Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


Probabil că fac eu prea mult caz de aberația botezată pompos  și scrisă cu gotice: „demnitate”. O văd, în orbirea mea, ca pe o prețioasă, rară, nobilă însușire individuală care, prin acumulare socială peste un anumit prag critic, poate deveni bun și marcă naționale. Noi romanii suntem insa, se pare, departe de acest prag critic.

A ajuns să ne fie rușine să vorbim despre demnitate așa cum ne e rușine să vorbim despre patriotism ori castitate. Este demodat, neproductiv,  semn de bătrânească rătăcire pe-aici din alte lumi, revolute.

Acum, când suntem invadați de grobianism, corupție și lipsă de scrupule, când „prestidigitatori” venali ne schimbă destinul pe la spate, îndoliindu-ni-l,  îndemnul pe care ni-l adresează, cu ipocrit spirit creștin, instanțele dominatoare, este: toleranță.

Îți jignește cineva familia, îți umilește cineva țara, îți terfelește cineva onoarea: fii tolerant. Nu reacționa. Eventual întoarce și celălalt obraz. Dovedește-te evoluat, european. Acordă incredere justiției. Lasă mecanismele transpersonale să se ocupe de reparații morale. Tu, taci! Urmează exemplul lui Liiceanu când l-a călcat în picioare Patriciu: taci!

Eu, trebuie să recunosc, nu am atins acest nivel de emancipare. Cred, în utopica mea viziune despre respect în general și despre respectul de sine în particular, că există limite ale tăcerii și pasivității peste care, dacă treci, nu te mai poți numi tolerant ci laș. Iar lașitatea nu este cu nimic mai onorabilă decât înclinația către furt sau crimă, ba, dimpotrivă, pare a fi chiar mai degradantă, având în vedere că ultimele două presupun, totuși, un soi de temeritate.

Părerile mele despre UDMR au iscat rumoare. Mi s-a spus că sunt nationalist, am fost comparat chiar cu Vadim Tudor. De ce? Pentru că am cutezat să ies din curentul de infinită toleranță etnică ce zboară prin frezele celor imuni la astfel de sfidări. Pe mine m-a jignit și enervat profund golăneala cu imnul a hocheiștilor din Miercurea Ciuc. Cum ar fi fost „european” să procedez? Să mă prefac că nu observ? Să mă mint cu explicația că ar fi fost  acțiunea unor descreierați care au acționat de capul lor și că astfel de obrăznicii de forță s-ar produce în afara sistemului de presiuni politice premeditat de liderii politici ai acestor oameni? Nu sunt chiar atât de cretin „“ tolerant să mă îmbăt cu astfel de explicații șlefuite cu satârul. La ce „trompetă nationalistă” se referă @Piticul Prono? Teama de această marotă a naționalismului pare a ne fi aruncat  în extrema cealaltă: a toleranței imbecile. De-asta își și permit acești conaționali minoritari (care insă, ironie supremă,  ne decid azi soarta) să întindă coarda tot mai mult și mai mult. Pentru că nu primesc o replica fermă. Pentru că au știut, prin motoarele lor de lobby, să ne inoculeze spaima că am putea fi taxați de naționaliști atunci când, de fapt, încercăm să fim doar demni.

Sunt de acord că pacea interetnică e foarte importantă. Dar depinde și ce fel de pace. Pentru că dacă este o pace în genunchi atunci ea s-ar putea numi, la fel de bine, capitulare.

Contele de Saint GermainEditorialecapitulare,demnitate,nationalism,UDMR,Vadim TudorProbabil că fac eu prea mult caz de aberația botezată pompos  și scrisă cu gotice: 'demnitate'. O văd, în orbirea mea, ca pe o prețioasă, rară, nobilă însușire individuală care, prin acumulare socială peste un anumit prag critic, poate deveni bun și marcă naționale. Noi romanii suntem insa, se...Blog politic si polemic