Scorul acestui articol
[Total: 49 voturi. Media: 4.1]

 

Nu sunt nici pe departe un specialist în politică externă. Nu am pregătirea, È™i, mai presus de asta, nu am informațiile necesare interpretării corecte a evenimentelor majore generate zilnic, în lume, de politicienii care contează.

Pe de altă parte, sunt un curios È™i îmi place să speculez când vine vorba de psihologia umană aplicată unor personaje care sparg tiparele. Altfel spus, mă fascinează È™i mă provoacă, atunci când se manifestă, imprevizibilul naturii celor în ale căror mâini stă soarta planetei È™i măruntul nostru destin.

Donald Trump este un politician care contează. Iar în materie de spart tipare, de comportament imprevizibil, aproape că nu are egal. În timpul campaniei sale electorale de anul trecut l-am simpatizat pentru că se lupta, fără menajamente, cu democrații. Cu acei ipocriți didactici È™i ostentativi, cu aere de aristocrați dar cu apucături de gangsteri, care, pe de o parte, făceau paradă de principii înalte, iar pe de altă parte susțineau fraudulos, demonstrând egoismul cel mai ignobil, aventurieri politici gen Traian Băsescu.

M-am minunat după aceea să descopăr că, ceea ce eu intuisem în mic, din afara fenomenului È™i de la periferia interesului direct față de genul de politică promovat de Administrația Obama, americanii au simțit în mare, confirmând la vot: nevoia de a schimba macazul.

Mulți s-au temut È™i încă se mai tem că linia pe care a luat-o garnitura trasa de locomotiva Trump duce direct în prăpastie. M-am amuzat să constat că unii, prinÈ™i de valul unei perplexități adulterine, se È™i vedeau copiii din flori ai lui Trump cu Putin. Pentru că, nu?, chiar serviciile secrete americane lăsau să se înțeleagă că victoria lui Donald Trump în fața lui Hilary Clinton a fost obținută cu largul sprijin al Moscovei, prin intermediul unei armate roÈ™ii de IT-iÈ™ti, mobilizată să manipuleze prin Internet alegerile din cea mai puternică țară a lumii.

Imediat după oficializarea lui Donald Trump la Casa Albă am spus că, pentru Putin È™i Moscova, acest moment va reprezenta începutul unui coÈ™mar de politică externă. Îmi bazam afirmația nu pe elemente de geopolitică ori pe declarații din campanie ale guralivului viitor preÈ™edinte american ci pe comportamentul său imprevizibil, de maestru al lovirii prin surprindere È™i fără menajamente a adversarului.

Cine se informează, chiar minimal, despre tumultoasa carieră de afacerist a lui Donald Trump, nu se poate să nu observe numărul mare de proiecte ale acestuia falimentate de statul american. Din care, însă, Trump a reuÈ™it să iasă, de fiecare dată, cu bine. „Eu mă joc cu legile falimentului – acestea sunt foarte bune pentru mine, fiind un instrument pentru rezolvarea datoriei” „“ declara magnatul, în 2011, revistei americane Newsweek.

Acest exemplu are, cred eu, suficientă forță pentru a demonstra cum înțelege Donald Trump să rezolve cele mai dificile probleme cu care viața îl confruntă: nu evitându-le, nu trăgând de timp în aÈ™teptarea vreunui miracol (căci miracolele sunt atât de improbabile…) ci acționând tranÈ™ant, lovind fulgerător dacă e cazul, È™i provocând, astfel, noi configurări ale viitorului imediat. Pe care, apoi, să le exploateze în interes propriu, prin avansul obținut din calitatea sa de inițiator.

Ieri, joi, 6 aprilie 2017, Donald Trump a ordonat armatei americane un atac cu 59 de rachete Tomahawk asupra unui aeroport sirian de pe care, cu o zi înainte, dictatorul Bashar al-Assad lansase un oribil atac chimic asupra unor compatrioți civili, printre care È™i copii nevinovați.

A fost o acțiune a lui Donald Trump derulată în stilul descris mai sus: fără negocieri prealabile, fără avertizarea vreunei părți cointeresate de situația din zonă. Surprinzătoare, violentă, generând o nouă realitate. Care, practic, a abolit regulile de până la ea, dictând, unilateral, condițiile unui fapt împlinit.

Prin gestul său de forță, preÈ™edintele Trump È™terge astfel ruÈ™inea capitulării din urmă cu un an a preÈ™edintelui Obama în fața preÈ™edintelui Putin. Să ne reamintim că atunci, după ce Obama anunțase o intervenție armată iminentă a SUA în Siria, el a fost întors din drum, câteva zile mai târziu, de Vladimir Putin, care a reuÈ™it să-l convingă să amâne È™i apoi să anuleze atacarea regimului Assad. Acest pas înapoi al preÈ™edintelui Obama a fost interpretat de toată lumea, la vremea respectivă, ca un gest de mare slăbiciune a Americii în raport cu Rusia. Acum, brusc, Donald Trump repune percepția mondială în paradigma îndrăgită de americani: SUA „“ lider planetar! Ceea ce îi va folosi, consistent, È™i la creÈ™terea popularității.

Nu È™tiu, repet, dacă Trump a acționat bine sau rău în raport cu judecata, de mâine, a istoriei. Înclin să cred că a acționat bine, pentru că, profitând de prudența lui Obama, Putin cam preluase frâiele lumii. Dacă, însă, din acest puseu dominator al lui Trump va ieÈ™i, până la urmă, un război mondial, înseamnă că judecata istoriei mă va contrazice È™i sentința timpului va fi că noul preÈ™edinte american a procedat greÈ™it.

Imprevizibilul Donald Trump È™i-a deschis mandatul cu un gambit al regelui (de fapt, al dictatorului Assad). Putin È™i Moscova urmează la mutare. Într-un fel, parcă asistăm la reeditarea meciului de È™ah al secolului trecut dintre Robert Fischer È™i Boris Spasski.

Atunci a câÈ™tigat Fischer. Acum, ce va fi?

Contele de Saint GermainEditorialeadministratia Obama,armata rosie,atac chimic,aventurieri politici,Casa Alba,copil din flori,dictatorul Bashar al Assad,imprevizibilul Donald Trump,legile falimentului,meciul de sah al secolului,perplexitate adulterina,Politica externa,rachete Tomahawk,Robert Fischer si Boris Spasskirazboi mondial  Nu sunt nici pe departe un specialist în politică externă. Nu am pregătirea, È™i, mai presus de asta, nu am informațiile necesare interpretării corecte a evenimentelor majore generate zilnic, în lume, de politicienii care contează. Pe de altă parte, sunt un curios È™i îmi place să speculez când vine vorba...Blog politic si polemic