HOPLITES „“ HOW ALL STARTED
(Autorul acestui comentariu este Piticul Prono. Comentariul este publicat in cadrul rubricii (Musafiri pe blog”).
In vechea Grecie, tinutul era stancos si singurul mijloc de transport comun era marea. Aceasta a dezvoltat o societate mobila si dispersata, spre deosebire de marile imperii ale vremii. In timp, cum contactele cu alte orase mai puternice, apareau si potentiale conflicte, iar atunci, ca si acum, prima miscare a fost concentrarea puterii in mana unui singur om, talentat si puternic: tiranul. Acest individ avea puteri maxime si lua toate deciziile pentru salvarea cetatii. In mod fortuit, calca pe coada sau mai si executa pe unii care aveau alte pareri. Deci dupa ce pericolul trecea, sau cand o lua razna, inlocuirea nu putea aparea decat printr-o revolta, de obicei armata si snageroasa. Si colac peste pupaza, s-a descoperit un lucru fundamental, necunoscut in politica actuala romaneasca: doua sau mai multe creere gandesc mai bine decat unul, iar tiranii nu prea aveau obiceiul sa asculte de altii.
Déjà vu? Sunt vechi dom”™le!
Ce au inventat baietii: o piata in care barbatii (nu e discriminare, era in general vorba de razboi sau constructii publice, nici acum doamnele nu prea se omoara cu asta) isi alegeau periodic un conducator. Iar daca liderul respectiv isi incalca prerogativele sau se comporta ca un tiran (he,he,he) era ostracizat, adica fiecare scria sau nu numele lui pe o scoica, si daca scoicile cu numele lui ieseau majoritare, nu mai avea voie sa calce prin oras. Marele sef era ALES pe o perioada, si dupa aia ISI CONTINUA viata ca un simplu cetatean. Multe motivatii ca sa se poarte bine. Cum chestinuile statului devenea mai complexe si specializate, ca sa mearga treaba bine, era nevoie de mult timp din partea alesilor si de mai multi alesi. Scarpinandu-se in capatele lor unse cu ulei de masline, grecii au descoperit ca doar cei cu averi pot ocupa functii, fiindca restul nu au ce manca daca faca moca activitati publice. Ori asta ducea la o autocratie, adica conducerea statului de grupuri restranse. Asa s-a nascut salariul suljbasului public, care trebuia sa fie corespunzator, ca sa il faca pe om sa-si lase atelierul de olarit sau maslinii si sa masoare ziduri, sa numere baloti in port sau sa scrie legi. Asta insa era doar pentru cetateni. Strainii erau bine primiti, insa taxati la greu. Se vede insa treaba ca merita. Fiindca nu plecau de acolo, si afacerile erau foarte bine protejate de emulatia democratica de prin agora.
Dilema asta cam cat ar trebui sa primeasca un slujbas public pentru o treaba bine facuta si de ce avem practic o autocratie in politica e inca in dezbatere in Jamahiria Romania, ortodoxa si liberala.
Democratia era o moneda cu doua fete: una era agora. Cealalta era lupta. Nu se putea una fara cealalta. Cetatile libere avea nevoie de armata. In mercenari nu se putea avea incredere si costau mult. Nobilii erau putini si ineficienti si avizi de putere. Asa s-a trecut de la carele de lupta cu vizitiu si servitor ale perioadei homerice la falanga. Un sir compact de soldati in armura, cu sulite. Omul liber, medium class, nu avea cal si servitor, in schimb isi putea permite armura pentru apararea cetatii din banii proprii. Era ieftin si eficient, isi carau singuri mancarea si panoplia. Stilul de lupta era brutal si efficient, un zid de fier si bronz ridicat in calea dusmanului. Obsesia era alinierea scuturilor si precizia loviturilor de sulita. Cand cadea un soldat, cel din spate ii lua repede si fara figure locul. Pentru armatele de tarani, echipati usor manati de la spate de nobili, falanga era moartea. Pentru nobilii calari zidul de sulite era aproape impenetrabil, de obicei fugeau. Oamenii liberi au gasit cea mai buna tactica. Protectia individuala era ridicata: avea scut, platose, coif jambiere de fier. Omul liber era zgarcit cu sangele, de aceea ramaneau mai multi oameni pe campul de lupta din armata oamenilor liberi deci ieseau invingatori. Comandantii erau alesi dintre cei mai merituosi dintre ei. Cum ciocanelile erau dese, aveau de unde alege. Se antrenau frecvent si in vazul multimii. Esecul lor in lupta insemna sclavia lor, a familillor lor si moartea copiilor lor. Nu prea aveau de ales. Prin atrenament meticulos si perfectionarea tehnicilor de lupta a reiesit cea mai feroce armata a timpului lor.
Fara HOPLITI nu ar fi existat democratie. Fara HOPLITI nu ar fi existat Europa, am fi fost toti persani acum.
Deci cum a inceputul totul? Sacrificiu si risc personal. Timp smuls muncii sau distractiei. Tenacitate, incredere unii in altii si camaraderie. Scrie in cartile de istorie de clasa a V-a.
Comentarii prin Facebook:
O micã corecție la titlul articolului: ” How It All Started” ar fi corect din punct de vedere gramatical…
: ) @atreides
Buna dimineata.Si eu lecturez cu placere ce ne spune Herr PitiProno pe-aici, e misto ca mai putem sa ne destelenim neuronii nesinucisi, inca, de-atata rutina; plus ca mai citim si cate ceva interesant si nu ne lasam nonstop torpilati de mizeriile politico-sociale inconjuratoare.
CSG recunosc din prima: imi place ca pe blogul tau nu vine lume care sa-ti spuna ce minunat esti si cat de asortata e ea cu gandirea-ti.Sunt convinsa ca are cine sa te mangaie pe crestet la tine-acasa, nu e cazu’ sa-ti faca si trafic virtuos/virtual: ))
Frumos. Si adevarat. Iata, fiecare dintre noi ne sacrificam din timpul atat de pretios pentru a lupta cum putem impotriva tiranului. Ca niste adevarati hopliti.
Maraton, Termopile, Salamina si Plateea nu au fost doar niste simple batalii. Doua sisteme politice, sociale si economice complet diferite au initiat si si-au pus amprenta decisiva asupra conflictului. Similar in Romania zilelor noastre, in spatiul public nu se desfasoara o activitate politica obisnuita, in care partidele isi prezinta platformele, isi atrag personalitati si alegatori.
Este o lupta de anihilare, in care Traian Basescu incearca sa disturga partidele, iar acestea ii urmaresc eliminarea politica. Miza reala si pe termen lung a acestor lupte este raspunsul la doua intrebari fundamentale: vrem democratie (adica parlament) sau autoritarism(adica tatuc prezidential). A doua intrebare este: vrem politicianul client al capitalului si al cetateanului, sau capitalul si cetateanul trebuie sa devina clientii politicianului? Doctrinele declarate nu sunt prea relevante, actiunile liderilor marcanti insa sunt. Alegerile de presedinti din fiecare partid spun mult despre ADN-ul partidului, déjà vorbim de doua feluri de a face politica, unul la PSD, PNL si UDMR si altul la PDL. Rezultatul acestei lupte va jalona fundamental directia in care se va dezvolta noul model economic si politic al Romaniei, care acum economia si politica Romaniei sunt ca niste trasurici pe autostrada. Alegerea de catre cetateni a directiei bune, va aduce modelul potrivit, si sansa Romaniei sa ajunga in TOP 10-ul Europei. Alegerea gresita va stampila definitive natiunea noastra ca fiind boschetarii Europei.
Nu cred ca are rost sa va spun cine este monarhul absolute cu origini divine „“ déjà i se spune Zeus, si pune impozite sa isi finanteze razboiul. De partea cealalta, o democratie galagioasa, cu personaje multe, fiecare cu neimplinirile ei, insa indarjiti in lupta alaturi de armatele lor bine echipate.
Pentru Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Mircea Cartarascu vrea insa sa vi-l amitesc insa pe Eschil (Aischylos).
Este unul dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii, recunoscut ca atare inca din timpul vietii. Greci erau ahtiati dupa cultura, teatrele erau pline, pana si masinile de ucis spartane punea harul muzical imediat dupa cel razboinic. Insa concetatenii lui, cei care l-au admirat sau urat, cei care au contat pentru el, i-au scris astfel pe epitaf:
„žAtenianul Aischylos al lui Euphorion zace
stins sub această piatră-n câmpul grânoasei Gela.
Despre tăria și faima lui poate spune dumbrava
sacră de la Marathon, poate și medul pletos.”
Eschil a fost unul din hoplitii de la Maraton. Buzele care l-au sarutat, mainile care l-au mangaiat, galscioarele de copii care i-au luminat viata au pus deasupra faimei si vorbelor mestesugite faptul ca a fost HOPLIT. Cel mai important a fost ca dincolo de frica si durere, a fost scutul care i-a aparat si lancea care le-a strapuns dusmanul.
Ce va scrie pe epitaful nostru, traind in aceste vremuri de rascruce ? Ne vom apara cetatea ?
Frumos scris dar nu stiu daca nu ne autoiluzionam cu recursul perpetuu si (paradoxal)paralizant la un trecut al intelepciunii si nobletii,aprope mitic.Si nu stiu daca omul ,,recent”(vorba cui stim noi) nu e mai degraba persan si mai cred ca despartirea asta maniheista a apelor persan/grec nu e tocmai lipsita de prejudecati rasiale sau religioase.
Si cred ca ultima propozitie pare mai degraba ironica si relativizanta(involuntar?) iar cele imediat anterioare imi suna mai degraba imediat-propagandistice.(Scuze,nu vreau sa te contrazic cu orice pret dar pina la urma totul e Politica,nu?,parca grecii au spus asta?sau marxistii?)
Altfel,sint si eu un ,,fan” al Greciei antice,dar al aceleia mai putin pragmatice,cum se spune azi.i
Ce ne va aduce viitorul, Dumnezeu stie. Ai dreptate am devenit un mic propagandist, dar suntem in tara in care se fac gratare in ziua alegerilor si multi oameni sunt de-a pururi „scarbiti” de oricine si orice din sfera publica sunt prea comozi sa se duca la vot. Apoi conchid superior ca suntem o tara de KK. Poate ca sunt un pic partinitor, si persii aveau o civilizatie superioara, dar ma simt mai aproape de vechii greci decat de persani, nu insa din cauza filmului „The 300”.