Lecturi de apocalipsă: Andrei Pleșu „“ Parabolele lui Iisus
Cititorului astfel pregătit i se propune o hermeneutică pe trei nivele:
– o analiza comparativă a unor texte echivalente din Evangheliile apostolilor;
– un periplu bibliografic de o luxurianță invadând cărările până la rătăcire;
– o transfigurare a monologurilor hristice în substanță artistică inedită, cu personaje biblice animând o dramatizare laică.
Subiectul ales este pe cât de marcat de idealul simplicității, spre a putea fi pe înțelesul cât mai multora, pe atât de abundent în capcane. Dintre care cea mai greu de înfruntat este aceea că materia supusă analizei, parabolele lui IIsus, nu i se livrează cercetătorului direct de la sursă ci prin intermediari care adesea funcționează precum telefonul fără fir. Una spune vorbitorul primordial, alta ajunge la urechea finală. Cuvintele lui Iisus sunt preluate de apostoli și repovestite fotografic, în cadență reportericească, pe măsura nivelului de înțelegere și  a talentul narativ ale fiecăruia. Apoi, asupra acestor prime testimonii, cu rezoluția deja afectată,  intervin cărturarii, exegeții, interpreții culți sau intuitivi, religioși sau profani, fiecare cu instrumentul limitativ al limbii proprii, limbă care mai adaugă un strat de refracție deformatoare ideilor deja „mișcate” o dată ale Mântuitorului.
Să-ți plasezi relatarea în mijlocul acestui clocot de interpretări vii și contradictorii, să te contorsionezi pentru a ajunge cu microfonul în cotloanele cele mai ascunse ale unor rare și prăfuite biblioteci cu mărturii sacerdotale, denotă temperament de off road-ist, dependență de adrenalină în formă cultă.
Să mai încerci, apoi, și turnarea acestei magme de teorii și demonstrații în lingouri marcate cu carataj de maximă puritate în ceea ce privește sensul dat din ceruri parabolelor in discuție, asta da aroganță de alchimist. Plătită însă cu imensul risc de a-ți vedea propria voce înghițită de tumultul care te înconjoară.
După un efort de maratonist al documentării și după experimentarea mai multor game, bâzâitul de fond al roiului de informații a fost convertit cu succes în sonorități armonioase. Impresia generală finală este de montare fastuos – hollywoodiană, Â cu sponsori papillon-șteiniști și un corp tehnic de elită.
Cititorul este invitat să admire o galerie de picturi cu colaje, în care singurul impediment in calea savurării depline îl poate constitui senzația că, de atâta submersie bibliografică, autorul te face să nici nu mai știi când vorbește el și când inspiratorii din care a decupat.
Cartea abundă în formulări memorabile (cum ar fi, ca să dau un exemplu: ” Parabolele sunt efectul răstignirii intelectului divin pe lemnul limitelor rațiunii omenești”), care îți provoacă mici furnicături și, pentru câteva clipe, îți înnobilează compoziția  aerului ce-l respiri, făcându-l mai prețios . Atunci,  parcă ai vrea să fii recunoscător  cuiva dar nu știi cui.
Pierdut între ghilimele, aldine și italice, invocări generice de influențe, adnotări de subsol de pagină și riguroase trimiteri la lista finală de titluri și autori, te simți ca un aspirant la inițiere asaltat din toate părțile de bune intenții și disputat de călăuze fără chip. Unde, care, când e Andrei Pleșu? „“ iată adevăratul mister al cărții.
Se poate trăi însă și fără răspunsul la această întrebare, după modelul degustărilor în orb. Esențial rămâne dacă îți place sau nu-ți place.
Iar eu cred că, până la urmă, fie că a fost doar regizor, fie că a fost și scenarist și scenograf și interpret, Andrei Pleșu a reușit să ne ofere un dar de păstrat, chiar de luat pe insulă.
https://www.conteledesaintgermain.ro/lecturi-de-apocalipsa-andrei-plesu-parabolele-lui-iisus/25-12-2012Editorialeandrei plesu,apocalipsa,apostoli,degustare,Editura Humanitas,evanghelii,Iisus,off-road,paraboleCine se așteaptă, deschizând această carte apărută recent la Humanitas, să regăsească un Andrei Pleșu îmbătător de la prima înghițitură, catifelat și ușor de asimilat ca un vin de împărtășanie sustras  prin favoruri ecleziastice direct  din pivnițe mânăstirești, se amăgește. Se va trezi în fața unui text baroc, arbustiv,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
În zilele noastre cu multe televiziuni, talk-show-ul e omniprezent. Pentru că e ieftin. Iar managerii televiziunilor mici, dar bătăioase, știu acest lucru. În loc să trimiți reporteri pe teren care să facă anchete și reportaje despre viața reală și despre problemele oamenilor, mai bine inviți seară de seară în studio cîțiva inși care să-și dea cu părerea despre care cred ei că ar fi problemele oamenilor.
Despre „O Românie puternică”
————————————————————-
Programul USL(sub sloganul „Pentru o Românie puternică”) este interesant și mobilizator numai că nu se prea spune ce înseamnă „o Românie puternică”.Te-ar duce mintea la o Românie puternic economic și militar dar,oare,ce o însemna asta?Programul USL abundă în măsuri punctuale,oarecum bugetare,dar ce ar trebui să fie „România puternică” nu ne spune.
Și atunci trebuie să ne punem această întrebare:CUM trebuie să fie această Românie puternică pe care o dorim toți?
Așa că,fiindcă nu am ce face în weekend-ul ăsta prelungit(…),voi încerca,cu modestele mele puteri „luciferice”,să spun ceea ce cred eu că ar trebui să fie „o Românie puternică”
Cred că România puternică trebuie să fie,pe termen scurt,o Românie cu putere economică dublă,adică cu un pib(nominal) de două ori mai mare ca în anul de grație 2012(…).Dar,ÎN CÂT timp poate România să-și dubleze pib-ul nominal?Vremurile când guvernul Tăriceanu dubla pib-ul nominal în 4 ani cu un ritm mediu de creștere de 6,4%/an au trecut,condițiile sunt altele,mult mai dificile.
Dar,totuși,România are un mare potențial de creștere,are multe resurse naturale dar,vai,nu are capital,nici o bună administrație,nici prieteni,nici politicieni.Deci,totuși,CUM și în cât timp putem dubla pib-ul?!
Și vin și zic:România poate dubla pib-ul în 8 ani cu o creștere medie anuală de 4%.Este foarte greu dar,după părerea mea,este posibil.
Dublarea pib în opt ani ar atrage discuția asupra nivelului de trai al românilor și aici zic că va trebui aplicată regula „treimii de aur” și anume creșterea trebuie împărțită astfel:1/3-consum(salarii),1/3 investiții(dezvoltare),1/3 tezaurizare(plata datoriilor).Nu intru în detalii dar referitor la salariile brute ale cetățenilor acestea vor crește de la aprox.450,0 € cât sunt în prezent la aprox.650-700 € în 2020(aprox.cât sunt azi în Polonia și țările baltice)
Nu-i așa că,deși este scenariul cel mai favorabil,faptul că de-abia în 2020 vom avea un salariu de 700 €,vă cam nemulțumește?Toți vrem mai repede,dar în economie nu există minuni.
La mulți ani!
La mulți ani cu sănătate, Conte! Să ne scrii și anul ăsta, pe care ți-l dorim fericit.
La multi ani tuturor! Dl Plesu ca politician, sau metafizcian? Ce conciedenta!
Am ascultat-o si cred ca e ineertsanta ca demonstratie, dar… Nefiind teolog, nici filolog, nu pot intra in amanunte ce tin de acuratetea detaliului. Dl. Plesu are talentul rar de a pune oamenilor zilei noastre – volens nolens moderni si marcati de o „ontologie” secularizata- probleme de credinta pe care multi dintre cei care citesc nu si le mai pun nici macar din principiu -asa cum a facut-o si in cartea sa „Despre ingeri”, cand am constatat reactiile uluite ale unor amici „culturali” sau „stiintifici”. Personal am aceasta experienta in ceea ce-l priveste, pentru ca am fost marcat in studentie de comentariile sale asupra Evangheliei, eu nefiind inca in Biserica. Tot ca fapt divers, am un prieten care facuse Constructii si mi-a marturisit ca a descoperit la cursurile sale o zona de reflexivitate complet noua (se intampla asta la inceputul anilor ’90). Asa a ajuns la Teologie, apoi a facut pasul decisiv in Athos, unde este calugar deja de 11 ani. Andrei Plesu are acest talent, de a iti intredeschide usa. Atata poate, dar o face cu un talent (sau cu un har, depinde cum consideram) remarcabil. In ceea ce priveste conferinta de fata, ce-i pot imputa este tocmai discursul sau final anti-eclezial. Putea sa spuna ca Biserica a fost ideologizata in catolicism (ceea ce este evident in problema infailibilitatii papale si a lui Filioque), insa nu putea sa lase aceasta umbra asupra intregii Biserici, astfel incat unii s-ar putea intreba care este rostul ei. Nu vede rostul Bisericii, in chip (cu argumente) (neo)protestant? Nu a dat raspunsul. Nu stim. A spus doar ca Biserica a ideologizat discursul hristic. Ca o concluzie personala, aceasta conferinta nu poate sa-l sporeasca pe crestinul imbisericit (care poate sa-l blameze net, ca martor al unei realitati ce nu poate transfigura persoana umana decat in spatiul Bisericii, unde Hristos Inviaza Duminica de Duminica la Sf. Liturghie), dar poate, cum spuneam, sa-i intredeschida usa unui om perfect opac la divin, nu mai vorbesc al unuia care nu poate relationa in termenii divino-umanitatii lui Hristos. Acesta il vad ca fiind meritul principal al conferintei: introducerea intre premise a Intruparii.
Parabolele vândute de dl Plesu s-ar inmulti ca pâinile si ca pestii daca s-ar da cu o banderola cum ca 2% din profit se directioneaza catre Catedrala Mântuirii Neamului!
CHRISTOSUL DE PE MALURILE DAMBOVITEI (SUGESTIE PENTRU BISERICA ORTODOXA ROMANA): http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2012/12/26/christosul-de-pe-malurile-dambovitei-sugestie-pentru-biserica-ortodoxa-romana/.
Sunt multi oameni prosti…
Prea admirativ!Pleșu tratează rațional și dialectic o problemă de metafizică.Personal,cred că această tratare din „parabole” este o imietate,un act demonic,oarecum masonic.Cred că Pleșu,spre apropierea morții,încearcă o împăcare cu Divinitatea.Dar,vai,utilizează o cheie de comunicare demonică,deși frumoasă și convingătoare pentru atei.Suferințele domnului Pleșu,chiar această încercare de iertare,rămân gratuități în norma metafizicii.Unele păcate rămân păcate și nu pot fi iertate chiar dacă penitența este solicitata într-o manieră strălucitor de frumoasă.Nimeni nu-l mai poate salva pe Pleșu,nici măcar această frumoasă și gratuită scriitură.
Ca autor il mai poate salva, ca pupacitor de anus basist, never ever! Restul e treaba lui, la Judecata de Apoi!
Paul Grigoriu ,Sf.Ap.Pavel a fost certat tare mult de catre apoostli pt. „ecumenismul” din timpul lui : mergea in toate casele . Uitam prea adesea ca ne rugam pt. cei de alte credinte ca sa „vina” la dreptarul invataturii . Ne rugam pt. ei dar condamnam ruga IMPREUNA cu ei sau cu ei de fata . Sf.Siluan se ruga pt. INTREAGA lume . Pt.iudeii ca Sf.Ap .Petru invatatura lui Pavel era una care relativiza . Ca vreti dv. sau nu in Hristos TOTI SUNTEM UNA ( altfel Jertfa lui devine relativa ) . A se vedea Pavel catre galateni . Traditia anti-latina are precedent in Rasarit : monofizitii . Cum s-au comportat monofizitii cu bizantinii , asa aveau sa se comporte bizantinii cu latinii . Pactizarea cu Islamul este evidenta la clericii traitori in perioada de dinaintea turcizarii Constantinopolului . De aici si pana la dispretul fata de Constantinopolul calcedonian si roma filioquista nu a fost decat un pas . Ca doar si Grigore al Tesalonicului a avut legatura cu prizonieratul turc . Nu mai vorbim ca isihasmul a ajuns sa fie asociat cu anti-latinismul . Simple coincidente , nu-i asa ? Inchei aici exprimandu-mi tristetea ca o parte din teologia neo-patristicienilor rusi , preponderent anti-latina este hrana multor ortodocsi . Multi nu realizeaza ca se inhama la iluzia pansalvista si nicidecum la sobornicitate ( catolicitate ) .
Craciun fericit tuturor, cu serenissimul Conte in frunte! Craciun fericit si lui Andrei Plesu, care cu cartea asta si-a spalat destule pacate!
„Pacatele nu se spala, ca nu sunt ciorapi. Ele raman pe vecie acolo unde le-ai pus!”… proverb etrusc! hehehe! Gm.