Ludovic Orban se face că nu înțelege cum funcționează SISTEMUL
Â
Crede că dizgrația e rezervată doar altora. Se zbate, se agită, se amăgește și refuză evidențele căderii sale libere.
Desigur, știe o mulțime de istorii compromițătoare despre Câțu și aliații acestuia din vârful PNL. Sunt convins că și despre Klaus Iohannis știe. Și, cuprins de furia descoperirii că a fost trădat, își imaginează că spunând public „lucrușoare” despre ei și insinuând că la o adică va spune și „LUCRURI” aceștia se vor speria și vor bate în retragere.
Ultimele lui declarații, prin care joacă la intimidare, trădează panică și nechibzuință.
Iată ce declara ieri, în fața membrilor PNL Botoșani, despre colegii săi de la guvernare:
„Uitați-vă la spectrul politic! Mulți din cei care sunt actori astăzi nici nu știu foarte bine ce vor, sunt complet impredictibili, nu au coeziune în acțiune. [„¦] Nu au niciun fel de competență și capabilitate în materie de guvernare„.
În aceeași declarație de la Botoșani Ludovic Orban  atacă nucleul dur al susținătorilor lui Câțu:
„Deși am fost părăsit în timpul negocierilor de echipa de negociere votată de PNL „“ trebuie să știți lucrul ăsta: președintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliții și negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareș Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Național în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliției„.
Palma i-a fost întoarsă cu un pumn. Ultragiat, gangsterul curcubeic Rareș Bogdan a sărit la bătaie ca ars, zgomotos și patetic cum îl știm, fluturând șantajul ca în vremurile romantice ale mafiei:
„žNu cred că e declarația lui Ludovic Orban. E atât de uÈ™or de demontat, încât pur È™i simplu nu cred că Ludovic Orban face astfel de greÈ™eli în fața unor colegi care teoretic nu au cum să verifice. Nu cred că domnia-sa nu era conÈ™tient că o astfel de declarație pe care o spune chiar È™i pentru o încercare de victimizare a sa nu poate ieÈ™i în spațiul public. Din păcate, e a treia locație în care spune asta: a mai spus-o È™i la TimiÈ™oara, a mai spus-o È™i la Arad, noi am ales să considerăm că se va opri È™i că nu va continua cu aceste informații neadevărate. Cred însă că va reveni È™i că va explica, pentru că un conflict public È™i scoaterea rufelor la tarabă nu ajută românii È™i România. [„¦]
Nu cred că aruncând cu zoaie poți să câÈ™tigi teren în PNL. Dacă e ca cineva să fie supărat È™i să vorbească, eu sunt acela. Răbdarea mea, nervii mei au limite. Nu ar fi foarte bine pentru nimeni ca eu să mă apuc să vorbesc. Sper ca domnul Orban să retracteze È™i să-È™i vadă de problemele lui, de trecerea legilor prin Parlament È™i de tergiversarea legilor prin Camera Deputaților„.
O replică asemănătoare a dat și doamna Å¢urcan, cu binecunoscuta-i candoare de clasa pregatitoare, dar nu vreau să încarc acest articol cu prea multe producții ale rotativei de partid.
Esența e că zvâcnirea necugetată a domnului Orban împotriva voinței sistemului a dus la scoaterea pumnalelor din șosete. Pentru că, să fie limpede și acelora nu tocmai familiarizați cu democrația românească: alegerile acestea din PNL nu vor fi nicidecum lăsate la voința liberă a alegătorilor. Ele vor fi controlate la sânge de sistem, prin intermediul președintelui Iohannis, și, la nevoie, prin mijloacele specifice ale sistemului care includ: avertismente de la binevoitori dintre cele mai explicite și „convingătoare”, intimidări subtile, compromiteri prin presa de propagandă și chiar folosirea pisicii negre a justiției ca armă decisivă de exterminare dacă împricinatul nu înțelege de vorbă bună.
S-a ajuns la un așa nivel de asmuțire al dulăilor peneliști împotriva lui Orban încât se vede de la o poștă, prin toată butaforia de camuflaj, unda verde primită de la Cotroceni.
Tentativa președintelui liberal de a-și păstra / atrage susținători prin vizite în județe și conferințe patetico – belicoase precum aceea de la Botoșani, mi se pare deconcertant de puerilă pentru un politician cu experiența sa. Cum de nu înțelege că jocurile au fost făcute și că nu dânsul este preferatul?
Eu sunt sigur că doar se face că nu înțelege cum funcționează sistemul și că inacceptarea sentinței acestuia e doar de moment si se datorează unei trecatoare iluzii de omnipotență întreținute de lingăii săi.
Întrevăd trei posibile forme de deznodământ:
- Dacă sistemul va fi sigur, cu o lună înainte de Congres, că premierul Câțu are asigurată o majoritate confortabilă, Ludovic Orban va fi lăsat să concureze și va pierde „democratic”;
- Dacă estimările sistemului vor fi că la Congres se anunță o luptă echilibrată, cu rezultat incert, Ludovic Orban va fi determinat să se retragă înainte de alegeri, din motive „personale”;
- După ce îi va trece febra belicoasă de acum și va înțelege că experimentul Dragnea poate fi replicat și pentru domnia sa, Ludovic Orban va face singur un pas înapoi sperând să salveze măcar președinția Camerei Deputaților.
Bineînțeles că nu o va salva, dar e greu să-ți păstrezi luciditatea în astfel de momente.
https://www.conteledesaintgermain.ro/ludovic-orban-se-face-ca-nu-intelege-cum-functioneaza-sistemul/13-06-2021https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/06/razboi-orban-catu.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/06/razboi-orban-catu-150x150.jpgEditorialealegeri in PNL,Congresul PNL,declaratii Rares Bogdan,PNL Botosani,presedintele Camerei Deputatilor,razboiul Orban Catu Crede că dizgrația e rezervată doar altora. Se zbate, se agită, se amăgește și refuză evidențele căderii sale libere. Desigur, știe o mulțime de istorii compromițătoare despre Câțu și aliații acestuia din vârful PNL. Sunt convins că și despre Klaus Iohannis știe. Și, cuprins de furia descoperirii că a fost...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Cetateanul Ludovic Orban desi s-a vrut un fel de trubadur national cu aer boem nu a depasit niciodata stadiul de ospatar distrat. Dansul da senzatia ca tot timpul alearga la mese sa se faca util sau sa culeaga ceva de pe ciolanele roase de greii locantei numita Romania.
Zepelinul guvernamental pare sa piarda masiv altitudine iar generalii ii sufla presedintelui… sa aruncam ceva balast sefu ca ne prabusim?! Realitatea e ca nu conteaza care pica din balon Catu sau Orban important e ca cineva sa fie aruncat peste bord. Inaltimea e suficient de mare sa fie fatala iar DNA deja isi ascute dosarele cu sina sa ne arate ca lupta impotriva coruptiei e pe val.
Altfel tovarasul Catu ne spune ca o ducem mai bine cu 11%. Iaca e vara si salariile si pensiile inghetate sunt binevenite. Gheata e de-aia corecta de dreapta adica necorupta deci puteti lua ca nu va infectati si e si gratuita. Cand ti-e cald tare dai o tura prin supermarket vii acasa pui pensia pe frunte si imediat iti ingheata zambetul ca la vaccinuri. Ce mai… esti ca si imunizat!
Stati linistiti ca pan la iarna le dezgheatza ei ca vine PNNR-ul si va re-dreseaza pa toti. La Bucuresti e ca si rezolvat da drumul Nicusor la apa si gata. A nu vine apa acasa… Pai Nicusor a zis ca da apa calda dar nu a zis si unde. Legenda spune ca apa calda se da doar la metrou la Eroilor si e galbena direct in culorile partidului.
Tovarasul Oros se doveste un inamic al castravetilor autohtoni. Legumicultorii is oleaca nervosi, costuri mari, preturi mici, da eu zic ca ca is degeaba. Exact ca si carciumarii, artistii, doctorii erau si ei scarbiti de ciuma rosie. Daia ii cam facea de ras la ProTV ce e drept cu vorba aia a lui taraneasca nu se cade bre la capitala.
Pan la urma o tara ca afara se face si cu castraveti luati din afara.
Nu stiu cum sunteti voi dar eu cand imi amintesc de indignarea civica de la noi din sat pe cei care isi dadeau votul pe o sticla de ulei ma apuca nostalgia. Cum ne certam noi electorii pe galeti si sticle de ulei… imi dau lacrimile si acuma.
Iaca zilele astea lumea se vaccineaza pentru trei mici o chifla si un mustar, da nu mai e nimeni indignat… La rapel umbla vorba ca maestru Gheorghitza da si o friptura.
Daca vine Delta cred ca se lasa cu sampanie si lumanari.
Din pacate…
@watcher-15.06.
Chapeau bas! Un text de Vi_Conte. Recunosc( modest cum ma stii), ca nici eu nu l-as fi scris mai bine!
@Franklin. 14.06.-12.17. Hai, totusi, sa polemizam putin. Si o sa-mi spun parerea despre ceeace tu propui, prioritar, discutiei, in mod concret:
1. „Oprirea interzisa”. Respectata pe Bdul. Aviatorilor, nu si pe ….”. Pai, nu cumva pentru ca:
– densitatea de cetateni si de magazine e mult mai mare in zonele cu blocuri vs. vile.
– bretelele paralele cu Bdul. Av. si micile stradute din zona permite oprirea mai facila.
– Bdul. Aviatorilor este principala artera ce evacueaza orasul in nord. Sh’or mai fi.
2. „Trebuie desfiintate cam 2/3 din agentiile guvernamentale existente…”. Ocupandu-se gestionarea de microcredite, nu stiu cat isi gasesc rostul in birocratia Ro. asa ca evit sa-mi dau cu parerea.
3.” Majoritatea institutiilor administrative judetene trebuie desfiintate”. Incepand de la desfiintarea /comasarea unor judete, pana la cea a unor institutii judetene, discutia poate fi ca despre un acordeon, de la extensie maxima pana la inchidere. Cu avantaje si dezavantaje. S-ar putea, de ex. ca, la o adica, sa vrei sa ai pompierii cat mai aproape si sa nu astepti ca, locuind la Sinaia, ei sa vina de la Ploiesti; sau, si mai de departe, cum prconizezi tu.
Sigur ca putem avea fiecare franturi de pareri pe-aici, dar cred sincer ca „reformarea” unei tari ca Ro. nu se poate face pe bloguri, de catre niste pafaristi ca noi. Dupa cate se pare, nici ditamai prezidentzii, guverne, parlamentari, agentii, Academie s.a.m.d. nu par a fi in stare; decat din gura!
ONPCSB, oficiul national de prevenire si combatere a spalarii banilor, DIICOT, DNA, DLAF si OLAF ar trebui sa stie ca borfasul insurubat la butoanele puterii nu isi cara decat rareori banii in Cipru sau Bahamas. Cine e fraier si i-a ingropat in bancile elvetiene. Cum cifrul secretului bancar helvetic a fost spart de americani, care au cautat peste o jumatate de secol averile evreilor ucisi de nazisti, fraierii au luat teapa. Borfasii ceva mai umblati prin lume si inainte de revolutie, gen tata socru al lui Victor Ponta, fost senator si ministru al agriculturii, actualmente vicepresedinte al Curtii de Conturi, si i-au pitit in Liechtenstein. Sa ne intelegem din capul locului: Daciana Sarbu Ponta cara banii cu valiza. Nu era inca europarlamentar, dar tata Ilie Sarbu o inzestrase cu un pasaport diplomatic, fapt care o facea imuna in fata oricarui control vamal.
Daca ar avea vointa, ceea ce ma indoiesc ca detine, ONPCSB ar sapa temeinic in bancile LGT Bank, Liechensteinische Landesbank AG, VP Bank, Bendura Bank, Banque Havilland AG, Bank Frick, NEUE Bank, Sigma Bank, Kaiser Partner, Bank Alpinum sau Mason Privatbank Liechtenstein din Vaduz, capitala Principatului Liechtenstein. Intr-una din aceste banci sau in mai multe isi tine banii si Victor Viorel Ponta. Exista insa o ascunzatoare la care nu v-ati gandit: Ungaria. Ungaria a devenit paradisul fiscal al snapanilor politici din Romania, Bulgaria, Croatia si Slovenia, odata cu ascensiunea lui Viktor Orban. Debretin si Szeged sunt cele doua orase aflate la o aruncatura de bat de granita romaneasca, unde cele doua gulere albe liberale, unul mai imaculat ca altul, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu si Ludovic Orban si-au carat spagile. Oficiul national de prevenire si combatere a spalarii banilor ar putea face pentru inceput, o vizita de curtoazie la Budapest Bank, CIB Bank, FHB Bank, K&H Bank sau Oberbank din Szeged
@Franklin14.07 cu bis.
1. „N-as vrea sa polemizez si nici n-o s-o fac.” Da’ de ce nu?! Nu pentru asta suntem aici? Nu cred ca pentru a ne congratula unii pe altii si, toti in cor, pe Conte!
2. „In plus, cand spun USR nu ma refer la alde Nasui, Barna Ciolos sau Voiculescu. Ma refer la sutele de mii de votanti care pe 26 mai 2019 au dat „¦ nu numai lui Dragnea ci si lui Orban, si intregului sistem.”
Pai, ceva scartzaie in logica ta:
– faptul ca tu apreciezi”sutele de mii de votanti (usr-n.m.) care au dat…,” ar putea lasa sa se-nteleaga ca apreciezi si votantii pesedisti care, fiind de doua ori mai multzi, au dat dublu’ de puncte…puncte…la USR, PNL s.a.!Asta in conditiile in care votul ar fi constat in cantitatea de puncte…puncte adresata adversarilor politici!
– pai, daca nu te referi la „corifeiii” USR – pe care, partial, ii si nominalizezi, renegandu-i-, imi vine greu sa-i consider prea inteligenti pe cei ce i-au votat, asa cum ii apreciezi tu. Adica, toata „inteligenta” lor sta nu in faptul ca au ales niste penibili, ci in puncte…punctele adresate PSD, PNL si, ce sa vezi-„intregului sistem”. Ei, desigur, nefacand parte din el. Numai mamicutzu si taticutzu!
Nu stie barbatul ce stie tot satul.
@Franklin.-14.07
P.S. In privinta afirmatiei: „…iar simpatizantii USR sunt suficient de inteligenti…”dovezile se revarsa zilnic, mai dihai ca puhoaiele dupa ploaie!
Totul e relativ.
Afirmatia mea era in raport cu asteptarile si evaluarile acelora din umbra care cred ca pot sa-i duca pe useristi de nas cum au reusit partial sa o faca cu fuziunea dintre PNL si PDL, de exemplu. Nu la inteligenta lor comparativ cu aceea a suporterilor altor partide.
In plus, cand spun USR nu ma refer la alde Nasui, Barna Ciolos sau Voiculescu. Ma refer la sutele de mii de votanti care pe 26 mai 2019 au dat … nu numai lui Dragnea ci si lui Orban, si intregului sistem.
Dupa cum cand spun PSD nu ma refer nici la Ciolacu, Dragnea, Olguta sau la Firoaica, ci la miile de cetateni onesti simpatizanti ai respectivului partid.
A fost si este in continuare evident faptul ca Ludovic Orban nu are anvergura necesara unui lider politic autentic. Nu a avut-o niciodata. Usuratic intelectual si comportamental, atat ca forma cat si ca fond, Orban reprezinta trecutul si este complet depasit de o realitate caracterizata azi, mai mult decat oricand prin necesitatea reformarii administratiei centrale si a tuturor institutiilor statului. Nu poti sa faci reforma cu unul care se lauda ca e popular si ca cunoaste pe toata lumea in teritoriu. Nu mai merge ca pe vremea USL, nu mai merge sa fii un fel de PSD cu semn schimbat, iar in modul sa fii tot aia. Un lider adevarat nu isi cumpara propria influenta impartind in stanga si in dreapta functii politice, administrative si sinecuri, toate la limita traficului de influenta. Un lider politic se impune prin viziune, consecventa, tarie si curaj. Desigur, nu e cazul lui Orban ale carui reactii, de exemplu in perioada de suprematie basista, s-au limita la nivelul unor lozinci la nivelul brigazii artistice de agitatie, ca un smecheras de oras de provincie care da impresia ca este.
Un moment de maxima slabiciune politica neremarcat de presa si ignorat de multa lume a fost groaza si paralizia care l-au cuprins la declansarea pandemiei, moment cand detinea functia de prim-ministru. Orban a disparut pur si simplu nestiind ce sa declare, sa intreprinda sau sa solicite de la subordonati. Ooameni politici realmente mici, marginali. Nu e de mirare ca initiativa in pandemie a fost preluata de institutiile de forta ale statului, fara indoliala de catre cei mai neportiviti contextului respectiv, sa nu zic de catre cei mai putin dotati intelectual pentru o astfel de batalie. Sa te dai la fund cand tara da greu, ca lider politic si sef al executivului este testul suprem al incompetentei si nimicniciei, iar Orban ar fi trebuit sa fi fost demis printr-unul din mijloacele folosite de presedinti cu alte ocazii.
Nu vreau sa spun ca Citu ar fi cu mult mai breaz, desi, cu siguranta ca il depaseste pe Orban. Au fost cateva momente in care Citu s-a grabit fara sa i-o ceara cineva sa apere sistemul ocult de la putere de acuzatii neformulate inca de nimeni. Sistem pe care, probabil, il reprezinta. Si mai grav mi s-au parut declaratiile sale antireformiste, declaratii practic sinucigase. Intr-adevar, a renunta la reforma si a guverna cu aparatul pesedist (ca structura), populat insa cu clientele proprie din teritoriu e calea sigura de esec garantat pentru PNL si presedintele KWI. Nu poate fi nimic mai letal pentru ei decat ca electoratul PSD si cel al USR, in ciuda divergentelor si diferentelor sa se pozitioneze de aceeasi parte a baricadei. In fond, a refuza reforma dupa ce ai clamat ani buni necesatatea infaptuirii ei este cu mult mai grav si mai frustrant decat a facut-o PSD in perioada Dragnea, iar simpatizantii USR sunt suficient de inteligenti ca s-o priceapa.
@ Franklin – 14.06 „…a refuza reforma dupa ce ai clamat ani buni necesatatea infaptuirii ei este cu mult mai grav si mai frustrant decat a facut-o PSD in perioada Dragnea, iar simpatizantii USR sunt suficient de inteligenti ca s-o priceapa.”
Poate ar trebui sa precizezi despre ce „reforma” vorbesti ( si nu numai tu). Ce ar defini- in cateva puncte- acest cuvant, pentru a-l scoate din zona lozincilor? Ca de la presedinte la guvern, la politicienii PSD, PNL si USR cruce,la ONG-isti de toate culorile ( inclusiv curcubeu) toti clameaza / mesteca acest cuvant, fara nici o legatura cu Romania. Caci, daca ar avea, poate ni s-ar propune ceva numit „plan”, cu obiective, solutii de rezolvare, termene si responsabili. Ca-n orice firma mai rasarita (si nu din „rasarit”).A, daca „reforma” e ceea ce ne propune UE, „bucurosi le-om duce toate”! Da’n acest caz, nu platim prea multi pitzifelnici cu nume de parlamentari, guvernanti, partide politice? N-ar ajunge doar un singur partid si-un guWernertor, care sa o aplice, iar noi, cuminti, sa aplaudam pe stadioane?
N-as vrea sa polemizez si nici n-o s-o fac.
Ar fi atat de multe de spus. Reforma si orice demers radical intr-o guvernare, in Romania, trebuie inceputa la nivel de MAI. Aici iti dau un singur indiciu. Reforma inseamna ca semnificatia indicatorului rutier „Oprirea interzisa”, existent pe bd. Aviatorilor si Oltenitei sau Mihai Bravu, de exemplu, sa fie respectata si pe acestea din urma, nu numai pe Aviatorilor. Ca doar nu credeti ca soferii sunt civilizati doar pe Aviatorilor si indolenti pe Oltenitei sau Mihai Bravu.
Nu continui cu MAI, dar este inacceptabil si revoltator ca exista zeci de mii de jandarmi in tara iar hotii de lemne dau in cap padurarilor. Nu ma refer la tiganii nevoiasi care mai umbla si ei cu drujba prin paduri, ci la alt fel de hoti! Si apoi, daca nici impotriva celor care taie copaci seculari nu faci uz de arma, impotriva cui s-o mai faci?
Trebuie desfiintate cam 2/3 din agentiile guvernamentale existente, imediat si neconditionat urmand ca activele lor sa fie preluate initial de ministere.
Majoritatea institutiilor administrative judetene trebuie desfiintate, iar aria de competenta trebuie comasata si regionalizata in cate un centru de conducere si coordonare la 4-5-6 judete. Si chiar asa, ce trebuie sa existe cate o institutie la nivel judetean pentru inspectia muncii, garda de mediu, agentia de mediu, protectia consumatorului, a copilului, comisariate de politie, pompieri, directii de sanatate publica, CNAIR, ape, pamanturi cadastre, discriminari si cate si mai cate?
De ce trebuie sa fie toate acestea la Zalau cand ele pot fi doar la Cluj, de pilda?
Nu mai zic de varsta de pensionare discriminatorie pentru militari si magistrati sau „algorittmul” de calculare a pensiilor speciale si mai discriminatoriu. Cum poti sa scoti la pensie un general, colonel, chestor sau pe Giorgiana Hossu la 48 ani si de nu tot la 62-65 la toata populimea? Daca au STAT la birou toata cariera. Cel care au stat in intersectie sau au avut misiuni sa li se aloce o grupa de munca (I sau II precum tuturor
DNA o sa scoata biciusca din trusa de scule si o sa-i arda una peste bot lui Orban de n-o sa se ridice de la pamant. Orban este santajabil. Cardasia cu Nelu Iordache, dezvoltatorul imobiliar din Adunatii Copaceni, pe terenurile caruia guvernul Tariceanu voia cica sa construiasca aeroportul Bucuresti Sud, i-a adus lui Orban mari placeri financiare. Valoarea terenurilor din sud a sporit exponential si de fapt miza a fost o afacere imobiliara, nu un aeroport. Orban si-a luat partea, in scurtul sau mandat de ministru al Transporturilor, ca si Tariceanu, seful sau de cabinet. Firma Tnuva din Israel a fost o pierdere colaterala. Banii lui Orban sunt ingropati undeva in strainatate, pare-se ca in Ungaria.
Cam de aici incepe subiectul Orban. Dupa succesul afacerii imobiliare a unui aeroport care nu va fi contruit in secolulul asta, Orban si-a exersat mana de spagar, pretandu-se sa ia cate 5.000 de euro pe trimestru de la un biet frizer din Drumul Taberei, pe vremea cand era viceprimar la Capitala. Frizerul nu voia decat o licenta perpetua, iar Orban i-o prelungea pe cea temporara din trei in trei luni. A urmat spaga de 50.000 de euro de la patronul UTI, Tiberiu Urdareanu, ca ajutor financiar pentru campania la Primaria Bucuresti, in 2016. Urdareanu l-a turnat la DNA, Orban s-a retras din cursa si a pierdut si trenul electoral din toamna, la parlamentare, insa ICCJ l-a scos basma curata si ne-am trezit cu el prim-ministru si acum, presedinte al Camerei.
Orban nu are nicio sansa la sefia PNL, in fata lui Catzu. De ce a fost totusi mentinut artificial in viata pana in ziua de astazi? Pentru ca petele de dalmatian din biografie sunt cea mai insemnata avutie a statului profund. Statul profund nu lucreaza la varf, decat cu oameni santajabili. Petele din biografie se numesc in jargon, fond de rulment, adica garantia ca vei executa din cand in cand, ceea ce trebuie. Dupa ce ai facut tot ce trebuie, esti scos pe tusa fie la cerere, din motive personale, fie ca o masea stricata. Nu Basescu a inventat santajul si s-a inconurat de oameni santajabili, el insusi fiind cel mai mare scula santajata din stat. Basescu a folosit santajul si oamenii santajabili pe scara industriala. Iohannis, alt santajat de soi, nu face decat sa netezesca drumul lui Basescu.
Vedeti voi pe dk la motiunea de cenzura ultrasecreta pe care o vom depune fara sa ne afle nimeni.
Am facut si un guvern din umbra, da nu singuri ca nu avem majoritate. L-am facut cu PMP, ca au si ei valorile lor. E un guvern echilibrat ca n-am vrut sa se interpreteze gresit. In orice caz, oameni noi, integri si competenti, adica tot noi. Bineinteles, echilibrati si intre sexele lor, asa cum ne cere UE. Asadar,
Prim ministru: Premierul
Viceprim ministru cu probleme de circulatie intracomunitara: Liviu Dragnea
Ministrii
Interne: Dl Maresal cu sapte stele, admiral Prof. Dr. Gabriel Oprea
Aparare: aici, m-am propus pe mine ca n-as vrea sa ramaie Romania vulnerabila cat timp mai traieste Soros
Justitie: Anca Florea Savonea
Externe: Titus Melescanu
Finante: Darius Cyrus Marmelando Teodorovici
Dezvoltare: Elena Udrea (casatorita Targusor)
Fonduri europene: Elena Basescu (momentan monoparentala, dar asta nu e problema)
Industrie: sotul doamnei Viorica Dragnila
Ministrul Sanatatii: Adrian Rafila-Cercel
Transporturi: Razvan Cucu Arsene
Tineret si Sport: Ioana Tzuica Bran
Comunicatii: Gabriel Tzuica Zetea
Educatie: soferul lui Serban Nicolae
Cultura si untura: aici nu ne-am decis, oscilam intre dnele Diana Dansatoarea si Florica Sosoaca
@marcel OHM – 14.06- Iti apreciez stradania, ca sa nu mai vorbesc de umor! Dar, un guvern fara nici un „reformist” din USR cruce(pusa Romaniei), c’est pas possible! Noi, „salvatorii Romaniei”, de unde mai primim papica? Ca doar nu ne-om apuca de vre-o munca- alta decat cu gura mare si cu mana -n buzunar( al statului).
Strădania îi aparține propagandistului Securității, Franklin, È™i e un script împrăÈ™tiat aiurea pe net cât să ne cucerească pe toți cu umorul fin, de autobază, al ciobanilor securiÈ™ti.
De exemplu
https://inpolitics.ro/bezna-mintii-weber-demisa-pentru-ca-nu-a-stirpit-coruptia-si-nu-a-rezolvat-cazul-caracal_18449038.html
@Jan Pi Card
Scuze, am uitat sa pun „…” la „stradania” si „umor”! Crezi ca dansul le-a luat de „bune”?
Porecla de Shica Mandolina e meritata si sugestiva.
Deci, el afirma acum ca a fost lasat singur la formarea coalitiei. Sa nu uitam, coalitia s-a format in disperare de cauza, dupa pierderea alegerilor. Si ce a facut Shica daca a ramas singur?
A dat guvernarea unui partid care a luat 15% din voturi. Ca sa ramana el presedinte la Camera.
Si acum si-o ia. Din pacate, Citu nu e solutie mai buna.
Domnule Conte , pai pana si Jeana lu Cacareaza { ala de vinde in Piata Progresul cartofi … ” bio ” } s-a prins cum functioneaza „sistemul ” , cum vrei sa nu se fi prins inca LOrban ? Dar merge la cacialma : s-a bagat in rahat…asteapta sa-l molfoie porcii iar daca nici alora nu le place , al vor scuipa si poate , poate , ca-i un supravietuitor tipu … Sa nu uitam ca…n-are mai mult de trei ani vechime in munca inscrisi pe cartea de munca in meseria pentru care si-a facut facultatea si , cu toate acestea Sica Mandolina…tipu-i mai alunecos decat un sarpe .
Dreaq sa-i ia. Da’ de tara cand se ocupa astia???? Singura lor activitate este bataia pe ciolan.
Cine e generalul Ludovice tata! Cine e generalul?
@Psd-istul ” Cine este GENERALUL ? Cine este cel care…TACE si FACE ? Cine este cel pentru care PNL se va bate sa fie PRESEDINTELE TUTUROR ? ” CIUCA , CIUCA, AL DOARE-N maCIUCA !!!Chiar nu pricepe imbecilu’ ca , la Cotroceni hotararea-i luata ? Chiar nu intelege ca, Rares Bogdan { ala care in 10 August , urla pe ecran sa nu mai auda in viata lui despre PNL sau despre liderii acestuia } n-ar iesii cu astfel de atacuri fara voie de sus ? De fapt de jos caci , Palatul Cotroceni este intr-o groapa si la propriu nu doar la figurat .Intrebare pentru cine s-o pricepe : daca LOrban va fi maturat de la sefia PNL { evident este posibil sa nu mai fie nici sef la Camera Deputatilor dupa asta } , ce se va intampla cu PNL-ul , va ajunge pe mana lui Catu ? Pai , la cata cota de incredere mai are si Catu si PNL … le prevad soarta PNT-CD si asta , fara ca aia sa fi avut nici macar 40% din bubele astora ! Ma rog , la cata oftica am eu pe ei…
Mesajul meu era ironic cu trimitere la acea prezentare patetica È™i plina de jena cu care l-a introdus Ludovic pe Kwj la congres! Dar poate am fost prea arogant în a crede ca acel eveniment a rămas întipărit în memoria oamenilor! Mea culpa!
@Marian -13.06 „…ce se va intampla cu PNL-ul , va ajunge pe mana lui Catu ?”
Da de ce NU si: „reformistii”( adica PDL-istii din PNL Citu , cu toate gradele- calite in lupte- pe umeri), la USR cruce( unde sa se-ntalneasca cu gradele mai proaspete si necoapte inca), iar „traditionalistii” ( adica PNL Orban- urmasii Bratienilor, cu grade ceva mai mici), la PSD ( cu aceleasi „merite”- da’ mai mici- pe umeri). Si’am pus-o, din nou, de doua partide „noi”, da’ cu vechi traditii „democratice”.Ambele?
Adevărat CdSG. Urâte personaje bântuie politica dâmbovițeană, acoperind tot spectrul politic.
AÈ™ lansa o întrebare provocatoare, deÈ™i, recunosc, nimeni nu poate fi profet.
Unde vezi tu România peste 5-10 ani?
@excelsior Peste 5-10 ani ? Citeste ce scriu astia de la
Îndreptar Pentru RenaÈ™terea Neamului Românesc
Eminescu scria în 1877 despre # Rezist, PNL, USR, PLUS È™i UE. Suntem sub asediu de 150 de ani. Dezastrul economic, social È™i cultural al neamului românesc este astăzi identic cu cel descris de Mihai Eminescu în 1877. Punte peste veacuri „“ PNL, puteri străine, furt, minciună È™i bătaie de joc la adresa poporului român. „Toate-s vechi È™i nouă toate”¦”. Pai Mihail Eminescu , ala de-si inchiria condeiul cui platea mai bine , a prevazut inca din 1877 ce urma sa se intample ATUNCI …crezi ca in 5-10 ani de-acu’ inainte adica 2026-2031 , va mai exista cineva in Romania care s a mai zica ceva ? Bine ar fi daca ar mai exista macar Romania ca stat si…macar in forma actuala !
In Burta Europei.
‘BURTA, in sensul din ‘Regii de nisip”, de R.R.Martin.
@excelsior – 13.06.
Desi ai trimis „prajitura” direct la forul superior, ignorand palmashii, mai culeg si eu ceva firmituri si-ncerc un raspuns serios( ce nu prea ma caracterizeaza): In UE si NATO, cu TOATE resursele / actiunile profitabile ale societatilor romanesti cu capital de stat arvunite la stapani si cu rachete NATO antigrindina, trimitand – prin „diamantul” Ghinea ( precum R.P. Chineza avertismente serioase catre Taiwan prin anii ’70) al 157-lea PNRR serios spre aprobare la Bruxelles- cu termen de finalizare 2126.Cu Orban si Citu batandu-se ‘democratic” pentru sefia stafiei PNL, cu USR cu cruce promovandu-si nepotzii cu stele inca din gradinitza si cu PSD depunand- motzaind- motziuni de cenzura. Ramane o singura necunoscuta: AUR( ul, din Rusia).
@Adrian Cristescu
Ai dreptate, asa suna ca am trimis-o direct contelui, dar de fapt intentia nu era sa aud doar parerea lui (mea culpa). Este interesant de vazut cam ce crede fiecare si intr-adevar nu raspunsuri umoristice.
Cum unde?
În stație la Lizeanu!
De ce spun asta? Pentru ca trec aproape zilnic pe acolo È™i acest microcosmos este o Românie în miniatura! Un pic caricaturist dar o Românie reala!
Blonda? Este Europa pe care vrem sa o combinam !
Ascultați versurile È™i mai discutam!
Caricatural sună mai corect!