Felația licuriciului de catre un nou clarinetist: Klaus Iohannis
Să ne aducem aminte: în a doua jumătate a anului 2005 se rupea o prietenie notorie, între două cremeni ale spațiului public românesc: Traian Băsescu È™i Sorin RoÈ™ca Stănescu. Scânteile rezultate din acea coliziune au culminat cu un articol incendiar în care STS devoala o mărturisire la beție a lui TB care, ulterior, a făcut istorie: întrebat de ce ține atât de mult la „žAxa Washington-Londra-BucureÈ™ti” È™i nu este adeptul unor relații la fel de apropiate cu partenerii tradiționali, Franța È™i Germania, Traian Băsescu a afirmat râzând: „žDecât să sug”¦ la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug”¦ la un licurici mai mare”!”.
În articolul invocat se preciza că, în momentul acestei declarații bahice, scăpată pe la orele 3:00 ale unei dimineți fierbinți marca Golden Blitz, mai erau de față, pe lângă TB È™i SRS, încă 4 persoane: două doamne consilieri prezidențiali, un realizator TV È™i un redactor È™ef adjunct al unui săptămânal. Niciuna dintre aceste persoane, nemaivorbind de Traian Băsescu, nu a negat ulterior autenticitatea respectivei formulări.
Ieri, adică în prima jumătate a anului 2016, la doar un an È™i 2 luni de mandat prezidențial È™i la 10 ani È™i jumătate de la memorabila rostire coleopteristică, în premieră, a lui Traian Băsescu, Klaus Johannis ne-a oferit un remake. Importunat fiind de un participant la festivitățile din 24 ianuarie de la IaÈ™i cu remarca : „Iohannis ai ajuns sluga americanilor!”, preÈ™edintele a răspuns în stilul său țârcovnicesc: „Decat a rusilor, tot e mai bine asa!”
Trebuie să recunoaÈ™tem că, deÈ™i forma diferă ca de la spelunca din port la hanul săsesc din pădure, conținutul ne vorbeÈ™te cam despre aceeaÈ™i rețetă: vânat hăcuit È™i frăgezit în suc propriu.
Vânatul ar fi România, ieÈ™ită în bătaia lunetiÈ™tilor yankei din propria inițiativă a grandioÈ™ilor săi conducători, ca nu cumva să o prindă vie, în vizuină, È™i să o violeze, lăcomia europeană sau gerul siberian.
Și Traian Băsescu È™i Klaus Johannis se pare că nu È™tiu să formalizeze, când vine vorba de americani, decât în sistem binar. Și pe bază de felație. De parcă nu ar exista È™i alte soluții de țară, de demnitate, de reacție nepornografică. Amândoi pleacă de la un dat fatalist: destinul României este acela de obiect sexual. Singura dilemă națională pe care ei ar trebui să o rezolve se rezumă astfel: de hormonii cui ar fi mai bine să se ocupe țăriÈ™oara lor? Și aici, marii noÈ™tri oameni de stat răspund la unison: de ai SUA, fără îndoială! Să ne împrospătăm gena cu proteină anglofonă. Dacă există È™i fecundare orală? Merită încercat!
Dar, oare, suntem pe deplin conÈ™tienți la ce umilințe ne supun, în realitate, marii noÈ™tri „žfrați” strategici? Cum îÈ™i fac ei mendrele, nestingheriți, chiar sub nasul nostru? Cum ne batjocoresc ei legile È™i instituțiile pentru mizele lor egoiste, în vreme ce, când vine vorba de români, ne predică despre anticorupție È™i ne siluiesc cu DNA?
Articolul de azi, din Cotidianul (http://www.cotidianul.ro/ce-legatura-are-mr-ungureanu-cu-moartea-lui-teo-peter-si-cu-rechemarea-grabita-a-ambasadorului-american-275069/), plecat de la o declarație politică mai veche a deputatului Ion Stan, este absolut stupefiant. Conform acesteia, la accidentul în care a decedat Teo Peter „žautorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american (aÈ™a cum a rămas consemnat oficial (n.a.)), ci fiul, minor și beat la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la București”. Citiți amintita declarație È™i cruciți-vă! Căci ea aparține nu unui banal deputat ci Șefului Comisiei de Control al SRI de la acea vreme. Care, neputând fi incriminat pentru declarațiile sale politice, a căzut curând după aceste dezvăluiri pradă unui flagrant dubios, pus la cale de DNA, cum că ar fi primit È™pagă pentru trafic de influență.
Că vinovatul de accident (oricare ar fi el, soldatul din acte sau fiul Ambasadorului din declarație) nu a fost niciodată pedepsit pentru crima comisă, este o certitudine. Că americanii È™i-au băgat picioarele în legile româneÈ™ti imediat ce a călcat pe bec unul de-al lor, nu mai trebuie demonstrat. Până aici, Ion Stan este confirmat de fapte indubitabile. De ce nu l-am credita, atunci, È™i pentru restul declarației sale? Că, adică, un rol esențial în muÈ™amalizarea faptelor ar fi avut MRU pe care, ca recompensă, americanii l-au impus ca prim ministru în februarie 2012?
Și acum să lărgim puțin cadrul. Dacă Traian Băsescu era atât de dependent de americani încât să închidă ochii la o crimă comisă de fiul ambasadorului SUA È™i, mai mult, să le accepte o astfel de cerere complet inuzuală, de a numi ca prim ministru al României un È™ef de servicii secrete, e clar că È™i americanii au devenit astfel dependenți È™i ei de el, cerându-i ilegalități precum cele amintite È™i câte, altele, oare, mult mai grave decât acelea?
Mai larg: dacă Klaus Johannis acceptă să îl renumească È™ef la SIE pe un personaj ca MRU, atât de controversat È™i ostil liberalilor pe tot mandatul lui Traian Băsescu, nu înseamnă asta că È™i el, Johannis, a cedat insistențelor SUA în acest caz? Că È™i el, Johannis, este butonat de la Washington, precum, înaintea sa, Traian Băsescu? Că România nu are nicio È™ansă, sub el, să-È™i construiască o politică subordonată propriilor interese È™i nu unor priorități externe ce le ignoră pe ale noastre?
Schengen, nu. Ridicarea vizelor SUA, nu. Politică internă independentă, nu. Inculparea unor vinovați externi pentru corupția din România, nu.
În schimb:
Discreditarea partidelor mari din România, în vederea manipulării mai uÈ™oare a voturilor în campania electorală, da. Transferul puterii discreționare către instituțiile de forță (SRI, DNA) È™i ocolirea, astfel a mecanismelor democratice de autodeterminare națională, da. Distrugerea industriei È™i a afacerilor 100% româneÈ™ti, da. Protejarea în fața justiției a marilor prădători ai țării din regimul Băsescu (Blejnar, Blaga È™i, deasupra tuturor, Traian Băsescu), da. Dispreț total față de voința populară, da.
Cam aici ne-a adus marele licurici cu frenezia pe care i-au creat-o preÈ™edinții noÈ™tri cu buze senzuale.
Sigur, mă dezamăgeÈ™te cu fiecare zi care trece È™i cu fiecare declarație ineptă pe care o face, Klaus Johannis. TotuÈ™i, într-un ungher intim al gândirii mele pozitive, simt încă pulsând speranța că s-ar putea să aibă un plan patriotic, pe care să avem parte a-l înțelege când va veni momentul.
Cel mai tare, însă, mă dezamăgeÈ™te binomul SRI „“ DNA. Acolo ar trebui să existe românii cei mai impregnați de românism. Și nu-i văd. Condiția de unealtă a unei puteri străine, oricare ar fi aceasta, nu este pentru corpul dur toporului ci, în cel mai rău caz, pentru coada lui de lemn, supusă putrezirii. Ei ar trebui să fie oțelul protector, tăiÈ™ul necruțător È™i nicidecum călăuza trădătoare.
Nu am deloc sentimentul că ar fi aÈ™a.
Comentarii prin Facebook:
Mândria de a fi slugă
Cred că în nicio țară din lume nu se vorbește mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituție și tot ce ține de justiție, prin aceasta din urmă înțelegându-se doar D.N.A. Experiența arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine și de orice, doar D.N.A. nu plătește pentru greșeli și nu dă nimănui socoteală.
Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării și a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca și mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o și mai mare greață. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituția Republicii Socialiste România din 1986, în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „žÎn Republica Socialistă România forța politică conducătoare este Partidul Comunist Român.”
Dacă prin absurd s-ar acorda teoria cu practica și s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie și din greșeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Și, cum lesne se înțelege, toate se fac în numele interersului național, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa și în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ștaif. Oare mai avem o țară a noastră? Nu cumva suntem chiriașii unui mall în fața căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori și credințe încât am ajuns să nu mai știm cine suntem.
Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile și abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoția, impostura și mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susținere au devenit frica, delațiunea și ignoranța. Cineva, mai stăpân pe sine și mai detașat de metodele enoriașilor lui Stalin, și-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, vom spune că este despre procurori; voi încerca să o transcriu în așa fel încât să nu lezez obrazele subțiri ale patriei. Se zice că un cetățean fugea odată mâncând pământul, înspăimântat de o echipă specializată în a tăia o anumită glandă masculină supranumerară.
Un cunoscut, văzându-l, îl întreabă ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia izbucnește în râs: „žFugi degeaba, doar știi că la tine nu-i cazul, ai și tu două ca oricare alt bărbat!” „žDa, ai dreptate, atâta doar că ăștia mai întâi le taie și abia pe urmă le numără!” Așa și la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea după tăiere. Privită din spațiul respectiv și prin lentilele procurorilor, țara însăși este un „žgrup infracțional organizat”, deși, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr. Procurorii și-au dovedit eficiența în lupta politică. Alt stăpân, aceleași metode. Ei înclină balanța în Parlament, în Guvernul României, în viața socială. Puterea lor destructivă este uriașă. Ei îi pot da și îi vor da președintelui nu numai „žguvernul său”, ci și țara sa, adică, mai pe românește, moșia sa.
Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese nepătat și nimeni nu-și mai poate continua cariera. Sigur, mulți și-au meritat șederea pe acolo, dar peste ei și peste milioanele furate s-a așternut liniștea, căci fără acele hoții, unele funcții, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile.
Inscripția de la intrarea în „žInfernul” lui Dante ar fi destul de potrivită pentru rezervația pomenită, deși „žInfernul” lui Băsescu și al lui Iohannis merită o alta, cu specific național, care să ne oblige pe toți să ne amintim de anii în care ne-am dovedit lași, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alții cu mult prea mult sânge.
Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii și a optat pentru drumul cel mai bătut cu putință, al înaintașului său, care i-a lăsat moștenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare, dar cu vechi și justificat abonament la Beciul Domnesc.
Dacă aceștia au folosit bani necurați pentru a-i câștiga victoria în alegeri a lui Băsescu, au devenit ei cinstiți și curați în campania pentru alegerea actualului președinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzați fără riscul de a zgudui tot lanțul de relații?
După ce vor rezolva cu PSD-ul și cu guvernul „žnelegitim”, cum spune doamna Gorghiu și papagalii ei, procurorii vor găsi alte priorități: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalți, de exemplu, poate că planul de arestări al „žEuropei civilizate” va fi îndeplinit. Fără îndoială, există și explicații logice ale cedării și lașității generale în fața țuțărilor dictatorilor băștinași. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „žÄ‚la” și „žAia”.
Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneți, „žcunoscătorii” „žștiu” că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, țara. Această țară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogățiile subsolului și fără forța de muncă.
Un mall cât hotarele ei, dar cu mulți săraci, mai ales cu duhul, și cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuși umili și credincioși celor mai puternici decât ei și al căror dispreț nu-i supără, dimpotrivă. Pentru mulți acesta este și o ciudată sursă de energie și încredere.
Ei au certitudinea că există atâta timp cât simt acest sentiment. Să disprețuiască, dar atunci să mă disprețuiască pe mine! Felul în care am pierdut toate cele mai înainte pomenite ar ocupa un loc de seamă în orice istorie a lichelismului național, dar și a prostiei. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar și după Revoluție asupra valorilor naționale și a tradițiilor ar ocupa un loc de cinste chiar și într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariția primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcții de răspundere a ignoranților și taraților. „žSpune-mi cum îi recunoști/ Dintre proști pe cei mai proști”? se întreba Arghezi.
Astăzi, după niște zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanților, activiștilor, învârtiților și veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluției și, firește, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicații? Nu știm să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise și-a ținut poporul în pustie până au murit toți cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanță, dar ne înspăimântă urmașii lor pentru care libertatea nu are nici un înțeles. Trăiesc într-un spațiu fără valori, fără istorie, fără credință și cu dispreț pentru cultură și educație.
Altfel, europeni, anticomuniști și vegetarieni care nu concep viața fără semințe de cânepă. Vorbesc mai mult decât înțeleg și, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i și iubind diaspora pe care n-o cunosc își manifestă prețuirea pentru președinte. Alții, din alte spații geografice și spirituale merg în direcția arătată de propria lor istorie și civilizație, indiferent de dificultățile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neașteptate.
Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce le-am încercat pe toate celelalte. Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertății. Fromm dovedește că, pe lângă dorința înnăscută de libertate, există și o dorință instinctivă de supunere. La autorități, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce țin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forța energiei lor vitale sau o slăbiciune și o neputință fundamentală, ba chiar și conștiința insignifianței.
Fromm a găsit în Frații Karamazov de Dostoievski un foarte convingător exemplu de incapacitate de a suporta libertatea: „ž”¦ nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertății cu care el, nenorocitul, s-a născut”. Tot într-un anumit tip de slăbiciune trebuie remarcată și pulsiunea sadică, adică plăcerea de a provoca celuilalt sau celorlalți durere. Cei interesați de viața politică înțeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă.
Învingătorul nu se mulțumește să aibă totul, ci are nevoie și de suferința celor învinși. La Beciul Domnesc stau nu numai hoți și învârtiți, ci și adversari, unii nevinovați. Alții, terorizați de aceeași sete de sânge, își așteaptă rândul la exterminare politică. Å¢ine aceasta de componenta sadică a învingătorului, despre care vorbeam, sau de un calcul rece, economic?
Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă ești bun pentru țară, și nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând și câte o cucoană care să te anunțe că ești nelegitim. Dar la fel de trist, cel puțin la fel de trist, existã și o mulțime care nu ține seama de ceea ce a primit, ce distanțe și pierderi s-au recuperat, ci de ceea ce n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în”¦ corul robilor.
Augustin BUZURA
Exceptional. Multumesc.Era de mult lansat de Dl Buzura, dar imi scapase….probabil Dl KWJ nu a citit articolul, pt ca dansul , la iasi, de 24 Ian 2016, a spus implicit ca mai bine si fii sluga la unii decat la altii.Textula, cand a fost acuzat ca e la americani, a spus ca mai bine asa decat la rusi. Text comun intregii propagande globaliste, de la palton la opinca.
Ca sa raman in „topicul” titlului: in folclorul urban, , circula un banc despre corectitudinea gramaticala . Cica „Mai bine sa fi f*t*t decat sa fii f*t*t”.
Se pare ca politicienii nostri aleg de buna voie varianta inversa.
Pt ca atat ei cat si stapanii lor de afara pot aplica asupra noastra varianta directa .
Informația din „Cotidianul”, conform căreia la volanul mașinii care l-a ucis pe Teo Peter nu se afla soldatul, ci beizadeaua, a dat-o publicului chiar la vremea respectivă Vadim Tudor. Dacă atunci a fost disprețuită, ar fi ciudat să i se dea importanță acum. E prea tîrziu. Să ne fie învățare de minte!
Foarte simpatic și de adevăr grăitor e „Garfield, motanul”. Oh, dar cîți fabricați de-alde d-ăștia, „licențiați” în politici, strategii, economie și administrație, chiar și în drept și medicină, nu au fost în ultimul sfert de secol fără să treacă o zi pe la cursuri! Și cîți năpîrți și fufe nu au plecat dintre ei „žbursieri” la cîte șapte institute de… shopping prin cele străinătățuri și s-au întors ca superclasă și ni s-au vîrît prin structuri! Că doară nu de parteneri zvelți au nevoie p-acilea ocupanții, ci de proști cu patalama și cocoșați îndatorați…
„žNici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele,
Ce își rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă”.
mizerabila, jegoasa, subumana chestia asta cu felatia licuriciului, oricare ar fi el! ce demonstreaza ea, ca niste derbedei, mai mult sau mau putin smecheri, abili, lipsiti de scrupule, au ajuns sa conduca aceasta tara, articolul din Cotidianul si declaratia lui Stan, condamnat deja la 2 ani cu executare, releva faptul ca Romania a ajuns o colonie, exact ce sustine Ilie Serbanescu mereu la A3, si este tratata ca atare, orice fapta penala comisa de reprezentantii licuricilor este musamalizata imediat de slugile lor, indiferent cum se numesc ele. Declaratia recenta a lui Johannis nu surprinde, omul nu straluceste la asa ceva si comite tot felul de gafe, oricum prestatia lui ca presedinte este una lamentabila si cred ca va continua asa, cei din diaspora si din Ardeal sa fie fericiti ca ei l-au votat, desi s-au gasit si prin regat, inclusiv in Bucuresti, destui ametiti sa voteze un astfel de personaj!!
Mai rau e ca alternativa votata de aceeasi romani de bine e Luluta Kovesi.Fereasca-ne Dumnezeu de o asa mare fericire!
Deci… nu stiu cum sa va spun… toti de aici suntem oameni buni, corecti, patrioti, etc… Si eu am prieteni, colegi, cunoscuti, etc… niciunul nu este asemenea celor descrisi… de unde dracu apar asemenea exemplare? Niciunul nu are colegi, prieteni, niciunul nu este cunoscut! Candva am avut un sef care absolvise aceeasi facultate cu mine dar nu avea niciun coleg, nu cunostea niciun profesor, dar era sef! Va rog sa ma contraziceti! Parca toti ar fi aterizat acum de nu stiu unde, asemenea personajelor impuse de invadatorii extraterestri… poate ca ati vizionat serialele respective. Asemanarea este izbitoare! Iata ca ne trezim cu un presedinte cyborg, abia se descurca cu limbajul humanilor, un pm teleghidat ca o drona… habar n-are nici el cine si de unde… niste ministri aerieni… raelieni… sau mai degraba martieni… nici ei nu stiu pe ce lume sunt… Am senzatia ca sunt in plin serial SF! Nu se poate! Help! Treziti-ma! Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis
Draga Conte, dragi cititori, cu tot riscul de a fi, nu numai „dezavuat”, vorba unuia, dar de-a dreptul huiduit, scuipat, criticat, linsat etc. am sa va spun ca in acest articol va inselati profund. Consumatorii de proteine coleoptere nu sunt nici pe departe cei prezentati de dumneavoastra mai sus ci noi toti ceilalti care mai mult sau mai putin reprezentam poporul roman. Ei sunt, evident fericitii profitori ai acestei „indeletniciri” in calitate nu de consumatori ci de intermediari. Da, domnilor, ei sunt codosii, pestii natiunii noastre, noi suntem cu voie sau fara de voie, consumatorii. Daca ma gandesc bine la rezultatele voturilor in urma carora acestia au castigat fara a fi nevoie de o semnificativa manipu lare/falsificare de voturi asi zice ca aceasta este o urmare fireasca a preferintelor multora dintre noi. Si pe masura ce timpul trece, tendinta spre masochism voluntar sau involuntar depaseste orice inchipuire.
Uitandu-ma spre viitor, tare ma tem ca rezultatul voturilor urmatoare va demonstra cele spuse de mine mai sus
In speranta ca totusi nu am fost prea dur, va urez o seara perfecta tuturor!
PS
Sa nu-l uitam si pe reprezentantul celor 15 mii de „specialisti” care a fost si el, mai mult sau mai putin intermediar, dar care, in cele din urma, a sfarsit si el prin a fi un consumator.
Domnule Conte,
Desi m-ai felicitat pentru comentariul anterior, aici n-am ce sa comentez. Toate se leaga.
Normal ca militarul american nu a fost condamnat. Una e eroarea si alta…… Dar de unde sa stim noi toate astea.
Chestia imi aduce aminte de un american, Lt. Col. Oliver North(il gasiti pe wikipedia).
Dar era de-al lor.
Conte, in privinta lui iohanis, iti faci sperante desarte: chiar daca ar fi minat (!!) de cele mai bune intentii (ceea ce eu exclud!) nu poate, fiindca e prea prost!