Pentru SUA, majoritatea zdrobitoare inslalată în România după alegerile din 2012 a reprezentat o amenințare mai gravă decât pericolele ce începuseră deja să se prefigureze, la vremea aceea, în Ukraina. Iar adăugată acelor pericole, compunea tabloul preocupant al unei vulnerabilități inacceptabile pe termen mediu și lung la granița imperiului lor de influență.  O întreagă strategie americană de securitate la distanță, minuțios elaborată, bazată pe consolidarea unui zid de protecție față de amenințările Rusiei  cât mai departe de propriul teritoriu și de centrele vitale ale diviziilor europene ale NATO, era pusă sub semnul ineficienței de un eveniment straniu, neluat în calcul de marii săi geostrategi, de răscularea intempestivă a poporului roman împotriva regimului Traian Băsescu.
Scutul de la Deveselu, complicități strict secrete, de luptă murdară pe  fronturile capcană din Orient, complicități care sub Traian Băsescu funcționau robotic pentru că omul executa orbește orice pentru a fi menținut la putere, o întreagă reconstrucție și securizare a fluxurilor de informații confidențiale, astfel încât ochii, urechile și reflexele comunistoide ale serviciilor speciale românești să abandoneze istoricul stăpân de la est pentru a servi unul nou, dinspre direcția opusă, toate aceste atuuri consolidate în timp de SUA pe teritoriul României riscau să aibă major de suferit din pricina scăpării de sub drasticul control american a noilor guvernanți de la București.
Când o putere națională se instalează democratic cu conștiința unei susțineri populare de peste 75%, intervine în mentalul ei o exacerbare a sentimentului de suveranitate, o dilatare a legitimității care o face mult mai greu de îmblânzit.
S-a văzut încă de la referendumul de suspendare a președintelui din 2012 că, pentru SUA, miza menținerii la putere a caizilor săi din România depășea cu mult limitele unor relații bilaterale decente, de respect și interes mutual.  Brutalitatea cu care administrația de la Washington a călcat în picioare nu doar dreptul la autodeterminare și liber arbitru al poporului român dar și elementare semne de reverență față de adevăr, indica limpede gravități oculte.
De atunci și până în prezent unul dintre obiectivele capitale ale politicii americane în România a fost destructurarea majorității periculoase nou instalate la București în 2012, ruperea USL, șubrezirea noii puteri și păstrarea cu orice preț a controlului decizional major prin intermediul unor personaje cu căpăstrul bine aplicat cum ar fi Traian Băsescu și George Maior.
S-au stabilit două ținte principale de atac: USL și baronii puterii. USL pentru că reprezenta concentrarea politică a unei voințe de mase greu de teleghidat, baronii puterii pentru că reprezentau structura de rezistență în teritoriu a acestei noi construcții preocupant de solide și totodată un sistem circulator eficient de propășire a resurselor și, inevitabil, a corupției.
Tentativa de rupere a USL s-a finalizat recent, prin victorie, după ani lungi de eforturi și imense mobilizări de intelligence. Însoțită însă de o neplăctă surpriză: noua majoritate constituită rapid pentru  guvernare, USD, s-a dovedit mult mai puțin fragilă (și deci manipulabilă) decât ar fi fost liniștitor pentru adepții subjugării României prin divizare. Și atunci au fost ambalate motoarele pentru asaltul asupra celei de-a doua ținte, pentru decimarea baronilor puterii.
Interesul decimării acestora este dublu: întâi, așa cum am subliniat deja, pentru a șubrezi de la bază o putere mult prea plină de ea, cu tendințe de sfidare a ordinelor venite din exterior; apoi, pentru a destructura o rețea consolidată, de tip mafiotic, cu acoperire națională, extrem de periculoasă nu doar pentru sănătatea economică și instituțională a României ci și pentru partenerii săi internaționali din NATO și UE.
Valul de arestări din ultima vreme demonstrează limpede declanșarea intifadei procurorilor. Iar faptul că țintele acestora sunt alese aproape exclusiv din tabăra actualei puteri, cu o ostentativă expunere mediatică, indică nu un elogiu adus justiției oarbe ci, dimpotrivă, o deghizare în justiție, fără prea multe precauții, a unor arme politice redutabile.
Dar cine îi susține pe acești procurori în combatul lor părtinitor, la limita abuzului? Cine le dă forța perseverării în partizanat, garanția inpunității chiar și după ce Traian Băsescu nu va mai fi președintele României?
Am crezut, multă vreme, că este o problemă exclusiv de selecție. Că Traian Băsescu, în virtutea pornirilor sale de dictator în ceea ce privește dobândirea și păstrarea puterii, a ales și numit în poziții de forță doar oameni șantajabili, ariviști, dispuși la orice ticăloșie pentru parvenire. De o vreme însă am început să mă îndoiesc că ar fi doar atât. Oamenii cu astfel de particularități mai au, de regulă, una ce le împlinește pe celelalte: lașitatea. Faptul că procurorii de la DNA, judecătorii de la ÎCCJ, membrii CSM, nu doar că nu fac pasul înapoi odată cu apropierea încheierii mandatului lui Traian Băsescu dar chiar își amplifică ofensiva asupra jumătății eșichierului politic ostilă acestuia dă de înțeles că spatele lor este apărat de o forță mult mai puternică și perenă decât președintele. Cine altcineva decât SUA ar putea fi?
Într-un astfel de scenariu își află un răspuns rezonabil și întrebarea „de ce arestările se fac dintr-o singură tabără, de ce, măcar pentru salvarea aparențelor, cătușele procurorilor nu se împiedică și de încheieturile vreunui Videanu, Blejnar ori Duță”?
Răspunsul ar fi: „din motive de eficiență”. Astfel de arestări l-ar vulnerabiliza serios pe Traian Băsescu, încă administratorul SUA la București. O disipare a energiei punitive a demersului inițiat de americani și, implicit, a fricii de justiție a celor de la putere, ar face mai puțin vizibilă această demonstrație de forță, i-ar diminua impactul. Traian Băsescu, el însuși terorizat de viitorul său ca personaj civil, trebuie ținut în priză, amăgit cu fantasma unei susțineri totale. Cât despre protejații de azi ai președintelui, americanii nu-și fac probleme. Ei știu că există și mâine și că, îndată ce Traian Băsescu nu va mai conta, toată șandramaua ridicată în jurul lui și a câtorva acoliți, ca să îi asigure un mandat până la capăt,  se va nărui.
Acest aparat represiv, constituit din instituții azi antipatice și chiar detestate pentru felul în care îi înfundă doar pe unii, făcându-se că pe ceilalți nu-i observă, va fi mâine întors invers, la ordin și cu înaltă blagoslovire vestică. Ne va oferi, peste nici un an, reconfortante spectacole de revanșă a dreptății, având ca protagoniști în principalele roluri negative primadone ca Elena Udrea și Anca Boagiu, ruginiți exhibiționiști de port ca frații Traian și Mircea Băsescu.
Și atunci lumea va uita de trecutul deplorabil al Laurei Koveși, aplaudând-o pe reabilitata Codruța.

P.S. Ieri seara, la circa 5 ore dupa ce am publicat acest articol, pe agentiile de stiri a aparut urmatorul titlu: „Codruta Kovesi, sefa DNA, a primit premiul Ambasadei SUA care recompenseaza „femeile curajoase din intreaga lume”. De mult nu-mi amintesc sa mai fi primit o confirmare atat de rapida si de elocventa a unei teorii sustinute de mine. Avem de-a face cu o recompensa la locul de munca facuta de un sef unui subaltern sarguincios. QED!

 

https://www.conteledesaintgermain.ro/destructurarea-unei-majoritati-periculoase/10-04-20142014-04-10T15:42:50+02:00Contele de Saint GermainEditorialeAnca Boagiu,baronii PSD,Blejnar,CSM,Deveselu,DNA,Duta,Elena Udrea,George Maior,ICCJ,Laura Codruta Kovesi,Mircea Basescu,NATO,Rusia,SUA,Ukraina,USD,USL,VideanuPentru SUA, majoritatea zdrobitoare inslalată în România după alegerile din 2012 a reprezentat o amenințare mai gravă decât pericolele ce începuseră deja să se prefigureze, la vremea aceea, în Ukraina. Iar adăugată acelor pericole, compunea tabloul preocupant al unei vulnerabilități inacceptabile pe termen mediu și lung la granița imperiului...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain