Editoriale – editorialiști

CTP-ul are știința de a face pirotehnie cu cuvântul. Mă gândesc uneori că n-ar fi exclus să ne pomenim cu vreo sinucidere în urma deflagrației în preajma cuiva prea sensibil a vreunui editorial cu capsa detonatoare exagerat de nemilos plasată.

Deși sunt conștient că de multă vreme (cam de când au apărut dezvăluirile wikileaks conform cărora CTP era una dintre sursele citate în rapoartele despre România ale ambasadorilor americani la București către administratia de la Washington), spontaneitatea și reacția pur instinctuală ale autorului (care pentru mine reprezentau deliciul) au cedat masiv în fața unui raționalism politically correct dar, de la un punct încolo, depersonalizant,tot găsesc elemente de atracție în textele CTP-iste astfel încât să le caut deîndată ce au fost anunțate.

De regulă, editorialele lui CTP sunt scrie după adevărate scheme de asalt. La început, într-o frază – două, se enunță principiile (de necombătut) care motivează cruzimea urmării. Apoi  sunt aprinse fitilele, se pune în mișcare artileria retoricii cu cap vidia, se rade totul, se orizontalizează totul. Când ultimele vorbe au fost spuse, foaia de hârtie parcă fumegă deasupra unui  câmp de bătaie pe care totul a fost calcinat.

Citirea textelor de analiză politică ale lui CTP (că ești sau nu de acord cu poziționarea sa) te umple de adrenalină. Ceea ce, mai ales pentru blazații de cuvinte, nu e puțin lucru.

Andrei Pleșu se adresează laturii leneșe, contemplative, a naturii cititorului. În noi există mereu o parte care ar dori să doarmă, să viseze,  dar care e împiedicată să-și împlinească această aspirație de zgomotul dizgrațios al chiorăiturilor de mațe ale vieții de zi cu zi.

Bombăneală, taifas, parapon, sunt părți de mobilier aproape nelipsite în textele ca niște camere de hotel ale publicisticii itinerante a lui Andrei Pleșu. Cotidianul e privit ca un perpetuu bruiaj, ca o invitatie la evadare, ca un spațiu irespirabil, asaltat din toate părțile de sulful vulgarității. Pentru un împătimit al evazionismului, privirile săptămânale către în afară, pe după colțul draperiilor grele, de catifea, echivalează cu un supliciu necesar, ca semnarea talonului când vine poștașul cu pensia.

Pentru Andrei Pleșu temele sociale la zi sunt capcane în care a te lăsa prins înseamnă a cădea în jocul comentării lor. De aceea foarte rar îi putem afla opiniile când vine vorba de „cestiuni arzătoare”.

Iată acum: când un eveniment cu adevărat important precum tendința de autoreglare a justiției, activarea anticorpilor ei atâta vreme amorțiți de asteniile trecutului, ne face să ne simțim și noi cât de cât în rândul țărilor cu o demnitate renăscută, domnul Pleșu (a cărui părere, în speță, chiar m-ar interesa), somnolează în brațele „gândirii pozitive”,  propunându-ne pe blogul său o temă soporifică, tocmai bună pentru siestele prelungite.

CTP și Andrei Pleșu merită citiți. Motive sunt numeroase. Dar chiar și dacă ar fi unul singur, contrastul dintre două feluri inteligente dar fundamental diferite de a reflecta asupra vieții, tot ar merita.

https://www.conteledesaintgermain.ro/editoriale-editorialisti/21-01-20132013-01-21T13:53:56+02:00Contele de Saint GermainEditorialeadrenalina,andrei plesu,Cotidianul,CTP,WikiLeaksLa întrebarea 'ce te atrage mai mult, subiectul sau autorul?' răspund fără ezitare că autorul. Atunci când este vorba de editoriale / editorialiști.e în ce mai puțin editorialiști. Practic, în ultima vreme au rămas doar doi: CTP și Andrei Pleșu. Motivele acestei incă atracții se plasează însă la poli...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain