Scorul acestui articol
[Total: 162 voturi. Media: 4.6]

 

Atâta vreme cât am trăit sub clopotul opac al regimului totalitar aveam impresia că lumea de la celălalt punct cardinal, opus nouă, pe care o vedeam difuz È™i idealizant prin lentilele disperării noastre, este una condusă echitabil, onest, fără abateri de la principiile morale. Ce splendid!

Acum, când printr-un miracol  clopotul s-a pulverizat, înțelegem pe pielea noastră că nu este chiar aÈ™a. Da, e altceva decât epoca CeauÈ™escu! Da, e un progres! Mai ales pentru cei cu forța de a se ține singuri pe picioare, pentru cei care au tânjit în primul rând după libertate È™i un nivel de trai occidental. Îns㔦

„¦Mai există o categorie. Nu neapărat formată din nostalgici, dar care prețuieÈ™te înaintea celor două valori amintite mai sus o a treia valoare: echitatea.

Știu, cuvântul „echitate” sună cam prăfuit. A fost atât de exploatat propagandistic de comuniÈ™ti, de limba de lemn, de apostolii egalitarismului ca principiu social fundamental, încât cei mai mulți îl percep ca un bemol. Ca o coborâre, ca un pas înapoi.

De aceea simt nevoia să adaug aici definiția la care mă gândesc când îl folosesc în acest articol:

echitate = dreptate, nepărtinire.

AÈ™a zisa lume liberă în care am intrat nu e chiar atât de liberă È™i atât de dreaptă pe cât am sperat.

Echitabilă? Nepărtinitoare?  Vedem cu consternare în aceÈ™ti din urmă ani cât de sclavi ne-au putut considera puternicii lumii È™i cât de sclavi ne consideră ei È™i în continuare.

Demonstrația de forță care calcă totul în picioare atunci când interesele acestor hegemoni o cer a început, pe față, în timpul regimului Băsescu. Și SUA È™i Germania l-au susținut 10 ani pe acest barbar negând evidențele È™i mințind fără ruÈ™ine. Mai țineți minte referendumul de demitere când emisarul SUA vorbea de o fraudă electorală de 1,5 milioane de voturi? Iar Monica Macovei prelua în Parlamentul European această uriaÈ™ă minciună fără ca nimeni din conducerea UE (primordial germană) să simuleze măcar o îndoială?

Acum, cu cazul Kovesi, primim un tratament identic. Suntem tratați de parcă nici n-am exista ca țară suverană, ca popor cu drept de a se autoguverna. Cu o astfel de echitate, de nepărtinire, eu unul nu mă pot împăca.

Demența asta cu susținerea necondiționată a Laurei Kovesi, în ciuda nulității profesionale È™i morale a acestei doamne, e greu de interpretat altfel decât ca un sindrom de politicianism totalitar,  imoral până în măduvă. Este un fel de prostituție fără perdea, în care nevoia de sex a unora È™i nevoia de profit a altora sunt mai puternice decât orice precauții È™i coduri de conservare a higienei È™i a minimei decențe.

S-au aÈ™ezat ca în vitrinele din Copenhaga, cu reflectoarele pe ei È™i fără să tragă draperiile, dar nu ca să stimuleze simțurile ci ca să copuleze în direct.

Oricât ai fi de pasional în opțiunea ta politică trebuie să constați si să accepți (dacă ai un minim de gândire liberă) că această doamnă Kovesi se bucură din partea susținătorilor ei occidentali de un tratament fetiÈ™izant, de-a dreptul delirant. Există o sincronizare comportamentală în reacțiile lor de a o promova, în refuzul lor de a vedea realități oribile la care a contribuit, de parcă toți ar fi sub bagheta unui dirijor cu electrozi, convertit la magia neagră.

SUA È™i Germania sunt în plin război război politico – economic dar, în ceea ce o priveÈ™te pe Laura Kovesi, par a împărtăÈ™i o vrajă unificatoare, aproape mistică.

Să fie, pentru ele, miza eliberării României de sub jugul pesedist atât de importantă încât să-È™i ridice poalele în cap până la a li se vedea disgrațioasele varice morale È™i găoÈ™enia discursului lor propagandistic despre justiție, drepturile omului È™i echitate? Nici vorbă!

La mijloc trebuie să fie altceva, de o cu totul altă natură. În esență: interese egoiste, nu principii generoase.

Am mai multe bănuieli privind explicația acestei neobiÈ™nuit de explicite pornografii politice la care se pretează națiuni aÈ™a zise reper pentru a susține cu atâta frenezie un NIMENI. Una însă este pentru mine  preponderentă în acest moment.

Cred azi din ce in ce mai mult, văzând circul international cu selectarea È™efului procurorilor europeni,   că o afirmație mai veche a lui Sebastian Ghiță care, în ciuda gravității ei, a fost trecută rapid în uitare, are uriaÈ™e È™anse de a fi adevărată: fapțul că Laura Kovesi ar avea cetățenie americană.

Dacă acest lucru este adevărat, avem o explicație mai mult decât convingătoare a motivului pentru care SUA o protejează. AÈ™a fac americanii cu orice cetățean al lor. Mai ales cu unul care le-a slujit interesele geo-strategice atâția ani.

Germania o susține pe Laura Kovesi din alte motive. Nu cred că doamna Kovesi are È™i cetățenie germană (ceea ce, însă, la limită, n-ar fi exclus), dar este evident că are profilul profesional È™i moral agreat de Germania. A demonstrat-o prin distrugerea industriei româneÈ™ti, prin îngroparea dosarului EADS È™i prin epurările politice la ordin care au limitat hegemonia PSD la cote mai uÈ™or controlabile.

Mințile lucide din România s-au inflamat peste măsură în fața acestui uriaÈ™  abuz, pus la cale în interiorul dar mai ales în exteriorul țării, de a o impune prin manevre de È™uți pe Laura Kovesi în postul de procuror È™ef european.

Și eu am doza mea de indignare, însă reuÈ™esc să o domolesc relativ uÈ™or gândindu-mă la câteva speranțe pentru viitor:

  1. Judecarea Laurei Kovesi în România va continua. Mi se pare foarte posibil ca până la sfârÈ™itul acestui an să se pronunțe chiar o sentință definitivă. Ce efect va avea o foarte probabilă condamnare a domniei sale asupra alegerilor prezidențiale? Vă las să deduceți singuri;
  2. Parchetul European va deveni operational la sfârÈ™itul anului 2020. Să admitem că Laura Kovesi va fi impusă în următoarele câteva luni la È™efia acestui parchet. Ce se va întâmpla cu poziția dânsei după apariția unei sentințe definitive de condamnare?
  3. Prostituția fără precauții, necontrolată, (cum este cea la care se pretează în aceste zile, fără scrupule, susținătorii doamnei Kovesi) generează aproape fără excepții boli venerice. Bolile venerice se manifestă, după caz, prin scurgeri È™i erupții. Deocamdată constatăm apariția È™i intensificarea scurgerilor. Scurgeri extrem de periculoase, de tot felul: denunțuri, filmulețe, documente scrise, mărturii susținute de probe dintre cele mai solide. Deci boala există! Rămâne să ne spună instanțele de judecată È™i cât de gravă este!

Tot acest circ cu numirea Laurei Kovesi într-o demnitate europeană va trece. Într-o formă sau alta. Hai să luăm deznodământul cel mai nedrept, să zicem că pentru următorii ani doamna Kovesi va primi imunitate È™i nu va putea fi pedepsită în cazul unei foarte probabile condamnări în țară. Nu aceasta este miza principală. Sigur, este o miză importantă, mai ales pentru cei ale căror vieți au fost distruse de abuzurile acestei persoane, dar nu este miza cea mai importantă.

Miza cea mai importantă este însănătoÈ™irea sistemului nostru judiciar, extirparea cancerului care a umplut de metastaze justiția din România. Dacă această operație va reuÈ™i, dacă judecătorii marilor instanțe vor deveni cu adevărat liberi È™i nu vor mai putea fi È™antajați de procurori sau de serviciile secrete, atunci vom putea afirma cu certitudine că războiul pe care îl purtăm în aceste zile va fi fost câÈ™tigat.

După aceea (sau între timp) imunitatea doamnei Kovesi se va sfârÈ™i È™i ea iar dreptatea, în ceea ce o priveÈ™te, tot se va înfăptui până la urmă.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/02/judecare-kovesi-470x500.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/02/judecare-kovesi-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeboli venerice,cetatenie americana,dosarul EADS,hegemonii lumii,imunitateproces kovesi,judecarea Kovesi,justitie independenta,kovesi procuror european,prostitutie Copenhaga,razboi SUA - Germania,SUA si Germania  Atâta vreme cât am trăit sub clopotul opac al regimului totalitar aveam impresia că lumea de la celălalt punct cardinal, opus nouă, pe care o vedeam difuz È™i idealizant prin lentilele disperării noastre, este una condusă echitabil, onest, fără abateri de la principiile morale. Ce splendid! Acum, când printr-un miracol ...Blog politic si polemic