Scorul acestui articol
[Total: 69 voturi. Media: 4.9]

De ani de zile România aşteaptă într-o gară un tren. Trenul Schengen. Şi tot de ani de zile un acar schimbă în ultima clipă macazul, astfel încât trenul aşteptat să nu tragă pe linia noastră.

Culmea nu e că delegaţia română de întâmpinare a trenului rămâne de fiecare dată cu ovaţiile în glotă şi cu buza umflată ci că de fiecare dată pleacă acasă împăcată cu aşteptarea in van, arătând cu degetul spre acar ca spre o fatalitate căreia nu i te poţi opune.

La noi nimeni nu-şi asumă înfrângerile. Nimeni nu se revoltă, nimeni nu crâcneşte, nimeni nu-şi cere scuze, nimeni nu pleacă. Nimeni nu e vinovat! Atitudinea oficială e cuminţenia tâmpă iar scuza de serviciu e că s-a făcut tot posibilul dar doar atâta s-a putut. Nimeni nu se supără pe nimeni ca supărarea să nu supere mai sus.

Se întâmplă ca la fotbal! Am devenit ciuca bătăilor şi la echipele de club şi la naţională dar preşedintele Burleanu şi gaşca lui de năimiţi sunt de neclintit de la federaţie. Ba, mai mult, acest preşedinte al eşecurilor pe bandă  rulantă se pozează ţanţoş la Campionatul Mondial din Qatar alături de celebrităţile braziliene ca şi cum ar fi împovărat de succese şi ar aparţine mitologiei acestui sport.

Preşedintele Iohannis joacă în acelaşi film al celebrării non-performanţei. La capitolul rezultate e zero – barat, dar când vine vorba de politica externă a României şi-a rezervat monopolul absolut. Nu acceptă pe nimeni prin preajmă. El este jolly joker-ul nostru, baladorul nostru, şi drapel şi statuie şi stemă şi unic interlocutor. Nu există voiaj simandicos, reuniune internaţională importantă la care să nu fie moţ în poza de grup. El şi numai el. Ce prim ministru, ce ministru de externe, ce vreun ambasador sau vreun consilier la dreapta ori la stânga lui? Există doar un jupând şi asta trebuie să se vadă clar. Forţa lui nu trebuie diluată în ochii străinătăţii.

Dar, mai mult decât prezenţă în poze, face ceva? L-a văzut cineva, măcar o dată, luptându-se cu adevărat pentru România? Bătând cu pumnul în masă pentru vreun imperativ al ţării sale? Asumându-şi riscul unei contradicţii cu mai marii lumii în favoarea noastră? A dispreţuiţilor săi compatrioţi?

“Vom negocia până în ultimul moment pentru admiterea noastră în Schengen”! Ăsta-i mesaj de politician cu toate ţiglele pe casă? Auzi, negociere! Ce să negociezi? E licitaţie, e concurs de oferte, e atac terorist, e schimb de prizonieri? Termenul este impropriu; parca am participa la un târg de vite!

De o lună încoace Klaus Johannis ne tot spune că “s-ar putea şi să DA, dar s-ar putea şi să NU”. Ce să mai înteleagă cei care încearcă, totuşi, să înţeleagă ceva? Că votul din JAI e funcţie de timpul probabil, de armonia conjugală a decidenţilor? Că tot ce ni s-a spus până acum despre criterii de admitere riguroase, despre egalitate de şanse şi tratament, despre inacceptabilitatea dublei măsuri a fost doar abureală pentru geamuri murdare, doar retorică de camuflaj?

Totuşi s-a întâmplat ceva neobişnuit în aceste ultime zile în legătură cu pledoariile României pentru admiterea sa în Schengen. Klaus Iohannis, convins de insucces şi ca să se acopere, a împins la înaintare nişte mişculatori complet neantrenaţi pentru jocul disperat la cap, din prelungiri. Vezi, Doamne, dânsul  “face totul” pentru cauză. Primul ministru Ciucă, ministrul de interne Bode, ambasadorul în Austria Hurezeanu, europarlamentarul Rareş Bogdan au fost trimişi toţi în careul advers, la ultima fază fixă, să încerce a da lovitura norocoasă. Toţi, însă, cu probleme severe de comunicare. Primii doi cu handicapul limbilor străine şi al gândirii lente, ultimii doi teatrali şi necredibili.

Măcar pe Ciucă şi pe Bode nu i-am auzit nemijlocit. Cine ştie, poate că de data asta or fi prestat peste nivelul lor normal. Dar scrisoarea melodramatică a lui Emil Hurezeanu (adresată, pe deasupra, şi cui nu trebuie) şi discursul de şantajist mieros al lui Rareş Bogdan amestecând furii legitime cu linguşeli ipocrite ne-au parvenit exact cu cuvintele autorilor. Bune, evident, mai mult să strice decât să ajute.

Nu avem diplomaţi. Nu avem diplomaţie. Nu avem lideri inteligenţi, patrioţi şi curajoşi. Când România este jucată la barbut, licitată ca la târgul de vite, când românii sunt umiliţi până şi atunci când îşi pretind drepturile elementare, nimeni dintre cei care îi conduc nu are o minimă tresărire de demnitate.

Până când nu vom ieşi din ovina resemnarea mioritică, până când nu vom depăşi tembelul complex al capului plecat, până când nu vom cuteza, cu riscurile aferente, să ne apărăm interesele, identitatea şi valorile naţionale, suntem condamnaţi ca lumea să râdă de noi ca de propria noastră caricatură.

Joaca noastră de-a schengeneala nu are nimic distractiv în ea. E drept că, privindu-ne, unii se amuză, dar râsul lor nouă nu ne face nicio cinste!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/12/Schengen.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/12/Schengen-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeadmiterea Romaniei in Schengen,Austria,consiliul JAI,Schengen,vetoDe ani de zile România aşteaptă într-o gară un tren. Trenul Schengen. Şi tot de ani de zile un acar schimbă în ultima clipă macazul, astfel încât trenul aşteptat să nu tragă pe linia noastră. Culmea nu e că delegaţia română de întâmpinare a trenului rămâne de fiecare dată cu...Blog politic si polemic