Oaspeți pe blog: Augustin Buzura: PUNCT
Doamna doctor Roșca (@cris) ne-a îmbogățit, o vreme, blogul, cu textele domniei sale documentate, profunde și încărcate de un fior patriotic pe care depărtarea de țară îl înfrumusețează cu o aură dramatică. După aceea, poate supărată pe modul în care unii dintre noi i-am interpretat și răstălmăcit mesajele, ne-a părăsit.
Azi, spre marea mea bucurie, @cris revine cu un comentariu, de fapt cu o trimitere la un text tulburător.
Vi-l împărtășesc cu bucurie. Să fie acesta articolul cu care blogul nostru întâmpină 1 Decembrie 2015″“ Ziua Națională a României!
@cris
Conte, ca om care are idee de psihologie permiteti-mi sa spun ca daca Iohannis e captiv atunci a dezvoltat (anticipat?)o frumusete de sindrom Stockholm: s-a amorezat de cei care il tin captiv, ii mingiie pe crestet, ii protejeaza si ii promoveaza. Nu (mai)e captiv, sau nu a fost niciodata”¦
In alta ordine de idei, as vrea sa va atrag atentia dumneavoastra si celorlalti care citesc blogul la ceva ce trece neobservat in zgomotul de tinichele de acum, revista Cultura este la ultimul numar. Augustin Buzura a scris un ultim editorial de inaltimea acelui „Mandria de a fi sluga”
Augustin Buzura: PUNCT
„Trebuie să spun că nu mi-am făcut iluzii că voi reuși să tulbur liniștea și împăcarea scriitorimii române care nu are nimic de apărat sau de revendicat. Å¢ării, vândută de la firul de iarbă la stejarul secular, i-a mai rămas pe taraba democrației postdecembriste o parte din istorie, foarte scumpă pentru noi, românii, ieftină pentru cumpărători. Altfel, pe măsură ce numărul confraților noștri crește, sporește și se adâncește și liniștea. Nici o durere nu se ridică până la urechile și ochii lor. După Revoluție, s-a instalat o „žnouă ordine” în cultură și în modul de a o judeca și înțelege: alte vremuri, alt mod de a vedea locul și rostul culturii. Prioritatea o au carnetul unui anume partid, „žcopacul” politic sub care te-ai așezat și, firește, autoritatea grupului de influență la care ai aderat. Și nu e necesar un deosebit spirit de observație pentru a descoperi că practicile și metodele comunismului primitiv de după ultimul război sunt copiate întocmai, chiar dacă la alt nivel, cu tehnici mult mai perfecționate: nici un mijloc de constrângere nu a fost ocolit, prioritate având, la fel ca atunci, dosarul și turnătorii, mai crezuți ca oricând, extraordinara inventivitate a tipului infect, cum ar spune Marin Preda, fiind pusă cu adevărat în valoare. („¦)
De ce să-ți facă „žtehnocrații” programul tău, când ai avut toată puterea și șansa de a-l duce la bun sfârșit? Votul în favoarea numirii la Justiție a doamnei Cristina Guseth îl poate ajuta ca „žpoporul pesedist”, cel mai mare partid, să devină acum un oarecare partid de buzunar. Sigur este că, fără prea mari eforturi, Klaus Iohannis a reușit să realizeze într-un an ceea ce lui Traian Băsescu nu i-a reușit în zece! Are guvernul său de „žtehnocrați”, va apărea Frontul Renașterii Naționale în variantă U.E., are parlamentul său și țara sa „“ păcat că e cam mică. Oricum, se conturează un tătuc. Și asta nu știu cum e: de bine sau de rău? Vom vedea la vot. Pe vremea defunctului partid comunist se practica rotirea cadrelor. Când activistul reușea să înțeleagă obligațiile și câte ceva din tainele postului în care a fost numit, i se dădea o altă misiune. Noua clasă politică propovăduită astăzi nu pare altceva. Unde stau ascunși salvatorii? Prin diverse oengeuri băsiste? Fapt este că nimic din ceea ce ar putea contribui la ameliorarea vieții românilor nu e bun pentru FMI, Banca Mondială, etc. Teamă mi-e ca nu cumva Centenarul Marii Uniri să ne găsească mai dezbinați ca oricând și mai mult fără țară, iar pentru că mai există și asemănări, tot ca pe acele vremuri, suntem conduși de un neamț. Pe atunci existau și bărbați care aveau un proiect de țară. Din păcate, acum, domnul Iohannis a uitat să ni-l dea. Cu toate astea, cred enorm că țara va putea să renască dacă își va regăsi istoria, valorile și tradițiile. În toată nebunia acestui moment a fost un singur politician care a spus CÄ‚ NE RÄ‚TÄ‚CIM: Călin Popescu Tăriceanu. Sper ca într-un viitor apropiat să fie mai mulți: să restabilească demnitatea partidelor și locul lor real în viața României. „
Â
http://revistacultura.ro/nou/2015/11/punct/
https://www.conteledesaintgermain.ro/oaspeti-pe-blog-cris-rosca-si-augustin-buzura/29-11-2015EditorialeAugustin Buzura,Banca Mondiala,Calin Popescu Tariceanu,Centenarul Marii Uniri,Cris Rosca,Cristina Guseth,FMI,Frontul Renasterii Nationale,guvern de tehnocrati,Klaus Johannis,Marin Preda,revista Cultura,sindromul StockholmDoamna doctor Roșca (@cris) ne-a îmbogățit, o vreme, blogul, cu textele domniei sale documentate, profunde și încărcate de un fior patriotic pe care depărtarea de țară îl înfrumusețează cu o aură dramatică. După aceea, poate supărată pe modul în care unii dintre noi i-am interpretat și răstălmăcit mesajele, ne-a...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Daca tot ma invitati la vorba as spune zambind „be careful what you wish for” sau, pe romaneste, daca imi intindeti degetul schimbarii unui titlu va iau toata mana, adica profit de ocazie sa va dau ghes sa scrieti in continuare, macar din cand in cand, si la alt capitol al blogului.
Citeam ieri si imi spuneam ca ar trebui sa va rog sa continuati si capitolul Lecturi impartasite: Nu citim orice si oricand, ne pastram fiecare in turnul de fildes, sau de hartie, al preferintelor noastre intelectuale; orice intilnire cu alte perspective e un deschis de ferestre si de usi, o primenire si imbogatire a mintii. Sau poate sa incitati ceva mai des la a citi – superbe discutiile despre Breban de acum cateva luni. (nu intra in pasiunile mele literare, dumneavoastra ati deschis o usa si cand vin in Bucuresti ii voi cauta cartile). Hmmm, tocmai ii vorbeam cuiva despre Rumi „Limpezimea din centrul bobului de roua schimbă totul. (…) Ai auzit, se spune ca exista o usa care se deschide de la o minte catre cealalta, dar daca nu exista perete nu exista nici nevoia de usa sau de zavor”. Poate ca asemenea intalniri ori impartasiri sunt o invitatie la a anula ziduri, 800 de ani care s-au scurs de la cuvintele lui Rumi nu ii schimba actualitatea. In ce priveste cartile le regasesti importanta ca dialog in alt mod, la alt capat al Pamantului si timpului: Borges spune undeva „O carte este mai mult decat o structura verbala, o serie de structuri verbale; este dialogul pe care il stabileste cu cititorul sau, intonatia pe care o da vocii sale, schimbarea si imaginile durabile pe care le lasa in memoria sa. O carte nu este o fiinta izolata, este o relatie, axa a nenumarate relatii”.
Citeam articolul dumneavoastra despre Hugo privit de Llosa. Desi scris in 2012 am translatat discutia in contextul zilei si al nevoii de dialog. M-a facut sa ma gindesc la Eco in „Cum sa ne construim dusmanul”: Intrebat de un taximetrist pakistanez care sunt dusmanii Italiei, pentru ca asa ar putea el sa inteleaga cum sunt italienii, Eco se gindeste la rolul pe care il are prezenta celui diferit de tine si da o scurta istorie a felului in care se construieste imaginea dusmanului de la Cicero pana la Bush ori acele distopice minute de ura ale lui Orwell, o istorie a cliseelor care tin locul celui real altfel si nu neaparat amenintator pe care il consideram „dusman”. Felul in care ne raportam la acest altul, ca parte a diversitatii si propriei cresteri sau ca dusman demonizabil defineste unde anume ne asezam lumea. Sa intorci mereu obrazul ne aseaza poate in rai, si din partea mea acesta poate sa astepte. Sa raspunzi ochi pentru ochi si inconjurat de intuneric sa creezi clisee numite dusmani te aseaza in iad. Sa traiesti in dialog inseamna poate tocmai aceasta cale de mijloc intre rai si iad, realitatea in care crestem in masura in care un altul ne rezista (cum ar spune Exupery in Terre des homes? ” Pamantul ne invata (…) pentru ca ne rezista. Omul se descopera atunci cand se masoara cu un obstacol”). Pentru Hugo dispozitia la dialog a societatii franceze a ramas intacta dincolo de intolerantele zilei, poate pentru ca Hugo insusi a continuat dialogul – Liiceanu, Plesu, pe care ii amintiti cu tristete in articol, prezenti in „copacul politic” au incetat orice dialog si din exilul lor intr-ale politicii nu vor reveni nicicand pe pamant, se pare ca prefera cliseele si maimutele…
Uitandu-ma la comportamentul social romanesc imi spun iar si iar ca e undeva intre iadul inchipuit de Sartre in Huis Clos, – al celui pe care il privim cu dispret de calau si pe care il folosim inclusiv ca si cos pentru neputintele noastre ajunse la proportii industriale – de o parte, si acel vid relational de care vorbeste Paler (am devenit o natiune de oameni singuri), de alta parte. Intre vid si fantasme fabricate, societatea romaneasca miroase a macel, aberant ca orice macel, al comunicarii: Dialogul e inlocuit cu lesia adversitatii si lapidarilor comandate, „Infernul sunt ceilalti.”
Eco spune in concluziile acestui articol al sau ” A incerca sa-l intelegi pe „celalalt” inseamna sa distrugi cliseul, fara sa negi aceluia ori sa-i anulezi alteritatea”. Destui prefera sa traiasca inconjurati de clisee confortabil dezamagitoare si fara drept de replica: e mult mai usor sa-ti stabilesti „Gloria” prin negarea altora decit prin construirea propriei fiinte. As spune ca aceasta bucurie a delatorului, denigratorului, falsului si galagiosului moralist sunt semnul major al imposturii. Prefer asperitatile si disconfortul dialogului. Cum m-as putea supara pe ceea ce e normalitate, dialogul, eventual ma supar pentru absenta sa…. (V-am convins ca nu e vorba de suparare?)
Cum ne construim dusmanul, Umberto Eco:
„Pe de o parte, ne putem recunoaste pe noi insine numai in prezenta Altuia, si pe acest fapt se sprijina regulile de convietuire si intelegere. Dar mai degraba il gasim insuportabil pe acest Altul, pentru ca intr-o oarecare masura nu este noi. Asa ca, reducandu-l la un dusman, ne construim infernul nostru pe pamant. Atunci cand Sartre inchide trei morti, care in viata nu se cunoscusera, intr-o camera de hotel, unul dintre ei recunoaste groaznicul adevar:
‘ O sa vedeti ce simplu e. Simplu ca buna ziua. Nu exista tortura fizica, nu-i asa? Si totusi, suntem in iad. Si nu urmeaza sa mai vina nimeni. NIMENI. Vom ramane impreuna pana la capat (…) Lipseste calaul (…) Ei bine, au facut economie de personal. Asta-i tot. (…) Calaul este fiecare dintre noi pentru ceilalti doi’ ”
Romania traieste in statul minimalist libertarian (vai Doamne) analfabet, egoist, meschin si alienant. In 10 ani a invatat ca trebuie facut economie de personal si bugetari grasi: a inventat calaul voluntar, pe cel de turma, oengist; online. Chiar ma intreb daca acum un Sartre ar imagina iadul alienarii ca o pagina de facebook si nu ca o camera de hotel. Depinde de noi totusi ca o pagina de net sa fie dialog si apropiere: promit sa ma stradui sa scriu mai des.
(Scuze daca, se vede, ma poarta gandurile pe unde nu te astepti si poate aiuritor, tocmai am terminat o garda de o saptamana, iar combinatia de nesomn si gripa pe care le simt in oase sunt mult mai istovitoare impreuna decat fiecare in parte.)
@ li
Multumesc. Cartea pe care o deschid acum e Tara inventata a lui Isabel Allende. Spune ca a inceput sa scrie din cauza exilului, o data ce a traversat cordiliera Anzilor „a inceput procesul subconstient de a inventa o tara”…Ma intristeaza peste masura circul cu „diaspora”. Inainte de „dreptul la vot al diasporei” pentru care s-au inflamat, unii ipocrit, altii chiar crezand ceea ce spun, si din afara si dinauntrul tarii, ar trebui poate sa citeasca aceasta carte a lui Allende, ar deveni mai umani si mai cu picioarele pe pamant: e un exercitiu de sinceritate.
in primul rand trebuie sa-mi cer scuze ca am semnat postarea cu numele prietenei @li, careia-i imprumutasem laptopul.
cartea isabelei allende, tara mea inventata mi-a trecut pe sub nas dar am refuzat s-o citesc pentru ca tot ceea ce-mi aminteste de allende imi aminteste si de neputinta mea de a intelege istoria in momentul desfasurarii ei, pentru ca mai tarziu poate fi prea tarziu. imi aminteste allende si de proamericanismul meu juvenil(macar am o scuza eram o liceana traita in comunism) si ma deranjeaza neintelegerea atitudinii licuriciului fata de un „popor iresponsabil” care alesese un presedinte marxist. oroare pentru mine cea de atunci, era prin ’75… dar nu am inteles oroarea care s-a abatut asupra chilienilor dupa ce licuriciul si-a facut griji pentru chile. si uite cum neintelegerea istoriei se razbuna pentru ca acum licuricul isi face griji pentru noi. si tot cu ajutorul neoliberalilor. sa fie oare umor negru sau coincidenta?
am batut campii fara gratie dar caut cartea, este undeva prin biblioteca si incerc sa citesc.
bine ai revenit.
bine ai revenit cris, prezenta ta aici este o mare placere pentru mine. iti citeam postarile de doua ori. o data pe nerasuflate si mai apoi pe indelete, savurand ideile si informatiile ca pe un desert delicios.
Multumesc ca ati pus cuvintele lui Augustin Buzura atit de vizibil. Si va rog ca acesta sa fie titlul, Augustin Buzura: Punct, iar comentariul meu doar o nota de subsol.
Va multumesc pentru apreciere si pentru creditul de a va atrage atentia asupra spuselor lui Buzura; in ce ma priveste, sunt totusi doar o voce ca a altora si unul dintre cei care va viziteaza cu drag gandurile si blogul. Cu atat mai mult as prefera sa raman doar @ cris. In plus va rog tineti cont ca dintre cei doi sunt medicul mai tanar. In profesiunea aceasta senioritatea are o valoare aparte. Ii spuneam mai ieri unui prieten ca noi crestem anapoda fata de ce se considera „hip”, ca un copac cu radacinile in sus si coroana in jos: pe masura ce crestem profesional devenim radacina pe care cresc altii si nu rod, seniorii nostri nu se inlatura ca sa vina altii la moda, e ca si cum ti-ai taia radacinile din cer si tu insuti devii nedemn de a creste pe altii. Eu ma inclin in fata unui medic cu anii si experienta lui Buzura si nu se cade, dupa regulile noastre de decenta si respect demodate si care se extind si in afara profesiunii, sa imi puneti numele alaturi de al dansului darmite inainte. La fel, daca vorbim de patriotism acest cuvant poate trebuie folosit cu zgarcenia cuvenita greutatii sale: Buzura a infiintat Fundatia Culturala si Institutul Cultural Roman – care in buna traditie romaneasca i-au si fost subtilizate (ICR cu dragalasa interventie a augustului domn Plesu – se pare ca domnul Plesu are nu propensitate ci de-a dreptul o traditie in acest sens: dansul l-a indepartat si pe Dinu Giurescu de la directoratul Muzeului Taranului Roman in acelasi 2005, regret ca o minte stralucita ca a dansului nu e insotita si de o coloana vertebrala care sa o sustina) A stabilit 16 filiale ale ICR si a organizat cea mai importanta prezenta a Romaniei in Statele Unite, in 1999 la Smithsonian. Dansul este patriot, eu sunt un om oarecare care si-a luat un bolovan de rau din batatura in geamantan cand a plecat, cum ar spune Purec. Acum cu nesimtire se darama o alta creatie a sa pentru spiritul romanesc, revista Cultura, in buna consonanta neosovietoid-globalista – nu mai stiu care exeget in tehnicile de manipulare ale razboiului rece trecea distrugerea economica a cuvantului scris, a ziarului, revistei, cartii, intre metodele importante de saracire spirituala si supunere ale unui popor.
Buzura la inceputul lui 2013:
„…întrucât conduceți o prestigioasă revistă literară, „žCultura”, sub auspicii private, unul dintre cele mai impresionante exerciții gazetărești din cultura română. Cum vă descurcați?
Mă întreb în fecare săptămână dacă pot să scot următorul număr.
Ce vă neliniștește în societatea de astăzi, mărturisind că „žexistă un malaxor național de distrus reputații”, adăugând: „žScriitori fără cărți, politicieni fără ideologii au sufocat România”.
Comuniști, anticomuniști, filooccidentali și filoamericani, antisovietici și filosovietici, autonomi și independenți am ajuns materie primă pentru cel mai sinistru malaxor. Ne purtăm ca niște ființe fără trecut, fără istorie, fără cultură, de parcă am fi parașutați într-un loc necunoscut și obligați să luăm totul de la început. Cine mai vorbește azi despre cultură? Cine își mai pierde vremea cu cititul? Modernizarea se traduce printr-o neîncetată schimbare a legilor, iar interesul pentru cătușe este infinit mai mare decât cel pentru carte. Concursul nostru „žCine știe câștigă” are ca temă: „žCine este cel mai slugă dintre slugi?” Indiferent cum este: de stânga, de dreapta sau de centru. Întrebarea pe care simt nevoia să o strig aparține lui Mishima: „Cum este cu putință, oare, să vreți doar să trăiți acceptând o lume în care spiritul a murit?”. ”
Imi cer iertare ca nu am mai scris, va citesc articolele, citesc opiniile celor de aici, as spune aproape zilnic. Nu am nicio suparare, dialogul nu trebuie sa supere, opiniile contrare nu sunt nimic altceva decit mediul in care fiecare dintre noi sa ne putem organiza gandurile, argumentele si o bucurie pentru oricine doreste sa creasca. Interpretarile nu fac altceva decat sa imi atraga atentia sa reformulez si sa clarific ce spun, atunci cand se fac cu buna-credinta, dar nici nu doresc vreodata sa insist in a schimba opinia cuiva si ma retrag cand imi dau seama ca incalc libertatea altuia de a-si construi propria opinie si deranjez – deformatie profesionala probabil la fel de demodata numita discretie si a asculta. Articolele dumneavoastra incita la replici bine gandite si slefuite, asa incat meritul unor texte serioase ca raspuns va apartine implicit.
tare articolul lui Buzura, un mare patriot, este evident ca jigodiile care vor sa puna laba pe Romania(din exterior si interior) vor sa faca tabula rasa cu istoria noastra, cu identitatea noastra nationala, cu cultura noastra, intr-adevar au fost reciclate metodele comunismului primitiv, se gasesc destui slugoi jegosi pentru asta, de mult timp m-a frapat mentalitatea de slugi a unor oameni cu pretentii, care nu sunt decat mercenari demni de dispret, vad ca noul prim mnistru, care face parte dintr-o organizatie finantata de Soros, dupa ce a propus specimene de rasul lumii la unele ministere, in frunte cu justitia, se da tare la pompieri, oameni care isi risca viata sa salveze vieti, pe care incearca impreuna cu niste japite de basisti sa-i scoata vinovati de ce s-a intamplat la Colectiv, apoi a afimat ca trebuie sa mareasca salariile la bugetari, desi nu este de acord, normal doar mercenarii de la Bruxelles, numiti gresit tehnocrati, trebuie sa aiba salarii cat casa, restul romanilor nu merita (gandire de tehnocat sadea care dispretuieste munca semenilor sai), despre ce noua clasa politica vorbim, niste oengisti de doi bani, mercenari ai lui Soros??