Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Comentariu postat la editorialul lui Mircea Cartarescu din EVZ intitulat „Noul Vadim si PSD-ul Mare”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-noul-vadim-si-psd-ul-mare-957086.html)

Mircea Cărtărescu este astăzi nervos și își ridică fustele în cap. Ne demonstrează că, în majoritatea timpului și circumstanțelor, doar pozează în băiat subțire, în persoană  echilibrată, sensibilă la adevăr și precepte umaniste, el fiind în realitate subiectiv,  intolerant, dogmatic și cu țâfnă de bodegă când îi intră un fir de nisip la vreo bătătură.

Nu am fost niciodată un votant PSD și, cu atât mai puțin, un susținător al lui Ion Iliescu. Le știu păcatele și, la vremea respectivă, le-am simțit  efectele pe pielea mea. Cu toată șovăiala și bâjbâielile sale, abulicul popor român i-a sancționat însă până la urmă  cu armele democrației. Nu i-a mai votat. Iar eu, mulțumit de rezultat, am arhivat trecutul transferându-mi vigilența pe prezent și viitor.

Ca să constat acum că aceia care au preluat puterea sau o sprijină, pun între paranteze prezentul și viitorul, considerându-le prea împovărătoare pentru ei,  și devin  brusc interesați de arhive.

Pentru orice om normal, cu percepția evidențelor, Ion Iliescu nu reprezintă azi, în 2011, mai mult decât o umbră a trecutului.  A te înfoia, ca un curcan stârnit de o fluierătură, la pronunțarea numelui său, când nu suntem la un colocviu despre istoria comunismului ci într-o mașină al cărei șofer încurcă pedalele menindu-ne prăpastiei, mi se pare o iresponsabilă deturnare a atenției de la adevăratele pericole care ne pândesc.

Pe de o parte MC recurge rebarbativ, cu un soi de isterie lingvistică, la un vocabular de faună preistorică (crocodil, pahiderm, dinozaur, cârtițe, reptile),  prin care recunoaște caracterul revolut al personajului Ion Iliescu, pe de altă parte încearcă să sperie lumea cu el, numindu-l „eminența cenușie a partidului și adevăratul său șef politic”. Să fim serioși! Propriii colegi din partid nu-i acordă mai mult decât o indulgentă atenție, atunci când ia cuvântul, și asta din ce în ce mai rar.

Duplicitatea domnului Cărtărescu capătă o adevărată veridicitate 3D când, cu o indignare care-l descrie exact, părând însă că-l caricaturizează, stabilește capetele de acuzare.

Ion Iliescu e asemănat cu un porc care grohăie nestingherit pentru că îndeamnă partidul să fie solidar cu Adrian Năstase în dosarul „žMătușa Tamara”. Cu ce ar fi trebuit asemănat atunci Traian Băsescu, când l-a numit pe Gabriel Oprea „žșeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, ca apoi să-l „žreevalueze” și să-l ungă ministru al apărării? Asta nu ne mai spune MC.

Victor Ponta este un aiatolah care debitează monstruozități pentru că a spus, referitor la corupții puterii, că, dacă va ajunge prim ministru, o să-i bage la închisoare. Uită însă Mircea Cărtărescu faptul că, într-o formă mult mai sangvinică și discreționară, exact același lucru a făcut și Traian Băsescu atunci când a promis că va umple Piața Victoriei de țepe.

Domnul Cărtărescu se ia la trântă cu evidențele. Mizează pe puterea cuvintelor sale de a ne face să credem că, realitatea care ne sugrumă, „azi o vedem, și nu e”. În situația dată, însă, cuvintele nu-l mai ajută. Au și ele demnitatea lor.

Contele de Saint GermainPolemiceAdrian Nastase,Gabriel Oprea,Ion Iliescu,Mircea Cartarescu,Noul Vadim,Senatul EVZ,Traian Basescu,Victor Ponta(Comentariu postat la editorialul lui Mircea Cartarescu din EVZ intitulat 'Noul Vadim si PSD-ul Mare', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-noul-vadim-si-psd-ul-mare-957086.html) Mircea Cărtărescu este astăzi nervos și își ridică fustele în cap. Ne demonstrează că, în majoritatea timpului și circumstanțelor, doar pozează în băiat subțire, în persoană  echilibrată,...Blog politic si polemic