Duminică
Astăzi pauză la comentarii.
Relaxare.
Dimineată tenis,  după amiază Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu, apoi la ora 18:00 întâlnirea cu Pleșu și Liiceanu de pe TVR 1. Cum mă așteptam, nicio replică sau referire la Dinu Patriciu. Nici n-ar fi fost cazul, având în vedere profilul emisiunii. Plecând de la discuțiile cu Herta Muller și Michnic s-a ajuns din nou la problema lipsei de opoziție a celor doi (Pleșu și Liiceanu) la comunism și Ceaușescu. Am avut încă o data confirmarea motivului pentru care pe Pleșu îl critic cu drag în vreme ce pe Liiceanu cu năduf. Pleșu a recunoscut că, în intimidate, își reproșează uneori că nu a făcut mai mult în planul contestării comunismului, în vreme ce Liiceanu a spus că pe el genul acesta de culpabilizare a inceput să-l enerveze, el neavând a-și reproșa nimic de genul lașității sau fugii de dizidență.
După emisiunea asta m-am uitat la meciul de handbal al fetelor de la Oltchim, în Cupa Campionilor. Au câștigat, dar nu din acest motiv afirm că le admir ca pe niște eroine ci pentru extrem de rarul și cu atât mai valorosul exemplu de seriozitate și devotament pe care ele îl dau de câțiva ani buni românilor. Parcă, atunci când ni se pare că totul e pierdut, că nu mai există șanse, vin ele să ne contrazică optimist: BA EXISTÄ‚!
Programul sportiv al serii îl voi încheia privind meciul Barcelonei, pentru că e păcat sa fii contemporan cu cea mai bună echipă de fotbal din toate timpurile și să ratezi spectacolele ei de gala, în direct.
Spre miezul nopții, dacă voi avea dispoziția și oferta necesare, voi încerca să văd un film. Proiectul urmează a fi confirmat.
Pe mâine!
https://www.conteledesaintgermain.ro/duminica/20-02-2011EditorialeLecturi impartasiteBarcelona,Duminica,Oltchim,Patriciu,Plesu si Liiceanu,relaxare,TVR 1Astăzi pauză la comentarii. Relaxare. Dimineată tenis,  după amiază Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu, apoi la ora 18:00 întâlnirea cu Pleșu și Liiceanu de pe TVR 1. Cum mă așteptam, nicio replică sau referire la Dinu Patriciu. Nici n-ar fi fost cazul, având în vedere profilul emisiunii. Plecând de la discuțiile...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Si researchul? 🙂
Conte, vei fi flagelat de ortodocsi ca ai fost la tenis in loc sa te duci la slujba! Caci ortodoxia inseamna sa birfesti aproapele tau, iar liberalismul sa-i injuri pe toti ca sunt hoti si comunisti. Trecand la personajele noastre, normal ca nu au zis nimic. Patriciu nu exista in lumea lor. Nici noi nu existam. Le respect evadarea, dar sa nu se supere pe realitate si sa iaba pretentia ca detin adevarul absolut. Nu vad un sprit liberal: cu respect fata de opinii, fata de drepturile fundamentale, fata de cetatenie. De asemenea constat disolutia crescanda a contractului dintre stat si cetatean. E neimportant daca platim taxe mai mari sau mai mici, problema este sa primim un serviciu corespunzator, nu sa prelungim varsta de pensie peste durata medie de viata. Iar principiile fundamentale ar trebui definite si propagate de reperele morale, nicidecum de clasa politica. Intr-o tara normala, Basescu ar trebui sa fie fan Liiceanu si nu invers. Este foarte interesanta discutia despre Mubarak, si intriganta pozitia unora cum ca dictatorul ar trebui sa ramana, ca altfel e de rau! Vin fratii musulmani, vine sfirsitul lumii ! Ce usor acoperi o aspiratie legitima! Cum e si la noi cu Antenele: se iau de presedinte! sunt naspa! Felix e securist ! Huo! Sunt o vulnerabilitate! Dar realitatea este ca sunt un trust profitabil, cu audienta iar bunul simt zice ca intr-o tara libera nu toti il iubesc pe presedinte si nici nu au neaparat cei sapte ani de acasa. Bizar, remarci de genul „Ai vazut ce mizerie e la Antene?” vin de obicei de la fanii PDL. Eu unul nu stiu, sincer sunt specializat pe Minimax.