Editorialist sau propagandist?
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din Romania Libera al Sabinei Fati, intitulat „Cum a ajuns Felix presedintele USL”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cum-a-ajuns-felix-presedintele-usl-si-ce-planuri-are-in-iulie-226437.html)
 COMENTARIU CENZURAT POLITIC DE ROMANIA LIBERA
Scriind editoriale, doamna Fati ar trebui să știe că i s-a ridicat ștacheta de simplu propagandist. Sigur, în condiția dânsei de promovată ca Oprea de la Apărare, pentru meritul de a fi cel puțin la fel de obedientă pe cât este de vulnerabilă, orice pas greșit, orice acces de obiectivitate față de puterea care a numit-o, poate însemna retrogradarea la condiția anterioară de scrib.
Să revin însă. Un adevărat editorialist are forța unei amprente. Rămâne ceva după el, pe unde trece, propriu doar lui. Atunci însă când articolele sale sunt plictisitoare colaje din frazeologia șefilor cărora se încordează a le face pe plac, se autodescalifică.
Este exact cazul doamnei Fati cu însăilarea sa de azi. Să nu poți pune într-un articol nimic altceva decât sintagmele prăfuite, lansate în timp, la un păhărel, de „sfântul father”, vorbulițe cum ar fi „Felix”, „moguli”, „tonomate”, denotă o mare criză de imaginație, o deprimantă penurie de mijloace (incluzând aici și necesarele idei proprii).
Când te afli într-o competiție de libidinoșenie față de „organele” puterii cu maeștrii genului …odios (de la „odă”) pe numele lor Pleșu, Cărtărescu, Mihăieș și alți intelectuali de bandă largă (morală), trebuie să te sforțezi să fii și tu, cât de cât, dacă nu eficient, măcar, la un colț, original. A-ți oxigena părul și a încerca să-i sperii pe flămânzi cu petarde răsuflate gen „Dan Voiculescu premier”, înseamnă prea puțin pentru un război în care va trebui furat cu milionul de voturi (prin corespondență) și cu miliardele de euro de la FMI (prin mită electorală).
În aceste condiții o întreb cu toată deferența pe doamna Fati: nu ar fi mai inspirat, pentru cariera domniei sale, să renunțe a-și disputa cu domnul Câmpeanu penultimul loc în clasamentul uneltelor portocalii cu pixul și să riște (pentru câte luni au mai rămas până la schimbare) pe cartea onestității, a fraternizării cu propria-i conștiință?
Desigur că, acum, vorbele mele o înfurie pe doamna Fati. Nu-i nimic, îmi asum. Mă ține tare speranța că, dacă va avea inteligența să revină asupra lor după ce se calmează, va vedea că ele conțin, sub o glazură destul de crocantă, recunosc, unul dintre cele mai bune sfaturi primite de domnia sa în ultima vreme.
https://www.conteledesaintgermain.ro/editorialist-sau-propagandist/26-05-2011PolemiceCampeanu,cartarescu,Cum a ajuns Felix,Dan Voiculescu,FMI,mihaies,Plesu,Romania Libera,Sabina Fati(Acest comentariu a fost postat la editorialul din Romania Libera al Sabinei Fati, intitulat 'Cum a ajuns Felix presedintele USL', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cum-a-ajuns-felix-presedintele-usl-si-ce-planuri-are-in-iulie-226437.html) Â COMENTARIU CENZURAT POLITIC DE ROMANIA LIBERA Scriind editoriale, doamna Fati ar trebui să știe că i s-a ridicat ștacheta de simplu propagandist. Sigur,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Draga Conte, fara legatura cu continutul editorialului doamnei Fati, ci doar cu persoana dansei, va propun sa cititi ceea ce a scris Cristian Teodorescu:
http://voxpublica.realitatea.net/media/o-licitatie-cu-un-personaj-intors-cu-cheia-pina-la-1-600-000-de-euro-63394.html
Multumesc, Oana. Asta confirma ca dna. Fati este o rotita intr-un mecanism. De-asta si scrie atat de fad. Rolul rotitelor este sa se-nvarteasca… 🙂
@excelsior – am descoperit ceva inexact in comentariul tau: „economicul dicteaza politicul, iar drumul filozofiei trece prin stomac”…
Hmmm, pai, cum asa?! In Romania, este exact viceversa – politicu’ ordona coanei economie incotro sa mearga si cu ce „resurse”, iar daca asta displace cuiva, n-are decat sa crape sau sa plece incotro o vedea cu ochii! Iar toate „politicile” actualului „politic” respira larg o unica si indivizibila „filosofie”: Unde-i ordin, nu-i tocmeala!
In privinta „filosofiei”, este deja e-le-men-tar ca ideile geniale i-au venit omenirii pe cand avea… o atitudine dispretuitoare fata de stomac! Cu alte cuvinte, cu cat este hrana mai frugala, cu atat sunt ideile & spiritul mai… consistente! Asta, desigur, cand nu-ti privesti propriile idei ca pe o marfa si te inghesui sa le vinzi cui iti ofera… cataiful cel mai mare si cel mai gustos, 24/7! Acuma, nu spun ca propaganda de partid si de stat, practicata intensiv de alde Fati, Plesu & Cie ar fi… idee & spirit in stare pura, ca put al naibii a déjà vu, en gros si en détail, dar, de vandut, se vand cam scump, cat nu fac si ceva pe deasupra, basca din buzunarul meu, fara sa mi se ceara macar voie! Dar, ce stiu io, or fi „clasificate” drept cevasilea trufandale, caviar prima sau vreun Moët & Chandon ale spiritului!
P.S. Nu prea cred ca asa cifre entuziaste a propos de economia Albaniei sunt reale si palpabile… Acum, ca un fost presedinte cel putin „controversat” a devenit primministru, iar tara cam este in fierbere, politic vorbind, n-as prea crede sa fi descoperit aia alta retea miraculoasa de succes decat raportarile mincinoase… Mai uita-te si la datele de pe site-ul CIA! 😀
…Niels, aia cu economicul asa e in mod normal, ca la noi e pe dos, e alta caciula… tocmai asta e una din probleme, ca la noi e totul altfel decat cum ar trebui sa fie … spune si tu ce nu e pe dos la noi? 🙂
…legat de Albania, dupa cum ii spuneam si lui InimaRea am preluat datele de la o sursa, care mi s-a parut demna de incredere, oricum unele afirmatii le-am verificat si la alte surse si par reale… in rest, in masura timpului disponibil, am sa incerc sa ma mai documentez, pentru ca situatia m-a intrigat si pe mine…
Conte,
nu ca te-as contrazice pe fond,dar ti-as zice totusi ca-s cam ageamii astia de la RL in cele ale cenzurii temeinice si consecvente.Pai iti publica denuntul de cenzura politica si nu-ti publica articolul de fond ? Ce-i asta,ori ne rupem in cenzura,ori dansam tango ?
In fine,treaba lor…
In alta ordine de idei,eu am citit asa,”in usor” articolul Mmei Fati si,sincer sa fiu,nu m-a indignat peste masura.Bine,poate conteaza si faptul ca-s mai putin incrancenat politic,zic eu,dar si faptul ca in genere nu am mari asteptari,nu sper la revelatii esentiale si nici la marii deontologii atunci cand parcurg randuri scrise de diversi ziaristi autohtoni.Si chiar as minti daca as spune ca nu mi-a placut partea finala a articolului.Si eu cred ca Voiculescu vrea in Piata Victoriei si tocmai din acest motiv Ponta nu va marsa la suspendarea lui Basescu.Cel putin nu cat este Geoana sef de Senat…
Gentleman, Voiculescu nu va fi premeir, vreodată. El visează la președinția Senatului, iar sfîrșitul glorios i se arată a fi la Curtea de Conturi. Adică, idealul său politic este Văcăroiu.
…am o foarte puternica senzatie de irosire intelectuala… pe acest blog sunt multe minti luminate si condeie stralucite pot spune, fara teama de-a gresi… totusi, sau poate tocmai de aceea, cred ca se iroseste multa inteligenta aici, in zadar, discutandu-se despre elite, despre intelectualii aserviti puterii, despre scriitori, jurnalisti, pareristi, carieristi … e drept, sunt savuroase si inteligente discutiile de aici, dar nu au o finalitate directa, nu aduc voturi, nu vor influenta opinii, pentru ca se uita un mic amanunt… economicul dicteaza politicul, iar drumul filozofiei trece prin stomac… hai sa vedem… avem o armata de „intelectuali ai puterii”… ce fac ei?… pai elogiaza… ce elogiaza?… ce altceva decat puterea… de ce?… pentru avantaje… ce fel de avantaje?… nu stiu si nici nu ma intereseaza… poate intr-adevar Plesu urmareste un fotoliu de academician, poate chiar pe cel mai inalt… si ce daca?… nu ma intereseaza, este doar o satisfacere a unei curiozitati care nu-mi influenteaza traiul nicicum…
…ideea de baza nu este sa-i combatem pe intelectualii puterii in ce spun, pentru ca intram in polemici adanci si atunci suntem pierduti… ideea este sa atacam puterea in ce ne doare… problema nu este ca unii lauda puterea, problema este ca ce face puterea nu-mi place… rolul propagandistilor tocmai asta este … sa distraga atentia si sa castige timp…
…am senzatia ca puterea nu este atacata cu armele potrivite si de aceea e si usor sa se apere… de ce actualul prezident este greu de inlaturat?… pentru ca nu pierde timpul cu vorbe… face ce vrea, nu teoretizeaza… ca ce vrea el nu e totuna cu ce vrem noi asta e alta treaba…
…va prezint o expunere succinta…
…unele state puternice ar putea lua lectii economice de la mica tara balcanica Albania care, timp de decenii, s-a zvarcolit sub una din cele mai dure dictaturi staliniste…astazi , Albania are cea mai promitatoare economie din Europa si a fost singura economie din Europa care a crescut realmente…
… este uluitor, nu? sa afli asemenea lucruri despre Albania!… dar nu cumva cel care si-a exprimat opiniile consemnate mai sus este un om dus cu capul? vreun ziarist angajat in ograda vreunui mogul? … nu! nu este vorba de un om dus cu capul, ci de insusi Steve Forbes, editorul sef si proprietarul faimoasei publicatii cu acelasi nume, fondata in 1917 si care are sediul principal la New York…
…este publicatia de referinta pentru analizele economice si politice pe care le avanseaza societatii.
…iar primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a fost invitat in birourile Forbes pentru a prezenta cifre si informatii de alta natura privind miracolul numit Albania…
… in 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari…. astazi el depaseste 3.500 de dolari… si este in plina ascensiune… cum Dumnezeu s-a intamplat aceasta minune in Albania ? si de ce nu se intampla si in Romania ? … in Albania exista o taxa unica de impozitare… de numai 10%. iar aceasta taxa de numai 10 la suta este atat pe veniturile personale, cat si pe cele din afaceri.
… asta, evident, contribuie, pe de o parte, la cresterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activitatilor economice, la largirea bazei de impozitare si, nu in ultimul rand, la eliminarea muncii la negru si la dimininuarea evaziunii fiscale… in Albania TVA-ul este de 10 la suta…. in Romania TVA-ul este de 24 la suta, unul dintre cele mai mari din Europa, mai ales daca tinem cont de faptul ca limita maxima admisa in Uniunea Europeana este de 25 la suta.
… statele care se duc cu TVA-ul in sus pierd bani la buget… statele care se duc cu TVA-ul in jos castiga bani la buget… pare un paradox dar nu e… TVA-ul redus, ca si impozitele reduse pentru firme si salarii, largesc baza de impozitare…
… in Albania, sistemul judiciar este independent… independenta este garantata… in Romania, sistemul judiciar este dependent… este subordonat presedintelui, primului ministru si ministrului Justitiei…
…in Albania a intrat in vigoare o lege, acum patru ani, care obliga toate constructiile noi, inclusiv statiile de benzina, sa aiba incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de caldura, instalatii eoliene etc.
… si mai exista o diferenta… guvernul, in Albania, a rezolvat definitiv problema proprietatii… ceea ce a fost de restituit s-a restituit si o lege speciala garanteaza acum toate drepturile derivand din calitatea de proprietar…
… dar diferenta diferentelor este alta: Albania nu a recurs la sprijinul FMI si nici nu a implementat ideile contabililor acestei banci mondiale…
…ei, la asta sa-mi raspunda mie Basescu si Boc si Plesu si Sabina Fati si oricine mai vreti voi… de ce la ei se poate si la noi nu… de ce?… direct, concret, fara filozofie… nu vreau raspunsuri la smecherii politice, sau nu in primul rand, in primul rand vreau raspunsuri la intrebari economice si apoi ii putem lua la rost si cu smecheriile politice…
@excelsior
Uimitoare datele tale despre Albania. Cine ar fi crezut? Cati stiu? Era normal – mass media protejeaza puterea din Romania si nu pun astfel de informatii in primplan. S-ar dezmetici tot omul ca avem niste politicieni nu numai corupti si incapabili, dar si complet neinteresati de binele tarii. Sau hotarat interesati de raul ei… Fiindca ce sa mai crezi cand vezi ca la altii se poate in asemenea masura?
Domnu’, nu te supăra că-ți spun de-a dreptu’ – du-te-n Albania! E singura economie europeană mafiotă 100%.
Du-te și vezi cum trăiesc albanezii, p’ormă mai vorbim – bine?
Domnu’ nu ma supar… da’ nu cred sa ajung in Albania, chiar daca ar fi interesant de aflat cum traiesc albanezii… eu astept sa vin in tara, sa-mi vad mama, nu sa ma duc in Albania, iar informatiile, evident nu le-am luat la prima mana, dar daca ai cumva informatii suplimentare care-mi sunt straine si le ai din sursa sigura si de la fata locului, poti sa le impartasesti… sunt oricand dornic de stiri…
Nu e cazul să ne enervăm. „Du-te în Albania” nu era îndemn la turism ci un fel de a spune că cifrele prezentate de albanezi trebuie citite și altfel. „Venitul pe cap de locuitor” este la fel de relevant pentru nivelul de trai al albanezilor, la fel cum e orice alt indicator „pe cap de locuitor”. Altceva ar fi dacă fiecare cap de locuitor ar avea un venit anual de 3500 de euro. Dar ce să producă albanezul pentru a avea un așa venit anual? Apropo, ai idee despre structura economică a Albaniei? Care ar fi marele său atu economic – turismul ori contrabanda?
…draga InimaRea, eu de enervat ma enervez greu si nu fara motiv si asta nu e motiv de enervare… am raspuns doar in acelasi ton cu al tau 🙂 … in rest nu pot decat sa repet ca am preluat datele de la sursa indicata (Forbes) iar diferenta dintre GDP per capita si venitul per capita o cunosc destul de bine… am spus venitul pe cap de locuitor, ai dreptate, dar de fapt se refera la GDP… in rest pe lista coruptiei intre statele europene dupa Albania se mai afla vreo 9 sau 10 state, deci nu ar fi cea 100% corupta… raportarile intr-adevar pot sa fie masluite sau contrafacute, dar pe anumite surse ar trebui totusi sa ne putem baza in continuare, iar Forbes mi s-a parut o sursa credibila (inca)… o zi buna
Din pacate, banii aia, care se duc acum in traiul bun al ‘telectualilor basescianisti si in institutele lor zburatoare, sunt luati din alta pozitie de buget, unde, eventual, s-a aplicat „desfiintarea creatoare” – a scolilor romanilor, a spitalelor romanilor, a institutelor de cercetare, salariilor si pensiilor, instantelor judecatoresti etc… Nu stiu cum s-a… scos Albania postcomunista cu crestere economica si nu cu… desfiintare creatoare, dar, presupun ca, la un moment dat, coruptii lor nu au mai fost alesi sau pusi in functii publice… As simple as that! Aproape ca am certitudinea ca, in Albania si, in general, in nici un loc cat de cat acceptabil de sub Soare, nu a ajuns presedinte un individ care a facut sa dispara o intreaga flota comerciala nationala, un individ care are drept realizari de „profesionist” incendierea portului Rouen, datu’ de capete in gura contribuabililor si faptul ca, in general, striga mai tare si mai convingator decat orice alt infractor „Prindeti hotul!”… Romania urmeaza neabatuta „proiectul politic” al prezidelului nost’, care stie mai bine decat noi ce avem nevoie si ce avem voie… Altfel, e si mai vai si amar de capu’ nostru: ne spurca zupremu’ de nu ne mai spala nici apele Nilului! Acuma, ce naiba, nici sa bombanim in timpul liber nu mai e voie?!
Citeste/reciteste cu atentie ce a scris/gandit „Inima Rea”: „… băsescianism „“ ideologia care va scoate țara din mizerie, corupție, înapoiere, și o va duce pe cele mai înalte culmi de civilizație și progres. Acolo unde o așteaptă don Costel, să-i facă felul: S-o despoaie, s-o facă și pe luat și pe plătit, să-i atîrne de gît infamanta inscripție: M-am purtat urît cu don Costel, care a fost un mare domn cu mine.
TRU se duce la Bruxelles să susțină cauza lui don Costel „“ „proiectul general al președintelui Băsescu”… Crezi, nu crezi, don Costel ala este un personaj cat se poate de real… 🙁
Ia uite inca un comentariu al lui „Inima Rea” la articolul de adio al lui Traian Ungureanu, dat afara de redactia Cotidianului, pen’ca deja pdl-ist cu acte in regula si ioroparlamentar:
„inimarea 07-Mar-2009 14:43
Proiectul general al președintelui
Era replică bătută-n cuie, în filmele cu activiști: Ai carnet de partid? La care nemembrul răspundea, adînc emoționant: Nu, dar cu sufletul sînt comunist.
Asta e, TRU e pedelist cu sufletul. A depășit faza „candidat de partid”, acum e pe cale să primească și carnetul. Să-i fie de bine!
Dar fii bărbată, soro! Nu te văicări ca o babă. Te-au dat afară? Discriminare ideologică, nu? Tu crezi în „proiectul general al președintelui Băsescu”, iar cotidieniștii nu cred. Sînteți incompatibili – dar adevărul la tine sălășluiește.
Filipica asta arată că TRU este un veritabil pedeleu înnobilat de băsescianism – ideologia care va scoate țara din mizerie, corupție, înapoiere, și o va duce pe cele mai înalte culmi de civilizație și progres. Acolo unde o așteaptă don Costel, să-i facă felul: S-o despoaie, s-o facă și pe luat și pe plătit, să-i atîrne de gît infamanta inscripție: M-am purtat urît cu don Costel, care a fost un mare domn cu mine.
TRU se duce la Bruxelles să susțină cauza lui don Costel – „proiectul general al președintelui Băsescu”.”
😆
De altfel, inca se mai pastreaza cele mai multe dintre articolele „prestate” de autori in vechiul Cotidianul online si destul de multe dintre comentarii:
http://old.cotidianul.ro/autori/
Un regal de amintiri forumiste, chiar daca eu beneficiam acolo chiar de banare pe IP si nici macar nu-mi mai tin minte decat foarte vag toate nick-urile folosite in special prin diverse proxies… 😆
De curînd, mărturiseai că rostul blogului tău este să le arăți celorlalți ce se ascunde în frazeologia mass media. Ne-ntîlnim în intenție, cam asta încercam și eu să fac cu cîțiva ani în urmă. Ne-ntîlnim și-n nemodestie căci – nu-i așa? – noi înțelegem ce alții nu reușesc din prima, și venim a-i lumina.
Prima-ntrebare – de bun simț, da, de parcă ar mai folosi cuiva chestia asta – era „Dar ce anume mă-ndreptățește a mă socoti mai breaz ca alții?” Adică, de ce-ar pleca unii urechea la ce spun eu și n-ar merge pe ce le furnizează propriile căpățîni sub aparența de înțelegere?
Aici, e nevoie de curaj: să accepți răspunsul și să mergi mai departe. Răspunsul e „Nimic, deocamdată dar, dovedindu-mă corect interpret de text, aceasta va fi autoritatea care etîcî”. ” Atunci, curajul e de a continua și de a construi acea autoritate. E și mai curaj cînd construcția vine pieptiș spre prestigii deja consolidate – condeie celebre ori doar (re)cunoscute, cărora le faci nu doar veleitară concurență ci opoziție, cînd nu le combați energic. Cum am făcut eu, o vreme, cu TRU – al cărui stil îmi plăcea, de altfel. Ori cu ioncristoiu, SRS, Cristian Unteanu, Pavel etîcî. Cum mai comit, uneori, cu Fumurescu, Goțiu, Rogozanu etîcî, semn că s-a cam cronicizat misiunea mea „adeveritoare”.
Erau destui care să ne se sinchisească de-ntrebări din astea – gen Hendrix, care-njura de a bătrînă și rezolva problema. Nu conta pe cine, conta că înjura el – or, el avea tot dreptul s-o facă. Aceea era autoritea lui, „prestigiul” său; pe asta se baza adevărul său.
Era level 1 de persuasiune, bazat pe sinceritate, trăire, simțire: Voi nu simțiți că ăsta e un porc? Atunci, șo pe el, ce atîta argumentație?
Avantajul acestui level este simplitatea execuției – nu mai pierzi timp cu demonstrații, l-ai etichetat și l-ai pus în formol, ura și la gară!
Dezavantajul este dublu – din păcate: a) tot ce face-zice „porcu'” e de porc; toți cei care nu-s de acord cu asta sînt de porc. Atunci, singura continuare logică este să cauți și să execuți „porci”, proces de care poți deveni dependent. Mă rog, de multe poți deveni dependent, cum și eu de „frazeologie stufoasă”, cum zice Hendrix.
E lesne de văzut diferența – el nu convingea pe nimeni, el racola rovarăși de vînătoare. Pe cînd eu, alte pretenții – deh…
Tot interpretînd eu texte și dînd verdicte, m-a pus dracu’ să fac – așa – e evaluare a reușitei „în abosolut”, de genul „De cîte ori am avut dreptate, de cîte ori nu”. În funcție de criterii, scorul mi-era cînd favorabil, cînd ne dar întotdeauna strîns. Lipsa ceva care să facă netă diferența dintre a avea și a nu avea dreptate. Acel ceva s-a găsit să fie tocmai în textele cu pricina. Domn’e, era clar că mințeau de-nghețau apele oamenii aceia, că practicau dublul limbaj ș dubla măsură – „erau de porc”. Dar mai era clar și că ei știau ceva ce eu (noi) nu știam, că textele acelea nu erau – aproape niciodată – doar (anti)propagandă; că, de regulă, „arătau pisica”. Ei, care pisică? De unde să știu eu? Ei aveau acces la informații la care eu (noi) nu aveam. Citindu-i în această cheie, am început să văd tridimensional, parcă: mai era ceva ce tăceau și de-i picai cu ceară, dar zîmbeau – așa – subțire, semn că era ceva care făcea toate paralele.
Ca acum, de pildă: problema Sabinei Fati este că Voiculescu preia președinția USL. (Mă rog, poate că nu-i problema ei personală, poate că-i doar o sarcină de serviciu, de vreme ce RL este azi oficiosul nr 1 – zic gurile rele – chiar de publică acolo și Alina Mungiu-Pippidi, cre numai oficioasă nu (mai) e.) E normal să o preia și Voiculescu dacă s-a stabilit o președinție prin rotație, la USL. Deși îmi amintesc că USL avea deja doi președinți, Antonescu și Ponta. Să-i fi luat locul lui Antonescu, dacă tot a fuzionat PC cu PNL?
Ceea ce m-a intrigat întotdeauna la PC a fost capacitatea de a deveni indispensabil oricărei formule politice, cînd n-avea – și nici acum n-are – electorat propriu, forță-n teritoriu, anvergură de mare partid politic. Mai neplăcut era că nici partid-balama nu puteai spune c-ar fi fost – așa este UDMR, aș voia și Patriciu să fie PNL.
Voiculescu este ca madama, care ține casa cu fete din deal: nimeni n-o salută pe stradă dar toți îi trec pragul și-i zic Sărumîna. Dar toți, clar? De la Ilici-Năstase, la Băsescu-Tăriceanu, Geoană-Antonescu, Ponta-Antonescu. Între timp, Băsescu și-a făcut propria casă-n deal – după ce-a folosit-o din plin pe-a „minorităților altele decît cea maghiară”. Îi zice UNPR dar cred că se știe asta.
Sub numele Felix, Voiculescu are dezonoranta reputație de turnător abject. Cu toate astea, el luptă pentru a dovedi că n-a fost turnător. Probabil că n-a venit încă vremea să recunoască cinstit că a fost tov gradu’ la Secu, și că de aceea nu putea fi el informator. (Deși putea, poate tocmai de aceea, dar e altă discuție).
Abia acum vine drăcia dracului: Băsescu știe, îl are la mînă dar: a) Îi zice „Dom Profesor” cînd îl cheamă la guvernare; b) Îl numește „soluție imorală” cînd își dă seama că s-a compromis inutil chemîndu-l fiindcă fuziunea PNL-PD nu s-a mai produs; c) Îl dă în gît, public, ca turnător și așa-l numește peste tot; d) dar nu-i poate obține condamnarea, nici a-l evacua din Senat și din viața politică, eventual într-o reședință rahoveană.
Stai, că nu-i doar atît! Și Antonescu știe toate astea dar fuzionează cu Felix. Și Ponta știe dar se aliază cu fuzionații. Care-i jmekeria?
Ei, monșerule, neputînd eu răspunde la așa simplă – aparent – întrebare, mă las de meserie. Ce să lămuresc, că Sabina Fati? Păi, ai văzut cîți a dat EVZ afară? Nu-i de glumă, parol!
Si totusi, a existat un moment televizat „live”, acu’ ceva vreme, in care Felixu’ cu pricina s-a nevrozat extrem si i-a replicat Alinutzei Mungiu-Pippidi, cam asa, cu hotarare maxima, dar ceva mai domneste decat alde mine: „Fai, madamo, io nu am cum sa fiu ciripoi, pen’ca am fost spion!” 😀 Dupa care, a intervenit oportun pauza pentru calup publicitar, in care nu poci pentru ca sa stiu ce s-a intamplat intre cei doi, dar, din acel moment si pana-n ziua de azi, AMP nu a mai zis nici „pîs” la adresa lu’ Felix… 😆
alt comentariu esuat?! 😥
Zau, Conte, mai bine imi atrageai atentia ca Alina Mungiu-Pippidi a mai produs o mostra „subtire” de manipulare politica (si feminist a) in acelasi ziar… Unde a amestecat-o oportun, la categoria „Asa DA” a gazetei de perete, pe aceasta… Ana Pauker a Justitiei romane si europene, aka M. Macovei, de care o leaga o prietenie politica stransa si… reciproc lucrativa, aka profitabila. Si in care nu a uitat sa o bage iar, subtil, nevoie mare, pe Doina Cornea, dar la rubrica „Asa NU”, ca de obicei…
Oricum, s-au gasit cititori care sa-i dea o replica, de parca AMP nu are alta treaba decat sa-si aplece urechea la critici… Reproduc replica, trimisa de „Ioana”, subliniind unele pasaje:
„Da, Asia are aceste minunate femei din elita anglofonă, evident, femeia se bucură de alt rol decât în comunitățile balcanice și, evident, elitele nu sunt clientelare, ci consideră de datoria lor să se sacrifice pentru comunitățile lor. ”
Dar Romania, doamna Alina Mungiu Pippidi? De ce elitele Romaniei si-au tradat comunitatile? De ce au devenit clientelare? Cum de s-au portocalizat pentru niste biete, pasagere sinecuri? Daca vreti, va pot intocmi eu lista cu „elitarii” care ar trebui sa raspunda la intrebarea DE CE?
P.S. De ce o nedreptatiti in continuare pe doamna doamna Doina Cornea? Va mai amintiti ce i-ati scris acum cativa ani? Daca ati uitat cumva, permiteti-mi sa va amintesc:
„Draga doamna Cornea, nu cunoasteti, asa cum cunosc eu, generatia noastra europeana, generatie de succes in lume, nu la noi, care alege sa nu aiba BMW, desi si l-ar putea permite. Unii sunt in Romania, altii sunt departe, dar tot cu noi, pe forumuri sau la vot. Credeti-ma, daca Basescu nu va fi la inaltimea mandatului sau, aceasta generatie il va detrona rapid.”
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/intelectualii-si-puterea-un-raspuns-pentru-doina-cornea-98164.html
Sincer, dumneavoastra, doamna Mungiu-Pippidi, chiar mai credeti ca Basescu e „la inaltimea mandatului”? Si daca nu e, si categoric NU E!, de ce nu il detronati? Macar – daca tot nu il detronati rapid, cereti-i scuze doamnei Cornea, fiindca ati fost foarte nedreapta cu dumneaei. In privinta lui Basescu, cea care s-a inselat a fost Alina Mungiu Pippidi, si nicidecum Doina Cornea.„
Comentariu ratacit?
Ce pot „diseca” sau comenta la caraghioasa asta, pe care n-ar fi exclus s-o vedem maine-poimaine trimisa consulita sau chiar ambasadorita a zupremului astuia, cu profil de repetent ultraenciclopedic, megaautodidact, supersantaliu, dar inca „popular” peste limita admisa de vreun elementar… common sense?! Poate doar sa ma… autoplagiez! So… Inca o dovada ca scoala romaneasca nu scoate numai „tampiti”, cum plastic s-a exprimat prezidelu”™ talentatului domn Plesu, ci si minti „blonde”, pline de harnicie propagandistica de tipul copy/paste, lucrativa in propriul lor folos, dar si al partidului prezidential”¦ O mana spala pe alta si tentaculele… blonde, brune si carunte ale caracatitei spala creierul colectiv”¦ Viata m-a mai invatat o taina a tainelor: Doamne fereste de harnicia prostului, ca de lenea lui ma feresc singur! 😉