat de ofertanta!
P.S. Bucura-te de ghiocei, dar ignora-le pozitia!
@Adrian
,,… ambii isi gaseau buna dispozitie in pesimism,,
Nush’daca-i posibil!:)) pentru omul obisnuit zic!
Cum gandesti asa traiesti! zice-o vorbă.
De multe ori gandul la o problemă este mai greu de suportat decat problema insăși.(gandul bătrânetii de exemplu)
Ai incercat cumva metoda Fl.-Turgheniev? Cu fiecare an imbătrânind esti mai bine dispus?:))
Si totusi…
Am un unchi are 87 de ani.Cand il sun și-l intreb ce mai face imi raspunde mereu la fel ,,Ce sa fac mai nepoate , îmbătrânesc si-mi pare bine!,,
Cum asa? il intreb
Păi incă traiesc , de-aia!
Da , poate fi si asta o forma de optimism din pesimism!
In lumea asta optimism curat?…marfă rară!
Salutari!
Conte, o cam dati pe samanatorisme. Singurul cazan nepazit din Iad e cel al romanilor. De ce? Pen-ca „interesul national”. Sa ne pastram luciditatea! Sper ca nu va iluzionati ca la Malta nu s-a hotarat rolul adevarat al coloniei. Gest de forta? Hai sa (ne) radem ca-n filmele cu prosti, zau asa.