Scorul acestui articol
[Total: 684 voturi. Media: 4.9]

 

RecunoaÈ™tem carnea stricată, ouăle stricate, mortăciunile, după duhoare. AÈ™a s-a gândit natura să ne protejeze de relele putrefacției: dându-ne mirosul.

Dacă treci prin apropierea unei pisici moarte nu trebuie neapărat să-i vezi hoitul ca să È™tii că zace, în descompunere, prin preajmă. Te izbeÈ™te putoarea ei, uneori până la vomă, È™i te îmbrânceÈ™te pe trotuarul de vizavi ca să nu-ți întoarcă mațele pe dos.

La fel È™i cu semeni de-ai noÈ™tri infectați de ură. Par oameni normali, cu toți boii acasă, doar că atunci când ura le răbufneÈ™te prin pori put de nu È™tii cum să-ți pui mai repede batista la nas.

Gabriel Liiceanu e un astfel de strigoi. La intervale, probabil explicabile medical, devine eroul Thriller-ului lui Michael Jackson. Se transformă într-un monstru psihopat, într-o formă morbidă de îngrețoÈ™at semeni, care scoate din grobiÈ™tea fanteziilor lui deviante tot felul de stârvuri hidoase È™i duhnitoare.

În momentele când luciditatea îi revine parțial încearcă, aÈ™a cum singur mărturiseÈ™te într-o epistolă către fiul său, să-È™i îndulcească duhorile eului lăuntric printr-un ritual cosmetic frate cu îmbălsămarea de la Institutul de Medicină Legală:

Iti marturisesc ca, la randu-mi, petrec in fiecare dimineata, in baia mea, minute de adevarata voluptate si toate in preajma rasfaturilor pe care mi le procura mai intai dusul matinal – cu alegerea, dupa felul in care voi incepe ziua, a gelului de dus cel mai potrivit (sovai zilnic intre mirosurile de ghimbir, ceai verde si lavanda de la Roger&Gallet) -, apoi, odata dusul terminat, utilizarea cremelor de fata de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de the vert de la Bvlgari, in sfarsit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior„.

Cel mai recent efluviu publicistic al lui Gabriel Liiceanu („žÎnjurătura care ne uneÈ™te”) este, de fapt, un strigăt duhnitor de extaz strigoiesc (È™i strigoii tânjesc după orgasme, iată!), o ejaculare virtuală cu gura È™i pentru gură.

Individul nu e sănătos la cap! De aceea, aproape că am un sentiment de vinovăție metaforizând pe marginea dilelii lui.

Dar e o dileală care pute. De care trebuie să ne ferim. De-asta atrag atenția: dileală infecțioasă. Păzea!

Bătrânețea nu e dizgrațioasă în general. Când, însă, dă în decrepitudine È™i, pe deasupra, mai È™i pute a maroneli scăpate nu doar în chiloței ci È™i în batistă, atunci devine caz de izolare.

Spre binele celor din jur È™i chiar a pacientului, izolați-l. Pentru că nu e doar bătrân, e È™i nebun.

Și să luăm aminte la ce spune La Rochefoucauld: „žNebunii bătrâni sunt mai nebuni decât cei tineri„.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/08/liiceanu.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/08/liiceanu-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialedecrepitudine,IML,Injuratura care uneste,La Rochefoucauld,Liiceanu,Muie PSD,nebunie periculoasa,Thriller Michael Jackson  RecunoaÈ™tem carnea stricată, ouăle stricate, mortăciunile, după duhoare. AÈ™a s-a gândit natura să ne protejeze de relele putrefacției: dându-ne mirosul. Dacă treci prin apropierea unei pisici moarte nu trebuie neapărat să-i vezi hoitul ca să È™tii că zace, în descompunere, prin preajmă. Te izbeÈ™te putoarea ei, uneori până la vomă,...Blog politic si polemic