Scorul acestui articol
[Total: 608 voturi. Media: 4.9]

 

E ca È™i cum ni s-ar servi conserve expirate, rămase de la alții, pe care noi ne grăbim să le înÈ™făcăm, indiferenți la termenul de garanție, È™i să le dăm pe gât nemestecate, alterate, putride, otrăvitoare. Fără să luăm seama la consecințe, nu neapărat imediate, dar grave, fără să înțelegem că încet – încet riscăm să fim scoÈ™i din lumea celor care contează È™i apoi să fim traÈ™i pe o linie moartă, la rebuturi.

Să zicem că, față de America, defazarea noastră s-ar putea explica, eufemistic, È™i prin rolul aranjamentului geografic nu tocmai favorizant. Dar nu explicația, oricât de îngăduitoare ar fi ea, contează aici cel mai mult, ci consecințele. Faptul că, indiferent de explicație, noi ca popor ne-am ales până la urmă cu un retard sever în ceea ce priveÈ™te ințelegerea clipei, adaptarea la prezent, învățarea din greÈ™elile trecutului, alegerea miÈ™cărilor oportune pentru țară.

În urmă cu cinci ani, o ordine politică ce părea de nezdruncinat, aceea instaurată de „žprogresiÈ™tii” democrați Barack Obama È™i Hillary Clinton È™i susținută frenetic de fanaticii internauți sorosiÈ™ti ce aproape reuÈ™iseră să substituie lumii reale lumea iluzorie a rețelelor lor de socializare, a fost pusă la pământ în doar două zile de vot frenetic. Cum? Printr-o neaÈ™teptată trezire la realitate a grosului democratic al SUA. „žProstimea americană” (numită astfel nu de mine ci de chiar elitele autohtone invinse la urne), considerată de iluzioniÈ™tii manipulării electorale prin internet un fel de masă de manevră uÈ™or de dus de nas, un fel de zaț bun doar de înfundat chiuvetele după savurarea unei cafele bune, a ieÈ™it pe durata scrutinului prezidențial din transa ce-o ținuse adormită cu minciuni frumoase È™i a zis: DESTUL!

Stupefacția  produsă de victoria lui Trump la nivelul corporatiÈ™tilor americani È™i a derivaților lor sintetici, remarcați mai ales prin lâncezeala gândirii È™i prin incapacitatea de a ieÈ™i din È™abloanele lor convenabile, a fost una bezmetică. Punga de aurolac feisbucistic din care inhalaseră netulburați o realitate pe cât de roz pe atât de contrafăcută, le era brutal smulsă de la nas È™i gură È™i se vedeau obligați să-È™i dea jos voalul de pe ochi È™i să-È™i destupe urechile pentru vocea neretuÈ™ată a poporului. Care-È™i striga încruntat dreptatea È™i puterea prin goarna, redescoperită, a adevăratei democrații americane.

Și astfel, în vreme ce americanii treceau la o nouă etapă, a revigorării rolului claselor lor vulnerabile în societate, a reîmprospătării noțiunii de democrație cu seva ei arhaică, pericleană, la noi, la BucureÈ™ti, refula sorosismul. Sorosismul impetuos È™i mistificator. Sorosismul rejectat de alegătorii noii puteri de la Washington È™i nu numai. Ce acolo era aruncat la pubelă ca vechi È™i depăÈ™it, la noi era vândut ca revoluție socio – tehnologică de vârf, un soi de emancipare retro în care principalul inamic al societății era poporul È™tirb È™i incult.

Să zicem, metaforic, că față de America ne-a ținut în urmă È™i un decalaj orar. Care s-ar fi acumulat È™i… picătura chinezească. Ani, decenii, secole de istorie nerecuperată te defazează în raport cu sinusoida normalității. Să zicem… Ca un fel de pansament pentru rana lăsată de soarele „žcare nu răsare din acelaÈ™i loc, È™i nici nu răsare acelaÈ™i soare” (Nichita Stănescu).

Dar față de țări mai apropiate geografic de noi argumentul ăsta, cu decalajul orar, nu e rizibil?

În vreme ce la Budapesta È™i la Tel Aviv George Soros era pus la zid pentru aÈ™a zisa sa „žsocietate deschisă”, de fapt o societate globalistă, care îÈ™i diluează până la limita trădării de țară identitatea, cultura È™i suveranitatea, la BucureÈ™ti înflorea miÈ™carea haÈ™tagistă. Mai mult, ea era încurajată pe față de un personaj ce beneficiase din plin de binefacerile democrației pe sprânceană È™i care acum îmbrăca geaca roÈ™ie a rebeliunii sorosiste pentru a-È™i dezbina poporul È™i a conduce discreționar È™i neconstituțional presupusa lui patrie.

În vreme ce țările treze, cu conducători responsabili, se racordau tendințelor americane ale prezentului, noi, cu retardul comportamental de care pomeneam anterior, alegeam să reconstituim la BucureÈ™ti „žprimăverile arabe” în care numai de democrație nu putuse fi vorba. HaÈ™tagiÈ™tii noÈ™tri, cu sprijinul logistic (È™i nu numai) al serviciilor secrete, instrumentau masive miÈ™cări de stradă, incitau lumea prin rețelele de socializare la nesupunere civică, îndemnau la lovitură de stat,  articulau tot mai alarmant comportamente extremiste.

Defazarea noastră în raport cu normalitatea a devenit, grație unui preÈ™edinte  arogant È™i arondat, din ce în ce mai mare È™i mai stridentă. În loc să înțelegem vremurile È™i să ne restartăm politicile de țară pornind de la imperativele prezentului, altfel zis în loc să ne potrivim ceasul națiunii după ora oficială a lumii civilizate în care pretindem că trăim, noi am ales să continuăm cu aberațiile unor vremuri eÈ™uate.

PreÈ™edintele nostru nu s-a lăsat până nu a fărâmițat È™i scos de la putere singurul partid care, cât de cât, s-a mai gândit în guvernările sale È™i la amărâții nației. Apoi s-a dus la întâlnirea cu Macron pentru a încuviința, prin muțenia lui de surogat fără voce, niÈ™te declarații anti NATO ale acestuia absolut iresponsabile. Pe de o parte Macron declară NATO în moarte cerebrală, pe de altă parte spune Poloniei, României și țărilor baltice că Rusia nu mai este inamicul NATO. Pe bune? Păi, atunci, hai să desființăm NATO, să vindem la fier vechi baza de la Deveselu È™i să ne lipsim de scutul american. Cam asta sugerează Macron, nu? Oare ăsta să fie interesul României? Iar dacă nu, unde e riposta?

Haștagiștii noștri anticomuniști tac. Și useriștii noștri anticomuniști tac. Și liberalii noștri anticomuniști tac.

De ce tac toți proeminenții noÈ™tri anticomuniÈ™ti, înghițind enormitatea lui Macron că Rusia ar fi bună pentru noi? Și că, prin ricoÈ™eu, SUA ar fi cea rea? Sau, dacă nu chiar rea, măcar inutilă?

De ce tac toți aceÈ™tia? Pentru că Iohannis tace iar ei, la grămadă, nu sunt decât o jalnică turmă obedientă.

Da, Iohannis tace! Ca un laÈ™ È™i ca un autist față de adevăratele interese ale României. Preferă să  nu-l supere pe Macron prin luarea unei poziții critice față de declarațiile acestuia  È™i  se simte foarte bine sfidând prin această atitudine zecile de mii de veste galbene care, în numele pauperilor din Franța, cer de un an de zile demisia preÈ™edintelui lor necopt politic.

Suntem defazați. Acționăm, mereu, în contratimp. În toate tările din jur, în care sunt semnalate miÈ™cări masive de stradă, treziții la luptă aparțin proletariatului autohton. Iar protestele lor sunt împotriva unor elite organizate în caste ce inventează È™i experimentează tot felul de metode de a câÈ™tiga puterea prin fentarea democrației. Doar la noi rolurile sunt inversate: revoltații sunt din tagma privilegiaților iar țintele protestelor lor sunt bătrânii, nevoiaÈ™ii È™i cei care îÈ™i permit să susțină singurul partid social al țării. Poate nu un partid perfect, dar, cu siguranță, un partid legitim, de care fiecare popor normal are nevoie.

Și acum, peste toate, alegerile din Marea Britanie.

NiÈ™te alegeri istorice È™i un popor care È™tie să se adune în momentele critice ale istoriei sale.

Iată cum, fulminant, îÈ™i începe Traian Ungureanu ultimul articol publicat în Adevărul:

„žDupă trei ani și jumătate de umilințe, alegătorii britanici au întîlnit la urne echipa care i-a declarat cireadă de proști și au zdrobit-o. Vineri dimineață, la capătul unei răfuieli pașnice și dure ca un ciclon civil, Marea Britanie și-a recîștigat poporul și și-a pierdut ideologia. Toate odoarele verbale și toate cotloanele sacre ale stîngii au fost sfărîmate. Fii și nepoți de mineri și docheri laburiști prin laptele mamei și-au suspendat genetica și au votat Partidul Conservator. În morminte: nici o răsucire. Puși în fața disprețului terminal al elitelor progresiste, părinții răsculaților de azi ar fi făcut același lucru. Cicumscripții deținute de Laburiști de la Ramses încoace au fost date Conservatorilor. Bishop Aukland, un tîrg prăpădit din nordul muncitoresc al țării, are primul deputat Conservator în 135 de ani. Milioane de proștii satului au răspuns celor ce au luat în tărbacă decizia de a scoate Marea Britanie din UE. Brexitul escrocat s-a întors și a lovit fatal.  

…

Ce s-a întîmplat pe 12 decembrie e deja prea mult pentru o zi de alegeri și un guvern nou. Boris Johnson e prim-ministru, cu o majoritate nemaintîlnită în ultimii aproape 40 de ani. Laburiștii și Democrat-Liberalii – divinizați de USR-ul nostru harnic și perspicace – zac, azvîrliți în vestiarul cu clovni ratați. Conservatorii domnesc, dar într-o calitate nouă și, pînă de curînd, neverosimilă. Fostul partid al mandarinilor reci născuți în costume impecabile e, acum, ultima speranță a clasei muncitoare.„

Rog să nu mi se mai reproÈ™eze că citez din Traian Ungureanu. Voi face asta, È™i nu doar cu domnia sa, ori de câte ori valoarea È™i forma mesajului mi se vor părea remarcabile.

Articolul pomenit mai sus trebuie citit în întregime. El exprimă mult mai bine decât aÈ™ putea-o face eu resurecția „žcirezii de proÈ™ti”, a „žproÈ™tilor satului” dintr-un regat de poveste, dominat în ultima vreme, copios, de laburiÈ™ti È™i democrat – liberali.

Suntem defazați într-o lume cinică.

Cui ar trebui să-i pese, dacă nu nouă, celor direct loviți de consecințele nefaste, de nebunia situației că niÈ™te aÈ™a zis progresiÈ™ti  (USR, PNL)  susțin servicii secrete abuzive, care se amestecă în justiție È™i o justiție abuzivă, care face poliție politică? Și, în schimb, se războiesc (tot de USR È™i PNL e vorba) cu românii simpli È™i neajutorați?

Să ne salveze din capcana apucăturilor noastre retrograde americanii, ori nemții, ori francezii, ori englezii? Doar, poate, prin puterea exemplului lor personal. Căci, altfel, de ce È™i-ar bate capul niÈ™te superputeri să ne țină pe noi la suprafață când le suntem mult mai utili înghițiți de nisipuri miÈ™cătoare până la gât?

Salvarea trebuie căutată doar în noi înÈ™ine. Normal ar fi ca de asta să se ocupe conducătorii țării. Dar nu înconjurându-se de găÈ™ti lacome È™i imorale ci luând ca punct de sprijin cetățeanul mediu, cu cel mai mare indice statistic.

Acest cetățean mediu îÈ™i impune voința mai peste tot în țările care contează pentru noi. Cum am demonstrat mai sus. Doar în România nu! Deocamdată!

În România îÈ™i impun azi voința serviciile secrete, marile corporații, reprezentanții intereselor străine. Cam cum era cu ceva ani în urmă prin țările pe care tocmai le-am dat ca exemplu.

Da, suntem defazați! Dar, atenție, defazarea asta nu înseamnă alt drum ci acelaÈ™i drum parcurs însă cu o anumită întârziere.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/12/defazaj.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/12/defazaj-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialehastagieni,Iohannis mut alegeri Marea Britanie,Macron despre NATO,pierderea suveranitatii,poporul stirb si incult,Romania defazata,societate deschisa,sorosism,Traian Ungureanu,victoria partidului conservator  E ca È™i cum ni s-ar servi conserve expirate, rămase de la alții, pe care noi ne grăbim să le înÈ™făcăm, indiferenți la termenul de garanție, È™i să le dăm pe gât nemestecate, alterate, putride, otrăvitoare. Fără să luăm seama la consecințe, nu neapărat imediate, dar grave, fără să...Blog politic si polemic