Memento Nichita Stănescu
Trecător
Călăream pe un cal şi deodată-am văzut
că eu sunt calul acela
Şi deodată am văzut că ei doi
galopează pe mine.
Mă învolburam şi deodată
i-am văzut pe cei trei,
când umbra mea din spatele meu
mi-a strigat:
Eu sunt tu. Lasă-i
pe cei patru să-şi urmeze destinul…
Lasă-i!
Nichita Stănescu
Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933. Mâine ar fi împinit 90 de ani.
Iar noi, în loc să vorbim despre EL, vorbim despre vlogheriţa prinsă beată la volan. Bag mâna în foc că 90% dintre urmăritorii ei nici n-au auzit de Nichita. Nu o spun ca un vaier ci ca o explicaţie. De-asta, şi de-asta, am ajuns unde suntem! Suntem unde suntem!
Nichita e un monument al culturii noastre. Dar ce mai înseamnă monumentele neamului în ziua de azi? Nimic, după cum ne demonstrează Emil Boc, primarul Clujului, care demolează într-o frenezie de şef de galerie sportivă simboluri ale istoriei şi culturii nationale, bronzuri turnate întru însoţirea veşniciei, cum ar fi statuia lui Iuliu Maniu sau grupul statuar “Şcoala Ardeleană” înfăţişând tripleta iluministă Petru Maior, Gheorghe Șincai și Samuil Micu. Iar acum, după cum ne avertizează într-un dosar de presă Valer Marian, Emil Boc pune la cale curăţarea cetăţii şi de bustul lui Emil Racoviţă care, chipurile, împiedică dezvoltarea urbană a două străzi ce nu mai au loc de marele savant.
Pentru mine şi pentru mulţi din generaţia mea Nichita a reprezentat şansa uriaşă de a simţi în direct, pe viu, o scurtă dar de neuitat atingere a eternităţii acestui neam. Dacă pe Eminescu l-am ratat la mustaţă, cu doar o sută de ani, iată că ni s-a arătat Nichita, în timpul vieţii noastre, ca să ne consoleze şi să ne înveţe o altfel de limbă română.
Ieri, 29 martie 2023,Teatrul Stela Popescu a prezentat la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache un spectacol de poezie intitulat tribut Nichita Stănescu.
De îndată ce am aflat de eveniment m-am grăbit să-mi rezerv bilet, prin Internet, să nu ratez, cumva, premiera.
Nu exista riscul! Sala, extrem de cochetă şi primitoare, s-a umplut doar pe jumătate. Lume bună, un fel de boierime scăpătată, dar şi tineri cu alură boemă care trădau emoţie, ca la un ritual artistic inedit.
Atmosfera a fost de serată muzicală. Un tânăr pianist, Cătălin Răducanu, a interpretat atât scurte solo-uri jazzistice de virtuozitate cât şi acompaniamente pentru actorii ce recitau şi cântau pe versurile lui Nichita şi pe muzica lui Nicu Alifantis. Ritmul spectacolului a fost bun, o anume transă poetică fiind indusă nu doar de interpreţii de pe scenă ci şi de cei proiectaţi pe un ecran de fundal.
Ce mi-a lipsit, insă, a fost chipul lui Nichita. M-aş fi aşteptat ca din bogata arhivă de imagini cu el să fie selectat şi proiectat în spectacol măcar un filmuleţ care să ne amintească de vorbirea lui tărăgănată, de ochii lui albaştri, de părul lui vâlvoi.
În afară de pozele de pe afiş, chipul poetului a lipsit de la această întâlnire. Măcar într-un colţ al scenei să fi fost plasat un bust, sau o pictură, sau măcar o fotografie format mare. Poate data viitoare.
Oricum, o iniţiativă de lăudat. A unui teatru privat. De mirare cum niciunuia dintre directorii teatrelor de stat bucureştene nu i-a trecut prin cap o astfel de idee. Nu e comercială? Nu face săli pline? Doar la genul ăsta de judecată să se reducă totul?
Când am ajuns acasă mi-am oferit un moment prelungit de egoism pur: Nichita şi eu la o vodcă comemorativa servita în încăpător pahar de apă. Am reuşit această fantezie mulţumită Youtube, a cărui vastă arhivă mi-a potolit, pe moment, dorul de POET, de chipul şi de vraja sa.
https://www.conteledesaintgermain.ro/memento-nichita-stanescu/30-03-2023https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/03/Nichita.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/03/Nichita-150x150.jpgEditoriale90 de ani,Alifantis,Nichita Stanescu,serata muzicala,teatrul Metropolis,teatrul Stela PopescuTrecător Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul… Lasă-i! Nichita Stănescu Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933....Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainRelated Posts
Comentarii prin Facebook:
Fie că este vorba despre natura contemplativă a poeziei sale sau despre explorarea subtilă a condiției umane, Nichita Stănescu a reușit să capteze esența existenței în versurile sale. Prin stilul său unic și imagistica sa puternică, a reușit să aducă poezia la un nivel superior.
Memento-ul adus în acest articol ne reamintește de valoarea inestimabilă a operei lui Nichita Stănescu și de moștenirea sa culturală. Este important să nu uităm să-l cinstim și să-l readucem în discuție, pentru a continua să apreciem geniul său și să transmitem mai departe mesajele profunde și universale pe care le-a înfățișat în creațiile sale.
Împreună
Țineam un cal de căpăstru
Nărăvaș mai era…și alb,ca neaua
Voiam să-l îmblânzesc
Sălbatic mai era…și frumos,ca răsăritul soarelui
Încet i-am pus șaua
A fornăit ușor…
L-am încălecat
Și m-a trântit
Din nou l-am încălecat
Și iar m-a trântit…
L-am încălecat iarăși și,
A devenit prietenul meu:
Pentru totdeauna !
(Anorok)
Drăguţe versuri, atentie la punctuaţie.
Dimpotrivă,dacă vei respecta semnele de punctuație exact cum le-am pus eu, poezia are sens.
Altfel nu !
Tot timpul sunt atent la semne,nu numai aici ci în general.Ceea ce alții nu o fac.
Acum să nu mă iei că după un vers nu vine semn de punctuație.
Greșeala mea a fost că nu am știut că vei citi rândurile de mai sus altfel aș fi redactat o frază continuă potrivită inteligenței dumneavoastră.
Anorok,
Daca ai avut intentia sa spui „ca neaua voiam sa-l îmblânzesc” si „ca rasaritul soarelui încet i-am pus saua”, o fi cum zici tu. Se pare totusi ca ai vrut sa zici ca era „alb ca neaua” (fara virgula) si „frumos ca rasaritu soarelui” (tot fara virgula).
În rest, îti lipsesc o virgula, doua, dar nu are importanta.
@Anorok – aprilie 7-„A devenit prietenul meu:Pentru totdeauna !” Si cel/cea cu care erai „impreuna” nu s-a suparat?
Reține „că calul” de dar nu se caută la dinți.
Poate era iapă ?
Poate armăsar ?
N-ai cum să știi ca să faci o eventuală asociere cu „cel /cea”.
CEL mult pot să-ți spun că CEA e o comandă dată calului să știe în ce direcție să o ia.
Cealaltă e HĂIS.
Una e sx cealaltă e dx.
Googălește un pic că sigur habar n-ai din garsoniera ta comfort unu.
Mai știu cei trăiți pe la sat dar prea puțini că și caii au dispărut.
Nichita poate fi norocos că i-a mai prins și a avut despre ce scrie.
https://rumble.com/v2g17b8-rise-pity-there-arent-more-people-on-this-side-of-the-boat.html
5:01 – la piata Unirii, unul care nu purta masca corect.Imi amintesc de el.
@Tagetes – aprilie 4. Aproape toata viata traitor la curte fiind, am fost/sunt detinator de cel putin un caine. Cred ca domesticirea acestuia a avut la inceput( ca si azi dresajul), un rol practic: de la paza turmelor, a proprietatilor, insotitor la vanatoare, tragand la atelaje pe zapada, pana la salvator de vieti din dezastre, insotitor ai nevazatorilor, cautator de droguri, de urme de disparuti, etc.
Dincolo de solutie la singuratate- pe care o evidentiezi tu- directionarea unor rase ( multe) spre „companie” cred ca poate avea un rol pozitiv in procesul dificil de creare/dezvoltare a afectivitatii copiilor fata de fiinte devenite- prin afectiunea aratata-dependente de grija lor. Incat, la maturitate, s-ar putea sa ii vedem mai dedicati suferintelor celor din jur, mai altruisti, decat cei crescuti in lipsa unui caine( sau oricarui alt insotitor necuvantator).
P.S. Cateva nelamuriri: pentru „femeile neconsolate” solutia nu este taman „barbatii neinsurati”? Cat despre „bogatii debusolati”, eu am solutii sa-i ajut sa-si gaseasca busola si sa devina „oameni nefericiti”. Nu si invers ( conf. Legii a doua-parca- a termodinamicii). Doar dai pe mana mea!
Recitind postarea Contelui, mi-am reamintit singura mea intalnire cu Nichita Stanescu, cu tot sharmul ei. Era o duminica ploioasa de toamna din inceputul mizerabililor ani’80, in jurul lu’ 4 p.m. Tocmai plecasem la volanul masinii dintr-o vizita (rara) la nasii mei de cununie. Locuiau intr-un apartament intr-un bloc antebelic, pe o straduta din spatele Ateneului. Dansul era un Stanescu, var primar cu tatal lui Nichita, ploiesteni. Mai incolo cativa pasi, in dreptul Athenee-ului ( Palace de data asta), cineva imi face semn cu mana sa opresc. N.S., impreuna cu vesnicul sau prieten G.Tomozei, ma roaga sa-i duc pana la casa ultimului, undeva prin Serban Voda ( in penuria de orice-inclusiv de taxiuri- ai acelor ani, se obisnuia sa apelezi la particulari cu masina pentru deplasari). Emotionat, nu ratez ocazia sa le povestesc de unde tocmai veneam si sa-mi afisez oarece inrudire- chiar si colaterala- cu N.S. La care replica acestuia a venit prompt: m-a intrebat, cu vocea sa taraganata, daca stiu ce sta la baza unitatii poporului roman. Si tot el a raspuns: faptul ca, pe-aici, toata lumea f…pe toata lumea.
Daca tot ai fost alaturi de NS e imposibil sa nu te fi contaminat putin cu de- ale poeziei! Nu spune nu , macar cateva versuri ai scris .
Iti place ironia fina, întepaturile, imposibil sa nu ai ceva scris la sertar , fie el sertarul dinainte sau de dupa 89.
Că nu e om sa nu fi scris o poezie
Macar odat macar odata-n viata lui…
In proza ne-am facut o idee fiecare , ne cam cunostem. In versuri, ar fi interesant de văzut.
Eu prin 2009 când puneam legat de țară cam multe la suflet am scris câte ceva .Ca sa ma răcoresc, una numită
Vremea Cailor
E vremea cailor ce mușcă
Zdrobind in fălci credinta mea
E vremea banului si-a urii
A negrului din cerul gurii
E vreme rea!
E vremea cand iubirea moare
Si lupii-s multi in tara mea
Hulpavii îsi inmultesc avutul
Pe cruce-au rastignit trecutul
E vreme rea!
E vremea lor, a vorbariei
Cinism in frac de catifea
Puterea-au înfășcat in gheare
Nimic ce doare nu-i mai doare
E vreme rea!
E vremea câinilor de casă
Culcati in puf pe canapea
A serpilor crescuti in vilă
Ciocoiului ce n-are mila
E vreme rea!
Vremea rea din mine a trecut …cu vremea…si cu nepotii mai ales.:))
@Tagetes – aprilie 6
1. A cailor/cainilor, despre ce-ai scris e atemporal. Te felicit c-a venit vremea buna, odata cu nepotii. Cei mici o merita!
2.”… macar cateva versuri ai scris „. Cum nu?! Volume! Da’ cand sa le public, mi-au zis ca a fost un cetatean pe nume Eminescu ce mi le-a plagiat; cu f’o suta si ceva de ani inainte. Mare ghinion!
Mesajul este adresat lui A.C sa nu existe confuzii și sa se vexeze transgendera/ transgenderul și sa creadă ca am ceva cu ea!
Directore tu ești cel mai bun exemplu a ceea ce americanii folosesc ca pentru a exprima ratarea!
Trifecta!
Adica 3 strikes and your out!
Sa o luam pe îndelete!
Ai fost director și altul ți-a privatizat copilul! Strike one
Ai fost la revoluție și nu ai apucat un ceferticat de războinic! Strike two!
I-ai fost sofer lui Nichita Stanescu( toată lumea știe ca șoferii personali sunt cei care ajung sa conducă la un moment dat- vezi Coposu șoferul lui Maniu și șoferii chestorilor de poliție care ajung și ei sa fie chestori) și nu s-a lipit de tine nici măcar un pic de talent literar! Strike three
Deci boss, ești bine! Îmi place despre tine maxim! Ți-as mai spune și altele dar cred ca ajunge! Nu trebuie sa răspunzi! E suficient sa știu ca vei citi asta și undeva la lingurica se va revolta ceva și vei spune( lasă-ma sa te interpretez așa după stilul meu meltenesc de Ilfov):
Morții mă-sii! M-a citit!
De cand e lumea si pamantul, foamea, frigul si lipsurile au fost exprimate foarte sugestiv in doua cuvinte: viață de câine.
Mii de ani cel mai bun prieten al omului, cainele, si-a avut rostul si locul bine stabilite in preajma omului, in curtea casei, langa turmele de oi, pentru paza si ajutor.
Anii au trecut, obiceiurile s-au schimbat, bunastarea si opulenta au dat totul peste cap.
Astazi cainii au ajuns acolo unde nici cea mai romantica si visatoare potaie nu spera sa ajunga vreodata: in centrul atentiei, rasfatata, pomadata, vedeta in toata regula.
Tunsi, imbaiati, periati, coafati, imbracati, pudrati, cainii se bucura de toata dragostea.
Dragoste dupa care tanjesc copiii abandonati, oameni nefericiti, femei neconsolate, barbati neinsurati, si bogati debusolati.
Paradoxul excesului de iubire pentru animale si al indiferentei omului fata de om s-a nascut intr-o lume plina de paradoxuri.
Cum poate fi numita lumea de azi, cand firescul nu mai e firesc, cand cei saraci viseaza la o viata de caine, cu mancare, cu plimbare si cu somn pe un pat moale ?
Există in natură un anume echilibru, o lege a compensatiei intre prea rau si prea bine, intre prea putin si prea mult.
Din nefericire, crestinismul din ce in ce mai palid, scoala din ce in ce mai formala, parintii din ce in ce mai obositi, mai superficiali reusesc din ce in ce mai greu să compenseze.
PS N-am nimic impotriva câinilor. Consider doar că , dislocarea animalelor din mediu lor natural pentru o așazisă rezolvare a problemei singuratatii este nedreaptă.
@Tagetes – martie 31.
Alo, eu n-am zis de aventuri la varsta noastra pe niscai Himalaie! Ci sa calatoresti-ca un belfer- pe-o nava de croaziera: papica „cu burta”, vizite prin orase de top, etc; sau sa te duca agentia cu „coach”-ul pe drumuri nebatute de tine.
P.S. Imi face placere sa aud de aventurile tale prin desert( n-am fost niciodata); sigur n-au fost „in desert”-dovada ca-ti revin in amintire dupa f’o patruj’ de ani. Si sper ca n-ai dat peste f’o „Furtuna…” americaneasca pe-acolo.
Cat despre mutarea banilor la CEC: cum s-o fac- patriot cum sunt- atata timp cat ii am la BC ROMANA nu?!
@Adrian Întrucât contele a dat cam repede pagina revin la postarea ta, merită un raspuns. Spui:
” Ce-ai zice sa calatoresti, din Ro. pana prin lumea larga? Eventual, sa te imbarci pe o nava de croaziera in jurul ei? Sunt atatea locuri minunate de descoperit, atatea posibile intalniri cu oameni diferiti si care sa ne imbogateasca de-adevaratelea; asa cum sugerezi tu: spiritual. Doar ca asta costa, si nu putzin.
P.S. In caz ca-ti prisosesc niscaiva de-aia „green” (ca tot e moda), iti pot trimite in ajutor contul meu din BCR.”
Aventurile mi-au placut …la vremea lor.
Tânar (29 de ani , o tempora!) in Irak in desertul Al Anbar 2 ani aproape, neuitată aventură. Hamsinul , furtuna de nisip, vizita la ruinele Babilonului cu Poarta zeitei Iștar ,Leul din Babilon si mai ales indrazneala si curajul prostesc as putea spune , de a lua cu un prieten moldovean câte un colț de cărămidă amintire din zidul Babilonului.. Doamne ,am frisoane si acum când mă gândesc ce s-ar fi intamplat de ne descoperea la vama in aeroport! Trofeul il am si-acum in vitrină.
Apoi capturarea unui scorpion, nu ma laud, am facut-o singur, era seara mergeam la club( o sala cu tv. color si mese de pinpong) l-am vazut că traversa aleea, scorpionii se miscă ca si păienjenii relativ incet, i-am pus in fata o bucată mare de folie de plastic, evident ca s-a urcat pe folie , am facut-o ghem , n-avea cum sa-mi ajunga la mână, l-am dus la camera si l-am pus intr-un borcan in congelatorul frigiderului. Restul a fost simplu,a doua zi l-am pus pe o sticla de la masca de sudură si l-am acoperit cu lac transapernt. Procedeul era brevetat de altii.
Peste ani fiu meu l-a dus in parc la prieteni sa se laude ce are el si …dus a fost!
Acum, cu atâtea posibilitati de a calatorii parcă nu mai are farmec.
Călătoresc si acum in fiecare seară. De patru zile sunt pa nava Calypso alaturi de căpitanul Cousteau prin intermediul lui Al Marinescu Cuceritori ai adâncurilor ( 320 pagini)
Am mai fost cu Al Humbold in America Latina si mulți altii, mi-ar lua timp si pagini sa-i inșir pe toti.
PS Ăia green au cam intrat la apă. Oricum, fă si tu un gest , muta-ti contul la CEC si-apoi mai vorbim :))
Articolul Contele de Saint Germain este un omagiu bine documentat și emoționant adus lui Nichita Stănescu, unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii române moderne.
Ador sfârsitul articoluiui, domnule Conte!
Cu siguranta l-ati ascultat si pe Nichita recitându-si propriile poezii. O desfatare.
https://www.youtube.com/watch?v=U-nIKXLoHmw
@CdSG
…si ti-a spus umbra din spatele tau: tu esti el…