Laura Kovesi – o mitificare propagandistica
Miturile autentice sunt acumulări È™i investiții pe termen lung. Valoarea lor esențială constă în capacitatea moralizatoare. Ele învață, explică, anticipează, îndrumă.
Miturile sunt de două feluri, ca È™ampania: învechite natural È™i invechite artificial.
Cele învechite natural sunt rare, scumpe, s-au rafinat în milenii, sunt purtătoare de chintesență, au universalitate și inving timpul.
Cele învechite artificial sunt ieftine, de uz comercial È™i degrabă perisabile. Adică fake-uri.
Iată două astfel de mituri – fake din istoria noastră recentă: Nicolae CeauÈ™escu – cel mai iubit fiu al poporului, Elena CeauÈ™escu – savant de renume mondial.
Cât au dăinuit ele? Nici măcar un secol. De ce au fost ele create? Pentru a da, unei lumi considerată atee, alt fel de zei, păgâni, È™i un alt fel de atotputernicie, dictată de forța lipsită de spiritualtate a bunului plac.
În ultima vreme, de când cu valul uriaÈ™ de dezvăluiri privind abuzurile din justiția română, constatăm o îndârjire fanatică, pe alocuri irațională, a unora de a o apăra cu orice preț, chiar cu acela al ridicolului absolut, pe doamna Laura Kovesi.
Cu toate că avalanÈ™a probelor indubitabile s-a declanÈ™at iar magnitutdinea ei creÈ™te de a o zi la alta prin apariția de noi È™i tot mai grave mărturii, documente, înregistrări, nu se găseÈ™te nimeni dintre cei care chiar ar mai putea să salveze ceva să zică „žSTOP! Până aici! Doamna Kovesi este retrasă È™i se începe un nou drum, de reabilitate în ochii românilor a justiției È™i a luptei anticorupție„.
Tot acest dezastru la care asistăm, cu protocoale mai presus de Constituție È™i legi, cu justiția – câmp tactic al SRI, cu culoare oculte procurori – judecători, cu liste negre transmise din afară È™i operate fără crâcnire din interior, cu procurori mai interlopi È™i mai grobieni decât cei mai declasați clienți ai lor, cu folosirea arhivei SIPA pentru È™antaje de cel mai infect stalinism, tot acest marasm, toate aceste metastaze sunt lăsate în voia lor să pulverizeze tot ce le iese în cale: mediu de afaceri, clasa politică, încrederea în justiție È™i în serviciile secrete, imaginea României pe plan internațional, speranța că ne-am mai putea face bine vreodată.
Cum de este posibil acest lucru? Cine girează atâta iresponsabilitate? Oare mai apără cineva interesele acestei țări È™i ale acestui popor?
NiÈ™te forțe exterioare È™i cinice au decis la un moment dat să facă experimente sociale extreme pe pielea românilor. Èšara a devenit un uriaÈ™ laborator în care, pe lângă Mengele-isme mutilante fizic È™i psihic ce au fost încredințate DNA-ului s-a mai practicat pe deasupra È™i mitificarea propagandistică. Rezultatul acestui din urmă proces a fost Laura Kovesi – zeița dreptății, Laura Kovesi – faraoanca Nefertiti, Laura Kovesi un fel de oaia Dolly a laboratoarelor de clonare doar că mult mai nocivă în plan imediat pentru semeni.
Laura Kovesi nu mai reprezintă în acest moment altceva decât un alt mit păgân, construit artificial după modelul Nicolae È™i Elena CeauÈ™escu, servit românilor de coloniÈ™ti fără scrupule pentru a-i îngenunchea pe aceÈ™tia prin frică È™i nu prin credință.
Bună, rea, în dogmă sau pe lângă dogmă, succes sau eÈ™ec, nici nu mai contează în acest moment cum e considerată Laura Kovesi de către artizanii ei. În mitificarea Laurei Kovesi s-a investit din greu,  și material È™i propagandistic, prin urmare ea trebuie apărată până la capăt, indiferent de costuri.
Asta din punctul lor de vedere. Al experimentatorilor, al coloniÈ™tilor, al păgânilor, cum vrem să-i numim.
Din punctul nostru de vedere însă, ca români, această mitificare prin mistificare ar trebui neîntârziat stopată. Zeul păgân ar trebui scos din altar pe brânci iar altarul exorcizat, după care igienizat.
Sunt mulți care spun, cu un scepticism pe care îl pot ințelege până la un punct: È™i ce dacă va fi înlocuită Laura Kovesi de la DNA? Nimic nu se va schimba pe fond. Va fi numit în locul ei altcineva, cu acelaÈ™i profil, cu aceleaÈ™i „žcalități” È™i afinități, cu aceiaÈ™i tutori. Și sistemul va funcționa ca È™i până acum râzându-ne în nas È™i adresându-ni-se în limbi străine.
Eu nu cred că este aÈ™a. Eu cred că debarcarea Laurei Kovesi de la È™efia DNA este o condiție obligatorie, esențială, de însănătoÈ™ire a justiției române.
Cel/cea care o va înlocui, chiar dacă va fi din acelaÈ™i aluat È™i cu aceleaÈ™i metehne, va avea un mare handicap de pornire față de actuala È™efă a DNA: îi va lipsi mitul. Mitul pe care i l-au creat Laurei Kovesi, într-un uriaÈ™ efort propagandistic È™i în ani buni de colaborare ocultă, plămăditorii ei din laborator.
Da, alde Portocală È™i Onea, deghizati sub alte identități, vor rămâne. La fel de ticăloÈ™i, la fel de predispuÈ™i la rele dar fără ceva esențial: fără zeița lor păgână, protectoare, atotputernică, stimulativă.
Scandalul de-acum, noul È™ef cu nevoia sa de timp pentru a fi È™i el mitificat, noul context, deÈ™teptarea societății, vor crea un interval de prudență, de reflecție, de repoziționare. Interval în care normalitatea È™i bunele practici vor putea câÈ™tiga ceva teren. Nu se È™tie cât, nu se È™tie dacă suficient pentru o reformă totală, dar o È™ansă de recuperare a binelui ar exista.
Șansă care, cu Laura Kovesi la butoane, s-a văzut si se vede clar ca lumina zilei că este una, practic, nulă.
https://www.conteledesaintgermain.ro/laura-kovesi-o-mitificare-propagandistica/20-03-2018https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/03/mit-500x331.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/03/mit-150x150.jpgEditorialedezvaluiri DNA,Laura Kovesi,mit pagan,Nicolae si Elena Ceausescu,oaia Dolly,procedura destituire,Procuror Onea,procuror Portocala,propaganda,unitatea de elita Miturile autentice sunt acumulări È™i investiții pe termen lung. Valoarea lor esențială constă în capacitatea moralizatoare. Ele învață, explică, anticipează, îndrumă. Miturile sunt de două feluri, ca È™ampania: învechite natural È™i invechite artificial. Cele învechite natural sunt rare, scumpe, s-au rafinat în milenii, sunt purtătoare de chintesență, au universalitate și inving...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Ceea ce spui, si vad ca este aplaudat, face parte din mainstream. Vad ca nu la nici o urma de luciditate. Corporatiile cresc, cresc, cresc. Peste tot in lume. Vezi ce culoare au primele 500. Uita-le cum dominau economia Argentinei la scur timp dupa asa-zisa „revolta”: http://ccsi.columbia.edu/files/2013/10/Argentina_2009_English.pdf
Fac bine si in Brazilia, nu te teme: http://blog.frontierstrategygroup.com/2017/02/multinationals-succeeding-brazil-preparing-recovery/
Iar exemplele pot continua la nesfarsit. Foloseste Google. Nu te teme.
Cat priveste gazele rusesti … 32-33% din total reprezinta ceva semnificativ insa nicidecum monopol precum spui. Oricum americanii sunt pregatiti sa le aduca cu vaporul. este doar o chestiune de pret. Este de notorietate ca o alianta Germania-Rusia ar putea schimba raportul de forte pe plan mondial insa este departe pana acolo.
Disidenta din grupul Visegrad este atat cat le permite lesa. Fa te rog un minim efort si verifica cine decide in economiile acelor tari si vei intelege cat de libere sunt: nu sunt.
A prinde idei din zbor este una iar a intelege pe ce lume traiesti este alta. Intreaba-te macar de unde le ai. Cum poti gandi impotriva evidentelor? Chiar nu ai deloc gandire critica? Nu faci nici cel mai mic efort de verificare a informatiei? Asta este reeducare. Si-o spun cu durere. Crede-ma.
Scuze, comentariul a aparut in alta parte – era un raspuns pt @Lucidu’
Alexandru la reeducare,
Codruta-procuroare la reciclare,
Imparatii si regii acestei lumi la citit de bloguri si saituri de socializare(americanii se adapteaza din mers).
Am spus-o nu cu durere si cu multa placere(ieri a fost ziua fericirii, echinoxiul de primavara etc.), parerea mea.
Bine, pentru Lucidu, dar, in rest, tu chiar crezi ca trebuie sa ne punem mainile pe piept si sa asteptam izbavirea Apocalipsei?! Ca, „teoria chibritului” si orice parte de sus are si una de jos, asa ca alegem partea de mijloc (care si aia are trei parti, din care una „de jos”!)?! Dizidenta Grupului de la Visegrad e, totusi, o dizidenta, o sclipire de demnitate nationala…aia, poate, au lesa, dar sunt in libertate cu lesa, noi, de mai bine de 70 de ani suntem liberi intre peretii unei temnite si daca tot trebuie sa alegem intre rele, hai cu un pic de libertate si de independenta! Un strop de demnitate nationala, ne-ar mai „intrema”, ce zici?!
@alexandru
nu suntem noi pregatiti sa primim gaze lichefiate (cele care vin pe vapor) fie ele de la americani sau de la altii.
cand patriciu dorea sa creeze depozite pt stocarea gazelor lichefiate i-au sarit toti „oamenii de bine” ca vrea sa-si „ia partea”. Ei acum diversificarea le gaze lichefiate este imposibila.
32-33% din gaze care vin de la rusi (si vin mai mult doar ca dispecerul este neamt – iar o smecherie intre rusi si nemti) este enorm si foarte riscant mai ales iarna pt Romania. Stocurile armatei nu cred ca tin mai mult de o luna cu parcimonie.
Dizidenta grupului de la visegrad s-a amplificat mult de la nasterea grupului. Chiar nasterea sa era legata de modul in care „cei puternici” din ue isi impun programele asa zis „politice”. Nu e vb de lesa cand intreaga structura europeana e pe cale sa explodeze.
De vina sunt atat fondatorii cat mai ales incompetentii comisiilor succesive europene.
Incompetenti cu I mare.
Ca idee din cauza imbecilitatii boilor de comisari de la „anti trust” (incepand cu boul de almunia pana la actualul) corporatiile europene nu pot sa se „bata” de la egal la egal cu corporatiile din alte zone ale lumii (Sua, China, India, etc).
Incet incet „mainstream-ul” incepe sa si gandeasca. Cand s-o apuca sa si actioneze o sa fie prapad, nu ramane piatra pe piatra din „constructia europeana” si e pacat pt ca era si este o idee buna implementata de BOI asa zisi „tehnocrati”.
They are the friends of kovesi
Godfather of Brussels
http://tpo.nl/wp-content/uploads/2015/11/franstimmermans-611×328.jpg
JEAN-CLAUDE Juncker is reportedly involved in a criminal investigation about claims that „tampering” with evidence misled an inquiry into phone-tapping, it has been revealed.
https://www.express.co.uk/news/world/891592/Jean-Claude-Juncker-criminal-scandal-evidence-tampering-phone-tapping-EU-European-Union
MEPs urge investigation after top job is given to Juncker’s chief of staff
https://www.politico.eu/article/frans-timmermans-dying-star-eu-next-big-thing-no-longer/
We would conclude with the disgusting words of Timmermans:
„I can definitely assert that cooperation with Soros was always very constructive. His commitment to open society, the rule of law and democracy in my eyes serves Europe. „
Pai, sa ne amintim, in Romania s-a condamnat comunismul de catre copiii stalinistilor, intru privilegiilor lor si conform sucelii lor doctrinare. In acelasi timp, a aprut o lege contradefaimarii (217), care cuprinde o singura infractiune si un singur subiect si in baza acestei monstruozitati juridice sunt aparati cu pieptul gol toti stalinistii si toate actiunile lor, pentru ca, de fapt, s-a condamnat numai bucata nationalista din comunism. Toate aceste actiuni antinationale sunt patronate si urmarite de doctrinarii comunisti, stalinisti si de odraslele lor. In Romania au fost condamnati doi tortionari, sefi de inchisori staliniste, pe baza legii care spune ca genocidul si crimele impotriva umanitatii nu se prescriu, numai ca victimele acestor tortionari si subiectii legii maisusamintite, au ramas aceiasi „banditi”, pentru ca Parchetul General si ICCJ le-au refuzat recursurile pe motiv ca „infractiunea a fost dovedita si s-a actionat conform legii”, chestie care i-a plasat pe acesti oameni, inca o data, sub teroarea stalinista, acum si in baza legii 217. Ne uitam la cele cateva episoade, care se mai difuzeaza, din Memorialul Durerii, ca la filmele lui Sergiu Nicolaescu si ne facem cruce, crezand ca, asta e istorie…Nu, asta e realitatea perpetuua, de peste 70 de ani, in justitia romana. Ticalosia aia cu „asa erau legile” nu-i acopera pe adevaratii tortionari, aia care trecusera pe la scoli si stiau ca Romania e parte din tratate internationale, ca nu poti sa condamni politic niste oameni si sa te consideri acoperit de „lege”. Lucrurile se intampla sub ochii nostri, si-au inventat vedete, la DNA, la SRI, pe care sa le imbrace cu aura de moralitate si de unici detinatori ai adevarului si acum, cand cad bucati putrede din idolii de mucava, incearca sa se ralieze valului de indignare si sa-si aroge vocatie constitutionala. Sunt dusi cu capul, sau noi suntem atat de prosti cat ne cred ei?! Sau, de fapt, ticalosia si foamea de putere ii fac sa se agate de orice oportunitate?!Cand Helvig anunta public ca rolul SRI e sa se asigure ca statul castiga, are importanta daca stia de protocoale?! Cand Lazar afirma ca legile trebuie supervizate de procurori si politicienii trebuie urmariti permanent, mai conteaza daca era parte dintr-un protocol?! Cand Tarcea, cea degraba sucitoare si nestiutoare de legi internationale si constitutie, dar cocotata pe tronul facatorilor de justitie, ne anunta de continuarea parteneriatului cu DNA (chintesenta procurarimii) si reafirma superioritatea procurorului fata de avocat, mai intereseaza pe cineva ce crede ea de protocoale?! La fel ca si poza doveditoare de macularea zeitei si protocoalele au devenit caduce. Nu mai intereseaza pe nimeni cum arata, important e ca ele exista. Si asta e cel mai rau lucru care i s-a intamplat justitiei romane de la descalecarea stalinismului in Romania. Asta ne arata ca securitatea a orchestrat si realizat marea restauratie, cu ajutorul tradatorilor KGB si, ca niste invingatori ce se afla isi transeaza tara, o vand si o cumpara cum vor ei. Ca o gasca de cartier, o grupare de crima organizata, pe chitante de mana, prin taxe de protectie, prin traficul de carne vie al unui intreg popor…Si inca o data fac asta cu sprijnul justitiei. Nu stiu pacat mai mare decat infrangerea sperantei in dreptate. Cand toate valorile au fost rasturnate, la un popor de peste 85% de crestini ortodocsi, eu zic sa se vina cu exorcizarea, cu strofa aia din imn, „preoti cu crucea-n frunte, ca oastea e crestina”, numai ca la noi, nu numai cainii „s-au dat cu lupii”, ci ssi pastorii…
De cateva ore bune ma stric de ras la vederea stirilor despre marele caracter Sarkozy, arestat pt. luare de mita din partea unui tiran(desigur) ca Gaddafi. Bai, dar ma cracanez de ras, nu alta! Unii spun de 5 milioane E, altii de 30. Oricum suma nu mai conteaza ca, nu-i asa, si daca iei 1 E,tot mita e.
Fapte: in 2011, presedintele in exercitiu Sarkozy o decora pe L.C.Kovesi cu distinctia de Ofiter al Ordinului National al Meritului!
Ce-ai facut ba, penalule!!
In 2016, ambasadorul Frantei la Bucuresti o decora tot pe L.C.Kovesi cu Legiunea de onoare, ce-a mai inalta distinctie a statului francez!
Statul german, in frunte cu vaca Merchelita, o tot lauda si apara pe L.C.Kovesi. Mai deunazi, un fost director al companiei Siemens a recunoscut in instanta ca a dat mita 100 de milioane de dolari unor oficiali din Argentina, in anul 1998, pt. castigarea unui contract in valoare de 1 miliard de dolari pt. emiterea cartilor de identitate a cetatenilor argentinieni! Contractul a fost suspendat in 2001.
Deja compania Siemens fusese gasita vinovata si obligata sa plateasca amenzi de 800 milioane dolari.
Cei care gandesc si au urmarit si filmul de 2 ore de pe youtube despre dezatrul provocat in Argentina in 2001 de catre multinationale si FMI stiu la ce ma refer!
Am spus-o si-o repet: toate aceste LACUSTE hulpave care sub masca anti-coruptiei vor sa acapareze puterea politica si economica a tarilor care mai detin resurse si forta de munca calificata, trebuie de indata expuse si indepartate cu orice mijloace, chiar si prin forta!
Exemplul Argentinei din 2001 este definitoriu. Au iesit in strada, s-au luptat cu multinationalele-fmi-sorosistii-cozile de topor, au nationalizat TOATE companiile furate de straini prin-sanchi- privatizare, si si-au revenit!
In ziua de azi, economia Argentinei este una dintre cele mai infloritoare din lume, avand cresteri constante de 6-7% pe an, in 2011 chiar 8,3!
Deci, a se scuti cu idiotisme de genul: Romania e cea mai corupta tara din lume, iar romanii cei mai puturosi si nespalati, da?!
Sunt tare curios cum va explica CE acea lista neagra trimisa in 2012 de Catherine Day!
„Prietenii”, marii afaceristi care si-au tras contracte grase cu statul, prin Sarkozy, au hotarat ca n-a meritat deranjul. Probabil, ca si Politia franceza a miscat cate ceva, dupa ce Curtea Suprema le-a dat-o peste bot cu cercetarea de acum trei ani, pe motiv ca afecteaza imaginea Frantei. Intre timp, Sarkozy s-a indepartat de imaginea nationala, afaceristii si-au orientat „foloasele necuvenite sub forma de croaziere” catre alti politicieni, dupa ce si-au facut balanta beneficii/pagube si francezii au descoperit ca vinovati de cotropirea hitlerista a tarii sunt colaborationistii sub forma de curve, aaa, asta era din alta epoca…oricum, urmeaza sa-l tunda pe Sarkozy in piata publica si sa se felicite pentru „rezistenta” si vocatia democratica a cetateanului francez care l-au adus in fata instantei….In legatura cu crimele si jafurile generate de actiunile franceze (ca, Sarkozy, ca Bolore, ca boul baltii…) nu mai spune nimeni nimic, oricum trupele franceze au adus „pacificarea” si in Coasta de Fildes si in Guineea Conacri, justificandu-si existenta, iar in urma tradarii libiene, ca si celelalte, catre „aliati”, multiplica cei treizecidearginti avantajos depusi in banci panameze…Mie mi se pare mult mai grav ca l-a tradat pe Gadafi, aliat traditional, decat ca a primit niste bani de la el…parca numai Sarkozy?!!
„Exemplul Argentinei din 2001 este definitoriu. Au iesit in strada, s-au luptat cu multinationalele-fmi-sorosistii-cozile de topor, au nationalizat TOATE companiile furate de straini prin-sanchi- privatizare, si si-au revenit!”
Suna frumos dar intr-o lume in care si un colos precum Rusia poate fi pus la colt pentru ca are puseuri de independenta sau tari bogate si stabile pot fi facute una cu pamantul (vezi Libia daca tot vorbesti de Sarkozy) si baze militare care apar ca ciupercile cu sau fara aprobarea tarilor gazda (vezi Siria) cred ca afirmatia de mai sus este de o super-naivitate induiosatoare.
O revolutie va fi cu adevarat pentru ca, uite, in fiecare zi se afla nedreptati strigatoare la cer iar oamenii simt ca se sufoca si, dupa cum spui, considera ca este nevoie sa actioneze. Dar asta o stiu si cei din spate care sunt pe deplin pregatiti sa foloseasca aceasta energie uriasa pentru distrugerea lumii actuale si cladirea celei noi conform planurilor pe care le au pregatite de mult.
Dovedeste te rog ca masele ar putea avea un program coerent si o data ajunse la putere ar sti ce sa faca cu ea. Esti sigur ca in Argentina a fost o rasturnare de situatie prin puterea maselor? Eu nu. Aceea a fost doar un factor de presiune. Jocurile au fost facute de niste baieti nemultumiti de cum se impartise puterea si au pus umarul la un restart care in final sa le satisfaca propriile interese.
Amice, privesti lucrurile dintrun plan paralel cu realitatea.
Exemplul meu argentinian a fost precedat de alte revolte sud-americane din Brazilia, Chile, Bolivia etc, unde corporatiile&FMI au fost puse cu botul pe labe si obligate sa plece mancand pamantul! Si, da, poporul(nu populatia) a decis drumul de urmat pt. iesirea din saracia crunta impusa de neo-marxismul trans-nationalelor.
Vrei exemple mai recente? Rusia, care spui tu e pusa la colt, are monopolul gazelor in Europa, recte toti liderii kakaciosi din vestul depravat il pupa-n cur pe Vlady din sculare in culcare, in special vaca Merchelita!
Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia-desi membre NATO si UE- le-au dat flit rau atat komisarilor europeni cat si centralei CIA pt. Europa centrala si de sud-est!
Pana si Bulgaria s-a comportat mai demn ca noi, ca la ei n-am auzit de protocoale secrete in justitie iar „serviciili” nu-si fac de cap aiurea!
Despre China ce sa mai zic, ca detine 50% din fabricile situate in USA si furnizeaza cam 70% din toate marfurile vandute acolo??!
Despre lumea araba e mai complicat sa-ti explic cum merge treaba, iar Libia ori Siria nu erau nicidecum niste forte de luat in seama. Iranul da, ca d-aia americanii au vrut sa atace si dup-aia au facut pipilica pe ei!
Concluzionand: unii chiar l-au citit pe John Perkins, mai sunt si patrioti nepuitori de bot la vrajeala occidentala, poseda si cojones, si termin cu intrebarea mea favorita – Ce puii mei i s-a intamplat mult hulitului Viktor Orban din partea UE si NATO?
Daca nu stii, si sigur nu stii, iti zic eu: l-au gadilat la scrot!
Intr-o problema existentiala ca aceasta unde se pune la propriu intrebarea „a fi sau a nu fi” (pentru ca intre individ si poporul sau exista o legatura organica, indisolubila deoarece nu pot exista unul fara celalalt) nu se poate discuta vreodata de resemnare. Insa de luciditate, da. Pentru ca daca nu intelegi corect vremurile pe care le traiesti nu ai vreo sansa de a gasi solutia corecta.
Sigur ca speranta moare ultima (nadejdea este una dintre marile virtuti crestine si acest popor nu s-a abrutizat cu totul) insa avem nevoie sa ne bazam pe adevar iar nu pe halucinatii.
Lumea este intr-un proces accelerat de globalizare care nu mai poate fi oprit. De ce? Pentru ca nu vrem. Si de ce nu vrem? Pentru ca nu suntem dispusi la cel mai mic sacrificiu. Nu vrem sa renuntam la nimic din confortul nostru. Suntem sclavii lumii in care traim si care ne promite fericirea vesnica aici, pe pamant, in Imparatia Omului care se construieste sub ochii nostri si in care omul devine atotputernic.
Finantele s-au globalizat deja (nu total insa polarizarea si interdependenta la care s-a ajuns ne spune ca nu mai este mult pana la moneda unica), multinationalele spulbera orice sansa de existenta a companiilor mici (stimuleaza infiintarea lor pentru a beneficia de uriasa daruire si inventivitate pe care o au noii antreprenori ce reusesc astfel cu costuri infinit mai mici sa faca salturi pentru care cercetarea normala ar avea costuri uriase; dupa ce-si dovedesc succesul sunt imediat inghitite de cei mari, considerand prin asta afacerea vietii lor – de retinut ca singuri nu ar rezista pentru ca orice idee, odata aplicata, este condamnata la crestere sau disparitie). Alt exemplu: agricultorii devin dependenti de un sistem centralizat si sunt de fapt sclavi de bunavoie pe propriile proprietati (isi iau angajamente si lupta sa le respecte pentru ca altfel pierd totul; castigul este insa bine calculat si limitat astfel incat veverita sa alerge pana moare). Sa vorbim apoi de marxismul cultural? Cei care au mai calatorit pe ici-colo si-au dat probabil seama ca exista o tendinta puternica de uniformizare a non-valorilor la nivel mondial. Pana si chinezii, culmea, au ajuns sa gandeasca destul de apropiat de lumea occidentala.
Sigur ca toate acestea vor infuria populatia care se va rascula (atunci cand se va da semnalul pentru a fi rasculata) dar stie aceasta care este calea de scapare din cursa? Noi o stim? Ma tem ca cei foarte putini care doar o intuiesc nu au curajul, puterea si daruirea de a face pasi concreti pentru ca solutia este cu adevarat dureroasa (si fizic prin privatiunile pe care le presupune dar si psihic prin acceptarea faptului ca ai trait poate cea mai mare parte a vietii intr-o mare inselare). Asa ca cel mai probabil viitoarea rascoala (ma feresc sa-i spun revolutie pentru ca nu vorbim de ceva programatic cu o viziune clara si un sprijin ideologic bazat pe adevar si valori morale imuabile) va fi folosita pentru daramarea lumii vechi (asa cum isi doresc de altfel si participantii la ea) dar si pentru asezarea lumii noi care, din pacate, va fi conform gandirii celor putini ce vor detine cu adevarat puterea.
Cu totii vrem asadar o schimbare in bine insa ar trebui sa ne punem mai serios intrebarea unde ne aflam si ce suntem dispusi sa facem pentru asta.
Opiniile gen Lucidu’ sunt cele mai toxice pentru ca: 1) nu prezinta corect situatia actuala – este o fatuire, o spoiala prin care se induce ideea ca exista cu adevarat democratie si 2) nu prezinta solutii reale – ori fara solutii gigantica forta a oamenilor se va putea manifesta doar distructiv si nicidecum pentru indreptarea lucrurilor ceea ce va oferi, dupa cum spuneam mai sus, posibilitatea deturnarii miscarii spre noua societate gandita de altii si care in fapt este Adevaratul Comunism. Asta inseamna ca reuseste doar sa ingroase randurile celor din mainstream pentru implementarea agendei societatii „perfecte” de maine.
O sa vedeti, din pacate, ca se vor afla prea putine despre statul paralel asa dupa cum s-au aflat prea putine si despre marea coruptie care, fara discutie, si-a avut rolul sau in distrugerea Romaniei. Asadar pana la un punct lupta au dus-o ai nostri dupa care au venit ai lor. Noi, poporul, am fost la mijloc si am tras-o. Daca nu se poate face lumina intr-o situatie limitata de genul acesta (si se pare ca lucrurile vor ramane incurcate), reasezarea tarii pe alte coordonate nici nu intra in discutie. A vorbi in aceste vremuri de independenta este demagogie pura, oportunism politic pentru ca doar se capaciteaza bunavointa maselor insa, concret, sistemul global actual nu permite mai mult de atat.
Traim asadar vremurile in care scapa doar cine poate sa le inteleaga. Si din totdeauna scaparea n-a fost pe orizontala ci pe verticala.
Doamne ajuta!
Ce, naiba cauti in Argentina?! Islanda, ce-are?
Cand construiesti un program de calcul, il tot testezi dandu-i marimi de intrare simple, cu rezultate dinainte stiute si daca apar neconcordante, cauti erorile din program corectezi si reiei procedura pana la definitivare. In cazul de fata, ca marimi de intrare, Radu Tudor nu a scos nicio vorba, Savaliuc nici nu a fost la emisiune. Justitia s-a pronuntat: VINOVATI. Concluzia: Justitia functioneaza!!!
Ne, ne, ne,
Nu cumparam calul troian ! Scopul final nu este LCK, ea nu inseamna de fapt nimic. Dovada ? Nu este ceruta schimbarea LCK pe criteriile manageriale enuntate de Tudorel Toader, schimbarea LCK este ceruta pe motive de patriotism, de eliberare de sub jugul opresor al Uniunii Europene.
Schimbarea LCK inseamna ca trebuie sa acceptam si ca Romania a fost un experiment, a fost colonizata, vanduta, jefuita si terfelita. Bineinteles ca intelegem si la ce foloseste propaganda asta mizerabila: PSD-ul a ajuns la concluzia nemuritorului ceasca ca cel mai important lucru pentru supravietuirea partidului este neamestecul in treburile interne. Nu cumva sa li se spuna ca sunt corupti, nu, sa nu-i supere macar cu o vorbulita, mai degraba sa scoata Romania de pe traiectoria ei europeana, sa inchida granitele, dar actualii baroni sa fie sefi nedisputati.
Nu primim, multumim frumos ! Vrem sa ramanem membri si in UE si in NATO, nu ne intereseaza sa le plangem de mila nici lui Nastase, nici lui Voiculescu, nici lui Dragnea, nici lui Ponta, nici celorlalte valori pe care le-a produs PSD-ul si pe care tot incearca contele sa-i transforme in martiri. Vrem sa circulam liberi in Europa, sa putem munci sau doar sa ne plimbam, nu ne intereseaza inchisorile mari cat o tara chiar daca sunt umplute cu, vorba lui Caragiale, „spanac tricolor”.
@radu
fals schimbarea lui kovesi este ceruta pe baza managementului si a legii. ceea ce ea a facut este ilegal in orice stat de drept.
schimbarea lui lck inseamna un pas inainte spre o societate dreapta si nu spre o societate colonie. Politica si modul de organizare romanesc apartin doar romanilor si nicidecum unor „numiti” niciodata „alesi” ai ue sau din alte parti.
Membru ue si nato vom ramane atata timp cat vom aplica cerintele celor doua organizatii si nu altfel. Cerintele celor doua organizatii se gasec in documentele fondatoare ale organizatiilor si nu in loby-istii lui macovei sau a altora. Cele doua organizatii fac referinta la stat de drept si nu la statul stramb creat de basea cu politrucii sai ue sau ambasadori efemeri.
Ne putem „plimba” si „muncii” liberi in Europa fara sa fie nevoie sa ne „caciulim” in fata unor birocrati. „spanacul tau” care are si valente „tricolore” vazand numarul mare de „lucratori secu” din justitie si nu numai nu intereseaza pe romani. Ei nu ar trebui sa existe, ei exista din cauza unui „spanac tricolor” pe stilul tau propriu raducule.
Nu tine, am citit documentul lui Tudorel Toader despre care dumneata vorbesti doar din auzite. Nu e nimic ilegal domnule din umbra, vorbim despre deficiente in management si atat. Faptul ca contele, Dragnea, PSD si Tariceanu, basca dumneata vorbiti despre ilegalitati, stat paralel si colonie arata clar ce doriti: sa va folositi de documentul lui Toader pentru a crea impresia ca intr-adevar suntem o colonie, ca nu beneficiem, ci suntem sclavii UE. Si sa fortati iesirea Romaniei din UE.
Dar nu tine ! Stiam foarte bine cum functiona UE inainte sa intram si nu ma interesa si nu ma intereseaza deloc faptul ca exista si lideri politici ai UE care sunt in functie fara sa fie alesi in mod direct. Argumentul asta poate sa clicheze in UK, unde au de cateva secole bune guverne cu care sa nu le fie rusine. Am eu o problema ca nu am ales in mod direct pe Barosso ? Asta ma ingrijoreaza pe mine, de parca pe Viorica Dancila am ales-o eu ? Nu tine !
Daca ar avea ceva carte pe ei, ar sti ca se numesc sofisti. Adica, niste unii, care pornesc de la o premiza corecta (un text de lege, gen) si il mesteca si-l „imbarliga” pana ajung la o cncluzie total incorecta. Ce nu zic ei, de frica mortii, e ca un text al legii CCR spune clar unde a pierdut Kovesi procesul, pentru ca „CCR constata si solutioneaza conflictele de natura constitutionala” si asta e evident nu are efecte numai pentru viitor. Dar, daca avem um procuror sef nestiutor de carte (recunoscut!!!!), de ce ar fi sustinatorii ei mai breji?! Si pe analiza lor ticaloasa si tot trebuie destituita, ca, daca nu stia (!!!!) la primul „conflict” constatat si solutionat de Curte, a mai „comis-o de doua ori…Ce, dracu’ o fi Romania tara curvelor virgine, a oligofrenilor doctori in drept, dar si a maradonistilor sustinatori de lege?! Serios?! Oximoronici genetic, dar, orisidecat…
@raducu
vorbesti prostii.
Sunt si deficiente manageriale in document pe care eu macar l-am citit cu atentie si mai ales INCALCARI ALE LEGII.
Habar nu ai avut despre functionarea UE si nu ai habar acum de cum functioneaza. Barosso a fost, acum e altul, ba pe vremea lui barosso au inventat si un post suplimentar de presedinte tot asa de „ales”.
Eu am inteles ca nu te intereseaza absolut nimic din functionarea aberanta a ue. Doar ca functionarea lor aberanta a dus la „pile” si „smecherii” inspre statele membre de date recenta. Si in actiuni absolut ILEGALE chiar si pt ue. comisarii „numiti” au fost in mare majoritate „clei” (si ciolos face parte din acest clei).
Tu nu ai avut minimul interes sa afli ca in UE parlamentul nu are nici o putere in fata comisiei iar comisia este condusa si influentata nu de cei 27 ci de cei „fondatori”. Pretentia ue de a fi o federatie nu are nici un suport democratic.
Pe dancila in dauna cunostintelor tale aproape de zero a fost pusa in post de „majoritatea parlamentara” (asta tine de democratie) si nu exista smecherii cu numirile de „comisari” sau de asa zisi „premieri” cum exista in ue unde „grupurile importante” fac tranzactii (imbecilul de presedinte al parlamentului). Ar fi si greu sa fi ajuns un lunatic precum junker (numit de germania -merkel in principal si asa zis validat de parlamentul european) sau un maoist precum barosso.
Spanacul tau tricolor este straveziu reducule. Am un singur indemn „Hit the book”.
Sigur ca o restartare rapida pare a fi de bun simt insa prea multe ar ramane acoperite.
Cu cat se fierbe mai mult cu atat sistemul se sterilizeaza mai bine.
Asa cum nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi spart buba cu statul paralel, nu vreau sa-mi imaginez nici ceea ce s-ar fi petrecut fara el.
Aceste doua extreme au fost un rau necesar pentru romani in situatia in care tara n-a avut barbati care s-o conduca.
Nu-mi place ca trebuie sa-ti dau dreptate, dar ai!
Dreptatte, ca, ce?! Alternativa securista nu poate fi luata in calcul de o societate civila! CIVILA!!!!Intelegeti, odata, pentru totdeauna, adica fara amestec militar, nici cand isi adauga in coada „intelligence”. Astea sunt chestii dracesti, cu alegerea raului cel mai mic, cu echilibrul, cu „protectivul”. Incercarile de a minimiza efectele amestecului in societate a securitatii sunt mai periculoase decat ingerintele insesi, ca, asta inseamna acceptare si daca ceea ce vedem acum e efectul securitatii bagata pe steroizi, dupa impiedicarea din ’89, imaginati-va ce se va intampla daca sunt lasati sa se „trezeasca din pumni”, ca noi, cu echilibru, cu frica de teroristi, cu limbi pentru „intelligence” si cu rolul „protectiv”…Urla mentalitatea de sluga si dorul de „tatuc” in unii…Mi-e scarba!!!!
Medicamente….medicamente….medicamente… Marcuta, Socola, Nifon..
„Asa cum nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi spart buba cu statul paralel, nu vreau sa-mi imaginez nici ceea ce s-ar fi petrecut fara el.”
Este adevarat ca in ultima perioada lupta dintre cele doua curente care, sa nu fim naivi, in multe parti au in spate aceleasi puteri, a blocat putin jaful intarziind ultimile tunuri pe care au in vedere stapanii (portul, hidroelectrica, aeroportul, gazele etc).
Si, DA, sunt multe dedesubturi care se vor a ramane ascunse. Insa cu cat se agita apele cu atat se mai afla cate ceva adica se mai elimina cozile de topor din sistem, se mai indreapta legile si chiar s-ar putea repara o parte din greseli.
Ați reuÈ™it în schimb să distrugeți speranțele românilor.
În momentul ăsta nu există alternativă reală pentru alianța de la guvernare.
Gunoaiele securiste USR au programul Securității sub pernă, iar de PDL nu a uitat nimeni.
Ce anume se sterilizează când Securitatea a devenit noul normal? Prostovanii făcuți de propaganda securistă continuă să susțină aceleaÈ™i zoaie securiste chiar È™i după devoalarea abuzurilor Securității.
Prostia are limite ceva mai laxe decât… universul aÈ™a că ne putem aÈ™tepta la absolut orice.
Aud ce spuneti, stimate Conte.
Bai, ‘eji nebun? La asemenea comment sa ai 9 laicuri? Adica atatia securei se ocupa de blogul asta sau, mai degraba, posteaza doar 2 de pe adrese diferite??
Vai de capul vostru, ca pe vremea lui Ceausescu nu va angajau aia nici sa le spalati wc-urile la Securitate, papagalilor!!!
Paranoic, sau, ce? Te-au „lovit” si pe tine? Lasa, ma, omul sa se exprime, atata timp cat nu injura de mama, cat nu se caca pe simtamintele altora, are voie…Sau, sa fii laconic, a devenit impuscabil?!
Cum mama naibii sa auzi o postare?
Io pan’ acum am reusit doar s-o citesc, dar poate ca Sergiu aude si cum creste iarba-n parc, poate e asa….un pic extra-senzorial!
De-aia ne-au murit poetii…ca vin unii ca tine, cu emisfera stanga a creierului hiperventilata si taie avantul creativitatii! De metafore ai auzit (citit)?! Aia e!!! Daca zicea omul ca rezoneaza cu textul contelui, te mai stroseai?! Pai, vezi, nu le ai pe-astea cu imaginile poetice, cu licentele….Nu le ai, clar!!! De altfel, ce asteptari sa aiba un artist de la un lucid?!
Ce sa-i fac, d-le Lucidu, nu am si semne de apreciere disponibile pentru „colorarea” expresiilor laconice. Sper doar ca gazda sa inteleaga ca ceea ce spun e in semn de apreciere. Pentru dezaprobari sunt mai vocal.