PSD şi cele 100 de măsuri salvatoare
Cu trei săptămâni în urmă Marcel Ciolacu prezenta ţării 10 măsuri imperative cu care PSD condiţiona o posibilă intrare la guvernare. Acum, când au început negocierile cu PNL, PSD ne anunţă că lista a crescut la 100 de măsuri.
Şi 10 măsuri “fără de care…” erau prea multe pentru un timp atât de scurt şi o situaţie atât de gravă. Plusarea la 100 mi se pare, de-a dreptul, neserioasă.
Bănuiesc ce-a fost în capul maeştrilor negociatori ai PSD: cerem mult ca să avem de unde ceda. Există o vorbă în lumea aranjorilor de succes: dacă vrei să ţi se facă o concesie mare fă tu, înainte, 9 concesii mici.
Că aşa este o demonstrează discuţia iscată pe marginea introducerii cotei progresive de impozitare. Ştiind din capul locului că PNL ţine morţiş să păstreze cota unică, după fandoseli de două zile pesediştii au cedat: bine, nu acum, poate mai târziu.
La fel au procedat şi liberalii cu propunerea exercitării funcţiei de premier prin rotaţie. Într-o proiecţie pe trei ani, când nu ştii dacă guvernul pe care îl construieşti va rezista măcar 6 luni, pare o şmecherie precum trasul preşului de sub picioarele celuilalt. Înţelegeri de felul ăsta, cedează-mi certitudinea prezentului pentru iluzia viitorului, nu se finalizează niciodată conform planului. Ţineţi minte cât de ferm şi istoric pentru România se inţeleseseră Ponta şi Antonescu? Primul să devină “acum” premier iar al doilea “mâine” preşedinte? Ponta a ajuns premier, dar Antonescu niciodată preşedinte.
Cam asta gândeşte acum Florin Câţu. Să mai câştige Palatul Victoria pentru câteva luni, de tras sufletul, promiţând în schimb orice. Pentru că acel “orice” e cioara de pe gard: se poate modifica / anula pe parcurs din o mie de motive.
100 de măsuri (numai din partea PSD!!!) diluează programul de guvernare până la concentraţia de apă chioară. Mai ales când cele mai multe dintre ele sunt, din start, utopice. Supra – impozitarea marilor averi, desfiinţarea pensiilor speciale, taxa pe lux, impozitarea progresivă a veniturilor şi alte răzvrătiri înrudite cu acestea, care ar lovi în plex noua protipendadă românească, nu vor putea fi în veci implementate la noi. Dece? Pentru că exact adrisanţii acestor măsuri conduc ţara după bunul lor plac. Adică fauna serviciilor secrete, a justiţiei, a marilor íntreprinzători, a posesorilor de conturi grase în paradisurile fiscale.
În situaţii limită, dacă eşti serios şi pus pe treabă, îţi fixezi două – trei obiective imediate. Ca să te poţi concentra pe ele şi să mobilizezi tot ce se poate mobiliza la minut. Ca să le îndeplineşti, adică, până nu e prea târziu.
De exemplu, să nu mai moară atât de mulţi români din cauza pandemiei.
De exemplu, să nu se mai desfiinţeze atâtea firme şi locuri de muncă din cauza crizelor suprapuse.
De exemplu, să se distribuie echitabil resursele în teritoriu astfel încât iarna care vine şi majorările care se anunţă să nu distrugă iremediabil fibra primordială a acestui popor.
Nimic din ce vedem în aceste zile de tocmeli politice nu pare a fi întreprins sub semnul obligatoriului şi urgenţei. Absolut necesara solidarizare în faţa dezastrului iminent nu e nicidecum temă de acţiune primordială.
Se pregăteşte o încropeală de guvern în care nu-mi pun mari speranţe. Ca la tir cu arcul, se va reinstala ţinta cu cercuri concentrice PSD, în care frustraţii de azi să tragă cu frenezie. Vă daţi seama cam ce energie distructivă au de consumat extremiştii noştri progresişti după ce le-a alunecat printre degete mierea guvernării?
Toată demenţa acestui măcel politic are însă şi o parte bună: face clar şi pentru orbi rolul decisiv al serviciilor secrete în fake-ul nostru de democraţie.
1) Unde sunt cei cinci sute de mii de haştagişti “spontani” care, pe 10 august 2018, umpleau Piaţa Victoriei şi brăzdau cerul cu luminiţele spiritelor lor însetate de dreptate? Acum, când dragii userişti sunt năpăstuiţi iar otrava pesedistă reînscăunată, cum de nu ies ei din nou cu sutele de mii să protesteze? Să apere binele? Să lăcrimeze, de la gazele jandarmilor, pentru jalea ţărişoarei?
Vă spun eu de ce nu ies! Pentru că nu-i mai mobilizează SRI-ul cu uriaşa şi sofisticata sa maşinărie de propagandă şi manipulare dezvoltată în jurul platformelor de socializare ale Internetului. “Spontanii” din vara lui 2018 nu erau altceva decât nişte naivi duşi de nas de “influenceri“ IT cu grade, pregătiţi special pentru mobilizări sociale masive, la ordin. Prin conducători numiţi politic de preşedintele României ei trăgeau pentru tătuc. Atunci, interesul tătucului (ca şi al lor) era să fie dat jos PSD-ul. De-asta instituţiile de forţă pe care le coordonau şi-au ambalat toate motoarele informatice de manipulare în masă. Acum interesul lor şi, indus de către ei, al tătucului s-a schimbat. Prin urmare respectivele motoare sunt ţinute în conservare. Simplu!
2) Înfrăţirea actuală, practic instantanee, a peneliştilor cu pesediştii ce demonstrează? Că milioane de români care îi susţin pe unii sau pe alţii şi-au schimbat peste noapte valorile, preferinţele, urile? Sau că echipe întregi de membri cu poziţii de decizie din cele două partide au primit ordin pe linie ierarhică de undeva, de sus, să colaboreze, şi acum asistăm la executarea cazonă a ordinului? Se dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că marile noastre partide, din viguroasa noastră democraţie, sunt infiltrate până peste cap de serviciile secrete. Dacă până şi Klaus Iohannis, cu trufia şi resentimentele lui proverbiale, s-a lăsat convins să lingă unde a scuipat (de fapt să se supună respectivului ordin), vă puteţi imagina cam ce forţă uriaşă dezvoltă la nivel de ţară preţioşii noştri oculţi cu vipuşti?!
Oare au evaluat bine strategii PSD la ce se expun intrând acum la guvernare?
Vor urma 3-4 luni teribile. Din care ţara nu prea are cum să scape neavariată grav şi, odată cu ea, nici guvernanţii.
Tare mi-e teamă că la anu’, pe la Paşti, alde Cioloş şi Barna se vor întoarce pe cai mari să ne blagoslovească cu reformele lor demolatoare.
Puşchea pe limba mea!
https://www.conteledesaintgermain.ro/psd-si-cele-100-de-masuri-salvatoare/17-11-2021https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/11/PSD-PNL.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/11/PSD-PNL-150x150.jpgEditoriale10 masuri PSD,guvern PNL PSD,negocieri politice,resentimente Klaus Iohannis,SRI mobilizare Internet,USR in opozitieCu trei săptămâni în urmă Marcel Ciolacu prezenta ţării 10 măsuri imperative cu care PSD condiţiona o posibilă intrare la guvernare. Acum, când au început negocierile cu PNL, PSD ne anunţă că lista a crescut la 100 de măsuri. Şi 10 măsuri “fără de care…” erau prea multe pentru un...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
@wtf-29.11.”Deși sunt o masă, cu aceleași nemulțumiri și cu un dușman comun, protestatarii sunt atomizați, fiecare fiind pe pielea lui.”
Da’ de unde ideea ca „…cu aceleasi nemultumiri…”? Tocmai ca citeaza solidaritatea sindicala din inceputurile capitalismului- si care si-a avut rolul ei in dobandirea unor drepturi economice si sociale- dl. scriitor ar trebui sa vada, cred, deosebirea ce se arata esentiala dintre manifestatiile sindicatelor- desfasurate conform legilor existente( chiar daca hulite de catre anarhisti) si care transmit, in general un mesaj clar si cele „spontane” de anvergura- manipulate de catre cei interesati si care finanteaza cativa asa-zis „lideri” instigatori-; unde se intalnesc, „uniti”, nemultumitii de toate categoriile, cum ne-am obisnuit sa tot vedem: TFL-isti cu scoala neterminata cu galerii de fotbal, #-rezistenti cu antivaccinisti, corporatisti obedienti cu fosti comunisti travestiti in anti., LGBTQ+isti cu traditionalisti, politicieni de pripas cu ONG-isti finantati de stat, adica tot ce are mai de soi tara in materie de spirit civic.
Poate aici e si raspunsul la nedumerirea dlui. scriitor.
@A.C.
Stelian Tănase lansează ca explicație a aliantei PNL-PSD teama autorităților de o revoltă a românilor, deci teama de reacția străzii.
Fervoarea cu care pledezi că strada nu este, in nicio circumstanță, o soluție, mă face să cred că, în preajma zilei naționale, ți-a fost mărită solda cu mai mult decât rata inflației.
…
„O mare prăpastie se crapă între naţionalismul autentic, cu vechime de jertfe, de lupte, de mucenicii şi cu suflet ca o medalie de aur, şi între această plină de farsă „convertire” întru „naţionalism” de ocazie.
Naţionalismul adevărat e o trăire. O combustie adâncă. O purificare completă prin această incandescenţă interioară. Aici există marele filtru: selecţiunea, ierarhizarea.
Naţionalismul adevărat e şcoala elitelor. Pseudo-naţionalismul democraţilor farseuri e numai o pepinieră de şarlatani şi de suflete bolnave. De suflete pline de microbii lumii vechi. Omida tuturor corupţiilor, adusă de-acolo, de pe tărâmurile verminate ale democraţiei, e slobodă să ronţăie mărunt, să se încuibeze în voe.
Un vălmăşag pestriţ de panglicari, de escroci, de politicieni abjecţi. Toţi, încercând să-şi înfăşure bubele morale cu steagul ţării, şi să-şi prindă, în dreptul inimii putrede, medaliile „naţionalismului”.
În această lume a pseudo-naţionalismului, şarlatanii ieftini pot fi identificaţi uşor.
Primejdia e mai mare acolo unde se iveşte canalia rafinată. Canalia care, sub masca „naţionalismului”, amăgeşte şi intimidează pe naivi prin etalarea (?) talentului, inteligenţei sau dialecticii sale, îndelung exersate… Naivii cad în cursă. Unii îi ascultă valurile retorice, alţii holbează ochii la slovele-i scrise, iar canalia pseudo-naţionalistă se schimbă, lent, în mit mărunt de cafenea… Canalia se agită, dă din mâini, oferă lecţii de naţionalism, iar barbişonul îi palpită, mefistofelic. Şi farsa continuă. Ca o sfidare pentru Neam, ca o batjocorire a Ţării…
Atenţie, camarazi! Trec rânduri-rânduri farseurii naţionalismului. Printre ei se află şi canalia rafinată. Atenţie, camarazi!”
R. Gyr
În practica pedagogică se știe că o explicație este completă dacă e însoțită de exemple concrete.
Prin urmare, pentru întregirea efortului depus în sublinierea importanței străzii, găsesc că sunt suficiente cele două exemple de mai jos:
1. În decembrie 2016, PSD câștigă alegerile (și n-a fost un câștigător firav al acelor alegeri) astfel încât împreună cu ALDE au peste 50% din parlament. Deși pe 31 ianuarie 2017 se adoptase Ordonanța 13, peste doar cateva zile, urmare a presiunii străzii, guvernul abrogă Ordonanța. Că miile de manifestanți erau preponderent corporatiști (cu sarcina de serviciu de a petrece serile în Piața Victoriei împreună cu familia: soț, soție, părinți, frați, verisori) este o altă discuție.
2. La începutul anului 2020, dna Firea, primar general la București, avea de gând să instituie interdicții și taxe pentru străbaterea zonei centrale a orașului. Nici n-a fost nevoie să se iasă în stradă. A fost somată pe Facebook că se va ieși în stradă dacă nu renunță. Și a renunțat.
Exemplul nr.1 arată că nu e nevoie de pietre din pavaj că să fii convingător.
Exemplul nr. 2 arată că nu e nevoie ca „Ei”, oculții, să ne dea startul pentru a acționa.
Cine doreste să facă analiza exhaustivă a conceptului ieșirii în stradă: filozofie, principii, practică, n-are decât.
PS. Exemplul nr.2: interdicții pentru automobile, în funcție de standardul Euro al fiecăruia.
@ Excelsior – 25.11.
Uite ca, dac-ai avut rabdare cu mine, am priceput:
– politicienii / partidele, toti („NU CONTEAZA n-are nume”),sunt aia rai.
– noi toti ailalti, adica „milioanele”, suntem aia buni.
– noi aia bunii stim ce vrem si trebuie sa iesim in STRADA ca sa-i obligam pe aia raii sa faca ce-au promis (nu sa-i schimbam, c-ar fi degeaba, vezi alin.1)
Ca o consecinta logica- dar nementionata- aia raii vor asculta de noi- aia bunii de pe STRADA- si vor face ce vrem noi.
Totusi, in scenariul asta, mai am niste mici nelamuriri:
– noi, milioanele de buni, vrem cu totii acelasi lucruri? „Uniti in cuget si-n simtiri”,cam ca-n comunism: o Dacie 1300, un TV color, ceva papel -toate peste rand- caldurica prin tevi ( uite ca vorbesc de funie…!) si ceva curent prin sarme, o viza pe buletin, etc.?
– si daca aia, asa rai cum sunt, totusi ne asculta pe noi cei buni? Si, daca, dupa ce ne mai umplu buzunarele si gushile, sunt dovediti-la alegeri- ca-s bolnavi de ciuma si ca nu prea lupta cu coruptia, vin altii( tot rai, cum zisesi); vezi-le pe alea din 2020? O luam de la capat, pe strada?
– pe strada, pe strada, da’ cum? In maini cu garoafe, cu telefoane cu luminitze sau cu pietre de pavaj- ca sa fim mai convingatori?
Eu imi pastrez parerea ca, daca ne place pe strada, va trebui s-asteptam sa ne dea startul „EI”, cand vor considera „EI” necesar; si nu sa dam noi buzna asa, de capu’ nostru, ca-ncurcam circulatia! Iar noi, aia bunii – nu chiar milioane, da’ p-aproape(?!)- vom iesi atunci mandri de civismul nostru.
P.S. ” Fratele meu alb..”? Poate: „…caucazian”!
@ Adrian Cristescu
OK, am înțeles, hai s-o lăsăm așa cum a căzut, că ne dă cu virgulă și o batem în cap degeaba.
Nu am ce-ți trebuie ție, răspunsuri la toate întrebările tale existențialiste despre viață, spiritualitate, mersul societății, și organizarea universului în general, schițe, programări, planuri punct cu punct, planul A, planul B și planul de fugă.
Îți ofer o ultimă părere personală dacă te interesează, dacă nu poți s-o ignori.
Sfatul meu este „fă cum crezi”.
In rest eu nu-ți mai răspund, tu nu-mi mai răspunzi și ne vedem fiecare de-ale lui, că probabil fiecare din noi avem ceva mai bun de făcut. În ce mă privește sunt sigur.
Îți doresc să ai o viață lipsită de dileme sau cu răspunsuri concrete la tot ce vrei.
@ excelsior-28.11.”-Îți doresc să ai o viață lipsită de dileme sau cu răspunsuri concrete la tot ce vrei.”
Iti multumesc de urare dar, din pacate, tocmai postarile mele speram sa arate ca traiesc printre dileme, inclusiv acolo unde imi afirm o pozitie.
In rest, cum as putea sa-ti ignor ultima parere personala: sunt intru totul de acord cu „fa cum crezi” si cu schimbul de neraspunsuri.
După felul în care s-au comportat Iohannis, Cîțu, Rareș Bogdan și peneliștii care li s-au supus, atrăgându-și dezaprobarea și furia electoratului PNL, ai zice că toate acțiunile lor din ultima vreme au avut drept scop favorizarea USR-ului și a lui Cioloș în următoarele curse electorale. Cioloș a procedat cam la fel.
Acesta a fost un răspuns pentru Adrian Cristescu, dar care mi-a fost cenzurat. Tare aș vrea să știu de ce, domnule conte. Care este motivul?
Corectez: Ciolacu a procedat cam la fel, nu Cioloș. (Cio și Cio m-au derutat.)
Nu ati fost cenzurat. Am postat eu ultimele comentarii cu intarziere.
Ok. Bine și mai târziu, decât niciodată.
CdSG : „De exemplu, să nu mai moară atât de mulţi români din cauza pandemiei.”
Uau ! asta e adanca … cred e mana in mana cu Arahat. Contele a gasit problema, suntem salvati ! Adica daca nu era pLandemia, nu mai murea nimeni.
Mult mai multi mor din cauza sistemului medical bazat pe furaciuni si coruptie, si asta de cativa ani incoace, nu de ieri de azi. Conte, inaltimea voastra, pe aia omorati nevinovati de sistem cui ii lasi ?
CdSG, a trebuit sa se lanseze circul asta de pLandemie ca sa afli ca mor oameni ? Chiar atat de naiv esti sau e altceva la mijloc ? ( vezi cum te dai de gol ? )
Aveti o problema de intelegere a limbii romane. Ce-am spus eu („De exemplu, să nu mai moară atât de mulţi români din cauza pandemiei”) si ce-ati inteles dv. („Adica daca nu era pandemia, nu mai murea nimeni”). Lipsa de logica sau rea vointa? Coronavirus România, INFORMAȚII OFICIALE (27.11.2021): 1.775.572 de infectări și 56.169 de persoane decedate din cauza COVID-19. Sensul spuselor mele nu este, nicidecum, ca in Romania se moare DOAR de COVID 19 ci ca se moare nepermis de mult din cauza COVID 19. Si ca, in acest sens, guvernantii pot si ar trebui sa ia masuri (testari gratuite, tratamente, medicamente) pentru a reduce cat de mult posibil numarul mortilor de COVID. Regret ca nu stiu germana, sa va explic ca sa intelegeti. „Circul asta de pandemie”? Sunteti foarte credibil…
Connte, iar va faceti ca nu intelegeti. Nu vedeti padurea din cauza copacilor. Invocati niste cifre ale unui sistem care a mintit de a spart tot timpul. La incceput au dat toti vina pe Ceausescu si pe greaua mostenire, apoi au inceput sa dea vina unii pe altii iar cand nu s-a putut nici asta au adus plandemia.
Cifrele pe care le invocati, care oricum s-au dovetit umflate, dar chiar si asa sunt cu mult sub rata de mortalitate a altor boli. In ultii ani cazurile de cancer au explodat, crescand exponenial si nimeni nu isi bate capul cu asta. De ce ? Pentru ca niste baieti destepti care fac parte din populatia de elita a lumii au de pierdut. Acei unu la suta care detin averi cat restul populatiei lumii la un loc.
Ca sa se reduca numarul celor bonlavi de cancer ar trebui sa se ia masuri care sa afecteze corporatiile. ( sa nu se mai vanda tigari, chimicale care ei le spun alimente sa fie scoase de la vanzare, oprite defrisarile, oprite deverasrile toxice care oricum se fac cum vrea si unde vrea p#!@ lor, etc… lista e foarte lunga ). Cazurile celor afectati de aceasta depasesc de sute sau mii de ori cifrele penibile pe care le-ati spus si totusi pentru aceia nu face nimeni nimic.
in tot acest timp de la inceputul plandemiei, in Romania nu au incetat importurile de deseuri tooxice si arderea lor la noi in tara. Oarde de ce ? Asa de ingrijorate sunt autoritatile de sananatea populatiei !
De ce sunt interzise tratamentele pentru Covid ( Arbidol, Hidrixiclorhidrina, etc…). Importul in continuare de deseuri toxice face bine la covid ?
Conte, nu mai prostesti pe nimemi cu telenovelele tale. The truth will set you free !
Contele a inceput cu cenzura. Publica doar ce ii convine. Asta e…Mai bagi si cenzura cand nu iti convine ceva. Adevarul deranjeaza.
Fratiolor, nu va mai lasati pacaliti de articolele lui rasuflate care nu s-au adeverit deloc. Vremurile l-au depasit cu mult.
Uite, am eu o ipoteza. Toate centrele importante de putere mondiale sunt ocupate de o genterocratie putred de bogata, care isterizata ca doar viata vesnica nu si-o poate cumpara, s-a hotarat sa moara cu populatia lumii de gat, eventual s-o lase cu cat mai multe sechele psihice, economice si sociale. Altfel, ce i-ar putea impinge sa arunce pe planeta istericalele numite „green deal”, „woke”, „cancel culture” sau „extinction rebelion”? Ganditi-va si reflectati. Pur si simplu, eu nu vad alte cauze logice ale ticnelii Covid. Ca, slava Domnului, traim cu virusi de cand ne-am asezat pe aceasta planeta si oricum nu scapam de ei, oricata gargara asa-zis stiintifica ni s-ar vara pe gat!
Uite, am eu o ipoteza. Toate centrele importante de putere mondiale sunt ocupate de o genterocratie putred de bogata, care isterizata ca doar viata vesnica nu si-o poate cumpara, s-a hotarat sa moara cu populatia lumii de gat, eventual s-o lase cu cat mai multe sechele psihice, economice si sociale. Altfel, ce i-ar putea impinge sa arunce pe planeta istericalele numite „green deal”, „woke”, „cancel culture” sau „extinction rebelion”? Ganditi-va si reflectati. Pur si simplu, eu nu vad alte cauze logice ale ticnelii Covid. Ca, slava Domnului, traim cu virusi de cand ne-am asezat pe aceasta planeta si oricum nu scapam de ei, oricata gargara asa-zis stiintifica ni s-ar vara pe gat!
Erata: gerontocratie (m-a luat valu si mi-a luat calu)
Maestre, ma voi rezuma la atat: e de Doamne fereste! Si continui sa cred ca in actuala configuratie a trocii politice, cel mai bun lucru pentru tara asta ar fi fost sa nu mai fie guvernata de nimeni, ca macar asa nu ne mai face nimeni rau!
Amin!
Ce pacat ca nu vedem esentialul . Serviciile noastre si Johanis au primit cadrul in care se misca si directia , eventual si cateva puncte de reper . Restul au incropit ei . Politicienii si-au jucat rolul , „tarisoara noastra” … „si dai si lupta”…. etc . SUA a facut o cedare partiala Germaniei a controlului coloniei . Daca nu apar surprize mari , prin primavara – vara , Germania va lua o felie mai mare .
Sa nu ignoram Franta dupa alegerile din mai, anul viitor. Hegemonia germana a intrat in regresie pentru urmatorii cativa ani in estul Europei. 🙂
@nagy victor- 25.11- Ca bine spui:
„Ursula von der Leyen – @vonderleyen
Felicitări @NicolaeCiuca pentru investirea în funcția de prim ministru!
Vom lucra împreună cu noul guvern român pentru a găsi soluții împotriva pandemiei și pentru a implementa planul național de redresare și reziliență.”
Io-te ce bine fu primita vindecarea de „ciuma rosie” a PSD ( dupa ce dl. Ciolacu-si-ai lui- s-au vaccinat anti-Dragnea- si ai lui), atunci cand interesele( ale cui?) o cer.
Noi ne ocupam pe-aici de sexul ingerilor, in timp ce Ciolos munceste din greu pentru viitorul tarii.
„Euractive/25.11: Președintele USR afirmă că partidul vrea să câștige toate alegerile din 2024, pentru a da României ”o guvernare liberală fără nuanțe, jumătăți de măsură și soluții imorale”, ”un președinte puternic, implicat și responsabil”, ”o majoritate parlamentară preocupată de o agendă legislativă modernă, europeană”, ”o administrație locală care cheltuie banii pentru comunitate și membrii săi, nu pentru clientela de partid”.
Acu’, asa cum il stiu generos din fire, sper ca nu le-o lua chiar pe toate ( desi am pariat pe el) si o mai lasa ceva si la amarastenii ailalti.
@Adrian
După felul în care s-au comportat Iohannis, Cîțu, Rareș Bogdan și peneliștii care li s-au supus, atrăgându-și dezaprobarea și furia electoratului PNL, ai zice că toate acțiunile lor din ultima vreme au avut drept scop favorizarea USR-ului și a lui Cioloș în următoarele curse electorale. Cioloș a procedat cam la fel.
@dri-27.11.
Mie mi se pare ca- spre deosebire de PSD ( aflat pe cai mari) si PNL( cu toata degrigolada actuala), USR este principalul perdant al iesirii de la guvernare, mai ales prin pierderea accesului la marele os numit PNRR. Iar la viitoarele alegeri, cred ca vor fi drastic sanctionati si pana si AUR le va parea o tinta cam indepartata.In sus. Populatia matura e oarecum obisnuita cu promisiunile primelor doua ( de-a lungul ultimilor 31 de ani, o parte indeplinite, o parte nu, deci dezamagirile nu-s asa mari stiind la ce sa se-astepte); in schimb USR, prin obiectivele marete, afisate cu tam-tam atat la propriu cat si la figurat (prostindu-i, in principal, pe #isti) si ratate integral si magistral, si-a cam dat foc la valiza pentru urmatorii ani. Iar, ca victima colaterala, eu ma vad nevoit( si nu-s singurul) sa-mi plang actiunile pierdute, pariind pe fosta – viitoare martoaga mancatoare de jaratec (asa cum de multe ori am declarat-o pe-aici). Dar, pana in 2024, poate se mai maturizeaza si tinerele „servicii” si-or sa-nvete sa se bucure si doar de-o ciozvarta, nu neaparat de ditamai osul aruncat.
Corectez: Ciolacu a procedat cam la fel, nu Cioloș. (Cio și Cio m-au derutat.)
@Adrian Cristescu,
Se vede treaba că nu te interesează esența/fondul postării ci numai forma acesteia. Ar trebui să pricepi că în fața primejdiei care ne paște pe toți nu mai poate fi vorba de tupeu.
În concluzie, în ceea ce te privește, recunosc că am greșit. Nu ești doar idiot (în sensul dat de Caragiale: că pricepi greu sau deloc). În rarele momente când mai înțelegi câte ceva, interpretezi voit eronat, aș spune chiar cu rea credință, dacă acel ceva nu-ți este pe plac.
@ N.N.-24.11. Nu pot decat sa-ti multumesc pentru recunoasterea – cu asupra de masura- a calitatilor mele; iti raman indatorat si promit sa ma amuz in continuare cu postarile tale. Incearca sa fii ceva mai plin de importanta zicerilor tale, caci modestia afisata s-ar putea sa le copleseasca profunzimea si- cel putin pentru mine- ar fi o mare pierdere.
A bon entendeur, bai-bai!
@Adrian Cristescu
Vreau sa-ti usurez putin dificultatea in a lua o decizie cu cine sa votezi si sa-ti arat de ce nu conteaza cu cine votezi, conteaza doar ce faci cu ei dupa.
Asa ca idee cativa din cei 8 ministri PNL (!!!???) in care doctrina liberala da in clocot si care toata viata lor au crezut in liberalism, in atasamentul fata de un partid si pentru care Bratianu a fost alfa si omega.
Sa ne punem nadejdea in ei ca, ghidati parinteste de la tribuna Parlamentului de supercapitalistul DUI/Superman/Tzeapa 6000$ si de tov. Maricel Ciolanu, impreuna cu ceilalti colegi din viitorul guvern, traseisti, habarnisti, profesionisti de tomberon, care nu au nici o tangenta cu ministerul pe care-l vor conduce etc. vor prabusi laptele si mierea peste capetele noastre.
De cei propusi de PSD nu zic nimic pentru ca ei in corpore, ca partid, sunt o gasca de hoti by default.
Catalin Predoiu – fost PNL/ ministru in coalitia PDL-PSD/autosuspendat din PNL/trecut la PDL/trecut iarasi la PNL
Dan Valceanu – fost PSD/ fost PDL/actual PNL
Lucian Bode – fost PD/fost PDL/actual PNL – ministru in cabinetele Ungureanu/Orban/Catzu/acum Ciuca
Sorin Campeanu – fost ALDE/fost Pro-Romania/actual PNL – ministru in cabinetele Ponta/Catzu/acum Ciuca
Bogdan Aurescu – functii in guvernele Nastase/Ponta/Orban/Catzu/acum Ciuca
Dupa cum vezi tot unul si unul, alesi pe spranceana din cei care au creat situatia aia pe care tot ei vor acum „s-o repare”.
Cand hotii nu pot sa fure separat, ca se incurca unii pe altii, fac aliante si fura impreuna.
Sper ca te-am ajutat, pe masura puterilor mele, in luarea unei decizii la acordarea votului viitor.
@excelsior-24.11.
1. „Sper ca te-am ajutat, pe masura puterilor mele, in luarea unei decizii la acordarea votului viitor.”
Ba, de loc! Neavand subtilitatea descifrarii unor formulari sibilinice, asteptam propunerile tale explicite, cu nume si justificarea alegerii propuse; eu, la randul meu, fiind destul de clar in justificarea parerilor proprii.
2. „…sa-ti arat de ce nu conteaza cu cine votezi, conteaza doar ce faci cu ei dupa.” Cine, eu? Cam ce-as putea face,ca nu mi-ai aratat si chiar ma intereseaza?!
@ Adrian Cristescu
1. Omul lui Dumnezeu, fratele meu alb, amice, prietene, concetatene, locuitor al acestei planete, cum vrei tu sa-ti zic, de ce ne invartim in jurul ciresului?
Ce propuneri concrete, ce nume, ce justificari?
Am spus clar de vreo cinspe ori:
NU CONTEAZA!!!
NU CONTEAZA n-are nume, n-are justificari.
La ora actuala NU CONTEAZA cu cine votezi!!!
2. Ce sa faci? Tu singur, nimic. Tu, eu, noi, impreuna cu alte milioane am spus de nspe ori. STRADA. Presiune totala, constransi sa faca ce-au promis, ca ce-au promis e frumos indiferent pe cine ai votat.
@excelsior,
Răbdarea și buna credință cu care îi răspunzi dlui A.C. este energie consumată în van.
Dl A.C. a început prin a face pe prostul, devenind în final unul.
@cib,
Perfect de acord.
Am să deschid o listă cu posibile lebede negre, pentru dezmorțirea imaginației.
1. Un asteroid care să nu rateze Pământul.
2. Deși cei care au lansat în lume Covidul au avut de la bun început antidotul, acesta, Covidul, să sufere o mutație deosebit de agresivă și absolut incontrolabilă.
3. Topirea accelerată a calotei glaciare, urmarea unei schimbări climatice bruște.
4. Descinderea, la vedere, a extratereștrilor și aflarea unui adevăr crud: zeii, îngerii, Buddha, Iisus etc , erau de-ai lor.
5. …..
1-posibil dar putin probabil
2-Ipoteza prea stufoasa pentru un guturai declarat pandemie de catre producatorii de „vaccinuri”. N-are ce sa se schimbe dramatic la un guturai care e cu noi de mii de ani. Tocmai pe asta au si mizat, ca totul e din punct de vedere „medical” sub „control” militar si mediatic.
3-Mai citim ceva Geologie.
4-Complicat si greu de realizat avand in vedere ca suntem niste „inapoiati” in zona si n-avem instrumentele de a-i percepe chiar de-ar veni. Daca vroiau sa ne „faca”, eram pa de mult.
5…ramane cum am stabilit!
@NN – 23.11. E plina istoria de „camarazi” onesti, ce-au incercat sa-si impuna punctul de vedere.Cu mult tupeu. Unu – n plus, ce mai conteaza!
@Nucu Neagu-
1. Daca ai mai si gandi putin- nu mult- inainte sa deschizi gura, ai remarca faptul ca, nedandu-i posibilitatea PSD -castigator firav al alegerilor din 2020- sa formeze guvernul
(fara a incalca litera ci doar spiritul Constitutiei), KWI exact ce le-a facut jocul. Sa-ti si explic, poate intelegi: imposibilitatea de a forma PSD o coalitie in conditiile din 2020 ( cu toate presiunile din UE pentru cooptarea USR si cu cele interne din partea fraierilor cu # in fata) ar trebui sa fie evidenta pentru oricine cu ceva judecata; concret, Ciolacu ar fi trebuit- dupa 2 saptamani de negocieri- sa-si declare neputinta de a forma guvernul, in aplauzele asa-zisei „drepte”. Astfel, constituirea „Aliantei” i-a priit de minune, a facut „ciocu’ mic” si s-a victimizat pe prostia alora, aparand in rolul de salvator al natiunii dupa prabusirea ei, la numai un an.
2.” nu mai pot să-ți zic decât atat: ”amice” ești idiot!”. Hai, ca m-ai facut de rusine fata de invitati! Faptul ca-i doar o „parafraza”(?!) si nu un citat, il absolva pe nen-to’ Iancu de orice raspundere! Fii mandru, detii copyright-ul pentru aceasta „declaratie politica” de reala tinuta intelectuala. Daca mai ai si altele de aceeasi inalta profunzime( !) trimite-mi-le, nu te sfii!
Va propun sa nu o mai dam pe dupa cires. Cateva mari corporatii conduc deja lumea si tot ce traim reprezinta efectele acestei stari de fapt. Inclusiv pe scena politica atat de debila romaneasca. Rezolvarea in sensul dorit de orice om normal la cap va veni doar in caz de „lebada neagra” sau razboi mondial. Punct. Restul e gargara si pierdere de vreme si neuroni!
Dacă te plimbi pe lângă gardul Cotroceniului, auzi în surdină voci bărbetești ce cântă
…
Wir kämpften schon in mancher Schlacht
In Nord, Süd, Ost und West
Und stehen nun zum Kampf bereit
Gegen die rote Pest.
Bundesnachrichtendienst wird nicht ruh’n wir vernichten
Bis niemand mehr stört Johannis Glück
Und wenn sich die Reihen auch lichten
Für uns gibt es nie ein zurück.
…
Cine știe ce-or fi cântând că eu Germană nu știu.
@ excelsior-22.11.
Pentru a nu mai lungi discutia, disecand formulari:
– Am contrazis ideea lui @unu: ”Asta nu se rezolva decat iesind masiv in strada si de schimbat sistemul din temelii. Nu paride intre ele, nu politicieni cu alti politicieni”, intreband eu, clar, ce se va intampla „dupa”si neprimind raspuns decat la intrebari pe care nu le-am pus.
– Cred ca o iesire in strada, atat de prizata de comentatori pe-aici ( nu doar ca o varianta posibila, ci chiar ca unica solutie):
– pentru a pune presiune olitica pe establishmentul existent, nu-si are locul. Atata timp cat acesta este ales de un vot popular corect exprimat ( asta presupunand a fi masiv in favoarea unei directii, spre a nu putea fi manarit), cine are dreptul sa mai stabileasca ce altceva vor cetatenii acestei tari ( adica acea parte a populatiei care deja s-a prezentat la vot)? Ce segment din cetateni am reprezenta noi, cei ce-am iesi pe strada nemultumiti de modul general in care e condusa tara? Iesiri pentru revendicari punctuale: economice, sociale, juridice, de sanatate, culturale, etc. pot fi OK, in limitele legii( ca sa nu mai vorbim aiurea ani in sir despre un 10 august).
– pentru a rasturna establishmentul existent ( gen ’89), poate fi pornita doar dinspre „servicii” si nu e nici pe departe momentul s-o faca ( neavand semnale nici de la stapanii de-afara); iar cand o vor face, „democratic”, vor avea si solutii de pus in loc.
In rest, fiecare avem dreptul sa gandim si sa propunem solutii salvatoare, de la iesiri in strada pana la pogorarea Duhului Sfant peste Gradina Maicii Domnului; eventual, luand in considerare si efectele practice ale lor. Eu continui sa cred in solutia alegerilor corecte, cu consecintele pe care si le doresc- la momentul respectiv – cetatenii tarii in care m-am nascut si din care am ales sa fac parte. Asa cum sunt ei / suntem noi.
Cristescule,
Tu expui o situație de manual:”Atâta timp cât acesta (establishmentul) este ales de un vot popular corect exprimat (ASTA PRESUPUNAND A FI MASIV IN FAVOAREA UNEI DIRECTII, SPRE A NU PUTEA FI MANARIT), cine are dreptul să mai stabilească ce altceva vor cetățenii acestei țări…?”
Vino-ți în fire, omule!
@unu s-a referit la situația concretă de la noi, când partidului de pe primul loc i s-a refuzat dreptul de a încerca să facă o majoritate fiind demonizat sistematic de cel care ar fi trebuit să fie un arbitru imparțial, adică de președinte, când președintele face și desface majorități, ba mai mult impune până și șefi la partid, când…..
Într-o situație de o asemenea specificitate ideea lui @unu se susține cu asupra de măsură.
Și pentru că bați câmpii fără grație, parafrazandu-l pe nenea Iancu, nu mai pot să-ți zic decât atat:”amice” ești idiot!
Ce zici Conte?
Te alaturi semnatarilor Scrisorii deschise de mai jos?
Nu trebuie sa semnezi cu numele real, caci nu acelui nume ii datorezi faima. E suficient ”CdSG”.
Scrisoare deschisa catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane:https://www.activenews.ro/stiri/BISERICA-SA-NU-TACA.-Scrisoare-catre-Sf.-Sinod-semnata-intre-altii-de-regizorul-Cristi-Puiu-si-actrita-Manuela-Harabor-prof.-Pavel-Chirila-si-Radu-Baltasiu-avocatii-Gheorghe-Piperea-si-Florentin-Tuca-publicistii-Iulian-Capsali-si-Sergiu-Ciocarlan-170887
Cristescule,
Enunțului meu, alcătuit din soluția nr.1 + soluția nr.2, i se aplică fără cusur principiul „tertium non datur”:
fie votezi, fie nu votezi (neprezentare la urne). A treia cale, evident, nu există. Atâta doar că în cazul în care se alege, dintre cele două posibilități, varianta/soluția nr.1, recomandam votul pentru cineva care n-a mai fost la putere.
În concluzie, Cristescule, mult zgomot pentru nimic…
În ceea ce privește povestea cu Contele se vede treaba că n-ai înțeles nimic. Contele, cred eu, are nevoie, din când în când, de câte un ghiont care să-l scoată din starea sa de confort. Care e starea lui de confort? În sfârșit ai ghicit: tocmai mestecarea, cu o plăcere nedisimulată, a aceleiași ciorbe reîncălzite (așa zisul joc de pe eșichierul politicii românești) chestie la care se pricepe fără doar și poate.
În rest, poate evoluezi și tu puțin și depășești stadiul întrebărilor și? și? și?
PS. Și că să vezi cât de mult te prețuiesc am să-ți răspund la și?-ul tău: pe scurt, ieșirea în stradă, ieșire masivă, cu oameni determinați, nu urmărește înlăturarea unei puteri alese ci determinarea aceleiași puteri de a ține cont de voința multimii.
@Nucu Neagu-22.11.”Contele, cred eu, are nevoie, din când în când, de câte un ghiont care să-l scoată din starea sa de confort.”
Frustrant pentru tine, o singura intrebare: nu ti se pare nepoliticos sa intri-n casa omului ca sa-i dai ghionturi, doar-doar o gandi ca tine? Deci cazul pare a fi mai complex decat presupuneam, tine de sado-maso. Placerea de a continua e de partea ta.
@AC,
Dă-mi voie să cred/să presupun că CdSG apreciază încercarea de a-l scoate din monotonia tocării fără de sfârșit a politichiei dîmbovițene. De ce o fac? Din punctul meu de vedere nu e vorba de prietenie ci mai degrabă de o camaraderie onestă.
@N.N.
Da?! Ești indecent de optimist*.
https://www.bitchute.com/video/Asc9JRTksWU6/
(*)Un compliment cât o înjurătură.
@Fulcanelli,
Arză-te-ar Focu’ Sacru* să te ardă! (o sudalmă cât un compliment)
*: fire-ați originea numelui să-ți fie
@Nucu Neagu- 21.11. Citindu-ti lehamitea fata de ceea ce scrie Contele- in parsivenia „jocului (lui) de glezne”- te-as intreba simplu: : ce te mai retine pe-aici, sa te hranesti cu „ciorba lunga, reincalzita mereu” de el? Chiar asa masochist sa fii?
Domnule Conte, va marturisesc ca mi-a facut placere, pana astazi, sa fac parte dintre cititorii dumneavoastra. V-am admirat, stilul, scrisul, dar mai ales, precum am marturisit de la bun inceput, capacitatea de sinteza si de masurare a realitatii vremii.
Am ramas insa usor dezamagit caci in ultima perioada, considerand ca personal stiu ce zic, si ca realitatea cotidiana a depasit mult (chiar implacabil) sfera politicului, nu mai pare sa fim pe aceeasi lungime de unda, nu ca mi-as fi dorit sa aveti opiniile mele, Doamne fereste, dar m-as fi asteptat sa abordati, macar doar o data, lucrurile care de departe se arata a fi cele mai arzatoare, pentru ce se petrece ASTAZI.
In acest sens, v-am scris ultimele doua comentarii, in cadrul ultimelor doua articole, si in primul chiar v-am provocat indirect sa-mi raspundeti. Sigur ca nu sunteti obligat sa-mi raspundeti, desi ar fi fost un gest frumos, sigur, apreciat de catre mine, insa neraspunsul dumneavoastra nu-l pot intelege decat ca pe separare de puncte de vedere.
In acest caz, fie ca acesta este un blog indreptat exclusiv spre „istorie a clipei” dpdv politic, fie care atinge si alte rubrici cotidiene dar care nu par sa va intereseze pe dumneavoastra momentan, imi este clar ca este momentul sa parasesc, aceasta oaza de gandire si simtire comuna.
Eu va doresc ca acea virtute pentru care v-am admirat, si anume, buna masura a lucrurilor, sa va invete si realitate vazuta din afara bulei politice de azi, caci socotesc eu ca tara si poporul in numele careia, cel putin indirect, v-ati expus aici, gandurile si sentimentele, sunt mai mult decat democratie, istorie post-decembrista si circul politic de 30 de ani.
Cu aprecieri care inca nu mi-au fost infirmate despre dumneavoastra,
Cosmin POPESCU, din Tulcea, un inginer IT, si poate viitor preot.
Sanatate !
Stimate @Cosmin, desigur că regret dezamăgirile pe care le produc. Nu pot fi însă “universal”. În România de azi se suferă mult şi divers iar vindecarea, după părerea mea, nu poate veni prin disiparea energiilor individuale în toate direcţiile. Cred în “omul potrivit la locul potrivit”. În general problema medicală în România este gravă. Pandemia a agravat-o şi mai mult, împingând-o spre extreme negative precum cazul din înregistrarea dv. Absolut abominabil dacă este adevărat. Dar astfel de cazuri revoltătoare sunt cu miile şi iau diferite forme: crime în familie, răpiri şi trafic de fiinţe umane (cazul Caracal), sinucideri, droguri de mare risc etc etc etc!
Mi-e imposibil să reacţionez la toate. Pentru a nu face discriminări sau gafe de diletant prefer să mă rezum la politică. Cred că nu e puţin lucru, având în vedere că politicul le-ar putea influenţa în bine pe toate dacă ar fi făcut cu patriotism şi profesionalism.
“Schimbarea omului lăuntric” nu-i o misiune nici de un singur om şi nici de termen scurt. Şi eu tot aici încerc să contribui prin articolele mele dar nu ca un filozof, nici ca un preot. Ştiu că e puţin, dar e mai mult decât nimic. De-atâta sunt în stare.
Nerăspunsul meu nu înseamnă neapărat “separare de puncte de vedere” ci o formă de a economisi timp. Şi-aşa scrisul textelor îmi ia o mulţime de timp. Dacă aş răspunde tuturor provocărilor la dialog n-aş mai putea face şi altceva în afara blogului, ceea ce, cred că înţelegeti, nu poate fi o soluţie convenabilă.
Sper să mă mai vizitaţi. Şi să scrieţi ceea ce nu scriu eu şi vi se pare important de comunicat.
Vă doresc alegeri bune.
Conte,
Iar te faci că nu înțelegi. Te mărginești la a comenta/analiza mișcările unor partide și/sau politicieni în lupta pentru accedere la butoane, omițând problema cu adevărat importantă a acestor zile: punerea lațului pe gâtul nostru prin statuarea unui certificat de care nu vom mai scapa, acesta fiind primul și cel mai important pas în legarea fedeleș a noastră, a tuturor.
Acum și nu mai încolo este momentul unei opoziții fățișe, asumată, indiferent dacă ești sau nu vaccinat, pentru că nu peste mult timp funia pregătită nu va mai face diferența.
Conte,
Lipsa unei reacții mă face să cred că nu m-am făcut înțeles. De vină este, probabil, adresarea mea directă, muncitorească. Voi încerca să-ți vorbesc pre limba ta, de om subțire și cultivat care ești:
Este vorba de o schimbare de paradigmă existențială, o schimbare de paradigmă a condiției umane. Că bine zicea Cosmin Popescu: ce-a fost nu va mai fi în veci. Asta dacă acum, nu mai încolo, nu luăm atitudine, dacă acum ne pierdem în lucruri ajunse deja sterile și nu suntem atenți la primejdia majoră, imediată, cu consecințe ușor de bănuit în construcția omului nou ce se prefigurează, om nou care trebuie să accepte, ba mai mult, să își dorească reglementari/constrângeri dictate de stăpânire întru binele general și, prin urmare, întru binele personal. Căci în acești termeni poate și trebuie înțeleasă schimbarea de paradigmă existențială ce ni se pregătește și nevoia de a predica despre reversul acesteia:”schimbarea (în bine) a omului lăuntric”.
@Nucu Neagu,
frate, „schimbarea omului launtric” nu e un „Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane” in sens social, desi e mare lucru ca poporul pare ca se ridica, ne bucura pe toti, dar nu intru aceasta va sta, din pacate, rezolvarea situatiei generale, doar spre amanarea unui fapt implinit si profetit, prin care trebuie sa trecem cu totii in urmatoarea vreme. Fratii astia din strada ne castiga tuturor timp, dar pentru sufletel, caci nu mai e timp de altceva.
Schimbarea omului launtric, deci, e implinirea acelei chemari pe care o avem ca Model venit printre noi, Viu si Viata, si fatis ceruta, de acum 2000 de ani, caci se apropie, sarbatoarea mare a crestinatatii, pe care, iata, stramosii nostrii o traiau cu inima cu acea cheie de simtamant pe care noi cu greu o mai regasim azi, insa si crestinii autentici, cei ce cauta adica, dar si cei superficiali, se bucura intr-o bucurie a lor, care mai de care mai interiorizata sau mai exteriorizata.
Aceasta Taina a venirii lui Dumnezeu printre oameni este „singurul lucru nou sub Soare” si in stare sa mistuie tot raul nu acestei tarisoare, ci intregului pamant de azi, ba chiar intregii istorii mult zbuciumate a omenirii, doar doar daca este traita in cheia potrivita de toti. In acest sens, incearca sa meditezi numai la rugaciunea domneasca (Tatal nostru) rostind-o in numele intregului pamant, tuturor popoarelor, si vei vedea ce spun.
Cam pe aici este „schimbarea omului launtric”, nu este nimic ca aceasta schimbare, inseamna biruinta totala, fara intoarcere spre rau, a intregului neam omenesc. Cam despre asta este marea Taina a Nasterii lui Dumnezeu printre noi, dar eu personal a stii sa traiesc Taina aceasta, asa cum trebuie, nu am idee.. Insa sunt ferm convins ca daca toti am reusi sa o traim la cheia potrivita, raul pe care nu-l mai putem invinge azi, s-ar birui in doar o zi si nici atat. Despre asta este „schimbarea omului launtric” ca sa-ti zic pe sleau, sigur, poate nu este pentru veacul de acum, insa acum 2000 de ani, cand Cerul s-a impreunat cu pamantul, si doua cronologii aparent disjuncte total, s-au ingemanat prin Taina la care Ingerii de milioane de ani, vietuitori langa Dumnezeu se mirau cum de se poate aceasta si Cine este Cel la care se inchinasera de atatea eoane dar acum parea ca este si Om si Dumnezeu si nu se pricepeau a spune cu siguranta ceva cu indrazneala, ei bine, exact la a Lui Chemare, aceasta a „schimbarii omului launtric” am primit a o implini cu totii, de la stra-stra-bunicii nostri incoace, iar neamul nostru romanesc a raspuns cat de poate de sublim si frumos la aceasta, dovada istoria saraca in realizari dar bogata, adanc bogata in simtiri si jertfa, curatie sufleteasca si barbatie si intelepciune ingereasca. Am pierdut coordonatele astea, sau poate, daca dam incredere unei profetii de 1000 de ani, poate ca Romania este chemata sa invete o lume intreaga aceste virtuti care aparent s-au pierdut. Sa avem mare nadejde in ce lucreaza Bunul Dumnezeu cu neamul nostru; si pentru El, iti garantez frate, pentru cel Atotputernic, nu este nimic mai scump, si mai de pus TOATA miza decat pe aceasta Preasfanta Lucrare, numita „schimbarea omului launtric”.
Domnule Conte a inteles exact ce am spus, fratia ta nu stiu sigur daca intelesesei, iti spun tie si imi spun si mie, caci departe sunt de ce vorbesc aici, dar aceste cuvinte le-am simtit de Sus, si cu ele doar doar ce fac ocol Tainei care ar putea transfigura orice om, nascut pe pamant.
Iti doresc sarbatori cu bucurie autentica: bucuria venita din durere, fiind singura autentica, dupa cum ne invata aceasta Taina. Durerea iubirii pentru un neam intreg, pentru familia ta, pentru mine netrebnicul, sau pentru tot neamul omenesc, in fine, pentru sufletul tau, al meu, al fiecaruia…
Doamne ajuta, Hristos se va naste, si nu ne mai trebuie altceva, avem totul in palma inimii, trebuie doar s-o deschidem… Omului nu-i trebuie multe, pana la urma, caci „in desert se tulbura pamanteanul”.
Ganduri bune, te imbratisez frateste, si pe tine si pe toti de aici !
PS: Daca vrei totusi sa ma asculti si sa te linistesti, te-as ruga frumos sa nu-l mai ataci pe conte, dumnealui a confirmat ca stie foarte bine despre ce am vorbit, despre Taina care ar putea rezolva toate, si are si dreptate, „energiile individuale dispersate” nu rezolva lucruri pe termen lung (am testat pe pielea mea), pentru ca, dupa cum spunea dumnealui bine, un singur om nu poate rezolva toate insa, adaug si eu, Omul-Dumnezeu BA !
Intru Acesta sa ne invatam a ne intoarce, caci spre obarsia noastra divina ne intoarcem astfel, fiindca suntem cu totii Ceresti din nascare !
Hristos Se naste, Mariti-l ! Hristos din Ceruri, intampinati-L !
Hristos pe pamant, inaltati-va, Cantati Domnului TOT pamantul, si cu veselie laudati-l popoare, caci cu Slava s-a preaslavit !
Domnule @Conte, multumesc pentru raspuns. Si daca ati fi raspuns si daca nu ati fi raspuns, nu ar fi contat atat, dar ma bucura cuvantul pe care mi l-ati adresat, mai ales, ca nu v-a fost usor.
Macar ca am inteles ca stiati la ce ma refer, si stiu acum si motivele pentru care, dupa cum spuneati, omiteti anumite lucruri din vedere.
Aveti mare dreptate cand spuneti ca „energiile individuale disipate” nu vor rezolva problema, si personal am mult de invatat din aceasta distinctie rationala pe care ati facut-o, cu aceasta ocazie.
Poate ca imboldul de a parasi blogul a fost unul personal si nu mi-am dat seama, poate ca eu personal am nevoia (si mi-am dat seama pe urma) de a face o „cura” de politic/lumesc, spre o adunare a mea personala.
Va admir intelepciunea cu care va vedeti de cale, insa, ideatic, raman pe pozitia mea, pe acea idee pe care am avut-o zicand, ca nu mai avem speranta de la politic. Poate ca dumneavoastra inca aveti, sa dea Dumnezeu sa se mai gaseasca vreo exprimare politica care sa poata tine lucrurile din frau, sau sa le amane macar o vreme, insa .. Dumnezeu stie.. Si despre AUR nu v-am „vazut” scriind nimic inca, ceea ce poate insemna ca sunteti sceptic in ceea ce ei priveste, ori in privinta longevitatii lor ca partid. Personal, i-am cunoscut intamplator, la Biserica din Niculitel, Tulcea, unde merg duminica, si va pot spune doar ca nu am vazut pana acum, oameni politici care sa fie asa familiarizati cu Biserica, ca acestia, sigur nu toti, dar macar „capetele incoronate”, adica vice-presedintii. Cu siguranta sunt si altii, din alte partide, dar la fel a devenit un obicei printre oamenii politici, sa nu aiba cam nici o treaba, decat aparent si ocazional cu „Mama” poporului roman. O remarca doar, nu inseamna nimic, decat ce am vazut cu ochii mei si am marturisit acum, e un lucru, aparent bun…
Cateva lucruri sunt sigure insa: (1) Daca Dumnezeu va mai voi, lucrurile se vor mai amana, adica se va gasi vreo solutie „salvatoare” omeneasca, de compromis si (2) democratia si toate instrumentele ei, va ramane, in noul veac, ca o haina desueta a unei incercari doar aparente, de a institui Libertatea „fiilor lui Dumnezeu” intr-o lume a pacatului. Nu a fost menita sa functioneze, nu a fost menita sa fie ceea ce se parea a fi, si nu va functiona niciodata, din cauza a ceea ce deja mi-ati enuntat in comentariul dumneavoastra. Libertatea adevarata e numai in Dumnezeu, si nu o spun ca un asa zis „teolog”, ci ca o certitudine personala atat pentru mine cat si pentru cei ce sunt „intelepti”ti in inima lor. Nimic din ce va cladi omul, in afara chemarii primite acum 2000 de ani nu va ramane in picioare. Pe dumneavoastra nu va „suspectez” insa vad la televizor, precum si dumneavoastra, cel mai sigur, formatori de opinie si analisti politici, si vazandu-le punctul de vedere „launtric” (pe care il urmaresc dinadins) imi pare tare rau ca intr-atata s-a orbit mintea noastra incat vedem „Mantuire” in aceasta constructie deturnata a „omului vechi”, numita Democratie, desi istoric, este atat de recenta…
A fost ceva asemanator cu ce ar trebui sa fie, in cazul Marelui si singurului, cel mai stralucitor, Imperiu Bizantin, si dupa multe, extraordinar de multe lupte interne, si cel putin tot atatea, de credinta (de aici avem cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, pentru cine nu stia), dupa o incercare zdrobitoare a omului de a institui o guvernare a lui Dumnezeu pe pamant, intregul Maret Imperiu, cel mai bogat material si cultural pentru toate timpurile, a pierit in umbra istoriei, din cauza a ce ?! A moralei decazute…
Cum dar sa supravietuiasca si sa „mantuiasca” ceva politicul, ca instrument al unei forme de guvernamant care nici macar nu se mai chinuie sa instituie NIMIC de la Dumnezeu, ci doar se face ca sta pe o temelie „europeana” dobandita din mostenirea amintita de mine, dar a carei reprezentativitate politica, astazi, face tot posibilul sa o „curete” de orice „element” al Luminii generatoare originare (crestinismul) !
Poate ca o sa mai arunc un ochi pe blogul dumneavoastra, ca sa va „cercetez”, dupa cum spuneati, sa vad ce mai faceti, dar ma bucur ca am putut sa imi clarific eu insumi si sa va marturisesc ca aceasta „curatenie” o fac, de fapt, pentru adunarea mea sufleteasca, a lucrarii mele personale, iar nu din cauza subiectelor abordare de dumneavoastra. M-am lamurit de aceasta, ramane stipulat :)!
Din punctul acesta de vedere, imi dau seama ca dumneavoastra sunteti mai hotarat decat mine, ca adica la ce cal si caruta trageti, si, asadar, va doresc doar sa fie cu adevarat cu folos, iar daca nu, stiu ca sunteti pe „maini” bune, caci, desi nu va cunosc varsta, insa cunosc din scrisul si gandirea dumneavoastra ca sunteti dintre oamenii luminati de Bunul Dumnezeu, intocmai ca si cei 7000 de pe vremea Sfantului Ilie, cei pe care nu ii stia decat El !
Doamne ajuta, sanatate si spor in tot ce faceti !
E straniu ce fel de cititori exista pe blogul acesta. Judecand dupa situatia like-urilor, imi dau seama usor de profilul lor: entuziasmati de lupta sociala contra politic, cred ca 60-70%, 30-40% sunt ceva mai rezervati, mai cautatori de sensuri mai pe termen lung, insa, constat cu tristete ca si unii si altii, sunt 100% impotriva a ceea ce inseamna credinta si esenta poporului in care s-au nascut. Nu ma intereseaza nici un pic, cantitativ, cate like-uri au primit ultimele comentarii sau vreun comentariu, insa, statistic gandesc, ca desi replicile mele au fost, regretabil, kilometrice, caci au fost tirade sufletesti (adica am scris in continuu, dupa cum simteam in acel moment), totusi era cu neputinta ca vreunul sa nu citeasca macar pe diagonala tot, si sa dea un like, sau sa nu dea dislike, decat daca nu cumva ii displace total tematica discursului meu: Hristos, Nasterea Lui, obarsia divina a fiecarui om, iluzia momentului actual, si Imparatia Cerurilor, adica Vesnicia.
Daca este asa, sigur nu am ce cauta aici decat pentru acea constiinta curata si lucratoare a domnului Conte.
Imi pare rau pentru dumneavoastra, cei care ati dat dislike, caci ati fi putut macar sa scrieti motivele dislike-ului si as fi tinut seama. Cred ca asa era respectuos si cu bun simt, si este, in general.
Dar imi pare rau, ca daca cuvintelor care mie imi dau Viata in fiecare zi si clipa, dumneavoastra le-ati dat cu flit, cu asa mare usurinta, nu pot sa ma gandesc decat, cu tristete, care este setul de valori care va anima dumneavoastra fiinta, totusi, sa fie numai „trupesti”, adica ale omului de rand, care nu stie nici de unde vine, nici incotro se indreapta ?
Si o ultima remarca, o sa para dura, dar este adevarata: sunteti crestini ortodocsi, asemenea bunicilor si strabunicilor dumneavoastra, cei care ati dat dislike, la un comentariu care se sfarsea cu un tropar bisericesc de Slavire a Nasterii lui Hristos ? Pentru ca va zic sigur, stramosii acestui neam, se roseau cand auzeau numai numele Celui Preasfant, iar odraslele lor, presupunand ca asta sunteti, imi permit sa trateze lucrurile despre divinitate, ca o moda de opinie, careia pot sa-i dau dislike sau like ?
Presupunand ca veti celebra Craciunul, si nu-l urati, stiti macar ca acel tropar aducea in simtirea autentica insasi esenta sarbatorii ?
Luati seama dumneavoastra, domnilor, sa va zic, romanilor ??!, de cuvantul care spune cam asa: „De cine se va rusina de Mine, Si Eu va voi rusina de el inaintea tatalui Meu si a Sfintilor Ingeri” !. Si daca va cite, cum pot, din Scriptura, nu sunt protestant, sau neo-protestant, caci stramosii dumneavoastra considerau aceste cuvinte de capatai, erau primele pe care le invatatu, si se hraneau cu ele toata viata. Poate nu stiti asta ??! Cercetati !
Va doresc Craciun cu bucurie, dar nu fiti ca cei care Il scot din centrul sarbatorii si vietuirii pe Cel ce Viata noastra fiind, a murit pentru noi si strabunicii nostrii si toata omenirea, caci daca veti fi asa, stau si ma gandesc, dumneavoastra nici romani nu sunteti ? Nu aveti bunici, strabunici, pe pamantul acesta ? Probabil ca nu aveti… Si daca nu aveti, poate e bine sa vi-i faceti bunici si strabunici pe cei ce au vietuit aici, ca sa nu traiti degeaba.
Cu durere, ganduri mai bune, tuturor !
@Cosmin P
… mă uimiți… ori fac o cofuzie, ori parcă aveați tangențe cu IT&C…
Indiferent de cele de mai sus, în fereastra de browser, tastati simultan . Se va deschide consola de dezvoltator web.În funcție de browser, în Firefox , în storage, în Chrome, în application, găsiți secțiunea cookies. În cazul nostru cookie-ul PHPSESSID,clic pe butonul din dreapta al mouselui, selectați Delete All From http://www.conteledesaintgermain.ro după fiecare vot, se șterge memory cache-ul asociat tab-ului din browser . Astfel, veti putea acorda voturi multiple. Procesul poate fi automatzat … este un vizitator al acestui site, puradel al staborului din pădure ce face ghidușia asta utilizând o tastatura de gaming ce permite macrouri asignate tastei.
Din motive de securitate, anumite carctere din comentariul anterior nu au apărut.
Astfel erata, Indiferent de cele de mai sus, în fereastra de browser, tastati simultan tastele „ctrl”,”shift” și „i”.
@Cosmin Popescu,
Cum îți permiți tu, viitor preot, să judeci pe alții?: „constat cu tristețe că și unii și alții (e vorba de cititorii acestui blog) sunt 100% împotriva a ceea ce înseamnă credința și esența poporului în care s-au născut.” În zadar știi ce zice Sf. Teofan Zăvorâtul:” Nu judeca, ca să nu fii judecat!”. Păi dacă tu, evlaviosul, păcătuiești, ce mă mai împiedică pe mine, prea puțin cucernicul, să fac același lucru?
Prin urmare, constat la rândul meu că deși răspunsul Contelui a fost suficient de evaziv (tactul gazdei noastre, când vrea, e fără cusur) ai purces, totuși, la un periat inadecvat, zic eu, în ceea ce-l privește:
– Domnul Conte a înțeles exact ce am spus…dumnealui a confirmat că știe foarte bine despre ce am vorbit, despre Taina care…Măcar că am înțeles (domnule Conte) că știați la ce mă refer…
– Vă admir înțelepciunea cu care vă vedeți de cale…cunosc din scrisul și gândirea dumneavoastră că sunteți dintre oamenii luminați de Bunul Dumnezeu…
– nu am ce căuta aici decât pentru acea conștiință curată și lucrătoare a domnului Conte.
……………………….
Ca viitor preot, la început de drum, stăpânirea acestei arte, a periajului, e suficientă. Nu mă îndoiesc că, în timp, veți dobândi și alte competențe: ridicarea de osanale și în cele din urmă arta supremă a pupatului de cururi, toate menite să vă asigure o ascensiune rapidă în ierarhie.
Doamne ajută și mult spor!
Domnule @Nucu Neagu,observ ca dumneavoastra credeti ca ma cunoasteti destul de bine.
Spor la cunoscut oamenii in felul in care o faceti!
Dar daca vreti sa ma cunoasteti cu adevarat, fara etichete spontane, pusa pentru interpretarea „undelor electromagnetice”, va invit la Tulcea, imi puteti scrie pe email.
Ps. In ciuda a cele pe care le-ati afirmat despre mine, prin ricoseu pentru resentimentele pe care le nutriti, evident, catre Conte, eu va zic doar ca am scris, cele ce am crezut si simtit la momentul scrierii, motivul pentru care, s-a inventat rubrica de comentarii.
Vorbeai de Judecat, si ai facut acelasi lucru, asa picam fiecare in groapa sapata de noi.
Nu-ti mai doresc nimic de bine, verbal, ci poate doar in taina, ca ai sa interpretezi (iarasi) gresit, gandurile de bine.
Pentru domnul
@Nucu Neagu
Ps. Nu Sfantul Teofan Zavoratul spune „nu judeca, ca sa nu fii judecat”, ci Altcineva. Sfantul, ca toti ceilalti, au reiterat ce a spus Hristos, Insusi Dumnezeu.
Spor la aplicarea personala a acestui Cuvant, caci tot Acela a mai spus „uita-te la barna din ochii tai si lasa paiul din ochiul fratelui tau”.
@Cosmin Popescu,
Mă bucur să am un coleg pe blogul Contelui care chiar studiază teologie (aveți dreptate: evanghelia după Matei, capitolul 7).
Mai am un motiv de bucurie. Daca n-ați dat bir cu fugiții până acum, nici c-o s-o mai faceți. Asta este casa Contelui, locul în care lucrurilor li se spune pe nume.
S-auzim de bine!
Pentru @unu si nu numai:https://www.stiripesurse.ro/unde-esti-camarade_2106195.html
@N.N.
Ți-am dat dublul voturilor negative,în voturi pozitive, 26 de thumbs up (acum când scriu), pentru citarea articolului domnului Alexandru Petria.
Ai enervat tovarăți de drum prea lung, ești consecvent, iar în materie de onorabilitate, aici cel putin, nu ai făcut compromisuri, fie și de uneori te-ai precipitat din ignoranță.
A fost ignoranță candidă.
Orice-nceput se vrea fecund,risipei se deda Florarul…
@wtf,
Posibil să ai dreptate. Sunt prea coclit să mă mai schimb. Și de-aș putea, ar însemna să renunț la ceea ce mă face recognoscibil.
Locuim casa Contelui, chibițând, tâmplă fierbinte lângă tâmplă, visând păduri ce ar putea să fie și niciodată nu vor fi.
Pentru
@wtf
Da,poate am gresit cu aprecierea colectiva pe care am facut-o, stiu ce spuneti, eu insumi am terminat de curand, un APzi JScript pentru automatizat orice poate face manual, omul.
Daca este asa, ma gandesc ca acel program de calculator face selectii pe ce comentarii sa comenteze pozitiv si pe care negativ, lucru care e putin mai delicat, algoritmic, dar tehnologia exista sau poate fi implementata.
Dar o fii cum spuneti dumneavoastra, nu zic nu. Cam mult interes tehnic pentru blogul unui patriot anonim..
Sanatate.
@Adrian Cristescu
Cam are dreptate Nucu Neagu. Chestia asta „și cu cine votăm” seamănă teribil cu dilema „cetățeanului turmentat”.
Să sintetizăm:
1. Avem cu cine vota ca să facem din rahat bici?
Răspuns : nu prea, deci nu contează cu cine votăm.
2. Poate să stea țara neguvernată?
Răspuns : nu, deci trebuie să votăm cu cineva.
3. Vorba lui @unu:”ei nu stiu că sunt ticăloși ? Noi știm că ei fură , ei știu că noi știm că fură , noi știm că ei știu că noi știm că fură .”
Răspuns : clar că știu toți ce e de știut.
4. Le pasă lor de noi, indiferent pe cine votăm?
Răspuns : categoric nu.
5. Pot fi ei convinși, de bună voie, să nu mai facă ce fac, indiferent cine sunt” ei”, aleșii?
Răspuns : nu
6. Pot fi ei constrânși să nu mai facă ceea ce fac, pe principiul unde nu-i convingere e constrângere ?
Răspuns : da. Se practică zi de zi chiar de ei. Ex. „dacă nu ești convins să nu încalci regulile de circulație poliția te constrânge cu amenzi”, „dacă nu ești convins să te vaccinezi, ești constrâns cu restricții” șamd.
7. Cine poate impune constrângerea?
Răspuns : ți-a răspuns @unu: strada. Vremea convingerilor a trecut de mult. Opinia publică puternică, exprimată solidar, îi poate convinge să-și asume responsabilități. Asta e singura frică a politicienilor, mai mare decât frica de păpușarii (interni sau externi) sau interesele care-i manevrează. Problema este că noi avem politicieni, nu oameni politici.
A fi politician la putere în România a echivalat cu o funcție pentru binele personal, în timp ce a fi om politic într-o țară dezvoltată înseamnă în primul rând să administrezi bunurile publice în interesul cetățenilor.
„Frica” de opinia străzii, mă repet, exprimată solidar, nu „unul hăis și altul cea” este extrem de puternică. Din păcate de cele mai multe ori, opinia străzii e deturnată și târâtă în derizoriu, tot de ei, dovadă că se tem. Rezultă că unitatea lor, dictată de interese, e mai puternică decât unitatea noastră, dictată de nevoi.
Concluzie generală: nu cu cine votăm este întrebarea esențială ci cum realizăm solidaritatea necesară să impunem ca cei cu care votăm să facă ce trebuie (contrar intereselor lor personale).
@excelsior-21.11.-
Corect sintetizat ceea ce cam stim si repetam de mult pe-aici. Totusi, astept, tot cam de mult, si raspuns la intrebarea pe care-am crezut c-am exprimat-o destul de clar: „…vom da jos presedintele si guvernul, armata e cu noi, serviciile “e ” si ele cu noi; si? Mai e si ziua de maine si, ce sa vezi, apare deus ex machina, Ion Iliescu! Renaste FSN 2.0- al nostru, al “tutulol”-, primim scrisori de felicitare de la UE si US; si?”. Adica, astept raspunsul la „si”! Adica, mai departe, cam ce vom face „Noi, strada” fara partide, fara politicieni, fara presh…. Ne asumam noi „strada” guvernarea, legiferarea, etc.? Si daca DA, care „strada”? M-ar bucura mai multa concretete in eventualul raspuns.
@Adrian Cristescu
Pai mai concret de atat nu stiu cum sa spun.
Nu am spus sa dizolvam partidele, sa stam fara presedinte etc. Iese cine iese la alegeri, n-are importanta cine, ca de promit promit frumos toti, dar dupa ce iese careva si la partide si la presedinte, presiunea strazii – solidara – sa-i constranga sa raspunda pentru ce au promis si nu au realizat.
Deci, inca odata, nu este important cine iese, important este cum realizam solidaritatea, cum impacam societatea civila, divizata peste masura.
In asta a constat intotdeauna puterea lor, in divizarea societatii.
Mingea e la noi in teren, nu la ei.
Vremea telenovelelor de genul asta a trecut. Chiar credeti ca politicienii se sinchisesc de genul asta de postari ? Ei nu stiu ca sunt ticalosi ? Noi stim ca ei ca fura, ei stiu ca noi stim ca fura, noi stim ca ei stiu ca noi stim ca fura.
Asta nu se rezolva decat iesind masiv in strada si de schimbat sistemul din temelii. Nu paride intre ele, nu politicieni cu alti politicieni. Fiecare zi care trece e in favoarea globalismului transumanist. Nu mai este timp de gargara ieftina.
Un om iesit la proteste valoreaza cat 100 de conti de sainti germani ! ( sic )
Prin parlament si prin alte institutii publice ( politie, jandarmerie, etc …) mai sunt si acum o mana de oameni care se opun dar ei nu pot sa faca nimic daca nu au sustinere din strada.
Restul… Dumnezeu cu mila !
@unu.-21.11. 13.58 & 15.29.”Asta nu se rezolva decat iesind masiv in strada si de schimbat sistemul din temelii. Nu paride intre ele, nu politicieni cu alti politicieni”. Daca depasim patetismul indemnului, cam cum iti imaginezi continuarea: fara partide, fara politicieni…,atunci cu ce si cu cine? Tu, eu, alti cativa revoltati de p-aici ( pe Conte nu-l luam, il lasam cu telenovelele si gargara lui), si muuuulti cetateni vom iesi pe strada, vom da jos presedintele si guvernul, armata e cu noi, serviciile „e ” si ele cu noi; si? Mai e si ziua de maine si, ce sa vezi, apare deus ex machina, Ion Iliescu! Renaste FSN 2.0- al nostru, al „tutulol”-, primim scrisori de felicitare de la UE si US; si?
@unu,
Adevăr grăiești!
Dar românul iese în stradă doar dacă se lasă cu vărsare de sânge nevinovat sau dacă cuțitul ajunge la os. Sistemul a învățat cum să evite vărsarea de sânge iar cuțitul abia dacă a mușcat carnea, rezistența la durere a românului fiind proverbială.
Ar mai fi șansa mânatului de la spate, dar cine s-o facă? Analiștii neamului? N-ai să vezi.
Să ne rugăm, deci, Domnului ca ieșirile în stradă ale vecinilor să producă o schimbare majoră/profundă de care, într-un final, să beneficiem și noi.
@unu- 20.11.
1. Nu cred ca CdSG ar trebui „luat de guler”, nefiind- ba chiar din contra- dintre cei ce exclud „strainii” si „serviciile” din jocurile politice; si marturie stau atatea postari ale sale. Uneori, poti aprecia jocul unei echipe, chiar daca intuiesti ca meciul poate fi „trantit”.
2. „… inca mai crede si in sistemul de vot.”. Dincolo de lozinca „vot liber, democratic” eu cred ca si posibilitatea de influentare a lui din afara e limitata. Cand optiunea de vot e masiva, rezultatul e greu de „manarit” ( vezi alegerile din 2016 si 2020 de la noi, cele din Ungaria, Polonia, etc.- referindu-ma doar la tarile vulnerabile din est). Cand diferenta e mica, pot apare peste noapte, din joben, basesti redivivus, clotilzi, guverne din coalitii contra naturii, etc.
3. Pai, cand CdSG spune: hastagisti „spontani”, mai te-ndoiesti de sensul „…”?
4. Numai ca,la intrebarea ta : „Mai are cineva vreun dubiu ?”, eu mai am; in sensul ca si „corporatiile”, nu cred c-au iesit ele chiar de capul lor in strada ci, ascultatoare fiind de/ impletindu-si interesele cu…. „serviciile” grijulii cu starea natiunii.
5. „Adevaratul cancer al planetei sunt corporatiile”. Nu stiu daca e vorba de „cancer”, dar sigur in mana lor e puterea economica mmondiala. Doar ca, la nivel national, ne conduc prin reprezentantii lor, adica politicienii din UE si US
( cei din China stand in pole-position. Inca). Ei ne dau indicatii, ne viziteaza cand e cazul, ne pun tinichele( uneori chiar mainile- eufemistic vorbind)) pe piept.
Concluzia este : ieșiți în stradă !!! Vremea gargarei ieftine a trecut !
@Nucu Neagu-20.11. „Cristescule, Te lamentezi ca o fată mare care n-a aflat că sula (Sulla) n-are treabă cu prefectura.Cum adică n-ai primit răspuns? Ia de te uită la comentariile aferente articolului anterior.” Etc, etc.
1.Pai, ma uitai si iote ce gasii:
„Cred că avem de ales între două soluții:
1. fie votăm, la următoarele alegeri, un partid/oameni care n-au mai fost la butoane (AUR-dintre partidele parlamentare/Partidul Verde-dintre cele neparlamentare. Astea, ca exemplu)
2. fie boicotăm votul.”
Intrucat ” a boicota votul” nu-nseamna „a vota”, ramasei s-aleg dintr-o singura solutie (sic). Pentru care iti multumesc, da’nu. Pentru ca n-ai inteles,incerc sa-ti explic: eu m-am adresat celor care, dupa ce balacaresc toate partidele, se trezesc in fata necesitatii formarii unui guvern care, ce sa vezi, trebuie construit tot de catre aceste partide.
2. Si mie mi s-a parut, referitor la ce ai postat, ca chiar n-are nici o legatura generalul roman cu institutia respectiva. Un fel de „nuca-n perete”.
3. Incearca, totusi, sa te maturizezi. Mishtourile de clasele primare nu-si prea gasesc locul pe-aici. Slava Domnului, sunt atatea siteuri in care sa faci furori cu ele.
Adrian Cristescu,
Soluția 2. nu te îndeamnă să îmbrățișezi soluția 1. Asta doar dacă nu te mănâncă în fund din exces de simț civic de nu-ți poți potoli mâncărimea până nu votezi un pic. Civismul exacerbat de care, se vede de la o poștă, că dai dovadă este consecința unei maturizări precoce. O astfel de stare am mai întâlnit-o la indivizii care au luat în serios cravata roșie de pionier.
@Nucu Neagu-21.11.-
1. Incearca cu „tertium non datur”: din două judecăţi contradictorii una e neapărat adevărată, fiindcă a treia posibilitate nu există” . Poate intelegi acum ce-am spus.
2.” Civismul exacerbat de care, se vede de la o poștă…bla, bla” Ia explica-mi tu care sunt gradele de comparatie ale civismului si la care crezi c-ar trebui sa ma opresc, pentru a corespunde exigentelor tale
3. Mi-am „luat în serios cravata roșie de pionier’.Ca s-o primesc a fost obligatoriu sa invat si mishtourile pe care le practici tu pe-aici.
Cdsg ar trebui luat de guler si intrebat : „Pentru cine lucrezi, ma musiu ?”
Cdsg inca mai crede in partide. Inca mai prosteste lumea cu asa-size jocuri politice la nivel national. Nici acum nu a aflat ca Romania este in totalitate la mana strainilor. ( parca o face intentionat ca sa abata atentia de la alte probleme grave prin care trecem – cel putin eu asa am impresia la toate postarile lui ). Probabil ca inca mai crede si in sistemul de vot.
Ce intrebare aberanta mai e si asta : „Unde sunt cei cinci sute de mii de haştagişti “spontani” care, pe 10 august 2018, umpleau Piaţa Victoriei” ? Nu a aflat nici acum ca „hastagii „spontani”” e armata mobilizata de corporatii ? Mai are cineva vreun dubiu ?
Mai are cineva vreun dubiu ca aceste derapaje are politicienilor sunt controlate total de starini si au scopul de a abate atentia populatiei de la statutul de colonie in care a ajuns Romania. Populatia trebuie sa credeada ca aceasta stare critica in care s-a ajuns are ca vinovati doar politicieni romani si alaturi de ei poporul roman care i-a votat prin sistem „democratic”.
Adevaratul cancer al planetei sunt corporatiile. Cat timp vor exista aceste structuri monstruoase, omenirea se indrepta in mare viteza catre dezastru.
@unu,
Cum adică pentru cine lucrează? Contele, asemeni „marilor analiști ai neamului” lucrează pentru sine.
Și Contele, și ceilalți analiști ai neamului știu/pricep care este realitatea, dar ce interes ar avea să transforme ciorba lungă, pe care o reîncălzesc mereu, într-un lapte care, iuțindu-i focul, ar putea da în clocot, inundând aragazul. Cu alte cuvinte, toți aceștia și-au clădit în timp un sistem de relații și un statut mestecând convenabil o ciorbă lungă. Au ajuns să fie mulțumiți de reputația pe care au dobândit-o, au ajuns să se complacă în postura de influenceri care au tot timpul ceva de mestecat, chit că e vorba mereu de aceeași ciorbă lungă, reîncălzită.
Să presupunem că analiștii neamului ar schimba, brusc, macazul. Să presupunem că aceștia ar putea influența întratât de puternic lucrurile încât ciorba să se transforme într-un lapte care dă pe-afară, aici, în România. O asemenea mișcare ar putea induce vreo schimbare la nivel continental sau măcar regional? Mă tem că nu. Noi n-am fost niciodată generatori de val al schimbării, noi am urmat întotdeauna valul schimbării generat de alții.
În concluzie, să-i lăsăm pe analiștii noștri să facă, în continuare, joc de glezne căci speranța nu e în ei, ci în vecini și în vecinii vecinilor, în veacul vecilor. Amin.
„Dacă până şi Klaus Iohannis, cu trufia şi resentimentele lui proverbiale, s-a lăsat convins să lingă unde a scuipat (de fapt să se supună respectivului ordin), vă puteţi imagina cam ce forţă uriaşă dezvoltă la nivel de ţară preţioşii noştri oculţi cu vipuşti?!”
S-ar putea ca, de data aceasta, oculții cu vipuști sa nu fie ai noștri, ci ai altora. Interesele lor răstoarnă cu fundu-n sus o Românie a unor politicieni slugarnici, atât de la putere cât și din opoziție, care joacă de ochii lumii teatrul jalnic al negocierilor, ei știind însă dinainte care vor fi ministrii următorului guvern.
@dri -20.11. „S-ar putea ca, de data aceasta, oculții cu vipuști sa nu fie ai noștri, ci ai altora.” Mai exista indoieli? Da’ pe Basescu cine l-a „votat” peste noapte a doua oara si l-a tinut pe tron dupa referendumul de demitere? Da’ cine a avut tupeul s-aduca la guvernare in 2020 locurile 2 si 3 ( indiferent de „simpatiile” fata de locul 1?); ca doar nu KWI cu gandirea lui inceata / ceatza. Da’ cine a extras-o – ca pe o spioana deconspirata- pe Luluta cea cu dosar la SIIJ ( si cine se da de ceasul mortii pentru desfiintarea ei)? Si… si…si…? Ar fi putut exista aceste slugi penibile fara impunerea lor de catre stapanii de-afara, intru slujirea propriilor interese, sub supravegherea „vipustilor”? Si care, la randul lor, isi numesc propriile slugi, creind piramide de slugarnicie la care sa ne prosternam
@Adrian
Ai dreptate, ar fi trebuit să scriu „și de data aceasta”, nu doar „de data aceasta”.
Rroemenika – maidanul canidelor turbate
Mai trebuie de subliniat un element esențial, definitoriu asupra non-caracterului acestor fripturiști transpartinici, de sorginte fesenistă.
Care sunt „ministerele” care au rămas indecise în urma …. „negocierilor” (ha-ha-ha!)
Păi e vorba despre Ministerul CIOLANULUI și Ministerul CĂTUȘELOR.
Da!
Asta este TRISTA DAR CRUNTA REALITATE DIN KOLONIA RROMÂNIKA.
Acești scârboși ciozvârtari, ce pe sticlă grăiesc de Patrie, Virtute etc., nu sunt altceva decât niște hiene hămesite.
Niște șacali turbați. Niște coioți puși pe prăduială.
Toată această mascaradă nu este altceva decât O ÎNCĂIERARE celor mai scârboase canide carnivore: ÎNCĂIERAREA PE CIOLAN.
Hienele naziste au în colți CIOLANUL.
Vin șacalii socialiști care mârâie și scuipă la hiene să le cedeze lor CIOLANUL cel cu aroma atât de ispititoare.
Dar în încăierarea generală, de un ANIMALISM FEROCE, nu uită scârboșeniile să țină ațintiți ochii pe „vânător”. Pe cel care ar putea penaliza definitiv aceste turbate canide necrofile: JUSTIȚIA.
Cheia cătușelor e în ghearele hienelor. Dar și șacalii vor să posede cheia cătușelor.
Spectacolul este de o panoramică ferocitate: A DEADLY FIGHT, cu colții și cu ghearele, pentru CIOLAN și CĂTUȘE.
Își amintește careva cum sună și se aude o încăierare între câinii maidanezi?
Ei bine, acestea sunt „negocierile” din România.
NATO military exercises in the Black Sea nov. 2021 (sources)
I-auzi oleacă de știri capturate prin inducție electromagnetică de la un cablu rusăsc de comunicații submarine:
Cică cu ocazia manevrelor neplanificate din Marea Neagră, USS Mount Whitney dimpreună cu Fregatul Ferdinand și Fregata Maria o cam făcut-o de oaie.
Cică USS Mount Whitney o vrut să pară gentilom și i-o invitat pe toți la aniversarea lui de 51 de ani (el fiind bornat în 1970).
Cum majoritatea navelor erau puștani cu caș la gură, pe cale de consecință că erau de cart în exercițiu, singurele care n-aveau nici un rost pe-aclo, la cât de hârburi erau, o fost moșu Ferdinand și mătușa Maria, ambii trecuți binișor de 35 de ani.
Amu zice cablograma rușilor că o îmblat lerla cei trei bețivani marini din port în port și din dugheană în dugheană așa că s-o cam matafoxat binișor și nu mai vedea niciunul cu limpezime ce dracu arată busola-n habitaclu.
Unde mai pui că odată, când stăteau cei 3 adunați așa lângă un banc marin, să poștească un joint ascuns de Whitney în căptușeala caschetei, lângă ei s-o oprit un submarin nuclear rusăsc, cu toate semnele de identificare șterse, iar în loc pus un steag negru cu două butâlci încrucișate, pe care scriea în engleză: NAVY MOONSHINERS LTD.
Bineînțeles că gnidele rusăși ș-o bătut joc de petrecăreții navali și le-o lăsat ăstora, în loc de votcă Stalicinaia, o poșircă de etilen glicol folosită la ștergerea parbrizelor submarinului, amestecat cu alcool metilic ucrainesc.
Le-o luat paralele la fraieri și s-o ușchit rușii, scăpându-se pe ei de râs.
Normal că după așa calamitate de trăscău, USS Mount Witney cu prova oleacă cam apropiată de pupa Fregatei Maria o luat-o într-o direcție, să colaboreze ei oleacă așa la standarde NATO mai strânse, iar Fregatul Fedinand o luat-o în direcție opusă, să se ducă să borască oleacă și să-și mai limpezească sala cazanelor.
Mai zice cablograma marinei ruse că le-o luat câteva zile lui USS Porter și celorlalte barcazuri participante la exercițiu să-i caute, să-i găsească și să-i remorcheze la odgon pe cei 3 petrecăreți NATO cu motoarele avariate de mahmureală acută.
Asta-i ce s-a aflat din descifrarea capturilor electromagnetice, dar nu-i și musai să fie adevărat.
Gura lumii ș-a presei multe păcătoșenii mai scornește!
Mai continuăm decriptările, poate s-o încurcat careva la separarea canalelor de transmisie de-o ieșit așa năzdrăvănie navală.
Eu spun ca „se vor intoarce” nationalistii; AUR, APP, Diana ????
Fasciștii ăștia useristi sunt un rahat, au cât au acuma datorita prezentei reduse și redistribuirii.
Jegurile astea trădătoare au reușit sa enerveze pe toată lumea, au pierdut electorat amândouă partidele, și vomă galbena și voma roșie ????
Fasciștii useristi la fel, s-a lămurit lumea ce-I de capul lor pe unde au câștigat primarii (și vine iarna cju plicusor, iapa franțuzească, spionul Neamț etc) ii sfâșie lumea în max 2 luni ????
@Tux-19.11. Pai daca „Fasciștii ăștia useristi sunt un rahat,…” si, mai departe: ” au reusit sa enerveze pe toata lumea….și vomă galbena și voma roșie ????”, atunci, „eu cu cine votez, coane Fanica”? Oare nu cumva ne-om fi nascut noi, romanii, prea buni pentru toate partidele astea? Ca tot intreb, da’ nu primesc un raspuns!
Cristescule,
Te lamentezi ca o fată mare care n-a aflat că sula (Sulla) n-are treabă cu prefectura.
Cum adică n-ai primit răspuns? Ia de te uită la comentariile aferente articolului anterior și vezi răspunsul din 14 noiembrie, ora 11,55.
Plângăcioasă mică!
„CINE zice ala e!”
Continut si form,a la nivelul tau.
Ciolacu e șmecher de șmecher de șmecher …
Cu d’astia au făcut străinii ce-au vrut cu noi.
@ Sergiu-18.11. Dincolo de eventuala legislatie mai dura in US vs. „Da, sa ne traiti” din Ro., distanta -la fel de strategica fata de US, respectiv Rusia- ne face de nerefuzat in optiunea dictata.
Cîțu-mîțu – cophilu’ făcut de-o mătușă c-un hoț
prolog:
CIA-drogățelul Cîț n-are nici o vină.
El n-a făcut decât să execute ÎNTOCMAI ȘI LA TIMP PORUNCILE PĂPUȘARLOR DIN UMBRĂ.
Este nevinovat, prostanul! (din născare i se acordă prezumția de nevinovăție, când la botez l-a scăpat mă-sa-n cap pe dușumelele bisericii).
Mey, de fapt dacă stau bine să arunc o geană în catastiful basilicii unde o fost scăpătat cîțul, se pare că aparent avem parte de o adevărată minune: cîțul n-a fost adus pe lume de mama lui, ci de… mătușa lui !!!
Uimiți de asemenea paradoxală descoperire (kum adik să te nască mătușa ta?), am purces la cercetări mai avansate și l-am căutat pe milițianul sectorist de pe strada din Rm. Vâlcea unde se născuse micul cîț.
L-am găsit pe sectorist și, spre satisfacția mea, nu era chiar atât de în vârstă încât să nu-și amintească cele petrecute acum 49 de ani, la acea vreme el fiind doar un tânăr plutonier de miliție.
M-a servit pensionarul c-o chisea de dulceață (din automatism iute mi-am azvârlit ocheada la papucii din hol) dimpreună cu un pahar cu apă după care și-a început depănarea amintirilor c-o frază șoc: „cîțul este făcut de o mătușă cu un hoț!”
„Ai di pacatili meli, nu-mi ajungea sacrosanta taină a mătușii, amu m-am căpătuit și c-un hoț!” am cugetat Io* iute, căutând cu disperare, la fața fostului sectorist ceva semne de insanitate. Nimic semne de dileală, așa că am dat de dușcă paharul cu apă pe gât și am tăcut mâlc:
Zice fostul sectorist:
„- Apăi, se întâmpla prin anii 70-71. Atunci, pe strada ce o aveam în consemn, locuiau două fete bătrâne. Nu știu ce vârstă să fi avut dar erau nemăritate, trecute fiind binișor de vârsta maturității. Toată lumea le spunea „Mătușa”; „mătușa Vasilica” și „mătușa Florina”. Nu le-aș ține minte pe „mătuși” dacă într-o zi n-ar fi sosit la miliție o notă de la Securitate prin care ne informau că una din cele 2 mătuși coresponda cu un viețaș, condamnat pe viață pentru tâlhărie, viol și crimă. Le-am luat în evidența operativă și undeva pe la începutul anului 1970 viețașul a fost eliberat condiționat, după ce ispășise 25 de ani de gherlă. Surpriza mare a făcut ca viețașul să declare domiciliul și să se stabilească efectiv la cele 2 mătuși.
Nimic deosebit în patrulările de rutină până când într-una din zile, mătușa Vasilica a fost internată la maternitate. Dăduse viață unui prunc bicisnic și anemic, pe care-l botezase Florin-Vasilică.
Iarăși nimic spectaculos o perioadă bună de timp până când se petrec simultan 2 evenimente: viețașul a fost iarăși arestat, pentru tâlhărie, viol și omor calificat și fusese dus la arest.
Nevoiți fiind să cercetăm toate circumstanțele, am rămas surprinși când la domiciliul mătușilor nu o găseam decât pe mătușa Florina, dimpreună cu bebelușul acela cu mutră de alian. Mereu îi găseam acasă pe mătușa Florina și niciodată pe mătușa Vasilica. Am intrat la bănuieli, speriați ca nu cumva viețașul s-o fi căsăpit pe mătușa Vasilica. Nici un rezultat nu a dus la vreo pistă care să elucideze misterul dispariției mătușii Vasilica.
Printre alte activități specifice, am analizat și certificatul de naștere al alianului în pelinci: Tata: Viețașul; Mama: Mătușa Florina. Data nașterii 1 aprilie 1972, maternitatea Râmnicu Vâlcea.
Băi, las-o dracului de treabă! O fi ea păcăleală de 1 aprilie, dar nici așa. Fuguța la sediu să căutăm nota informativă de cu un an înainte: eu cu mâna mea, plutonier de miliție x-ulescu, scrisesem clar că mătușa Vasilica era cea care s-a internat la Maternitate.
Am extins cercetările asupra funcționarului de la primărie și asupra preotului care a oficiat botezul: ambii au declarat pe bază de jurământ că persoanele care au declarat copilul ca născut erau Hoțul și cu mătușa Florina.
În fine, cazul s-a închis din lipsă de probe sau victime, mătușa Florina, funcționarul și preotul fiind absolviți de orice vină.
Însă povestea a cam intrat în folclorul urban, inclusiv colegii de școală ai copilului luându-l de multe ori în zeflemea cu formula „cîțu-mîțu – copchilu făcut de-o mătușă cu un hoț”.
Asta este toată povestea!”
Nu m-am putut abține să-mi mai lămuresc o nedumerire:
„- Totuși, ne puteți spune ce se întâmplase cu mătușa Vasilica? A fost ucisă de viețaș?”
Fostul sectorist, mângâindu-și cu șăgălnicie barba, zâmbi și răspunse:
„- Da de unde așa grozăvie? Viețașul trăise laolaltă cu ambele mătuși. În ziua în care viețașul a fost iarăși arestat, mătușa Vasilica a căzut în depresie, și-a încredințat plodul surorii sale, și-a strâns catrafusele și a fugit din țară. Zice-se că a trecut prin Ungaria, a ajuns în Mexic și apoi în Statele Unite.”
„- Și mai știți ceva de ea?” (plusez eu iscoditor)
„- Daaa, cum să nu. După Marea Loviluție Socialistă din Decembrie a vizitat România împreună cu soțul. Acum e mare cocoană în State, are avere gârlă și este măritată cu un profesor universitar, fost rector al Universității din Iowa.”
—–
Atât e povestea. Fără morală și fără final
—–
nota autorului:
Povestea este bazată pe evenimente reale.
Când am fost acasă la sectorist, mi-a arătat declarația preotului dată în fața organelor de anchetă.
Acolo se preciza CLAR că mătușa Florina a fost cea care, atunci când i-a desfășat pruncul să i-l înmâneze preotului, acesta s-a zvârcolit, mătușa Florina l-a scăpat din mînuri iar alianul în pelinci a făcut un zgomotos „POC” în cap, direct pe dușumeaua bisericii.
De asta zicea sectoristul că preotul era sigur că cea care venise la botez fusese mătușa Florina.
@Edelweiss….
Si zici ca-i pe bune? Daca e asa, cu asa mostenire genetica, nici nu-i de mirare ca Supermanul nostru, la botez, in loc sa-si ia zborul in sus ca orice Superman care se respecta, l-a luat in jos si a franat cu capul.
Axioma 1. DUI (driving under influence) nu inseamna doar ca a condus beat. Poate fi orice altceva.
Axioma 2. Tzeapa de 6000$ nu mai e small claim (aia e doar pana in 5000$). Cu asta te califici potential la niste chestii mai adanci.
Corolar:
Axioma 1 + Axioma 2 = Te are cineva la mana?
Ca să-ți răspund la retorismul din finalul comentariului tău (foarte bine structurat și argumentat), nu pot decât să repostez ceva din august 2021 (a fost postat și pe acest site)
„Șoricelul Cîțu”
„”Experții spun că banii, ideologia, compromisul și ego-ul sunt stimulente primare pentru a spiona.”
(despre racolare)
„Este mai mult o artă decât o știință. Cauți să manipulezi cât mai bine vulnerabilitățile umane.”
„Oamenii devin spioni din mai multe motive. De-a lungul timpului, serviciile secrete au folosit acronimul MICE, unde fiecare literă reprezintă o motivație pentru a spiona. ”M” vine de la ”money”, ”I” de la ”ideologie”, ”C” de la ”compromis” sau șantaj și ”E” de la ”Ego”.
Citate din episodul 8 – ”Recrutarea spionului perfect” din serialul „Secretele spionajului” (pe Netflix).
Așadar, prin COMPROMIS se deduce metoda clasică de șantajare a unei ținte devenită vulnerabilă, astfel încât acesta să accepte să-și trădeze țara, în schimbul nedezvăluirii anumitor detalii … compromițătoare.
BANAL! CLASIC! TIPIC!
Avem premier un șoricel yankeu!”
—-
Cât despre nerespectarea în formă continuată a imperativului „Don’t drink an fly” de către șoricelul CIA, se poate analiza imaginea din parlament, cu ocazia votării moțiunii de cenzură, cu superman atingând threshold-ul dușumelei exact cu tarele freudiene ale copilăriei: direct în cap.
După cum ar veni, CIA drogățelul reiterează, în mod subconștient, episoadele traumatice dobândite într-o copilărie nefericită.
Zicălaș, îți recomand o carte , https://b-ok.xyz/book/18165725/65a32e .
Iarna va fi lungă…
Ge ni al!Antologic(forma si fond)!
Numai conteaza daca e sau nu”adevarat”.., Pisica sau pisicul mâțul sau Câțul lui Schrodinger! Onorabila gazdă, Dl profesor univ. de matematica sau alti distinsi semnatari de aici ar putea sa ne spuna/traduca in limbaj conventioanal cate ceva desprerealitati multiple.Si daca nu au timp , o vedem pe p…ielea noastra, EMPIRIC(inginereste, sorry ca m-am bagat in seama) .
Poate nu am ajuns inca in post umanism, dar in postrealitate, da!!
Hehe, hehe, hehe.
Mai degraba suna a „Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei”.
J’ai la même opinion, mon cher comte. Jusqu’à la nausée.
Mutankhamon / 6 piramide a coborât milităria din pod (în persoana unui general în rezervă ) și i-a adus la numitorul comun pe cei doi ideologi de stânga /dreapta, în colțul roșu tovarășul Măricel Ciolanu și în colțul galben capitalistul de renume internațional (de fapt căutat internațional pentru o țeapă de 6000 $) DUI/Superman.
Cine zicea că Mutankhamon 6 piramide stă ca Sfinxul, atât degeaba cât și fără rost?
@Edelweiss – Ivory Tower Speaker in the Desert – noiembrie 18th, 2021.
Pe rand, pentru o mai buna pricepere:
1. „…sincer să fiu mise rupe-n paișpe, cu entuziasm proletar, despre darea de seamă pesedistă, prezentată la al Ț+1-lea Congres”. ” Tomnai” ce precizasem, pentru cei ca tine, ca majoritatea datelor sunt din INS. Altfel, felicitari ca mai are ce…
2.Comentariul meu vine la o formulare a ta („…sărmana Românie a fost condamnată la încă 3 ani de stagnare și involuție, la încă 3 ani de arest la domiciliu).Sau nu mai esti sigur ca tu l-ai scris?
2. N-am comentat chestia de-i zici „Ideea structurală ce a stat la baza comentariului inițial” neinteresandu-ma. Da ‘ daca insisti, vezi cam cum s-a aliat Churchill ( cel mai declarat dusman al comunismului bolsevic) cu Stalin, impotriva lui Hitler – apreciat ca fiind raul cel mai mare la acel moment.
3. „…să citești mai atent spusele mele: „Și când te gândești cât de lesnicioasă devenise suspendarea Plăvannului…”. Oooo, da stii ce’atent le-am citit? Aproape ca le-am invatat pe de rost! Chiar nu-nteleg cum de nu le-a trecut asa idee geniala prin cap! Poate le oferi tu ceva consultanta „partidulețul(ui) ciolănarzilor pesediști”, ca nu-i frumos sa-ti tii ideile doar pentru tine.
4. Cat despre „Tovarășee cristescu”, cred ca tot tie- da’parca aveai alt nume conspirativ si era cu ceva timp in urma- ti-am spus ca cu „tovarase”( da cu un singur „e”) ne apelam doar cei ce- am platit cotizatia la organizatia de baza. Cat despre litera mare la nume, nu cred ca mai e cazul sa insist! Altfel, umor cat cuprinde!
A bientot, cu noi texte vesele de calitate; si nu te preocupa excesiv de gramatica, nu merita!
@ Sergiu 18.11.- Absolut de acord; si cu „…cel de-acum”.Dar preopinentul vaita Romania din ultimii 3 ani ai PSD, la care m-am si referit.
Marea problemă a romanilor este că, deși pot sta de vorbă, nu pot dialoga.
Poate asa va lamuriti si dumneavoastra, ca totusi, amagirea si jocurile politice, pot foarte bine sa fie,… fara fund.
Pana atunci, cum spune americanul „enjoy the show” sau „calatorie sprancenata spre abis”, pe fondul visatoriei complete, nu numai a dumneavoastra, a multora dintre noi.
Ne amagim…crezand ca citim povestile lui Pacala si ca poporul iese biruitor prin ras si prin detasare. Realitatea, de doi ani deja, arata altfel si s-a schimbat implacabil (si nu o spun decat ca indirect din cauza lui covid). Ce a mai fost nu o sa mai fie, chiar daca se vrea sau se crede ca mai poate fi… Capitolul s-a incheiat, am intrat intr-o alta era, pur si simplu, desi ne incapatanam sa credem ca suntem tot in cea veche… Nimic din ce era valabil in trecut nu mai e valabil acum.
Va doresc luminare sa vedeti ca lucrurile realității au depasit mult sfera politicului si a ramane in ea, e insasi o amagire.
Contele si comentatorii lui arata ca nu suntem deloc prosti, ci confirma spusele lui Miron Costin de acum… ha, haaa mult timp: „Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”. Acestea sunt vremurile pe care le traim…
https://www.agorapress.ro/capusele-liberale-care-vand-istoria-pe-galbeni-fratii-muraru-platiti-regeste-de-statul-roman-sa-cante-orbeste-in-struna-interesului-strain/
https://trenduri.blogspot.com/2021/11/intoarcerea-in-timp.html
;Aceiași câini care au jefuit țara pretinzând, pe rând, că sunt „ăia buni”, acum s-au pus împreună la masă pentru a jefui împreună și tovărășește ce-a mai rămas de furat. Cu această alianță s-a închis cercul și ne-am întors cu treizeci de ani în urmă, atunci când țara era condusă de Partidul Comunist Român. Iată-ne înapoi la partidul unic. Politicienii fac jafurile lor mărunte în timp ce păpușarii din spate îi pun să dea jaful cel mare asupra noastră.”
„pupat toti piata independentei”..am zis-o si eu… dupa o saptamana am primit pe what’s down un montaj cu Vasiliu Birlic Telegrame..deci o gandim multi
dar Nemuritor tot Nea’ Iancu ramane…probabil [doar] asa vom si ramane in istorie
Deci, culmea ironiei, toata nadejdea e la Catzu. Adica, daca nu se poate pune pe sine premier acum, Catzulica sa dinamiteze in ultima clipa tocmeala PNL cu PSD si sa ajungem apoi la anticipate.
Constat ca, de o buna bucata de vreme, ne-am specializat pe acest blog intr-o critica acerba a politicienilor romani. Contele intrand cu analizele mai in profunzime, noi, ceilalti, fiecare dupa puterile lui, i-am terfelit pe toti din toate pozitiile, exprimandu-ne -de la neincredere pana la greata- toate trairile negative posibile.Numai ca tara ar avea, cica, nevoie de guvern, iar „materia prima” din care s-ar putea realiza este trimisa de noi, in cel mai bun caz la ghena, daca nu mai rau. Aa, pai stati putin, nu e responsabilitatea noastra, cei de pe-aici; faceti-l voi, mai idiotilor, imbecililor, tampitilor, s.a.m.d…..cum bine va caracterizaram, ca de-aia va platim; oricum, abia asteptam sa-l faceti, ca oricum o sa v-o zicem noi de la obraz, cu maxima responsabilitate si competenta! Oare e cazul sa ne mandrim cu noi, intransigentii „care este”?
Problema a fost rezolvata cu 2 generații in urmă in perioafa
obsedantului deceniu, la Sighet, Pitesti, Canal.
E drept ca la polonezi nu s-a reusit nici cu Katyn ul nici cu prabusirea avionului.Probabil la ei piramida are toate nivelele in regula,deci problema nostra e mai veche.
Aroma apetisantă a CIOLANULUI este atât de ispititoare încât zăpăcește și cele mai lucide minți, nivelează orice ideologii și șterge cu buretele urmele de la botic rezultate în urma campaniilor furibunde de muire reciprocă.
Îhhhhhh! (onomatopee ce sugerează inspirația unei arome)
Aaaaahhhhh!
Dulce ca mierea este CIOLANUL Patriei!
Și ce frumos miroase!
—–
Prin atitudinea infamă a acestor scârnăvii pesediste, sărmana Românie a fost condamnată la încă 3 ani de stagnare și involuție, la încă 3 ani de arest la domiciliu.
Și când te gândești cât de lesnicioasă devenise suspendarea Plăvannului, mai că-ți vine să-ți iei câmpii, să te duci la acest SCÂRNAV MICIMAN și să-l dai cu capul de toate zidurile pe care le întâlnești în București!
——
Dacă ar fi ca acest fripturist [n.a. marcel ciolanu] să mai aibă vreo urmă de demnitate în el, ar trebui să-l ducă cu preșul pe Plăvann iar la votul din Parlament SĂ LE ORDONE ALOR LUI SĂ VOTEZE NEINVESTIREA GUVERNULUI.
Hai la ANTICIPATE, NEICUSORILOR!
Dar, este un dar…
nu poți avea nici un fel de așteptări de la aceste creaturi celenterate, fără pic de coloană vertebrală și cu o uriașă cavitate bucală de o lăcomie nemaiîntâlnită.
Melci mici și imunzi, lăsându-și dârele fetide pe firmamentul unor vremuri excepționale, cu evenimente aidoma de excepționale.
@Edelweiss – Ivory Tower Final Conclusionist – noiembrie 17th, 2021-„Prin atitudinea infamă a acestor scârnăvii pesediste, sărmana Românie a fost condamnată la încă 3 ani de stagnare și involuție, la încă 3 ani de arest la domiciliu.”
Cu riscul de a plictisi invitatii mai vechi ai Contelui, am sa reiau principalele cifre ale „sarmanei Romanii” ( sursa majoritara INS) de dupa ultimii (tot) 3 ani de guvernare a „scarnaviilor pesediste” la plecarea fortata de la guvernare (4.11.2019):
– datorie publica:360,85 mld.lei (75,7 mld.E), adica 36,5% PIB
– deficit bugetar:29,5 mld. lei (6,20 mld E), adica 2,84 % PIB
– rata inflatie: 3,8% PIB
– rata schimb: 1E= 4,755 lei.
– punct pensie:1225 in 2019(dupa 3 aniPSD) / 871,7 in 2016 (Ciolos), adica o crestere cu 60%.
– PIB 2019 = 223 mld E (dupa 3 ani PSD) / PIB 2016( Ciolos)= 170,4 mld.E), adica o crestere cu 31 %.s.a.
Plus cresterea substantiala a salariului minim, a indemnizatiilor pentru copii,pentru persoanele cu dezbilitati, etc. Chiar si, in absenta unor investitii remarcabile, realizarea a 116,5 km. autostrazi /3 ani.
Ce zici, incerci o comparatie cu cele inregistrate dupa 2 ani de guvernare a „liber-progresistilor”? Si-aici nu-i vorba de parti-pris-uri politice, ci de o minima decenta in caracterizarisi care ajuta obiectivitatea comentariilor.
Cristescule, n-o plimba pe câmpiile elizee ale deturnării atenției printr-o mișcare de poignet.
Nefiind zelot pesedist, nefiind nici membru al NSLRAP și nefiind cu nici un cent implicat / dator în economia sau societatea românească, sincer să fiu mise rupe-n paișpe, cu entuziasm proletar, despre darea de seamă pesedistă, prezentată la al Ț+1-lea Congres.
Ai dont cher & jemanfu & jemanfiș!
Ideea structurală ce a stat la baza comentariului inițial era axat pe LIPSA TOATĂ DE DEMNITATE a acestor scârnăvii ciolănarde din psd.
Realmente, mintea oricărui om sănătos la căpuț nu poate pricepe cum după ce ți s-a dat muie, muie și iar muie, din toate pozițiile de luptă (Kampfpozitionen) (din picioare, genunchi și culcat), acuma să ai o asemenea lipsă de MINIMĂ DEMNITATE încât să-ți ștergi slo_bozul de la botic cu un zâmbet tâmp pentru ca mai apoi să te pupi bot în bot cu ferventul tău MUITOR!
Cristescule, ASTA NU ESTE ATITUDINE PRINCIPIALĂ, DEMNĂ.
ESTE doar secreție salivară a unor javre fripturiste, participante la CIOLANIADA VALAHĂ.
Și în ce condiții se produce această uimitoare și incredibilă demonstrație de jegoasă umilință?
În condițiile în care partidulețul ciolănarzilor pesediști e pe un val electoral mare cât tsunami-ul de la Fukushima, parlamentarii acestui partid își pot pune liniștiți zălog mandatul, știind că după anticipate și-l vor recăpăta, bașca încă vreo câteva zeci de noi colegi.
Și în loc să-mi fi enumerat mirabilele realizări ale psd-ului în realizarea planului cincinal, ai fi putut să citești mai atent spusele mele: „Și când te gândești cât de lesnicioasă devenise suspendarea Plăvannului…”
Tovarășee cristescu, mă doar fix la doi metri în spatele curului de depășirea planului cincinal și realizarea lui în doar 4 ani jumătate.
D-le Cristescu, cu mentiunea – referitor la cele de mai sus – ca vorbim de PSD-ul dominat de Liviu Dragnea. Cel de acum…
Deziluzia si tristetea, termenii care definesc perfect starea de spirit a majoritatii oamenilor.
Deziluzia apare , de obicei, cand ti-ai pierdut increderea.In cine sa mai credem?
Tristetea profunda apare cand iti pierzi increderea in tine.
„Fex urbis ,lex orbis ! Drojdia societatii, legea lumii.” Mai poti fi increzator ?
Stradania majoritatii de trai in normalitate se transforma pe zi ce trece intr-un mare handicap.
Cei de la varf care ne conduc ne indeamna la resemnare. Oricat s-ar stradui oamenii de bine care mai exista in tara asta, nu vor putea schimba nimic pentru ca „Nimeni nu este atat de inteligent ca sa poata convinge un prost ca este prost” (La Fontaine).
Cine intelege cat de cat sistemul stie sa nu-si faca iluzii …. nici sa-si cheltuiasca fortele mai mult decat este necesar. „Pasi marunti viata lunga” de pe vremea tineretii mele… o lozinca de retinut.
Partidul Securitatii Nationale cu aripa stanga PSD , aripa dreapta PNL si ariputa tanara Uniunea Securitatii din Romania!
Domne da mai prosti ca rumanii n-am vazut !
Securistii au dus-o bine si inainte de 90 ,iar acum sunt belferi.
Au partide , guverne, justitie , presedinti si se lafaie pe banii prostilor si obiditilor!
Asta merita pentru ca s-au dupa fenta ca Bujoara dupa druga!
De 25 de ani tot securitatea voteaza!Apai , sa fie sanatosi!
Votezi pe Petrov de doua ori, pe dulap la inghesuiala !
Securitatea va vrea prosti!
aista-i o opinie
Conte, ma faceti sa rad. Baieteii astia care se vad sunt doar papusile. Romania e condusa pe „to do list” de „partenerul strategic” prin intermediul babaietilor cu umeri pe care se aude ploaia. Raman la concluzia mea ferma: Romania, singura tara de tip, rit, cum vreti s-o luati, sud-american. Deci ce povestesc astia din pesede si penele, usere si care or mai fi, e fix vrajeala pentru gugustiuci.
Ca tara – test camarazii nostri strategici ne-au procopsit cu mana wernerului si cu optiunea unor reactoare nucleare inca netestate in teren si cam nesigure (de ce doar noi cu onoarea asta? daca e asa fain, de ce nu se construiesc in nestire in US of A?!) – pentru ca, de ce nu?
https://www.world-nuclear-news.org/Articles/NuScale-SMR-planned-for-Romania?feed=feed
https://ro.usembassy.gov/u-s-romania-cooperation-on-small-modular-reactors-fact-sheet/
Energy innovationDozens of SMRs are being developed worldwide,but none have been licensed or built yet . NuScale is currently the only SMR to receive U.S. Nuclear Regulatory Commission design certification.Through this initiative, the first NuScale power module is expected be built by 2027 and the full 6-module plant is expected to be complete by 2028. This is two years before it is scheduled to be deployed in the United States.
U.S.-Romania Cooperation on Small Modular Reactors (Fact Sheet)
Main Points This announcement represents a significant breakthrough for bringing emerging nuclear technologies to bear on the climate crisis. It showcases
https://sciencebusiness.net/climate-news/news/us-build-its-first-small-modular-nuclear-reactor-romania
US to build its first small modular nuclear reactor in Romania
US presidential envoy for climate John Kerry has announced Romania will be the first country to build a next-generation nuclear power station using US-designed small modular reactor (SMR) technology
The SMR technology is as yet unproven, and the plan is being promoted as a test of its contribution to climate mitigation. The White House said Romania will be taking a “huge technological” leap in the race to secure non-fossil energy supplies in eastern Europe