Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

De la reinstalarea, la masa verde, a președintelui mână – moartă, un soi de somnolență recuperatoare a cuprins întreaga societate românească. Se ling răni, se badijonează orgolii, se încearcă a se da uitării erori costisitoare. Pare a fi un interludiu andante între două presto-uri solicitante.

Am trăit asaltul referendumului cu o emotivitate exagerată.

Perspectiva eliminării în regim de urgență a unui rău devenit cronic ne-a înflăcărat speranțele până la a le pune pe seama justiției divine. „Iată că cineva acolo sus s-a săturat de atâta ticăloșie” – ne-am zis, pentru o clipă. N-a fost însă să se confirme asta. S-a confirmat, în schimb, cealaltă: „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”.

Deziluzia deznodământului a fost pe măsura iluziilor. Ne-a cuprins depresia răului inexpugnabil. Și fatalismul blestemului primordial. Suntem niște jertfe cărora doar numărul mare le dă valoare. Luați unul câte unul, pentru ei, termite. Cui să-i pese de mușuroiul nostru?

Iminența distruge perspectiva. De-aceea, grăbiți să biciuim timpul, să gândim la „fără Băsescu” în termen de zile, am pierdut controlul ritmului normal al vieții, cu luni, ani și cicluri electorale.

În realitate, raportat la ritmul normal,  lucrurile nu stau chiar așa de rău. Ba, aș putea spune, stau chiar bine.

Este suficient să ne întoarcem cu gândul la starea de spirit de cu doar 10 luni înainte. Vom constata, fără prea mari eforturi că, față de descurajarea și deznădejdea ce ne copleșiseră atunci cum că lucruri bune, în plan politic, nu au cum să ni se mai întâmple până la alegeri, situația din prezent poate fi calificată ca excepțional de încurajatoare. Să recapitulăm: a căzut guvernul Boc, a eșuat cabinetul Ungureanu, USL a preluat guvernarea, regimul Băsescu a primit o lovitură zdrobitoare în alegerile locale și, mai presus de toate, microbul guvernator al acestei dezordini purulente, însuși pricina suferinței populare, a fost umilit cu 7,5 milioane de batiste albe fluturate la urne, în semn de adio. Cine ar fi îndrăznit să spere la toate aceste corecții acum un an?

Trebuie să încetăm a zgândări rana referendumului. Permanenta ei sângerare ne împiedică să ne concentrăm la bătălia, devenită decisivă, din decembrie. Să lăsăm așadar această rană să prindă coajă, să nu ne mai tulbure cu durerea ei ci doar să ne aducă aminte că am fost înșelați, că am fost disprețuiți, și să ne mobilizeze pentru votul de la parlamentare. Prilejul marii noastre revanșe.

Băsescu tace, încurajând somnolența populară. Tace dar nu stă. În ceea ce-l privește, această acalmie este înșelătoare, este doar o formă de camuflaj. Tot ce mai poate face (și se străduiește din răsputeri)  în cele două luni rămase până la alegerile generale este să încerce a întinde capcane  adversarilor politici, doar – doar aceștia și-or prinde glezna, căzând spectaculos în nas și în sondaje.

Privatizarea Oltchim este o astfel de capcană, orchestrată de la Cotroceni, cu zdrăngănit de alămuri ale serviciilor. Ea a fost concepută ingenios, astfel încât orice ar face guvernul Ponta (pe metodologia de privatizare stabilită anterior de guvernele Boc – Ungureanu) să poată fi culpabilizat la sfârșit. Dacă l-ar fi exclus de la bun început pe DD din competiție, ca neeligibil, Ponta ar fi fost acuzat de discriminare, de spirit antiromânesc și l-ar fi aruncat pe „nici nu știți ce pierdeți” direct în brațele PDL, cu votanții lui cu tot. Dacă, în urma câștigării licitației de către DD, Ponta ar fi semnat contractul cu el, dându-i pe mână ditamai combinatul strategic, probabil că acuze bine dospite în dosare ținute la strict secret, privindu-l pe dubiosul mogul de la OTV,  l-ar fi pus la zid pe primul ministru pentru trădarea intereselor naționale.

Nici soluția adoptată în final de Victor Ponta, aceea de a demasca, după comunicarea rezultatului licitației, impostura lui DD și posibilele combinații oculte ale acestuia cu Videanu, nu-l scutește de critici și valuri de acuze. Se pare însă că această soluție a fost, totuși, cea mai prudentă și cu consecințele cel mai puțin grave în plan electoral.

Cu astfel de inginerii se ocupă Traian Băsescu, în tăcerea lui de gură slobodă înfundată preventiv și conjunctural cu câlți germano – americani, atunci când nu schimbă șefii SRI din toate județele ostile și când nu servește ca desert, la matinala cafea cu Martell și Rothmans, rapoarte picante despre interceptările inamicilor săi.

Două luni ar trebui să mai reziste USL la procentajele de acum din sondaje. Cu 60% + redistribuiri, victoria s-ar dovedi cu adevărat decisivă. Totul este să fie atentă la machiaverlâcurile emanate din smârcurile cu smoală topită unde tronează satana, și să nu comită gafe.

Să nu credem insă că două luni înseamnă puțin.  Lui Geoană i-a fost de ajuns o seară pentru a-și bate joc de speranțele noastre.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Boc,DD,Geoana,Martell,OTV,Ponta,presedintele mana moarta,privatizarea Oltchim,Rothmans,SRI,Ungureanu,USLDe la reinstalarea, la masa verde, a președintelui mână - moartă, un soi de somnolență recuperatoare a cuprins întreaga societate românească. Se ling răni, se badijonează orgolii, se încearcă a se da uitării erori costisitoare. Pare a fi un interludiu andante între două presto-uri solicitante. Am trăit asaltul referendumului cu...Blog politic si polemic