Scorul acestui articol
[Total: 106 voturi. Media: 4.8]

 

E greu să ţii pasul cu tehnologia. Avansează într-un ritm pe care noi, sclavii ciclurilor biologice, ai tradiţiilor şi prejudecăţilor, nu-l putem urma.

Cu mare grăbire ne înghite un val de remodelare planetară. Dăm bezmetici din mâini şi din picioare, doar – doar om mai apuca o gură din aerul preistoric pentru care au fost proiectaţi plămânii noştri astăzi vetuşti.

Inutilă zbatere! N-au cum să ne crească branhii într-un timp atât de scurt.

Virtualul va deveni noua realitate. O realitate contrafăcută, menită să atrofieze virtuţile omului originar. Comunicare virtuală, prieteni virtuali, plăceri virtuale, un creier într-o beţie perpetuă, într-o derută consimţită. Nu vom mai şti să scriem, să citim, să ne împerechem, să procreăm, să gândim singuri. Vom primi, ca binefacere a progresului, substitute pentru orice.

Întâi a fost apariţia reţelelor de socializare. Păreau balsamul miraculos pentru combaterea singurătăţii. Timpul a dovedit că sunt exact contrariul. Adevărate capcane de izolare totală.

Apoi s-a experimentat pandemia. Frica de contact direct. Apologia distanţării.

Ne pierdem aptitudinile de comunicare faţă în faţă. Uităm emoţia privirii directe în ochi, căldura strângerii de mână. Chipurile vii ale interlocutorilor se estompează şi încremenesc în iconuri de gheaţă. Vocile lor devin mecanice şi modulabile. Ne pierdem particularităţile care ne fac unici, ne pierdem identitatea, ne pierdem drepturile (Renate Weber – “pandemia înseamnă sfârşitul drepturilor omului”).

Societatea actuală este în disoluţie. Se face, cu brutalitate, loc pentru domnia artificialului.

Acum, mai nou, s-a trecut la un nivel superior: căştile de realitate virtuală. Oculus quest.

Au devenit cadoul cel mai la modă. Se răspândesc mai repede decât orice virus. Ţi le tragi pe cap, precum o cască de scafandru, şi te scufunzi în himere. Plonjezi în lumea pe care ţi-o proiectează ele, cu o iluzie a veridicităţii mai puternică decât orice drog.

Ce nevoie mai ai să călătoreşti, costisitor şi obositor, pentru a contempla minunile lumii? Vin ele la tine! Îţi sunt aduse la nas, gratis, fără efort. Te aşezi confortabil în fotoliu şi survolezi în 3D cele mai luxuriante destinaţii.

Femei frumoase? La discreţie! Te-ar încânta să fii răsfăţat, într-o idilă romantică, de Scarlett Johansonn? Nimic mai simplu! Cumperi pe doi bani aplicaţia, îţi pui brăţările tactilo – olfactive şi beneficiezi, în garsoniera ta meschină de 3 pe 3, de luxurianţa carnaţiilor şi parfumurilor hollywoodiene.

Băieţii mei s-au dotat, nu e de mirare, cu Oculus quest de ultimă generaţie. M-au invitat să experimentez şi eu fascinanta lume virtuală aflată acum atât de la îndemână. Am ales, din meniu, Parisul. Glonţ în Place du Tertre, una dintre preferinţele mele. Iluzie perfectă. Mă “baladam” pe-acolo, printre pictori, printre turişti, întorceam capul si vedeam totul în spaţiu, de jur împrejur, la 360 de grade. Îi auzeam vorbind, tocmindu-se, unii grăbiţi se mai împiedicau de mine şi îşi cereau scuze. Am intrat în basilica Sacré-Coeur, am aprins o lumânare, apoi mi-am încercat norocul alături, la muzeul Dali. Intrarea… liberă! Revedeam elefanţii lui pe picioroange, ceasurile prelinse, caii fantastici.

E frumos, veţi zice! Ce e rău în asta? Cinematograf la domiciliu, tehnologie 2022. În loc să te bucuri, să fii recunoscător că ai ajuns să trăieşti astfel de minuni, te lamentezi retrograd?

Nu e chiar aşa! Realitatea virtuală din aceste căşti revoluţionare şi din toate tehnologiile conexe te subjugă. Îţi ocupă mai tot timpul. Iar progresul galopant în perfecţionarea lor nu lasă nicio şansă gândirii noastre lente să ne protejeze de excese şi desocializare.

Problema e că prin debilizarea liberului arbitru este afectată însăşi esenţa umană. Se toceşte curiozitatea. Dispare dorinţa. Ne părăsesc forţa, motivaţia şi curajul de a înfrunta viaţa reală. Dacă totul e atât de seducător în virtual şi atât de accesibil, de ce să mai ieşim din casă? De ce să mai luptăm pentru marea iubire, pentru râvnitul progres personal, de ce să suferim şi să facem sacrificii pentru carieră, pentru familie, pentru un loc onorabil în memoria celorlalţi?

Fericirea este atât de preţioasă tocmai pentru că se obţine şi se păstrează greu. Ea va fi compromisă ca noţiune în momentul în care va putea fi cumpărată pe doi bani, la orice colţ de stradă. Cam ca aplicaţiile pentru Oculus quest.

***

Asistăm, după părerea mea, la moartea grăbită a unei lumi.

Lucrurile, însă, nu trebuie luate în tragic. O altă lume se va naşte!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/01/Oculus.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/01/Oculus-150x147.jpgContele de Saint GermainEditorialecasti,Muzeul Dali,Oculus quest,Place du Tertre,realitate virtuala,Sacre Coeur  E greu să ţii pasul cu tehnologia. Avansează într-un ritm pe care noi, sclavii ciclurilor biologice, ai tradiţiilor şi prejudecăţilor, nu-l putem urma. Cu mare grăbire ne înghite un val de remodelare planetară. Dăm bezmetici din mâini şi din picioare, doar – doar om mai apuca o gură din aerul...Blog politic si polemic