Draga noastra Simona,
Â
Cu siguranță că, dacă ai fi câștigat Roland Garros-ul, aceste rânduri nu ar mai fi fost scrise. Atunci te-ar fi iubit toți românii și un articol în plus care să te elogieze ar fi fost inutil. Ar fi adăugat o picătură de apă într-un ocean de entuziasm și unanimitate.
Din păcate ai pierdut finala È™i românii, după un bine È™tiut nărav al neamului, s-au grăbit să se dezbine la greu în loc să se unească pentru a trece mai uÈ™or peste supărare È™i a merge mai departe cu capul sus. S-au grăbit să se împartă în două tabere, unii (oribil de mulți) acuzându-te furibund, alții asumându-È™i amărăciunea pe cont propriu È™i iubindu-te în continuare.
Celelalte fete ale noastre au fost eliminate din primele tururi. Nimeni nu le-a ironizat, nimeni nu le-a pus la zid. FotbaliÈ™tii s-au făcut de râs în Polonia; au fost tratați cu apatia resemnării.
În schimb asupra ta, purtătoarea de speranță adevărată, au prăbuÈ™it cerul. AÈ™a cum singură ai mărturisit, parcă venise sfârÈ™itul lumii. Și nu declanÈ™at de cineva din tării, inabordabil, ci chiar de tine, cea mai lovită, de fapt, de deznodământ.
Eu vreau să-ți spun doar atât: cred că meritai să câÈ™tigi, cred că ai jucat inteligent, cred că ai făcut ce se impunea în mod normal într-un astfel de joc È™i, mai cred, că destinul a avut un plan special cu tine prin acest turneu È™i prin acest deznodământ. Un plan, pe termen lung, în folosul tău.
După accidentarea de la Roma toți credeam că nu vei putea juca la RG. Sau că vei claca după primul tur. Nu s-a întâmplat. Într-un mod aproape miraculos ligamentele tale s-au recuperat într-o săptămână. În partida cu Zvitolina ți s-a oferit un al doilea miracol: revenirea incredibilă de la 3-6, 1-5, minge de meci. Mulți, poate chiar È™i tu, au primit aceste miracole ca pe ceva normal È™i cuvenit. Le-au desacralizat, ceea ce a impus lecția din finală: alt miracol (de la 4-6, 0-3, minge de 0-4), dar în sens invers. Adică: luați aminte!
Dacă îmi permiți, eu aÈ™ interpreta această dramă pe care ai trăit-o în finală ca un semn extrem de încurajator: cineva, cu forța miracolului È™i care iți vrea binele, veghează asupra ta. Vrea mai mult de la tine (È™i pentru tine) decât un titlu de grand slam. Vrea să laÈ™i prin cariera ta sportivă nu un punct ci o dâră, un fel de cale lactee în tenis, vizibilă È™i peste decenii.
Anul trecut am asistat direct, pe Philippe Chatrier, la finala Serena Williams „“ Garbine Muguruza. A fost un deznodământ asemănător: marea favorită a fost învinsă de o tânără, în zi de grație, atacând dezlănțuit, căreia i-a ieÈ™it totul. Pur È™i simplu, marea Serena nu a avut ce să-i facă! Scorul final din acel meci a fost chiar mai drastic (5-7, 4-6) decât cel din finala pierdută de tine sâmbătă.
După acel rezultat, însă, Muguruza nu a mai cucerit, până în prezent, niciun titlu. Nu s-a mai calificat, până în prezent, în nicio finală de turneu WTA.
Asta aÈ™ numi eu evoluție de efemeridă. Exemple sunt multe în sport È™i, mai ales, în tenis.
Probabil că destinul tău, draga noastră Simona Halep, este să durezi. Și, probabil, cine veghează asupra ta consideră că mai ai nevoie de lecții de viață, de sacrificii mobilizante (chiar dacă dureroase) ca această tristă finală, pentru a deveni suficient de puternică. Atât de puternică încât să câÈ™tigi nu un turneu de grand slam È™i apoi să dispari ci să câÈ™tigi suficient de multe grand slam-uri pentru a compune o constelație.
Și încă ceva: nu trebuie să te superi pe cei ce azi te critică cu toată furia dezamăgirii lor. Trebuie să înțelegi că acest popor, lipsit decenii întregi de mari bucurii È™i de speranță, se agață È™i el, cum poate, de fiecare È™ansă de a sărbători ceva. Tu, prin performanțele tale excepționale de anul acesta, pe zgură, i-ai oferit nu doar o serie de bucurii ci È™i o speranță enormă că vei atinge superlativul. Și el, poporul, odată cu tine. Din păcate, neîmplinirea unei speranțe doare mult mai tare decât absența ei.
N-a fost să fie. Deocamdată! Va fi, sunt sigur, curând. Și repetitiv.
Asimilează ce e bun din această lecție È™i mergi mai departe senină, stimulată de realitatea că azi joci mai bine ca ieri È™i că mâine vei juca mai bine ca azi. Primul titlu de grand slam È™i locul I în clasamentul mondial vor veni de la sine. Ai să vezi!
P.S. M-as bucura daca cineva ar putea face ca aceste ganduri sa ajunga la Simona. Multumesc!
https://www.conteledesaintgermain.ro/draga-noastra-simona/12-06-2017Editorialeapatia resemnarii,Calea Lactee,efemerida,finala Rolland Garros,Garbine Muguruza,lectii de viata,miracolul cu Zvitolina,Phillipe Chatrier,Romania Polonia fotbal,Serena Williams,Simona Halep,speranta,titlu de grand slam,turneu WTAÂ Cu siguranță că, dacă ai fi câștigat Roland Garros-ul, aceste rânduri nu ar mai fi fost scrise. Atunci te-ar fi iubit toți românii și un articol în plus care să te elogieze ar fi fost inutil. Ar fi adăugat o picătură de apă într-un ocean de entuziasm și unanimitate. Din...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Prietene Augustin Radescu,
nu-i bai, pasa e buna, mi-a facut placere, gindesti cu mintea matale – si asta e entuziasmant. Nu te pot convinge de ceea ce nu esti dispusi sa accepti – si e ok si asta.
Fata de cele scrise de mine mai inainte, pot adauga doar asta: 1. tenisul e sport de stereotip dinamic. Dai de un milion de ori dreapta ca s-o deprinzi corect. La 25 de ani stereotipul dinamic e structurat, nimeni nu mai schimba nimic. Ah, mici ameliorari, nu contest, cu efort imens si fara garantia reusitei (returul de rever Federer, reverul Nadal, scurta Raonic – dar pentru cit timp?). Jucatorii pro merg pe pilot automat, fac ce stiu sa faca fara ginduri, ca la ce viteza e azi in circuit n-ai timp sa spui nici of. Daca te gindesti, esti mort, o zice Nastase – si cred ca-l putem credita cu ceva competenta. Cind esti cu spatele la zid, nu inovezi, te repliezi in ce stii sa faci mai bine. Chestia cu creativitatea si planul B plus infinit e pe hirtie, rar se intimpla ca un tenismen sa schimbe ceva. Vorbeste cu cine vrei tu dintre jucatori si antrenori. Nu ma refer la ce ar trebui sa fie, ci la ceea ce efectiv chiar este. La realitate.
2. Inteleg ce incerci sa induci, un cliseu frecvent de altminteri – Simona Halep ar fi lipsita de curaj, evita adversarele incomode. E o falsa campioana pentru ca nu bate jucatoare de top.
Esti profund in eroare. Contraexemplu: in 2014, la Turneul Campioanelor, in grupa, dupa ce a zdrobit-o cu 6-0 6-2 pe Serena, a tras contra Anei Ivanovici, luindu-i set, si astfel a tinut-o in turneu pe Williams, care in finala avea sa-si ia revansa. Nici un calcul, doar sportivitate si joc. Dupa teoria ta, ar fi trebuit sa piarda repede la sirboaica spre a scapa definitiv de Serena. Nu tine.
Inca o data, nu este nimic rusinos sa nu vrei sa joci contra unor adversare de top. E meseria ei, e pe bani – si nimeni nu e idiot sa zica – da ma, sa vina Djokovici, sa vina Federer, cind e posibil sa joci cu Struff sau cu Copil. Vorba lui Tiriac: intotdeauna e bine cind nu joaca Santana. Ce naiba, de unde pasiunea asta pentru sinucidere la matale? Ok, daca tragerea la sorti ti-o scoate in cale pe Serena, asta e, te lupti cu armele din dotare. Dar daca asta iese pe parcurs, de ce sa plingi cu lacrimi de crocodil ca vai, Doamne, cistig turneul pe nemeritate, ca uite, favoritele au fost eliminate de altele si eu nu merit cupa? Asta e delir!
In rest, m-as bucura mult sa iei o racheta si un profesor si sa incepi sa joci. Dupa un anumit nivel am toata convingerea ca vei vedea altfel lucrurile – sau poate nu. Depinde de cit de mult asimilezi ABC-ul si incepi sa gindesti fenomenul din launtrul lui. Altfel, eu am vazut multi campioni din fotoliu criticindu-i pe Laver, Borg, Connors si Federer, ca mama-mama ce-ar fi facut ei in situatiile alea nasoale. Frumoasa poveste, dar fara legatura cu realitatea. Asa si acum.
Cum ziceam, nu mai lungesc pelteaua, ce era de zis s-a zis. Hai, Simo!(cu scurta!!) 10x!
Mult Stimate Conte,
Am o alta parere.
In primul rand sunt in total dezacord si cu „draga” si cu „noastra”
Nu nutresc o empatie si nu ma identific cu succesele onoarabilei dre, machedo-romana, jucatoare profesionistra de tenis..
1.In primul rand prin faptul ca i se fabrica o imagine;este un surogat de valoare romaneasca ce ni se ofera, un reziduu la toata fosta noastra glorie multisportiva. In mic este si un reziduude nationalism sau de mandrie nationala.ATAT nise permite pe aceasta coordonata.
2.Apoi pt ca Simona aquieseaza la vinderea acestei imagini, la logoreea de declaratiii semitabloide, la alimentarea cu sperante si apoi povesti a ‘bazinului de fani”.Pastrand proportiile, parca se livreaza emotiile eroului di „1984” cand in final, bine indoctrinat, isi bea posirca in bar (orice asemanare cu macro ecranul TV-ul din Herastrau este pur intamplatoare) si se bucurade intorsaturile pe care le ia Razboiul Etern, pe care ajunge sa le creada reale.
3. Peste acestea, cred ca Simona este captiva unor interse , sa le zicem, perisportive, ce o depasesc si intre care nu poate sa navigheze.N-a putut naviga el Djokovitch,la Turneul campionilor de la Londra, dar-mi-te Simonasaustaff-ul ei?Am suspiciuni rezonabile ca a facut non combat EXACT din momentul in carese desprinsese in setul 2.Nu a pierdut luptand, murind teren ci ajutand-o pe adversara sa joace bine. A inceput sa returneze slab, inalt, pe mijlocul (pe ambele axe) terenului. Nu a dat un as (ceeace facuse in alte meciuri) iar servicioul 2 amintea de „lopatica’.Daca arfi fost accidentata (mie asta mi se pare un Joker sau mai degraba „septar’ tinut mereu in mana) ar fi fortat lovituri riscante in schimburi scurte.Nu a facut asa.A permis adversarei sa isi construiasca punctele, oferind un spectacol jalnic (scuze, n-am gasit alta rima)aleragand a neputinta tot mai fara sanse din un colt in altul al terenului.Am vazut si pe altii alergand, ca Muray, care musca pamantul si tot dezordonat alerga, dar se vedea ca alearga ptca VROIA cu adevarat sa prinda mingea, nu ca sa arate ca alearga.L-am vazut pe Wawrinka epuizat fizic si psihic, dar storcandf in mod REAL ultima farama de forta sau inteligenta, pt a opune o rezistenta cat putea, desi nu mai putea practic nimic.Pe scurt si frust,ne-nobil, cred ca Simona a TRANTIT meciul, nu a dfat totce putea.Dupa cum si Pliskova a ju uccat dubios de slab, liniar, neimplicat, in semifinla.Meci cinstit al Simonei fost cel din sferturi.Dar la valoarea mare a Sforarilor de bani, glorie, imagine, respectivii probabil nici nu coboara pana acolo.
Cu parerede rau, multumesc pentru atentie cui m-a citit.
din postarea Dlui Clerc: „Una din cele mai mari suprize din istoria turneului. ”
Multumesc
Serenissime,
n-am timp si nici energie pentru polemici lipsite de miza. De aceea ma adresez Domniei Voastre direct, e ca si cum as lansa un mesaj intr-un mediu aseptic, fara tinta localizata.
Nu fac pe desteptul in materie de tenis, n-am fost niciodata altceva decit un plezirist avizat. In schimb, am fost de cinci ori cu acreditare la Roland Garros, am adresat intrebari lui Federer, am facut interviu cu Santoro, Tsonga si Gasquet, am si tradus carti de tenis, cred ca am peste 500 de articole despre tenis si sint in posesia a 3 TB de meciuri istorice de tenis, incluzind aici si Tilden, si Lenglen, si Perry, dar si Laver, Rosewall, Emerson, Panatta, Borg, Gerulaitis, Clerc si Newcombe. Cum s-ar spune, nu-s chiar un inocent absolut in materie, o spun fara emfaza.
E ridicola insa judecarea lui Halep in functie de numarul de scurte pe care le face intr-un sezon. Asta denota inocenta d-aia grea. Intii, pentru ca scurta e un procedeu rar folosit. Mingea amortizata inseamna efectul surpriza. Rar punctul vine direct din scurta, executia trebuie sa fie perfecta – si asta e greu, nici celor foarte mari nu le iese tot timpul. Apoi, a abuza de scurta e semn de slabiciune si de lipsa de viziune. In afara de Radwansa, eu nu stiu campioana care sa faca exces de aceasta lovitura – iar poloneza chiar executa bine amortizatele. La baieti, Dolgopolov face des scurta, insa el este oricum atipic, exotic si fara pereche, ceea ce nu inseamna ca ar fi vreun mare campion. Nu e, din pacate. Nu in ultimul rind, ca sa joci scurta trebuie sa si poti, iar daca mingea vine foarte repede de la adversar, mai rar cu … scurta. Cu Ostapenko nu prea se poate, da prea tare.
Inca o observatie: am vazut ca sint contabilizate pozitiile jucatoarelor pe care le-a batut Simona la Madrid. Pina in faza optimilor de finala, cele 16 favorite la un tablou de 64 de jucatoare nu se intilnesc, d-aia au statutul de capi de serie in functie de clasament. Apoi, faptul ca o jucatoare nu are clasament nu inseamna ca e lipsita de valoare. In fond, foste lidere WTA cad in clasament, insa valoarea lor e aceeasi. Pot fi fara forma, accidentate, cu clasament deficitar, dar nu lipsite de valoare. Anul trecut Federer cazuse pe 15 ATP – ce implica asta? Ca e de rahat?
Hai sa fim putin atenti la logica si sa operam cu datele reale ale domeniului la care facem referire.
Ca sa arunci cu rahat in Halep e tare simplu. Sa fii insa 4 ani in top 10 si 2 ani in top 5, sa faci doua finale de GS si sa cistigi 15 turnee, plus sa joci finala Turneului Campioanelor si sa te califici in semifinala la Wimbledon si US Open – asta e taaaare greu!
Ca Simo nu e Serena? Nu, nu este, dar nici nu tine si nici nu poate. E de ajuns sa fie ea insasi – si chiar este. Adica din nou si pe merit numarul doi mondial.
Tipic romanesc – cind e bine, ne pute, cind e rau, e prapad!
O.K., Maestre, m-ai facut terci. Recunosc, sint mistret.
Dar observ, cu smerenie, ca tot nu ne-ai explicat de ce da Halep ATIT DE PUTINE SCURTE, in comparatie cu marea majoritate a jucatoarelor din primele 20. Cind ai vazut la ea ultimul smash, mai tii minte? Despre voleuri la fileu nu mai vorbesc, fiindca macar aici chiar inteleg.
De ce tot ce face ea pe teren e sa sparga lemne de pe linia de fund (ceea ce, iata, recunosc spasit, o face EXCELENT!)?
In fine, si-ti multumesc pentru timpul pierdut citindu-ma, o opinie de habarnagiu: nu poti fi un jucator cu adevarat mare daca nu esti in stare, in anumite conditii nefavorabile (teren, adversar, vreme etc) sa scoti din palarie PLANUL B! Adica sa schimbi repertoriul, cind vezi ca planul A nu da randamentul scontat, ca adversarul are antidotul sau vine cu chestii la care n-ai un raspuns valid.
Si o intrebare: crezi ca e posibil sa existe jucatoare care isi mai aleg turneele si in functie de anumite prezente pe tablou (eventual, pe aceeasi parte)?
Prietene,
n-am spus ca as fi vreun specialist, dupa cum n-am spus despre nimeni ca ar fi habarnist. Ce pot sa-ti raspund, cu vaga pricepere pe care o posed? Taiatul lemnelor de pe linia de fund este o constanta a tenisului inca de pe sfirsitul anilor 1970, de cind cu Borg si Vilas. Apoi, cind tehnologia s-a schimbat si suprafetele au devenit mai rapide, iar atletica jucatorilor s-a adaptat, tenisul este exclusiv de pe linia de fund. A, ca sint unii exceptionali si completi, ca Federer, Wawrinka si Haas, e altceva. Imensa majoritate ataca de pe fundul terenului. Urca la fileu cind situatia o cere. Exista si inconstienti ca Mischa Zverev care inca joaca serviciu-voleu. Asa face si baschetbalistul Karlovici, cind poate. Insa ei nu sint de referinta.
Smashul, voleul si scurta sint lovituri speciale, ofensive, care se joaca de linga fileu. Intrucit azi se ajunge rar acolo, si ele au frecventa scazuta. Sint optiuni in extremis.
Nu te intrebi de ce Halep, asa lipsita de aceste lovituri, precum spui, cistiga atitea meciuri si turnee, ca e pe 2 WTA? Pai, admitind ca are un stil reductionist, daca bate si ia puncte multe, inseamna ca e exceptionala, nu?
In rest, ai dreptate. Un jucator nu neaparat mare, dar inteligent si precaut, are un plan B. Dar stii ceva? Djokovici, cit e de mare, nu a avut nici un plan B in fata lui Thiem. Wawrinka, cit e de talentat, nu a avut nici un plan B in fata lui Nadal. Sa mai spun? Nu e cazul. In teorie, e bine sa ai plan de rezerva. Pe teren, sub tensiune si cu o miza mare, teoria de multe ori nu face doi bani. In plus, planul B depinde si de adversar, nu numai de tine. Sint ceasuri si zile cind adversarul nu poate fi atins. E in zona, joaca de parca ar fi in transa. N-ai ce sa-i faci.
Asa a fost Ostapenko. Mirarea mea (si a altora, multi) e cum de a rezistat in zona toata chenzina pariziana. Asta e miracolul, asta numesc eu noroc porcesc. Nu norocul boului si mediocrului, ci norocul acela mistic in care crezi de-ti merg fulgii si calci totul in picioare. Scuze daca am fost echivoc, acum sper ca am reparat sensul expresiei. N-o devalorizez deloc pe rusoaica, recunosc ca a meritat 100% victoria, spun doar ca o asemenea coerenta si continuitate a norocului, cu putine sincope si irelevante, n-am mai vazut.
Da, nu e posibil, ci chiar asa se si intimpla de multe ori, ca unele jucatoare sa faca unele calcule si sa aleaga turneele si in functie de prezenta altor adversare bine cotate. Ce e rau in asta? Stii cite turnee sint in sezon? Vreo 50. Exista obligativitatea jucatoarelor din top 100 sa ia parte la un numar minim de turnee, precum si la o anumita suma de categorii competitionale (Mare Slem, Premier Mandatory, Premier 5, Premier, International etc.) Cine mama naibii rezista sa joace in toate? Nici mama lui Doamne-Doamne. Federer cit e de Federer, a zis pas la tot sezonul pe zgura. Poti sa-l condamni? Stia ca o fura rau pe rosu de la Nadal, de la Thiem, de la Wawrinka, de la Murray si chiar de la Djokovici. S-a protejat. Intr-un sport atit de dur si de extenuant, doar sinucigasii nu fac calcule. Sa nu compari cu ce era in anii 1970. Nu e nici o legatura. Aia puteau sa se drogheze, sa aiba doua-trei gruppies in pat pe noapte si a doua zi sa joace foarte bine. Nu stiu daca erau 20 de turnee pe an pe-atunci.
Asta e tot.
Domnule Clerc(!), multumesc ca ai avut amabilitatea acestui schimb de pase cu mine! Incerc sa raspund cit mai concis si promit sa nu te mai deranjez ïŠ
1) Asta a fost concluzia mea: ca, FATA DE MINE, esti un expert sau, eu FATA DE DUMNEATA, un habarnagiu. No offense!
2) Spui ca „Federer, Wawrinka si Haas … urca la fileu cind situatia o cere”. Simona nici atunci!!
3) „Smashul, voleul si scurta sint lovituri speciale, ofensive, care se joaca de linga fileu.”
Aici, cu tot respectul, mi-as permite sa te contrazic. In special fetele, ajunse in dificultate, inalta niste rachete sol-aer (outdoor) care sa le dea vreo doua secunde necesare redresarii. Mingea cade linga linia de fund, dar devine perfect atacabila printr-un smash (un serviciu din interiorul terenului, avind careu de tinta TOT terenul advers!) sau voleu devastator. La Simona n-am vazut!
4) In privinta planului B, te contrazic iar: TOTI jucatorii mari au „in mineca” planul B, chiar si C. Uneori asta nu-i ajuta fiindca, DA, mai trebuie sa vrea si adversarul, DAR VEZI CA L-AU ACTIVAT, ca au incercat.
La Simona nu vezi nimic, fiindca nu are!
5) In privinta selectarii turneelor, una este sa selectezi pentru a-ti economisi puterile (lucru absolut de inteles) si alta este sa eviti un turneu pentru ca in turul 2 cazi cu X, si aia te-a batut pe unde te-a prins!
In incheiere, te asigur ca as fi cit se poate de bucuros ca Simo sa ajunga numarul 1 mondial. Cu conditia SA FIE!
https://www.youtube.com/watch?v=PkHgraGqcnY
Niculescu e specialistă în slice-uri È™i nu prea-i foloseÈ™te în… finale. 😀 E amuzant, dar nu durează.
Conte, daca tenisul s-ar fi jucat cu piciorul, Halep ar fi jucat intr-unul singur.
Simona stapineste bine spre foarte bine 2-3 procedee de baza din tenis, si aproape deloc alte 3-4. De ce oare refuzam sa vedem asta?
In aceste conditii, fiecare prezenta a ei in fazele finale ale unui mare turneu e rodul unei intimplari fericite, ca sa nu fiu rautacios sa spun ca mai exista si calcule, din cind in cind.
Prezenta ei in finala de la RG a fost rodul conjunctiei a DOUA intimplari fericite, ea scapind din „ghearele” Svitolinei si ale Pliskovei ca prin minune, cu mare noroc.
Norocul a urmarit-o si oferindu-i o finala pe care TREBUIA s-o cistige, cu o adversara deja fericita fleasca. Dar Dumnezeu iti da, nu-ti baga si in traista!
Trist e altceva: Halep are impresia ca pentru ea tenisul nu mai are secrete. Fara atitudinea asta paguboasa, s-ar apuca de munca si si-ar imbunatati, in 2-3 ani, capitolele la care este atit de slaba. Ar avea timp (si capacitatea, zic eu) ca, la vreo 28 de ani, sa arate ca o mare (si justificata) campioana. Sint sigur ca n-o sa vedem!
Desi s-ar putea, asa cum a demonstrat recent un URIAS campion, Roger Federer care, la 35 (!!!) de ani s-a apucat sa-si perfectioneze returul. Si l-a batut pe Nadal, intr-o finala recenta, NUMAI CU RETURUL, de nu mai intelegea bietul Rafa nimic. Pur si simplu, nu intelegea cu cine joaca!!
Asta inseamna un mare campion, iar nu pachetul de ifose, aroganta si importanta numit Simona Halep, care spunea, cu tifna, ca nu datoreaza nimanui din Romania nimic.
Compara cu modestia si caracterul unui imens campion, Roger Federer, care se apuca sa invete tenis dupa ce a cistigat 18 (!!!) titluri de mare slem.Compara!
M-ai deceptionat cu sententiozitatea ta. Dar asta e punctul tau de vedere asa ca …
Conte, nu e sententiozitate, e aritmetica: numara cite scurte pune Halep intr-un an si cite sint reusite. Asta nu-i ceva subiectiv, e o informatie rece. Putem face ceva cu ea?
Dar tu ai numarat de cat timp este in top 10 si cate turnee a castigat in ultimul an, de cand Muguruza a triumfat la RG si dupa aia nu s-a mai calificat in nicio finala? De nimic?
Turneul de la Madrid: turul 1 – liber, t2: adversara locul 32, t3: 17, t4: 68, t5: 20, t6: 11
Turneul de la Roma nu l-am urmarit, dar a fost tot ceva de genul asta. Hai sa nu ne extaziem! Halep e departe de ceea ce ne-ar placea noua (SI MIE!!!) sa fie.
Ea ocupa un loc mult mai bun decit valoarea pe care o are, si „alegerea judicioasa” a turneelor are rolul ei. Si chiar si sansa, care vad ca e adusa in discutie doar cind ii e potrivnica.
A propos: ti-amintesti ca, nu demult, nationala de fotbal ocupa un siderant loc 7, sau asa ceva? Daca mi-amintesc bine, eram inaintea Spaniei, Angliei etc
In fine, imi recunosc o doza (mica) de subiectivism in privinta ei, „datorat” unor declaratii publice sau atitudini care dovedesc carente mari de caracter. Problema intilnita des la jucatorii „mari”, dar inca si mai des la cei care SE CRED mari!
Dar cit de reconfortant e sa vezi un monstru sacru ca Federer, care etaleaza cu naturalete incredibila o modestie si un bun simt rare.
Stiu ca ma repet, dar cred ca niciodata indeajuns!
Chapeu, Mr Radesco!
Excelenta, am facut diligentele necesare si cred ca linkul la acest sanitar text va ajunge la Simona. Ce se intimpla mai departe nu mai e de resortul meu, insa scurtatura la articol va ajunge la destinatie.
Cura et vales
Multumesc. In astfel de momente grele solidaritatea este extrem de importanta.
Corect, de aceea sper sa citeasca si sa ia doza de energie buna din rindurile d-voastra. Fata noastra nu are ce sa-si reproseze, a jucat cel mai bun tenis al ei si tactica aleasa a fost justa. Doar ca in fata uraganului nu are rost sa te pui. Inconstienta si lipsa de masura, plus un noroc porcesc au stricat sarbatoarea mult prea meritata a unei autentice campioane si a unei natiuni mult prea apasate de frustrare ca sa nu reactioneze delirant la un, in fond, doar eveniment sportiv.
Cine a fost adversara Simonei în finala Roland Garrosului? O puștoaică rusoaică din Letonia, Jelena (Olena) Ostapenko, care a împlinit pe 8 iunie, cu două zile înaintea meciului decisiv, 20 de ani. Anterior Openului francez, aceasta era pe locul 47 mondial, disputase trei finale în turnee minore, toate pierdute, iar la Roland Garros nu cîștigase niciodată vreo partidă. Ce-i drept, ea părea în formă pe zgură, jucase finală la Charleston, făcuse semifinală la Praga, dar neavînd clasament bun, abia urcase pe tablou din calificări la Stuttgart și Roma, unde a pierdut apoi rapid. Olena este genul de adolescentă care „žsparge mingea”, atacînd totul din orice poziție. Ca orice teenager-ă, adoră ritmul și schimbul scurt. Dacă intră, bine, dacă nu, asta e. Iată la ce se rezumă această filosofie. Stilul este specific celor foarte tineri și nesofisticați, ca și celor captivi ai spiritului slav (Șarapova, Pavliucenkova, KvÃtová, PliÅ¡ková etc.). La Paris însă letona a depășit orice așteptări, căci le-a devastat succesiv pe Stosur, Wozniacki și Bacsinszky. Norocul ținea.
Foarte interesant si sfertul de finală dintre Olena și Wozniacki, meci întrerupt de cîteva ori de ploaie, după ce în primul set fosta lideră WTA avusese 5-0, dar abia adunase patru mingi pentru a închide manșa la patru. Ce m-a frapat și mi-a dat de gîndit a fost dezinvoltura cu care puștoaica trece peste deranjul psihic provocat de pauzele forțate. Normal ar fi fost ca la lipsa ei de experiență să cedeze nervos. Ei bine, cea care „žs-a rupt” psihic a fost taman experimentata Caro. Letona a umilit-o cu 6-2 6-2, făcînd punctele de oriunde din teren, pe o suprafața moale. Pur și simplu închidea ochii și juca la linie. Iar mingile ei intrau la milimetru. Nu poți juca în fața cuiva care evoluează în „žtransă mistică”. Așa a fost și cu Bacsinszky în semifinală.
Simona a jucat finala extrem de corect. Tactic, și-a desfăcut evantaiul, a variat jocul, a deschis unghiurile și a alergat-o pe letonă, greșind foarte puțin. Cu o adversară normală, chiar foarte valoroasă, ar fi trebuit să meargă. Dar nu cu Ostapenko. După un prim set luat la patru, românca a avut 3-0 și trei mingi de break. Dacă ar fi cîștigat și al doilea serviciu al adversarei, poate că ar fi avut o șansă reală. (Personal, după cum s-a jucat, dați-mi voie să mă îndoiesc!) Letona a revenit, a pus totul în teren și a cîștigat setul secund cu 6-4. În decisiv, Halep a avut 3-1, dar asta a fost tot. Tăvălăgul ofensiv și mistic și-a făcut din nou lucrarea, luînd cinci ghemuri la rînd și Cupa Lenglen. Una din cele mai mari suprize din istoria turneului. Din 8 iunie 1997, de la Gustavo Kuerten, nu se mai întîmplase ca un outsider fără vreun turneu cîștigat să triumfe la Roland Garros!
Devastată, după partidă Simo a declarat: a fost clar mai bună decît mine, doar că a jucat puțin cam inconștient. Sinteza jucătoarei noastre mi se pare perfectă, însă eu aș scoate sintagma cam. Ostapenko a jucat la risc și i-a ieșit. Ea a reușit 299 de lovituri cîștigătoare în cele șapte partide, ceea ce este monstruos. Nimeni nu face asta. Nimeni nu joacă la linie și cîștigă șapte partide pe zgură. Tenisul este jocul cu rachetă și minge în care nimeni nu cîștigă tot timpul. Ei bine, pentru moment, Ostapenko a răsturnat definiția tenisului. Ce a reușit ea este uluitor, însă sincer mă îndoiesc că la 10 iunie pe Philippe Chatrier s-a născut o mare campioană. Precedentele ei desfid o asemenea posibilitate, iar viitorul probabil mă va confirma. Tenisul înseamnă constanță și regularitate, risc asumat și șanse statistice materializate. Tenisul nu este ruletă, miza totală pe un singur număr. Or, la Roland Garros asta a făcut surprinzătoarea Jelena Ostapenko. Planetele s-au aliniat și ea a cîștigat, cu toate că argumentele raționale, antecedentele, valoarea și experiența, plus abordarea finalei, o recomandau pe Halep drept viitoarea campioană. Însă ce greutate are logica în fața iraționalului? Minunea stă pe fundamentul întîmplării absolute, iar letona a fost categoric adoptată de miraculos. Nu e cazul să o cităm pe mama lui Bonaparte. Aici nu e nimic care să dureze „’ dar vom vedea asta. Un lucru e clar. Halep nu are ce să-și reproșeze. În sport, ca și în viață, ai nevoie și de noroc. Cînd destinul îți scoate în cale în finala Roland Garrosului două stihii, Șarapova, dopată cu Meldonium, și Ostapenko, dopată cu încredere mistică, n-ai ce să faci, decît să te lupți și să pierzi. Din acest punct de vedere, Halep a fost o eroină tragică. Nu glumesc. Bravo, Simona!
Mi se pare destul de neelegant (ca sa ma exprim elegant) sa vorbesti despre „norocul porcesc” al lui Ostafenko daca nu vorbesti si despre norocul anterior, la fel de porcesc, al Simonei (cu Svitolina, dar nu numai)
Ma mira insa, la cit tenis stii, sa spui ca Simona nu avea ce face impotriva letonei. Un jucator cu adevarat mare (cum sustii ca ar fi Simona) are intotdeauna in buzunar un plan B (daca nu cumva chiar si C), menit s-o scoata pe adversara din acea „transa”. Sigur, pentru asta trebuie sa stapinesti un evantai mult mai larg de lovituri, ceea ce la Halep, DIN PACATE, nu e cazul…
Amic mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevarul.Trebuie sa respect cunostintele si condeiul dlui Clrec, si in general, selecta participare de aici, dar trebuie sa imi respect si rudimentele de logica elementara si lectura minima pe care le posed.Cred ca excelentul dvs eseu, dle Clrecm este cu partis pris.Foarte foarte foarte bun, dar il percep PR, ca sa nu folosesc un sinonim ce nu se ridic la valoarea randurilor dumneavostra.Deduceti desigur ca pe cat de mult admir stilul si documentarea, pe atat de putin suntde acord cu concluziile ce mi se par preconcepute si fortate. Votez cu Dl Augustin Radescu.
„Trebuie să înțelegi că acest popor, lipsit decenii întregi de mari bucurii È™i de speranță, se agață È™i el, cum poate, de fiecare È™ansă de a sărbători ceva.”
Frumos spus. Stau si ma intreb daca nu ar fi fost chiar mai corect:
„Trebuie să înțelegi că acest popor se agață de fiecare È™ansă de a sărbători ceva.”
Sa fim corecti cu noi insine si sa recunoastem ca ultimele decenii au fost si suparari si bucurii, cu bucurii cel putin la fel de multe ca in „Epoca de Aur” sau mai inainte. De ce sa vedem doar jumatatea goala a sticlei ?
Chiar si daca ar fi sa luam doar evenimentele sportive, e adevarat ca gimnastica ne-a adus multa bucurie ca si Cupa Campionilor inainte de 1989. Dar trecuse atat de mult de la ultima calificare la Campionatul Mondial ! Si au fost cateva rezultate frumoase ! Iar in ceea ce priveste sporturile individuale sa nu uitam ca pana in urma cu cativa ani ne uitam la meciurile lui Lucian Bute.
In alta ordine de idei alegerile din UK au dovedit inca o data ca cine declanseaza alegerile inainte de termen le pierde ! Aviz amatorilor ! Spun asta pentru ca stiu eu o tara unde jumatate din oameni ar vrea sa-si ia revansa la prezidentiale si cealalta jumatate la parlamentare.
Si ca sa revin la oile dambovitene, eu chiar nu il inteleg pe Dragnea. Ca o fi meritul lui Grindeanu sau nu cresterea economica a Romaniei din 2017 e discutabil, dar e clar ca nu guverneaza prost ca nu poti sa guvernezi prost si sa ai cea mai mare crestere din EU. Care crestere permite maririr de salar si de pensii, care in final nu pot decat sa aduca puncte PSD. Si atunci, de ce sa te apuci tu sa pui fitile propriului guvern la nici sase luni de la infiintare ? Inteleg daca ar fi Grindeanu vreun razvratit care sa-l contrazica in public, dar nu, e mielusel, il lasa in pace sa se dea mascul alpha la toate televiziunile, sa taie si sa spanzure cum si pe cine vrea in partid. Si atunci ? I s-a urcat la cap lui Firea si vrea sa devina PM ? Asta inseamna alegeri anticipate la primaria Bucurestiului. E PSD chiar asa de sigur ca o sa le castige ? Nicusor Dan tocmai si-a dat cu dreptul in stangul si cu capul direct in zid, dar daca i se pune mingea la punctul de la 11 m s-ar putea sa transforme de data asta.
Mai nene mai, tu ai citit titlul? Te sucesti si te-nvartesti si tot dai cu mucii in fasole.
Minunat articol, felicitari Conte!
No comment…
wow!Acest articol este un „masaj” pentru spiritul sportiv!Multumesc.
Foarte bun articolul. Felicitari conte!!!
este bine conte ca insufli o doza de optimism, sincer pentru mine a fost ceva incredibil, sa câÈ™tigi primul set sa ai 3-0 în al doilea si sa pierzi finala mi s-a parut ceva de cosmar, dar mi-am adus aminte de Ilie Nastase, acelaÈ™i talent extraordinar, aceiaÈ™i labilitate psihică fantastică, de neimaginat, Nadal a câÈ™tigat a 10 oară turneul, după ce părea că nu mai are forță de locul 1 È™i-a revenit fantastic, cu Simona se întâmplă ceva, are unele prăbuÈ™iri inexplicabile, din nefericire n-o mai văd intr-o finală de mare È™lem È™i nici pe locul 1 mondial n-o văd, chiar dacă poate să ajungă intr-o lună acolo temporar, să dea Domnul să ai dreptate în optimismul tău conte dar din păcate eu care toată viața am fost un optimist nu mai sunt!!!
A jucat trei finale într-o lună. În ce constă excepționalitatea prezenței într-o finală de Grand Slam? Nici măcar nu a avut culoar, s-a consumat excesiv în fața Svitolinei È™i Pliskovei. A fost turneul Ostapenkăi, iar Halep are de tras în continuare. Frustrarea necâÈ™tigării turneelor mari îi determină această nevoie de a continua să câÈ™tige tot.
Cu titluri obținute facil (Muguruza/Ostapenko) declinul e după colț.