Laura Kovesi se teme de „žproba regina”?!
Â
Protecția È™i invulnerabilitatea au È™i ele limite. Care depind de conjunctură, de oameni, de preț. Dacă prețul lor de prezervare devine, la un moment dat, mult mai mare decât valoarea lor de piață, atunci derobarea, descotorosirea de ele, vor urma inevitabil.
Că Laura Kovesi se află sub înalta protecție a SUA cred că nu mai trebuie dovedit. La câte dezvăluiri compromițătoare au apărut în ultima vreme despre domnia sa, ar fi trebuit să zboare de mult din funcție, poate chiar într-o colivie de maximă siguranță dacă ar fi să judecăm după câte vieți nevinovate a încovoiat. De fiecare dată, însă, sau o declarație a ambasadorului, sau niÈ™te vizite oculte ale acestuia la personaje cheie, sau minciuni jenante, de susținere, din partea preÈ™edintelui României, au făcut ca zborul protejatei să se amâne  și impresia că ar fi invulnerabilă să se consolideze.
Dar să ne amintim că È™i Nicolae CeauÈ™escu părea invulnerabil, protejat de aceleaÈ™i State Unite, È™i, deodată (conjunctură, oameni, preț), protecția lor a dispărut È™i poporul a primit satisfacție. De popor nu am amintit încă, dar are È™i el rolul lui aici. Nu că pe americani i-ar fi interesat sau îi interesează (atunci când iau decizii strategice în legătură cu România) ce vrea sau ce zice poporul român. Interesul lor e singurul criteriu după care se ghidează. Puțin le pasă lor de voința poporului român! S-a văzut asta în multe rânduri (de exemplu la referendumul pentru demiterea lui Băsescu) dar nu acesta este subiectul nostru acum. Nu voi insista, aÈ™adar, cu alte exemple. Oricum, cei bine informați le È™tiu.
Rolul poporului român, în logica americanilor, este să poată fi invocat atunci când le convine lor. Și, mai ales, atunci când ei îÈ™i încalcă angajamentele.
A o lăsa pe Laura Kovesi din brațe ar fi, clar, o încălcare de angajament. Cât le este încă utilă È™i costurile protejării ei se rezumă la vorbe, nu au însă de ce să o abandoneze. Doar este creatia lor.
E drept că un uÈ™or curent anti „“ american s-a iscat de când domnul Klemm a ales să ignore complet scandaloasele abuzuri ale DNA È™i să o susțină, nesocotindu-È™i statutul È™i valorile democratice,  pe È™efa acestei instituții. Dovezile împotriva Laurei Kovesi nu au fost însă atât de nete încât evidența lor să zdrobească orice contraargument È™i frustrarea populară să dea peste cap ácele sondajelor.
Întrebarea mea din acest moment este: SUA, prin domnul ambasador Klemm, ar mai susține-o pe Laura Kovesi cu atâta vigoare dacă împotriva dânsei ar apărea o probă devastatoare? O „žprobă regină”? Eu cred că nu, È™i cred că, în acel moment, È™i-ar justifica pasul înapoi prin invocarea poporului, aÈ™a cum vă spuneam.
Dar ce este aceea o „žprobă regină”?
Prima oară această sintagmă în legătură cu Laura Kovesi am auzit-o rostită de colonelul Daniel Dragomir. Domnia sa spunea că deține o mulțime de probe împotriva È™efei DNA dar nu deține „žproba regină”. Ce m-a mirat atunci este că din formulare È™i din intonație rezulta că o astfel de probă ar exista, dar nu este în posesia lui.
Nu e greu de înțeles că prin „žprobă regină” se înțelege o probă totală, decisivă, care face inoperantă orice tentativă de muÈ™amalizare. Cam cum au fost înregistările cu Mircea Băsescu realizate de Băsică.
M-am întrebat adeseori, după acea declarație a lui Daniel Dragomir, dacă o astfel de „žprobă regină” împotriva Laurei Kovesi chiar există cu adevărat. Și am ajuns la concluzia că da, există!
Și nu una singură ci, probabil, mai multe. Nu le-am văzut, nu È™tiu exact în ce constau ele, dar, ca È™i cristalele radioactive, iradiază È™i produc efecte. Care sunt identificabile de la o poÈ™tă.
O astfel de „žprobă regină” deține cu siguranță Traian Băsescu. Stau mărturie, pe de o parte, declarațiile lui cum că a înregistrat în secret È™i a pus bine toate discuțiile din biroul său prezidențial de la Cotroceni È™i, pe de altă parte, ceea ce foarte corect a observat Mugur Ciuvică într-o emisiune recentă la A3, faptul că după aceste declarații È™i Traian Băsescu È™i cei foarte apropiați lui (amica Elena Udrea, ginerele Radu Pricop, fiica Ioana Băsescu) au fost lăsați în pace atât de DNA cât È™i de Parchetul General, semn că moneda lui de schimb a fost atât de puternică încât s-a putut cădea la o înțelegere chiar cu atotputernica Laura Kovesi.
O a doua „žprobă regină” este foarte posibil să fie deținută de procurorul Negulescu, zis È™i Portocală. Nu întâmplător apropiați de-ai acestuia, poate chiar stimulați de el, au lansat în spațiul public informația că Portocală ar deține înregistrări cu Laura Kovesi prin care aceasta îi dădea în clar ordine ilegale privind executarea unor „žținte” politice. Nu informația respectivă demonstrează că astfel de înregistrări ar putea exista, ci modul aparent inexplicabil È™i iresponsabil în care Laura Kovesi îl protejează pe fostul ei subaltern, în ciuda puzderiei de dovezi de toate felurile care îl acuză pe Negulescu de cele mai degradante fapte.
În fine, vă voi surprinde acum cu bănuiala că există È™i o a treia „žprobă regină”, despre care nu am auzit pe nimeni vorbind până în prezent în spațiul public. Ea ar fi în posesia lui Liviu Dragnea, È™i ar fi fost obținută de acesta prin intermediul excelentelor sale relații pe care le-a dezvoltat, printre alții, cu politicieni de vârf È™i cu alte personalități proeminente din Israel. Nu este o informație obținută pe surse, nu este o certitudine, este doar intuiția mea, alimentată de frâna paranormală ce intervine în toate acțiunile declanÈ™ate împotriva lui Dragnea ori de câte ori acestea se apropie periculos de mult de liderul PSD.
Ce au în comun cele trei exemple pe care vi le-am furnizat? Un lucru foarte simplu: comportamentul defensiv, prudent, chiar È™ovăitor aÈ™ spune, al Laurei Kovesi. Modul în care un prădător dovedit de atâtea ori nemilos, care È™i-a cultivat cu obstinație o aură de „žneînfricare”, îÈ™i pileÈ™te colții È™i îÈ™i ține ghearele în teacă atunci când vine vorba de Băsescu È™i familia lui, de Negulescu È™i de Dragnea, are darul de a pune pe gânduri.
Cine crede că prădătorii nu au instinct de conservare, se înÈ™eală profund.
Laura Kovesi dovedeÈ™te, prin noncombatul față de cei trei amintiți mai sus, că se teme de „žproba regină”. Ceea ce înseamnă că o astfel de probă există.
Cel puțin o astfel de probă.
https://www.conteledesaintgermain.ro/laura-kovesi-se-teme-de-proba-regina/21-12-2017EditorialeA3,abuzuri DNA,ambasadorul Klemm,Daniel Dragomir,Laura Kovesi,Mugur Ciuvica,Nicolae CeauÅŸescu,pradator,proba regina,procurorul Portocala,protectia SUA,referendum demitere Protecția È™i invulnerabilitatea au È™i ele limite. Care depind de conjunctură, de oameni, de preț. Dacă prețul lor de prezervare devine, la un moment dat, mult mai mare decât valoarea lor de piață, atunci derobarea, descotorosirea de ele, vor urma inevitabil. Că Laura Kovesi se află sub înalta protecție a...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Lamulti ani ! Hristos se naÈ™te, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!, Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul! „“ Sfantul Ierarh Grigore Teologul Arhiepiscopul Constantinopolului
Singura Revolutie adevarata din istoria omenirii pentru care se Naste Iisus Hristos, chiar si pentru strainii care ne asupresc si ne umilesc, adica, pentru occidentalii care l-au alungat pe Hristos de cateva sute de ani, si de atunci aduc periodic involutii in istoria omenirii si vin acum cu tupeu sa ne invete pe noi si pe toata lumea cum sa ne traim viata, cum sa ne oganizam viata sociala justitia educatia sanatatea”¦.
Craciun fericit! Domnule Conte,
dvs si tuturor celor de pe blog ce ne impartasim opiniile.
Si reciproc!
Si corolar!!!!
La multi ani, liniste si sanatate pentru toata lumea:) Toti suntem romani,
se vede treaba ca de la atitea „valori” occidentale nu mai vedem padurea din cauza copacilor !
Cea mai tare proba „regina” este cea pe care toata lume o stie : procurori pusi de straini, de ambasadele occidentale pentru justitie „independenta” si stat de „drept”….adica….pentru ca statutul de colonie sa nu sufere cumva vreo schimbare in favoarea românilor !
Traim cu speranta cum aceasta proba..Regina.. va iesi odata si odata la iveala,in cazul Plagiatoarei Kukuvea Luluta Keovesy, pana nu va fi prea tarziu. Sa nu traim aceeasi deznadejde precum in cazul ..Regineii de la vamii. Ba este Blejnar..ba este Blaga.. ba este Basescu ce isi luau tainul de la contrabandisti. Inclin sa cred , daca aceasta proba exista in posesia unui pamantean , probabil va iesi la iveala dupa adoptarea legilor justitiei. Asa cred eu.La sfarsit de an va doresc sarbatori fericite domnule Conte , sanatate si toate cele bune! Aceeasi urare tuturor celor ce frecventeaza acest blog. La multi ani!.
La multi ani,Stelu si tuturor je suis (tu es, il/ele est, nous sommes , vous etes, ils/elles sont-ENCORE si en COEUR) Romania!
Nous avon, nous sommes, doesn’t matter(fiecare ce are sau ce este) Craciun fericit fiecaruia:)
Multumesc stimate domn IQ100 pentru urare!.Din partea mea primiti aceleasi urari, sanatate si la multi ani!Stelu
La aÈ™a conte, aÈ™a probă regină…# din categoria celor cu mintea precară
Baa!! Dobitocule? Tu te auzi ce tampenii debitezi pe cerul gurii?! De unde draku rasariti atatea Cretini in sanul acestui popor milostiv?
Gresit, pt maxim pannonicus, ii uram Craciun fericit!
Cred ca e singurul mod in care li se poate ura tefelistilor un Craciun fericit, pre limba lor. Pentru Chichirau, Gotiu, dar si pentru cei care sarE ca cine nu sarE are dosarE, un la multi ani calduros si cu multe pancarte 🙂 🙂 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=P5v24Q7i0EE
******
Dupa ce am fost politically correct 🙂 , un la multi ani si dumneavoastra, Conte, si tuturor celor de aici…. fara pancarte.
https://www.youtube.com/watch?v=v5mdybeyLVc
Multumesc! La Multi Ani!
Presupun ca eu intru la categoria „cu pancarte” 🙂 …in fine, nu conteaza, la multi ani tuturor, Craciun tihnit si un 2018 mai relaxat, cu sanatate !
Tu intri ca si toata lumea la acelasi capitol foarte larg si incurujator: La Multi Ani, Craciun fericit! Nu cred ca nu poti suporta niste urari sincere.
Deci Craciun fericit si la multi ani! (Focus to that)
Gluma pare buna, dar din pdv-ul meu, are 2-3 bug-uri
(!! spoilere!!)
1) finalul aduce aminte de lozinca revolutiei „franceze”: „Cu ,pardon matele ultimului preot sa spanzuram ultimul tiran”
2) uitati CINE , UNDE si CAND interpreteaza:Performed by the Boston Gay Men’s Chorus (BGMC) in Stars: A Holiday Celebration. December 14, 19, 20, and 21, 2008. At Jordan Hall at New England Conservatory. http://www.bgmc.org Reuben M. Reynolds III, Music Director
3)si priviti si finalul
consider ca nu mai e o comicarie gen Divertis cand erau buni ci un atac clar la crestinism; ca necredincios, dar traditionalist, ma simt la randu-mi vizat.
mie imi ingheata surasul pe buze…
Sper ca nu va simtiti….cu pancarta pe caciula 🙂
Pun intended: Sigur ca asa am si ales varianta cu pancarte!!!!! fiindca sunt multe. Progresistii sunt cei politically correct, cei cu pancarte si ochiupai, si desigur pro LGBT – pfui, asa nu-mi place sa-mi explic glumele 🙂 Acesta e originalul care a facut furori pe net, copii de liceu, fara niciun fel de aluzii https://www.youtube.com/watch?v=ZCFCeJTEzNU ca sa va linistiti, si gasiti si multe altele la fel de deloc LGBT pe youtube. (pardon, sa le spun legebeDe ca asa imi explica un amic tefelist, ca ei „nu e lgbD” si domnul Sandu Matei, cel care a lovit batrinul e chiar „ortodox habotnic”, parol, merge saptaminal cu fetele dinsului la biserica, ca asa se invatza in biserica, sa lovesti pe cel mai virstnic decit tine – ametiti mai sunt).
Man, you ruined my joke…. acum o sa-l faci pe Luc sa se simta prost 🙂 Oricum de la mine un like pentru Luc…pentru sinceritate, s-a recunoscut imediat.
Ok, dna Doctor.Un mesaj din acea parte pentru mine va fi mereu co-rupt; pt ca raman adeptul vorbelor: ‘Dragi ti-s fetele, Ioane??-Dragi! -Da’ tu lor?-Si ele mie!”
La multi ani in linie dreapta, (engl. straight)!
Daca primul link e de la si pentru poponari (Gay) si al doilea e un pic prea „politicaly correct” ce va propun eu e pentru sufletul nostru.
https://www.youtube.com/watch?v=srRVaL5lY-s
Un craciun fericit tuturor!
da ,frumos, autentic;
Eu am apostat de atunci privesc cat pot de obiectiv problema.Primul criteriu al sinceritaii este reactia preotilor carora le spun ca nu cred in Dumnezeul de import iudaic, adaptare a lui Iahveh cel sangeros, pt cucerirea Imperiului Roman, ulterior catolic (de unde si ‘boala’ pe ortodocsi a multora).
De Ajun au venit sa ne colinde in ‘satul” Bloc X, ulita , scara y’ 2 preoti tineri, cam fara parohii, membrii de cor bisericesc.Am ascultat cu alte urechi versurile ‘sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca’.
Am realizat ca poporul roman, in fibra lui profunda, pre-crestina sau paralela cu crestinismul, pune acentul pe cladire si desavarsire spirituala.Accentul original iudaic si apoi, in ordine descrescatoare a ponderii, protestant, catolic si chiar ortodox OFICIAL, cade pe JERTFA in cel mai pur si barbar/pagan inteles.Plata , pt pastrarea Echilibrului Universal, de catre un nevinovat (nu conteaza animal, om, personaj mitologic sau fictiv) ptr greselile altuia.
De aceea nu pot aquiesa la crestinsm, cu toate valorile bune (si complet nepotrivite in acest context) promovate de acesta.
Atata vreme cat mai poti aprecia valorile propovaduite (promovate), nu ai apostat si nu cred ca o vei face, cel putin atata vreme cat nu sunt „propuse” alternative „rezonabile”.
Iti mai propun un „cant” , care, aparent, n-are nici-o legatura cu religia, dar care, fara ea, nu ar exista.
Care e primul cuvant care-ti trece prin cap deja dupa primele acorduri?
Dumnezeiesc! nu-i asa? Ei bine, oamenii aceia nu au auzit de apostat, si „ar da cu cutitu-n piatra” daca cineva i l-ar propune.
https://www.youtube.com/watch?v=CVXSBrgB7OM
In spatele Codrutei si a DNA nu stau SUA si ambasadorul lor.Stau Microsoft si EADS.Si pana nu se prescriu faptele,nici o nadejde.
Bun comentariul,ca de obicei! Sarbatori fericite si multa sanatate,domnule Conte!
„Proba-regina” o fi ascunsa pe domeniul ala nesimtit din Teleorman, cumparat si construit de Dragnea din salariul lui de bugetar. La cat de mare e acel domeniu, poate DNA sa perchezitioneze o mie de ani, ca nu il gaseste.
Eradicati cancerul rosu!
Ai ramas repetent si anul asta??
Excelenta si dragi prieteni de blog si idei,
inteleg ca asocierea intre nume ca Popoviciu si DNA dauneaza grav credibilitati oricarei critici externe a entitatii in care se lafaie Kovesi. Perfect.
Dar daca abuzul se face nominal, pe persoana, de ce sa nu fie date nume?
Se infereaza cu voluntara subtilitate ca Adamescu si Popoviciu ar plati din buzunar o parte din presa internationala pentru criticile aduse DNA. Nu stiu, asa o fi. Insa oare ei au platit si pentru verdictele pe forma de la CEDO? Poate ca da si nu stim noi. In fond, sint bogati, iar cei de la CEDO foarte corupti, toata rezistenta in frunte cu Sandi militantu o stie.
Dar cu banutii directionati prin ICR si SIE in toata presa europeana cind cu referundumul din 2012, plus afacerea OUG 13, cum ramine? Dar cu plagiatul lui Ponta dezvaluit in Nature, care in viata ei de revista de stiinte naturale nu s-a ocupat de chestiuni de drept si nici de scandaluri interne? La Vanguardia, Le Monde, DW, gazete de la Viena etc. Jurnalisti part-time, de pagina online, toti bursieri ai ICR sau legati de ICR prin alte fire…
Mai sa fie!
Aceeasi dubla masura. Doar ca la unii dintre acuzatorii referendumului s-a facut dovada platii ICR (pentru alte servicii, e adevarat, insa relatia pecuniara ramine, premiza a partizanatului), in vreme ce la Popoviciu e doar ipoteza…
Ce conteaza, manipulam-manipulam!
In rest, Craciun fericit si La multi ani! Cu sanate, desigur…
Pai exact asta spuneam si eu. Ce, n-are balta peste ? Rarinca, Voiculescu,Nastase,Dragnea (povestea cu referendumul),Portocala,banchetul din sufragerie,Rusanu,Fenechiu,Duicu…asta numai asa, cat expir o data aerul din piept. Pai daca il rugam pe dl conte, produce pe loc o lista cu abuzuri DNA lunga cat o ghirlanda de Craciun intinsa pe Calea Victoriei. Taman pe Popoviciu il gasiram ?
Cea mai „draguta poanta” pe care au facut-o Kovesi, cu aspectul ei de primata, si Daniel Morar, cu aspectul lui de liliac-vampir, a fost intocmirea probelor false cu dolari din 2005-2006 in dosarul mitei lui Nastase din 2004.
PS/ Vad ca e in trend sa porti Kleme.
PS//Si mai zic unii pe la colturi ca toata miscarea asta de gherila ar avea ca scop un nou ’89. Nu vi se pare ca au aceeasi papusari?
PSS/ Cea mai tare stire este ca Miron Cozma este victimă a Mineriadelor.
CEDO a decis, in urma cu cativa ani, ca Miron Cozma este o victima a Mineriadelor, potrivit unui anunt facut chiar de Cozma. Cel cunoscut si ca „žLuceafarul Huilei” a dezvaluit ca primeste si o pensie pentru acest lucru.
Cu pedagogi de È™coală veche nu se poate ajunge la un sistem judiciar inparțial È™i credibil. La un moment dat de sus – al adevărului – începe lumea să se prindă cu cine are de-a face, te ajung din urmă practicile falimentare ale È™colii instituționale de forță, cercetarea penală cu dinții È™i pumnii încleÈ™tați, pătimaÈ™ă, împinsă de planul anual al bilanțului triumfalist (unde – pe rase È™i perechi de picioare – se numără capetele trimise la tăiere, ca la abator, pentru depăÈ™irea tonajului din anul precendent).
Când procurorul porneÈ™te urmărirea penală în rem cu ideea preconcepută că deja are în mână persoana cu zilele libere numărate, numai bună de sacrificat în ochii flămânzi ai perceptoarei paranoice din capul scărilor, ajunge la nesfârÈ™itul lanț al rateurilor în instanțe. La un alt moment dat, nici rateurile nu se mai pot ascunse în bilanțul prezentat cel mai înÈ™elător , după numărul de dosare, or clasamentul adevărului trebuie să se țină după numărul de capete, aÈ™a cum s-a lăudat la intrare.
De exemplu din bilabțul DNA, una-i să spui 10% rateuri. cu gândul È™mecheresc la 10 dosare pierdute dintr-o sută, È™i altceva să recunoÈ™ti că în aceleaÈ™i dosare au fost înregistrate la intrarea în abator 150 de capete inculpate, dintre care 30 au scăpat peste gard, adică de fapt s-au înregistrat 20% victime ale erorilor de pilotaj imparțial È™i demn de cartea recordurilor.
Cât s-o mai duci din minciună în minciună pân’ la victoria imaginară? La un al treilea moment dat de la Dumnezeu, se satură È™i Sfăntul Petrică Lupu de-atâta greutate ținută în brațe pentru dreptate fără adevăr, de tristă reamintire. Credibilitatea justiției È™i-o face omul cu roba lui, iar fără credibilitate justiția e golită de menire È™i riscă să ajungă la judecata electorală a justițiabililor practicanți sau în devenire: românii cu drept de vot. Nu-i bai să mai fie aleasă o putere a statului… perpendicular 🙂 , fiecare candidat cu coloană lui dreaptă, faptică È™i transparentă, nu doar cu magia vorbelor din motive paralele. Joaca cu timpul nu merge la infinit.
Magistrații puÈ™i pe magia neagră a înÈ™elăciunii naționale au zilele din ce în ce mai numărabile . Populația tinde să se informeze, în ritm accelerat, să înțeleagă mecanismele manipulării fără copmplexe de ignoranță, din diverse surse rapide de exprimare pe înțelesul tuturor, pe subiecte strigătoare la cerul înnorat al robelor zdrențuite de propriul monopol pe superioritate… închipuită, urcați în portocalul lăudat, cu gesturi imitate maimuțăreÈ™te din pofta de banane, toate fără număr, pentru justiția bananieră.
Frumos spus.
Excelenta,
E evident ca exista un motiv de santaj la toti si la toate,intr-un stat securist, bazat pe spionarea tuturor de catre toti, cu sume uriase investite pentru inregistrarea si stocarea informatiilor despre propriul cetatean, era inevitabil ca si ultraprotejata Kovesi sa „pice” pe inregistrari. Ar fi de milioane sa vina propaganda cu texte gen „prezumtia de nevinovatie”…Eu astept transformarea balaurei in victima, Udrea, gen.Articolele din presa internationala par a fi rezultatul semnalului dat de „nasii” lui Kovesi ca i-au gasit inlocuitor. Se anunta de ceva vreme. De altfel tefeleii, care, la inceput, faceau spume la gura intru sustinerea Codrutzei, si-au schimbat un pic repertoriul, Kovesi nu mai e pomenita, nu mai iese nimeni sa o sustina public, DNA e pomenit in continuare ca salvatorul natiei, dar nu pe persoana fizica. Cumva, a aparut perceptia ca legea raspunderii magistratilor cu diminuarea uriaselor avantaje (ilegale) revendicate de procurori, e rezultatul razboiului dintre Kovesi si politicieni si poate ca e. Cand Tudorel Toader a spus ca a hotarat deja ce face cu Kovesi, a fost clar ca va cere revocarea si stie ca nu-i va fi refuzata, omul nu face nicio declaratie fara acoperire, mai mult, eu cred ca e un diplomat desavarsit, castiga in imagine cu fiecare aparitie…Cu tot scepticismul, tot sper sa se schimbe ceva in bine. Si asta pentru ca e prima data, cand in presa internationala (mai ales cea franceza, pentru ca se stie cat de oportunisti si ipocriti sunt francezii!) se pune in discutie activitatea DNA, nu a lui Kovesi, ciudat, nu?! Pentru tefelisti si sprijinitorii lor Kovesi era intruchiparea DNA. Pare ca nu. Pe de alta parte, poate fi numai ilustrarea vechii zicale „maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara!”, pentru ca nu se mai minuneaza nimeni de gravele abuzuri ale DNA, zilnic apare inca un destin distrus, alte afaceri romanesti spulberate, e posibil sa functionam fara DNA, frica a fost inculcata…Oricum, sper sa se desfiintze DNA, mie nu mi se pare constitutional ca unii oameni sa fie mai egali, sa aiba, pe langa avantajele demnitatii publice si propriul parchet…bine, nici ca avocatii statului, acuzatorii, sa fie convertiti in magistrati si sa controleze finalitatea unui act de justitie nu e normal. Avand in vedere ca DNA e populat cu procurori „facuti” personal de Kovesi, care a avut grija sa nu angajeze unul mai destept ca ea, sa ramana ea motul, toti cu belele si dosare latente si astia toti sunt absolventi ai INM, ca aia de tremurau pe scarile Curtii de Apel, ca-i scosesera „profii” la munca „voluntar-obligatorie”, sperante de insanatosire nu se prea vad. Oricum, eu cred ca nu vom afla probele regine, Kovesi va fi retrasa discret, eventual, „promovata”, pentru ca nu risca statul paralel un scandal cu dezvaluiri, la varful lui. Si, atata vreme cat Iohanis este marioneta regina, vor gasi o solutie sa nu-l faca de rahat cu sustinerea lui neconditionata, probabil o detasare in diplomatie, cu decorarea ei prealabila la Kotroceni. Eu n-as vrea sa aflu ce probe detin unii impotriva ei, eu vreau raspunsul la intrebarea, daca e cetatean strain si cum se impaca asta cu juramintele depuse, o data la intrarea in magistratura, a doua (de fapt, multipla) oara la investirea cu demnitatea statului roman. In rest, cred ca e o moarte anuntata, inaintea articolelor din presa internationala (in Marea Britanie au tot aparut luari de pozitie impotriva „politicii” DNA, dar nu venise vremea!), in presa romana, de orientare incerta (Catavencu, gen) apar biografii romantate ale zeitei…
P.S. Am inteles ca, La Galati, magistratii au facut greva in semn de protest fata de activitatea parlamentului. Nu pot sa cred! In fieful „muntelui de moralitate”, acolo unde s-a nascut si dezvoltat intru respectarea Constitutiei Livia Stanciu?! O fi o intamplare? As vrea sa aflu ce note au primit astia la Drept Constitutional…
cred ca proba regina a fost deja detonata pe undeva … azi au aparut cel ptin 2 articole, unul in engleza, celalalt in franceza, in publicatii europene, in care persoana fizica „Justitia”, zisa si luluta, este facuta harea parcea:
https://www.neweurope.eu/article/eaw-exporting-human-rights-abuses-throughout-eu/
https://www.opinion-internationale.com/2017/12/21/roumanie-collusions-suspectes-et-inquietantes-au-sein-de-lagence-nationale-de-lutte-contre-la-corruption-ledito-de-michel-taube_52500.html
in locul ei mi-as pregati fie boceluta, fie in bilet de avion pentru o tara fara acord de extradare cu RO, spre exemplu SUA, unde o asteapta Trump sa o puna procuror general…
nu stiu ce s-or face ciracii, sau „multumitul” fara ea!!!
Si iata ce publica(acelasi ziar pe 22 dec.2017:
https://www.neweurope.eu/article/why-romania-could-be-next/
Lupta-i crancena.Si nu apararea Codrutei e scopul,ci mentinerea Romaniei in… ce vor ei.
Paranoica ei sete de sânge de-al tulburătoarelor concurente de imagine – exprimată persistent în juisarea diabolică din capul scărilor DNA – îmi induce reticența față de probabilitatea apariției clipelor accidentale de luciditate dedicată conservării calculate analitic.
Posibilul instinct de conservare, însă, nu implică neapărat investiție de putere de concentrare sau alte aptitudini capabile să înfrunte încleÈ™tarea psihopatalogică presantă. Această presiune cade pe capul omului din capul scărilor ca avalanÈ™a de impact mai distructiv decât principialul bulgăre de zăpadă, adică scapă numai cine poate să nu ajungă în fața tardivității incurabile. 🙂
Cauzele moleÈ™elilor pot fi multiple, de la epuizarea combustibilului solid, până la revizia capitală impusă de schimnbarea regulilor de circulație în câmp (câmpul tactic – din ce în ce mai puțin arabil È™i semănabil, spre steril), cu indicatoare noi – propuse în piața publică de Daniel Dragomir – cu infrastructura de imagine descompusă în plan intern È™i extern, până la previzibiula propunere de ecou – în decor – din partea Ministrului Justiției dornic de exprimare, mai liberă. 🙂
Regina-i divină-n comedie. Desigur, are bube mai mari, încă nescărpinate.
Metastaziate sunt căile imposturii paranoice!
În versiunea populară românească: „Fost-ai lele cât ai fost!”, varianta statului excesiv în exercițiul impus la paralele.
FYI, articol publicat azi, Michel Taube, un militant recunoscut pentru drepturile omului
” Pentru a remedia practicile care gangreneaza statul si ansamblul societatii, Romania a jurat sa faca din lupta anticoruptie o proritate absoluta si s-a dotata cu o agentie destinata acestei singure sarcini: DNA. Daca exista un consens asupra necesitatii eradicarii coruptiei, ceea ce e problematic sunt metodele DNA. Acuzatii numeroase de coluziune vizeaza serviciul dirijat de procuroarea Laura Kovesi…. Or media, in special britanica, si retele sociale romanesti arata ca DNA este extrem de controversata. In esenta ii sunt reprosate practicile de coluziune si de intimidare impreuna cu serviciile secrete, mostenitoare ale epocii comuniste, care ar avea o autoritate totala asupra anchetelor efectuate de DNA. In rezumar, organul care ar lupta impotriva coruptiei este el insusi corupt. Si, cum stie oricine, lupta impotriva coruptiei nu este, prin natura sa, o preocupare majora a serviciilor secrete ”
https://www.opinion-internationale.com/2017/12/21/roumanie-collusions-suspectes-et-inquietantes-au-sein-de-lagence-nationale-de-lutte-contre-la-corruption-ledito-de-michel-taube_52500.html
Gratie flux24 din care reiau alte doua fragmente: „Este simptomatic faptul că a devenit aproape imposibil ca liderii politici români să critice metodele DNA, deoarece ar fi expuÈ™i unor riscuri grave de represalii. Dimpotrivă, DNA poate, fără frică, să-È™i acuze criticii de corupție, discreditându-i în ochii publicului larg”….”Este momentul ca actorii internaționali „“ în primul rând Comisia Europeană „“ să analizeze cu adevărat acțiunile DNA È™i să ceară reformarea acesteia, în beneficiul tuturor românilor. Democrația, statul de drept, angajamentul european nu pot fi satisfăcute de practici demne de o republică bananieră È™i care par să releve disfuncționalități serioase ale sistemului anti-corupție din România. În inima Europei, ar fi o mizerie”
https://www.flux24.ro/presa-franceza-practicile-dna-sunt-demne-de-o-republica-bananiera-o-mizerie/
Sa mai remarcam faptul ca singurul exemplu oferit de dl Taube pentru relele practici ale DNA este, nimeni altul, dl Gabriel Popoviciu. Nimic de mirare, in cvasi totalitatea lor, articolele critice la adresa DNA care au aparut in media straine, se centreaza pe figurile dlor Popoviciu si Adamescu.
Pura coincidenta, desigur.
Ce uita insa dl Taube sa aminteasca este ca dl Popoviciu este condamnat definitiv de cea mai inalta curte de justitie din Romania, ICCJ si este straniu sa incriminezi DNA in aceste conditii. Bine ca nu uita sa aminteasca ca firmele dlui Popoviciu produc 1% din PIB si angajeaza peste 1000 de lucratori. Care o fi relevanta ? O fi si n-o vad eu…
Asta nu inseamna ca opiniile dlui Taube nu sunt demne de atentie. Inseamna doar ca asocierea obligatorie cu nume precum Popoviciu dauneaza credibilitatii.Mai ales ca acest nume nu figureaza si nu a figurat niciodata pe agenda de lucru a celor mai vajnici luptatori anti DNA si anti practici abuzive din interiorul Romaniei.
D-le luc… cine scuipa in vant, pe barba se scuipa.
Adanc, dle Sergiu…
Poate ca intuitia va inseala Conte,in privinta lui Dragnea!Sau poate ca nu, daca ne uitam in urma la Ponta, investigat cu acelasi aplomb de catre DNA si care investigatie s-a fasait de tot.Probabil se doreste inlaturarea lui Dragnea si a PSD-ului de la putere, nu inchiderea lui.Doar i se arata pisica ca lui Ponta, care a si inteles mesajul.Il va intelege si Dragnea?Probabil se doreste un nou guvern preluat total de neosecuristi, care sa lase neschimbate legile abuzive ale justitiei, sa organizeze alegerile prezidentiale in 2019 si sa faciliteze realegerea lui Johannis, care sa preia presedintia UE in 2019, fara surprize pt. Germania, Olanda, Franta, adica mai marii UE, care sa modifice legea incat sa-i permita Codrutzei Kovesi un nou mandat la DNA, eventual prin comasarea cu DIICOT.Asta, in asteptarea ravnitului prim mandat prezidential,care spera sa-i fie asigurat de fortele care o sustin, in 2024(nu in 2019, cum se prefigura anterior).
Asta ar fi Urzeala Trollilor, sezon final.Final pt ce a fost Romania.Urata moarte ar mai avea tara asta care n-a dansat decat o vara (istorica)…hai, 2.
Impecabil raționamentul!
Sărbători fericite Conte!
Multumesc, la fel!