Internetul „“ moartea democratiei
Â
Nu am auzit pe altcineva să afirme asta până acum, deci, revendic paternitatea.
Rog OSIM să se autosesizeze.
Internetul este o armă hiperrapidă de instigare, manipulare, mobilizare și coordonare. Se vede în aceste zile, în România, ce reacție în lanț a reușit să declanșeze într-o minoritate altfel comodă și egoistă. În vreme ce majoritatea, fără un liant, fără un catalizator, stă, se uită năucă cum voturile ei sunt aruncate la gunoi și își consumă furia în gesturi de neputință.
Asaltul de azi al „tinerilor frumoși și liberi” (TFL) reprezintă o formă actualizată și super-tehnologizată a invenției hitleriste numită Blitzkrieg. „Războiul „“ fulger” a permis câștigarea de către partea considerată mai slabă a multor lupte sever disproporționate, mai ales sub aspectul numărului de combatanți. Armate mici, dar care puteau și știau să se mobilizeze și să se deplaseze rapid, luau prin surprindere armate mult mai numeroase și le zdrobeau înainte ca acestea să înțeleagă ce se petrece cu ele.
La război, zice-se, orice metode sunt acceptate, scopul, adică victoria, scuzând mijloacele.
Democrația, însă, nu înseamnă război. Democrația reprezintă o convenție de bună guvernare, verificată în ultimele secole ca fiind cea mai puțin rea dintre toate. De aceea, cele mai multe dintre națiuni o îmbrățișează, și, deloc lipsit de importanță, ea le asigură națiunilor respective locuri de frunte în clasamentul bunăstării. Or, democrația, înseamnă tocmai respectul voinței majorității.
A învinge sau a deturna voința majorității, prin orice fel de mijloace care răstoarnă rapoartele supraunitare, instalând la conducere minorități, adică subunitarismul, reprezintă o nesocotire a democrației.
Tocmai asta se întâmplă acum în România: un blitzkrieg bazat pe arma oarecum exclusivistă a Internetului și pe știința faptului că partea atacată, cea majoritară, nu are sau nu știe să folosească la fel de bine această armă.
Ruralii României, dar și mulți dintre urbanii ei, care nu au crescut cu tableta în cărucior, lângă suzetă, și cu telefonul mobil legat de gât precum cheia casei odinioară, nu știu (și foarte mulți dintre ei nici nu au posibilitatea) să acceseze și să utilizeze Internetul. Acești oameni, după statisticile oficiale, reprezintă marea masă a celor care merg la vot și care au decis, în decembrie 2016, cine să conducă țara în următorii 4 ani. Ei au fost învățați că democrația se exercită la urne și, conștiincioși, la fiecare 4 ani, își fac datoria de cetățeni. În fișa lor de buni români, așa cum a fost aceasta redactată de înțelepți și de tradiție, nu figurează tranșarea neînțelegerilor politice prin război. Și cu atât mai puțin printr-un război fratricid, cu semeni dezarmați.
Avalanșa Internetului, declanșată și apoi folosită atât de cinic împotriva unor conaționali lipsiți de antidot, este echivalentă cu excluderea de la dreptul de a vota a acestora. Adică, votați voi, proștii noștri părinți și bunici, și rubedenii de la țară, până vi s-o acri! Dacă nouă nu ne convine ce-ați votat, vă anulăm voința în doi timpi și trei mișcări, printr-un blitzkrieg mobilizat și coordonat pe Facebook.
Asistăm, din punct de vedere electoral, la o întoarcere în feudalism, unde, censul de avere și censul de vârstă restricționau dramatic dreptul de vot al cetățenilor. La noi, în 2017, începe să funcționeze censul de Internet. Nu ai Internet, nu folosești rețele de socializare, votul tău nu contează. Or asta nu mai e democrație.
Suntem un popor majoritar sărac. Dacă aceia care se ocupă cu jocuri oculte vor să îndepărteze prin orice mijloace această majoritate de la decizie, înseamnă că nu fac altceva decât să abroge democrația.
Iar arma Internetului, de care se abuzează într-un mod atât de toxic în debalansarea forțelor naturale din societate, nu face decât să ajute la instaurarea dictaturii unei minorități.
Internetul, ca și energia atomică, reprezintă o descoperire uriașă. Internetul, ca și energia atomică, poate salva omenirea dar, la fel de bine, folosit necugetat, de către iresponsabili, o poate distruge.
Deocamdată, a luat la țintă democrația!
Internetul se prefigurează a deveni moartea democrației!
https://www.conteledesaintgermain.ro/internetul-moartea-democratiei/05-02-2017Editorialearma Internetului,blitzkrieg,Internetul moartea democratiei,intoarcere in feudalism,OSIM,razboi fulger,ruralii Romaniei,tableta langa suzeta,tinerii frumosi si liberi Nu am auzit pe altcineva să afirme asta până acum, deci, revendic paternitatea. Rog OSIM să se autosesizeze. Internetul este o armă hiperrapidă de instigare, manipulare, mobilizare și coordonare. Se vede în aceste zile, în România, ce reacție în lanț a reușit să declanșeze într-o minoritate altfel comodă și egoistă. În...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Am gasit aceara postare pe un site. Credeti ca „baietii” au lucrat cu asa ceva la proteste?
„Atentie”¦ din nou”¦ sunt informatii ca au inceput sa se foloseasca armele psihotronice, acum cateva zile le-au testat, iar azi le-au pornit la maxim”¦ toata lumea care este in zona este afectata”¦ se pare ca semnalul cel mai puternic este acolo”¦ apoi continua pe intreg traseul pe care il urmeaza manifestantii”¦
Azi, in mod special, dar si ieri, desi mai putin”¦ au fost semnalate stari de rau in diferite moduri, in functie de toleranta si rezistenta fiecaruia. am facut un sondaj in piata si tinerii mi-au confirmat starile respective, desi nu stiau ce sunt”¦ in fine”¦chiar eu m-am simtit rau..dureri de cap si stari de greata”¦ majoritatea a simtit asta”¦ prima faza, apoi dupa destabilizare fizica si dezactivare nervoasa, pentru ca apoi sa accentueze starile de iritabilitate si posibil violenta”¦ cine nu stie sa recunoasca aceste stari si nu se poate delimita sau controla”¦ cedeaza psihic/fizic”¦ baietii din servicii au stiut mereu ce fac”¦”
Foaere multi spun ca sansele sa ne trezim cu un nou guvern de tehnocratii sunt foarte mari.
Sa vedem ce va face azi sasul la Parlament. A aruncat buzduganul pe Facebook.
e ora 11.
cred ca azi marele dulap va solicita demisia guvernului.
🙁
mare porcarie.
in psd sunt juristi cu facultate facuta pe bune si profesionisti, nu stiu de ce naiba l-au pus la justitie pe iordache?!
Cred…nu vroiam sa zic sa nu ma credeti nebun..de ateva zile ma simt naasol, deprimat, speriat, trist, n-am chef sau puterede munca….Normal, poate e un sentiment omenesc de perceptie a periciolului insotit de o durere pur RATIONALA ca partea Rea a Fortei imi distruge tara. Cand l-am vazut pe Plavanul Frate ranjind in Pralament, iar m-a durut stomacul acut.
Dar am o neliniste permanenta..Cred ca au activat si generatoarele alea de unde de joasa frecventa.
Nu stau in zona.dar dac suntde joasa frecventa, strabat mai mult, nu??
Cred ca au incercat pe etape toate armele : numarul , violenta, prezenta Fuhrer-ului..Era de asteptat sa testeze si armele secrete psihotronice.
Probail la lovitura finala le vor folosi cum,ulat pt un efect mai sigur si mai rapid
Conte,
cer preaplecat iertaciune pentru repetatele gresale de a tot incita la lectura. Sint insa convins ca, vorba unui prieten de la Editura Tritonic, cititul nu dauneaza grav sanatatii, ci doar prostiei (apropo, ati citit declaratia facuta de Maia Morgenstern, care protesta contra OUG si a Legii Gratierii, dar se mindrea ca nu le-a citit? magnifica pilda de civism!). Nu sint fanul lui Boanchis, dar cu acest articol a nimerit-o, tema fiind etern neinvinsa securitate, de 27 de ani una pe stil occidental si democratic. Iata productiunea jurnalistului de la National.
Traiasca SRI, Directia IT!
Razvan Ioan Boanchis
„žScarbos partid mai e acest PSD, daca s-a ajuns sa se faca revolutie pentru drepturile procurorilor de a oprima patronii romani, iar eroica Diaspora a reusit o istorica impacare cu Securitatea!
Bravo, tinerilor frumosi si liberi!Ati lipsit voi de la scoala si de la vot, dar v-ati organizat bine.Nu v-a manevrat nimeni, dar cum mi-as permite? Spre Piata Victoriei veneau din vazduh sticle cu apa minerala, ceai, sandwich-uri si pizza cu mirodenii columbiene pentru Andrei Gheorghe.
Daca au simtul realitatii, pesedistii trebuie sa plece de la guvernare.Tinerii frumosi si liberi vor alegeri anticipate.Sa fie alegeri anticipate! Deoarece conturile lui Nicusor Dan sunt obiective protejate, USR va creste semnificativ. Va prinde un 10% zdrobitor.
Zilele astea, totul e pe versuri. Bune, proaste, efervescente, schioape, nu conteaza.”De-as fi mimetic si slugoi / m-as da repede cu voi!”. Dar trec peste orice si vin in Piata.Pana la urma, ce nu face omul pentru o buna relatie cu Securitatea? Vorba unui prieten, de la o televizie, cand l-am salutat cu „Traiti, dom”™ colonel!”.A replicat prompt: „Colonel eram acum 3 ani!”. Chiar daca nu va mai fi nimeni la defilare, eu ma prezint cu pancartele! Dati-va la o parte, ca lucrez pe baza de idealuri! Voi incepe cu o dedicatie pentru Dragnea.”Care dictator? O zdreanta!/S-a fript cu un cacat de ordonanta!” Pe urma, voi omagia invingatorii. „Traiasca SRI, / Directia IT!”,”SRI „“ Securitatea / garanteaza libertatea!”,”Ascultati telefoanele, / rastalmaciti stenogramele!”,”Alooo, nea judecatoru”™, / seful tau e procuroru”™ !”, „Fara OUG-uri, / doar cu ONG-uri!” , „Iubim Diaspora / si pe Andreea Pora!”.
Imi place ca sunt la datorie chiar si propagandistii someri.Propagandista Ramona Ursu, indepartata pentru propaganda pana si de la propagandistul ziar „Adevarul”, a mazgalit pe facebook ca „am fost ocupata cu 150000 de oameni in Piata Victoriei”. Sa mai ziceti ca a dat faliment Posta Romana! Incapatoarea Ramona imi aduce aminte de o poezie a Veronicai Porumbacu. Dupa ce proletcultista a scris, in „Gazeta literara”, „O, Europa, te simt in mine, te simt adanc in mine!”, Pastorel Teodoreanu a raspuns in samizdat (Veronica poate fi inlocuita cu Ramonica): „Mult stimata Veronica / eu credeam c-o ai mai mica / dar marturisirea-ti clara / din Gazeta literara / dovedeste elocvent / ca in chestia matale / cu adancimi fenomenale / intra intregul continent.”. Sa nu ma intelegeti gresit! Ramona Ursu e autoarea mea preferata.Inainte de a fi somera, ii citeam toate articolele. Intr-o incapere cu multa liniste si faianta.
Inchei cu un citat pe care il folosesc des pentru ca il ador „“ „Viitorul tineretului e batranetea” (P. Morand) „“ si cu stupoarea persistenta ca ministresa de interne a pronuntat, intr-o conferinta de presa, numele unor agitatori.Faptul e fara precedent! I-a mustruluit sau i-a descoperit?”
Serenissime,
cu riscul de a abuza de nemarginita voastra ingaduinta, va propun voua, si luminatilor curteni ce populeaza acest magnific blog, o lectura. Am descoperit un articol care ambitioneaza sa ofere definitii celor doua piete devenite loc al bejeniei protestatare. E bine sa stim cine sint oamenii si ce vor ei, ce interese reprezinta si in general cam ce doresc dinsii pentru biata-ne tarisoara. Si daca tot dau din casa, am mai descoperit un text relevant pentru perceptia externa, central-europeana, cu privire la zavera valaha. E bine de stiut ca si altii au probleme cam tot de acest tip ca si noi.
Iata linkurile la cele doua perspective textuale:
http://www.corectnews.com/politics/legitimarea-pie-elor
http://visegradpost.com/fr/2017/02/02/roumanie-revolte-certes-mais-de-qui-contre-qui/
http://www.corectnews.com/politics/klausmaidanul
Cred că merită distribuit 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=Hs6lY7ZuRrc
Conte,
multumiri pentru generoasa gazduire.
In afara temei (sau poate nu), am vazut aseara la emisiunea lui Ursu de la Antena3 un simpatic si tinar medic ce vedea in mitingul din Piata Victoriei nu o miscare de protest, ci o CONGREGATIE. Ok, de acord, dar cine este PREOTUL, cine VESTALA, cine ZEII si cine SACRIFICATII? Saracul, era atit de frumos, de tinar si de liber, incit m-am induiosat. Vorbea despre puritatea celor din piata – o puritate cel putin indoielnica, daca e sa citim nu putine lozinci de o porcosenie si agresivitate care frizeaza penalul cel mai denotativ.
Omul nu cred ca era pervers si nici ipocrit, asta credea el, era Revolutia pe care o pierduse din pricini de virsta si pe care o traieste acum, intr-un context complet alandala, si cu riscuri zero (atunci se tragea cu munitie de razboi, iar lalelele nu ajungeau la scutieri ori la puscasii de pe TAB-uri).
Insa daca acel tinar medic pleda atit de convins pentru statul de drept si pentru continuarea luptei anticoruptie, nu ar fi oare legitim sa mearga si sa ceara autorizatie pentru proteste, sa respecte legea si sa elibereze carosabilul (precum colegii de protest de la Cotroceni) sau sa inceapa lupta anticoruptie cu el insusi, stiut fiind ca majoritatea personalului medical din spitalele de stat primesc atentii de la pacienti, atentii pentru care nu platesc niciodata impozite? Nu-i critic pe medici, vin dintr-un mediu medical, salariile sint umilitoare, iar conditiile de munca grele, responsabilitatea e imensa, dar hai sa ne uitam putin in oglinda cind vorbim despre anticoruptie. Sau coruptia e intotdeauna a celuilalt, niciodata a mea?
Nu stiu, intreb, nu dau cu parul.
Si e putin ipocrit sa vii la miting cu Audi sau cu BMW de nu stiu ce tip, pe care orice banal control ANAF l-ar dovedi ca greu de justificat doar din veniturile declarate.
Daca e stat de drept si justitie, pai sa fie pentru toti, nu selectiv.
Nu?
Oribil, din partea celor care profita de senioritatea lui: Leon Danaila „Protestele acestea nu au fost niciodată atât de intense ca acum. A fost după părerea mea, în termeni medicali, o epidemie politică scăpată dintr-un laborator, condus de oameni neinițiați, incorecți care nu È™i-au dat seama de importanța realității. Este insuficient să spui că ai greÈ™it, trebuie pedepsiți într-un anumit fel. Nu numai cel cu justiția dar È™i ceilalți pentru că È™i ceilalți au fost de acord de această Ordonanță” http://www.stiripesurse.ro/leon-danaila-senator-pnl-da-un-mesaj-oamenii-vor-ca-cei-care-au-gre-it-sa-plateasca_1178135.html
Unde a fost atunci cind Colegiul medicilor a protestat, un an intreg, ca domnul Voiculescu nu a respectat legea si nu a consultat vreodata corpul profesional medical atunci cind a dat OUG-uri? medical, unde a fost cind domnul cu gentutza si afiliatie Pfizer/Soros a obligat spitalele sa cumpere un antibiotic aiurit fatza de diagnostic si a decis asa ca oameni grav bolnavi sa moara spre profitul Pfizer? Unde a fost si unde e cind nu mai exista vaccinuri de hepatita B, gratie domnului Voiculescu,si asa vor muri nestiuti, neauziti copii cu ciroza? Unde a fost cind Pruna a dat un OUG de schimbare a zeci de articole din codul penal peste noapte, spunind intre altele ca procurorul poate reversa o hotarire judecatoreasca? Unde a fost cind pe ultima suta de metri guvernul ciolos a dat OUGuri cu toptanul fara stirea nimanui, pe furis? Dar cind si-a batut joc Voiculescu de transplantul romanesc?
Adica eu, din breasla dumnealui, dar la mii si si mii de kilometri distantza stiu si imi spun permanent opinia, dar dinsul nu? s-a trezit acum ca Frumoasa din Padurea Adormita? Nu, l-a trezit din somn vreo pupatura pe gura de la vreun printz al intunericului sau inca doarme si viseaza ca in somnului ratiunii care naste monstri. Caci altfel cum imi pot explica enormitatea cu epidemiile „bune” scapate din laborator? ce sa-i spui: epidemiile care scapa din laborator, domnule profesor, nu sunt niciodata benefice, sunt ciuma, ebola, antrax, astea sunt epidemiile de laborator? ca din pacate a nimerit-o aici cu epidemia de laborator, dar nu sa asa benefic si inflacarator cum si-a propus?
Imi pare rau, de data asta ma depaseste ca si tolerantza a mizeriei: e dureros sa pui asemenea oameni in fatza ca pe niste marionete, si sa le iei mintile, mi-e scirba.
De prin piata: „Unu’ chior si unu’ mut au pus tara la pamant!”
M-am radicalizat 120% si spun(iertat sa-mi fie limbajul): bai Dragneo, ceva koaie posedam si noi in dotare sau ne pisam pe votul popular si ne „fac” 50.000 de pokemoni nazistoizi??!
Daca maine nu strangi la Parlament, la ora 12, 100.000 de sustinatori care sa-i urle Mutalaului de demisie, de case, de penal ce este, de tradare de tara,de concedii, de binom, de nazism, atunci sa ma kak pe mustata dumitale de taran teleormanean ajuns cu pretentii in capitala!
Te-ai mai dus si-n USA sa te convorbezi cu Trump, de ti-a ajutat ca o prisnita la piciorul de lemn!
Si da-l in plm afara pe Iordache si pune-o pe Cataniciu la justitie,da?
Vai de tara cu ministrii purtatori de pampersi!
A ajuns o mana de pensionari sa iasa in strada sa va apere demnitatile, fara frica de DNA, de Parchet, de jandarmi, de Cucuvea, de SRI, si tu ce faci Dragneo?
‘r-ati ai draq de impotenti politici!
Cred ca maine, la Parlament, le sparge Mutu’ rozeta, ai sa vezi.
Dragnea a ales o sluga de prim ministru si a dat gres. Acum e la mana lui, ce mai poate sa faca Grindel e mai tare ca Dragnel? Daca PSD da guvernul jos, Mutu nu mai propune omul cu care va vini Dragnea never ever. A facut-o odata, gata, a zburat puiul cu ata.
O sa fie distractie mare cu o guvernare PSD fara PSD 🙂
astia de la psd chiar nu au invatat din propriile lor greseli.
a cita oara sa nu mai conteze votul romanilor?
psd a pierdut meciul baselu-geoana, meciul ponta-marele dulap, referendumul de demitere a lui baselu.
acum sa piarda si votul din decembrie?
trebuia demarata procedura de suspendare a marelui dulap de acum o luna.
Ultimul populist: Dragnea
Este lesne observabil, la o privire oricât de sumară, că imediat cum o forță politică reuÈ™eÈ™te să pună în pericol sau chiar numai în discuție establishment-ul politic în oricare din țările-nucleu ale Occidentului de azi, ajunge să fie taxată, automat aproape, drept „žpopulistă”.
Indiferent dacă forța politică născândă ori în ascensiune vine din zona de stânga sau din zona de dreapta! Ca în Caragiale: am, n-am treabă, pe la 12 trecute fix”¦ dă-i cu „žpopuliÈ™tii”! Adică răii sau, mai precis, cei care aparent promit binele, dar aduc răul! AÈ™a sunt făcuți populiÈ™ti cei de la Alternativa pentru Germania, cei de la Frontul Național al dnei Le Pen în Franța, cei de la MiÈ™carea 5 Stele în Italia, suitele de ecologiÈ™ti de colo È™i colo, extremiÈ™tii de stânga, dar È™i extremiÈ™tii de dreapta, mă rog, tot ceea ce se consideră că atentează practic sau doar mental la regulile globalizării, aservirii transnaționale È™i lichidării identității națiunilor. Până È™i marele bogătaÈ™ Donald Trump a fost vituperat ca populist pentru că a îndrăznit nu numai să ajungă preÈ™edinte al SUA, dar È™i să proslăvească locurile de muncă din America È™i, ce să vezi?!, clasa mijlocie. S-a atins performanța ca, dacă ai pe cineva de țintuit ca într-un insectar, îl faci „žpopulist”, pentru că aÈ™a îÈ™i înțeapă de moarte adversarii cancelarul Merkel, miliardarul Soros, bancherul euro Draghi sau CEO-ul Google. Doamne fereÈ™te dacă vreo forță politică vrea să dea prioritate creării de locuri de muncă sau, È™i mai rău, să ma ia ceva prin Europa din atributele conferite anterior, la presiuni sau neglijențe, unor structuri transnaționale ori suprastatale, precum nefericirea numită Komisariatul de la Bruxelles!
Absolut jenant, eticheta de „žpopulist” este pusă fără nicio legătură cu accepțiunea reală a termenului, ci doar pentru înfierarea oricărei încercări de a se contesta tronul celor care, ca să domnească, în spatele unor aparate monstruoase de informație È™i protecție, s-au înconjurat abil de cliÈ™ee È™i paradigme întru disperarea oamenilor È™i batjocorirea bunului-simț. După Enciclopedia Britanică, „žpopulismul este un program sau o miÈ™care politică având în centru omul de rând, în antiteză cu o elită anume, contrast din care omul de rând iese câÈ™tigător”. Ce ar fi, ca atare, rău în populism?! Cam nimic! Sau rău în el este tocmai ceea ce e bun în el?! Ori este rău numai pentru că este bun?!
Dacă în țările din centrele coloniale populismului i se permite măcar să existe, deÈ™i mereu È™i mereu în bătaia puÈ™tii, în țările periferiilor coloniale acesta este strict interzis. În țările colonii „“ precum România „“ unde votul popular, pretins ca exercițiu suprem al democrației, nu este respectat È™i, dacă nu convine stăpânului extern, este chiar călcat în picioare, populismul trebuie repudiat, trebuie nu doar descalificat, dar È™i dărâmat cu tunurile. Pur È™i simplu pentru ca omul de rând doar să È™teargă pe jos, să-È™i vadă lungul nasului È™i să nu-l ridice cumva dincolo de vârful bombeului! Iar dacă vreo forță politică încearcă să dea ceva la nevoiaÈ™i, cum s-ar spune, omului de rând, trebuie distrusă imediat, să nu-i mai vină idei „žpopuliste”! Într-o țară colonială „“ precum România „“, unde nimic important nu se mai află în posesia autohtonilor, tot ce este strategic aparținând capitalului străin, populismul trebuie strivit cu cizma, pentru că, fără să vrea, atentează, prin însăÈ™i creÈ™terea salariilor derizorii, la miza de fond pentru capitalul străin: salariul mic, de tip colonial, pe care se bazează de fapt jefuirea țării, aservirea românilor, distrugerea națiunii.
Iată ultimul episod (2017) dn istoria populismului într-o țară colonială: „žpopulistul” Dragnea a îndrăznit să mărească salariile, puținele pe care a putut dintre mult mai multele existente, È™i de aceea este cazul să fie pedepsit! Pentru că a mărit salariile într-o colonie È™i nu cumva pentru că a introdus o grațiere spre a descongestiona penitenciarele È™i nici pentru că a dezincriminat parțial abuzul în serviciu! Repetăm: pentru că a mărit salariile la pălmaÈ™i! AÈ™a este comanda de la proprietarul străin al țării către sistemul vătăÈ™esc. Dragnea, ultimul populist, să fie scos din joc!
ILIE SERBANESCU
Exceptional.
Daca mai este vreun „trol” banat sau caruia contele i-a sters comentariile si care este in cautare de un blog in care toate opiniile sunt binevenite vizitati :
https://hanulmuschetarilor.wordpress.com/2017/02/06/sa-linistim-bunicii-pe-votantii-si-membrii-psd/comment-page-1/#comment-13498
Draga Radu, vezi, chiar iti promovez initiativa. Blogul muschetarilor este exact ce vi se potriveste voua, „acelora”.
E un club select, cei trei muÈ™chetari, securistul de legătură È™i radu.
domnule radu, parca ne-ati spus buna ziua acum citeva zile!
v-ati ratacit pe aici dupa ce ati umblat pe la muschetarii fara nume?
pentru dvs. si pentru domnul luc, o zicere a lui Petre Tutea: am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema <> …………….
aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani…
nu stiu de ce nu mi-a aparut tot mesajul initial 🙁
n-am intrat , doar nu o sa fac trafic la asa ceva, dar informatia ta ca asa ceva exista este relevanta; dupa titlu e discriminant rasist (bunicii , votantii si membri PSD) si instigator la violenta ” sa-i linistim”; deci NAZIST si COMUNIST „revolutionar”, ciuma bruna-rosie.
@IQ100
pe 4 aprilie se vor implini 73 de ani de la bombardamentele anglo-americane din 4 aprilie 1944, bombardamente soldate cu mai mult de 4000 de cetateni romani morti. stii undeva nu monument, macar o placa comemorativa care sa aminteasca de acea tragedie? eu nu. vietile lor au fost considerate de stat, indiferent de guvernare nesemnificative. moartea lor a stinjenit legendarea tezei istorice oficiale.
iata rezultatul acum, progresistii neoconi autohtoni, lihniti dupa victoria lor, nu ezita sa arunce peste bord pe cei ce le stau in cale. au convingerea ca indiferent de costurile umane, legendarea victoriei lor, le va oferi impunitate in fata legii. coldea si ciordutza le-au intarit aceste convigeri, führer-ul tacit, le-a oferit garantii.
@×œÖ´×›Ö¼×•Ö¼×“Ö°× Ö´×™×§
Putin in topicul initial cu nazismul
Zilele de azi mi-au adus o constientizare ce propaganda tip Elie Wiesel sau Lia Bugnar n-au reusit, ba chiar starneau reactii sentimentale contrarii.Vaai, bietii romani provocati de evreii din Basarabia si urmariti de niste jmekeri orientati care vor despagubiri „disproportionate”. De abia azi sunt convins ca romani spalati pe cap, plinide ura , au ucis evrei.(Cum si evrei comunisti basarabeni, multi TINERI si inarmati, inoculati ca romanii le-au luat patria promisa de Stalin, au facut ce au facut Armatei Romane in retragere). In anii Garzii, ca manipulati, ca nemanipulati, ca multi , ca foarte multi, ca putini, romanii activati de o propaganda nazista, au discriminat si ucis evrei. Punct. Imi e RUSINE si imi pare FOARTE RAU.Mi-e si mai rusine cand vad cat esti de domn.
PS Asa cum niste ascendenti ai mei au fost alungati din facultate in anii’50 pt.ca erau fii de burghezi, asa si invers au fost rasisme si discriminari.Tata mi-a povestit ca la Facultate, la Cluj, in anii tarzii ’30, la aplicarea numerus clausus (sau asa ceva) niste studenti romani si maghiari au vrut sa umileasca studentii evrei la intrarea la cursuri, pt a intelege fizic ca nu sunt bineveniti.Membrii unui mini club de box universitar din care facea parte si s-au opus si i-au aparat.
Este foartev grav ca acum iarasi suntem atatati la ura, nu interrasial ci intersocial si politic.Nu mai sunt nazistii impotriva everilor,sau comunisti internationalisti impotriva burghezilor romani, sunt TFL-ii impotriva taticilor si bunicilor, USR-isti si PNL-isti impotriva PSD-istilor.. Esenta de ura , razboi, distrugere, discriminare mi se pare aceeasi.
vad ca mi-am luat 2-2 voturi. Sa fiu clar chiar si pt ADL, despre care sunt sigur ca este cu Ochiul lui Horus pe noi. Nu am discutat prea mult daca alti oameni, de alte natii, au napastuit si bagat in lagare de exterminare romani. Am zis ca neoameni romani, manipulatui si spalati pe creiere au umilit/napastuit, UCIS evrei.
Este vorba despre ataterea la URA a unor OAMENI impotriva altor OAMENI, folosind datele de identificare/grup ale unora , facute adverse altora: natia, religia, etnicitatea, clasa sociala, grupa de varsta, nivelul intelectual, starea FIZICA.Bravo acelei natii care a gasitde cuviinta sa fac un organism de aparare impotriva acestui soi de atacuri; nu discut daca si cat poate fi de pur obiectivun astfelde oraganism; nici daca, prin fisa postului, ar trebui sa fie obiectiv si nu subiectiv ( „wrong or right, my country”). Nimeni nu opreste teoretic/explicit si alte natii sa procedeze analog si sa isi apere imaginea, componenta a fiintei nationale.Vezi vecinii maghiari.Sau rusii, sau americanii. Ca sa revin la idee si la moment, ROMANI sunt atatati la URA impotriva altor ROMANI. In comunism, in lagarele de exterminare au existat, printre tortionari, (nu discut in ce proportie) si ROMANI.Vedeti articolul din Evz al gen in retragere Aurel Rogojan deswpre ” STRATEGIA TENSIUNII” aplicatde CIA in Italia anilor ’70.
http://www.evz.ro/dezvaluiri-de-senzatie-ale-unui-general-sri-in-rezerva-mercenar.html
domnule radu, razvan dummitrescu de la antena 3 a venit azi cu o chestie bestiala vis a vis de USR. bestiala!
UNIUNEA SALVATI SOMNUL!
(uniunea salvati somnul ratiunii)
domnule radu, sper ca ieri l-ati vazut in direct si pe nicusor dan.
da, de bombardamentele din 1944 ( asupra unor obiective civile, in gara erua multi REFUGIATI, un fel de Dresda redus la scara) mai pomeneste un site de orientare nationala si crestin ortodoxa..a pierdut si tat-meu atunci un imobil pe Calea Grivitei
@radu
,,Toate opiniile sunt binevenite”? Am citit cateva texte, comentarii si raspunsuri la comentarii si m-a cutremurat inteligenta de caldaram insotita de deflagratia de emotionalitate si misto ieftin. E posibil sa ma insel, dar blogul cu pricina emana un damf de incultura crasa si, drept urmare, agresivitate patenta. Pare ca intre un ragait si-un number two titularii blogului mai produc un text sau un raspuns. Sper sa ma-nsel, mai ales ca nici nu-s prea cult. Dar, pentru ca tot e cineva pe aici care ii ridica osanale lui Liiceanu, macar eu n-am avut un maestru ca Noica.
Dar altceva vroiam sa remarc si poate m-ajuta Contele sa pricep. Daca titularii blogului din han accepta comentarii potrivit carora votul pentru PSD este inferior votului acordat pentru ,,dreapta”, e posibil sa ne confruntam maine, poimaine cu etichete rasiale si opozitii binare de genul votantii PSD = Untermenschen (suboameni)/votantii ,,dreptei” = Herrenvolk (popor de stapani). Imi explicati si mie la ce se refera pancarta cu White Revolution agitata la un moment dat in Piata Victoriei? E un rasism inspirat de Alfred Rosenberg sau de Aleksandr Dughin? Dar indiferent cum ar fi e stupid si minimalizator pentru intreaga piata, dar si pentru Romania, care o sa fie perceputa de ,,partenerii” occidentali nu doar drept corupta ci si ca rasista, ceea ce chiar nu e.
OFF TOPIC
După ce au condus campania lui Iohannis
Oamenii lui Felix Tătaru sunt implicați în organizarea È™i popularizarea protestului
Postarea lui Marian Ionescu, care conține filmul din Gara de Nord a studenților din Cluj, este însoțită de textul: „žCLUJUL APARE, DRAGNEA DISPARE”.
Cu alte cuvinte, Marian Ionescu, șeful social media al firmei lui Felix Tătaru, anunță schimbarea radicală a mesajului din Piața Victoriei, precum și noua țintă: Liviu Dragnea, adică PSD! După anunțarea retragerii Ordonanței PSD, era și ridicol ca mitingul să continue, însă, așa cum s-a scris deseori în Cotidianul, miza lui Klaus Iohannis este Guvernul PSD, nu „žgrațierea” sau „žabuzul în serviciu”.
Practic, din această zi, protestul din Piața Victoriei devine unul eminamente politic, coordonat aproape oficial, deși nedeclarat, de către „žoamenii președintelui”, sau, mai nou, de către „žromânii mei”, așa cum i-a numit Iohannis pe cei din stradă!
daca n-ar fi internet m-as sinucide ! la cotroceni !
Sint un roman din categoria batrani-parinti si bunici- am trait in citeva dictaturi-Dej, Ceausescu,Iliescu,Basescu si mai noul Johannis.Pe trei din ei i-am votat-Iliescu contra Vadim, Basescu in primul mandat si Johanis contra Ponta.Nu am votat niciodata FSN,PDSR,PSD si alte sosii ale lor.Constat insa cu durere ca nu mai sint sperante sa vad ca in Romania se va instaura democratia. Noi am trecut direct din comunism in era globalizarii pe care nu stim cum s-o gestionam.Corporatiile si bancile au „rezolvat” Romania mult mai repede decit Ungaria si partial Polonia cu ajutorul „dezinteresat” al localnicilor. Monitorizez, mai corect urmaresc- presa scrisa si televiziunile de stiri care sint deja in proprietatea corporatiilor sau a serviciilor.Nu cred ca mai este posibila o intoarcere la punctul de pornire (1989).Romania (cetatenii ei)va trebui sa gaseasca mijloacele de supravietuire- le-a mai gasit de citeva ori in istoria ei.Este buna lupta impotriva coruptiei cu arme corecte (justitie corecta).
Trei din cele mai uriase fapte de coruptie din ultima vreme au fost facute de cel mai cinstit si puternic popor din UE. Marea banca a Germaniei si marea corporatie auto (W) au dat din 3 lovituri o coruptie evaluata la citeva zeci de miliarde de Euro. Guvernul German -motorul PPE-ului european- lupta cu marii corupti din Romania.Bancile europene din Romania spnsorizeaza mari competitii sprtive(sky, biatlon) cu profiturile stoarse de la romanii cu salariu mediu de 500-600E. Corporatiile amenita cu plecaea din Romania daca cresc salariile, contributiile celor mai bogati si pensiile. Reprezentatii acestor banci si corporatii deja nu mai au nici rezerva in a participa la proteste impotriva unor decizii a guvernului.”Cozile de topor”romanesti au impinzit institutiile si mas media din Europa si din tara (Clanul Monica Macovei este doar unul din ele).
Romanii de varsa activa,3-5 milioane,nu vor mai veni inapoi la salarii inime de 200-300E.Deja multi si-au luat si copii.Romania o tara cu populatia in pericol de extintie.Sint totusi optimist si sper ca mai sint si romani care vor binele Romaniei
Un observator batan!
PROTESTE. Florin Chilian: Să mergem toți râzând ca proÈ™tii către neant
„Sa ne pregatim pentru ce urmeaza! Cu sprijinul celor din piata catre disparitia Romaniei. Cu ajutorul `democratilor` care nu respecta votul majoritar si care au avut nevoie de un pretext – Ordonanta 13 – pe care nici macar nu au citit-o sa mergem toti razand ca prostii catre neant. Bravo romani ai lui Iohannis! Romanii unui hot de case si ai unui emerit meditator de fizica pentru copiii pe care nu-i traducea in bani. Claudiu Lucaci, realizator TV la TVR 1, a făcut un scurt comentariu vizavi de protestele din Capitală: `Cand televiziunile straine isi trimit echipele de jurnalisti si angajeaza resurse de transmisie la un eveniment extern iau in calcul potentialul de dezvoltare al acestuia, durata previzionata a evenimentului, impactul emotional si interesul pe care il poate acorda publicul intern unui subiect din alta tara. Daca sunt peste 50 de organizatii media prezente cu jurnalistii lor in Bucuresti, putem intui ca sunt indeplinite, in parte sau in totalitate, conditiile de mai sus. Sa ne pregatim pentru ce urmeaza. E mai mult decat o nemultumire sociala`, a scris jurnalistul pe Facebook.”
https://www.dcnews.ro/proteste-florin-chilian-sa-mergem-to-i-razand-ca-pro-tii-catre-neant_531796.html
Stiti ce ar distruge protestul din piata Victoriei? O inregistrare de la Ghita despre Kovesi, SRI, Johannis.
PS. Firefox mai sigur ca google
Ieri la Cotroceni , o doamna i-a reprosat Mirelei Voicu faptul ca A3 a tradat romanii care i-au fost alaturi cand aveau probleme si se cerea inchiderea telrviziunii. Mirela Voicu(pentru cei care nu stiu, este cea care a injurat ca la usa cortului intro transmisie in direct) a spus ca discutia degenereaza si ca nu merita sa o mai asculte. Multa lume nemultumita de A3. Oamenii i-au incurajat pe cei de la RTV sa nu cedeze in fata procurorilor.
La ora 17 plec spre Cotroceni. Ne mai auzim,
„Dezafiliază-i pe cei de la A3!
„Your affiliate in Romania, Antena 3, is spreading fake news, for years now, helping corrupt politicians to destroy this country. We, the 600.000 people who protested these days in Romania, ask you to unaffiliate this channel, because it’s not up to the standards required by you!”
sursa „revolutia alba” https://www.facebook.com/revolutia.alba/
da, domnule Chavez, am vazut in direct ce mitocanii facea mirela voicu la cotroceni, pe fiecare om il intreba cum il cheama, cu ce se ocupa, nu-i lasa pe oameni sa vorbeasca, iar doamna respectiva tocmai ii spunea ca ea a iesit de 2 ori in strada pentru antena 3, la indemnul televiziunii antena 3.
m-a dezgustat mirela voicu.
in paralel, o alta fata transmitea din piata victoriei unde oamenii refuzau sa vorbeasca la antena 3.
singura vedeta de la antena 3 care acum mai are o opinie anti binom, opinie personala, asumata cu subiect si predicat este mircea badea.
Cavalere, astia sunt de ani de zile cu liberalii vopsiti. Politicieni corupti: basescu,ion oltean, videanu, falca,ala care a scris cu oile pe deal, boc, petrache, atanasiu, busoi, gorghiu,ben-oni ardelean,etc. Banuiesc ca nu la stia se refereau pentru ca sunt din gasca , Doar la cei din psd-alde sunt corupti.
Eu vreau ca presedintele sa fie demis pentru inalta tradare, sa fie demis Hellvig, Augustin Lazar si Kovesi.
Oare cer prea mult?
Bogdan Chireac sustine ca militeaza sa cada guvernul si sa vina alt guvern cu alta majoritate.
@domnule radulian,
aveti perfecta dreptate.
am postat cu ghilimele, revolutia alba, este un brand sub care sa se promoveze actuala lovitura de stat.
simtim si gindim, nazuim la fel.
am dubii ca o noua inregistrare cu dezvaluirile lui ghita, ar putea sa atinga neuronul stingher, al celor din piata. nu au reusit precedentele inregistrari, nu a reusit plagiatul ciordutzei, nu a reusit cazul rarinca…
in piata, acum gasim mileniali, cu mentalul acordat in asa fel, incit ce contrazice perceptia lor despre realitate este ignorat, ba chiar mai mult este privit ca un atac la identitatea lor de trib ce domina spatiul virtual.
stiu, imi vei spune ca nu sint toti tineri, asa si este, mai regasim si alte virste, mai subtire reprezentate insa intr-un trend similar.
grupe de virsta,
https://scontent.fotp1-2.fna.fbcdn.net/v/t31.0-8/16300547_579916182197291_3238265596669228092_o.png?oh=a34b80c1a74573386d9f4a6c56fd3c19&oe=5903A953
diseminare mesaj,
https://scontent.fotp1-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/16406588_579916728863903_4587406389978405677_n.png?oh=d4449a52627a7e5db3ba049b1427d621&oe=59492FAA
perceptie mesaj,
https://scontent.fotp1-2.fna.fbcdn.net/v/t31.0-8/16403273_579916835530559_1465949628776149955_o.png?oh=8ef1cfc233753d0d90e20a3f07699d97&oe=59134928
grupul tinta a mesajelor,
https://scontent.fotp1-2.fna.fbcdn.net/v/t31.0-8/16463059_579916652197244_6709469700209772002_o.png?oh=11a9cf2569f28adac7086ab18c407960&oe=594B0B5F
datele postate sint ale lor.
p.s.
este de remarcat ca mesajele au fost tintite, in medie peentru mai putin de 200 k „beneficiari”, cifra extrem de apropiata de numarul real al protestatarilor la inivelul intregii tari, insa mai mare ca cea a protestatarilor.
iarasi este de remarcat ca mesajele au fost „in rafale”, in functie de raspunsul grupului tinta si de emotia provocata.
asta explica si maxime aberatii continute in mesaje, erau necesare pentru a se consolida si induce convingeri, pentru a se putea genera colera.
p.p.s.
eu as incerca sa pun protestele „de sera” intr-o lumina regionala, iata, anul asta, dupa alegerile din us, loserul mccaine instiga la un conflict deschis cu rusia https://www.youtube.com/watch?v=5Eds-8P0VfA .
o face exact in momentul in care nato desfasoara cel mai mare exercitiu militar in zona.
greu de crezut ca ar fi coincidente…
„protestatarii” de la noi au un sprijin incredibil din partea unor credinciosi afiliati cia……. divizia de aparare a constitutiei din sri…….
scrie ce crezi ca se potriveste pe spatiile punctate.
parerea mea e ca nu mai e lovitura de stat. e un razboi hibrid asimetric, dus de entitati private si institutii statale straine si romanesti, impotriva poporului roman.
La noi serviciile secrete au contract cu o mare firma de cablu de la înființare. Dacă „cineva” vrea să vadă cu cine vorbesc eu a și ce site-uri urmăresc, nici nu are nevoie de acordul cuiva, o face și apoi după ce are „žinformația” face și diligențele necesare la „žprocurorul de serviciu” care va da acceptul interceptării.
Dar nu asta este cel mai periculos aspect. Mult mai periculos este faptul că mintea este manipulată cu ajutorul internetului, tocmai pentru că aici omul se crede liber, are falsă impresie că nimic nu se interpune între el și lumea din afară, are impresia că este activ, că face ceva, că opinia lui contează, că poate schimba ceva fie prin unele „žcauses” pe care le semnează cu o frenezie debordantă, fie prin discuții interminabile în care uneori dă peste unul care „ se contrează” cu el și atunci dă îl el ca într-un câine de pripas, până îl face să plece sau l-a albit de scuipat, fie de unul care îi spune „žașa e, ai dreptate, și eu cred la fel” și atunci omul „žîși dă drumul” și încearcă să arate cât de tare e el și cum le știe el pe toate și cum îi face el praf pe toți. Ei bine câți știu cu adevărat cu cine vorbesc fie pe Facebook fie prin comentarii pe unele ziare sau site-uri de opinie? Câți dintre cei cu care vorbesc sunt „žoameni simpli” și câți „žpostaci de profesie”?
Postacii si „žbaietii” o fac online, serviciile de forta o fac in offline. Ei bine, marele câștig pentru SEFUL LOR este că oamenii au găsit acest „žjoc” interactiv cu care fac revoluții, îl spurcă pe Băsescu, îl trag de urechi pe Dragnea, râd de Ponta, se cred „žcocoș”, schimbă guverne, fac referendumuri, schimbă constituții, stabilesc capitale regionale, forează, scot aur. Nu e nici o activitate de interes național la care cetățeanul român să nu participe”¦ pe internet. Un exemplu de manipulare on-line:
„Domne, mie mai bine spuneti-mi : a decolat elicopterul ? Si daca da, a dat pe la Tirgoviste sau s-a dus direct la Sibiu ? ..”
Trebuie sa recunosc: este cu totul altceva!
Simate Conte,
Eu as mai adauga ca nu este doar sfarsitul „democratiei”, dar probabil ca si sfarsitul human race.
Pentru cei curioasi dar si celor intrigati de afirmatie, le recomand cu caldura un lung metraj, care merita 2 ore din viata!
https://www.youtube.com/watch?v=0X0Teo5AxQM&ab_channel=SAIGONSURFER
Pentru cei care au dubii ca exista manipulare si cyber-warfare, they will get a wake-up call!
Revenind la oile noastre mioritice, am convingerea ca ceea ce am vazut in ultima saptama este (cum zice bravul „pacifist” american) un drill (exercitiu) care prefigureaza o „productie” mai mare!
Ceea ce urmeaza este redactat si planificat cu grija si de multa vreme in laboratoarele asa numitilor US Neo Cons War-Mongers.
Doctrina se numeste PNAC (Project for the New American Century), care dupa o lectura „cu multa grija” si o „cantarire cu deoasebita atentie” iti spune verde in fata ca totul este spre beneficiul US! Nici o vorba de tinerii frumosi si „liberi” de „democratia” mioritica!!!
TOTUL SE REZUMA LA PROFITUL US si controlul 100% of the entire World!!!
Ca in orice experiment clinic/social/politic/militar apare intrebarea fundamentala, care este the END-POINT?
Geniile din strada o sa zica ca eradicarea coruptiei si intarirea statului de drepti (ca doar asta spune toata ziua propaganda pe feisbuc) si o viata mai buna pentru copilasii nostri intr-o Romania capitalista!
Raspuns total gresit!!!
US si NATO sunt in Romania pentru un proiect mult mai mare!
Provocarea Rusiei si atragerea ei intr-un conflict armat de tipul WWIII, in care armata romana in frunte cu comandantu’ ei suprem Reichsführer-SS Klaunus Ciolannis va avea onoarea primul atac, ca sa spele rusinea de la Stalingrad!
Iar tinerii frumosi si „liberi” vor intra in meat-grinder-ul rusesc ca sa apere statul de drepti condus de Kovesi si valorile transatlantice care tocmai le-au oferit sansa vietii: lupta impotriva ciumei rosii si abolirea socialismul care sta in calea capitalului american si neo-german!
Toate acestea se coroboreaza cu inarmarea continua si transferarea a sute de blindate si baterii de rachete in statele din jurul Rusiei.
Relocarea unor importante unitati din Turcia in Europa, intensificarea propagandei anti-rusesti si invinovatirea rusilor ptr toate nenorocirile produse de US/NATO.
Conform doctrinei PNAC end-point-ul (wishful thinking) va fi destramarea Rusiei in zeci de mini-state, controlate de islamisti Wahhabiti, pierderea surselor energetice in favoarea binenteles a „multinationalelor” americane si extinderea controlului american asupra Eurasiei.
Sper ca Nicusor Dan & Clotilde Armand si toata „armata” lor de tucalari de pe feisbuc, se vor remarca in lupta impotriva rusilor din jurul Moscovei!
Referinte:
http://www.globalresearch.ca
https://www.amazon.com/Lost-Hegemon-Whom-would-destroy/dp/3981723708/ref=tmm_pap_swatch_0?_encoding=UTF8&qid=1486372951&sr=8-1
https://www.amazon.com/Full-Spectrum-Dominance-Totalitarian-Democracy/dp/398132630X/ref=tmm_pap_swatch_0?_encoding=UTF8&qid=1486372951&sr=8-6
https://www.amazon.com/Visas-Al-Qaeda-Handouts-Insiders/dp/0990926206/ref=tmm_pap_swatch_0?_encoding=UTF8&qid=1486373014&sr=1-1
https://www.amazon.com/Mosque-Munich-Nazis-Muslim-Brotherhood/dp/0547423179/ref=mt_paperback?_encoding=UTF8&me=
https://www.amazon.com/Myths-Lies-Wars-William-Engdahl/dp/3981326369/ref=tmm_pap_swatch_0?_encoding=UTF8&qid=1486373127&sr=1-1
https://www.amazon.com/Slouching-Towards-Sirte-NATOs-Africa/dp/1926824520/ref=tmm_pap_swatch_0?_encoding=UTF8&qid=1486373152&sr=8-1
https://www.amazon.com/Americas-Deadliest-Export-Democracy-Everything/dp/1783601671/ref=mt_paperback?_encoding=UTF8&me=
https://www.amazon.com/NATOs-Secret-Armies-Operation-Contemporary/dp/0714685003/ref=sr_1_2?s=books&ie=UTF8&qid=1486373379&sr=1-2&keywords=nato+gladio
https://www.amazon.com/Gladio-Natos-Dagger-Heart-Europe/dp/1615776885/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1486373379&sr=1-1&keywords=nato+gladio
Da maestre 🙂 exemplu splendid de cum se foloseste internetul link-urile dumneavoastra.
Dintre binefacerile internetului este si existentza acestei librarii amazon care iti permite sa ai o carte in secunde; imi displace faptul ca si aceasta ca si alte sectiuni al net-ului iti circumscrie aria de cautare la ce „i se pare” ca ar fi preferintele tale – dar noi suntem mai destepti decit asemenea „facilitate” de net. Vorba lui Alvin Toffler, in era netului analfabetul nu e cel care nu stie sa citeasca, ci acela care nu a invatzat cum anume sa-si aleaga si sa-si organizeze informatiile si sa le acordeze la realitate.
( Pentru cine nu e familiar aplicatia kindle https://www.amazon.com/kindle-dbs/fd/kcp care se poate folosi pe orice nu doar pe un device kindle. Pretul la carti pe kindle e mult mai mic decit cel al cartilor pe hirtie, acces la dictionar pentru fiecare cuvint incorporat, cartile sunt de descarcat instantaeu si foarte multe carti sunt gratis sau ceva de genul $0,99, asa cum exista si posibilitatea de a imprumuta. la fel multe ziare gen Washington Post dar si ziare europene au posibilitatea de subscriptie prin amazon la ceva de ordinul 2 dolari pe luna. Chiar din cartile pe care le dati dumneavoastra multe sunt pe sistem imprumut – kindle unlimited adica)
Cum e posibil ca acesti, stati putin ca imi spunea unul pe alt blog, „un tinar inteligent si conectat la realitate”, acesti tineri asadar ultraconectati la realitate, cea facebook desigur, sa se informeze doar citind facebook-ul si sa mai si dea lectii? Spunea „eu” ceva despre maimutza care a pus mina pe mitraliera/brici ( https://www.youtube.com/watch?v=74-WSM0xTyE ) …. aici se vede ca a pus mina maimutza pe iphone si pe internet, rinjeste pe facebook, ba face si prozeliti cu duiumul.
Mda, biblioteca lui Babel a lui Borges in varianta experimentului de la Plymouth University: maimutelor li se da tastatura pe mina pentru a verifica acea Infinite monkey theory dupa care un numar infinit de maimute batind la un numar infinit de tastaturi vor reface operele lui Shakespeare. Maimutele au sfirsit prin a lovi tastatura cu pietre, a urina si defeca pe aceasta. https://www.theguardian.com/uk/2003/may/09/science.arts
Wilensky: „We’ve all heard that a million monkeys banging on a million typewriters will eventually reproduce the entire works of Shakespeare. Now, thanks to the Internet, we know this is not true” Daca un milion de maimutze tzopaie pe internet nu inseamna nici creativitate nici stiintza.
Cam asa as sintetiza pe partea mea raspunsul la articolul Contelui, nu netul e de vina ci au pus „maimutele” mina pe el si se joaca. Cum spune Viktor Frankl,libertatea trebuie sa aiba un partener, responsabilitatea „Freedom is in danger of degenerating into mere arbitrariness unless it is lived in terms of responsibleness. That is why I recommend that the Statue of Liberty on the East Coast be supplemented by a Statue of Responsibility on the West Coast.” (Libertatea este in pericol de a degenera in arbitrariu daca nu este traita in termenii responsabilitatii. Statuia Libertatii de pe coasta de est ar trebui suplimentata cu o Statuie a Resposabilitatii pe coasta de vest) Nu poti lua netul din mina „maimutei”, dar poti macar sa incerci sa o inveti sa-l foloseasca responsabil si sa se mai si trezeasca la faptul ca istoria nu a inceput cu augusta sa maimutenie ?
articolul este mai vechi, din 2015
http://www.gazetaromaneasca.com/societate/societate/web/umberto-eco-lreelele-de-socializare-dau-cuvantul-unor-legiuni-de-imbecilir.html
Excelenta, sustin brevetarea expresiei, dar,
Comunismul a fost altoit pe cea mai inapoiata societate rurala din Europa. Desi se baza pe sustinerea masiva a populatiei de ev mediu, a sfarsit intr-o dictatura sinistra, asemanatoare nazismului, pentru ca acest tip de „ideologie”, bazat pe dreptul unor „elite” de a hotari in locul cetateanului, sfarsesc in dezlantuirea iadului. Din pacate, de fiecare data, se impun prin „dictatura strazii”, cu sau fara ajutorul netului,. Papusarii, interesati, in mare parte economic, dar si speriati de spectrul unei justitii reale in Romania, care i-ar putea indica, la un moment dat, ca beneficiari ai „construirii” statului terorist, „de drepti”, au investit enorm pentru dezordinea publica, de acum. Daca am avea timp, lucru de care ma indoiesc, am putea face o analiza a „ce avem noi aici”. Pentru ca „protestul” e facut dupa manual. In spatele lozincilor (toate tinte false, s-a vazut!) sunt cei care, de ani de zile, profita de „anticoruptia” bagata pe gatul cetateanului roman nu numai consumator de net. Cea mai mare parte a celor din strada sunt derutati si daca s-ar fi creat aglomeratia de la Cotroceni mai devreme, multi si-ar fi gasit locul acolo (nu e timpul pierdut sa vedem migratia asta zilele viitoare). Asta in privinta frustratilor, cu care, imi pare rau, dar nu empatizez; a trecut prea multa dezinformare, prea multa ticalosie a fost experimentata pe capul Romaniei si „a trebuit sa moara prea multi oameni” ca tu, frustrat sau manipulat, sa ai o justificare pentru a gira, prin prezenta ta, marea demolare a statului roman, fie el si democratic. N-am vazut, in niciun reportaj, la nicio televiziune, un discurs coerent si logic al revendicarilor vreunui „pasnic”. Televiziunile, unele afiliate la corporatii, extrag din context, fac colaje, adauga la text si mai ales au transformat studiourile in sali de tribunale ale poporului, unde „reporterii indignati” trag la raspundere numai una din parti, din pacate, exact aia legitima. Nu mai vorbeste nimeni de manifestatii ilegale, in numele apararii legalitatii, nu se iau in calcul, nici macar ipotetic, interesele oculte din spatele marii manipulari. Pentru orice om, cat ar fi el de informat de pe net, e clara implicarea si interesul major al marilor corporatii. Prezenta CEO Rf (prietenul interesat in inchirierea casei de la Sibiu a mamuthului) in piata ne arata sfidarea acestor criminali economici (si nu numai). Sa girezi prin prezenta ta o astfel de manifestare arata nu numai marea miza economica a celor ce au beneficiat de pe urma ilegalei lupte anticoruptie din Romania (unde coruptii sunt romanii pierzatori,si anticoruptii sunt cei ce le-au distrus afacerile si viata in beneficiul acestor corporatii care refuza sa respecte fie si cea mai elementara prevedere legala), arata si un profil moral al acestor indivizi. Ca, daca stiam cu totii ca ei exista si cu ce se indeletnicesc, faptul ca au iesit sa vada cu ochii lor urmarea actiunilor sponsorizate, arata un sadism infiorator. Cel mai periculos lucru in toata mascarada asta este implicarea „romanilor”, manipulatori de mase. Dar nu astia sunt marii vinovati. Vandutii nostri, chelnerii de bacsisuri mici (si aici intra si iohanisul), sugatorii la buget, de ani de zile, cu carierele construite pe seama banului public si cu incalcarea legii, turnatorul marunt la securitate, acum „legalizat” si globalizat cu ajutorul unor institutii abuzive, girate si controlate de niste ambasade, ele insele dependente de „diurnele” multinationaleleor, asta e marele vinovat si complice la marea tradare a Romaniei. Nu cred ca tara poate sa castige razboiul asta, n-avem nici prieteni externi si nici romani puternici sa mai faca ceva pentru viitorul ei. Idiotilor de corporatisti care au iesit, cu luminitele, „aduse de acasa” (????), pentru carul alegoric al multinationalelor dezlantuite impotriva guvernului legitim care le cere sa-si plateasca darile, le amintesc ca, oricum, stabilitatea locului lor de munca e pusa sub semnul intrebarii si daca ar fi siguri de valoarea lor ar incepe, de acum, sa-si caute de lucru. Pentru ca exista multa resursa umana, mai ieftina si de multe ori mai pregatita in India, China si Africa. Si tarile europene, indiferent de cine le sponsorizeaza reprezentantii la Bruxelles, ar trebui sa priveasca atent la ce se intampla acum in Romania, pentru ca, iar, e numai un precedent si un exercitiu. Nu pot sa nu ma intristez cand vad, ca in tara fara inchizitie in evul mediu, am pe strazi, pretinsa, cea mai emancipata parte a Romaniei, care cere „arderea pe rug” a unor „vinovati” nedovediti de nicio instanta, si care nu realizeaza, nici macar in ultimul ceas, ca anularea statului de drept au girat-o tocmai ei, in numele statului de drept…
P.S.1 Despre Antena 3, imi pare rau, cu scarba! Faptul ca fac parte dintr-o corporatie nu le da dreptul sa-si scuipe in obraz publicul, care a indurat oprobriu atatia ani, numai ca nu se dezicea de ei. Daca as mai avea umor (dar mi-a trecut iremediabil), as spune ca toata agitatia asta a facut-o patronul RTV, ca sa ia, cu totul, audienta Antenei 3, ca i-a iesit!
P.S. 2. Sper ca lucrurile sa ramana in faza asta (DNA ar citi „spaga asta”) si sa nu degenereze in violente, dar fenomenul Rwanda s-a produs, pentru ca multi ani de acum nu ne vom mai putea uita unii in ochii celorlalti. Unii stim asta de acum, ceilalti o vor afla zilele urmatoare. Frumoasa tara Romania, pacat ca e atat de ospitaliera, pentru ca asta, se pare, ca e defectul care ne condamna la distrugere, tocmai ce ne-au invatat tarile germanice, ospetia se face cu multa parcimonie…
Serenissime,
n-am mai vizitat activ de ceva vreme acest minunat blog, cu toate ca-l frecventez zilnic si votez mereu. Imi cer iertaciune pentru acest marunt disconfort, marturisesc ca eu sint observator, stau pe margine si privesc.
Doar ca evenimentele din aceste zile m-au infuriat. Nu e vorba despre Dragnea, despre PSD, dupa cum s-a vazut, nici macar despre OUG pe abuzul in serviciu si Legea gratierii, ci pur si simplu despre democratie. Daca sfidezi urna si legitimitatea ei, daca uiti ca esti institutie si conduci din strada anarhia in chip interesat, daca folosesti impozitele cetatenilor ca sa orchestezi mitinguri bine dotate logistic (ma refer la aportul SRI in toata aceasta afacere), atunci dinamitezi democratia, asa schioapa cum e ea in Romania. Eu am un mare defect. Mie nu-mi place sa fiu luat drept prost.
Iata de ce, citind textul d-voastra, m-am bucurat vazind ca nu-s singur, ca nu-s un solitar nebun, fata cu tsunamiul de rationali si eroici civici care, aparind statul de drept, incalca dintr-un foc citeva marunte legi organice – asta la o prima vedere.
Aveam si eu citeva rinduri pe o tema inrudita cu cea abordata de d-voastra, de aceea imi permit sa anexez marunta mea incropeala stralucitelor d-voastra rinduri. N-aveam unde sa le public, in tara asta democratica e loc doar pentru delirul securistoid si fantasma civicilor de dreapta.
Într-o țară europeană săracă, una cu trăsături balcanice structurale, mai curând orientală ca substrat decât apuseană, așa cum e România, distanța de orice natură care desparte mediul urban de lumea rurală face deliciul sociologilor și al anchetelor antropologice. Ba parcă nici psihologii care cercetează itemii mentalității colective nu cred că s-ar declara nemulțumiți cu materialul oferit de o ipotetică abordare de acest tip. Pe bună dreptate!
Din acest punct de vedere, al unei distanțe care tinde să devină falie, iar falia amenință să devină hău, lucrurile se precizează radical: avem, pe de o parte, universul îndestulat al orășenilor, mai cu seamă al acelora care locuiesc și muncesc în contexte urbane mari, ca să nu mai vorbim despre metropolitani; pe de altă parte, sunt cetățenii din universul rural, cei care trăiesc de azi pe mâine, în localități fără canalizare, unele fără apă curentă și electricitate, lipsite de locuri de muncă, ocupându-se cu o agricultură de subzistență.
Orășenii și cetățenii din capitală au un grad de instrucție teoretic superior, beneficiază de surse de informare instantanee, oferite pe suportul tehnologiei înalte, se poziționează politic și au reacție rapidă la schimbările din viața economică, socială și administrativă națională. În general, ei sunt tineri, activi și mobili, au venituri mari și poziție aspirațională perspectivată. Ceilalți sunt vârstnici, lipsiți de aspirații sociale, săraci (unii neverosimil de!) și resemnați cu datul karmic. O societate polarizată, două lumi care cel mai adesea nu au nimic în comun. Teoretic, și unii și ceilalți sunt cetățeni egali în fața legilor, iar votul unora este egal cu al celorlalți. Teoretic, pentru că practic lucrurile sunt extrem de diferite.
Să mă explic. Oamenii din mediul rural, unul foarte îmbătrânit și defavorizat, depind într-o proporție foarte înaltă de subvenția guvernamentală, fără de care existența lor ar fi amenințată cu extincția. Și nu, nu este vina acestor oameni că diferite cabinete, de diferite culori politice, nu au făcut nimic, dar nimic, vreme de mai multe decenii, pentru ca separația între urban și rural să se estompeze. Poate că ei au dorit să practice agricultură cu mijloace moderne, să beneficieze de programe de dezvoltare, să primească în condiții decente credite bancare, să li se asigure facilități de comoditate existențială aidoma celor de la oraș etc. Dar n-a contat. Înapoierea reală s-a accentuat, lipsa de perspectivă a blocat orice șansă la propășire economică și emancipare socială.
Cei tineri au plecat la oraș, de la cel de provincie la cel important sau la metropolă, ori au părăsit țara pentru un loc de muncă în miticul Occident. Cei vârstnici au rămas locului, supraviețuind în condiții dificile. Ei nu se informează de pe internet, nu au smartphone, facebook, instagram și nici nu citesc jurnalele de la oraș. Accesul lor la informație le este dat de televiziune și radio. După o zi de muncă fizică la câmp sau în paupera gospodărie, disponibilitatea față de informare rămâne de multe ori un vis nerealizabil.
În marile orașe și în capitală, tinerii și cetățenii din clasa de mijloc sunt antrenați în activități productive și sociale de alt calibru. Marile afaceri acolo au loc, companiile internaționale și capitalul semnificativ domină totul. Oamenii sunt activi, ziua de lucru e lungă, iar nopțile sfârșitului de săptămână prea scurte pentru setea de recreațiune și relaxare a tinerilor angajați în multinaționale sau a studenților. La oraș și în metropolă, cetățenii de rang superior se informează în timp real de pe internet, comunică pe facebook și se organizează de multe ori spontan cu o viteză și o rigoare care i-ar face invidioși pe militari. De aceea, zona civică de protest este una consistentă intra muros, existând profesioniști ai reacțiilor de stradă, bine arondați unor ONG-uri al căror obiect de activitate exact acesta este. De la cauzele mărunte la cele importante, există la oraș o masă de manevră mobilizabilă în câteva zeci de minute. Pe facebook aduni rapid mii de manifestanți în stradă pentru orice fel de miză, reală sau falsă. În mediul urban disponibilitatea față de agiația socială este imensă, iar energia protestelor e dată de cantitatea frustrărilor inerente vieții într-un sistem capitalist corupt, imprevizibil, discreționar și manipulator. Agenda inocenților manipulabili, altfel inși de bună credință, al căror crez principial e foarte ușor de mlădiat pe obscure interese majore, este făcută de sforarii din spatele vieții economice și politice, bine asezonați de păpușarii serviciilor secrete ce răspund unor comenzi externe.
Începeam aceste rânduri subliniind falia dintre două universuri sociale, cel urban și cel rural. Acceptam faptul, indubitabil real, că informația publică și reacția civică sunt incomparabil mai consistente la oraș decât la sat. Introduceam și unele explicații de ordin economic și mental pentru a înțelege această diferență. Până la urmă însă chestiunea decisivă ține de raționalitatea comportamentului cetățenesc. Este oare această raționalitate mai substanțială sau mai acută în orizontul urban decât în cel rural?
Dați-mi voie să mă îndoiesc. În țara balcanică și profund rurală la care fac referire raționalitatea înseamnă înțelepciune, iar această sapiență nu se clădește pe actualitatea informației și nici pe viteza ei de propagare virtuală. Înțelepciunea înseamnă deprinderea ancestrală de a analiza lucrurile dintr-o perspectivă empirică de tip recurent. Iei o decizie pentru ca un lucru să nu se repete, dacă e rău, sau ca să devină repetabil, dacă e bun. Interpretarea e minimă, gândirea critică se bizuie pe recurență empirică și pozitivitate decizională, acțiunea civică are ca temei empiria testată, iar viteza de circulație a informației este irelevantă, deoarece accentul cade pe sinteza verificată și ritualizată. Dimpotrivă, la oraș, experiența e volatilă, memoria scurtă, fiind suprasaturată de informații contradictorii ca utilitate, raționalitatea înseamnă în primul rând viteza de transmitere și manipulare a informației. Mentalul urban are o sapiență restrânsă, accentul fiind pus pe analiza instantanee a datului și pe solidaritatea micro-grupală de acțiune, cea care validează valabilitatea analizei. Aici precumpănește inteligența speculativ-reactivă, nu înțelepciunea acțională.
De aici și diferența între votul real și like-ul virtual. De aici și aparenta lipsă de reacție în spațiul rural, dar și iraționalitatea manifestărilor civice de stradă în registrul urban. Iar o asemenea radicală fractură în societate generează de obicei haos și destrămare națională. În Balcani sunt țări ce s-au văzut destructurate și au suferit pierderi teritoriale plecând de la deviza democrației, statului de drept și reformei instituționale. Să ferească Dumnezeu, dacă mai este timp!
Excelenta analiza!!!
Am citit pe nerasuflate!
Din pacate, vorba unui fost profesor, poti sa recunosti si sa tratezi doar bolile despre care ai invatat!
Bolile despre care nu ai invatat nu ai cum sa le recunosti, si de accea nici nu ai cum sa le tratezi!
Tinerii frumosi si „liberi” cum pot sa recunoasca propaganda translatlantica daca ei nu au invatat niciodata despre ea??
Vorba unui proverb Chinezesc, tinerii au inghitit momeala transatlantica cu undita cu tot!!!
„Mi-e teama de ziua cand tehnologia va deveni mai importanta ca relatiile interumane. In lume va exista o generatie de idioti”- A. Einstein
Ii si vezi pe strada, cauta pokemoni!
Ce e si mai delirant e ca sunt unii care-i cauta fara smartphone.
Zice o babă în piață: „Internet ca internet, maică, dar să È™tim È™i noi!”
Acum pe bune, în 90, în Piața Universității, cum s-au adunat? Prin internet? Pe unul ca mine, nici zece interneturi nu l-ar convinge sa zbiere pe stradă mai È™tiu eu ce aiureli dacă nu sunt la curent, dacă nu sunt convins. În 89 eram convins, am fost în mijlocul acțiunii, fără internet, la fel È™i în PU. Poate că lumea s-a schimbat È™i eu nu-mi dau seama… nu am cont FB È™i detest asta, deÈ™i n-aÈ™ putea trăi fără internet… am renunțat de mult la tv.
Ce vreau eu să zic? Lumea a ieÈ™it în stradă mai mult de sărăcie, aÈ™teaptă ceva… È™i de o parte È™i de cealaltă… priviți la ei… majoritatea sunt frustrați, vai de mama lor… aÈ™teaptă ceva de zeci de ani… ameliorarea… È™i primesc mereu promisiuni, firmituri… nu se mai poate! Mulți nici nu-È™i dau seama… ies instinctiv. Cui îi pasă de guverne, procese, de puÈ™căriaÈ™i, de CEDO? Oamenii nu mai pot îndura, nici tinerii, È™i mai ales bătrânii! Cei mai tineri È™i hotărâți È™i-au luat soarta în mâini È™i au plecat… e o soluție personală… unii au reuÈ™it, alții…
Șacalii însă, hienele, profitorii tip usr, oengiÈ™tii È™i sorosoÈ™tii sunt la post… necrofagii, consumatorii de vietăți muribunde. Bani mulți fără muncă, doar pe vrăjeli… l-am văzut pe MucuÈ™or Ban amețit, face toți banii! Parcă era sculat din somn după beție! Eu pe escrocii ăÈ™tia i-aÈ™ băga primii în puÈ™cărie! Hm. Gm.
In ceea ce-l priveste pe Mucusor Ban va referiti la
https://www.youtube.com/watch?v=HnT5oHS-Rg0 sau aveti si alte „materiale” mai bune?
Da, ăsta e!
„[…}
Unii si-au adus copiii să protesteze si ei. Nu fiti rautăciosi, nu a fost vorba de scuturi umane, ci de copii care au citit OUG-ul si au simtit nevoia s-o protesteze. Un copil, spre exemplu, spunea că el vrea sa salveze, unit, Romania.
[…]”
https://adriannastase.ro/2017/02/05/proteste-in-forma-continuata/
da, stiu…. nomina odiosa… vade retro satana, sa vina exorcistul pietii, sa-l aducem iute pe medicul gabriel diaconu, infiorator de voluntar si exagerat de implicat in mobilizarile facute de florin badita, medic ce aseara pe A3, incerca sa acrediteze teza conform careia in piata victoriei asistam la un fenomen de comuniune, ca tocmai se naste o noua religie civica, iar profetii pietii se inchina zeitatii ciordutza. pina si adrian ursu a cedat psihic, din fericire pentru el, medicul diaconu a refuzat sa se implice profesional.
ce m-a amuzat teribil televiziunile fac eforturi disperate sa nu se intrebe cum de este posibil ca cei din piata sa aiba semnal pe telefonie mobila, data fiind aglomerarea mare pe o suprafata atit de mica, fapt ce ar duce in conditii normale semnal cu intreruperi si lipsa semnalului pentru mai bine de 70% dintre ei…. la fel se fac eforturi a se trece sub tacere de exemplu detalii tehnice ca racordul la electricitate pe o linie capabila sa duca consumatori mari a unui miting „spontan”… ca sa nu mai luama in discutie materialul de panotaj unitar, printat in conditii grafice foarte bune, de dimensiuni mari, material ca costa de te indoaie.
sa mai discutam despre proiectiile laser, si cam cit costa si cit timp e necesar sa le pregatesti? cam cit de pretentioasa din punct de vedere tehnic este o astfel de aventura „spontana”? doar cei de la televiziunea lui ghita au incercat sa discute dspre proiectile laser, insa extrem de subtire….
https://playtech.ro/2017/cine-sunt-cei-care-au-proiectat-nemultumirile-romanilor-la-protest-si-cum-poti-transmite-si-tu-un-mesaj/
Baroane, ia de aici:”Revista Română de Studii de Intelligence (numărul 8)
http://www.insi.ro/editii/RRSI–8-.pdf
MUȘÄ‚TOIU. Vulnerabilitatea interacțiunii sociale în spațiul virtual. 129. Cristian NIŢĂ. Israeli Intelligence Community’s Role in. Managing Conflicts in the Middle- …”
De ani de zile se antreneaza baietii, ca daca nu isi dadeau ei avizu’ nu bagau astia internet si feisbuc
m-am dus la link-ul anei…si la un articol conex de pe acelasi site…manipuleaza si copiii…oribil il compara pe Dragnea cu Valdemort din Harry Potter
S-a anuntat ca sunt instalate generatoare electrice si antene GSM mobile suplimentare care sa asigure accesul tuturor la internet. Totul evident spontan si dezinteresat. La fel si bannerele HQ, tone de flori la 10 lei firul, samd.
Apropo de copii, sunt viitori capsunari, dar pe bani mult mai putini si asta la cererea indarjita a parintilor.
E acelasi medic, care explica, doct, tot la Antena 3, in urma cu cateva luni, ca n-ai voie sa-ti iei cu forta copilul, care vrea sa se arunce in gol de pe un leagan?! Ca „legea” nu-ti permite?! Ca, un copil are un fel de autonomie permeabila numai la ce vrea el, ca nu-l poti obliga, oricat ar fi de mic, sa lase tigara sau priza de droguri?! Ca, daca el vrea sa „crape”, tu, parinte n-ai niciun drept sa-l opresti?!Asta e doctorul drepturilor?! Un soi de doctor „moarte”. Am impresia ca astia au pregatit panarama asta de mult: si-au facut brese in tot sistemul de media, au stat cu orele la dezbateri, care, e clar, ca nu-i interesa, numai sa se faca vazuti, sa se „acrediteze” in spatiul public. Eu, daca as fi un serviciu secret (clar, nu romanesc, ca pe astia ii intereseaza numai vacantele si afacerile neamurilor cu statul), de aici as incepe analiza tentativei de destabilizare totala a statului roman, ca asta e, indiferent de cum vor ei s-o boteze. Lovitura de stat a fost data cu mult timp in urma, odata cu elaborarea protocoalelor secrete si ilegale, care a permis procurorilor si securistilor sa supravizeze orice actiune a puterilor statului…
De acord Conte, dar cu o nuanta. Importanta, zic eu. Internetul poate produce moartea democratiilor fragile din statele fragile. Pentru ca, paradoxal mai ales pentru cei crescuti la sanul neoliberalismului, calitatea democratiei depinde de anvergura social-politica a statalitatii. Pe scurt, si astfel greu de acceptat, nu democratia produce stabilitate, ci stabilitatea este conditia sine qua non a democratiei. Acesta este de altfel principiul fondator al NATO: securitate si democratie. Cu precizarea ca in filosofia NATO, securitatea este prevalenta. Logica realismului ofensiv nu putea sa prevada altceva.
Statele fragile sunt subdezvolate politic si economic, si nu pot negocia cu corporatiile transnationale. In statele fragile, multinationalele genereaza clasa de mijloc, care devine insa noul proletariat urban, aflat la dipozitia investitorilor nemultumiti de programele de protectie sociala initiate de un guvern. Programe care, in esenta, domesticesc capitalismul salbatic si refac partial raportul de putere dintre muncitor/corporatist si actionar/directorul expat. In statele fragile, micul investitor e coplesit de economia de oligopol promovata de corporatii. Asa incat intr-o clasa de mijloc si asa stravezie, ponderea micul intreprinzator e redusa sau inexistenta. Dispare deci treptat din clasa de mijloc proprietarul, insul legat de loc, legat de istoria si cultura locului. Intr-un cuvant, dispare patriotul, in conditiile in care corporatistul, in general, e legat mai ales de salariu. Pe scurt, corporatiile isi formeaza propria clasa sociala in statele fragile. Adica propria masa de manevra. Ce enormitate!!! Aceasta este prin definitie reteta instabilitatii politice. In plus este promovata ruptura – inexistenta din punct de vedere national si uman – dintre corporatisti si angajatii de la stat, una dintre tezele fundamentale ale zilei. Si asta dupa ce corporatiile au creat si finantat universitati, catedre, institute de cercetare care le-au legitimat. Adica dupa ce au creat propria productie intelectuala, csre nu sufla o vorba despre cum investitiile straine pot genera si subdezvoltare. Nu, investitiile straine conduc indiscutabil spre noi culmi de fericire si progres. Urmatorul pas e logic. Daca ai propria ideologie si propia clasa sociala, nu-ti ramane decat sa-ti intemeiezi propria armata si sa cuceresti statul. O cucerire soft, desigur. Din acest punct de vedere, importanta internetului este vitala.
Statalitatea nu se masoara in functie de numarul de angajati din sectorul public, asa cum spune propaganda neoliberala. ,,Omul gras” din Romania e costeliv in realitate. Statalitatea se masoara in functie de capacitatea de a crea legitimitate si solidaritate sociala prin violenta simbolica menita sa legitimeze o institutie alfel intruziva, prin definitie extractiva si respingatoare. Suna nasol. Suna si mai nasol daca admitem ca aceasta violenta are un fundament national, vopsit dibace cu, de pilda, patriotism constitutional sau cu thin liberalism. Aceasta este insa esenta procesului de nation-buiding. Sa ne gandim la filmele patriotice americane. Si sa le comparam cu filmele produse azi in Romania, centrate pe coruptie, violenta domestica, alcoolism, subdezvoltare etc. Doar prin asta straluceste Romania astazi? In niciu un caz. Dar cu filme de tipul se face nation-(un)building in Romania.Forta statalitatii se vede apoi in numarul cetatenilor formali dintr-o tara, dispusi adica sa respecte legile unui stat si sa-si plateasca taxele si impozitele pentru ca percep asta – au fost programati cultural astfel – ca normalitate. Si putem continua … Dar, dupa mine, legatura dintre democratie, stat si natiune este indisolubila.
Conte, nu este nevoie sa publici acest mesaj, doar sa il citesti. Multumesc anticipat, excelenta.
Doresc sa mentionez de la inceput ca ceea ce voi spune este fantezia unui nebun psihopat (ferit de orice contact cu exteriorul).
NU este persoana care scrie acest mesaj (daca era necesar sa stresez aceasta evidenta).
Mesajul este relativ direct si nu intru in analize de nici un fel. Din cauza sursei lui lumesti, nu stiu daca este ceva de luat in seama de catre cititorii tai.
Romaniei i s-a pregatit ceva infinit mai greu decat „banala” dezmembrare: un loc fruntas in ceea ce va fi recunoscut ca fiind declansarea armata a celei de-a treia si ultima conflagratie mondiala. Blocarea Statului Roman, decand cu ritualul #colectiv si miscarile maselor (ambele tabere fac acelasi joc!), face parte din pregatirea mielului pentru sacrificarea finala. Sursa spune ca ne urasc foarte mult dar trairea urii este atat de puternica incat nu este capabila sa articuleze nici un indiciu despre identitatea celor care ne urasc sau motivul pentru care o fac.
Sa ne fereasca si sa ne apere Bunul Dumnezeu Cel Sfant in Treime! Eu unul nu am mai vazut asa ceva si nici nu am impartasit nimanui. Decizia de a-ti scrie nu a fost usoara. Multumesc pentru citire. Doamne ajuta!
„Domne, mie mai bine spuneti-mi : a decolat elicopterul ? Si daca da, a dat pe la Tirgoviste sau s-a dus direct la Sibiu ? ..”
Inteleg din acest mesaj ca tu confunzi acest haos bine gandit si coordonat cu care ne confruntam acum cu o revolutie. Pai la revolutia cu elicopterul majoritatea isi facea, in fine, dreptate. Aici, dimpotriva, o minoritate bine coordonata din off vrea sa ingenuncheze, cu arme inegale, o majoritate cam de 3 ori mai numeroasa.
Conte nu confund nimic. Vad ca prima parte a comentariului nu este. Poate cand am facut pste la citat, vedti ca sunt ghilimele.
Am avut o mica problema cu un intrus in computer. Sper sa nu fie de la baietii veseli. O sa verific din nou daca am scapat de el
Puteti sa stergeti comentariul cu pricina.
Multumesc pentru intelegere
Marie
Va rog sa-mi trimiteti din nou comentariul.
Nu sunt de acord cu Contele nici macar partial ! Am mai spus ca partidele au fost infiltrate de SRI la varf si oricui ai da votul te vor trada prin coabitari sau prin GRESELI INTENTIONATE care sa favorizeze jocul adversarilor.
Asa s-a ajuns ca PSD sa voteze in 2015 investirea guvernarii CIOLOS/GUSETH/PRUNA cand Dragnea proaspat ajuns sef al PSD i-a cerut dupa Colectiv lui Ponta sa demisioneze pentru a nu se eroda la guvernare in anul electoral 2016
Cred astazi ca : mascarada referedumului din 2012 a fost planificata sa esueze pentru a exista un pretext de a commpromite victoria previzibila a USL prin interventia Bruxelles-ului si ambasadei SUA si pentru a exista apoi scuza pactului de Coabitare. De aceea Ponta negocia cu Ghita , Kovesi si Coldea inca din vara anului 2012 inainte de alegeri
Chiar daca nu e vina romanilor in varsta care au dat votul PSD ca le este furat votul – este totusi vina PSD (un partid mare dar santajabil) ca nu apara votul primit de la romani !
PSD cunostea forta inflamatoare a internetului in mana serviciilor de la pierderea alegerilor prezidentiale din 2014 cand Ponta spunea arogant ca va manca popcorn la TV .
Trebuiau sa gestioneze acest vot cu inteligenta fara miscari bruste – si in primele 100 de zile sa se infileteze bine in transeele puterii inainte de a declansa atacul impotriva mafiei SRI+DNA+tradatorilor procurori politici slugi ai ambasadelor
Nu am uitat de psesdistul Zgonea ce aranja in biroul sau dosare de politie politica cu ambasadorii SUA , eu cred ca PSD este sabotat din interior de catre niste acoperiti serviciilor pesedisti precum erau Liviu Pop ,Georgian Pop , Grindeanu si alti absolventi ai cursurilor academiei de informatii sau de baieti precum Sebastian Ghita , Savu …. etc
DESI ESTE SIGURU PARTID CE NE POATE SCAPA DE MAFIA JOHANNIST-BASISTA NU EXISTA IN PSD VOINTA DE A LUPTA CURAJOS CU SISTEMUL CI DOAR DORINTA DE A PASTRA PUTEREA PRIN COMPROMISURI CU SISTEMUL CE VOR CONTINUA DE ASTAZI INAINTE FIINDU-LE FATALE
Usor de spus, dar cu ce, caci armele sunt in totalitate la adversar?
PSD s-a predat inainte sa lupte macar cu sistemul alegand calea COABITARII
CE CAUTA HAINEALA LA MINISTERUL JUSTITIAI ADUSA DE PSD ?
DACA ESTE UTILIZAT CU INTELIGENTA – VOTUL PRIMIT DE PSD ESTE O ARMA MAI PUTERNICA DECAT CATUSELE SRI+DNA
PSD sa utilizeze PARLAMENTUL care are IMUNITATE si sa utilizaze LIDERII NESANTAJABILI
Daca PARLAMENTUL da o REZOLUTIE prin care se atrage atentia ca Serviciile Secrete se amesteca in POLITICA si in JUSTITIE printr-o comisie de ancheta asupra PROTOCOALELOR ILEGALE ALE CSAT – din acel moment se poate actiona la suspendarea Sefului CSAT -Johannis care in calitate de PRESEDINTE nu a ANULAT ACELE PREVEDERI SECRETE desi Constitutia il obliga la asta in calitate de Garant si datorita deciziilor CCR din 2016 privind imixtiunea SRI in Justie
Cu voturile primite de la Cetateni si renuntand la scuze patetice – cand ne-ati cerut votul nu a-ti spus ca va veti smiorcai ci ca veti lpta
Eu ieri am fost la protest la Cotroceni
Doamna Barbosu unde ati fost zilele acestea? Ati iesit sa cereti sa nu se mai amestece serviciile in justitie sau sa intrebati ce cauta Parchetul peste Guvern?
PAI ASTIA SCOT SI MAI MULTI TINERI FRUMOSI SI FARA MINTE IN STRADA.
CREZI TU CA SERVICIILE N-AU ANTIDOT?TREBUIA UN BLITZKRIEG DE CAND JOHANNIS A INCALCAT CONSTITUTIA PRIMA DATA .ACUM E PREA TARZIU.ACUM NU MAI O MEDIERE EXTERNA IN CARE SA FIE PUSE TOATE CARTILE PE MASA, INCLUSIV SA SE AIBA IN VEDERE O MODIFICARE A CONSTITUTIEI SUB GARANTIA UE, A MODULUI CUM SUNT NUMITI SEFII PARCHETELOR, INDEPENDENTA REALA A JUSTITIEI SI UN CSM DIN CARE SA FACA PARTE JURISTI STRAINI SI ROMANI IN PROPORTII EGALE.DE ASEMENEA,DESFIINTAREA SERVICIILOR SECRETE SI REINFIINTAREA UNOR NOI SERVICII MULT REDIMENSIONATE SI REORGANIZATE DUPA MODELUL SERVICIILOR BRITANICE SI CU CONDUCERI EXCLUSIV CIVILE.
ROMANIA E FOARTE FRACTURATA, DIVIZATA IN PROPORTII SEMNIFICATIV EGALE, IAR UN ROL NEFAST IN ADANCIREA ACESTEI FRACTURI L-AU JUCAT SERVICIILE CU TOATA COHORTA LOR DE ACOPERITI SAU INFLUENCERI DIN JUSTITIESI PRESA.
@maleficent. Am crezut ca sunteti naiv dar din raspunsul dvs. in care cereti ajutorul STRAINILOR inteleg ca sunteti captivul mentalitatii fanariote ce asteapta mila de la cei care l-au violat intr-un complex de victima abuzata .
UN AVOCAT SPUNEA LA RTV CA GUVERNUL LA MOMENTUL DECLANSARII ANCHETEI DNA PUTEA CERE INTERVENTIA CCR PENTRU UN CONFLICT DE NATURA CONSTITUTIONALA
PSD nu are de asteptat mila strainilor cand are VOTUL ROMANILOR in schimb are multi securisti absolventi discursurilor „Academiei SRI” institutie toxica a agramatului Oprea
Internetul , moartea democratiei ?
Alaturi de progres ? Cunoastere ? Educatie ? Civilizatie ? Bunastare ? Informare ?
Am sa ma fac ca nu am citit acest articol rusinos, de Ev Mediu intunecat, scris de CdSG.
Of, draga Luc, oare esti doar naiv sau si putin strans de uniforma? Bomba atomica tot din progres, cunoastere etc. a aparut. Este de ajuns ca toate aceste „cuceriri” sa cada in mana unor scelerati si…
Tie chiar nu ti-e clar ca prin acest blitzkrieg, instrumentat prin retelele de socializare, se incearca sa fie aruncate la gunoi voturile a trei sferturi din tara (cam atat e saracia de mare la noi)?
Asta e Ev Mediu intunecat, sa elimini, practic, de la vot, optiunea a milioane de romani, pentru ca nu sunt inregimentati pe Facebook, dar, iarasi, imi bat gura degeaba cu tine. Zidul de tenis din capul tau functioneaza in continuare… Nu stiu de ce, poate pentru ca vii de undeva din inceputurile acestui blog, ma incapatanez sa ezit inca in a te incadra la troli si, prin urmare, a te trata ca pe un spam. Presimt, insa, ca se apropie si acest moment.
i cand te gandesti ce dezastru ar fi fost pentru biata democratie romaneasca daca 3/4 din populatie (estimarea iti apartine, conte) n-ar fi atat de saraca incat sa nu-si permita internet…probabil ca ar fi iesit in strada in toata tara dublu…sau triplu. Sau probabil ca nici PSD-ul nu ar fi luat 45% in 11 dec…
E buna la ceva si saracia asta a noastra !
Dar, gata, am zis ca ma prefac ca nu am citit articolul, deci nu mai adaug nimic.
PS Nu ai cum sa ma consideri trol, pentru ca stii ca nu sunt trol.
Nu e nevoie de asemenea pretext stupid, poti pur si simplu sa ma banezi pentru ca nu-ti convin opiniile mele.N-ai s-o faci, cred, pentru ca in ciuda aparentei de duritate otelita, te simt un tip sensibil si nostalgic 🙂
domnule luc, ar trebui sa credem in USR? https://www.antena3.ro/politica/mihai-gotiu-motaind-in-parlament-398685.html
@luc,
imi aduci aminte de un banc de vieux marcheur, cu un tip care in place pigalle, negociaza cu un maquereau care-i oferea magrebiene, creole, thailandeze, fiind refuzat… tipul nostru o tinea langa, ca vrea o partenera neepilata, morbid supraponderala, cu urme de ruj pe dinti care sa miroase a transpiratie. exasperat, le maquereau il intreaba, domnule am vazut multe ciudatenii, dumneavoastra ma uimiti, de ce va doriti asa ceva?
la care tipul ii raspunde, stii, imi este atit de dor de acasa…. la fel si tu, relatia ta de dominat, in raport cu statul orwelian, dominant, iti refuzi pina si sansa de a avea ghinion… sens de mieux on se couche avec sa femme, ciordutza p’tit bichou de belgravistan.
cre’ca e momentul sa vezi si alternativa posibila, a celeilalte parti a baricadei, https://www.youtube.com/watch?v=mLq7EcvRaf0 .
p.s.
la cit de jandarm si de masculinizata arata, mi se pare potrivit „p”™tit bichou” si nu „p”™tite biche”….
in seara asta l-am auzit pe un domn, iesit la cotroceni, vorbind despre generatia pokemon. are dreptate.
asta-vara, cind mai mergeam pe terasa, la mesele vecine erau tineri care nu-si vorbeau, fiecare statea in fata sa cu o cafea / bere si fiecare butona pe mobil sau tableta. tacere totala.
copilaria si adolescenta mea cred ca au fost mai pline si vii comparativ cu se petrece acum, chiar daca atunci nu aveam n posturi de televiziune, nu aveam mobil din clasa I, laptop, tableta, nu aveam nici macar televizor color sau televizor in fiecare camera a locuintei. 🙂
dar aveam prieteni, gasca de la bloc, comunicare, bicicleta, patine si mai ales, carti.
mai ales, carti.
am urmarit declaratiile unor oameni iesiti la cotroceni. ei chiar stiu de ce au iesit in strada. cei din piata victoriei…. vai de noi, doamne ajuta!
As merge un pic mai departe si as spune ca dupa ce va deturna decizia majoritatii, adica sugrumarea democratiei, asa cum, abominabil dar admirabil ai descris, conte, aceasta arma (pentru ca asta este internetul, nu? inca de la facere e o afacere militara, nicidecum civila) va fi folosita in suprimarea delictelor de opinie. Semne timpurii exista deja; nu cred ca cineva in jegmania (licenta poetica!) isi mai permite sa spuna ceva negativ despre mohamedanii merkelisti. Asadar, conte, sa privim in trecut pentru a intelege viitorul, iar viitorul este orwellian:
„žDacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ți o cizmă zdrobind mutra unui om „” și asta pentru vecie”
Ai dreptate, conte! Internetul poate sa fie moartea democratiei pentru ca are capacitatea de a amplifica forta si viteza de executie a manipulatorilor. Iar eu am perceput pentru prima data in Romania aceasta manipulare la alegerea Marelui Dull. S-a creat pe toare retelele de socializare acea stare de emotivitate care a intors rezultatele primului tur. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar e o constatare pe care futurologii din urma cu niste zeci de ani o prognozau o „vestejire culturala” a maselor concomitent cu evolutia tehnicii. Sa nu neglijam nici cum s-a stricat scoala de dupa „™90. Iar acest aspect favorizeaza cu atat mai mult forta manipularii.
In consecinta, Conte, apelul dvs. catre OSIM este indreptatit.
PS: Dupa cum si eu, cer OSIM-ului, sa ia act de formularea in premiera a sintagmei „Opriti-l pe Marele Dull!”
pe Facebook: „Cică pesedeii vor È™i ei la defilare! ComuniÈ™ti tâmpiți, nu È™tiu altceva decât diversiuni de doi bani. Ce-or să strige? „Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem pe Dragnea să ne… dea ordonanțe”? Sau „Noi È™utim, nu gândim”? ProÈ™ti, proÈ™ti, proÈ™ti ca noaptea! Aproape că mi-e jenă că luptăm contra unor astfel de neajutorați.”- Mircea Cărtărescu
Ce sa comentezi: asa se evolueaza de la baconschi si „mahalaua inepta” pe facebook, filiatia e evidenta. Nu suntem in feudalismul cu facebook ci in basismul metastazat cu facebook.
Nu pot sa cred ca M. Cartarescu s-a degradat chiar intr-atat! Daca citatul acesta ii apartine, atunci, brusc, el legitimeaza pe toti aceia care vedeau in acest domn un epigon al lui Corneliu Zelea Codreanu.
Mihai Sora, https://www.facebook.com/mihaisora/?hc_ref=PAGES_TIMELINE&fref=nf
mesaj preluat si pe https://www.facebook.com/coruptia.ucide/ ….
„Bună dimineața, copii!
Dacă e luni, rămânem treji (È™i vigilenți).
Cu hoțul nu te aÈ™ezi la masa negocierilor. Pentru că el nu va ezita să te buzunărească, să-ți subtilizeze ceasul, timpul, secolul, viața. Iar, la sfârÈ™it, va lua È™i masa.”
trist…
nu s-a degradat – doar si-a dat masca jos
Conte, nu am facebook. L-au dat de gol alti scriitori, tanslatind afirmatia sa de facebook pe netul accesibil si unuia ca mine. Cum unul din acestia e cineva pe care il cunosc si-l respect, nu am motive sa ma indoiesc de veridicitatea citatului. Norocul meu ca sunt medic si am vazut destule pina acum, altfel as fi varsat: E o mostra de sociopatie crasa.
Aaa, nu, narcisitul ori sociopatul nu e pur si simplu un om urit, gretzos continuu, dimpotriva e fermecator, are talentul de a incinta, de a imbrobodi, de aceea e si foarte periculos, asa isi atrage admiratori pe care in final ii trateaza ca slugi ( narcisistul si sociopatul nu au prieteni, au doar slugi si dusmani, centrismul acesta grandoman pe care il au e completat de o absoluta lipsa de empatie – pentru ei oamenii sunt obiecte). O sa ma stradui sa-mi pun mintile la un loc sa va scriu vreodata o descriere a narcisistului si sociopatului. Cautind repede acum, ceva scris cit de cit bine : https://www.bpdcentral.com/narcissistic-disorder/hallmarks-of-npd/
Narcisistul/sociopatul nu isi da masca jos, ci schimba permanent mastile, adopta orice masca pentru propriul interes. Basescu e un narcisist malign cu tente sociopate, nu-si da masca jos, le schimba, ametitor chiar si cu mult tupeu (nici usturoi n-a mincat nici gura nu-i miroase) si desigur a strins in jurul lui oameni pe potriva caci cine se aseamana se aduna ( narcisism de grup). Si e contagios, sau metastazant, adreseaza omul la partea sa sensibila,osor maipulabila: complexele de inferioritate, transforma oameni altfel obisnuiti cu necazurile si minusurile lor in Uebermensh, le da o cale usoara si rapida spre satisfactie si imagine despre sine glorioasa – asta se vede deja la nivel nu de grup ci de masa.
@×œÖ´×›Ö¼×•Ö¼×“Ö°× Ö´×™×§ Sora era anti roman inca din 1989, GDS. Probabil reprezinta aripa hungarista a atacului asupra Ro.
Nu s-a degradat. Tocmai ce a fost gradat…
Conte, daca mai aveati indoieli:
http://psnews.ro/cartarescu-dezamagit-de-manifestantii-pro-psd-n-am-decat-tristete-161232/
Cartarescu revine cerindu-si scuze ca cele de mai sus, prima postare pe facebook, ar fi fost la adresa psd, cei care ii sustin sunt niste bieti idioti pacaliti cu televizorul la care se uita cu mila…
Adica ramine cum ne-am inteles.