Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

De-a lungul vieții sale publice, Andrei Pleșu a șlefuit cu migală la propriile-i reliefuri. Fie că era vorba de materii durabile, destinate posterității, gen scrieri, demnități, apariții publice, marmoreene poze tombale, fie că era vorba de fasoanele abdomenului său efervescent, înviorând prezentul și scormonind febril după delicii prin platouri și pocale, domnia sa a ales să se prezinte contemporanilor drept moralist. Menit să-i ajute cu sfaturi, pilde și cumpăniri,  să-i facă mai buni, să-i înalțe, să-i spiritualizeze.
Ca moralist a dobândit succes, a adunat notorietate și a izbutit un fel de seducție în masă asupra însetaților de utopii spuse cu har. Până când s-a întâmplat ceva și, brusc, ca la schimbarea polilor unui magnet, s-a trezit prăbușit în reversuri. Moralistul rămăsese gol iar admiratorii săi  prinseră a se tăvăli pe jos, de râs sau de  indignare, la vederea adevăratelor „reliefuri” ale înșelătorului idol, flasce și cu nebănuite revărsări, ascunse dibaci prin retorici găunoase, redingote largi și nădragi cu clini.
Lumea și-a dat seama că moralistul îi predicase tot timpul nu s-o deștepte ci s-o prostească. Nu s-o ajute să slujească propriul interes, cu propriul cap, ci interesul lui, cu capul lui.
Lumea și-a dat seama că acela care înfierează limbajul injurios al oponenților săi înjură și el însuși, vârtos, jignește și el însuși, învinețind. Doar că el emite tropi, nu stropi, își maschează boxul contondent al limbajului cu mănușa metaforei, nu-l lasă la vedere, pe mâna goală, ca mahalagiii.
Lumea și-a dat seama că acela care demască mediocri inconsistenți apără lichele elevate. Să ne amintim doar de favoriții săi, înscăunați la recomandarea sa: Teodor Baconschi și Sever Voinescu. Marii noștri experți în furat voturi la vedere, în lingușit cațavencian amante influente, nu au fost atinși de exigența etică a maestrului nici măcar cu o umbră de încruntare. Să nu le perturbe cumva creativitatea infracțională.
Ce să mai vorbim de judecarea binomului Antonescu – Băsescu!? Preferabil, în hagiografia profetului nostru de Bărăgan, nu este cel care se dovedește mai educat, mai onest și mai credibil în fața poporului (gloata ineptă) ci acela cu dosare penale din belșug și comportament de cramă. Ne-a explicat odată, osârdios, de ce l-a votat pe Băsescu. Se întâmpla nu după alegerile din 2004, când incă ar mai fi avut scuza aparențelor înșelătoare, ci după acelea din 2009, când măștile căzuseră. Prins cu fofârlica, nu găsise altceva mai bun de făcut decât să încerce a-și prosti din vorbe cititorii, meteahnă care, de atunci, a devenit deprindere.
Traian Băsescu l-a înșelat pe Andrei Pleșu așa cum a înșelat tot acest popor: prin simplă atingere, prin malefică iradiere. A fost ca o vrajă rea, din care poporul s-a dezmeticit până la urmă dar Andrei Pleșu nu.
După ce a îmbrățișat (atunci când i-a convenit) sintagma idioată și manipulatorie ” PDL, USL, aceeași mizerie”, acum este gata să redescopere și să reevalueze (tot împins de interesul unei demonstrații) „nuanțele răului”. În ultimul său articol din Adevărul, intitulat „Jurnal de (in)actualități”, domnul Pleșu mai atacă odata la baionetă, în stilul său inconfundabil de combatant pătimaș simulând neutralitatea, postul Antena 3 și echipa de acolo în frunte cu Mihai Gâdea. Sudalmele fierbinți la adresa lui Gâdea sunt ambalate și livrate ca de obicei în vată termoizolantă, Andrei Pleșu fiind mare maestru în a jigni ca ventrilocii, fără să i se poată citi pe buze. Are impresia că astfel este mai puțin trivial, că agresivitatea sa nu este de bătăuș ci de scrimer. Se înșeală, se amăgește, se compromite.
Nu există, în mulțimea persoanelor publice importante din România, un personaj mai insalubru, mai trivial, mai septic și mai imoral decât Traian Băsescu. În aceste condiții, domnul Pleșu ar trebui să-și calibreze acele standarde ale „incomparabilului” cu care încearcă să strivească imaginea și credibilitatea contestatarilor domnului Băsescu (și implicit ai săi) pornind de la Everestul pe care chiar acest personaj îl reprezintă.
Dacă Andrei Pleșu și-a regăsit sensibilitatea de a lucra cu nuanțe, atunci este rugat respectuos să nu mai umble cu fofârlica și să-și însoțească hărțile răului desenate pentru teritoriile inamice cu o scară de magnitudine în raport cu răul absolut. Altfel, toată străduința domniei sale  va fi mai mult decât zadarnică. Va fi autoruinătoare.

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,andrei plesu,Antena 3,Crin Antonescu,Mihai Gadea,moralist,PDL,Sever Voinescu,Teodor Baconschi,USLDe-a lungul vieții sale publice, Andrei Pleșu a șlefuit cu migală la propriile-i reliefuri. Fie că era vorba de materii durabile, destinate posterității, gen scrieri, demnități, apariții publice, marmoreene poze tombale, fie că era vorba de fasoanele abdomenului său efervescent, înviorând prezentul și scormonind febril după delicii prin platouri...Blog politic si polemic