Punctul de vedere al serviciilor în cazul Laszlo Kover
În fine, am aflat și un punct de vedere al serviciilor din România (și, prin deducție logică, pe acela, nerostit, al președintelui Băsescu) referitor la cazul Laszlo Kover. Cum am aflat? Simplu. Citind articolul unuia dintre reprezentanții lor sub acoperire în media românească, Cristian Câmpeanu – România Liberă.
Voi remarca întâi de toate precara calitate a conspirării acestui domn, ceea ce confirmă (dacă mai era nevoie) impresia că nici „serviciile” nu mai sunt ce-au fost odată!
Domnul Câmpeanu, pe lângă mutrișoara de rural prosper veșnic transpirat de aburii ogorului, racolat pentru origine sănătoasă și pentru însușirea de a trece neobservat chiar și când umblă singur, mai are o particularitate ce-i dă de gol adevăratele îndeletniciri: scrie deprimant de prost pentru un pretins ziarist, fie el și de mâna a doua.
Făcusem o selecție de stângăcii de limbă și exprimare servite de CC chiar în acest ultim articol din RL, dar renunț să o prezint pentru a nu cădea în didacticism. Cine „cunoaște” și „dorește”, să observe singur.
Teoria domnului CC despre cazul în chestiune este că autoritățile române, reprezentate de Victor Ponta, Vasile Blaga și Roberta Anastase, „s-au comportat „žmai prost” decât cele ungare și au căzut în capcana întinsă de Orban și Kover”. Ele, în opinia comentatorului, ar fi trebuit să adopte o atitudine de „completă neutralitate față de disputa politică dintre partidele maghiare”, adică să stea tăcute în banca lor (după modelul președintelui Băsescu) și să-i lase pe unguri să-și ridice poalele în cap până n-or mai putea, să zică ce vor, inclusiv la adresa românilor, și să transforme, după bunul plac, județele Harghita si Covasna în poligoane de instructie pentru cauza autonomiei.
Genul acesta de superioară tăcere, de combatere a pișcăturilor iredentiste și separatiste ale liderilor maghiarimii cu flitul indiferenței este, în ultima vreme, soluția propusă de președintele nostru și de”luminații progresiști” din jurul său. Forma lor de luptă cu excesele. „Nu avem a ne teme – susțin aceștia – de obrăznicia provocatoare a Budapestei. Doar nu o să ne ia Transilvania în sacoșe și să plece cu ea în Ungaria”. Mult mai îngrijorați sunt dânșii de „derapajele spre naționalism” ale „imaturilor” Ponta și Antonescu, de pericolul reînvierii unor Funar și Vadim, de o posibilă recrudescență a evenimentelor Tg. Mureș – 1990.
Pentru aceste minți, grăbite a se intitula europene înainte ca țara lor să fie cu adevărat astfel, nu există atitudini intermediare între pasivitate și reacția disproporționată. Doar așa se poate explica faptul că nu au luat poziție când a fost spânzurat Avram Iancu, nici când s-a deschis o reprezentanță a „Å¢inutului Secuiesc” la Bruxelles și nici acum, când Președintele Parlamentului Ungar ne jignește și ne sfidează la noi acasă.
Mie mi se pare că invocata precauție ca nu cumva să fim taxați drept naționaliști este doar un tertip, o formă a comodității unor persoane confortabil instalate în bine, care nu vor să-și complice existența. Până la urmă, ca să nu folosesc și eu menajamente de dormit bine, avem de-a face cu lașitate și desconsiderare a sentimentului de demnitate națională. Știu, sună gros, a corp străin, dar dacă limba română ne pune la dispoziție cuvinte potrivite pentru situații precise, n-avem ce face, trebuie să le rostim chiar dacă zdrăngăne.
Îndemnul la „neutralitate” pe care ni-l transmite CC, dimpreună cu toate argumentele sale au, pentru mine, două semnificații majore:
1. Reprezintă, de fapt, poziția lui Traian Băsescu în fața tribunalului moral al celor ce-l acuză de indiferență, dacă nu chiar de complicitate, față de și la afronturile aduse de Budapesta României;
2.Confirmă faptul că în continuare, cu toată schimbarea de la Palatul Victoria, serviciile sunt tot cu onorul la Traian Băsescu, slujind ca și până acum interesul acestuia și nu al României.
În încheiere un sfat pentru UDMR: tot ce vă mai rămâne acum de făcut în lupta cu Tokes si Kover este să vă puneți susținătorii să-l voteze pe Vadim Tudor.
https://www.conteledesaintgermain.ro/punctul-de-vedere-al-serviciilor-in-cazul-laszlo-kover/07-06-2012EditorialeAntonescu,Budapesta,Cristian Campeanu,Funar,Kover,Palatul Victoria,Ponta,Romania Libera,Tinutul secuiesc,Tokes,Traian Basescu,Transilvania,Vadim TudorÎn fine, am aflat și un punct de vedere al serviciilor din România (și, prin deducție logică, pe acela, nerostit, al președintelui Băsescu) referitor la cazul Laszlo Kover. Cum am aflat? Simplu. Citind articolul unuia dintre reprezentanții lor sub acoperire în media românească, Cristian Câmpeanu - România Liberă. Voi remarca...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Eu vad lucrurile un pic mai simplu: calcul electoral.
UDMR isi tradeaza partenerii cand acestia pierd puterea. Si isi ofera voturile urmatorilor. Pentru a impiedica asta, este nevoie ca UDMR sa fie torpilat, sa existe un rival care sa ii ia din voturi sau sa il arunce in afara din parlament. Mobilul PDL-ului.
Partea maghiara are nevoie de un pic de excitare in Ardeal. Maghiarii din Romania sunt voturi si pentru parlamentul maghiar, nu numai cel romanesc (bizar daca stai sa te gandesti!). Deci aceste voturi trebuie sa ajunga la partidele de dreapta, sau extrema dreapta pe cat posibil. Avem sau nu nevoie de scandal? Avem. Insa romanii i-au permis lui Lotzi sa intre si au facut pierduta cenusa, ca a intrat ilegal.
Ludovic si Traian, doi fratiori in cardasie pentru manipulate de voturi. Pace interetnica? Bun simt?
Viziune politica? Moderatie? La dracu”™, vrem voturi.
Care servicii secrete că sunt mai multe?Iată:sunt securiștii și turnătorii fostei securități,sunt agenții acoperiți ai SRI și SIE și,atenție,agenții altor servicii străine(CIA,MOSSAD,KGB,etc).Ca părere,NU serviciile secrete românești(foste și actuale) au tăcut,ba dimpotrivă SRI a alergat să prindă urna cu cenușa poetului ăla fascist(cam ridicol…).Dacă cineva vrea scandal cu bozgorii,aceia nu sunt serviciile secrete românești ci cele străine.Este adevărat că printre agenții români sunt și mulți trădători care lucrează pentru servicii secrete străine,dar asta nu schimbă situația.
Problema cea mai importantă este DE CE TACE marele patriot BASSESCU?!În ce hal de antiromânism a ajuns dacă nu ia poziție într-o chestiune clară!Consider că acest individ este un trădător care ne-a vândut deja unor forțe străine și ostile României.Da,dementul este și TRÄ‚DÄ‚TOR!
Laszlo Kover avea nevoie de replici dure, care sa-l puna in postura de victima.
Faptul ca nu a fost zvirlit ca un gunoi este in dezavantajul extremistilor pe care ii sustine.
Din acest punct de vedere – felicitari autoritatilor romane.
Ce spune un gunoi CA CC nici nu mai conteaza.