Scorul acestui articol
[Total: 44 voturi. Media: 4.5]

 

„žDestinul nostru este să ne fie frică” filozofa tot mai golit de identitate domnul Goliadkin, un personaj midle class al lui Dostoievski strivit încetul cu încetul de mici dar perseverente eÈ™ecuri ce-i depăÈ™eau puterea de înțelegere.  Da, era depăÈ™it de capriciile vieții din jur, dar nu după reguli de circulație, trecând pe lângă el fără să-l atingă,  ci brutal, rostogolindu-i-se de-a dreptul pe deasupra, făcându-l țandări cu metodă. Căci, se vede că îl mai urmărea È™i un blestem: devenea, cu fiecare lovitură a sorții, tot mai casant.

Privind la politica românească a acestor grăbite vremuri cu care suntem contemporani, îmi vine să-l parafrazez pe domnul Goliadkin spunând: „ždestinul nostru este să cădem din lac în puț”.

După Adrian Năstase, Traian Băsescu. După Daniel Morar, Laura Kovesi. După Mark Gitenstein, Hans Klemm. După Guvernul Ponta, Guvernul CioloÈ™. După Robert Cazanciuc, Raluca Prună.

Ce să fie asta? Blestem? Simplu ghinion? O serie neagră a unui popor cu mână proastă?

Sau o substituire?

Noi, ca voință (bună, rea) a națiunii, votanții ce dau iluzia unor majorități decidente în jocul de-a democrația, ne mai reprezentăm, oare, pe noi? Sau cineva, cumva, ridică dimprejurul „žmajorităților autentice”, un zid invizibil de izolare, de scoatere din joc, de blocare a accesului acestora la marea decizie, construindu-le în paralel un dublu cu care să le înlocuiască?

Totul în România, de câțiva ani încoace, sfidează voința majorității. Și culmea, nu oricum, ci clamând respectarea democrației.

La alegerile din 2009 Băsescu ne-a „žciuruit” cu STS-ul È™i cu arme interzise, gen Baconschi la Paris.

La referendumul din 2012 am fost puÈ™i, 7.5 milioane de proÈ™ti, sub foc încruciÈ™at: întâi erata Curții Constituționale, apoi minciunile de gangster  în misiune ale lui Philip Gordon È™i elucubrațiile de la tribuna Consiliul Europei ale Monicăi Macovei.

La alegerile din 2015 diaspora îÈ™i înzeceÈ™te „žsubit” apetitul de a ieÈ™i la vot È™i de aici o imensă diversiune È™i un scandal ce, din nou, răstoarnă prin metode cel puțin discutabile voința populară.

Pierderea identității naționale, precum o sângerare abundentă, sleieÈ™te România într-un ritm galopant. Se estimează că în 30 de ani vor mai rămâne doar cca. 16 milioane de români pe planetă, pentru ca în anul 2100, conform unui Raport al ONU, să ne împuținăm la 10 milioane.

La ce ne va mai trebui atunci o țară atât de mare?

Cei care, în aceÈ™ti ani, pervertesc esența românismului, fiți siguri că mizează pe răspunsul subințeles al întrebării anterioare.

În vreme ce elitele altor țări, cu patriotism È™i vizionarism încearcă să-È™i conserve fibra națională, patrimoniul de limbă, cultură È™i istorie, particularitățile genetice, pe „žcapii” noÈ™tri parcă i-a pălit insolația. Ori de câte ori vine vorba de lucruri majore de făcut pentru țară, care ar putea influența in bine destinul pe termen mediu È™i lung al românilor, îi apucă, brusc, moleÈ™eala. Revizuirea Constituției, revizuirea codurilor, regionalizarea, protejarea resurselor strategice, încurajarea industriei È™i a mediului de afaceri românesc sunt mereu lăsate în grija celor care vor veni. Prezentul, fiind atât de scurt, se dedică proiectelor individuale.

Am făcut din lupta anticorupție un fel de safari de rezervație. Un fel de „žvânătoarea de la Balc” a lui Ion Èširiac, extinsă la întreaga țară.

Vreți să vedeți cea mai mare densitate de corupți pe metru pătrat? Priviți spre România.

Vreți să vă delectati cu trofee excepționale, cu elita politică a unei țări expusa umilitor în cătuÈ™e È™i batjocorită cu stenograme selectate È™i prelucrate pentru a deveni maxim compromițătoare? Priviți spre România.

Sau poate sunteți amatori de genocide comise în direct, cu sânge rece, nu de Statul Islamic ci de un stat „žde drept”? Tot România vi le oferă! 77 de medici specialiÈ™ti oncologi, de care depinde nemijlocit viața a sute de mii de români bolnavi de cancer, au fost puÈ™i sub urmărire penală de DNA pentru că au acceptat invitația È™i sponsorizarea (cât se poate de normale în alte tări) făcute de o firmă de medicamente pentru a participa la un Congres asiatic de cancer de sân. Ce dacă, de-acum încolo, sub stresul acestei inculpări, le va tremura mâna la operații sau vor greÈ™i diagnostice È™i tratamente? Trebuie să răspundă în fața legii! Justiția e oarbă!

Atât de oarbă încât pe Traian Băsescu, autorul a nenumărate matrapazlâcuri urât mirositoare, nu numai că nu-l vede dar nici măcar nu-l adulmecă!

Nu È™tiu multe țări cu o voluptate atât de dezgustătoare de a se autobatjocori, ca România. De fapt, nici nu mai È™tiu alta. Suntem unici!

Nu la corupție. Cel puțin, la capitolul ăsta, ne bucurăm de o companie selectă. Italia cu mafiile ei regionale, SUA cu bancherii ei fără scrupule, inventatorii penali ai ipotecărilor securitizate care au declanÈ™at marea criză economică mondială din 2008, Germania cu escrocheria Wolkswagen, SUA È™i Germania în calitate de coautori È™i complici la fraudele mult popularizare din dosarele Microsoft È™i EADS…

Nimeni, dar nimeni în afară de România nu mai practică o automutilare urmată de un exhibiționism atât de stridente. Parcă ne-am fi inspirat de la cerÈ™etorii romi care-È™i schilodesc copiii pentru a-i expune apoi în locuri aglomerate ca monÈ™tri ce merită È™i ei un bănuț.

Alunecăm pe o pantă a autodistrugerii. Am luat-o pe un drum străjuit de doi versanti stancosi (NATO È™i UE) ce nu ne permit să privim nici spre stânga nici spre dreapta iar drumul, cu sens unic, se termină într-o prăpastie de identitate. Iar noi nu avem frâne (voință politică de autoconservare), nu avem conducători È™i nici mecanici pricepuți, nu avem alianțe de rezervă È™i nici planuri B de supraviețuire ca națiune.

Riscăm să pierim ca țară pe harta lumii nu în urma unui război ori a unui cataclism ci, pur È™i simplu, prin golirea de popor a teritoriului ce azi, încă, se numeÈ™te România. Jumătate emigrează, cealaltă jumătate moare, într-o evacuare ce pentru alții va însemna împlinirea unui vis îndelung nutrit.

Unde o fi acel „žfactor intern” în care Aurel Rogojan îÈ™i pune speranța că va salva, în cele din urmă, România? Și pentru că l-am amintit din nou pe Aurel Rogojan, voi încheia acest articol cu vorbele sale:

„žO stafie bântuie prin România. Stafia antipatriotismului deÈ™ănțat È™i a trădării naționale. Nimeni nu se uneÈ™te intr-o sfântă hăituială împotriva cozilor de topor. Nici Preafericitul patriarh, nici laicul preÈ™edinte, nici È™efii celor È™apte poliții secrete. Dacă vorbeÈ™ti de dragoste de neam È™i credință datorată patriei, eÈ™ti un retard comunist. Toți membrii elitei care reprezintă puterile laice È™i religioase mimează interesul național, dar nici unul nu a dovedit că ar cunoaÈ™te acest interes, adică acela de a fi liberi È™i prosperi, într-o țară nimănui închinată, cu drepturi depline, de popor suveran„.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,ambasadorul Baconschi de la Paris,Aurel Rogojan,Ciolos,Daniel Morar,Dostoievski,escrocheria Wolswagen,Factorul Intern,Goliadkin,Hans Klemm,Ion Tiriac,Laura Kovesi,Mark Gitenstein,Monica Macovei,Philip Gordon,Ponta,Raluca Pruna,Robert Cazanciuc,Statul Islamic,STS,vanatoarea de la Balc  'žDestinul nostru este să ne fie frică' filozofa tot mai golit de identitate domnul Goliadkin, un personaj midle class al lui Dostoievski strivit încetul cu încetul de mici dar perseverente eÈ™ecuri ce-i depăÈ™eau puterea de înțelegere.  Da, era depăÈ™it de capriciile vieții din jur, dar nu după reguli de...Blog politic si polemic