Lașitatea învinsă de tupeu sau Ciufulici și Tremurici la proba de scărpinici
Â
Ciufulici vorbea ieri de onoare referindu-se la cei din subordinea sa a căror demisie este cerută în stradă. Spunea, analizând situația de la Spitalul FoiÈ™or: „este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România”.
Nici n-a apucat să-și înghită bine ultima frază că, din senin, s-a pomenit cu o smetie de la Liviu Iolu (PLUS): „Am o cifră. Doar 30% dintre bătrâni și bolnavi sunt vaccinați! Aștept comitetul de vaccinare și pe domnul Cîțu să o infirme”.
Amețeli ca după un joint tare, cu concentrație dublă față de obicei. Apropouri voalate, pline de vitrion, la abuzuri cu vaccinarea și la raportări guvernamentale măsluite. Războinicul cu ciuma roșie de la Palatul Victoria s-a prăvălit instantaneu în corzi, cu șuvițele zbârlite. Conform surselor, nu s-a mai ridicat nici până azi ca să ajungă la Biroul Executiv al PNL unde promisese măsuri dure împotriva celor cu deficit de onoare.
La pisica arătată de domnul Iolu, erectul nostru premier s-a înmuiat ca ceara sub flacăra lumânării. Analiza onoarei ministrului Vlad Voiculescu urma să fie pasată generațiilor viitoare.
Dar stați puțin. Totuși acolo, la Biroul Executiv, s-a prezentat să spele rușinea submarinului galben chiar mândrul comandant al acestuia, președintele partidului, domnul Tremurici. Cu mlădierile lui sacadate, exersate în trepidante ședințe de rock-and-roll și în ciupiri frenetice de coarde (de mandolină, firește), supermanul supranumit și Lukovid a pus piciorul în prag (înainte de a și-l pune în gips): „žPrivim îngrijorați la modul cum este condus Ministerul Sănătății”. Mamă, ce le-a zis-o!!! Devastator, pe bune! Pumnal înfipt până în plăsele! Pe care, apoi, l-a mai și răsucit în rană: „žRăspunderea politică pentru menținerea lui Voiculescu în funcție aparține în exclusivitate USR-PLUS”. S-au zvârcolit efectiv în chinuri usereplusiștii sub greutatea acestei răspunderi. Gata „“ gata să-I scape pe Vlăduț din brațe.
Cu remușcări c-ar fi fost prea dur, Tremurici le-a cerut indulgență pentru Vlăduț colegilor săi de partid, foarte nevricoși, care scandau, dezbrăcați de orice prudențe politice, „DEMITEREA”. „Mai avem probleme importante de rezolvat împreună cu partenerii noștri: schimbările de la Televiziunea Română, de la Societatea de Radio, de  la Avocatul Poporului”¦ Îi rog pe colegi sa se abtina de la comentarii. Sa fie mai rezervati”.
Ce înseamnă un lider adevărat, un patriot pur „“ sânge. Să ne amintim și de „cine este generalul?„ Cum știe el să pună interesele țărișoarei pe primul plan.
După ședința asta anunțată cu surle și trâmbite, totul a rămas ca-n gară! Case closed! Ciufulici și Tremurici și-au mai arătat o dată clasa lor de Păcală și Tândală. Posturi, putere, mălai grișat, asta e tot ce au în deblă. S-au gândit doar la ce-ar pierde ei: Televiziunea, Radioul, Avocatul Poporului. Ce-ar pierde cei de la USR-PLUS (schimbarea legilor justiției, desființarea SIIJ, cașcavalul gros de la ministerele multimiliardare pe care le conduc), n-au pus la socoteală. Să exerseze și ei puțină demnitate, puțin respect de sine”¦ De unde? Se lasă jucați în forță și șantajați ca ultimii borfași strânși cu ușa.
Au mai ratat un examen. Încă unul! Lașitatea învinsă de tupeu. Iată titlul zilei.
Dar, pe lângă Ciufulici și Tremurici, ne-a mai întors azi mațele pe dos și un alt fanfaron galben: Mâncătorul de Căcat! Unii îi spun „batistuță”, alții „ruj roz”. E ușor de recunoscut după cabotinismul lui de bâlci, după discursul lui de cațavenc reșapat și după cârpa colorată înfiptă simbolic în buzunarul de la piept, precum bulina roșie pe clădirile ce stau să se prăbușească. Â Sâmbătă declara pe la toate televiziunile că a venit expre”™ de la Bruxelles ca să fie prezent luni la Biroul Executiv al PNL unde, în calitate de vicepreședinte, vrea să șteargă pe jos cu Raed Arafat, Vlad Voiculescu și Nicușor Dan pentru netrebnicia pe care au făcut-o la spitalul Foișor.
Consecvent, dar nu cu promisiunile făcute deunăzi ci cu reputația sa de farsor, azi, la respectiva ședință, a declarat înfundând țambalul cu batista din dotare: „nu se discuta despre demiteri, ci despre un lant al vinovatiilor care trebuie sa fie pus la dispozitia coalitiei si opiniei publice. În coalitie situatia nu este asa grava cum se vede din exterior”.
Ce oameni minunați ne conduc. Ce spirite, ce caractere, ce lumini! Niște fini, care sub oblăduirea nașului de la Cotroceni pregătesc vremuri de succes și vacanțe de vis. Și pentru ei și pentru nașu!
Atenție însă ca, de prea multă distracție, să nu se lase la final cu niscai scărpinici.
Vorba celebrului cântec de petrecere „La vară plecăm la munte și eu și nașu”¦„:
Astă vară-am fost la mare, și eu și nașu”™,
Am făcut plajă la soare, și eu și nașu.
Și-am pus mâna la arici, și eu și nașu”™,
Ne-am umplut de scărpinici, și eu și nașu.
https://www.conteledesaintgermain.ro/lasitatea-invinsa-de-tupeu-sau-ciufulici-si-tremurici-la-proba-de-scarpinici/12-04-2021https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/04/Rares.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/04/Rares-150x150.jpgEditorialeBirou executiv PNL,Ciufulici si Scarpinici,demitere Vlad Voiculescu,lasitate,Rares Bogdan,revolta in PNL Ciufulici vorbea ieri de onoare referindu-se la cei din subordinea sa a căror demisie este cerută în stradă. Spunea, analizând situația de la Spitalul FoiÈ™or: 'este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România'. Nici n-a apucat să-și înghită bine ultima frază că, din senin, s-a...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
@ Nucu Neagu -14.04
Pare ca, revenind la un ton ceva mai adecvat acestui site, incepem sa ne intelegem. Adica, pastrandu-ne opiniile, macar sa-ncercam sa le intelegem pe-ale celorlalti.
1. Pai nu cred, mai Neagule! Nici vorba sa-l menajez pe Conte. Mi-am exprimat, de cate ori am crezut altfel, opinii contrare cu ale sale. Fara insa a-i solicita ceva, pentru ca asa vreau” Eu, supremul”. Repet, cred in fair-play, nu in castig prin dare la gioale. Iar apropos de atitudine, cand esti invitat undeva si vrei sa-ti arati dispretul fata de gazda scotandu-ti pantofii si ciorapii, s-ar putea sa le miroasa urat tuturor invitatilor.
2. De unde ai inteles ca as fi impotriva faptului de a ne da cu parerea – chiar ca nespecialisti- si de a avea,pareri diverse, chiar contrare? Nu asta facem zilnic? Sigur sunt insa impotriva agresivitatii, chiar si verbale. Iar in replica mea chiar incercam sa te fac sa intelegi diferenta intre a-ti da cu parerea si a avea solutii la foc continuu in problemele tarii, ba chiar ale planetei. Regret daca nu s-a intamplat.
3.”Păi asta ai făcut o viață întreagă: ai căutat mereu în jurul tău vinovatul È™i ai arătat cu degetul.
Ce-ai făcut, Cristescule? Ai cerut È™i despăgubiri?”. Chiar am fost serios cand am spus ca ma distrezi uneori; asta mi se-ntampla ori de cate ori diversi necunoscuti( nici vorba sa detii tu patentul)imi transmit informatii despre viata mea, stiind ei sigur ce-am facut in ea. Dar sigur ai nimerit-o cu intrebarea : chiar asa, cand am considerat ca am fost furat, l-am aratat pe hot cu degetul. In justitie.
4. ” Pentru că n-ai înțeles ironia cu anti-psd-ismul meu,..” Nu cumva n-ai inteles tu ironia mea la ironia ta?
5.” Pentru că vezi securiÈ™ti peste tot.”Ei, nu chiar peste tot, ci doar unde ma duce pe mine mintea c-ar fi. Intrucat nu cred ca Academia SRI – absolvita cu brio de cvasi- majoritatea politicienilor la varf- ar fi cumva o „Scoala de dans si bune manere”, ma gandesc ca „statul – ala paralelu'” nu-si cheltuie banii pe cresterea democratiei in Ro.
In final, eu cred , sincer, ca incepem sa plictisim si e cazul sa ne-ncaltam si sa ne cerem scuze contributorilor.
@Adrian Cristescu,
Apreciez cel mai mult la un preopinent onestitatea.
Eu am multe păcate. Câteodată exagerez, sau sunt prea direct, sau afiÈ™ez un aer de superioritate, sau mai apelez la miÈ™tocăreală ieftină (când situația o cere), sau fac presupuneri hazardate etc.
Dar întotdeauna caut să fiu onest.
Adrian Cristescu, zici aÈ™a: „Iar în replica mea chiar încercam să te fac să înțelegi diferența între a-ți da cu părerea È™i a avea soluții la foc continuu în problemele țării…”.
Am recitit replica ta din 13 aprilie, ora 21:11 È™i n-am regăsit nimic din afirmația de mai sus.
Adrian Cristescu, unde ți-e onestitatea?
@Adrian Cristescu,
Văd că te-ai încălțat fără dificultate È™i ai È™i dispărut în ceață.
Eu mă încalț mai greu că mă chinuie o hernie de disc. AÈ™a că până îmi leg È™ireturile mai am timp să-ți zic vreo două.
Ce îmi spune mie metamorfozarea justițiabilului în justițiar?
Căci tu, Cristescule, faci parte din puținii oameni care nu numai că au identificat hoțul (vezi că iar nu eÈ™ti onest: în replica din 13 aprilie era vorba de incompetent, nu de hoț), dar l-ai mai È™i arătat cu degetul, È™i nu oriunde, ci în sala de judecată!
I-ai acționat în instanță pe Ghinea, V.Voiculescu sau Prună -pentru mandatul lor din 2015/2016- È™i pe alții ca ei?
Dacă da, jos pălăria! Sau te-ai evidențiat trăgând-o la răspundere pe casierița magazinului din colțul străzii care îți dădea rest cu zece bani mai puțin?
Deci, ce îmi spune o astfel de metamorfoză?
Îmi spune că omul în cauză are un dezvoltat simț al dreptății È™i, pe deasupra, are È™i conÈ™tiința propriei valori. Asta te ajută (nu e suficient, dar este necesar) să stai bine cu stima de sine È™i e valabil când valoarea e reală.
De aceea, o critică, o mustrare, o atenționare venită din partea unei astfel de persoane, eu unul, o diger mai uÈ™or.
Revenind la ideea de bază: prin urmare, să crezi că ai valoare când ea nu există e nociv. Dar nociv este È™i să nu-ți apreciezi în mod obiectiv valoarea, chiar dacă aceasta există: fie să te subapreciezi, fie (cum cred că e cazul tău) să te supraapreciezi.
Din câte am înțeles, dacă nu eÈ™ti la pensie te afli în proximitatea ei. Drept urmare, faptul că te supraapreciezi nu mai poate face rău decât propriei tale persoane.
Chiar dacă vei avea È™ansa să realizezi cum stau în fapt lucrurile, nu va fi suficient pentru o recalibrare căci „păcătuieÈ™ti” de prea mult timp (de, vârsta!). Vei avea nevoie È™i de ceva consiliere de specialitate.
Baftă!
PS. Remarc ce înseamnă pentru tine revenirea „la un ton mai adecvat acestui site”:
„..scoțându-ți pantofii È™i ciorapii, s-ar putea să le miroasă urât tuturor invitațiilor”.
Ce mai, pute de la o poÈ™tă a ton, nu a thunnus atlanticus, ci a ton adecvat.
Ca să vezi drăcie! Supraaprecierea îți joacă feste.
Stimate Conte,
Doresc sa te gratulez pentru predictie, la data articolului tau eu avand o parere taman contrara alei tale. Te citez: „S-ar putea ca, exagerând cu provocările, cu apăsările la intimidare pe trăgaci, angelicul nostru ministru să nimerească, din HAZARD, glonțul.” De data asta, glontul s-a aflat unde trebuie. Demiterea este si un santaj la USR cruce: pierderea accesului la resurse vs iesirea de la guvernare. Sa fie inca mai puternici vechii securisti? Sa fi incasat Ciolos o scatoalca de unde nu se astepta, in ideea de a-si mai pune ambitiile-n cui? Desi toate aceste posibile scenarii imi contrazic propriile pareri( eu pariind, poate, pe-un cal mort), de ce nu?
off topic,
n-am avut dreptate, Conte. Vlad Voiculescu a fost dat afara. Ati intuit bine ca acest Maica Tereza al tristei guvernari are zilele numarate. De ce l-o fi gratulat Liiceanu pe Voiculescu cu acest supranume? Adevarata Maica Tereza si-a vazut toata viata de treaba, fara sa aspire la un post de ministru. De ce trebuie sa recompensam un bun samaritean, care cara in traista medicamente pentri nevoiasi, cu o ditai demnitate in stat? De unde sa stim noi ca bunul samaritean nu facea contrabanda de medicamente?
„Adevarata Maica Tereza si a vazut toata viața de treaba”.Ci Altii spun ca a avut multa treaba.
„Bufnitele nu sunt ce par a fi”(Twin Peaks”).
Vlad Voiculescu a fost demis!
Mândria usr-istilor îi va scoate de la guvernare. SPER!
Singura soluție: guvern minoritar PNL, susținut în parlament, pe proiecte negociate, de PSD.
Doamne ajută!
Adineauri l-am auzit pe Ciolacu că nu dă înapoi în ceea ce priveÈ™te asumarea guvernării, cu Rafila prim-ministru.
Are genă de sinucigaÈ™ dl.Ciolacu?
Nici vorbă!
Una este să vorbeÈ™ti doar de asumarea guvernării È™i alta e să fii întratât de prost încât chiar să-ți doreÈ™ti asta in condițiile unei epidemii scăpate de sub control È™i cu o criză economico-financiară, de mari proporții, care bate la uÈ™ă.
Dacă PNL acceptă să-l înlocuiască pe Câțu cu Orban, doar ca să-i păstreze alături pe neomarxiÈ™ti, atunci să vezi distracție. MiniÈ™trii USR-PLUS , victimizându-se încontinuu, vor fi mai cu tupeu în urmărirea agendei proprii È™i asta pentru că este greu de crezut că PNL va mai fi capabil de un al doilea act de curaj, marca Câțu.
Si ce ati dori sa vedeti de la astia?
Ce pot oferi in afara de ipocrizie, lasitate,fariseism si incompetenta!
Pe langa ce spuneti dumneavoastra, eu cred ca asteapta taras-grapis sa mai treaca poate cateva luni si vaccinarea sa mai reduca si afluxul de infectati, coroborata cu venirea verii si a caldurii .
Scade numarul, divizia presa cu dulapul megafon in frunte proclameaza reusita vaccinarii si toata lumea fericita la gratare ,bericioaica ,terase si in val!
Intre timp ei isi dau in spate la gioale si se paruiesc ca orbii pe un procent maxim de 25% cat le-au mai ramas, dar raman la guvernare !
Cum toate partidele sunt carmuite de secureala , nu o sa vedeti decat joc de glezne din partea celorlalti.
Ciolacu a pus colacu peste opozitie, care este exponentiala ,dar lipseste cu desavarsire!
Si daca s-ar diminua pandemia intr-un procent de bagat in seama(putin probabil pentru ca rumanii sunt cu teoria conspiratiei si nu se vaccineaza ca israelienii sau englejii si nici infrastructura nu e) nu vor iesi in strada.
De ce !? De moftangii!!
Pai se compara burtica goala, lipsa de competenta si habarnismul si toata nebunia asta cu principiile calauzitoare care au ridicat steagul impotriva ciumei rosii!
De foame se poate rabda, de murit se poate muri pe capete,dar cu ciuma rosie nu puteai trai si !
De aista cred ca nu se va intampla nimic!
Freakings news si joc de glezne!
Pot sa le ia astia si lumina da pa cer rumanisilor si tot le vor multumi!
Batistute, Bulisori, Barnute, Salteliste, Bisisici -Tzurcane,Sifoniere si ce mai vreti si alte specimene pot sa-i toarne rumanului in cap de toate ca el rezista !Are anticorpi dezvoltati!
Vor veni bani de la Ieuropa!Asta asteapta!80 de melearde care vor fi impartite si fiecare boborean va primi in plic acasa partea lui ca iasa din criza!
La mai multa minte boborului!
Asta-i o opiniune!
@Nucu Neagu-13’04
1. E bine sa mai apara comentatori ca tine pe-aici: ne mai inveselesc existenta.Chiar te-ai gandit mult cerandu-i – chiar imperativ ( ca decenta nu te da afara din casa)- Contelui, sa-ti ofere- taman tie- o solutie la actualul haos din guvernare? Da de ce nu te duci sa-i intrebi pe securistii de pe site-urile pe care ti le-am indicat, la cererea ta? Faptul ca te-au renegat,pe motiv de anti-pesedism exacerbat, chiar nu-i o nota buna pentru tine. E posibil ca ceva sa nu functioneze tocmai bine in sistem. Poate ca ar fi trebuit sa observi, sub diversele nume cu care te afisezi,ca nu ne ridicam la nivelul tau de competente si ca, pe de alta parte, mistocareala ieftina nu e prizata pe-aici. Dar, nu cumva sa ne parasesti, dezamagindu-ti sefii;sigur ti-am duce dorul!
2. Oare te-ai gandit, inainte sa-l apostrofezi pe Conte,, ca NICIUNUL dintre cei ce comentam nu suntem obligati sa avem solutii la problemele cu care se confrunta tara si pe care le comentam, cam necajiti; macar si pentru simplul motiv ca , vazand cum ni se prabuseste casa din cauza unui constructor tembel, nu avem noi solutia de remediere, nefiind de specialitate; dar avem dreptul sa-l aratam cu degetul pe incompetent si sa cerem despagubiri, atata timp cat casa se construieste pe banii nostri. Scuze pentru exemplul pueril pe care ti l-am dat, dar voiam sa fiu sigur ca-l pricepi.
3. Cat despre deanjul pe care ti l-am provocat, nici nu-mi vine sa vorbesc, desi era promis.
Încă un apărător al Contelui, cu ceva È™taif, dar la fel de limitat.
De ce crezi, Cristescule, că dacă ne găzduieÈ™te (adică dacă ne publică) Contele trebuie menajat?
Nu gândeÈ™ti, Cristescule! Sau dacă o faci, o faci prost.
Află că, de multe ori, sarea È™i piperul acestui blog se găsesc în comentariile noastre (mai culte-n cap, mai lipsite de decență È™.a.m.d.).
De ce ești limitat?
1. Pentru că n-ai înțeles ironia cu anti-psd-ismul meu,
2. Pentru că vezi securiÈ™ti peste tot. De aia e bine să fii vigilent: fixează-ți în gând o parolă È™i când ai în față o oglindă, cere-i-o celui pe care îl vezi. E posibil să n-o È™tie. Și dacă se întâmplă aÈ™a, atunci ia-l de urechi È™i dă-l în È™uturi afară din casă.
Apropo, nu postez decât pe blogul Contelui È™i sub un singur nume.
Când @sandman vorbea (în postarea sa din 8 aprilie, ora 13:42) despre „poporul muncitor” cu „genă de sclavi”, mi se adresa mie, dar se gândea la tine.
„..nu avem noi soluția de remediere.., dar avem dreptul să-l arătăm cu degetul pe incompetent È™i să cerem despăgubiri..”.
Păi asta ai făcut o viață întreagă: ai căutat mereu în jurul tău vinovatul È™i ai arătat cu degetul.
Ce-ai făcut, Cristescule? Ai cerut È™i despăgubiri?
Cu aÈ™a ceva chiar că ai înveselit ziua multora!
Nu spune nimeni (nici eu nu spun) că suntem OBLIGAÈšI să avem soluții. Nici Contele nu este obligat la aÈ™a ceva.
Dar cât de plat È™i neinteresant poate ajunge un spațiu de dezbateri dacă nu încercăm să ne gândim la ele, la soluții, cu capul nostru, pe baza experienței noastre, chiar dacă nu suntem de specialitate. Poate ai auzit de brainstorming. Câteodată, repet, câteodată, poate avea succes.
Și încă ceva. Acum că s-a dovedit că stimatul nostru Conte a avut dreptate È™i V.Voiculescu a nimerit glonțul, fiind demis, putem vorbi despre materializarea unei soluții? Nu! Vorbim despre concretizarea unei intuiții.
PS. Dacă ceva era promis, îți vine sau nu-ți vine, ține-te naibii de cuvânt.
Cine a pus batista pe țambal? Obezul din Chevrolet-ul Tahoe( ca de Suburban nu au avut bani) care le-a explicat lui Bârnă È™i Lucovid în personalul lor( cum se zice prin Ferentari dnule Farinelli? Praful È™i pulberea sa se aleagă de ei) la vila de lângă lac ca Robinette nu are nevoie de un alt guvern acum!
Problema s-a precipitat când s-a aflat de săracii de la BabeÈ™! Jandarmeria a fost pusa în stare de alerta deoarece erau zvonuri ca se va lasa cu sânge! S-a făcut bara/bara la sugestia obezului È™i au pupat piata Endependenței!
Disclaimer Orice asemănare cu persoane aflate în viata nu este întâmplătoare!
Se pare ca lucrurile s-au precipitat aseară! Sunt curios dacă usr-ul va pleca de la măcelărie sau va înghite afront! Ceva nu se leagă! Cine a decis sa scuture pomul? Aripa macronista sau cea merckeliana? Sau e o perversa combo data lui Robinette?
Dacă cineva crede ca este vb despre noi e dreptul lui!
Se pare ca obezul din Chevrolet tb sa dea niÈ™te explicații! Prin zoom!
P.S È™i eu care am crezut ca este pace în coaliție! RuÈ™ine mie! Nu mai beau cu paznicii! Ma întorc la sediu pe Kiseleff la bodyguarzii mei la o citirică!
-Tata, cand ma fac mare vreau sa lucrez pentru Mafia romaneasca.
-La stat sau la privat?
Nu e o gluma.
@excelsior,
-La stat sau la privat?
-La guvern, tată.
Stimate Conte,
Felicitari pentru aceast text inflamant, pe care-l percep ca pe o rabufnire a unei oale sub presiune. Urmarind comportamentul PNL-istilor ( la care il adaug si pe cel al PSD-istilor actuali si nu numai),eu ma simt ca la o nesfarsita reprezentare in bucla a „Scrisorii pierdute”, cu distributia bufonilor reinnoita din cand in cand, dar jucand acelasi text magistral ( sau, jucand „magistral” acelasi text). O mahala politica in degringolada, admirandu-si in oglinda, cu” cel mai maretzul” lor in frunte, neputinta autosuficienta si amagindu-se ca fac politica mare. Si, foarte des,un hohot de ras ma cuprinde. Nu aceeasi traire o am privind insa la USR cruce: cand ii vad si-i mai si ascult, ma cam ia cu un fior rece pe sira spinarii: ” acoperiti ai acoperitilor”, ticalosi cu aplomb, obraznici cat cuprinde, masluind cartile pe sub masa in timp ce-si lipesc, la nevoie, zambete sirete pe obrajii crispati de ura fata de toti cei ce nu sunt”EI”: saracii si batranii fara dinti in gura, looserii, oamenii obisnuiti fara scoli inalte securistice, necunoscand „le chemin des „smenuri”, cu ramasite de patriotism macar si in subconstientul colectiv, credinciosi- fiecare dupa felul sau- , cu respect fata de traditii si empatie fata de-aproapele aflat in suferinta. Cu bun simt natural. Nu idealizez, nu toti „refuzatii” suntem niste modele de comportament, dar macar marea majoritate nu avem in noi agresivitatea programata a acestor jalnice fantose ale stapanilor de-afara. Si nu mi-e gandul la mine, care probabil nu voi mai avea prea mult timp pe-aici, ca sa ma” bucur din plin” de prezenta acestui ” terorism politic”, ci la generatiile urmatoare, crescute fara nici o baza de gandire critica ( cati macar or fi auzit- nu sa fi si citit- macar de „Dialogurile” lui Platon?). Caci al lor este viitorul pe care-l imbratiseaza cu atata „jemanfichism”,si carora le lasam mostenire ( all included), nu numai averi mai mari sau mai mici, sau chiar saracie, ci si cei 2500 de ani de istorie ai unei mici bucati din Europa cu nume de Romania.
Daca pana si mancatorul OFICIAL de kakat a iesit pe sticla cu ” declaratii ” inseamna ca , astora de la PNL deja le cam sta in gat kakatul in care-au fost ” imbaiati ” de catre K.W. Johannis prin acceptarea din motive electorale a , acestei aliante …kakacioase ! Au murit niste oameni mai ieri…nu conteaza caci , daca ” moartea unui singur om poate fi o tragedie , moartea unui milion de oameni este statistica pura ” { I.V.Stalin } iar azi , este mai usor sa omori un milion de oameni decat sa incerci sa-i controlezi . Sper ca romanii , au inceput sa se prinda ca EUROPARLAMENTARUL Rares Bogdan , nu-i altceva decat acel OM NOU al societatii de consum care , poate manca kakat fara sa i se aplece . Pentru ultima fraza , prezint scuze umile , alora ce-au crezut in el si…inca mai cred ca , poate fi un bun prim ministru . Fix ce-si dorea si inca-si doreste el ! Conte , de exceptie pastarea chiar mi-a placut s-o citesc taman azi cand , astept sa vina aia sa ridice gunoiul .
Fiecare popor isi are conducatorii pe care si-i merita.
Si securistii pe care ii merita.
contele si systemu
Conte,
Când scrii bine scriitura ta nu e doar bună ci remarcabilă. AÈ™a cum este cazul analizei din articolul anterior.
TotuÈ™i, când ai afirmat că „pentru planul USR-PLUS există È™i antidot” m-aÈ™ fi aÈ™teptat să detaliezi.
Poate încerci acum.
Zi Conte, nu fi timid!
Zi că nu te-ai gândit serios la un antidot!
Lasă că m-am gândit eu. Mergem in grup la biserică È™i dăm acatiste pentru îndeplinirea dorinței comune: să-i vedem pe ăÈ™tia afară din guvern.
Ai altă variantă?
Antidotul este intr-un articol anterior.E un antidot individual , pur personal, inca redus ca numar, dar deocamdata eu NU vad alternativa.Locala.
dar subscriu fara gluma la ideea cu ‘acatistele”.Energia mentala subtila e tot ce ne-a ramas.Propun sa o sincronizam in orele noptii, cand se transmite mai usor.
Conte,
Ai avut dreptate!
N-am crezut că va nimeri glonțul.
Acum, se naÈ™te o întrebare: a fost hazard sau calcul la rece?