Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(Scris pe 10 sep. 2010, ca reacție la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate)

Propagandiștii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agață ca înecații de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ține partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreționar la dispoziția cauzei lor. Când persoana respectivă își mai permite uneori să iasă, timid și provizoriu, din tranșeea sprijinului orb, reacționează violent și trivial, ca soțul complexat care, după o drojdie mare, iși znopește consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua.

Susținătorii lui Băsescu, chiar și cei inițial respectuoși și colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind amenințători, grobieni și opaci la orice critici, oricât de îndreptățite. Priviți-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuția căruia, poate, azi ar fi lăudat alt președinte: ca și cum acesta ar fi semnat cu ei un „contract” de sclavie fără clauză de răscumpărare, ca și cum, odata pupat condurul doamnei Udrea și ciuful domnului președinte, nu ar mai exista recurs pentru înlocuirea condiției de broscoi cu aceea de ființă umană liber cugetătoare.

Sunt printre cei care l-au criticat cu virulență pe M C  pentru orbirea (!!!) lui confundabilă cu oportunismul. Acum, când discursul i s-a nuanțat, îngăduind și tușe critice în zone ale realității noastre până mai ieri lustruite de respirații adulatoare, îl urmăresc cu atenție și temperată speranță. Nu-mi propun însă să îl laud. Întâi pentru că nu pot lăuda ceva ce încă oscilează între bine și rău, apoi pentru că dacă, într-adevăr, s-a deșteptat la realitate, beneficiul major al unei astfel de iluminări nu-i vine din laudele mele ci din propria recuperare.

Oricum, prețul deșteptării la realitate, dacă despre asta o fi vorba, nu e mic. Ceea ce se vede din postările pe forum e mezelic pe lângă ceea ce vor conține facturile finale lansate de fiscul atotputerniciei. Cu toate acestea, MC și Andrei Pleșu se pare că și-au asumat riscul.

Alții, precum finii degustători ai fictivului G. Liiceanu și HR Patapievici, mai așteaptă. Pentru ei, a deschide ochii mari și a-și calibra cronicile pe realitatea brutală și neconvenabilă este încă un gest exterior și vulgar. Deoarece această realitate nu-i afectează pe ei ci vulgul.

Contele de Saint GermainEditoriale  (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacție la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiștii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agață ca înecații de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ține partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat...Blog politic si polemic