Modelul justițiarului dezdumnezeit
Abuzurile instituționale sunt mai lesne de comis într-o societate slabă, fără tradiția luptei pentru drepturi, decât asupra unei populații care are la activ revoluții de emancipare.
Rolul și influența la care cineva poate aspira în viața comunității au măsura È™i limitele pe care însăÈ™i comunitatea li le permite. Iar comunitatea îÈ™i fixează reperele ascultând de istorie, de tradiții, de context È™i de liderii vremelnici ce-i reprezintă pornirile dominante.
De prea mult balcanism, de prea puțin respect față de proprietate È™i proprietar, îndată ce chingile comunismului s-au relaxat în jurul a tot felul de restricții sociale, s-a declanÈ™at și „žmarele asalt al ciorditorilor” asupra bugetului național È™i a celorlalte forme de patrimoniu statal. În fruntea „žorientaților” se plasează politicienii È™i uneltele lor devoratoare din jungla afacerilor.
În toate evoluțiile galopante, cum a fost și aceasta a corupției endemice din România, apare însă, la un anumit moment, punctul de răscruce: sau spre distrugerea totală sau spre salvarea, în extremis, prin radicalism. Când nu s-a mai putut de atâta nedreptate, averi monstruoase aburcându-se cu nesimțire pe sărăcia lucie, un soi de radicalism justițiarist a fost instituit. Se întâmpla prin iarna lui 2011 „“ 2012 când, după o muțenie rău prevestitoare a lui Traian Băsescu în fața protestelor populare tot mai ample, acesta a apărut înnegurat la pupitrul cu steaguri È™i a declarat, înecat în lacrimi de crocodil, că înțelege mesajul popular È™i că, de-acum încolo, È™tie perfect ce are de făcut. În acel moment localizez eu declanÈ™area marii parăzi anticorupție din România, acea mascaradă băsesciană ale cărei efecte perverse le-am resimțit tot timpul după aceea dar le descoperim concret, sub forma grandioaselor tunuri ANRP, Microsoft, EADS, abia azi.
„žNecruțător” „“ pare a fi fost cuvântul de ordine al înneguratului „“ dar È™i „žcu grijă maximă la alegerea țintelor”. „žFaceți-i praf pe-ai lor dar nu vă atingeți de-ai noÈ™tri!”.
Pe piața muncii din România s-a ivit astfel, brusc, o nouă oportunitate de carieră: justițiarul dezdumnezeit. Fără scrupule, fără principii, fără măsură, fără ezitări, fără Dumnezeu. Cu dreptul, în schimbul semnării pactului, de a se instala el însuÈ™i într-un fotoliu de atotputernicie.
Machiavelismul noii construcții s-a potrivit mănuÈ™ă pe caracterul È™i pulsiunile lui Traian Băsescu: „žSă vină sub flamura mea toți estropiații, toți complexații, toți răzbunătorii, toți oportuniÈ™tii, toți vicioÈ™ii, toți păcătoÈ™ii È™i împovărații ce vor să fie izbăviți altfel decât prin spovedanie È™i împărtăÈ™anie. Deveniți justițiarii mei dezdumnezeiți È™i veți putea păcătui în continuare exact cum vă place, cu o singură condiție: să mă ascultați orbeÈ™te!”.
S-au găsit câțiva. Nu mulți, dar destui pentru o nenorocire. Ca să-i recunoÈ™ti e suficient să le priveÈ™ti alcătuirea: ba prea slabi, ba prea graÈ™i, ba prea scunzi, ba prea înalți, ba prea tăcuți, ba prea guralivi, ba prea păroÈ™i, ba prea chei. Oamenii extremelor È™i ai figurilor apoplectice. Însemnați. Cu ticuri, cu astigmatisme, cu dolii pe conÈ™tiință, cu damblaua de a strivi. Demagogi, zbanghii, atavici.
Și, peste toate, urâțî. Și la suflet, È™i la chip dar È™i de semeni.
Spunea Traian Băsescu că judecătorul este un Dumnezeu. Pentru că decide destine de oameni. Gândire rudimentară È™i ruinătoare. Tocmai că, judecătorul (dar în egală măsură È™i procurorul), ar trebui să-È™i repete mereu , ca să nu o ia razna pe tarlaua bunului plac, că este doar un simplu om, cu bunele È™i relele speciei, care a fost pus acolo nu de pronia cerească (prin vreo împuternicire divină) ci de un pârlit de pământean păcătos, cu vicii, amante, minciuni È™i potlogării la activ cât pentru o întreagă bolgie a infernului.
Dacă în concepția sa primitivă judecătorii sunt niÈ™te Dumnezei (ce plural blasfemic!), atunci vă imaginați cum se considera pe el însuÈ™i Traian Băsescu, din moment ce îi numea în funcții È™i apoi îi ținea sub papuc pe aceÈ™ti Dumnezei dezdumnezeiți?
Un astfel de băsismo-centrism frizează nu doar teoriile cosmologice dar și dezinvoltura de ospiciu.
Tocmai de aceea fac un apel, pe această cale, la recuperarea justei măsuri acolo unde ea nu a fost pierdută iremediabil. Iar portavocea îmi este țintită spre justițiarii închipuiți ai acestui președinte – soare, mutanții de prin parchete și tribunale creați de experimentele lui dictatoriale pentru a executa la ordin È™i selectiv.
Dreptatea trebuie căutată de dragul dreptății È™i cu instrumentele dreptății. Scaraoțchi încearcă să-È™i bage coada È™i să compromită tot ce se doreÈ™te a fi bun. Visăm la o justiție echitabilă? Se deghizează în Băsescu „“ întemeietorul. Nădăjduim la apostoli ai neprihănirii? ÎÈ™i lasă breton È™i se furiÈ™ează în hormoni de fost procuror ceauÈ™ist.
Cine se împăunează cu iscusința de a ști totul despre oricine, cu forța de a întemnița pe oricine pentru orice, cu trufia de a avea dreptate chiar și când greșește, nu este nici creștin, nici justițiar și nici plămadă de idol. Este un biet dezdumnezeit, fără nopți liniștite, condamnat să se ascundă toată viața lui de târnoseală și sfeștanii!
Comentarii prin Facebook:
Deci io intotdeauna am fost de parere ca o sotetate fara de printipuri vasazica ca nu le are.
Asta ca sa rezum pelteaua ta de mare audienta.
Altfel cu sinuciderea ce mai stii?
Ceva nou?
Sunt sanse pana joi, vineri?
După ce am citit articolul m-am simțit pentru o clipă transportat în timp. Am avut senzația că-s în plin nazism sau în comunism feroce, perioada stalinistă!! M-a apucat panica!
Noroc c-am avut un calendar aproape: 21.04.2015!!!
AÈ™a că m-am liniÈ™tit: justiția, poate cu unele sincope, este o justiție normală, unde procurorii acuză, judecătorii judecă, avocații apără. Și lumea mai face È™i puÈ™cărie, normal, că aÈ™a se mai întâmplă È™i în democrație. Circul mediatic È™i scenografia o fac televiziunile, unele pentru rating, altele interesate politic.
Ar fi totuÈ™i o problemă: se arestează prea puțin È™i se merge prea la sigur. Într-un amplu studiu intitulat „Analiza functională a sectorului justiției din România”, dat publicitatii in martie 2013, Banca Mondială a criticat tocmai numărul prea mic de achitări:
„Trebuie sa punem in discutie si rata de condamnare extrem de mare din partea procurorilor (intre 90 – 95 procente). Aceasta este rareori egalata in alte parti ale lumii si, cand acest lucru se intampla, ridica suspiciuni cu privire la una din cele doua explicatii negative: coruptie semnificativa sau o politica de evitare a riscurilor din partea procurorilor. Noi consideram ca in Romania se aplica a doua explicatie – procurorii sunt atat de concentrati pe o rata de condamnare aproape perfecta incat nu iau in considerare cazurile pe care, dupa parerea lor, nu le pot castiga sau aleg condamnarea mai mica pe care o pot aplica. Pretind ca fac acest lucru din cauza asteptarilor opiniei publice – si citeaza un presedinte care a recomandat concedierea unui procuror care nu a castigat un anumit caz (de coruptie). Totusi, aceasta politica ridica intrebari si consideram ca, in linie cu alte practici, procurorii ar trebui sa isi asume mai multe riscuri si sa recunoasca ca orice depaseste 75% este acceptabil. „
Într-un fel, presiunea asta mediatică se pare că È™i-a atins scopul, procurorii nu riscă să întocmească dosare pe probe discutabile, aÈ™a că se merge la sigur.
Stati linistit nu sunteti in nazism sau comunism sunteti in post-autocratism, adica in epoca post Basescu, artizanul unei justitii independente formal si subordonata in fond sau folosita impotriva adversarilor politici si pentru protectia mafiei personale, amanunt probabil nesemnificativ pentru dvs, citatul din studiul sau analiza BM este extrem de confuz, rata de condamnare din partea procurorilor(ei condamna nu judecatorii??!!, probabil ca fara sa vrea BM spune adevarul), rata mare nu inseamna coruptie semnificativa sau o politica de evitare a riscurilor(care oricum o dai suna rau de tot si nici nu ar putea exista asa ceva la noi, unde justitia e aproape sublima nu?), e vorba de perfectionismul procurorilor( pe interceptari, delatiuni si constrangerea arestatilor cumva?) indus de asteptarile opiniei publice( nu stiam ca noi opinia publica suntem asa de influenti, mai ceva ca domnul de sus), cu mentiunea ca presedintele nu face parte sau reprezinta opinia publica desi poate avea opiniile sale si ca nu a recomandat concedierea unui procuror care il ancheta pe fratele sau ci a ordonat pur si simplu asta, acelasi presedinte care a spus ca avocatii nu mai fac doi bani in fata noilor procurori si judecatori scoliti la greu, chestia cu procurorii care trebuie sa-si asume mai multe riscuri este greu de inteles ( la ce riscuri se expune un procuror cand nu are nici un fel de raspundere??), una peste alta citatul dat de dvs nu-i avantajeaza pe procurori si nu clarifica mare lucru din dezdumnezeirea lor!!
SecuriÈ™tilor, se trânge lațu’…
Magistratul care l-a achitat pe seful CJ Vrancea Marian Oprisan reclama DNA ca incalca Constitutia si foloseste specialisti „lipsiti cu desavarsire de studii juridice”: „Principalele premise ale acuzarii constituie interpretari nefondate sau necompetente functional ale unor legi nepenale. De la premise eronate acuzarea ajunge la concluzii eronate”
Ofiterii SS nu percepeau nazismul asa cum il percepeau adversarii national-socialismului intruchipat de Hitler. Asa si tu, percepi băsismul in mod complet diferit de cum il percep eu sau altii care nu au gustat statul securisto-mârlanesc creat de Băsescu Traian.
O caracterizare foarte buna a justitiarului , domnul Conte spune fara de Dumnezeu, eu as spune, mai lumeste, fara masura, fara spiritul Constitutiei, fara bun-simt.
As avea ceva de obiectat asupra urmatoarei sintagme: „..sau spre distrugerea totală sau spre salvarea, în extremis, prin radicalism”
Inteleg de aici ca salvarea vine cu un radicalism(in extremis). Desi nu se exprima natura radicalismuli, eu sper sa nu fie vorba de radicalismul justitiarilor fara de Dumnezeu. Cam asa percep eu acesti justitiari, super radicali, ca sa nu le spunem fanatici.
Atunci despre ce radicalism vorbim?
Una’i una, alta’i alta: daca despre salvare Contele se exprima explicit, despre distrugerea totala nu e chiar clar. Insa se deduce ca justitiarii fanatici ar produce aceasta distrugere totala. E foarte posibil, desi nu prea se argumenteaza distrugerea, nici partiala, nici totala. Se subintelege fanatismul acestor justitiari, insa nu se poate nega legalitatea fanaticilor. Pentru ca respectivii actioneaza dupa legile votate in Parlament. Desigur ca de multe ori interpreteaza legile precum interpreta Basescu Constitutia, in litera si nu in spiritul ei.
Din dilema asta distrugere sau salvare, cam ambele idealist la extrem, eu as opta catre normalitate. O normalitate omeneasca, fara spumele justitiarilor, fara isteriile inculpatilor/condamnatilor. As opta catre o societate putin mai sanatoasa, mai neinteresata in spume si isterii.
Si’as mai adauga ceva, ce „revoluții de emancipare” puteam astepta de la cetatenii care au votat 90% demiterea unui presedinte, iar dupa reinstalarea sa pe tron(cu tot ajutorul literei Constitutiei si’a partenerilor externi), n’au fost in stare sa iasa 0.5-1-2-3-4 sute de mii(nu 7.4 milioane) in strada sa’si exprime votul covarsitor?
De acord cu lipsa de „respect față de proprietate È™i proprietar”, insa as adauga si nitel „lipsa de respect fata de legalitate”. Ambele au traditii adanci, iar rezultatele se vad.
Nici prea uratii, nici prea slabii, nici prea inaltii, nici prea guralivii n’ar fi existat daca nu ne’am fi pricopsit de mult prea mult prea-corupti.
Răscrucea la care mă refeream apare „žîn evoluțiile galopante”, care adesea scapă de sub control. În cazul de față, evoluția galopantă a fost a „žcorupției endemice din România”. AÈ™adar corupția ar fi cauza distrugerii totale (dacă s-ar ajunge acolo) È™i nu justițiarii fanatici. „žExtremisul” salvării constă tocmai în apelarea la niÈ™te mutanți, concepuți de Băsescu, justițiarii fără Dumnezeu, dominați de un radicalism sectar. Un fel de iacobini autohtoni (păstrând proporțiile de rigoare), conduÈ™i de un Robespierre în fustă.
Slugoiul securist merge la prosteală… în față. Legile sunt laxe, iar măreția dreptului relativ atât de stupefiantă tocmai pentru că niÈ™te slugi securiste au servit anumite interese în ultimii 25 de ani.
Și slugoiul securist să-È™i aducă aminte cum un slugoi securist de la CCR s-a jucat cu o erată în afara programului de lucru, în absența cvorumului CCR.
Restul sunt daravele ‘telectualiste de amețit… nuci mici. Obiectivul securistului scrie opinia sa este evident pentru mine. 😀
Multumesc mult pentru clarificare, in mod cert am interpretat articolul gresit, probabil influentat de comentariile generale de pe blog. Insa explicatia, chiar deschide o cu totul alta discutie, pentru ca dilema asta o am si eu.
felicitari conte pentru articol, din nefericire ai dreptate, justitiarii din Romania(procurori si judecatori) sunt o casta privilegiata, salarii mari, pensii foarte mari(speciale), putere mare de a distruge vieti si cariere, dar si de a restitui proprietati in mod abuziv, de a rezolva cauze civile si comerciale dupa bunul plac sau dupa spagile primite, nu generalizez, cunosc procurori si judecatori foarte seriosi si responsabili si cred ca multi sunt asa, dar s-a creat o structura cu prea multa putere, procurori care se cred un fel de dumnezei pe pamant, ori Dumnezeu te loveste napraznic pana la urma daca tu crezi ca te poti compara cu el, sigur era necesara o eradicare a coruptiei, dar nu selectiv si nu abuziv, legea ar trebui respectata cu sfintenie de toata lumea, mai ales de justitiari, vad cu stupoare ca procurori DNA dau ordine Senatului, ai putea crede ca se poate intampla asa ceva in SUA?, unde ministrul justitiei/procurorul general nu sufla in fata senatorilor, eram in Senatul SUA la comitetul Ways and Means la audierile mai multor ministri, care stateau ca scolarii in fata profesorilor, iar la noi procurori DNA ameninta senatorii cu dosare penale, incredibil asa ceva!!! Justitiarul dezdumnezeit, adica fara frica in Dumnezeu si total inuman, ar putea fi o noua specie pe plaiurile mioritice, dar sper ca nu va rezista si exista prea mult!!