Scorul acestui articol
[Total: 116 voturi. Media: 4.9]

PNL s-a definit, de-a lungul istoriei, ca un partid de lider. Ultimul său lider autentic, care a ţinut partidul unit şi respectat, a fost Crin Antonescu. Cu care s-a întâmplat ceva la un moment dat, nu se ştie exact ce (trădarea lui Ponta, machiaverlâcurile lui Băsescu, pisicile negre ale serviciilor…???), după care a devenit peste noapte din orator propagandist, din lider unealtă. Apoi s-a evaporat încet-încet în ceaţa uitării, lăsându-ni-l la schimb pe Klaus Iohannis cu statuaritatea lui de canava.

Propulsarea lui Klaus Iohannis, în doar un an de zile dintr-un obscur primar de provincie în preşedinte al PNL şi apoi, urgent, în preşedinte al României, s-a făcut cu mâna şi umărul lui Crin Antonescu, ca un fel de plată a unei datorii la cămătari. Sub presiunea termenului şi a fricii. Atunci a început decăderea modernă a PNL. Căci înscăunarea lui Klaus Iohannis nu a avut nimic meritocratic, nici democratic, cu atât mai puţin benefic pentru partid ori ţară. S-a acţionat rece, cu calendar, la ordin, ca la o lovitură de palat; iar Crin Antonescu a fost berbecele deschizător de drum.

După “abdicarea” lui Crin Antonescu (“liber consimţită” în versiunea neverosimilă a acestuia), a urmat o adevărată sarabandă de preşedinţi – surogat, o simeză de caricaturi liberale prinse în hora non-valorii, a demagogiei şi imposturii.

Vi-i mai amintiţi? Preşedinţii PNL (plini sau interimari) din iunie 2014 până în prezent? Iată-i, conform Wikipedia: Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Raluca Ţurcan, Ludovic Orban, Florin Câţu, Gheorghe Flutur, Nicolae Ciucă. Frumos octet de coarde! Planetele sistemului solar, ce mai… O alegorie cu capete de păpuşi cioplite din bostani goi!

Şi ne mai intrebăm de ce PNL a ajuns azi o stea căzătoare…?!

Uneori soarta îţi dă semne. Te avertizează. Îţi transmite că drumul e greşit şi că nu ar trebui să te complaci în prejudecata predestinării.

Alegerea lui Ludovic Orban ca preşedinte al ultimului partid istoric parlamentar a fost un astfel de avertisment. “Aţi dat-o în bară, aţi dat-o pe parodie, hamleţilor, reveniţi-vă!”

Răspunsul? Un comando de… indispensabili (ca să rămânem în vocabular de lenjerie intimă), intitulat, pe deasupra, “echipa câştigătoare”, a ţinut morţiş să ducă mai departe parodia transformând-o în farsă;  a regizat un hiper – congres, cu 5000 de delegaţi selecţionaţi pe sprânceană, cu preşedintele Iohannis în primul rând al galeriei, cu Rareş Bogdan la timpane, răcnind din toţi rărunchii “Florin Cîţu Preşedinte”, cu Ludovic Orban (şeful încă în funcţie) abandonat singur, pe un rând întreg de scaune, ca un ciumat şi cu multe alte astfel de metafore ale agoniei care defineau mai bine decât orice găina fără cap care devenise PNL.

Din deviza “prin noi înşine” care subînţelegea valoare, personalitate, viziune, spirit de iniţiativă şi, mai ales, liber arbitru, nu mai rămăsese decât un “noi” flasc, o masă de manevră abulică hipnotizată de mirajul guvernării fără îndreptăţire. Căci asta îi hipnotizase atunci pe liberali: dispreţul faţă de rezultatele alegerilor cu care preşedintele Iohannis le dăduse pe mână guvernarea. Concluzia turmei a fost clară: deci se poate şi altfel decât “prin noi înşine”. Există scurtături ale ajungerii la putere şi pentru mediocri. Atunci, aşa să fie: “Uraaa! Florin Cîţu preşedinte”!!!

Membrii” echipei câştigătoare” au considerat că pot să-i fotoşopeze găinii lor galbene, fără cap, o tărtăcuţă de aventurier orgolios şi să cosmetizeze astfel un prim – ministru tare-n clonţ şi “descurcăreţ” ca şi ei, care să le rezolve ecuaţia bunăstării personale. Astfel s-a ajuns la glorioasa alianţă de guvernare cu USR, cu tot amatorismul stupefiant şi demenţa demolatoare care au urmat.

Din 2014 PNL nu a mai avut un lider autentic. Doar improvizaţii şi caricaturi. Deşi sunt vehiculate în presă nume de personalităţi liberale cu aşa – zis potenţial, gen Ilie Bolojan, Dan Motreanu sau Robert Sighiartău, partidul se complace în cultivarea nulităţilor fudule. Probabil şi ca să nu-l eclipseze pe Klaus Iohannis. Pe o scară a nonvalorii, el ne propune cu obstinaţie, ca trepte dinspre rizibil spre grotesc, nişte comici involuntari ai politicii precum Orban, Cîţu or Rareş Bogdan.

Aceşti gargaragii, goi de măreţie dar plini de ifose şi vanităţi, defilează cu PNL-ul şi România pe buze de parcă ar fi providenţialii ţării. Când, de fapt, au avut toate şansele să demonstreze dacă au valoare şi au demonstrat exact contrariul: că sunt egolatri şi toxici.

Orgoliile unora, oportunismul şi laşitatea altora sunt însuşirile care caracterizează două treimi dintre liberalii cu carnet de partid. S-au strâns în jurul lui Klaus Iohannis crezându-l pe acesta armăsarul omnipotent din poveşti, care mănâncă jar şi face minuni şi au descoperit o mârţoagă fără vlagă care le târăşte atelajul în bălării. Au ratat programul de ţară (acela cu România educată, cu reconstrucţia pas cu pas, cu intrarea în Schengen, cu anticorupţia), ne-au pricopsit cu primari catastrofali în marile oraşe (Nicuşor Dan fiind de departe cap de listă în materie de indolenţă şi dispreţ faţă de cetăţeni) iar acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa. Se apropie rotativa, se văd la orizont alegerile şi panica le întunecă minţile.

Florin Câţu insistă compulsiv pe cartea perdantă a antipesedismului radical, muşcând cu frustrare din guvernare şi miniştri la grămadă (şi de-ai lui Ciolacu şi de-ai lui Ciucă).

Ludovic Orban, revenit la starea sa naturală de artefact (produs artificial sau accidental) liberal, îşi vede salvarea în la fel de artificialii userişti, pe care aproape îi imploră să îl accepte alături de ei, pe post de kamikaze.

Rareş Bogdan, la limita patologicului, delirează patriotard, după metoda “ţineţi-mă, că-i omor” (pe austrieci) şi, între două fanfaronade specifice pe la televiziuni fără trafic, işi mai reface moralul zdruncinat cu o evadare bahica la Nisa, Monte Carlo sau pe croazeta de la Cannes.

Ce ar fi de făcut în situaţia asta? Căci nu e bine, nu e bine deloc să existe pe dreapta un PNL compromis şi un USR scandalagiu şi demolator! Cum ar putea fi scoasă la lumină şi pusă în valoare acea treime încă acceptabilă din activul liberal cu carnet care, până acum, nici nu s-a raliat cu orgolioşii şi oportunişti dar nici nu s-a disociat tranşant de aceştia?

În trezirea acestei treimi ar fi speranţa unui echilibru care să ne ferească de căderea în extremism. Poate este deja trează, nu ştiu, nu se prea vede, dar şi în cazul în care ar fi trează tot e nevoie de un lider care să o coaguleze, care să îi dea identitate şi direcţie.

PSD pare un partid moderat în comparaţie cu ţâfnoasele AUR şi USR. Dar dacă va scăpa în câştigător detaşat al alegerilor (aşa cum se prefigurează acum, cu cca. 45% după redistribuire) nu se ştie spre ce derapaje ar putea fi tentat. S-a confirmat repetat că puterea absolută ia minţile.

Cred că, spre binele ţării, ar fi de dorit o resurecţie penelistă care să stopeze prăbuşirea actuală a partidului. Ea nu poate fi făcută decât din interior, de acea treime lucidă şi bine intenţionată (sper)  care să găsească mijloacele de a se descotorosi de orgolioşii şi găunoşii lideri actuali. Altfel…

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/02/Orban-Catu.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/02/Orban-Catu-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialecadere in sondaje,echipa castigatoare,Florin Catu,Ludovic Orban,PNL,prin noi insine,Rares BogdanPNL s-a definit, de-a lungul istoriei, ca un partid de lider. Ultimul său lider autentic, care a ţinut partidul unit şi respectat, a fost Crin Antonescu. Cu care s-a întâmplat ceva la un moment dat, nu se ştie exact ce (trădarea lui Ponta, machiaverlâcurile lui Băsescu, pisicile negre ale...Blog politic si polemic