E plină lumea de lepre cultivate
(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat „Â „Emanati” din toate partidele, uniti-va!”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-emanati-din-toate-partidele-uniti-va-918392.html )
Mircea Mihăieș se pretinde „om de cultură”. Mie, după „operă”, maniere și gramatică, mi se pare un contrafăcut, un dulău cu lanț în ograda culturii, pus la lătrat infamii printre țambrele gardului pentru a bruia zgomotul străzii și a deturna revolta ei de autoapărare.
Dar, să admitem că ar fi „om de cultură”. Aceasta nu-l exonerează moral pentru ceea ce face ca „om de cetate”. „Întâlnim, din păcate, nenumărați oameni de cultură pe care, omenește vorbind, nu dai doi bani; e plină lumea de lepre cultivate, de cărturari insalubri, de autorități „intelectuale” lipsite de orice autoritate morală”.
Ei bine, poate l-aș ierta pe Mihăieș „dacă ar renunța la războiul lui cu poporul român. Căci ce se poate întâmpla când o lichea bine instruită sare la bătaie cu un popor care abia se mai ține pe picioare? Este evident că lupta dintre ei e inegală. Poporul român nu are reaua credință necesară pentru a face imposibilă orice discuție. Poporul român nu are resursele necesare pentru un război care se poartă cu tupeu. […] Ridic iarăși glasul împotriva faptului că” Mihăieș și Cărtărescu „în loc să fie puși la colțul istoriei ca susținători patetici și coprofagi ai unui regim criminal […], se lăfăie” nestingheriți, chiar încurajati de stipendiatorii lor, pe paginile EVZ și la televiziunile puterii.
Acești doi propagandiști „cu cărți” nu observă că, din tranșeea lor s-au retras discret, în ultima vreme, într-o târzie străfulgerare de realism și, poate, căință, și H.R. Patapievici și Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Doar ei doi mai continuă, ca într-o vomă de nestăpânit, să împroaște în stânga si-n dreapta cu fragmente nedigerate și puturoase din caracterul lor intrat în fermentație. Și, culmea maculării de sine, fac toate aceste gesturi publice cu aerul că ar fi preocupați de castitatea poporului român, că ar lupta pentru soarta acestuia. Să nu te revolți? Câtă „obscenitate. Ce te faci când indignarea nu incape in cuvinte? Când adjectivele nu mai ajută la nimic ? Când asiști, neputincios, la spectacolul a doi rinoceri care se masturbează în public, la giumbușlucurile acestor castratori morali, la acest viol în masă al conștiințelor ? Tâlhari ținând prelegeri despre cinste, pensionare de bordel abordând pudorile fecioriei, ucigași de popor român îngrijorați de soarta poporului român” !
Un deșert de inspirație și criză de argumente trebuie să se fi instalat în capul lui Mircea Mihăieș din moment ce, pentru a mai trage un glonț spre planul de alianțe al opoziției, s-a simțit obligat să apeleze la un detur atât de rușinos ca invocarea și interpretarea tendențioasă, bazăndu-se pe faptul că « românii uită repede », a unor evenimente de acum 21 de ani.
Un singur exemplu de minciună rizibilă : « Vreme de câteva ceasuri, Iliescu a fost cât pe ce să piardă dreptul de a candida la președinția țării. […] L-a salvat trădarea lui Radu Câmpeanu, […] care a acceptat ca, în schimbul candidaturii sale, să i se permită și lui Iliescu „să-și încerce norocul” ». Cât de ticălos trebuie să fii pentru a lansa o astfel de intoxicare golănească doar de dragul de a-ți construi un eșafodaj de manipulare ? Poate crede cineva, dintre cei care au trăit nemijlocit acele evenimente, că de « acceptarea », lui Radu Câmpeanu ar fi putut depinde atunci candidatura lui Ion Iliescu ? Poporul român ar fi ascultat, adică, de un om pe care, practic, nu-l cunoștea ? Și căruia, peste câteva luni, la alegeri, avea să îi acorde doar 10% din voturile sale ? Pentru a-l exclude din competiție pe cel ce avea să câștige cu peste 85% ?
Celor ce îmi reproșează că nu mă refer îndeajuns la conținutul articolelor, concentrându-mă pe autor, le răspund: când premisele unui raționament sunt voit false, mincinoase, cum am demonstrat mai sus, nu ar fi un nonsens să mă comport ca si cum le-aș accepta și să intru în jocul diversionist al autorului, comentându-i mistificările?
Iar celor care vor fi gata să-mi reproșeze limbajul mai dur din acest comentariu, le spun doar atât: acest comentariu nu e doar ceea ce pare. E mai mult decât atât. Cei ce vor să afle la ce mă refer, să caute răspunsul, până la sfârșitul zilei, pe acest blog.
https://www.conteledesaintgermain.ro/e-plina-lumea-de-lepre-cultivate/17-01-2011EditorialePolemiceEVZ,lepre,Liiceanu,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Plesu,Radu Campeanu(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat 'Â 'Emanati' din toate partidele, uniti-va!', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-emanati-din-toate-partidele-uniti-va-918392.html ) Mircea Mihăieș se pretinde 'om de cultură'. Mie, după 'operă', maniere și gramatică, mi se pare un contrafăcut, un dulău cu lanț în ograda...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Primul citat, cel cu leprele cultivate, e din Andrei Plesu, „Minima moralia.” Va fi interesant de vazut daca si restul citatelor ii apartin si la ce personaje se refera.
Felicitari, Corina. Esti singura care-ai ghicit. Te-am amanat pana acum cu raspunsul ca sa nu devoalez surpriza.
Ai scris mult, neargumentat si fara continut . Doar dejectii si injuraturi mascate dupa dinti. Daca iti inchipui ca plasticitatea exprimarii tale convinge pe toata lumea te anunt ca te inseli, deoarece sunt destui internauti vaccinati contra limbajului de lemn iliescian care emana forme fara fond . In rest sa fii sanatos!
Aemilius, imi pare rau pentru tine dar ai cazut si tu in cursa.
Daca vei avea curiozitatea si vei reveni mai pe seara pe blog, vei afla si de ce.
Te mai astept, poate gasim si lucruri care ne unesc.