Metehne de țârcovnic
Dilema Veche are un patriarh, Andrei Pleșu, un mitropolit, Radu Cosașu, câțiva arhiepiscopi și episcopi itineranți și o armată întreagă de preoți și diaconi somnolenți și adormitori, din rândul cărora se remarcă exorcistul pe dos Sever Voinescu, reprezentantul sub acoperire al lui Scaraoțchi în lumea travestițiilor în ale celor bune.
Ca în orice astfel de piramidă cu vârful ațintit spre sufletele oamenilor intru a convinge și nu a lumina, adevărul pentru această publicație e doar un pretext, accentul punându-se pe fidelizarea lesne consimțită, fără abundență de întrebări și dezbateri contradictorii cu propovăduitorii.
Adică, mai simplu, primul gest când intri în acest templu, Â când ai deschis un articol, nu trebuie să fie acela de a-l căuta din priviri pe autor pentru a-i cere socoteală pentru oarece afirmații de care nu ești convins ci acela de a face o plecăciune și a aprinde o lumânare de preacucernicie.
Într-o atare punere în scenă, un rol foarte important revine persoanei care te întâmpină la intrare, cel mai adesea o măicuță evlavioasă, dedicată și bună la toate: la vândut lumânări, la dereticat, la încălzit apa pentru cristelniță, dar și la ținut departe cârcotașii de înaltul cler semnatar de editoriale. În cazul Dilemei Vechi, în acest rol a fost distribuit, ca o recunoaștere a egalității între sexe, domnul Mircea Vasilescu. Și pentru că banii de remuneratie, lăsați în cutia milei de enoriași, erau neîndestulători, BOR-ul gazetei a decis să suplimenteze în plan moral recunoașterea devotamentului acestuia, acordându-i  titlul (și atribuțiile aferente) de țârcovnic – șef.
Cât timp a prestat activități nesemnate, Mircea Vasilescu a fost un țârcovnic fericit. Â Cel puțin o dată pe săptămână Â Â „patriarhul” Pleșu îi întindea inelul la sărutat, se putea lăuda că viitori candidați la beatificare precum Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, nu-l mai confundau cu un personaj de la BCR, numindu-l Adrian atunci când le înmâna plicul cu banii pentru colaborări, în fine, nimeni nu-l critica, pentru că oamenii, in general, evitau sa-si consume energia pe nimicuri.
Necazurile s-au pornit când i s-au dat rubrici. Întâi la el în parohie, apoi la Adevărul. A început să se creadă din plămada idolilor săi, uitând că nici alchimiștii nu reușiseră să transforme cuprul în aur, daramite Dinu Patriciu care transformă orice în praf!
Copleșit de răutatea cititorilor la adresa textelor sale, niște „scornitori și cârtitori”, cum singur îi califică, trebuia să facă ceva pentru a stăvili valul denigrator. Că adică n-ar avea talent, nici stil, nici verb, și, peste toate, n-ar avea opinii proprii ci doar teme. Astfel i-a venit ideea de a cenzura. Și pentru a nu bate la ochi că îi cenzurează doar pe criticii săi, a început să-i cenzureze la greu și pe criticii lui Pleșu, Voinescu, și ai altor arhierei locali. Chipurile, din drag pentru cele sfinte.
Deoarece textele mele cenzurate în timp de MV au fost aproape exclusiv comentarii la Andrei Pleșu și la Sever Voinescu, multă vreme am crezut că domnul Vasilescu și-a asumat misiunea de scut viu, de bodyguard ideologic al celor doi, ca o variantă altruistă de autocompromitere. Nu îndrăzneam să calific atitudinea domniei sale drept o egoistă stratagemă, un mod laș de a se proteja pe sine.
Acum însă am dovada. Sâmbătă, după ce am publicat pe blog comentariul intitulat „Premii și premii. Hai să ne lăudăm”, am descoperit în Dilema Veche articolul lui M. Vasilescu intitulat „Cărtărescu și Patapievici”. Frapat de potrivirea subiectelor, am postat comentariul  amintit și pe forumul articolului lui MV. Nu a fost publicat. Pe același forum, însă, am descoperit și un excelent text, de asemenea critic la adresa lui MV, semnat Adrian Rusu. Bucurat de conținutul și calitatea literară ale acestuia, am scris un răspuns laudativ pentru Adrian Rusu. Nici acest răspuns nu a fost publicat de MV. De ce oare? Pentru un motiv lesne de înțeles: ambele comentarii conțineau mici ironii la adresa sa. Totuși domnul MV, pentru a dovedi dacă mai era nevoie, și-a arătat țâfna și grija pentru propriile banalități propagandistice răspunzându-i personal domnului Adrian Rusu, într-un mod mult sub calitatea literară și sub argumentele preopinentului.
Iată cum domnul Mircea Vasilescu și-a dat arama pe față, decredibilizându-și o dată în plus „alchimiștii”.
Vă voi prezenta, într-o altă postare, schimbul de replici dintre Adrian Rusu și Mircea Vasilescu. Vă asigur că textele domnului Rusu merită să fie citite.
https://www.conteledesaintgermain.ro/metehne-de-tarcovnic/04-06-2012EditorialeAdevaru,Adrian Rusu,andrei plesu,cartarescu,Dilema Veche,Dinu Patriciu,Liiceanu,Mircea Vasilescu,Patapievici,Radu Cosasu,Sever VoinescuDilema Veche are un patriarh, Andrei Pleșu, un mitropolit, Radu Cosașu, câțiva arhiepiscopi și episcopi itineranți și o armată întreagă de preoți și diaconi somnolenți și adormitori, din rândul cărora se remarcă exorcistul pe dos Sever Voinescu, reprezentantul sub acoperire al lui Scaraoțchi în lumea travestițiilor în ale celor...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Citesc cu interes blogul dumneavoastra È™i trbuie să remarc nu de puține ori pertinența È™i farmecul scriiturilor. Opinia adversă e nu de puține ori fermecătoare È™i obiectivă. AÈ™ vrea totuÈ™i să remarc un lucru despre”luații în colimator” Patapievici È™i Cărtărescu.Sunt doi oameni care ca noi toți fac lucruri mari È™i lucruri mici.Comparativ cu lucrurile nostre mari, ale domniilor lor sunt chiar remarcabile.În presa autohtona Patapievici dă „fleandura”cu banii publici dar în media, cel puțin europeană, e apreciat ca a adus România prin I.C.R. intr-un Grup al culturii mondiale, pe care dacă l-am numi G-nu È™tiu cât, ar fi izomorf cu G8-ul economico-politic.Păi cam in ce domeniu mai suntem în această postură È™i cam ce fonduri alocă guvernele marilor țări ale lumii culturii ? În oglidă, domnul Cărtărescu aduce culturii române două premii, dar ce premii ? În tot acest timp, majoritatea dintre noi comentăm, dar ce …… ce comentam? Cantitățile de viciu ale oricui, sunt cu siguranță derivabile zero, dar să sperăm la cați mai mulți dintre noi că rezultatele È™i produsele nu… . La cei doi sus amintiți, rezultatele fac din România o țară cu o cultură cel puțin frecventabilă. Despre rezultatele altora………. ce să mai COMENTÄ‚M!
Stiu, intr-un fel e regretabil ca am ajuns sa criticam parti din organismul asta subred care, de bine de rau, mai functioneaza. Pe de alta parte, poate ca organismul nu s-ar fi subrezit atat de mult daca aceste parti bune ar fi fost de partea lui, a organismului, si nu de partea infectiei care-l cangreneaza.
Ce ma revolta pe mine este faptul ca, dupa ce ca acesti oameni, precum Patapievici si Cartarescu, au fost inzestrati de natura cu talent si inteligenta in masura sa le faca lupta cu viata mult mai usoara decat celorlalti, indeajuns sa le asigure oricum un statut privilegiat, ei aleg sa se plaseze tot la adapostul ugerului puterii, tot sa profite, tot sa primeasca.
Sunt talente dar as fi vrut sa fie si constiinte… Era si spre binele lor postum dar, in fine, asta e alta discutie…
Stimate dle conte, iti inteleg supararea, dar nu merita. Dilema Veche reprezinta o gasca in care nu ai acces decat daca, pe de o parte, esti prieten cu „sefu”, iar pe de alta te ocupi de chestii suficient de „soft” ca sa nu-l superi. Dl Vintila Mihailescu constituie o onorabila exceptie in ceea ce priveste cea de a doua conditie. Marturisesc ca citesc saptamanal revista, in format tiparit, pe care il cumpar dar nu-l strang in colectie, asa cum fac cu mult mai consistenta Romanie Literara.Cum ziceam, pentru ca nu merita. O citesc din amuzament, din curiozitate si din inertie, dar am hotarat ca in nici un caz nu ma voi lasa pacalita sa ma abonez la formatul electronic, tocmai pentru ca in acest fel nu voi fi tentata sa dialoghez cu autorii. „Dialog” e un eufemism, pentru ca domniile lor sunt in primul rand bine paziti de orice contrariere si apoi oricum sunt convinsi ca relatia cu ei nu poate fi decat unidirectionala: ei emit panseuri comestibile pe teme usurele iar noi le rumegam cu gura cascata.
Deci, conte, eu as zice sa-i dai incolo de ipochimeni miorlaiti si infatuati si sa ne oferi, cum ne-ai obisnuit, subiecte fierbinti pe care sa le putem dezbate cu oarece sanse de a schimba lucrurile in tara asta mult prea plina de umor.