Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Frica face parte din dotarea noastră standard. Pe lângă alte funcții ea joacă și un sensibil rol de departajare: ajută la stabilirea diferențelor de calitate umană între indivizi. Antidotul onorabil la frică nu este, cum s-ar crede, curajul ci caracterul. Proporția dintre frică și caracter stă la baza clasamentelor etice.

 

Curajul ia de multe ori forme aberante: curajul de a deschide parașuta cât mai aproape de pământ, curajul de a ignora regulile de circulație, curajul de a paria la ruleta rusească. Nu există nimic virtuos, de demnitate umană, în astfel de gesturi. Ele reflectă mai degrabă o slăbiciune,  o cedare în fața patimilor, o dependență de hormonii situațiilor limită, o vulnerabilitate viscerală.

În fața torționarilor unii trădează, alții rezistă. La frică egală departajarea o face caracterul. Tăria de a nu ceda în fața cleștelui de smuls unghii este însă o altă formă de curaj. O formă de curaj nobil, controlat de principii înalte.

Cu frică au fost dăruiți și Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Pleșu a găsit însă în el minimul de curaj nobil, cerut și de service-ul respectului de sine, pentru a replica jignirilor aduse de Patriciu lui Liiceanu, de Băsescu Regelui. Liiceanu nu a avut această resursă.  Deși direct și grav terfelit de Patriciu, deși declarativ mult mai atașat ideii de regalitate decât Pleșu, a ales să tacă mâlc, paralizat de frică, incapabil de a secreta altceva decât, probabil, sudori reci.

De multe ori curajoșii ostentativi ascund în străfundurile lor lașități dezgustătoare. De-asta și sunt atât de preocupați de disimulare. Intensitatea propriei frici le arată cât de profitabilă ar putea deveni pentru ei frica altora. Și atunci aleg să amenințe, să intimideze, să domine prin tupeu și fărădelege.

Un astfel de curajos ostentativ este Traian Băsescu. Succesul său nu ar fi fost posibil fără o agresivitatea de paradă, fără șantaj și fără înconjurarea de oameni compromiși, timorați ori nevertebrați. El este însă, în fond, un terorizat de frică. O dovedesc, printre altele, reacțiile sale disproporționate în fața amărâților care mai cutează să-l înfrunte pe la inundații ori pe la moaște, o dovedește gudurarea antinațională pentru ighenul udemerist, o dovedește giganticul proiect de falsificare a alegerilor prin instaurarea, în preajma acestora, sub pretextul reorganizării administrative, a haosului total în țară. Lui Traian Băsescu îi e groază că va pierde puterea și că va trebui să dea socoteală pentru abuzurile sale de președinte „“ premier, de naș „“ bulibașă. De aceea nicio prudență în alegerea mijloacelor, nicio mijire de patriotism nu-l mai poate opri din cacealmaua supremă a vieții lui de politician pe care o pregătește chiar acum: câștigarea alegerilor CU ORICE PREÅ¢!

 

Există frică dominată, există frică dominatoare. Iar la mijloc, noi! Înconjurați perpetuu de diverse chipuri ale fricii! Inclusiv de frica de a nu deveni niște bieți lași, de disprețuit.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,frica,Liiceanu,Patriciu,Plesu,regele MihaiFrica face parte din dotarea noastră standard. Pe lângă alte funcții ea joacă și un sensibil rol de departajare: ajută la stabilirea diferențelor de calitate umană între indivizi. Antidotul onorabil la frică nu este, cum s-ar crede, curajul ci caracterul. Proporția dintre frică și caracter stă la baza clasamentelor...Blog politic si polemic