Interviu prezidențial
Este ora 22:00. Scriu la cald, după interviul președintelui Băsescu dat lui Ion Cristoiu.
Domnul Cristoiu mi s-a părut  provocat de o astfel de întâlnire, cu o mieroșenie calculată, cu gândul la posteritatea lui de ziarist. Și-a dat seama că un astfel de dialog îl va reprezenta peste timp mai mult decât tot ce-a scris în ultima vreme și a încercat să atingă puncte nevralgice anesteziindu-și interlocutorul, la întrebările mai incomode, cu multă complezență provocatoare.
Președintele mi s-a părut branșat în mare măsură pe pilot automat.  Nu mă mai surprinde stilul lui de a răspunde la întrebările de politică internă într-un mod partizan, pe linie, fără să-l intereseze câtuși de puțin adevărul. Mi-am  amintit cum a spus, cu vreo lună în urmă, fără să clipească, fără să-și ofere o cât de mică respirație de gândire, ca nu cumva să se interpreteze drept ezitare, că Sorin Oprescu este un politician mediocru, fără viziune. Fusese întrebat, la momentul acela, dacă apreciază că Sorin Oprescu ar putea fi un candidat redutabil la următoarele alegeri prezidențiale. Puțin i-a păsat că, într-o altă împrejurare, cu doar câteva zile înainte, declarase că Oprescu e un politician abil și inteligent, care știe să valorifice tot ce e de valorificat.
Prin urmare nu mă voi referi la răspunsurile președintelui vizând guvernul Boc și politica internă, date, repet, Â exclusiv în nota pragmatismului politic și a și șireteniei care îl caracterizează. Pentru că, trebuie să recunoaștem, domnul Băsescu este și inteligent politic și șiret, defectul major al dânsului, după unii ca mine, fiind că își prostituează înteligența punându-și-o în slujba șireteniei și nu a națiunii de la care a primit onoarea să o conducă.
Fascinant mi se pare domnul Băsescu atunci când își iese din pielea de președinte și se lasă târât în impetuosul său mahalagism moștenit de-acasă. În seara asta a făcut-o  în cel puțin două momente.
Întâi când a venit vorba despre eșecul Schengen. Mi s-a părut delicios în frustrarea  sa de șmecher șmecherit atunci când, vorbind despre ideea unui plan intermediar de aderare în trepte, cu care pe francezi și pe germani i-a aburit, s-a indignat împotriva Olandei și Finlandei care n-au vrut să muște.
A apelat la recuzita sa de argumente securistico-dâmbovițene, afirmând și repetând că în Olanda decide un partid extremist și că, la următoarea reuniune a Consiliului Europei, el nu se va comporta anti-european, ca Olanda și Finlanda(!!!), ci va sprijini niște proiecte la care acestea tin foarte mult, ca să demonstreze că România e un partener demn de respect. Iar blocarea la vamă a câteva sute de tiruri cu flori și bulbi din Olanda nu este nicidecum o formă de presiune și in final de răzbunare pentru veto-ul batavilor la Schengen-ul nostru (doar guvernul Băsescu nu are deloc printre practicile preferate șantajul), ci este doar  o formă de luptă anticorupție, luptă în care România se dovedeste atât de profund și nemilos angajată.
Al doilea moment (și cel mai savuros) de extrovertire prezidențială a fost acela referitor la Regele Mihai. După ce a simțit nevoia să îl ironizeze după vechi tipare vadimiste pe Principele Duda, amintind de Oana Zăvoranu elogiindu-și mama, după ce ne-a mărturisit cu hăhăitul său nervos, de camuflat complexe, că el chiar îi simpatizează pe „monarhii ăștia din Europa”, nu s-a mai putut abține în final și a răbufnit: ” ce nu-mi place la ex-regele Mihai este că își dă aere de salvator al națiunii, de personaj providențial. De fapt asta mă nemulțumește cel mai tare”.
Astfel și-a dovedit esența sa umană, Â distilată în cei 7 ani dobrogeni de stat cu părinții, în sensul limitelor și slăbiciunilor acestei condiții.
„Păi bine, bă, când pe mine mă alege poporul să-l împlinesc, vine boșorogul ăsta, luat la remorcă de Voiculescu și Antonescu, să-mi ia prim-planul și să se dea mare salvator al națiunii? Când ai abdicat odată, abdicat rămâi!. Sictir!”
Aferim, comandante! Si dupa asta mergem si ne culcam!
https://www.conteledesaintgermain.ro/interviu-prezidential/22-09-2011EditorialeAntonescu,Basescu,Cristoiu,interviu B1TV,Ponta,regele Mihai,Sorin OprescuEste ora 22:00. Scriu la cald, după interviul președintelui Băsescu dat lui Ion Cristoiu. Domnul Cristoiu mi s-a părut  provocat de o astfel de întâlnire, cu o mieroșenie calculată, cu gândul la posteritatea lui de ziarist. Și-a dat seama că un astfel de dialog îl va reprezenta peste timp mai...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Orice amator de Goagle poate citi care a fost soarta fostilor aliati ai lui Hitler care au incercat sa il tradeze pe fuhrer (Horthy si Musolini): rapiri santaje, aminintari directe asupra persoanei. Trebuia sa ai o mare doza de curaj sa complotezi in spatele Gestapoului, o institutie lugubra si eficienta. Regele Mihai a facut-o, spre binele tarii. Intoarcerea armelor a fost o miscare rationala si bine organizata, similara cu cea facuta de Germania in primul razboi mondial, pentru pastrarea teritoriului national nedistrus. A fost o miscare care a facilitate intoarcerea Transilvaniei la Romania, pe care marii „patrioti” legionari si Antonescieni au ignorant-o convenabil. Regele Mihai e un personaj istoric, care a slujit tara. Nu este vina lui ca a fost fortat sa faca sacrificii dureroase dar necesare. Abdicarea lui este un gest logic dupa ce Romania a fost abandonata la Yalta, iar Romania a fost definitiv stigmnatizata ca agresor al URSS, ceea ce, juridic vorbind era corect.
In contextual actual, este clar de unde vine esecul democratiei in Romania: lipsa unui arbitru al vietii politice. Presedintele ar fi trebuit sa fie un arbitru, sa filtreze persoanel sau actiunile care contravin spiritului sau legii Constitutiei si sa fie un sprijin al tuturor. Toti presedintii au esuat, mai mult sau mai putin, in aceasta functiune, ramanand doar simpli sefi ai formatiunii politice pe care au condus-o. E clar ca este nevoie de o actualizare a constitutiei in sensul acesta, iar cel mai bun candidat pentru pastrarea echilibrului pare a fi monarhia. Istoric vorbind, cu exceptia „regelui jucator” Carol al doilea (care nu cred ca a fost analizat lucid niciodata) toti monarhii romani au trudit alaturi de oamenii politici pentru obiectivele fundamentale ale tarii. Excesul de circumspectie la adresa casei regale vine de la o necunoastere a istoriei. Intr-adevar, e greu de digerat idea unor „indivizi de drept divin” si restul de retorica regalist-fundamentalista, insa experienta imediata dovedeste ca spatiul lasta gol de nobilime si monarhie este rapid umplut de „proviodentiali criptodemocratici”. Revin la repulsia mea mai veche fata de liderii providentiali si la nevoia de lideri reali, palpabili, cu defecte si calitati clare, cu functiuni si responsabilitati usor de inteles. Insa o viata politica normalizata ar anula prea multe privilegii, deci orice normalizare este de rau augur pentru mostenitorii demnitarilor comunisti.
De fapt,nu băSSecu este problema României ci faptul că o MAJORITATE l-a (re)ales democratic;totul în aplauzele frenetice ale „elitelor românești”(disperate la un moment dat că individul poate fi eliminat),cu sprijinul instituțiilor românești(STS,ministerul de externe,serviciile secrete,o parte a media,etc) și cu sprijin extern(ambasada SUA,CIA,Mossad,etc).Și mai rău este că aceeiași(oameni și instutuții interne și externe) nu au nicio altă soluție pentru viitor.Totul se joacă pe cartea americano-evreiască,instituțiile și „poporul român” așteaptă decizia „licuriciului”.Nu este nici-o mirare că Europa nu vrea să discute și să ajute un popor care și-a vândut propria suveranitate unor dușmani/concurenți ai UE.Suntem în fața unei adevărate trădări a interesului național și nu știm să ne salvăm.Parcă ne-a luat Dumnezeu mințile,suntem paralizați de propria neputință.
Lucicule, ai nimerit-o pe deplin! Nu cu „Jucatoru’ ” e marea problema a tarii, ci cu toti cei care ii care voturi si laude pe bani.
Multumim pentru expresiva relatare, conte. Nu l-am urmarit, bineineles, si deja sunt ani de cand cer sa „taca” televizorul cand ii aud vocea. Lui si alor lui. Tiranul de el scoate prompt la iveala tiranul din mine.
Sa nu dam vina pe parinti pentru caracterul lui mizerabil, ca nu se stie daca au vreo vina. Si nici sa nu-i facem jocul razand de ipotetica lui pretentie de a fi el insusi perceput ca salvatorul natiunii, gelos pe greutatea regelui (chiar daca e asa) – cand intre timp el si ai lui pregatesc acapararea puterii pe termen nedeterminat, cu program, cu migala, neobosit. Opozantii lui oficiali trebuie sa dovedeasca o egala perseverenta in combaterea practica a actiunilor si planurilor lui. A vorbi in loc de a face e in momentul de fata iresponsabilitate pura.
Ce adunatura de expirati ! Fosta stea a jurnalisticii cu fosta stea a politicii! Tara asta e plina de aspirant la genialitate, de potentiali Mesia care se scobesc nervosi in nas pana cand le vine randul salveze tara si poate galaxia !
De aici si reactia mea la comentariile anterioarte asupra „marilor personalitati” Si naduful aspra celor care sunt de parere PDL rau, USL nu e edestul de bun. Avem nevoie de oameni normali, cu un dram de bun simt (nu neaparat maxima cinste si onoare) ca sa umplem multele gauri din politica si administratie. Cu cat idealizam viitorii candidate, cu atat sleahta cleptomana si cupida isi va prelungi existent. Ma incanta oamenii normali, nu avem nevoie de vedete crescute din banul public.
In cazul concret, rege vs capitan (o, da, la un moment dat fanatismul si demagogia imi aminteau de CELALAT capitan), amintirea care imi vine in minte este cea a liceului, in care batausul scolii ii timora pe toti elevii, dup ace isi stabilize dominatia asupra celorlalti mici mardoi in devenire incepuse sa persecute pe cei care invatau. Nu ii contestau autoritatea, dar el trebuia sa fie in subconstientul tuturor! Insa in ultimul an, batausul mergea in armata unde urma sa fie domolit, iar studiosii comentau la ce facultate au intrat. Singurul mod in care actualul presedinte mai poate fi in atentia publica e prin injurii si eternal argument ca suntem mai putin rai ca ailalti „¦
Un mitocan care nu merita sa fie comentat. Pe mine ma intereseaza telectualii pupinbasisti care sunt dispusi sa-i apere toate mitocaniile sa rastalmaceasca chiar si legile in asa fel incat sa-i foloseasca mitocanului si gastii.
Astept cu nerabdare Miscarea Populara pe care instinctualul Becali a numit-o intr-un moment de inspiratie divina, Miscarea Populara Totul Pentru Tara. Niste fascisti.
Marturisesc ca n-am urmarit interviul luat de Tristoiu securistului de la Anvers. De multa vreme am renuntat sa-l mai urmaresc in direct pe ba-secu, mai exact de cand mi-am dat seama ca A3, de exemplu, comenteaza la cald cele mai aberante declaratii ale grobianului. Ce rost ar avea sa mai pierd timpul cu el? Am pierdut ceva? Basca faptul ca aberatiile sale sunt comentate la cald de cei aflati in studio, aseara fiind de exemplu Renate Weber.
Tzafna lui ba-secu fata de Olanda si Finlanda arata mai clar ca niciodata cat de jalnic este acest securist. In loc sa plece capul si sa recunoasca faptul ca tara condusa de EL, de guvernul SAU si de Parlamentul controlat de EL doar mimeaza reformele, lupta cu coruptia. El crede ca strainii sunt prosti si ar putea fi prostiti. Nu, stie ca nu sunt prosti, dar tirada sa are ca tinta alegatorul mioritic, caruia ii serveste placa cu state ca Olanda conduse de ,,patide extremiste”(!?), state ,,noneuropene” in viziunea acestui scelerat! El incearca sa se victimizeze, fugind de raspundere si aruncand vina chiar pe cei care il acuza!
Ca este un securist sadea o dovedeste si modul in care a RIPOSTAT Olandei. Ce s-a gandit el? Ia sa opresc eu in vama cateva zeci de tiruri cu flori olandeze( 17 mai exact, nu sute cum scriai) sub pretextul ca ar avea nu stiu ce bacterie. Pretextul era extrem de subtire si granicerii lui nea blejnar au gasit un tir fara nu stiu ce documente, motiv pentru a aresta toate celelalte tiruri. Absolut dement acest securist! El nu pricepe ca tocmai asa arata ca Romania este orice dar nu o tara de drept. O tara care procedeaza astfel n-are ce cauta in UE, lucru confirmat zilele trecute si de olandezi( pe chestia cu florile) si de finlandezi.
Mi-e sila de ba-secu sa mai spun ceva in raport cu mitocania sa agresiva. Nu ma mai surprinde sa-l aud spunand aseara ,,bietul ex-rege”. Nu ma surprinde faptul ca nu va participa pe 25 octombrie la discursul Regelui Mihai, dupa ce l-a jignit in ultimul hal pe 22 iunie. Ma surprinde insa prostia lui de a spune ce gandeste cu adevarat, faptul ca pentru un fesenist securist ca el Regele ,,își dă aere de salvator al națiunii”. Nemernicul nu accepta asta, istoria a dovedit ca Regele a fost un SALVATOR AL NATIUNII pe 23 august 1944. A fost un om care si-a iubit tara in mod real( spre deosebire de ba-secu care o uraste precum un securist), a fost un om care a dovedit iubirea sa prin fapte( spre deosebire de grobian care vea sa o distruga). Regele Mihai va ramane in istoria Romaniei, asa cum au ramas si regii Ferdinand si Carol, spre deosebire de ba-secu care va ajunge la lada de gunoi a istoriei.